,,Nu am putut descoperi nici un indiciu, nici o aluzie ca papa să fie succesorul Sfântului Petru şi vicarul lui Christos. Nici un capitol, nici un verset nu face menţiunea faptului că Christos ar fi conferit Sfântului Petru primatul asupra celorlalţi Apostoli’’. Aceste cuvinte n-au fost rostite în afara lumii catolice de vreun ortodox sau de unul din adversarii catolicismului, ci chiar în Conciliul I Vatican de cardinalul Strossmayer, acolo unde primatul papal a căpătat, pentru catolici, putere şi autoritate de dogmă.
Pe la mijlocul secolului XX, un călugăr franciscan dintr-o mănăstire catolică din nordul Spaniei, Francisc de Ballester, a primit din partea superiorilor misiunea de a revizui cataloagele cu autorii şi operele din bibliotecă, pentru a stabili pierderile cauzate, în urma incendierii mănăstirii de către comuniştii spanioli. Ceea ce a descoperit el acolo şi care a constituit punctual de cotitură al vieţii acestuia, este descris într-o carte, ,,Convertirea mea la Ortodoxie’’, apărută în 1954 şi tradusă în româneşte. Iată ce relatează el: ,,Într-un plic ce conţinea documente referitoare la Inchiziţia din 1647, am găsit copia unui edict al papei Inocenţiu X, redactat în latină, prin care era anatemizat ca eretic orice creştin care ar fi îndrăznit să creadă, să urmeze sau să răspândească învăţătura Sfântului Apostol Pavel despre autenticitatea demnităţii sale apostolice. În continuare, acest ciudat document îi obliga pe toţi credincioşii, sub ameninţarea cu pedeapsa de dincolo de moarte, să creadă că Apostolul Pavel, în toată viaţa şi slujirea lui apostolică, adică de la convertirea sa la creştinism şi până la moarte, nu şi-a exercitat lucrarea apostolică liber şi independent de stăpânirea lumească. Dimpotrivă, toţi trebuia să creadă că acesta se afla în fiecare clipă sub puterea suverană a Sfântului Apostol Petru, presupus a fi primul între papii şi ocârmuitorii Bisericii. Desigur, era prevăzut şi faptul că această putere absolută a fost moştenită, prin succesiune directă, exclusiv de următorii papi, episcopii Romei’’.
Această neaşteptată descoperire a ridicat primele semne de îndoială în mintea lui Francisc de Ballester. După îndelungi chibzuinţe, a hotărât să se despartă de catolicism şi să intre în Biserica Ortodoxă, unde a fost hirotonit, în cele din urmă, episcop.
Relatarea lui este relevantă pentru felul cum pontifii romani, de-a lungul mai multor secole, au construit această autoritate papală primaţială, căreia se supun catolicii din lumea întreagă. Oricine va cerceta scrierile Noului Testament va constata că Sfântul Apostol Pavel a primit de la Mântuitorul Însuşi misiunea căreia s-a dedicat până la sfârşitul vieţii: ,,Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta (Sfântul Apostol Pavel, n. a.) Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel’’ (Fapte 9, 15). Nu facem ierarhizări şi comparaţii nepotrivite între cei doi Sfinţi Apostoli, Petru şi Pavel. Amândoi ne sunt dragi deopotrivă pentru lucrarea lor unică de răspândire a Evangheliei Mântuitorului în lumea păgână de atunci. Amândoi au lucrat cu mult folos pentru binele Bisericii şi pentru mântuirea tuturor oamenilor, şi nu se poate în niciun caz spune că între ei ar fi existat relaţii de subordonare, precum pretind catolicii.
Pentru fundamentarea primatului papal, lumea catolică face recurs la dialogul dintre Mântuitorul şi Sfântul Apostol Petru, consemnat de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei: ,,Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, a întrebat pe Ucenicii Săi, zicând: Cine zic oameni că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre Prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri’’ (Matei 16, 13-19). Pretenţiile pontifilor romani se întemeriază pe o falsă tălmăcire a acestui text, dar şi a altora, deoarece:
1.Sfântul Ioan Gură de Aur a desluşit înţelesul pietrei ca fiind mărturisirea Apostolului ,,Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu’’: ,,Adică pe credinţa în mărturisirea lui Petru’’ (Omilii la Matei, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1994, p. 623).
2. Fericitul Augustin a scris în Retractractiones, după îndelungi reflecţii: ,,Piatra este numele propriu, de aceea Petru ia acest nume de la Piatră şi nu Piatra de la Petru; aşa cum şi noi înşine, creştinii, luăm acest nume de la Hristos, nu Hristos de la creştini. <>, spune Hristos, <>’’.
3. Fericitul Ieronim a stat împotriva ereticului Iovinianus, cel care pretindea, asemenea ereticilor catolici, că Piatra ar fi Sfântul Apostol Petru: ,,Tu zici că Biserica s-a sprijinit pe Apostolul Petru, dar adevărul este că s-a sprijinit pe toţi Apostolii; iar puterea Bisericii a fost întemeiată pe toţi aceştia’’.
Dacă cercetăm personalitatea Sfântului Apostol Petru în lumina scrierilor Noului Testament, constatăm că acesta a fost om cu căderile şi ridicările sale sale. Astfel, el s-a lepădat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la vremea încercărilor (Matei 26, 69-75; Marcu 14, 66-72; Luca 22, 55-62; Ioan 13, 36-38), dar s-a ridicat prin pocăinţă. Scriind Bisericilor Galatiei, Sfântul Apostol Pavel mărturisea că l-a înfruntat pe Sfântul Apostol Petru pentru atitudinea sa ambiguă: ,,Iar când Chefa (Sfântul Apostol Petru, n. a.) a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei din păgâni; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Şi împreună cu el s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Baraba a fost atras de făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască precum iudeii?’’ (Galateni 2, 11-14). Dacă Sfântul Apostol Petru ar fi fost primul dintre Apostoli, dacă ar fi avut calitatea de păstor infailibil, nu ar fi comis această eroare, iar Sfântul Apostol Pavel nu şi-ar fi îngăduit să-l mustre, să-l corecteze şi să-l aducă la dreapta cugetare. Este limpede că Apostolul neamurilor, Sfântul Pavel, nu se afla în fiecare clipă sub puterea suverană a Sfântului Apostol Petru, cum pretindea papa Inocenţiu X în documentul înainte citat.
În anul 50 după Naşterea Mântuitorului, în Biserică s-a iscat o controversă privind tăierea împrejur, fără de care, susţineau unii, nu este posibilă mântuirea (Fapte 15, 1). Pentru a restabili adevărul a fost necesar ca Sfinţii Apostoli şi ceilalţi slujitori bisericeşti să se adune la Ierusalim, constituind Sinodul Apostolic. Aici s-a hotărât că tăierea împrejur nu este necesară pentru mântuire şi s-a trimis Bisericilor îndemnul de a se feri de cele jertfite idolilor, de sângele animalelor sugrumate şi de desfrâu (Fapte 15, 29). În fruntea Sinodului nu stat Sfântul Apostol Petru, cum s-ar fi cuvenit, dacă ar fi fost întâiul dintre Apostoli, ci Sfântul Apostol Iacov.
Cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice nu au fost convocate de papi ai Romei şi niciodată n-a fost prezent niciodată vreun pontif roman, ci doar reprezentanţi ai acestora, în număr foarte redus. Faptul că papii au recunoscut şi confirmat hotărârile Sinoadelor Ecumenice este o aserţiune cu totul gratuită şi irelevantă de vreme ce Biserica lui Hristos în întregul ei, posedă atributul infailibilităţii.,,În Răsărit, hotărârile unui sinod, chiar dacă el s-a considerat Ecumenic, nu au valoare decât dacă sunt însuşite ulterior de Biserică. De aceea, abia această aprobare ulterioară a Bisericii descoperă dacă sinodul a fost Ecumenic, constituind criteriul extern al Sinodului Ecumenic. Biserica poate să contrazică sau să reformeze hotărârile unui sinod, care a întrunit, la un moment dat, cel mai mare număr de episcopi’’ (Teologia Dogmatică şi Simbolică, vol II, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1958, p. 808).
Pretenţia pontifilor romani de a fi capi ai întregii Biserici este mai veche. Învăţătura aceasta eretică a fost formulată şi ridicată la rang de ,,dogmă’’ abia la Conciliul I Vatican (1869-1870), convocat de papa Pius IX. Proclamarea papei drept cap văzut al Bisericii i-a îndepărtat şi mai mult pe catolici de Biserica lui Hristos şi a adâncit prăpastia ce-i separă pe ortodocşi de apuseni.
Dacă ar fi să extindem slujirea Sfântului Apostol Petru asupra episcopilor Romei, am putea conchide că şi aceştia sunt oameni cu slăbiciunile, patimile, erorile şi căderile lor. Cum Dumnezeu Cel Atotputernic ţine deschisă calea pocăinţei înaintea oricărui om, socotesc că aceasta este singura ce trebuie urmată pentru revenirea papei şi a turmei sale eretice în Biserica lui Hristos. Sfântul Apostol Petru a greşit lepădându-se de Mântuitorul, dar a plâns cu amar, s-a pocăit şi a fost primit de Fiul lui Dumnezeu. Ar fi sub demnitatea papei să renunţe la ambiţiile sale deşarte şi să se întoarcă în Sfânta Biserică? Socotesc că nu.
Presbiter Iovița Vasile (articol din 2023)
Dumnezeu a descoperit oamenilor ceea ce le este necesar a cunoaşte pentru mântuire. A lăsat ca anumite lucruri să fie cunoscute de oamenii înşişi prin puterile cu care El i-a înzestrat. Oamenii sunt, prin excelenţă, fiinţe înclinate spre cât mai adâncă cunoaştere. Când tendinţa de cunoaştere a omului e îndreptată spre adevărurile mântuitoare, spre Dumnezeu Însuşi, aceasta este benefică şi dă sens vieţii.
Există şi o cunoaştere pervertită, diabolică, cea a ştiinţei fără Dumnezeu. Ocultismul şi ezoterismul sunt căi de cunoaştere a lumii întunecate a demonilor şi cine străbate aceste căi se face slujitor al diavolului, adică vrăjmaş văzut al omului credincios. Teoria evoluţionistă a lui Darwin, cea care-L tăgăduieşte pe Dumnezeu drept Creator al omului şi al universului, este unul din multele exemple care arată cât de păgubitoare este acest gen de cunoaştere pentru sufletul omului. Sfântul Apostol Pavel îndemna pe Episcopul Timotei al Efesului, ne îndeamnă şi pe noi, să ne ferim de ,,vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21).
De cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu atârnă mântuirea omului, după cum Însuşi Mântuitorul lumii a spus: ,,Părinte a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 1-3).
Sfânta Credinţă Ortodoxă este singura cale de cunoaştere adevărată şi sigură. Întrebaţi orice om de ştiinţă şi vă va spune cele mai fanteziste lucruri despre viitorul şi sfârşitul veacului acestuia. Întrebaţi şi un budist sau un mahomedan şi veţi avea răspunsuri mincinoase. Credinţa Ortodoxă ne spune, în chip negreşelnic, despre toate evenimentele ce vor avea loc spre sfârşitul istoriei. De mii de ani istoria cea adevărată nu face altceva decât să confirme ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit nouă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Ştiinţa adevărată pătrunde în taina creaţiei şi se uimeşte de înţelepciunea cu care au fost aduse toate din nefiinţă la existenţă, încât exclamă asemenea psalmistului din vremurile străvechi: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’ (Psalmul 103, 25).
Presbiter Iovița Vasile
Fiecare om trece în viaţă prin momente de cumpănă care-l copleşesc. Atunci apare necesitatea de a găsi sprijin moral, şi poate material, la cineva care-i este aproape. O vorbă bună, o încurajare şi mai ales un sfat bun sunt, de cele mai multe ori, de mare folos celui aflat în grea încercare. Cel mai bun şi la îndemână sfătuitor ne este duhovnicul, care ne oferă şi certitudinea păstrării tainei asupra a ceea ce noi i-am încredinţat. Duhovnicul nu se bizuie pe puterile proprii, el vorbeşte în numele lui Hristos, Cel Care îl luminează atunci când trebuie să dea sfatul potrivit. Nu de puţine ori, acesta amână sfatul, fiindu-i necesar un timp de reflecţie şi de rugăciune. Însă când ne dă sfatul, acesta trebuie urmat întocmai, căci prin gura duhovnicului ne vorbeşte Însuşi Hristos.
Învăţătura de Credinţă a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe enumeră între datoriile credinciosului faţă de aproapele şi aceea de a-l sfătui, a-l povăţui şi a-l certa frăţeşte pentru călcarea Poruncilor şi neîndeplinirea datoriilor, după cum ne arată şi Sfântul Apostol Iacov (5, 19-20): ,,Fraţii mei, dacă va rătăci vreunul de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că acela care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate’’. Cuviosul Părinte Marcu Ascetul a cugetat şi a scris în acest fel: ,,Cel ce sfătuieşte sau mustră întru frica lui Dumnezeu pe acela care păcătuieşte, îşi câştigă sieşi virtutea potrivnică greşelii. Iar cel ce ţine minte răul şi osândeşte cu răutate, cade în aceaşi patimă, după legea duhovnicească’’.
Cartea bisericească ,,Vieţile Sfinţilor’’ pe luna ianuarie, (pag. 177-192) istoriseşte viaţa unui mirean, Alexandru, care simţea mare râvnă pentru viaţa călugărească. Înainte de toate, a cerut sfat duhovnivesc stareţului Mănăstirii Brazi, Dimitrie. Acesta l-a încuviinţat să meargă în Sfântul Munte Athos. Aici a petrecut un şir de ani în ascultare, nevoinţă şi rugăciune. Părinţi români atoniţi l-au sfătuit, fiind monah tânăr, să petreacă mai mulţi ani la o mănăstire grecească, Esfigmenu, pentru ucenicie. Alexandru, numit Alimpie ca monah, a ascultat sfatul Părinţilor şi a stat patru ani în acea mănăstire. Urmând sfatul bătrânului ieroschimonah Eftimie, Alimpie a fost tuns în marea schimă şi a primit numele de Antipa.
Urcuşul duhovnicesc al acestuia a continuat până când a ajuns la sfinţenie, iar Biserica îl numără rândul Sfinţilor. A fost cu putinţă lucrul acesta pentru că în toate împrejurările vieţii, Sfântul Antipa de la Calapodeşti, pomenit în Biserică în 10 ianuarie, cerea şi urma sfatul bătrânilor îmbunătăţiţi. Prin urmare, de mare folos ne este nouă să cerem sfatul bun al slujitorilor Bisericii, după cum şi noi putem sfătui, spre cele bune, pe aproapele nostru.
Presbiter Iovița Vasile
Dicționarele noastre, normative pentru toți romanii, nu conțin vocabula suveranist. Limba vie, însă, merge înaintea dicționarelor și impune cuvinte, expresii și construcții cu care ne confruntăm și care trebuie explicate.
Ce înseamnă suveranist, în înțelegerea mea subiectivă și limitată?
Înseamnă darurile primite de la Dumnezeu, asupra cărora suntem singurii proprietari. Nimeni nu are dreptul, conferit de nicio lege civilă strîmbă, silnică, de a se atinge de darurile Sale, date nouă.
Concret: Dumnezeu ne-a dat un loc pe pămîntul acesta în care ne naștem, creștem, trăim, îmbătrînim și murim, atunci cînd El hotărăște. Locul este locuința noastră cu cele aparținătoare. Asupra acestora noi decidem – suntem suverani. Am spus că fiecare metru pătrat pe care ne deplasăm, în diferite circumstanțe ale vieții noastre, stă sub suveranitatea noastră, și nimeni nu are voie să se pronunțe, să ne limiteze, să ne impună restricții, pentru că întregul pămînt este sub stăpînirea Marelui Dumnezeu, nu a haimanalelor care se socotesc a fi dumnezei. ,,Cerul cerului este al Domnului, iar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor’’ (Psalmul113, 24).
Și totuși statul antihristic-imbecil ne încalcă sistematic suveranitatea. Indivizii cocoțați în vîrful lui ne impun legi și reguli prin care vor să ne anuleze libertatea și implicit suveranitatea. Vor să trăim precum dictează ei. E ceea ce trebuie să respingem, să nu ne supunem ucazurilor lor strîmbe, pentru că nici noi nu vrem să le impunem voința noastră, doar să le explicăm voia lui Dumnezeu. Vor să trăiască în mocirla homosexuală? Sunt liberi s-o facă. Îl batjocoresc pe Dumnezeul nostru? Nu le stă nimeni în cale, Dumnezeu Însuși le îngăduie, respectîndu-le libertatea de alegere. Vor să trăiască precum niște tîrîtoare abjecte, spurcate, fără voință și gîndire? Fie sănătoși.
Leprele trădătoare au scos țara la mezat și au cedat suveranitatea Romaniei străinilor nesătui și cu minte puțină. În aceste împrejurări, ne rămîne să ne afirmăm suveranitatea personală în locul celei naționale. Suveranști romani. Trăiți după sfintele Porunci ale lui Dumnezeu, și veți fi biruitori. Și suverani. Sau suveraniști!
Presbiter Iovița Vasile
Cartea Faptele Sfinţilor Apostoli la capitolul 8, începând cu versetul 26, relatează despre famenul reginei Candachia a Etiopiei. Acesta venise la Ierusalim din îndepărtata ţară pentru a se închina. Tocmai se întorcea acasă, călătorind cu carul, când îngerul Domnului l-a înştiinţat pe Sfântul Apostol Filip să se coboare pe calea dinspre Ierusalim spre Gaza şi aici a avut loc întâlnirea dintre cei doi. Famenul avea Cartea Proorocului Isaia şi citea din ea aceste cuvinte: ,,Ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără glas înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui’’ (Isaia 53, 7-8).
,,Înţelegi, oare, ce citeşti?’’, a fost întrebarea Sfântului Apostol. Famenul şi-a mărturisit cu sinceritate neputinţa: ,,Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va calăuzi cineva?’’ Văzându-i dorinţa de a înţelege, Apostolul Filip i-a desluşit înţelesul cuvintelor prooroceşti, lămurindu-l că acestea vorbesc despre Iisus Mântuitorul. Catehizarea acestuia a continuat până când au ajuns în apropierea unei ape, iar famenul a cerut să fie botezat, devenind astfel fiu al Bisericii lui Hristos.
Faptul este pilduitor pentru noi toţi, deoarece oricare ne putem confrunta cu dificultatea unui text biblic sau cu fenomene din societate pe care nu le putem înţelege. Ce vom face? Vom alerga la slujitorii Bisericii şi le vom cere ajutorul. Căutând să înţelegem prin puterile noastre, putem ajunge în primejdia rătăcirii. Să ne aducem aminte ce a scris Sfântul Apostol Petru despre Epistolele Sfântului Apostol Pavel, anume că ,,sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră’’ (II Petru 3, 16-17).
Slujitorii Bisericii vorbesc de trei trepte ale cunoaşterii: a şti, a cunoaşte şi a înţelege. Aşa de pildă, ştim de existenţa unui adevăr scripturistic. Dându-ne silinţa să-l citim şi să-l învăţăm, putem spune că îl cunoaştem. De-aici, urmează să înţelegem şi să trăim potrivit acelui adevăr.
Presbiter Iovița Vasile
2013. Preotul Coste de la Parohia Sfantul Stefan din Zalău a invitat, la înmormîntarea mamei sale un coleg din Bihor. Gest firesc. Petroniu Florea n-a suportat ca unul din Bihor, de unde plecase, să slujească în Sălaj, unde dumnealui era feudal. Mare feudal! Și-atunci, au urmat represaliile: Părintele Costea a fost înlocuit cu un altul, au încercat să-l impună, însă Biserica s-a împotrivit, a refuzat să-l primească pe omul lui Petroniu. Scandal mare! Abia s-a aplanat. Părintele Coste a fost canonisit pentru o lună la Mănăstirea Nicula pentru pocăință și reflecție. Reacția Bisericii: Credincioșii, care-l apărau pe Părintele Coste închiriau autocar și mergeau la Mănăstirea Nicula, unde slujea Părintele lor. Vreme de o lună.
Deznodămînt: Părintele Coste s-a aliniat la exigențele lui Petroniu și a rămas slujitor la la biserica Sfantul Arhidiacon Ștefan. Toate bune și frumoase, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Despre vreo reacție a sa impotriva sinodului tîlhăresc din Creta, nici vorbă.
2021. Protopopul de Zalău s-a sinucis! Cătălin Lucaciu, titularul postului a fost găsit de tatăl său, Pr. Iosif Lucaciu, spînzurat în garajul Parohiei Ciumărna, unde slujea. Cu o zi înainte, Petroniu of Sălaj a slujit în Parohia Ciumărna. M-am uitat la filmări. Cătălin Lucaciu era în dreapta lui Petroniu. Era un monument de tristețe. Nu știu de ce. Dumnezeu ne va dezvălui înțelesul celor pe care acum nu le înțelegem.
2016. A avut loc sinodul tîlhăresc din Creta. Printre invitați și semnatari, Petroniu of Sălaj. Așa s-a semnat cu mînuța lui cea dreaptă. De-atunci, nu încetează să răspîndească erezia ecumenistă în Biserica din Sălaj. Mare păcat!
2024. Izbucnește marele scandal în Episcopie. Petroniu și cei asemenea lui, cred că va trece vremea, oamenii vor uita și toate vor intra în matca lor (ne)firească. Nu! Erezia nu poate fi acoperită de bîiguieli ecumeniste. Jaful unei nerușinat al unei Episcopii nu poate fi trecut cu vederea. Bine ar fi ca Petru Florea să se retragă unde vrea el, să ne lase-n pace. Petru Florea este cel mai nepopular personaj din Sălaj. Peste tot se vorbește de isprăvile lui. Altul, în locul lui, s-ar fi retras de multă vreme. El continuă să ne sfideze dintr-un fotoliu pe care, cu nevredincie, îl ocupă. Petrică, vremea ta a trecut. Lasă-ne!
Presbiter Iovița Vasile
PS Între timp, Petroniu a fugit din Sălaj și pînă acum nimeni nu i-a luat urma. Ca să ne arate că el este jupînul, a publicat pe site-ul Episcopiei pastorala de Sfintele Sărbători, o mizerie care arată exact în ce punct se găsește acest impostor. În cîteva zile o voi publica și fiecare va putea constata ce-i în capul acestui ecumenist, care s- trezit episcop al Sălajului, și care a fost o nenorocire pentru Biserica noastră.
Petroniu nu-i în stare să se însemneze cu Sfanta Cruce. Are mîna legată, pentru că a semnat cu ea trădarea lui Hristos în Creta. Cei care au slujit cu el spun că în ultimii ani nu mai săruta Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce și nici Sfintele Icoane. Doamne, Doamne, caută din cer și vezi…
O nouă provocare pentru creștini
În timp ce lumea politică este divizată, iar haosul tinde să ia amploare, un anumit punct din agenda ocultă trece aproape neobservat. Care dintre cele două direcții e mai bună? Direcția Netanyahu sau cea soroșistă? Pe direcția soroșistă s-a mers până acum, iar direcția Netanyahu este un pic mascată în România, după cum observa distinsul jurnalist Iurie Roșca… Mulți dintre cei care se cred sau se afișează ca suveraniști fac parte, cu bună știință sau din neștiință, din direcția Netanyahu care vedem ce face pe unde e stăpână…
Se pare că ambele direcții joacă pe aceeași melodie când vine vorba despre digitalizare. Iar pe noi, creștinii, acest lucru ne doare. Nu știu dacă există vreun ,,suveranist” care se opune… De aceea agenda ocultă avansează îngrijorător, căci iată ce aflăm că ni se pregătește:
https://www.romaniatv.net/supermarketurile-vor-functiona-diferit-din-2025-mersul-la-cumparaturi-va-fi-o-experienta-noua-pentru-romani_8537902.html?fbclid=IwY2xjawHmOyxleHRuA2FlbQIxMQABHZ50xx69uzhmQBHz4rpaf-T48hzY4HbW5TRNo0bmhrXsnqg54bTLWmp2NQ_aem_J79CixmMuDn_J-sebGz-HQ&sfnsn=mo
Mai pe românește, Sistemul trebuie să știe ce a cumpărat fiecare om. Agenda din plandemie este acum perfecționată.
Căruciorul inteligent poate fi accesat de pe telefonul ,,modern” pe baza identității digitale și a codului QR. Așadar Sistemul știe cât a cheltuit fiecare. De aici încolo, dacă această procedură va deveni obligatorie, imaginația celor care o implementează poate exploda. De la urmărirea prin ANAF, la selecția produselor pe care are voie să cumpere cineva sau chiar până la blocarea contului bancar! Cine crede că această procedură are doar avantaje se înșală.
Creștinii au multe motive să refuze identitatea digitală, bazându-se pe capitolele 13 și 14 din Apocalipsă, așa că, atunci când această procedură se va generaliza, ei nu vor mai putea cumpăra sau vinde. De aceea trebuie să solicităm să existe alternative pentru creștini, așa cum există adeverințe de asigurat în locul cardurilor de sănătate, din motive religioase. Altminteri, creștinii vor fi discriminați și nu vor mai putea face cumpărături cu căruciorul, ei neavând identitate digitală și nici cont bancar care se poate accesa de pe telefon.
Sper ca adevărații suveraniști să fie creștini și patrioți adevărați și să înțeleagă că, prin introducerea cărucioarelor inteligente, nu este vorba despre niciun avantaj real pe termen lung, ci despre un control total al vieții private. Și să lupte pentru menținerea drepturilor creștinilor de a cumpăra și vinde în această țară creștină, adică pentru menținerea și a cărucioarelor vechi, care pot fi utilizate și de către creștini.
Dumnezeu să ne ajute să facem voia Sa!
Sora Pelaghia
În timp ce lumea politică este divizată, iar haosul tinde să ia amploare, un anumit punct din agenda ocultă trece aproape neobservat. Care dintre cele două direcții e mai bună? Direcția Netanyahu sau cea soroșistă? Pe direcția soroșistă s-a mers până acum, iar direcția Netanyahu este un pic mascată în România, după cum observa distinsul jurnalist Iurie Roșca… Mulți dintre cei care se cred sau se afișează ca suveraniști fac parte, cu bună știință sau din neștiință, din direcția Netanyahu care vedem ce face pe unde e stăpână…
Se pare că ambele direcții joacă pe aceeași melodie când vine vorba despre digitalizare. Iar pe noi, creștinii, acest lucru ne doare. Nu știu dacă există vreun ,,suveranist” care se opune… De aceea agenda ocultă avansează îngrijorător, căci iată ce aflăm că ni se pregătește:
https://www.romaniatv.net/supermarketurile-vor-functiona-diferit-din-2025-mersul-la-cumparaturi-va-fi-o-experienta-noua-pentru-romani_8537902.html?fbclid=IwY2xjawHmOyxleHRuA2FlbQIxMQABHZ50xx69uzhmQBHz4rpaf-T48hzY4HbW5TRNo0bmhrXsnqg54bTLWmp2NQ_aem_J79CixmMuDn_J-sebGz-HQ&sfnsn=mo
Mai pe românește, Sistemul trebuie să știe ce a cumpărat fiecare om. Agenda din plandemie este acum perfecționată.
Căruciorul inteligent poate fi accesat de pe telefonul ,,modern” pe baza identității digitale și a codului QR. Așadar Sistemul știe cât a cheltuit fiecare. De aici încolo, dacă această procedură va deveni obligatorie, imaginația celor care o implementează poate exploda. De la urmărirea prin ANAF, la selecția produselor pe care are voie să cumpere cineva sau chiar până la blocarea contului bancar! Cine crede că această procedură are doar avantaje se înșală.
Creștinii au multe motive să refuze identitatea digitală, bazându-se pe capitolele 13 și 14 din Apocalipsă, așa că, atunci când această procedură se va generaliza, ei nu vor mai putea cumpăra sau vinde. De aceea trebuie să solicităm să existe alternative pentru creștini, așa cum există adeverințe de asigurat în locul cardurilor de sănătate, din motive religioase. Altminteri, creștinii vor fi discriminați și nu vor mai putea face cumpărături cu căruciorul, ei neavând identitate digitală și nici cont bancar care se poate accesa de pe telefon.
Sper ca adevărații suveraniști să fie creștini și patrioți adevărați și să înțeleagă că, prin introducerea cărucioarelor inteligente, nu este vorba despre niciun avantaj real pe termen lung, ci despre un control total al vieții private. Și să lupte pentru menținerea drepturilor creștinilor de a cumpăra și vinde în această țară creștină, adică pentru menținerea și a cărucioarelor vechi, care pot fi utilizate și de către creștini.
Dumnezeu să ne ajute să facem voia Sa!
Sora Pelaghia
Astăzi în toate bisericile de pe faţa pământului se cinsteşte acela care s-a învrednicit a boteza pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Soborul despre care se arată în calendare este adunarea poporului dreptcredincios în biserici pentru a cânta şi a slăvi pe Dumnezeu Cel Atotputernic şi pentru cinstea şi lauda Sfântului Ioan.
,,Că el este acela despre care s-a scris: Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea’’ (Matei 11, 10-12). Aceste cuvinte au fost rostite de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Faptul că Sfântul Ioan Botezătorul este numit ,,înger’’, arată vieţuirea lui înaltă întru împlinirea misiunii sale încredinţate de Dumnezeu. Îngerii sunt făpturi create de Dumnezeu având o stare înaltă de sfinţenie, fiindcă nu cunosc păcatul.
Asemenea lor a trăit şi Sfântul Ioan, ca înger în trup, vieţuind în pustie ,,până în ziua arătării lui către Israel’’ (Luca 1, 80), hrănindu-se cu ceea ce i-a dat Dumnezeu, ,,lăcuste şi miere sălbatică’’ (Marcu 1, 6). Mare a fost Sfântul Ioan Botezătorul nu pentru că ar fi deţinut oarecari demnităţi omeneşti în Israel, nici pentru ca ar fi provenit dintr-o familie regală, nici pentru că s-ar fi numărat între cei mai de seamă ai poporului, nici pentru că ar fi avut o statură impozantă. A fost mare pentru desăvârşita sa ascultare faţă de Dumnezeu; a fost mare pentru smerenia sa în faţa măreţiei Dumnezeieşti a Mântuitorului. Citiţi mărturia pe care a rostit-o Sfântul lui Dumnezeu în faţa poporului: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor’’ (Marcu 1, 7). A fost mare pentru că dobândit sfinţenia, cu harul lui Dumnezeu, a trăit ca pustnic, a propovăduit fără teamă, a avut darul proorociei, a fost Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, şi-a sfârşit viaţa ca Mucenic, pentru că a ales să înfrunte, fără menajamente, pe Irod, pentru fărădelegile sale.
Pentru rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.
Presbiter Iovița Vasile
,,Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti…’’ (Ieşire 20, 4-5). Aceasta este a doua din cele zece Porunci dată de Dumnezeu lumii, prin Moise. Acum te rog, să fii cu luare-aminte la definiţia Dicţionarului explicativ al limbii române: LUCRU: Tot ceea ce există (în afară de fiinţe) şi care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. Te rog să observi, cinstite cititorule, distincţia netă pe care trebuie să o facem, o face şi Dicţionarul care este normativ, între ,,lucru’’ şi ,,fiinţă’’. Lucrul este ceva neînsufleţit, un obiect oarecare, pe când fiinţa este, potrivit aceluiaşi Dicţionar, ,,tot ceea ce are viaţă (şi se mişcă), vieţuitoare, vietate’’.
Aşadar, Porunca a doua ne interzice categoric facerea unui lucru din câte există în univers, dar nu opreşte facerea chipului unei fiinţe. Dumnezeu este Fiinţă, Sfinţii Îngeri sunt fiinţe, Sfinţii lui Dumnezeu sunt fiinţe, noi oamenii suntem fiinţe. Dacă respectăm cu rigoare Porunca Dumnezeiască citată, niciodată nu ne vom face un chip cioplit sau asemănare a unui lucru, dar ne vom face chip al unei fiinţe, chip al lui Dumnezeu, al Sfinţilor Îngeri, al Sfinţilor lui Dumnezeu. Chipurile acesta le găsim pe sfintele icoane. Nu este un chip cioplit (turnat, dăltuit, şlefuit) ca în cazul statuilor catolice, ci este un chip pictat, după norme hermineutice bine stabilite, care ne aduce în faţa ochilor imaginea lui Dumnezeu, atât cât ne-a fost dat să o cunoaştem şi să o percepem. Este chipul Îngerilor, al Sfinţilor care au trăit pe pământ şi au fost percepuţi de ochiul omenesc.
Prin urmare, sfintele icoane nu sunt idoli, pentru că nu sunt chipuri ale unui lucru, ci chipuri ale unei (sau mai multor) Fiinţe Sfinte. Dumnezeu Însuşi a poruncit să se aşeze în cortul sfânt ,,chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă’’ (Ieşire 26, 1; 36, 8), fără ca această poruncă să contrazică Porunca a doua din Decalog.
Afirmaţiile răutăcioase şi păcătoase ale evreilor iconoclaşti şi ale slugilor lor, sectari şi eretici de tot felul, rămân în judecata lui Dumnezeu. Noi, fiii Bisericii lui Hristos, să ne întărim în Credinţa Ortodoxă, în învăţătura despre sfintele icoane, şi să continuăm să ne închinăm lui Dumnezeu, să cinstim pe Sfinţii Săi, pentru că ,,minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui’’.
Presbiter Iovița Vasile
După ce cu puţin în urmă am învăţat despre faptele milei trupeşti, se cuvine acum, cinstite cititorule, să ştim care sunt faptele milei sufleteşti, adică datoriile noastre faţă de cele ale sufletului aproapelui. Sunt în număr de şapte:
1.Întoarcerea celor rătăciţi la Dreapta Credinţă. Unicitatea Credinţei este adevăr axiomatic. Pluralitatea credinţelor deşarte este realitate întristătoare. Cum să nu te întristezi văzând pe aproapele că rătăceşte cu încăpăţânare pe căile pierzării? Este de aceea datorie sfântă a îndrepta pe cei rătăciţi, chiar dacă suntem întâmpinaţi cu ostilitate, având impresia că încercarea noastră este sortită eşecului. Dumnezeu are mijloacele sale tainice de a întoarce pe rătăciţi. Proorocul Sfânt Iezechiel ne spune: ,,Iar dacă tu ai prevestit pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat viaţa’’ (Iezechiel 33, 9).î
2 Învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi. Ignoranţa este păcat înjositor pentru om. Nu trebuie să rămână omul nepăsător şi indiferent faţă de adevărurile Dumnezeieşti mântuitoare. Când totuşi întâlnim asemenea oameni, şi se întâmplă frecvent, ne vom îngriji de învăţarea lor.
3. Sfătuirea celor aflaţi în împrejurări dificile. Sfatul bun, primit şi urmat de aproapele, poate aduce, prin vrerea lui Dumnezeu, ieşirea din situaţii grele. Întotdeauna sfatul va fi în concordanţă cu legile Dumnezeieşti.
4. Rugăciunea pentru aproapele. A ne ruga numai pentru noi înşine, este semn de egoism, de aceea vom cuprinde în rugăciunile noastre pe toţi oamenii, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (I Timotei 2, 1-4). De altfel, rugăciunea ,,Tatăl nostru’’, ca şi celelalte rugăciuni ale Bisericii au o formulare cuprinzătoare, cu exprimări de plural, care cuprind toate făpturile lui Dumnezeu.
5. Mângâierea celor întristaţi este faptă cerută fiilor Bisericii de însăşi Revelaţia Dumnezeiască, după cum citim în Epistola către Biserica Tesalonicului 5, 14: ,,Îmbărbătaţi pe cei slabi, sprijiniţi pe cei neputincioşi’’.
6. Răsplătirea răului cu bine exclude răzbunarea şi ura şi are, adesea, efect benefic asupra celui care ne-a făcut rău. Iosif a făcut bine fraţilor săi care l-au vândut, David nu s-a răzbunat împotriva lui Saul, care căuta să-l omoare.
7. Iertarea celor care ne-au greşit este cale împărătească de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Cum Dumnezeu este mult iertător, ne asemănăm Lui atunci când iertăm şi noi pe aproapele nostru.
Presbiter Iovița Vasile
Sfântul Silvestru a păstorit turma dreptcredincioasă a Romei, ca Episcop al Romei, între anii 314-335. Era vremea domniei Sfântului Constantin cel Mare.
Credincioşii mai puţin familiarizaţi cu Istoria Bisericii s-ar putea întreba, nedumeriţi, de ce un papă al Romei este cinstit ca Sfânt în Biserica Ortodoxă? Vom spune, dintru început, că până în anul 1054, cei care acum sunt catolici făceau parte din Biserica lui Hristos. În anul amintit, un cardinal, Humbert, trimis al papei la Constantinopol, a depus anatema împotriva Bisericii pe altarul Sfintei Sofia, ceea ce a constituit ruperea celor din Apus de trupul tainic al lui Hristos. Zadarnic au ridicat această anatemă Patriarhul din Constantinopol şi papa Paul al VI-lea, unirea cu catolicii nu s-a făptuit, deoarece cauzele rupturii, numeroasele erezii catolice, sunt păstrate, în continuare, de apuseni. Aceştia nu au renunţat la erezii, ci, dimpotrivă, le-au adăugat altele noi.
Papa Silvestru a păstorit cu vrednicie Biserica Romei cu mult înainte de a se produce schisma (ruptura) între Biserica Ortodoxă şi apuseni. Cărţile bisericeşti au păstrat faptul că evreii vremii, ca de altfel din toate vremurile, s-au arătat mari vrăjmaşi ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel, după ce Constantin cel Mare a crezut în Hristos şi s-a botezat, evreii necredincioşi au venit la mama acestuia, Sfânta Elena, spunându-i cu multă făţărnicie: ,,Bine a făcut împăratul, fiul tău, că a lăsat păgânătatea şi a răsturnat templele idoleşti; însă rău a făcut de a crezut în Iisus şi-L cinsteşte ca pe Fiul lui Dumnezeu şi adevăratul Dumnezeu, căci Acela a fost un iudeu şi vrăjitor, înşelând pe popor cu năluciri vrăjitoreşti, iar Pilat, muncindu-L ca pe un făcător de rele, L-a spânzurat pe lemn. Iar dacă împăratul a căpătat sănătate, aceasta nu s-a făcut prin puterea Lui, ci cu darul lui Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul. Deci se cuvine ţie, Împărăteasă, să abaţi pe fiul tău de la o rătăcire ca aceasta, ca nu cumva, supărându-Se Dumnezeu Cel Preaînalt, să se întâmple ceva rău împăratului’’.
Împotriva acestor hule drăceşti s-a ridicat Sfântul Episcop Silvestru al Romei, care a vădit viclenia şi necredinţa evreilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului nostru, nu numai prin cuvântul adevărului, dar şi prin minuni care au deschis ochii multor evrei, aduşi de el la Dreapta Credinţă. Acestea, şi multe altele, sunt temeiurile pentru care Sfântul Silvestru a fost chemat de Dumnezeu în ceata Sfinţilor Săi, în Biserica biruitoare din ceruri, unde se roagă pentru biruinţa Bisericii pământeşti şi pentru binele lumii întregi (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p.45-60).
Presbiter Iovița Vasile
Legile Dumnezeiești ne-au făcut pe noi oameni. Fără ele, noi n-am exista. De n-ar fi existat voința Dumnezeiască de a fi aduși de la neființă la existență, universul era pustiu. Dar Dumnezeu ne-a iubit înainte de a exista, și ne-a adus pe pămîntul acesta ca ființe cuvîntătoare, bipede, conștiente de menirea noastră în această viață. Ne-am constituit ca Popor Ortodox datorită Legilor Dumnezeiești veșnice, nu prin legile omenești vremelnice, ticăloase și schimbătoare.
,,Omul în cinste fiind așezat, n-a priceput. Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără minte și s-a asemănat lor’’( Psalmul 48, 21).
Aici stă drama Neamului Romanesc, a întregii omeniri.
Sfantul Nicolae Vilomerivici constata, cu durere, că oamenii nu mai scriu Legile lui Dumnezeu, scriu legile ticăloase, strîmbe ale oamenilor. Toate ticăloșiile oamenilor se toarnă în tiparile legilor tîmpe și ticălose. Vreau antihriștii să vîndă teritorii ale Neamului Romanesc? Scot o lege dictată de străini, care fac cu putință acest lucru. Vreau jidanii să-și impună voința lor în Romania și să spună că oricine cutează să le arate crimele împotriva romanilor, sunt antisemiți? Tîrîtoarele neamului votează cu ambele maini. Vreau sodomiții să se îndreptățească în spurcăciunile lor? Scot o lege favorabilă lor. Nu înțeleg ce drepturi cer homosexualii de toate felurile, cînd nimeni nu-i împiedică să se lingă în cur unii pe alții (iertați-mi asprimea exprimării!).
Nu merg mai departe cu exemplele. Mi-e silă. Mi-e greață.
Romanii noștri ortodocși, să știe:
1.Orce lege anti-romanească venită de la Bruxelles, din America, de oriunde, este o mizerie, vrednică de dispreț, și nicidecum de luat în seamă. Romanii să nu țină seamă de ea, chiar de este susținută și votată de leprele autohtone. Noi avem Legile lui Dumnezeu, nu pe cele ale unor demenți, de circumstanță.
2.Legile lui Dumnezeu ne-au făcut pe noi Popor Ortodox agonisit de Dumnezeu. Fără ele am fi o populație bipedă, barbară, păgînă, cum sunt toți cei care nu-L primesc pe Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.
Presbiter Iovița Vasile
Astăzi numărăm opt zile de la Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Legea Dumnezeiască din vechime poruncea: ,,Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească, născut la voi în casă sau cumpărat cu bani de la alt neam, care nu-i din seminţia voastră, să se taie împrejur în ziua a opta’’ (Facere 17, 11-12). Această poruncă a fost împlinită şi de Pruncul Iisus, după cum e scris Sfântul Evanghelist Luca: ,,Şi când s-au împlinit opt zile ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece’’ (Luca 2, 21). Preasfântul nume al Mântuitorului, Iisus, înseamnă în limba ebraică ,,Dumnezeu mântuieşte’’. Prin urmare, noi avem astăzi un Praznic Împărătesc, în care cinstim, după cuviinţă, pe Împăratul împăraţilor, după cum, Îl numeşte Cartea Apocalipsei (17, 14) pe Mântuitorul nostru.
În această zi, Biserica lui Hristos pomeneşte pe Sfântul Vasile cel Mare, numindu-l ,,mare dascăl şi ierarh’’. Acesta a trăit între anii 329-379 de la Naşterea Mântuitorului. Călătorind la Atena, Sfântul Vasile cel Mare a găsit pe filozofii vremii discutând în faţa cetăţii. Întrebat de un oarecare Eubul care este firea filozofiei?, Sfântul a răspuns: ,,Firea filozofiei este pomenirea morţii’’. Cu adevărat, acela se înţelepţeşte care cugetă la moarte şi înţelege că este călător şi pribeag înaintea lui Dumnezeu (cf.I Paralipomena 29, 15). Şi ca să întregească învăţătura sa pentru filozofi, a adăugat: ,,Însă, pe cât porunceşte puterea bunătăţii, să împărţim la cei flămânzi pâinea înţelegerii; şi pe cei ce s-au lipsit, pentru răutatea lor, de acoperământul faptei bune, pe aceia să-i aducem sub acoperământul faptei bune’’ (Vieţile Sfinţilor pe Ianuarie, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 16-17)
.
Sfânta Scriptură ne înştiinţează că în vremea creaţiei, Dumnezeu a rostit şi a făptuit aceste cuvinte: ,,Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii’’ (Facere 1, 14). Cu puţine ore în urmă, pământul şi-a sfârşit drumul în jurul soarelui şi cu aceasta s-a încheiat anul şi a început un an nou. Să cugetăm şi noi, iubite cititorule, la măreţia creaţiei lui Dumnezeu şi să rostim împreună cu Psalmistul David: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut. Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’ (Psalmul 103, 25).
Astăzi e vreme potrivită să punem artileria grea pe diavolul și cohortele sale de demoni, pe cei care L-au părăsit pe Dumnezeu și s-au satanizat, prin citirea Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare. Așa ne poruncesc edițiile mai vechi ale Molitfelnicului. Ecumeniștii din Patriarhie ne-au interzis de ani buni acest lucru, după înalta poruncă primită de la vrăjmașii lui Hristos. Nu-i ascultați, pentru că ei nu slujesc Bisericii, ci sunt unelte ale vrăjmașilor ei.
Un cuvînt scurt pentru toți iubitorii de Hristos, cititori ai acestui blog. Intrăm în anul Domnului 2025, bine știind că ne așteaptă noi încercări, ispite și persecuții. Nu vă temeți. Nu cedați în fața antihriștilor, nu faceți nici cel mai mic compromis. Stați sub scutul nebiruit al lui Dumnezeu.
„Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8, 31). ,,În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea’’’(Ioan 16, 33).
Vă îmbrățíșez cu drag,
nevrednic slujitor al lui Hristos, Iovița Vasile
Peste puţine ore, anul civil (şi astronomic) se va încheia. Să încheiem şi noi acest an învăţându-ne din pilda frumoasă a Cuvioasei Melania Romana.
Era din neam bun şi bogat, dar adevărata sa bogăţie era cea nepieritoare, din ceruri. Între multele avuţii avea şi o moşie pe malul mării cu un palat deosebit de frumos, cu grădini pline de roade. Odată şi-a pus în gând să o vândă şi banii să-i împartă săracilor. Peste acestea i-a venit gândul cel străin, care-i spunea că este mai bine ca măcar această moşie să o păstreze pentru desfătarea sa. Sfânta a cunoscut că gândul este de la diavolul şi atunci a grăit: ,,Nu mă vei împiedica prin aceasta în drumul meu, diavole. Căci ce sunt toate acestea, care astăzi sunt şi mâine vor fi stricate de barbari, sau de ploi, sau de timp, sau de altă împrejurare, faţă de comorile veşnice, care sunt aşa pururea şi rămân în veacuri nesfârşite, şi care se cumpără cu preţul acestor bunuri stricăcioase?’’ A vândut moşia şi a dat banii lui Hristos, adică năpăstuiţilor care trăiau acolo. N-a trecut multă vreme şi barbarii au năvălit şi au pustiit cumplit Italia, risipind şi moşia Cuvioasei Melania. Atunci a slăvit pe Dumnezeu ,,căci ceea ce era să se piardă în zadar, fără nicio răsplătire de la Dumnezeu, aceea s-a făcut lor spre plată însutită, întru viaţa cea veşnică’’.
Altădată, fericita Melania a ajuns la chilia unui bătrân sfânt şi a vrut să-i dăruiască nişte galbeni. Bătrânul n-a vrut să-i primească. Când însă a lipsit, Cuvioasa Melania a intrat în chilia sărăcăcioasă, a ascuns galbenii într-un vas cu sare şi a plecat. Fapta n-a rămas tăinuită şi bătrânul a alergat să-i înapoieze aurul. Nevrând să-l ia înapoi, bătrânul l-a aruncat în râu şi s-a întors la chilia sa, căci părinţii îmbunătăţiţi ,,fugeau de aur ca de muşcătura de şarpe’’.
Fiind odată în biserică la Sfânta Liturghie, Cuvioasa Melania a auzit preotul pomenind, împreună cu cei adormiţi, numele unei femei despre care ştia că a fost eretică şi s-a mâniat încât a spus slujitorului: ,,Viu este Domnul, dacă o mai numeşti pe aceea, nu mă voi mai împărtăşi din jertfa ta’’. Spunea aceasta deoarece ştia că pomenirea ereticilor la Dumnezeiasca Slujbă este o încălcare a Sfintei Credinţe Ortodoxe.
Când Dumnezeu a adus vremea trecerii ei din viaţa pământească, singură şi-a pus mâinile pe piept, în semnul Crucii, şi sufletul ei sfânt s-a ridicat spre ceruri, fără nicio împiedicare de la diavolii vrăjmaşi. Pentru sfintele sale rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească de împărăţia Sa cea veşnică (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 590-613).
Presbiter Iovița Vasile
