ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Sunt preotul pensionar Iovița Vasile din județul Sălaj și doresc să vă comunic cele ce urmează:

1.Dezaprob inițiativa dumneavoastră de a invita la Huși haimanaua sorosistă Adrian Papahagi, cățărată pe trepte universitare. În loc să fie el catehizat de preoți, l-ați adus să conferențieze în fața preoților. Faptul că l-ați numit ,,mare apologet al Bisericii” e de neacceptat. Dumneavoastră pricepeți ce monstruozitate ați comis?

2.Când preotul Mezaroș s-a opus prezenței lui Papahagi, ați chemat forțele de ordine care l-au umilit, l-au încătușat și i-au aplicat cele mai înjositoare tratamente, sub privirile dumneavoastră. Cum ați putut răbda ca un preot, căruia se zice că-i sunteți părinte, să fie batjocorit în acest mod? E inadmisibil!

3.Între timp, ,,marele apologet al Bisericii” a cutezat să ceară înlocuirea termenului ,,Sobornicească” din Crez, cu ,,universală”. Am fost unul din cei trei preoți care am reacționat la această mârlănie. Interesant este că și Patriarhul Daniel l-a dezaprobat pe acest impostor, pentru neobrăzarea de care a dat dovadă. Cârdîșia cu haimanaua universitară Adrian Papahagi nu vă face cinste.

4.Pentru aceste grave greșeli pe care le-ați comis, vă cer să vă scrieți demisia și să plecați. E singurul bine pe care-l puteți face Bisericii. Nu vă jucați de-a Biserica și de-a episcopatul. Nu sunteți stăpân al Bisericii, ci slujitor al ei.

Presbiter Iovița Vasile

E-mail: secretariat@episcopiahusilor. ro

PS Domnul Ignatie Trif și suita au blocat orice cale de comunicare cu turnul lor de fildeș. În schimb, comunică foarte bine cu Jandarmeria, când e vorba să-și batjocorească preoții.

Mulți spun că nu mai merg la Biserică din cauza unui preot sau a unui episcop care a greșit. Dar eu nu merg la Biserică pentru preot, nici pentru episcop, ci pentru Hristos. Dacă un preot sau un episcop greșește, aceasta arată că este om, nu că Hristos a încetat să fie prezent în Biserica Sa.

În istoria Bisericii au existat și sfinți, dar și slujitori care au căzut în păcate. Cu toate acestea, adevărul lui Hristos nu s-a schimbat niciodată. Nimeni nu se botează în numele preotului, nimeni nu se împărtășește cu preotul, ci cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Preotul este slujitor al lui Dumnezeu, nu izvorul harului. Harul vine de la Dumnezeu și lucrează prin Sfintele Taine, indiferent de vrednicia sau nevrednicia personală a slujitorului.

Dacă cineva refuză Biserica din cauza greșelilor unor oameni, atunci îl lasă pe Hristos pentru păcatele altora. Este ca și cum ai refuza să intri într-un spital pentru că un medic a greșit. În Biserică venim pentru vindecarea sufletului, pentru întâlnirea cu Hristos, pentru iertarea păcatelor și pentru împărtășirea cu El.

Cred că în Biserica Ortodoxă se păstrează credința apostolică, succesiunea apostolică și plinătatea Sfintelor Taine. De aceea rămân în Biserică, nu pentru că toți oamenii din ea ar fi fără greșeală, ci pentru că Hristos este prezent în ea. Mântuirea nu vine de la preot sau de la episcop, ci de la Hristos. Iar atunci când merg la Biserică, pe El Îl caut și cu El doresc să mă unesc prin harul Duhului Sfânt.”
„Preotul poate greși. Episcopul poate greși. Eu pot greși. Dar Hristos nu greșește niciodată. De aceea nu-mi pun credința în oameni, ci în Domnul Iisus Hristos, Care rămâne același ieri, astăzi și în veci.”

Cristi Călin

Eliza Raileanu:

Eu nu merg la sfânta liturghie pentru biserica sau preot,eu merg pentru sufletul meu,merg la întâlnirea cu Iisus Hristos și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria…în rest nu mă interesează păcatele nimănui,le am pe ale mele de-aș putea să pot eu, primi iertarea Lui Dumnezeu, nu sa stau sa urmăresc cine și ce face din rândul preoților ( și ei sunt oamenii supuși greșelilor) așa că nu arunc cu noroi in nimeni și nu pun etichete pe nimeni
Faca-se voia Lui Dumnezeu în viața mea.

Peste puțină vreme începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Am adresat pseudo-episcopului Benedict al Sălajului și sinodului de la București scrisoarea reprodusă mai jos. Tardiv, dumnealui plecase la București unde se dezbăteau cestiuni arzătoare la ordinea zilei, legate de Petru Păduraru. Nu-i bai, îmi zic, scrisoarea îl așteaptă la sediul Episcopiei și oricând o poate trimite cu ușurință la Patriarhie.

Grijulii din fire, pseudo-ierarhii romani au aprobat conținutul Calendarului bisericesc pe 2027. Noi vom cere în continuare să se revină la bunele rânduieli bisericești statornicite de-a lungul vremii.

Preasfințite Părinte Episcop,

Eu, preotul pensionar Iovița Vasile, persecutat de Petroniu Florea, pentru că am cutezat să mă îngrădesc de ereziile sinodului din Creta, aflat în prezent sub prigoana Preasfinției Voastre, vă rog să duceți în sinodul din București următorul mesaj:

Încetați batjocura la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Ați introdus în calendarele bisericești dezlegări la pește fără număr. Calendarele si sinaxarele vechi ne spun că în Postul Nașterii Domnului există o singură dezlegare, la Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului. Începând cu anii 90, ați înscris în calendare dezlegări după cum urmează:

1994-1999 – 2 dezlegări ;
2000 – 9 dezlegări ;
2001 – 10 dezlegări ;
2002 – 9 dezlegări
2003 – 9 dezlegări
2004 – 12 dezlegări
2005 – 11 dezlegări
2006 – 15 dezlegări
2008 – 13 dezlegări, până s-a ajuns la cifra de 16.

Explicațiile pe care le primim sunt mincinoase.

Adevărul este că aceste dezlegări sunt încercări ecumeniste de a eroda Posturile Sfintei Biserici, până la dispariția lor. Nu aveți voie, nu aveți dreptul să schimbați bunele râmduieli bisericești, statornicite de-a lungul veacurilor.

Cine vă dă dreptul să înscrieți în calendare dezlegările din perioada Penticostarului ?
Cum cutezați să să înscrieți în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu mai puțin de 12 dezlegări, sub cuvânt mincinos precum că ne aflăm în perioade de bucurie?

Încetați odată! Ceea ce faceți e o cumplită abatere de la rânduielile bisericești, pentru care veți da greu răspuns în fața lui Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile           3 iunie 2026

Astăzi, Mitropolitul Tychikos de Paphos a fost obligat să părăsească Sfânta Mitropolie de Paphos, din Cipru în urma îndepărtării sale nedrepte și canonic invalide de către arhiepiscopul Georgios al Ciprului.

Adevărata sa „ofensă” nu a fost nicio defecțiune morală sau abatere de la Credință, ci mai degrabă angajamentul său statornic față de tradiția sacră a Bisericii Ortodoxe, învățăturile Sfinților Părinți și refuzul său de a îmbrățișa inovațiile teologice moderniste și post-patristice.
Încă o dată, cei care caută să rămână credincioși lui Hristos și Bisericii Sale se găsesc opuși, marginalizați și persecutați. După cum prezice Sfânta Scriptură:
„Într-adevăr, toți cei care doresc să trăiască evlavioși în Hristos Iisus vor suferi persecuții” (2 Timotei 3:12).

Să ne rugăm ca Mitropolitul Tychikos să rămână puternic în mărturisirea Credinței Ortodoxe, amintindu-și că de-a lungul istoriei Bisericii mulți Sfinți au fost condamnați, calomniți și dați la o parte de oameni, numai pentru a fi îndreptați de Dumnezeu și de conștiința Bisericii.
Axios către duhovnicul care a ales credincioșia în locul compromisului! Rușine persecutorilor responsabili pentru asta!

Costică Olteanu, Facebook

Am ales să scriu o pildă de adâncă smerenie din viaţa acestui Sfânt.

La mănăstirea pomenită a venit odată un oarecare Teodot şi a cerut să fie numărat în rândul călugărilor, pentru că a arătat frăţească dragoste pentru cuviosul Chiril şi pentru fraţi. Diavolul cel întunecat însă n-a putut răbda această bună vieţuire şi a pus ură în inima lui Teodot, încât acesta a început să urască pe Sfântul Chiril. Nici nu mai voia să-l vadă sau să-l audă. Pe lângă acestea, i-a dat şi gândul de a ieşi din mănăstire. Frământat de aceste ispite, Teodot s-a dus şi a mărturisit toate înaintea stareţului. Acesta bine l-a povăţuit, spunându-i: ,,Frate, rabdă pentru Dumnezeu, că am dat făgăduinţă lui Hristos, Stăpânul nostru, ca pentru dragostea Lui să le răbdăm toate şi să ştii cu încredinţare că acest gând ţi-a venit de la vrăjmaşul; căci ce vezi vrednic de ură la Părintele Chiril, care este îngerul lui Dumnezeu? Deci îţi spun că dacă vei asculta gândul tău cel viclean şi de vei pleca de aici, vei pierde mântuirea ta şi vei cădea în mâinile vrăjmaşului’’. După un ceas, aceleaşi gânduri de ură îl bântuiau pe Teodot şi, neavând linişte, a cugetat că este bine să meargă la Sfântul Chiril, ca să-i mărturisească gândurile ce i le ridica diavolul.

Când a stat în faţa Sfântului, s-a ruşinat de cărunteţile acestuia şi nimic n-a mai putut grăi. Însă Sfântul i-a spus cu blândeţe: ,,Frate Teodot, de vreme ce singur nu voieşti să-mi mărturiseşti gândurile tale, atunci să ţi le spun eu’’. Dumnezeu i-a dat darul înainte-vederii şi desluşea gândurile cele ascunse. I-a spus lui Teodot toate gândurile cu care se învifora de la diavolul, ceea ce la înspăimântat şi se mira în sine de puterea Sfântului, aşa că a căzut la picioarele acestuia, cerându-i iertare. Cuviosul Chiril l-a mângâiat şi i-a vorbit cu multă smerenie: ,,Să nu te mâhneşti, frate Teodot, căci toţi s-au smintit crezând despre mine că sunt bun, însă numai tu singur ai înţeles adevărul, cunoscându-mă că sunt rău şi păcătos, pentru că cine sunt eu, păcătosul şi netrebnicul?’’

Teodot s-a smerit pe sine, mărturisindu-şi păcatul. Sfântul l-a slobozit şi din acel ceas gândurile cele rele aduse de vrăjmaşul diavol, au încetat (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 128-149).

Presbiter Iovița Vasile

ActiveNews publică un inteviu cu Vlad Cubreacov, de fapt o încercare de a drege busuiocul, în scandalul din jurul pseudo-mitropolitului Petru Păduraru.
Zice Cubreacov: Cu toate că nu cunosc prea multe detalii despre acest caz, exprim totuși un punct personal de vedere și anume că este vorba despre un cumul de motive adevărate, dintre care nu lipsește nici cel legat de scandalul provocat de apariția în spațiul public a unor înregistrări video compromițătoare care îl au ca protagonist pe fostul mitropolit Petru și pe un tânăr student din Chișinău… Am văzut acele imagini nu doar compromițătoare, ci șocante și dezgustătoare. Consider că aceste imagini, dacă se vor dovedi autentice, trebuie să facă obiectul cercetării stricte și riguroase a Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, care este autoritatea canonică disciplinară centrală pentru mitropoliți, în ceea ce privește abaterile acestora, și care poate solicita trimiterea unui mitropolit în judecata Consistoriului Arhieresc Prim.

Ce spune până aci e corect, dar cum să scape ocazia fără a-i incrimina pe ruși, care sunt sursa tuturor relelor din lume. Așa i-a dresat sistemul antihristic, așa latră și nimeni nu le poate scoate din cap acest clișeu. Vinovați deci, ar fi agenții Moscovei de la Chișinău și București. Dar asta înseamnă că au făcut un serviciu util Bisericii și trebuie felicitați.

Apoi încep cu insinuările. Imaginile au fost preluate de pe un site obscur…Imaginile provin de la diaconul Maxim Sturza și un ierarh aflat în consultare permanentă cu structura locală a Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova și cu personaje din România foarte apropiate mitropolitului Ilarion Alfeev, fost șef al Sectorului Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei… tra-la-la.

Să ne înțelegem: dacă imaginile ar fi fost puse în spațiul public de însuși Vladimir Putin, ce relevanță ar avea?
Pe noi ne interesează dacă ele sunt autentice și dacă Petru Păduraru se face vinovat de asemenea fapte abominabile, nu de cine a făcut dezvăluirile. Și aici, băieți, ați picat examenul. Pseudo-mitropolitul n-a schițat nici cel mai vag gest de apărare, iar cei de la Patriarhie i-au pus în vedere să demisioneze urgent, ceea ce s-a și întâmplat, contând pe iuțeala mâinilor și nebăgarea de seamă a a publicului. Ca la circ. Credeau că faptul va trece neobservat.

În aceste circumstanțe, sinodalii de la București ar trebui să-și pună cenușă în cap și să-și ceară iertare de la credincioși, pentru că au ținut în funcție un individ cu apucături rușinoase, în fruntea unei structuri bisericești schismatice, peste cea canonică și legitimă a Sinodului Arhieresc din Moldova noastră de peste Prut. Ne amintim cu câtă emfază ne anunțau că alte și alte Parohii au trecut la gruparea homosexualului Petru Păduraru!

Precum observați, lupta noastră pentru apărarea Sfintei Credințe Ortodoxe, slabă cum e, se desfășoară pe două fronturi: cel intern, cu pseudo-episcopii care socotesc că au monopol asupra Ortodoxiei, și cel extern, constituit din multitudinea de porți ale iadului care se ridică turbate asupra Bisericii. Ca să fim biruitori, avem o Cale sigură: să stăm neclintiți de partea Adevărului Hristos, Împăratul veacurilor și Domnul Vieții..

Presbiter Iovița Vasile

ULTIMA ORĂ. Urciorul lui Cristian Pomohaci tocmai s-a spart. Individul a fost arestat pentru pedofilie. Nu ne bucurăm de răul lui, dar Dumnezeu i-a mai lăsat destulă vreme de pocăință. Nu s-a pocăit, dimpotrivă, și-a înnoit vechile păcate cu minori.

Expresiile ,,eretici catolici’’ şi ,,eretici penticostali’’ sunt pleonastice.

În 1970 a pătruns în catolicism aşa numita mişcare de reînnoire harismatică. Această mişcare, care nu e altceva decât o extensie a sectei penticostale în interiorul adunării catolice, o omologare a unei rătăciri sau o poartă pentru intrarea penticostalilor sub jurisdicţia papei. Ce au în comun cele două entităţi religioase? Faptul că amândouă se pretind ,,biserici’’ şi nu sunt, apoi o sumă de erezii, nu neapărat comune, dar care le fac compatibile între ele.


Mişcarea harismatică este alcătuită din aşa numite ,,frăţii’’ de zece persoane, frăţii ce sunt cuprinse în formaţii de sute de membri. Frăţiile au în alcătuire mireni, dar şi celibatari din tagma monastică, laolaltă bărbaţi şi femei, precum şi persoane căsătorite cu copii. Convieţuirea bărbaţilor cu femeile, cu pretenţii de castitate, este o realitate străină adevăratului monahism şi arată până unde se poate ajunge atunci este părăsită Sfânta Tradiţie a Bisericii. Harismaticii stau sub oblăduirea ,,episcopilor’’catolici şi au ca preocupare, zic ei, reînvierea harismelor cu care Dumnezeu a înzestrat Biserica la început: darurile proorociei, vindecărilor, vorbirii în limbi şi discernământului. Vaticanul motivează mişcarea harismatică prin criza prin care trece catolicismul. Apusul este într-o criză perpetuă din anul marii schisme, 1054, şi chiar dinainte, din vremea când au încolţit primele erezii. Ieşirea din criză nu stă nicidecum în însoţirea cu penticostalii. Pocăinţa şi revenirea lor în Biserică sunt căile de urmat.

În 1975 a avut loc în bazilica Sfântul Petru – ce blasfemie! – un congres care a reunit aproximativ 10 000 de ,,harismatici’’, cu ,,binecuvântarea’’ papei Paul al VI-lea! Trei ani mai târziu, la Dublin, 30 000 de persoane din 75 de ţări s-au adunat în prezenţa a doi cardinali, 30 de ,,episcopi’’ şi 1500 de ,,preoţi’’ catolici. Asemenea penticostalilor, aceştia pretind că Duhul Sfânt se pogoară asupra unui om atunci când se adună mai mulţi şi îşi pun mâinile pe creştetul aceluia, rostind o anume invocare. Este lucru îndeobşte cunoscut că adunările penticostale, cu manifestări bizare, străine cu totul Bisericii, stau sub înrâurirea duhurilor demonice, lucru uşor de constatat de un observator atent şi avizat, dar pun toate actele lor pe seama Duhului Sfânt. Translaţia sectei penticostale către adunarea catolică arată un adevăr dureros: orice mişcare eretică şi demonică este bine primită de papa, care nu mai cunoaşte măsură în tendinţa lui de dominaţie asupra întregii lumi. Erezia naşte erezie.

Presbiter Iovița Vasile

A căzut de pe creștetul unuia care nu era vrednic să o poarte, pe nume Petru Păduraru. Omul are un trecut sinuos și dubios. Se vorbește chiar că ar fi fost caterisit de ucraineni. A fost apoi recuperat de Patriarhia Română și înălțat la rangul de mitropolit, pentru a constitui o nouă structură bisericească în Basarabia, peste Biserica Ortodoxă Canonică din Moldova noastră de peste Prut. Acest fapt are un nume și o încadrare canonică înfiorătoare: schismă, care nu se iartă nici prin sângele mucenicesc. Așa spun Sfinții Părinți.

Motivul întreit expus în comunicatul Patriarhiei, adică vârstă, stare de sănătate, binele Bisericii, este mincinos. În fapt, au apărut imagini filmate scabroase, care arată adevărata față a acestui impostor, în timp ce întreținea relații neprincipiale… Și așa îi rușinează Dumnezeu pe cei care l-au uns ca mitropolit al Basarabiei. Numai că rușinea nu este percepută de cei ce au generat-o, ci izbește tot în fețele celor care iubesc sincer Biserica. Pentru că, n-avem încotro, vedem cum faptele infame ale acestor pseudo-ierarhi atrag avalanșe de hule și dispreț asupra Bisericii noastre.

Petru Păduraru va pleca. Ce va fi după aceea? Puterea lumească, cea care diriguiește în Biserică, se va îndrepta spre rezerva de cadre sau spre pseudo-episcopii aflați în funcție și va desemna succesorul. Șanse mari va avea tot un homosexual, pentru că acest păcat înfricoșător a devenit criteriu de promovare, cum spune Părintele Ciprian Mega. De ce sunt preferați homosexualii? Pentru că sunt șantajabili, ușor de manipulat, slugi preasupuse care nu ies din cuvântul stăpânului. Și așa ne vom întoarce în punctul din care am plecat.

Oricum, sinodalii au cunoscut meteahna lui Petru Păduraru, l-au acceptat, l-au acoperit, crezând poate că nu se va afla niciodată. N-a fosr așa. După această complicitate vinovată, mai pune cineva la îndoială faptul că pseudo-episcopii români sunt în prima linie, când e vorba de dărâmarea Bisericii Ortodoxe Române din interior?

Nu vă lăsați înșelați de aparențe. Sinodalii de la București doar simulează alegerea.. Viitorul pseudo-mitropolit va fi desemnat din umbră, de cei pe care i-am numit mai sus.

Presbiter Iovița Vasile

De ce hotărârile noastre adesea n-ajung la realizari? Cei ce-și dau seama de viata ticaloasa ce o duc, si voiesc s-o schimbe deseori sunt biruiti si amagiti de vrajmasi cu aceasta arma: “dupa aceasta, dupa aceasta”, “maine, maine”, “intai sa fac aceasta si apoi ma voi apleca cu mai multa sarguinta la darul lui Dumnezeu si la viata spirituala; sa fac azi aceasta si maine ma voi indrepta”.

Frate, aceasta este cursa vrajmasului care a prins pe multi si totdeauna prinde pe toata lumea.
Cauza ei este lenevirea si ignoranta noastra, pentru ca fata de o astfel de cauza, de care depinde toata mantuirea sufletului nostru si toata cinstirea lui Dumnezeu, nu luam toata energia si taria noastra sa zicem: “Acum, acum sa duc viata duhovniceasca, sa ma pocaiesc, iar nu maine”. “Acum” si “Azi” sunt in mana mea iar “dupa aceasta” si “mâine” sunt in mâinile lui Dumnezeu. Chiar de ar fi in puterea mea “dupa aceasta” si “maine”, ce cale de biruinta si de mantuire ar fi aceasta ca intai sa doresc a fi ranit si apoi tamaduit, a face neoranduiala si apoi a ma intelepti?

De aceea frate, de vrei sa fugi de aceasta amagire si sa invingi pe vrajmas, leacul cel mai bun este sa te supui gandurilor bune si dumnezeiestii inspiratii, care te cheama la pocainta si sa nu zici: “Am pus un termen si nu ma pot pocai inainte”. Nu! Fiindca astfel de hotarari deseori sunt gresite si multi din cei ce s-au increzut intr-insele au ramas amagiti si nepocaiti din diferite pricini.

În vreme se se afla în Capernaum, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a intrat într-o casă şi a stat la masă împreună cu Ucenicii Săi. Aici au venit câţiva dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul şi L-au întrebat: ,,Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar Ucenicii Tăi nu postesc?’’ Răspunsul Dumnezeiesc dat lor a fost tot sub forma unei întrebări: ,,Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti’’ (Matei 9, 14-15). Aşadar, Fiul lui Dumnezeu ni se prezinta pe Sine, pentru a ne înlesni înţelegerea şi cunoaşterea Lui, drept Mire. Cu alt prilej, rostind Pilda celor zece fecioare, Domnul Iisus a vorbit despre a Doua Sa Venire şi a asemănat împărăţia Lui Dumnezeu cu o nuntă în aşteptarea căreia cele zece fecioare şi-au împodobit candelele, fiecare cum a găsit de cuviinţă: cinci dintre ele şi-au arătat râvna şi înţelepciunea prin aceea că au luat untdelemn în candele pentru ca acestea să nu se stingă; celelalte cinci s-au dovedit delăsătoare şi nebune, neluând untdelemnul trebuincios. Şi pentru unele, şi pentru celelalte a sosit momentul de început al nunţii, acela când a venit Mirele, anunţat de cuvintele: ,,Iată, Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui!’’ (Matei 25, 6). Mirele este, şi aici, chiar Mântuitorul nostru şi al lumii înregi, Care, iarăşi va să vină cu mărire să judece viii şi morţii a Cărui împărăţie (nuntă) nu va avea sfârşit’’.

Dar logica şi firea lucrurilor ne spune că Mirele trebuie să se însoţească cu Mireasa şi aceasta va fi începutul nunţii celei veşnice, adică al împărăţiei Lui Dumnezeu. Care este, prin urmare, Mireasa Lui Hristos? Sfântul Apostol Pavel, alcătuind Epistola a Doua Bisericii din Corint (II Corinteni 1, 1) le-a scris aşa ,,Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur Bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită’’ (II Corinteni 11, 2). Înţelegem dar, cu limpezime că numele generic sfânt al Bisericii noastre, al nostru al tuturor, este Mireasa lui Hristos.

De când există această Mireasă şi Cine a adus-o la existenţă? Cred că vă aduceţi aminte de momentele acelea grele şi întunecate din istoria lumii când Fiul lui Dumnezeu era pironit pe Cruce, Preasfântul Său Sânge şiroia din rănile deschise iar El răbda cele mai inimaginabile dureri. Ajuns la capătul puterilor Sale omeneşti, Mântuitorul a rostit aceste cuvinte: ,,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând Şi-a dat duhul’’ (Luca 23, 46). În acea clipă istorică preţul pentru Sfânta Biserică a fost plătit. Aceasta l-a făcut pe Sfântul Evanghelist Luca să scrie, câteva zeci de ani mai târziu: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată Turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcope, ca să păstoriţi Biserica Lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său’’ (Fapte 20, 28). Cam în aceaşi vreme, Sfântul Apostol Pavel scria Bisericii din Efes Epstola prin care adresa îndemnul acesta sfânt: ,,Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, nevând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană’’ (Efeseni 5, 25-27). Acesta a fost rostul Jertfei mântuitoare pe Cruce a Domnului Iisus Hristos: câştigarea Sfintei Sale Biserici în care vrea să cuprindă pe toţi oameni din lumea aceasta şi să-i ducă la mântuire. Evident, ştim prea bine că nu toţi oameni cred în Hristos, iar prin aceasta se află în afara Bisericii Sale. Ştim însă că Biserica îi aşteaptă pe toţi, chiar şi pe vrăjmaşii ei, să vină la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, singura cunoaştere prin care ne putem dobândi mântuirea. Însuşi Mirele Hristos îi voieşte pe toţi oamenii luminaţi de adevărurile Sale Sfinte pe care le-a dat Miresei Sale Sfinte, Bisericii celei de la o margine până la cealaltă a lumii.

După Înălţarea la cer a Mâmtuitorului, la zece zile, El a împlinit făgăduinţa dat mai înainte, aceea de a trimite în lume pe Mângâietorul, Duhul Adevărului Care să-i călăuzească în toate pe oameni. Aşa descrie Cartea Sfântă venirea Duhului Sfânt: ,,Şi când a sosit Ziua Cincizecimii, erau toţi Apostolii împreună la un loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt care vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi’’ (Fapte 2, 1-4). A fost primul dar ceresc adus de Mângâietorul: vorbirea în limbi necunoscute de ei până atunci. Barierele ligvistice fiind înlăturate, au putut, după aceea, să propovăduiască tuturor neamurilor prezente la Ierusalim, Vestea cea Bună a mântuirii, încât se mirau: ,,Cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?’’ (Fapte 2, 8). Li se explică ceea ce nu ştiau: Duhul Sfânt le-a dat această putere excepţională de a grăi în toate limbile, iar ceea ce văd ei înfăptuindu-se este lucrare Dumnezeiască, cuprinsă în planul veşnic al Lui Dumnezeu. Acum încep să strălucească razele cunoştinţei peste cei aflaţi, până atunci, în întunericul ignoranţei. Aceştia s-au arătat dornici de a primi Adevărurile veşnice. Momentul istoric este astfel relatat de Sfântul Luca: ,,Deci cei care au primit cuvântul s-au botezat; şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete’’ (Fapte 2, 41). Ei bine, iubiţi credincioşi, aceşti trei mii de oameni, bărbăţi, femei, copii, tineri şi bătrâni au alcătuit Biserica Domnului nostru Iisus Hristos care, în decursul timpului, s-a întins peste toată faţa pământului, ducând mesajul evanghelic la toate neamurile lumii. De-aici a început să existe Mireasa lui Hristos cea care îşi aşteaptă Mirele. Iar Mirele îi va aduce mântuirea şi va intra cu ea la nunta veşnică, în împărăţia Lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel ne-a scris, şi noi credem cu toată fiinţa noastră, că Biserica Dumnezeului Celui Viu este stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 3, 15). Ne întrebăm cu îndreptăţire: poate exista mântuire în afara adevărului? Categoric, nu! Aceasta l-a şi făcut pe Sfântul Ciprian al Cartaginei să scrie că ,,în afara Bisericii nu există mântuire’’. Să reţinem aceste cuvinte pentru că ele ne vor însoţi şi la judecată. Să nu uităm niciun moment ceea ce am spus şi înainte: Hristos Şi-a vărsat sângele pe Cruce pentru a câştiga Biserica Sa. Dar Jertfa Lui are eficienţa pentru om numai dacă el se găseşte între hotarele Bisericii, şi nu în afara lor! Suntem ai Lui Hristos numai în măsura în care aparţinem, ca mădulare vii, Bisericii Sale. Nu vă faceţi iluzii în privinţa sectelor care mai nou se autointitulează ,,biserici’’. Nu sunt Biserici, ci sinagogi ale satanei! Mântuitorul nu Şi-a vărsat sângele pentru secte, nici pentru mulţimea de religii păgâne şi demonice, ci pentru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, Mireasa Lui.

Mântuitorul nostru ne-a lăsat aceste cuvinte-testament la care ar fi bine să medităm cât mai des cu putinţă: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Aceasta înseamnă, indubitabil, că Mireasa Lui Hristos s-a aflat şi va fi până la sfârşitul veacului acestuia într-un război pemanent cu puterile iadului, oameni şi demoni. Istoria trecută până acum ne dovedeşte acest fapt. Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre este limpede ca lumina zilei: se desfăşoară un război necruţător, pe toate fronturile, împotriva Sfintei Biserici: secte, biserici mincinoase, forţe oculte, ideologii criminale, religii demonice, perverşi de tot felul, politicieni fără Dumnezeu, satanişti declaraţi toleraţi şi încurajaţi de autorităţi, vrăjitori mediatizaţi, rockeri stăpâniţi de diavolul, presă mincinoasă şi ostilă Adevărului, mişcări antibisericeşti, lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, ,,creştini’’ necreştini, atei, materialişti, evoluţionişti, apostaţi, eretici, schismatici, papi care recunosc descendenţa omului din maimuţă, păstori ce nu-şi iubesc turma, ecumenişti ce vor unirea în minciună, etc., sunt porţi ale iadului sau, dacă vreţi, fronturi de luptă împotriva Miresei Lui Hristos căreia-i produc multe vătămări. Biruinţa va fi, în cele din urmă, a Bisericii Lui Hristos. Iar noi biruitori nu putem fi decât ca mădulare vii şi lucrătoare ale acestei Biserici.

Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a arătat, atunci când a fost exilat în Patmos, ceea ce se va întâmpla la sfârşitul veacului acestuia: ,,Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o Mireasă, împodobită pentru Mirele ei’’ (Apocalipsă 21, 2). Este vorba, iubiţi credincioşi de Biserica Biruitoare, de mulţimea Sfinţilor şi martirilor lui Dumnezeu care şi-au câştigat cununile cereşti, de sufletele lor care se vor uni aici pe pământ cu trupurile lor şi vor învia. Laolaltă cu drepţii de pe pământ, cu Biserica Luptătoare, vor întâmpina pe Mirele Hristos şi atunci va începe Nunta, adică viaţa cea veşnică în împărăţia Lui Dumnezeu. Până atunci Duhul Sfânt, inseparabil de Biserică, lucrează pentru mântuirea noastră și cheamă neîncetat pe toţi oameni să vină în Corabia Mântuirii, aşa cum scrie acelaşi Sfânt Evanghelist: ,,Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino. Şi cel însetat să vină, şi cel ce vrea să ia în dar apa vieţii’’ (Apocalipsa 22, 17).

Sărbătorim în această Sfântă Zi venirea Preasfântului Duh Dumnezeu în lume şi întemeierea Bisericii – Mireasă a Lui Hristos Mântuitorul. Slavă Lui Dumnezeu pentru noianul de daruri revărsat asupra noastră. Îl rugăm să ne facă vrednici de nunta Mirelui Hristos acum şi în vecii vecilor. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Sfintele Scripturi dau mărturie despre faptul că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ,,întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit’’ (Ioan 1, 11). Mai mult decât atât, iudeii S-au făcut vrăjmaşii de moarte ai Fiului lui Dumnezeu şi nu s-au oprit, în pornirile lor pline de ură, nici atunci când L-au văzut răstignit pe Cruce, cutezând să tăgăduiască şi Învierea Sa din morţi. Ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns, evrei continuă cu o ură neîmpăcată să lupte până în ziua de astăzi împotriva Sa şi a adevărurilor Sale Dumnezeieşti şi mântuitoare. Prin toate mijloacele ce le au la îndemână, evreii din lumea întreagă batjocoresc în cel mai josnic mod numele preasfânt al Mântuitorului. Lumea este plină de cărţi blasfemiatoare îndreptate împotriva Fiului lui Dumnezeu şi orice om dreptcredincios sau de bun simţ se cutremură în faţa acestei avalanşe de ură, prostie şi minciună. Nu este zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu auzim alte şi alte născociri prin care se urmăreşte ca Domnul Iisus să fie prezentat lumii nu ca Mântuitor al acesteia, ci ca un om de rând, cu păcatele şi scăderile Sale, El Cel Preasfânt Căruia I-a fost străină orice umbră de păcat.

Ne aducem aminte că iudeii din vremea petrecerii Domnului pe pământ au cutezat să rostească aceste cuvinte de hulă ca acestea: ,,Are demon şi este nebun’’ (Ioan 10, 20). Când a venit vremea patimilor Sale, iudeii au strigat în faţa lui Pilat: ,,Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!’’ (Luca 23, 21). Când au trebuit să aleagă între Fiul lui Dumnezeu şi tâlharul Baraba, l-au ales pe acesta din urmă. Actul propriu zis al răstignirii Mântuitorului a fost împlinit de ostaşii romani, dar asupra evreilor stă până-n ziua de azi povara păcatului cumplit de a fi cerut răstignirea Mântuitorului. Soţia lui Pilat a trimis acestuia următorul mesaj: ,,Nimic să nu faci Dreptului Aceluia, că mult am suferit azi în vis pentru El’’ (Luca 27, 19) şi Pilat ar fi vrut să-L cruţe pe Mântuitorul. A recurs la gestul simbolic de a-şi spăla mâinile, prevenindu-i: ,,Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia. Voi veţi vedea’’. Atunci evreii au rostit cuvintele care le-au marcat milenii de istorie şi apasă şi acum ca un blestem greu asupra lor: ,,Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri’’ (Luca 27, 25). Blestemul acesta se perpetuează, din neam în neam, la evreii care au urmat. Ieşirea de sub acest blestem este una singură: primirea Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos ca singurul Mântuitor al lumii, adevăr pe care evreii nu vor să-l înţeleagă. În schimb, ei aleg să şteargă urmele vinovăţiei lor şi a strămoşilor lor, ca şi cum acest lucru i-ar face fără prihană.

Catolicii şi-au însuşit această dorinţă a evreilor şi la o reuniune ţinută la Bogota în 1968 au hotărât ,,revizuirea cărţilor de texte ale catehismelor, ale manualelor de rugăciuni, ale dicţionarelor şi enciclopediilor pentru a elimina orice formă de prejudiciere reciprocă… participarea evreilor şi a creştinilor la rugăciuni în comun, servindu-se de Tanas (Vechiul Testament). În acest scop, textele biblice şi rugăciunile vor fi alese cu grijă pentru a se elimina pasajele care se pot preta la controverse, iar pentru rugăciunile în comun va fi preferabil să se utilizeze alte formulări decât acelea pe care le comportă în mod obişnuit liturghia’’ (Ieromonah Visarion Moldoveanu, Ereziile Apusului, Thessalonica, Greece, 2006, p. 35-36). Lucrurile merg încă şi mai departe, deoarece catolicii au denaturat în textul Sfintei Scripturi pasajele care incriminau pe evrei ca ucigaşi ai Mântuitorului.

Pentru a fi obiectiv până la capăt, voi semnala câteva cazuri de falsificare a cărţilor sfinte în lumea ortodoxă, la fel de grave ca acelea despre care am tratat înainte.
1. Din cuprinsul Slujbei Prohodului Domnului au fost eliminate 12 strofe, socotite a leza sensibilităţile evreilor.
2. Molitfelnicul a fost cenzurat în sensul că s-au omis Rânduiala pentru evreii ce vin pentru a fi botezaţi, ca de altfel şi celelalte Rânduieli de primire în Biserică a ereticilor catolici, protestanţi şi neo-protestanţi. Este regretabil că arhiereii ortrodocşi cedează cu uşurinţă în faţa unor presiuni venite din afară, cu gândul nemărturisit de a face pe plac evreilor.
3. Celelalte cărţi de cult sunt de asemenea falsificate prin omisiune. Astfel, unul din tropare avea în textul său aceste cuvinte: ,,Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşi străjund preacurat trupul Tău…’’. A fost înlăturată expresia ,,de iudei’’ ceea ce e inadmisibil pentru Biserica Ortodoxă. Nu e greu de anticipat că va urma la rând Sfânta Scriptură, de aceea este imperios necesar să ne păstrăm cărţile necenzurate pe care le avem acum.

Biserica a sesizat aceste abateri de la Credinţa Ortodoxă şi, printr-un mic număr de slujitori, (noi nu suntem printre ei, spre ruşinea noastră), s-a ridicat întru apărarea identităţii sale de păstrătoare fără mutare a rânduielilor sfinte.

Presbiter Iovița Vasile

Scriind Episcopului Timotei al Efesului, Sfântul Apostol Pavel ne face să fim prevăzători şi atenţi la o primejdie prezentă întotdeauna în lume: ,,Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de Credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor’’ (I Timotei 4, 1). Învăţăturile demonilor sunt, iubite cititorule, ereziile pierzătoare de suflete. Ereziile sunt strâmbări ale Revelaţiei Dumnezeieşti, denaturări voite ale adevărurilor mântuitoare, propovăduite de Sfânta Biserică Ortodoxă. Diavolii izvodesc ereziile şi le răspândesc în lume prin slujitorii lor, care întotdeauna se prezintă drept slujitori ai lui Hristos.

În secolul IV după Naşterea Mântuitorului, un anume Arie a plecat urechea spre îndemnul diavolului şi a propovăduit erezia care nega Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Această erzie s-a întins ca o molimă şi a produs multă tulburare în Biserică. Ca să aibă putere şi mai mare, ereticii au atras în rătăcirea lor şi pe împăraţi. Aşa bunăoară, împăratul Valens a trecut de partea ereticilor şi a închis multe biserici, altele le-a dărâmat, iar pe unele le-a transformat în grajduri de cai, aşa încât să nu se mai săvârşească în ele Dumnezeieştile Slujbe.

Atunci s-a ridicat Cuviosul Isachie, pe care-l pomenim în această zi, şi a cerut lui Valens: ,,Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi şi Dumnezeu îţi va îndrepta bine calea înaintea ta’’. După multe stăruinţe, împăratul a vrut să asculte glasul Sfântului, însă, ca de obicei, s-a găsit unul vătămat de arianism care l-a întors de la sfatul cel bun al stareţului Isachie. Sfântului i-a făcut multă necinste şi l-a alungat batjocoritor. Era înainte de o înfruntare militară dintre grecii lui Valens şi barabari. Dumnezeu a rânduit desfăşurarea lucrurilor după înţelepciunea Sa cea de negrăit, şi grecii au fost înfrânţi. Valens a fugit însoţit de doi sfetnici şi, fiind foarte obosit, s-a ascuns într-o grămadă de paie. Barbarii care-i urmăreau au prins de veste, au venit şi au aprins paiele, astfel că împăratul a pierit, fiind pedepsit de Dumnezeu pentru păcatele cele grele îndreptate împotriva Sfintei Biserici (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 475-479).

Ceea ce a făcut împăratul Valens a fost un precedent din vechime, căci această faptă nesăbuită o regăsim mai târziu în istorie la marii criminali ai omenirii Lenin, Stalin şi Ceauşescu. Am trăit vremurile de dinainte de 1989 când dictatorul român păgân a darâmat multe biserici în Bucureşti, mânat de o megalomanie devastatoare. Pe lângă toate acestea, mai avea pretenţia să fie pomenit la Slujbele Bisericii, nu pentru că avea vreo fărâmă de credinţă, ci pentru a dovedi cât de mult îl iubeşte poporul român, călcat în picioare. Sunt acestea lecţii ale istoriei, din care puţini sunt dispuşi să înveţe.

Presbiter Iovița Vasile

La Sărbătoarea Sfântului Dumitru cel Nou, 27 octombrie 2026, s-a produs un fapt de o gravitate extremă, despre care am scris și la vremea aceea. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, reunit în plen, a săvârșit Sfânta Liturghie, avându-l în frunte pe agentul americanilor ,Bartolomeu Arhontonis, angajat al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului pe postul de patriarh.

La vremea pomenirii întâistătătorilor celor 14 Biserici autocefale a căzut bomba: Bartolomeu l-a pomenit pe mireanul Epifanie Dumenko ca întâistătător al… bandelor de derbedei, care exercită o crâncenă prigoană asupra Bisericii Canonice, păstorită ÎPS Onufrie. În acel moment, toți cei aproximativ 65 de episcopi prezenți au intrat în cârdășie (nu în comuniune!) cu Dumenko și hoardele sale prigonitoare! Mai exact spus, au devenit schismatici.

Faptul este recunoscut sinodal, deoarece Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe a dat un comunictat de susținere a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, păstorită de ÎPS Onufrie, singura canonică și legitimă pe teritoriul ucrainean. Pseudo-ierarhii români îi acuză, de multă vreme, pe cei îngrădiți de erezie, precum că ar fi schismatici, fără însă a putea aduce vreun argument. Noi îi acuzăm, la rându-ne, de același păcat pierzător și, după cum vedeți, punem dovezile pe masă.

Comunicat
Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe și-a reafirmat sprijinul pentru Biserica aflată sub păstorirea vrednicului Mitropolit Onufrie – singura canonică de pe teritoriul ucrainean. Episcopii sârbi și-au reînnoit apelul către instituțiile internaționale competente de a interveni în fața autorităților de la Kiev, care continuă nestinghetit programul de confiscare a proprietăților bisericilor parohiale și mănăstirilor aparținând structurii canonice, transferându-le către o organizație paralelă și necanonică, condusă de mireanul Epifanie Dumenko.

Notă personală. În pofida acestui val de încălcări ale drepturilor fundamentale și a campaniei persistente de uzurpare, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu nu întreprinde nicio măsură corectivă. Autoritățile politice din Ucraina își permit să subjuge Comunitatea Ortodoxă canonică, recunoscută la nivel pan-ortodox, folosindu-se de o structură ,,validată” unilateral de Fanar. Faptul că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu permite desfășurarea acestei prigoane, prin brațul unei structuri pe care el însuși a creat-o, indică o criză profundă a centrului mediator al lumii ortodoxe. Ai legitimat o structură pe care anterior ai calificat-o tu înssuți drept schismatică, iar acum privești pasiv cum ceea ce ai creat contribuiie la distrugerea unei comunități canonice……

Eduard Barbu

Francmasoneria este o organizaţie ocultă. Nota ei definitorie este dată de marele arhitect al universului pe care îl venerează şi care este diavolul. Vorbim aşadar de o organizaţie satanică. Nu este de mirare că francmasoneria are ca scopuri principale distrugerea Bisericii lui Iisus Hristos şi stăpânirea lumii întregi. Francmasonii din gradele înalte recunosc deschis adorarea lui Lucifer. Cultul secret pe care îl practică este în întergime închinat diavolului. Se prezintă sub aparenţe atrăgătoare, ca o societate care nu încetează a face binele. În realitate avem de-a face cu o mişcare care are multe de ascuns, de aceea este numărată în rândul societăţilor secrete. Deoarece societăţile secrete sunt interzise prin Constituţie în mai multe ţări, francmasonii au găsit subterfugiul şi se autintituleză societate ,,discretă’’, ca şi cum acest fapt i-ar schimba caracterul.

Cei mai mulţi papi au condamnat francmasoneria, delimitându-se de ea. Astfel papa Pius al IX-lea (1846-1878) a calificat-o într-una din bulele sale drept ,,sinagogă a satanei’’ în care se regăsesc toate ereziile, ca şi cum acest suveran pontif ar fi fost dreptcredincios, străin de toate ereziile catolice. Francmasoneria a găsit însă modalitate de a anihila această adversitate prin impunerea pe tronul de papal a unora dintre membrii săi, încât, în vremurile din urmă, declară că susţine politica Vaticanului. ,,Cum se poate explica începutul apropierii Vaticanului de francmasonerie? Cele două puteri mondiale, în aparenţă contrare, îşi dau mâna cu scopul de a stăpâni şi guverna lumea’’ (Arhim. Serafim Alexiev, Arhim. Serghie Jazadjiev, Ortodoxia şi ecumenismul, Ed. Adormirea Maicii Domnului, 2009, p. 352).

Pentru a-şi justifica apropierea de francmasonerie, papistașii au găsit de cuviinţă să publice un articol, ,,Biserica şi francmasoneria’’, în ,,Le Monde’’ din 17 aprilie 1975. Un extras din acest articol ne dă de ştire că ,,deşi în trecut francmasoneria se pronunţa împotriva bisericii, astăzi pare să aibă o atitudine mai bună faţă de biserică, apără credinţa într-o Fiinţă Supremă şi manifestă respect faţă de Biblie, deopotrivă cu cărţile sfinte ale altor religii’’. De bună seamă, autorul articolului exprimă poziţia oficială a catolicilor faţă de francmasonerie, dar şi-a închipuit, probabil, că se adresează unor troglodiţi sau înapoiaţi mintal, deoarece: fiinţa supremă venerată de masoni este marele arhitect al universului, adică diavolul; respectul faţă de Biblie constă în tăgăduirea adevărurilor cuprinse în ea; între cărţile ,,sfinte’’ ale altor ,,religii’’ se numără şi coranul, cel care batjocoreşte, în cel mai josnic chip, numele mai presus de orice nume al Preasfintei Treimi.

Deoarece Codul de drept canonic interzicea oricărui catolic aparteneneţa la francmasonerie, ameninţând cu excomunicarea, se înţelege că această prevedere a fost abrogată, făcându-se o confuză trimitere la alte texte care nu spun nimic în această privinţă. ,,Mai mult decât atât, însuşi papa Ioan Paul II a fost membru al unei loje masonice, după cum demonstrează revista italiană ,,Oggi’’, publicând, în octombrie 1983, o fotografie în care papa, împreună cu alţi înalţi demnitari, se ţin de mâini în ,,lanţul frăţesc’’, la un banchet masonic’’. Fotografia cu apartenenţa papei la francmasonerie nu s-a dovedit a fi compromiţătoare, deşi Vaticanul a încercat să confişte întregul tiraj al revistei. Dimpotrivă, papa a continuat netulburat să stea în fruntea adunării catolice până la moartea sa, în 2005. Vaticanul a încercat totuşi să atenueze această dezvăluire şi prin Joseph Ratzinger, infailibilul papă Benedict al XVI-lea a declarat:,,Referitor la întrebarea dacă s-a schimbat punctul de vedere al Bisericii asupra organizaţiilor masonice în legătură cu faptul că noul Cod de Drept canonic ele nu sunt vizate în mod special, ca în Codul vechi, Congregaţia răspunde: la baza redactării (noului Cod) s-a pus condiţia de a nu se vorbi şi despre alte organizaţii, deoarece acestea sunt tratate la capitolele cu caracter mai general. Punctul de vedere negativ al Bisericii asupra organizaţiilor masonice rămâne neschimbat, căci principiile lor întotdeauna au fost incompatibile cu învăţătura Bisericii, şi aderarea la aceste asociaţii este interzisă de Biserică. Credincioşii care fac parte din organizaţiile masonice săvârşesc un mare păcat şi nu au dreptul la Sfânta Împărtăşanie’’ (Ortodoxia şi ecumenismul, p. 355-356). Bineînţeles că papa a rămas deasupra acestui păcat, el continuând să se împărtăşească, în ciuda apartenenţei dovedite la francmasonerie. Catolicii nu s-au tulburat de această dezvăluire. Ei au continuat facă zid în jurul infailibilului lor suveran pontif. La urma urmei de ce s-ar tulbura, dacă nu i-a deranjat nici faptul că acelaşi papă a recunoscut teoria idioată şi absurdă a evoluţiei speciilor?

Complicitatea lui Joseph Ratzinger la aceste fărădelegi şi blasfemii n-a rămas nerăsplătită. După moartea papei Ioan Paul al II-lea, a urcat pe tronul rămas vacant, ca al 267-lea suveran pontif.

Presbiter Iovița Vasile

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume ca să întemeieze Sfânta Sa Biserică, în care oamenii să cunoască şi să trăiască după voia cea sfântă a lui Dumnezeu, să dobândească viaţa cea veşnică în Împărăţia cerurilor. În lume există mii de secte şi biserici mincinoase care se revendică de la Domnul Iisus Hristos şi se pretind a fi creştine, dar acestea nu sunt mântuitoare, neavând harul lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, se mai întâlnesc mai multe aşa numite religii, străine de Dumnezeu precum budismul, islamismul, taoismul, confucianismul, brahmanismul, etc. Acestea sunt plăsmuiri omeneşti şi demonice, prin care oamenii sunt ţinuţi în ignoranţă şi nu-şi pot dobândi mântuirea.

În vremea despre care vorbim, Biserica Bulgariei se găsea sub stăpânirea turcilor mahomedani, care îi pricinuiau multe rele. Când Sfântul Mucenic Gheorghe din Sredţa avea douăzeci şi cinci de ani, turcii au voit să-l atragă în mrejele rătăcirii lor: ,,Gheorghe, lasă Credinţa Creştinească şi apropie-te de credinţa noastră. Ascultă pe Mahomed, trimisul lui Alah, şi primeşte legea noastră’’. I-au şi pus pe cap celmaua cu care se intră în geamia păgânească, însă s-au lovit de neclintirea Sfântului: ,,Nouă nu ni se cade să ne despărţim de Hristos, Dumnezeul cel Adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului şi să lepădăm Sfântul Botez. Cui să cred eu? Lui Mahomed, care nu este trimis nici de Dumnezeu, nici de Proorocii Lui, nici de Apostoli, ci s-a arătat general sârguincios al cetei satanei, având steagurile diavolului? Deci voi singuri nu ştiţi cui credeţi, rătăcind astfel din calea adevărată’’.

Când cineva spune adevărul despre Mahomed şi legea sa, turcii şi arabii devin fiare turbate, fără pic de omenie. Aşa s-a întâmplat şi cu Sfântul Gheorghe. Au ridicat toiegele asupra lui şi-l loveau, încât carnea i se desprindea de trup şi sângele curgea ca pâraiele. L-au aruncat în foc şi aşa s-a sfârşit viaţa pământească a Sfântului Mucenic, în ziua de 26 mai, anul 1514 de la Naşterea Domnului (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 453- 455).

Astăzi, cinstite cititorule, mai-marii lumii doresc cu ardoare să unească Biserica Ortodoxă a lui Hristos cu sectele, bisericile mincinoase şi religiile păgâne, ,,ca toţi să fie una’’ (Ioan 17, 21), însă nu spre slava lui Dumnezeu, ci pentru a întemeia religia unică, al cărei dumnezeu va fi antihrist. Aceştia nu înţeleg că Biserica, Poporul lui Dumnezeu, nu se poate uni cu rătăciţii lumii, dar este deschisă să-i primească pe toţi aceştia, prin pocăinţă și Sfântul Botez.

Presbiter Iovița Vasile