Mântuitorul nostru Iisus Hristos: În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea

Prigonirea Bisericii Ortodoxe a fost de mult timp gândită prin înființarea acelui satanic organism CMB și toate cele care i-au urmat, culminând cu ereticescul sinod din Creta. Mă întreb, dacă a restrânge, în orice fel, viața liturgică a Bisericii Ortodoxe, este în concordanță cu tradiția ortodoxă și cu doctrina evanghelică. În mod clar, a ajuns omul să-L ispitească pe Dumnezeu și să-i pună la încercare Atotputernicia Sa divină. Ca țară declarată Ortodoxă, participarea noastră la Taina divină a Jertfei fără Sânge a Fiului lui Dumnezeu în fiecare Dumnezeiască Liturghie este fundamentul tuturor vieților noastre personale, sociale și naționale.


Cum nu putem sărbători Învierea lui Hristos?
Căci așa cum se prezintă noua stare de lucruri, interdicțiile dure și izolarea vor continua și în următoarea lună. Sinodalii, în frunte cu președintele lor, au plecat capetele în ascultare, precum în teroarea regimului bolșevico-comunist, lăsând pleroma descumpănită și la voia întâmplării, așa cum a fost de altfel întotdeauna.
Schimbarea dramatică a vremii nu va permite ținerea sfintelor Liturghii în aer liber, lucru de la sine înțeles. Acest lucru este devastator și o crimă împotriva istoriei și împotriva lui Dumnezeu Însuși. Într-adevăr, dacă Sfânta Liturghie este o necesitate a vieții pentru cei sănătoși, este cu atât mai mult necesară celor bolnavi care au nevoie de Marele Doctor, ca să le aline suferințele trupești și mai ales pe cele sufletești. Compasiunea Bisericii Ortodoxe și Mila lui Hristos Însuși față de omul bolnav a îndemnat Biserica prin Preoții Săi cu Crucea în frunte, să acționeze continuu, cu dragoste și dăruire, în spitale, în cămine, în închisori și oriunde în altă parte este prezentă durerea atroce și disperarea umană, omul aflat în suferință care Îl caută și tânjește cu dor după Hristos.


Dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru făptura Sa, se unește cu voința arzătoare a omului de a se mântui, prin lucrarea poruncilor divine, cu dragoste, supunându-se voinței lui Dumnezeu. Omul nu trebuie decât să îşi aşeze existenţa sa, prin pocăinţă, în braţele lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu, „întru lumina feţei” Sale şi „întru îndulcirea frumuseţii” Sale, după cum ştie şi după cum poate, va lucra la restaurarea totală a făpturii Sale, „trecându-i ei toate greşealele”.


Sfântul Chiril al Alexandriei ne îndeamnă: „Gândește-te să duci o viață credincioasă și, așa crezând, te vei împărtăși de binecuvântarea care alungă nu numai moartea, ci și bolile din noi. Căci, venind Hristos în noi, slăbește legea care stăpânește sălbatic în mădularele trupului nostru, înviorează evlavia față de Dumnezeu și omoară patimile, neținând seama de păcatele în care ne aflăm, ci vindecându-ne mai degrabă ca pe niște bolnavi. Căci întărește pe cel zdrobit, ridică pe cel căzut, ca un Păstor bun, Care își pune sufletul pentru oile Sale”.


Cum este posibil astăzi, când oamenii de știință vorbesc despre o pandemie mondială, să închidem Bisericile și să-L alungăm pe Hristos și pe cel bolnav din ele? Nu e tifos, nu e ciumă , nu e holeră…și totuși..
Există suspiciuni grave cu privire la un plan demonic și orwellian de control global și manipulare globală a umanității prin pandemii controlate și, potențial, induse artificial. Ținta sunt aşa cum se ştie , persoanele de vârsta a 3-a cu sau fără morbidități asociate, care ” trăiesc prea mult”. BOR, prin patriarhul său, ar trebui să își asume responsabilitatea pentru sănătatea poporului în timpul oricăror pandemii. Mai este în stare de un asemenea curaj? Mai poate îndrăzni să ceară Dreptului Judecător salvarea Turmei? Categoric , nu!

Dr. Gabriela Naghi                                   23 martie 2020

5 comentarii la „Mântuitorul nostru Iisus Hristos: În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea

  1. Gabriela Naghi spune:

    De luptele lui Nichifor Leprosul și de bărbăția-i cea întru nevoință și îngerii s-au uimit, căci ca un alt Iov, întru răbdare și mai presus de fire pătimiri pre Dumnezeu l-a slăvit, pentru carele și acum cu slavă și darul puterilor s-a încununat. Acestuia cu credință să-i strigăm: Bucură-te, povățuitorul monahilor; bucură-te, stâlpule de lumină al Bisericii; bucură-te, că sfinte moaștele tale bună-mireasma nădejdii au dobândit.

    Viața și minunile Sfântului Nichifor cel Lepros(4 ianuarie)

    https://www.youtube.com/watch?v=giSPttXAQWI

  2. Gabriela Naghi spune:

    Protocolul judecății dintre Europa și Hristos
    La judecata dintre Hristos și Europa, acestea se întâmplă cu adevărat:

    Hristos spune Europei că este botezată în numele Lui și că trebuie să-I rămână credincioasă Lui și Evangheliei Sale.

    La acestea, Europa învinuită răspunde:– Toate credințele sunt la fel. Aceasta ne-au spus-o enciclopediștii francezi. Iar nimeni nu poate fi silit să creadă în vreuna dintr-însele. Europa tolerează religiile ca pe niște superstiții populare din pricina intereselor ei imperialiste, dar ea însăși nu ține de nici o credință. Când își va împlini țelurile politice, atunci se va descotorosi îndată de acele superstiții populare.

    La acestea, Hristos întreabă cu tristețe:
    – Cum puteți voi, oamenii, să trăiți doar după interese politice, adică materiale, cu lăcomie animalică pentru hrana trupească? Eu am vrut să vă fac dumnezei și fii de Dumnezeu, iar voi vă zoriți și vă îngrămădiți ca să vă asemănați cu dobitoacele de povară.

    La acestea, Europa răspunde:
    – Tu ești învechit. În locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia și biologia. Acum știm că nu suntem urmașii Tăi și ai Tatălui Tău ceresc, ci ai urangutanilor și gorilelor – ai maimuțelor. Noi acum ne desăvârșim spre a fi dumnezei. Căci nu recunoaștem alți dumnezei afară de noi.

    La acestea, Hristos răspunde:
    – Sunteți mai încăpățânați decât vechii evrei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cea cerească, iar voi vreți iarăși în beznă, precum bivolul în noroi. Eu mi-am dat sângele pentru voi. Mi-am arătat dragostea către voi, când toți îngerii au întors la o parte capul, neputând îndura duhoarea voastră de iad. Așadar, când voi erați în întuneric și-n duhoare, numai Eu am fost de partea voastră, pentru a vă lumina și curăți. Nu-mi fiți, dar, acum necredincioși, căci iarăși vă veți întoarce în acel întuneric și într-acea duhoare de nesuferit.

    La acestea, Europa glăsuiește disprețuitor:
    – Pleacă de la noi. Nu te cunoaștem. Noi păstrăm filosofia Elină și cultura Romană. Vrem libertate. Avem universități. Știința este steaua noastră călăuzitoare. Deviza noastră este: „Libertate, egalitate, fraternitate.” Rațiunea noastră este Dumnezeul dumnezeilor. Tu ești Asiatic. Ne lepădăm de Tine. Ești doar o legendă veche a bunicilor noștri.

    La acestea, Hristos răspunde cu lacrimi în ochi:
    – Atunci voi pleca, dar veți vedea. Ați părăsit calea lui Dumnezeu și ați urmat calea satanei. Binecuvântarea și fericirea s-au luat de la voi. În mâna Mea este viața voastră și moartea voastră, căci M-am dat să fiu răstignit pentru voi. Totuși, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre și lepădarea voastră de Mine, Mântuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Tatălui către toți oamenii și am vrut, prin dragoste, pe toți să vă mântuiesc.

    La acestea, Europa răspunde:
    – Care dragoste? Ura bărbătească și sănătoasă împotriva tuturor celor ce nu sunt cu noi, acesta este programul nostru. Dragostea Ta e doar un basm. În locul acestui basm, noi am pus, internaționalismul, etatismul, progresismul, evoluționismul, scientismul și culturalizarea. În acestea este mântuirea noastră, iar Tu, pleacă de la noi!

    Frații mei, cearta în vremurile noastre s-a sfârșit. Hristos a plecat din Europa precum odinioară din Gadara, la dorința gadarenilor. Dar după ce El s-a îndepărtat, a venit războiul, nenorocirea, groaza, năruirea, nimicirea. S-a întors în Europa barbarismul precreștin avar, hun, longobard, african, de o sută de ori mai cumplit. Hristos și-a luat Crucea și harul Său și s-a îndepărtat. Au rămas întunericul și duhoarea. Iar voi, alegeți acum cu cine vreți să fiți: cu Europa întunecoasă și rău-mirositoare, ori cu Hristos. Amin.

    Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, 2007

    1. energiainimii spune:

      Doamne cat este de atual Sfantul Nicolae Velimirovici!
      Va multumesc doamna Gabriela!

  3. Gabriela Naghi spune:

    De ce să pierim, fraţilor? Să ne spălăm mâinile noi, păcătoşii. Să ne curăţim inimile, noi, cei cu sufletele îndoite.

    Cunoscând aşadar frica de Dumnezeu, bunătatea şi iubirea Lui de oameni, din Vechiul şi Noul Testament, să ne întoarcem din toată inima noastră.
    De ce să pierim, fraţilor? Să ne spălăm mâinile noi, păcătoşii.
    Să ne curăţim inimile, noi, cei cu sufletele îndoite. Să ne tânguim, să jelim şi să plângem pentru păcatele noastre. Să încetăm din răutăţile noastre. Să credem în milostivirile Domnului.
    Să ne temem de ameninţările Lui, să păzim poruncile Lui. Să ne iubim unii pe alţii din toată inima.
    Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi se scârbesc de noi, ca să se mărească numele Domnului şi să ni se arate în bucuria Lui.
    Să dăm iertare unii altora, noi, cei ce ne-am ispitit unul pe altul ca unii ce am fost războiţi toţi de vrăjmaşul comun. Să stăm împotrivă gândurilor noastre chemând pe Dumnezeu ca aliat în lupta noastră şi să alungăm din noi duhurile rele şi necurate.
    Să supunem trupul duhului, chinuindu-l şi târându-l robit, prin tot felul de strâmtorări.

    «Să ne curăţim pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului».
    Să ne stârnim unii pe alţii la sporirea în iubire şi fapte bune. Să nu ne pizmuim între noi, nici pizmuindu-ne să ne sălbăticim la inimă.
    Mai degrabă să avem milă unii de alţii şi să ne tămăduim unii pe alţii prin smerenie.
    Să nu ne bârfim unii pe altii, nici să nu ne batjocorim unii pe alţii, căci suntem unii altora mădulare.
    Să lepădăm de la noi negrija şi uşurinţa şi să stăm bărbăteşte, luptând împotriva duhurilor răutăţii, căci «Îl avem pe Iisus Hristos mângâietor drept la Tatăl, şi El ne este ispăşire pentru păcatele noastre».
    Să ne rugăm Lui cu inimă curată din tot sufletul nostru, şi ne va ierta păcatele noastre.

    «Căci aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr».
    De aceea zice: «Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi dă Celui Preaînalt rugăciunile tale. Şi mă cheamă pe Mine în ziua necazului tău şi te voi scăpa şi mă vei slăvi pe Mine».
    Iar Isaia zice: «Rupe toată legătura nedreptăţii, dezleagă jugul legămintelor silnice, dă drumul celor asupriţi şi rupe toată scrisoarea nedreaptă. Frânge celui flămând pâinea ta şi pe săracii fără sălaş adu-i în casa ta.
    De vezi pe cineva gol, îmbracă-l şi nu trece cu vederea pe cei din sămânţa neamului tău.
    Atunci lumina ta va izbucni ca zorile, şi tămăduirea ta va răsări degrabă. Şi va umbla înaintea ta dreptatea ta, şi slava Domnului te va înconjura».

    Iar după acestea zice: «Atunci vei striga şi Dumnezeu te va auzi pe tine. Încă grăind tu, va zice: Iată aici sunt. Atunci va răsări în întuneric lumina ta şi întunericul tău va fi ca amiaza. Şi Dumnezeu va fi cu tine întotdeauna şi te va sătura precum pofteşte sufletul tău».
    Iată aşadar că rupând toată legătura nedreptăţii din inima noastră şi dezlegând tot jugul legămintelor silnice, adică al ţinerii minte a răului, şi grăbindu-ne să facem bine aproapelui din tot sufletul, ajungem să fim înconjuraţi de lumina cunoştinţei şi ne slobozim de patimile de ocară, umplându-ne de toată virtutea, luminându-ne de slava lui Dumnezeu şi eliberându-ne de toată neştiinţa; iar rugându-L pe Hristos, suntem auziţi şi-L avem pe Dumnezeu cu noi pururea şi ni se satură dorinţa după Dumnezeu.

    Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, Capete despre dragoste, Capete teologice, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, Tâlcuire la Tatăl nostru, în Filocalia vol.II, 2005

    1. energiainimii spune:

      Minunat, minunat, minunat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *