Mitropolitul Augustin de Florina L-a mărturisit pe Hristos pînă la vîrsta de 103 ani

Episcopul de Florina al Macedoniei, Augustin Kantiotis, a fost întrebat: ,,Cum va putea cineva să recunoască preoții buni când vor veni anii grei?”.
-,,Este foarte simplu”, a răspuns el. – ,,Urmați-i pe cei persecutați. Aceia vor fi singurii preoți buni rămași.”

Odată, el a fost chemat să oficieze Sfințirea în parlament și răspunsul său a fost: ,,Parlamentul grec este o legiune de demoni, are nevoie de exorcizare, nu de sfințire. Toate lucrurile rele ies din el! Voi veni, dar nu singur. Îl voi lua pe Sfântul Porfirie cu mine. Voi vorbi puțin, apoi Sfântul Porfirie va face exorcizare pentru că toți demonii sunt adunați acolo.” Invitația a fost anulată.

Nu s-a temut niciodată de nimeni, dimpotrivă, el era temut de oricine era împotriva Bisericii noastre, pentru că spunea mereu adevărul. Critica răul, dar când era chemat să vorbească la tribunalul Bisericii, nu vorbea împotriva nimănui.

Când se afla în Kozani, Macedonia, în timpul ocupației germane și italiene, a organizat distribuirea zilnică de alimente pentru 8.000 de oameni. A fost persecutat și chiar a fost condamnat la moarte de mai multe ori, dar a fost mereu salvat. Odată, nu au reușit să-l aresteze și au arestat-o pe mama lui. Ca preot militar, a încercat să convingă ofițerii să aplice în armată postul de miercuri și vineri. A interzis în fața ofițerilor superiori cântărețilo să-i cânte regelui la mulți ani, numindu-l necredincios pentru că a semnat o lege în care masoneria era numită fundație caritabilă. Legea a fost revocată.

În timpul războiului civil grec, el oferea hrană ambelor părți. Când a fost arestat, s-a scuzat spunând: ,,Eu sunt un izvor, vine oaia și bea, vine și lupul și bea.” Au trimis trei psihiatri să-l examineze și el i-a trimis acasă. Unul dintre șefi a spus: -,,Dominăm toată Grecia, mai puțin Florina, unde domnește episcopul Augustin.”

În 1965, Sfântul Sinod i-a interzis să predice în toată țara, dar au retras interdicția din cauza reacției oamenilor.
A scris peste 80 de cărți, iar una dintre ele a fost despre Sfântul Cosma Etolianul, cu profețiile și învățăturile sale.
De asemenea, edita multe reviste. A luptat împotriva carnavalurilor și concursurilor de frumusețe.
Demonii au spus prin oameni posedați:
-,,V-am fi unit cu papistașii și ați fi luat pilulele Papei (ostia), dar episcopul Augustin nu ne lasă. Ne străduim să-l exterminăm, dar Fecioara Maria nu ne lasă. Îl acoperă cu voalul ei pentru că este curat.”

A fondat instituții și ajuta orfanii, bătrânii și țiganii. Refuza să țină bani în mâini… În ziua când a adormit, 28.08.2010, maica Galaktia a spus:
– ,,Astăzi cerurile s-au cutremurat! Un mare ierarh a urcat la Cer, lângă Părintele Cosma.“

Sfântul Gheorghe Karslidis îl considera un martir al lui Hristos. Sfântul Iustin Popovici spunea: -,;Voi, în Grecia, nu aveți nevoie de nimic. Aveți pe episcopul Augustin, care vă arată drumul corect pe care trebuie să mergeți. Și noi vrem un episcop ca el în Serbia.” Sfântul Iacov Tsalikis spunea: -,,Părintele Augustin Kantiotis este Părintele Bisericii lui Hristos. Ne ține pe toți, el ține toată Ortodoxia. Alți episcopi îl urăsc și îl persecută din invidie, pentru că el este superior și ei nu-l pot ajunge.”
Sfântul Paisie îl numea Părinte cu majusculă și Noul Hrisostom și îi făcea reclamă și dădea cărțile lui oamenilor. A spus că era dispus să-l slujească personal.
Sfântul Sofronie din Essex a spus: -,,Episcopul Augustin este superior nouă tuturor, pentru că critică puternicii lumii, așa cum a făcut Sfântul Ioan Botezătorul, dar noi ne temem să facem asta.”

Teologii papistași au venit și au vorbit cu el și au spus despre el că Papa, dintre episcopii din răsărit, îl ia în considerare doar pe el. A purtat mitră doar când i-au pus-o alții pe cap la întronizare. Considera mitra lumească, ceva al împăratului, pentru că până la căderea Constantinopolului, patriarhii și episcopii nu purtau mitre.
A făcut multe predicții și profeții, despre Cernobîl, cutremure, foamete, dezastre. A spus că vor veni zile când lupii vor intra în Biserică. Nu accepta laudele. Spunea: -,,Orice lucru bun vedeți la mine nu este al meu, este al lui Dumnezeu. Și dacă vedeți ceva rău la mine, este al meu, al lui Augustin.”

El însuși i s-a arătat cuiva după ce a adormit și a spus: -,,Puteți să mă rugați, să-mi cereți ce vreți, Dumnezeul nostru mi-a dat Sfințenie, m-a făcut Sfânt.”
O vorbă a sa era: -,,Nu îmi voi sacrifica principiile pentru tron, dar voi sacrifica o mie de tronuri pentru Hristos și adevăr.”

(Episcopul de Florina, Augustin Kantiotis)

Preluare de pe Facebook

2 comentarii la „Mitropolitul Augustin de Florina L-a mărturisit pe Hristos pînă la vîrsta de 103 ani

  1. Iona spune:

    Oare cum ar fi reacționat Mitropolitul Augustin la un astfel de act, respectiv legiferarea ecumenismului de către Biserică și suprimarea Simbolului de Credință al Bisericii, prin recunoașterea oficială din partea Sinodului ei, a faptului că mai sunt o grămadă de alte Biserici în afară de Biserica Ortodoxă, și că noi am fi doar una dintre aceste Biserici, care de fapt, doar împreună cu celelalte Biserici, printr-un efort de realizare a unității în interiorul CMB, am realiza Biserica Cea Una a Crezurilor…Cred că și morții din morminte se cutremură la o astfel de ,,învățătură”, pe care BOR şi-a însușit-o ca doctrină…

    A spus fratele Ioan, la un comentariu precedent, un lucru extrem de important:

    ,,De ce nu avem curajul să spunem adevărul, că ecumeniștii nu sunt ortodocși, ci sectă sincretistă păgână?Hai să ieșim din alienarea asta și să nu mai spunem de ei ce nu sunt.Să nu mai spunem de ei că sunt ortodocși. Curaj.
    De ce nu avem curajul să spunem că ortodocși sunt doar cei care nu sunt în comuniune cu ecumeniștii? Trebuie afirmat cu curaj cine este ecumenist și cine ortodox. E riscant pentru mântuirea noastră și a credincioșilor să mai permitem să perpetuăm până la infinit această prostie, confuzie.”

    Știți ce nu avem curajul să spunem de fapt?
    Că, atât ecumeniștii cât și cei aflați în comuniune cu ei, sunt în erezie…
    Iar, dacă cei aflați în comuniune cu ecumeniștii afirmă că nu sunt ecumeniști, trebuie să o demonstreze concret, real, în faptă, prin ieșirea din ,, secta sincretistă păgână”, respectiv ecumenismul.
    Căci nu poți să spui că nu ești ecumenist, dar în același timp să fi membru al CMB și în comuniune cu cei care propovăduiesc această erezie și o proclamă oficial ca învățătură de credință a lor…
    Iar acest lucru îl pot face în mod canonic, fără nici un risc de a greși față de învățătura Bisericii, (ci din contră, fiind lăudați de ea pentru o astfel de atitudine) prin aplicarea Canonului 15 l-ll Constantinopol.

    Așadar, pentru cine nu vrea să fie ecumenist, să iasă afară din el.
    Ce să caute un ortodox ca membru al unei organizații satanice, înfrățit cu sataniști, şamani, păgâni, homosexuali, lesbiene, legiune de eretici ș.a.m.d. Asta caracterizează un cuget ortodox sau asta frizează absurdul, de fapt…

    Asta , de fapt , ne este frică să afirmăm, pentru că afirmându-le , în secunda doi pornește mașina de propagandă a ecumeniștilor și împroașcă cu epitete de genul: ia uite, schismaticii, zeloții, talibanii, extremiștii s.a.m.d.

    Dar ei nu înțeleg (sau nu vor să înțeleagă, pentru că le încurcă calculele) , că de fapt nu e vorba de habotnicie aici, căci nimeni nu i-a făcut eretici, ci doar i-a ajutat să conștientizeze că un ortodox este membru al Bisericii, nu și membru al CMB, adică este doar ortodox, nu și ecumenist…
    Pentru că statutul de ecumenist (de membru al CMB și unit/în comuniune cu cei care propovăduiesc ecumenismul/erezia), îți oferă statutul unei persoane care și-a însușit și acceptă doctrina respectivei grupări.
    Altfel nu are nici un sens apartenența la acea grupare, doar în măsura în care și ortodoxul (cel cu cuget ortodox) are credința că sintagma -unitate în diversitate- este valabilă. Doar că,în această ipostază, el nu mai cugetă ortodox, ci curat ecumenist, căci acesta este fundamentul sau esența ecumenismului -unitate în diversitate…

    Deci, dacă vrei să fi ortodox, așa cum pretinzi că ești, de ce stai în erezie, ce cauți într-o grupare eretică, membru al ei?
    Te-au băgat alții?
    Nu-i nimic! Dacă nu ești de acord, nu te ține nimeni cu forťa să stai acolo…

    Atenție!
    Pentru faptul că ecumeniștii din Biserică ne-au băgat în erezie, fără voia noastră, este vina/păcatul lor…
    Dar pentru faptul că noi nu vrem să ieșim din erezie,al cui păcat este?!?
    Obs.:vorbim aici de oamenii care conștientizează aceste lucruri, și care ,pentru că au știut și n-au făcut, vor răspunde și pentru cei care n-au știut și de aceea n-au făcut, pentru că Dumnezeu le-a dat să știe ca să spună și la alții…Din dragoste și din lipsa egoismului…

    Concluzie: Unii consideră acest gen de abordare, o exagerare…
    Eu spun: dacă în Biserică nu se vorbesc aceste lucruri, cum putem avea pretenția ca ele să fie conștientizate?
    Sau: cine, dacă vede un om bolnav sau aflat într-o primejdie, nu încearcă să-l ajute, să-i spună că acolo e un bai, să-l avertizeze?
    Doar dacă e nepăsător, indiferent sau rău intenționat, nu?…
    Sper ca în nota asta să fie înțelese cele scrise aici…
    Doamne ajută!

  2. Iona spune:

    [ erată la comentariul de mai sus:

    ,,Asta caracterizează un cuget ortodox sau asta frizează absurdul, de fapt…” – ,,Asta caracterizează un cuget ortodox sau asta frizează absurdul, de fapt…?”.]

    Cum poate un ortodox al BOR să iasă din ecumenism/erezie în momentul de față?

    Există doar două posibilități:
    – fie să iasă din Biserică (BOR) , ceea ce este echivalentul schismei sau al ruperii/despărțirii de Biserică. Doamne ferește!
    – fie prin aplicarea Canonului 15 l-ll Constantinopol.
    Altă ieșire din erezie nu există! O spune un teolog cu experiență…

    Părintele Theodoros Zisis:
    ,,Nu există altă îngrădire (ieșire din erezie n.m ) în afara întreruperii pomenirii, astfel încât să poată crede cineva că se îngrădește (de erezie n.m.) fără să treacă la întreruperea pomenirii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *