ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Cu mai mulţi ani în urmă, o româncă rămasă văduvă s-a recăsătorit cu un cetăţean străin eterodox. Cum femeia era credincioasă, a condiţionat vieţuirea cu acel protestant de primirea de către acesta a Sfintei Credinţe Ortodoxe şi apoi de primirea Sfintei Taine a Cununiei. Canonul 46 apostolic ne spune desluşit: ,,Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care au primit (ca valid) Botezul sau Jertfa (Euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu veliar. Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul (II Corinteni 6, 15). Urma ca după catehizare, acel cetăţean să fie botezat.

Cei doi s-au adresat ierarhului român Serafim Joantă, sub a cărui jurisdicţie se aflau. S-a întâmplat ceea ce este greu de crezut şi încă şi mai greu de înţeles pentru oricine: episcopul respectiv a refuzat să împlinească cele cuvenite pentru a-l primi în Biserica Ortodoxă, spunându-i că este bună starea în care se află, întărindu-l şi mai mult în rătăcirea în care se găsea. Refuzul atât de categoric le-a adus o decepţie cumplită celor doi. Zadarnice au fost insistenţele ulterioare ale femeii de a se adresa unui preot ortodox, cetăţeanul german nici nu mai voia să audă de Ortodoxie!

Desluşim în atitudinea acelui ierarh împlinirea unui comandament ecumenist care interzice prozelitismul şi implicit primirea ereticilor în Biserica lui Hristos, aşa încât ne întrebăm care sunt foloasele prezenţei reprezentanţilor români în organismele mondiale ecumeniste? Reprezintă ei Biserica Ortodoxă Română în numele căreia vorbesc? În nici un caz. Ei reprezintă, în fapt, un număr de trădători ai Bisericii lui Hristos, care pentru onoruri, bani şi măriri deşarte s-au însoţit cu ereticii lumii, sub cuvânt mincinos că vor unirea tuturor sau invocând iubirea frăţească, care numai iubire nu este.

Revenind la ierarhul nostru, sunt sigur că nimeni nu-i va face măcar o observaţie, însă este bine să ne amintim cuvântul sfânt ajuns la noi prin scrisul Sfântului Prooroc Iezechiel (33, 8)) ,,Când Eu voi zice păcătosului: Păcătosule, vei muri şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să-l prevesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta.’’

De luat aminte!

(articol din 2013, din cartea Biserica lui Hristos și catolicismul)

Presbiter Iovița Vasile

Într-un film făcut public pe site-ul Parohiei Ortodoxe Române din Kaiserslautern, Germania, Părintele Constantin Iacoban, împreună cu credincioșii încredințați spre păstorire, aduc la cunoștința mitropolitului Serafim Joantă că începând cu Duminica a patra din Post, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, 22 martie 2026, întrerup pomenirea acestuia la Sfintele Slujbe bisericești și implicit comuniunea euharistică. Îngrădirea de erezie se face și în privința celorlalți clerici din Mitropolie, care au alunecat în panerezia ecumenistă.

Într-o amplă Mărturisire de Credință, bine documentată scripturistic, patristic și canonic, Părintele Constantin Iacoban și enoriașii atrag atenția pseudo-ierarhului Serafim Joantă asupra numeroaselor sale abateri de la Sfânta Credință Ortodoxă, de la Tradiția cea Sfântă a Bisericii noastre, cu încălcarea Sfintelor Canoane, cu nesocotirea învățăturilor Sfintelor Sinoade Ecumenice și ale Sfinților Părinți.

Este de așteptat ca în zilele următoare domnul Serafim Joantă și cei din suita sa să exercite presiuni mari asupra Părintelui Constantin, pentru a-l determina să renunțe la această Mărturisire de Credință. Înțelegem că Părintele a luat această hotărîre după o îndelungă chibzuință, socotind că altă cale de urmat nu există.

Vrednic este!

Presbiter Iovița Vasile

,,Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine !’’ Acesta este troparul sau cântarea Sărbătorii de astăzi.

Vremea mântuirii lumii s-a apropiat şi Dumnezeu a ales o Fecioară curată care să slujească acestei taine. Ea se găsea în cetatea Nazaret, în Galileea şi fusese dăruită de Dumnezeu Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care multe rugăciuni înălţaseră către Cel Atotputernic pentru dobândirea unei odrasle. Aici a venit Sfântul Înger Gavriil, trimis de Dumnezeu, şi s-a apropiat cu blândeţe de cea ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’, aducându-i Vestea cea Bună a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi nu numai ei, ci la toată făptura zidită de Preabunul Stâpân.

Acum să fim cu luare aminte la cuvintele Îngerului, aşa cum au fost scrise de Sfântul Luca în Evanghelia sa; ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei’’. Între toate femeile pământului, pentru că niciuna nu s-a învrednicit de o taină şi o chemare ca aceasta. Cu sfială, adâncă smerenie, nedumerire şi oarecare teamă, Preacurata cugeta la cuvintele din cer venite prin trimisul Domnului. Acesta, văzându-i tulburarea, o linişteşte cu blândeţe: ,,Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit’’. Cuvintele acestea, care covârşesc toată mintea omenească, au sporit nedumerirea Preacuratei Fecioare, de aceea a întrebat: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?’’ Îngerul a dezlegat Dumnezeiasca taină, atât cât putea să priceapă mintea omenească: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă’’.

Supunere, ascultare şi dragoste pentru Dumnezeu arată Preacurata prin cuvintele sale simple: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’. În acel moment, S-a zămislit Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Presbiter Iovița Vasile

Alegerea polonezului Karol Woityla ca al 266-lea suveran pontif, în 1978, a fost o mare surpriză. Nimeni nu bănuia contribuţia sa excepţională la desfăşurarea unor evenimente de anvergură mondială, cum ar fi căderea comunismului. Poate nici chiar el nu-şi dădea seama la început de rolul ce-i fusese pregătit şi pe care l-a împlinit în cel mai reuşit mod posibil. Nu mă număr printre cei care cred că alegerea sa ar fi stat în voia Duhului Sfânt, nici că adunarea cardinalilor ar fi avut cuvântul hotărâtor. Înclin să cred că alegerea sa a fost rodul unor minuţioase calcule făcute în afara Vaticanului.

Comunismul a fost rodul revoluţiei din 1918. Ştim cine sunt cei care fundamentează şi provoacă revoluţiile şi că acestea nu sunt evenimente legice, inevitabile, cum se spune, ci sunt pregătite în secret şi sunt declanşate de cei care au şi ştiinţa şi mijloacele necesare. Aceştia urmăresc interese proprii şi, în numele unor ideologii aberante, produc schimbări de sisteme sociale în sensul dorit de ei, nicidecum spre binele omenirii.

Comunismul ajunsese să-şi epuizeze rolul nefast pentru care a fost conceput şi instaurat în lume. Era o piedică pentru planurile pe care puternicii zilei le-au urzit pentru viitorul lumii. Atunci s-a hotărât înlăturarea lui, bineînţeles tot prin revoluţie. Aşa au început revoluţia sângeroasă din 1989 în România şi revoluţiile ,,de catifea’’ din celelalte ţări comuniste. Rolul papei Ioan Paul al II-lea a fost unul de primă mărime. Dacă în locul comunismului s-ar fi instaurat un sistem bazat pe valorile propovăduite de Biserica lui Hristos, papa Wojtyla ar fi fost un adevărat erou, care ar fi meritat recunoştinţa tuturor. Trăim de aproape douăzeci şi patru de ani într-o lume marcată de ură, violenţă, sărăcie, nedreptate, manipulare şi minciună. Este o perioadă istorică antihristică. Cine ştie să descifreze semnele vremurilor, cine cunoaşte profeţiile privind sfârşitul veacului acestuia înţelege că istoria se apropie de sfârşit. Întronizarea anthristului e pregătită asiduu. Creştinul ortodox nu este surprins de evenimente, ştie că acestea au fost proorocite de mii de ani. Pentru că oricât s-ar încrede puternicii zilei în capacităţile lor, toate se desfăşoară cu îngăduinţa lui Dumnezeu.

Papa Ioan Paul al II-lea a murit în 2005, lăsând în urmă acest sistem antihristic pe care l-a anticipat, l-a dorit, l-a acceptat şi a contribuit din plin la instaurarea lui.

Presbiter Iovița Vasile

Păpuşaru’ a hotărât: tu acolo, el aici.
Lăsaţi liberi hoţii mari, arestaţi hoţii cei mici.
Puneţi şefi oameni pătaţi, şantajabili mai ales.
Fac ce trebuie, când vrem și putem să-i schimbăm des.
Nu-ndrăznesc să zică „nu”!
Iar de zic, le-arăți un pic
Coada mâții din dulap
Și-ai să vezi cum tac chitic!

Fiţi atenţi la procurori, căutaţi veleitari,
Caractere de nimic, oameni mici ce se vor mari.
N-am nevoie de deştepţi! Mediocri, cât mai mulţi!
Proştii care-i promovăm sunt mai buni decât cei culţi.
Ei nu-ntreabă, nu gândesc, fac ce vrem și e de-ajuns!
N-are sens să-i bănuiesc c-ar avea vreun gând ascuns…
Cei mai buni sunt cei lipsiţi de cultură şi talent.
Guralivii cu tupeu să ajungă-n Parlament!

Cumpărați, că nu sunt scumpi, câțiva jurnaliști… de top!
Care spun că e senin, când afară e potop!
În Guvern, incompetenți, e de-ajuns să fie… trei.
Da’ bătuți în cap de tot, să putem conta pe ei!
Secretari de stat mai mulţi, p-ăşti’ am să-i aleg chiar eu,
Mă pricep la proşti cu ştaif mai bine ca Dumnezeu.

Şeful statului? Lăsaţi să-l aleagă cum or vrea…
Ăștia de-i tot aiurim c-o bere şi-o acadea!
Iar când se vor fi aşezat lucrurile cum le vrem,
Ştergem tot ce-a fost mai bun… şi-ncepem să guvernăm!”

În anul 1859, Charles Darwin publica lucrararea sa ,,Evoluţia speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă’’, prin care susţinea că speciile se transformă treptat unele în altele, datorită acestor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulaţia, lupta pentru existenţă şi selecţia naturală. Lucrarea ar demonstra originea animală a omului. Se spune că Darwin însuşi n-ar fi crezut în teoria sa, numită evoluţionism, dar a fost silit să o susţină şi să o pună în circulaţie. Oricum, faptul nu mai are nicio relevanţă.

Pentru a explica apariţia vieţii pe pământ, materialiştii au imaginat scenarii fanteziste şi absurde, pe care le-au plasat în timp cu miliarde de ani în urmă, fiind imposibil de verificat. Ei au pornit de la premisa că materia este veşnică, şi nici nu se putea altfel, pentru că dacă s-ar fi încumetat să explice apariţia materiei ar fi trebuit să admită existenţa lui Dumnezeu, Creatorul acesteia. Aşadar, au recurs la acest punct de plecare comod în demonstraţia lor, afirmând că Dumnezeu nici nu există din veşnicie, veşnică fiind numai materia, adică exact cum scria Psalmistul David: ,,Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu!’’ (Psalmul 13, 1). Scenariile de care aminteam ne sugerează că în condiţiile existente cu miliarde de ani în urmă au existat nişte fenomene naturale care au favorizat anumite combinaţii ale materiei, care au constituit primele forme de viaţă. Acestea au evoluat şi s-au diversificat în decursul timpului, până s-a ajuns în stadiul despre care a scris Darwin. De-aici, speciile s-au transformat unele în altele, maimuţele s-au transformat în oameni, creierul omului fiind, după expresia marxiştilor, materia superior organizată. Nu mai insist asupra acestor teorii stupide care ni se inoculau în anii comunismului la şcoală. Ceea ce am expus până acum, în modul cel mai succint, are menirea să dea cititorului mai puţin avizat posibilitatea de a constata proporţiile acestor elucubraţii care au mutilat milioane de conştiinţe şi au adus nenorociri incomensurabile în istorie.

Orice om de ştiinţă serios îşi dă seama de absurdul care subminează aceste teorii. De fapt, în lumea ştiinţifică teoria apariţiei vieţii pe pământ şi cea evoluţionistă sunt de multă vreme abandonate. Sunt menţinute în viaţă de politicienii atei deoarece, deocamdată, nu au ceva mai eficient pentru a tăgădui existenţa lui Dumnezeu, căci acesta este scopul lor. După 1989 a fost o vreme când se părea că nebunii au renunţat la nebunia lor şi şi-au luat un răgaz de retragere şi tăcere. De o vreme însă au ieşit din nou în public cu exact aceleaşi teorii, dar de data aceasta le răcnesc cu intensităţi sporite. Îi vedem, îi ştim cine sunt, ştim ce urmăresc. Stăm în faţa lor cu Adevărul Dumnezeiesc, deşi Mântuitorul ne-a prevenit să avem grijă de mărgăritarele noastre şi de toate cele sfinte, pentru că aceia care se revendică de la regnul animal nu vor pregeta să le calce în picioare.

Câtă vreme aceste inepţii rămân în spaţiul zis ştiinţific, se numesc teorii. Când sunt aduse în lumea religiei şi promovate de la cel mai înalt nivel de cei ce se socotesc slujitori ai lui Hristos, ele capătă un nume cutremurător: erezii.

În 1950, Papa Pius al XII-lea emitea enciclica Humani Generis în care afirma teoria evoluţionistă este o foarte serioasă ipoteză. A fost un pas decisiv spre apostazia papalităţii.

În 1996 Papa Ioan Paul al II-lea făcea referire directă la această enciclică şi declara: ,,Astăzi, mai mult decât acum o jumătate de secol de la acea enciclică, noile cunoştinţe ne determină să recunoaştem în teoria evoluţiei, mai mult decât o ipoteză… Consecinţele, nu raţionale sau induse, ale rezultatelor muncii făcute separate de unii şi de alţii, constituie în ele însele un însemnat argument în favoarea acestei teorii’’. Scurt, infailibil şi ex cathedra! Vivat Papa! Catolici din toată lumea, uniţi-vă! În jurul papei.

Dacă papa ar fi fost în Biserică, în vremuri şi împrejurări normale, ar fi fost imediat înlăturat ca un mădular putred, pentru erezie şi apostazie. La catolici nu s-a întâmplat aşa. Dimpotrivă, ,,cutiile de rezonanţă’’ au receptat imediat mesajul şi l-au amplificat. Aşa, bunăoară, David Beyers, directorul executiv al Comitetului de Ştiinţă şi valori umane pentru Conferinţa Naţională a Episcopilor Catolici a scris: ,,Aici este un mare pas: Biserica a trecut de la a zice că eşti liber a accepta evoluţia sau orice formă de creaţionism, la a zice că acum noi vom accepta evoluţia care, oricum, este situaţia de facto. Cine mai pune la îndoială evoluţia în Biserica Romano-Catolică? Eu cred că nimeni’’. Într-adevăr, nimeni. Pentru că în loc să se delimiteze de această cădere catastrofală a suveranului pontif, catolicii au continuat să i se supună până în 2005, când Ioan Paul al II-lea a murit, fără a retracta erezia şi fără a se pocăi. Ca şi cum acestea n-ar fi fost de ajuns, s-au ridicat voci care au cerut ca Ioan Paul al II-lea să fie beatificat! Întrebarea care se ridică vrând-nevrând: ,,Sunt, în aceste circumstanţe, romano-catolicii Biserică sau o comunitate eretică şi apostată?’’ Celui care ar cuteza să susţină că sunt Biserică, i-aş aminti cuvintele Mântuitorului, atât de dragi catolicilor: ,,Şi Eu îţi zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Catolicismul a fost biruit nu de porţile iadului, ci de însuşi papa. Şi aş mai adăuga că Sfânta Biserică Ortodoxă, ,,uscată şi incompletă’’, cum o caracterizează catolicii, nu s-a lepădat de adevărul creaţiei revelat în Cartea Facerii, nu L-a trădat pe Dumnezeu şi nu o va face niciodată.

Pentru ca geco-catolicii români să nu rămână mai prejos, profesorul Tertulian Langa de la Cluj a scris în Dicţionarul Teologic Creştin, Ed. Dacia, 1997, la pag. 95-96: ,,Oamenii de ştiinţă folosesc acest cuvânt pentru a exprima felul în care speciile animale au ieşit unele din altele în mod progresiv, dezvoltând caractere noi. Fie că evoluţia este o presupunere (ipoteză), fie că este un fapt ştiinţific, raportată la creaţie, ea nu este în opoziţie cu ideea despre un Dumnezeu creator al tuturor lucrurilor, şi nici, în particular, cu ideea unei creaţii directe a sufletului din partea lui Dumnezeu… Distincţia între creaţie şi evoluţie constă în faptul că, prin creaţie, ceva începe să existe, nefiind mai înainte: ea este actul originar prin care începe evoluţia care presupune că ceva a existat mai înainte. Dumnezeu creând, dă posibilitatea creaturii sale să se dezvolte, să se perfecţioneze, ca ea însăşi să-şi creeze condiţiile pentru aceasta. O dată ce concepţia creştină despre om (antropologia creştină) a sesizat că omul este cheia sfârşitului creaţiei, că aceasta are un început veritabil şi că ceea ce evoluează rămâne dependent, în fiinţa şi procesul său, de Dumnezeu, atunci nimic nu-l împiedică pe un creştin să asculte ce spun ştiinţele naturii despre ce poate produce evoluţia în lumea creată şi, în particular, despre originea omului… Între evoluţionismul ce admite creaţia şi fixismul creaţionist (ipoteză ştiinţifică potrivit căreia Dumnezeu ar fi creat toate speciile în forma lor dată, nesupuse evoluţiei) nu este o deosebire de esenţă. Esenţa lor comună este faptul creaţiei; restul este numai modalitatea creaţiei… Nu este o problemă de credinţă admiterea sau demonstrarea modalităţii fixiste sau evoluţioniste a existenţei, a creaţiei. Aceasta este treaba ştiinţei. Pentru un credincios implicaţia de conştiinţă se reduce la atât: să creadă că lumea a fost creată de Dumnezeu’’.

Citind cele scrise de Tertulian Langa, preot greco-catolic, nu poţi să nu te întrebi: ce-i foloseşte acestui om că a îndurat ani grei de temniţă sub comunişti, dacă a ajuns la asemenea rătăciri?

Bine au titrat ziarele italiene: ,,Papa spune că ne-am putea trage din maimuţă’’ (Il Giornale), sau ,,Papa a făcut pace cu Darwin’’ (La Republica).

Presbiter Iovița Vasile

Există lucruri esenţiale pe care manualele noastre de Teologie le trec sub tăcere. Probabil autorii lor au fost constânşi de cenzura comunistă să le omită, sau pur şi simplu nu le-au cunoscut, pentru că trăiau în spatele cortinei de fier, unde informaţiile ajungeau cu mare greutate. Ani de-a rândul nu mi-am explicat cum un om rudimentar precum Mahomed a reuşit să creeze islamismul, pe care mă feresc să-l numesc religie, acest cuvânt însemnând în înţelesul primar şi real, legătura omului cu Dumnezeu. Mahomed era un beduin analfabet, epileptic şi demonizat, ,,calităţi’’ care nicidecum nu-l recomandau ca viitor ,,întemeietor de religie’’.

Cu ani în urmă, am citit o carte excepţională, ,,Ecumenismul fără mască’’, scrisă de Părintele Arhimandrit Haralambie D. Vasilopouls, din Biserica Ortodoxă a Greciei. Din aceasta am aflat cu uimire că islamismul, de fapt, nu este ,,opera’’ lui Mahomed, ci a evreilor! Faptul a fost ţinut în mare secret vreme îndelungată, dar Mântuitorul ne-a spus că ,,nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoascut’’ (Matei 10, 26). Cum s-au petrecut lucrurile? Prin secolul VI, văzând că Biserica lui Hristos se răspândeşte la atâtea neamuri, Sanhedrinul, forul mondial al evreimii, s-a adunat şi a hotărât să întemeieze islamismul, menit să se răspândească prin violenţă şi să se constituie ca un vrăjmaş neîmpăcat al Bisericii lui Hristos. Pentru aceasta, l-au scos în faţă pe primitivul Mahomed, evreu după mamă şi l-au proclamat prooroc al zeului arab preislamic, Allah. Coranul şi sistemul doctrinar islamic este, de asemenea, ,,opera’’ lor. Trei dintre cele unsprezece soţii ale lui Mahomed au fost evreice. Anturajul său era alcatuit din vrăjitori, astrologi şi spiritişti, cu alte cuvinte din satanişti. Aici putem face o paralelă cu marxismul, care s-a bucurat de mare ,,succes’’ dintr-un motiv asemănător: Marx era satanist!

În mare parte islamismul şi-a atins scopul. Biserica Ortodoxă a avut multe de pătimit din pricina acestei molime şi încă lucrurile nu se opresc aici. S-a întâmplat însă şi reversul: islamismul s-a întors cu ferocitate împotriva evreilor, încât musulmanii au depus jurământ să extermine şi ultimul evreu de pe faţa pământului! Israelul stă până în ziua de astăzi sub ameninţarea arabilor musulmani şi este într-o permanentă stare de război.

Iranul e o țară musulmană nearabă. Adversitatea ei cu Israelul o putem constata în aceste zile, când cele două țări sunt într-un conflict crâncen. Islamul vine ca un bumerang asupra celor care l-au născocit.

Ştiind toate acestea, ne dăm seama că este o imposibilitate ca Biserica Ortodoxă să se unească într-o ,,religie’’ unică cu islamismul, cum năzuiesc distinşii noştri ecumenişti.

Presbiter Iovița Vasile

De mai multă vreme, mi-am exprimat îndoiala față de această făcătură modernă, cu pretenția de a se substitui adevăratei inteligențe, cea umană, așezată de Dumnezeu în făpturile Sale. Niciodată performanța calculatoarelor nu va putea rivaliza cu gândirea omenească, de aceea însuși conceptul de ,,inteligență artificială” sună nefiresc, forțat.

Am citit recent că un personaj oarecare s-a adresat inteligenței artificiale, cu următoarea cerere: Vreau să-mi spăl mașina. Locuiesc la 50 de metri de spălătorie. Cum e mai bine, să mă duc cu mașina, sau pe jos? Răspunsul a fost, pe jos! Acesta este nivelul la care a ajuns această înșelătoare gândire a zisei inteligențe. La acest nivel era și o fostă ministră a Învățământului, în plandemie, când recomanda elevilor care nu au curent electric să urmărească lecțiile la televizor.

De câteva zile, israelienii se opintesc să convingă lumea că nefericitul Beniamin Netanyahu e în viață, lucrează, bea cafea și plesnește de sănătate. În acest sens au însăilat niște imagini cu Bibi, însă observatorii atenți și-au dat seama că sunt produse de zisa inteligență artificială. Nu se știe care este starea premierului israelian, dacă mai este în viață sau e doar rănit și retras din viața publică. Viitorul ne va arăta scurtimea picioarelor acestor minciuni, puse în circulație spre a salva aparențele. Oricum, mult trâmbițata inteligență artificială se va dovedi a fi un eșec, e deja dovedit!, la fel cum sunt pretențiile științei mincinoase de a perpetua viața prin clonare.

Presbiter Iovița Vasile

Predicile lui erau atât de magnetice încât peste 500.000 de oameni veneau pe jos la mănăstirea lui. Comuniștii s-au îngrozit de puterea acestui om. Pentru a aresta un singur călugăr dezarmat, statul a trimis o armată întreagă de trupe de intervenție înarmați până în dinți, blocând un întreg județ. L-au aruncat în lanțuri, l-au condamnat la moarte și l-au bătut până la sânge. Dar din celula sa, a continuat să împartă împărtășania printre gratii.”

Părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea Vladimirești (Galați) a fost un fenomen spiritual de neoprit în anii ’50. Într-un stat care voia să impună ateismul, acest tânăr preot cu o voce de tunet rostea predici anticomuniste și chema oamenii la credință. Zeci de mii de pelerini blocau drumurile de acces, iar Securitatea era neputincioasă.
În 1955, regimul a decis să termine cu „cuibul de reacționari”. Pentru a-l ridica pe Părintele Ioan și pe măicuțe, Securitatea a organizat o operațiune militară masivă. Au trimis trupe MAI cu armament de război, blocând zona ca și cum ar fi atacat o armată inamică, nu o mănăstire. Iovan a fost arestat brutal, anchetat și condamnat inițial la moarte (pedeapsă comutată apoi în zeci de ani de închisoare).

A trecut prin iadul de la Gherla și Aiud. În loc să fie distrus de regimul de exterminare, el a devenit duhovnicul închisorilor. Bătut, înfometat și ținut la izolare, Părintele Ioan reușea să procure pe ascuns bucățele de pâine și picături de vin, slujind Liturghia în celulă și împărtășindu-i pe deținuții muribunzi printre gratiile de fier. A eliberat suflete într-un loc în care corpurile erau destinate să putrezească.

Morala: Niciun tanc sovietic* și nicio armată de securiști nu poate bloca drumul spre cer. Părintele Ioan Iovan a demonstrat că un preot în lanțuri, având doar o fărâmă de pâine pe post de împărtășanie, este infinit mai puternic decât toți dictatorii înarmați la un loc.

*Tancurile care ne-au adus comunismul erau ale Armatei a 2-a ucrainene, nu erau rusești. Odată cu ele a venit și puhoiul de jidani care au pus mâna pe putere și au instaurat în Romania regimul satanic comunist (n.m.)

Preluare de pe Facebook

Dumnezeu a dat bărbatului femeie spre însoţire legiuită, pentru înmulţirea oamenilor pe pământ, atunci când a binecuvântat pe Adam şi pe Eva, zicând: ,,Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi’’ (Facere 1, 28). După venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, însoţirea bărbatului cu femeia se face prin Sfânta Taină a Cununiei, săvârşită de Biserica Ortodoxă. Însoţirile în afara acestei Taine Dumnezeieşti sunt desfrânări nelegiuite, aducătoare de osândă veşnică.

Sfânta Taină a Cununiei nu exclude însă şi starea de feciorie, cu condiţia păstrării curăţiei trupeşti, fie în călugărie, fie în afara ei. Părinţii Bisericii ne învaţă că amândouă stările sunt binecuvântate şi fiecare poate alege potrivit chemării lui Dumnezeu şi a voii sale libere.

Astăzi pomenim pe Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu. Părinţii lui erau de neam bun şi au dorit să-şi vadă fiul căsătorit, de aceea l-au logodit şi apoi l-au cununat în biserică cu o fecioară, iar după aceea au petrecut la nuntă toată ziua. După ce a intrat în odaia miresei, Sfântul i-a dat acesteia brâul şi inelul, cerându-i să aştepte cele ce le va rândui Dumnezeu. A plecat de-acasă, căci el simţea chemarea lăuntrică pentru viaţa de umilinţă şi singurătate. Şaptesprezece ani a petrecut lângă biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Edesa, vreme în care a fost căutat zadarnic de slugile casei lor.

Dumnezeu a rânduit ca Sfântul Alexie să se întâlnească cu tatăl său, căruia i s-a arătat ca un străin sărac, şi l-a rugat să-l primească pe lângă casa lui, pentru a-i sluji. Ceea ce primea de la masa tatălui său împărţea săracilor, iar nopţile le petrecea în rugăciune. În zilele de Duminică era nelipsit de la biserică, unde se împărăşea cu Preasfintele Taine. A răbdat toate umilinţele celor din jur. Aşa a petrecut alţi şaptesprezece ani, cunoscut doar de Bunul Dumnezeu.

Pe urmă, a lăsat scris celor din casa lui aceste cuvinte: ,,Rogu-vă pe voi, părinţii mei iubiţi şi preacinstita mea mireasă, să nu vă mâhniţi pe mine, că v-am făcut atâta mâhnire, lăsându-vă singuri. Şi pe mine mă durea inima pentru durerea voastră şi de multe ori am făcut rugăciune pentru voi către Dumnezeu, ca să vă dea răbdare şi să vă învrednicească Împărăţiei Sale… Dar mai bine se cade fiecăruia să asculte de Făcătorul şi Mântuitorul său, decât de născătorii săi; şi cred că pe cât v-am mâhnit, pe atât de mare bucurie veţi avea prin răsplătirea cea cerească’’.

Dumnezeu a adus vremea ca Sfântul Alexie să se despartă de deşertăciunile lumii, şi într-o zi de vineri şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 260-268).

Presbiter Iovița Vasile

De când Fiul lui Dumnezeu a binevoit a Se întrupa şi a Se naşte pentru mântuirea lumii, vrăjmaşul cel mare al oamenilor, diavolul, nu încetează a-şi îndrepta răutatea prin slugile sale împotriva Mântuitorului şi a celor care-L urmează cu Credinţă. Cel dintâi slujitor al satanei care a voit să-L ucidă pe Pruncul născut în Betleem a fost Irod, ucigaşul celor patrusprezece mii de prunci nevinovaţi.

Ştiind cu câtă vrăjmăşie vor fi primiţi slujitorii Săi, Domnul Iisus a spus Apostolilor: ,,Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni’’ (Ioan 15, 18-20).

Dintru început, Biserica lui Hristos, adică mulţimea credincioşilor, a fost pusă sub ameninţarea puternicilor zilei. Închisoarea, cu toate asprimile şi umilinţele sale, a constituit încercarea de a reduce la tăcere pe cei care-L mărturiseau pe Hristos Domnul. Astfel, în adresarea către Episcopul Bisericii din Smirna, Mântuitorul îi spune: ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat!) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că, iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii’’ (Apocalipsa 2, 9-10).

După 1989, aşteptările românilor au fost mari. A urmat o perioadă scurtă în care stăpânitorii vremelnici ai ţării s-au arătat oarecum favorabili Bisericii Ortodoxe Române. Marii noştri duhovnici puteau vorbi poporului dreptcredincios prin intermediul televiziunii şi Biserica era, se părea, privită cu simpatie şi îngăduinţă. A fost răgazul necesar celor fără Dumnezeu pentru a-şi consolida puterea. După câţiva ani, lucrurile s-au schimbat radical şi mai-marii vremii şi-au arătat adevărata faţă, căci s-au întors cu ură împotriva Bisericii, a celor care-L mărturisesc drept pe Hristos. Urmează vremuri încă şi mai cumplite, în care mulţi se vor încununa ca Sfinţi Mucenici.

Presbiter Iovița Vasile

Dreptatea este bun Dumnezeiesc sădit în toate făpturile, pentru ca aceasta să guverneze în lume, spre buna vieţuire a oamenilor. Dreptatea este sinonimă cu justiţia, iar sistemul judecătoresc al unei ţări are menirea de a o înfăptui. O societate se conduce după legi, uneori drepte, de cele mai multe ori silnice. Judecătorii fiind chemaţi să aplice legile, pot face dreptate numai în măsura în care legile sunt drepte. Când judecătorii, sau o parte a lor, se abat de la datoria lor, nu mai poate fi vorba de dreptate. O ţară cu legi silnice şi cu judecători corupţi este una în care domneşte dictatura sau tirania. Dictatorii şi tiranii se ,,legitimează’’ şi îşi sprijină ticăloşia pe legi impuse de ei, împotriva cetăţenilor pe care ar trebui să-i slujească. Sistemele sociale, zise democratice, ne dau numai iluzia că poporul hotărăşte pentru sine, iar cei care le conduc ar înfăptui voinţa poporului. Şleahta care domneşte la un moment dat într-o ţară îşi impune propria-i voinţă, sub masca înşelătoare a democraţiei. Ceea ce am scris până aici este valabil pentru România anului 2001, dar nu numai.

În atari circumstanţe, Biserica are arma cuvântului. Păstorii ei ar trebui să-şi ridice glasurile atunci când Turma suferă nedreptăţi din partea autorităţilor, pentru că, la urma urmei, credincioşii alcătuiesc, în cea mai mare parte, mulţimea supuşilor unei ţări. Credincioşii înşişi sunt îndreptăţiţi să se folosească de arma cuvântului când cârmuitorii alunecă pe panta abuzurilor, în momentul în care acestea se produc, nu după căderea lor de la putere. Tăcerea înseamnă complicitate.

A apăra dreptatea proprie sau a altora, este o datorie a fiecăruia. Bineînţeles că acela care face dreptate şi cere şi mai-marilor ţării să o facă, se expune primejdiilor, care pot merge de la simple ameninţări până la moarte, trecând prin prigoniri aspre şi închisori. Pe aceştia îi fericeşte Mântuitorul prin Predica de pe munte, şi le făgăduieşte bunul cel mai de preţ spre care tinde omul credincios: împărăţia lui Dumnezeu. Cartea Apocalipsei (22, 11) ne spune că spre sfârşitul veacului acestuia, după ce Dumnezeu va fi făcut multe încercări de a-i aduce pe oameni în simţire, chemându-i la pocăinţă, le va spune: ,,Cine este nedrept, să se nedreptăţească înainte. Cine este spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este Sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’.

Presbiter Iovița Vasile


APEL PENTRU PACEA ROMÂNIEI
Cu binecuvântarea unui înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române ! . ,,DISTRIBUIȚI MASIV” Sunt chemați la rugăciune toți românii creștini care susțin familia creștină și bunăstarea României. SE VA CITI PSALTIREA , în următoarea ordine:
1) județul Maramureș și Harghita / catisma nr.1 (în fiecare zi aceeași catismă )
2) județul Satu Mare și Suceava / catisma nr.2
3) județul Sălaj și Botoșani / catisma nr. 3
4) județul Bihor și Neamț / catisma nr. 4
5) județul Cluj și Iași / catisma nr. 5
6) județul Arad și Bacău / catisma nr. 6
7) județul Timiș și Vaslui / catisma nr.7
8) județul Caraș Severin și Covasna / nr. 8
9) județul Hunedoara și Vrancea / nr. 9
10) județul Alba și Galați / nr. 10
11) județul Bistrița Năsăud și Prahova /nr. 11
12) județul Mureș și Buzău / nr. 12
13) județul Sibiu și Brăila / nr. 13
14) județul Gorj și Tulcea / nr. 14
15) județul Mehedinți și Teleorman / nr. 15
16) județul Dolj și Giurgiu / nr, 16
17) județul Vâlcea și Ilfov / nr 17
18) județul Olt și Ialomița / nr, 18
19) județul Argeș și Călărași / nr. 19
20) județul Brașov și Constanța / nr. 20
21) județul Dâmbovița și București / nr. 1
Dragi români, distribuiți masiv , să ajungă în toată țara !

Cu două războaie în desfășurare, se cuvine să vorbim despre pace. Despre pace a vorbit și dementul Trump, promițând-o lumii întregi, și iată că al treielea război mondial e gata să ne cuprindă și pe noi, românii. Păcat că nu i-au acordat lui Trump premiul Nobel pentru pace, pentru că acum ne apare sub fața lui hidoasă de nebun războinic, gata să dea foc planetei. De ieri, 11 martie 2026, putem spune că suntem în stare de război. Nu pentru că așa a hotărît Nicușor cu sleahta lui de nebuni; nu pentru că parlamentul orbilor și surzilor a votat pentru război. Nu, războiul acesta a fost declanșat de jidanii de la cel mai înalt nivel unde se găsesc familiile Rotschild și Rockefeller, iar cei menționați n-au făcut decât să se închine și să ,,aprobe”. Cu sau fără acordul CSAT și al parlamentului, Romania ar fi intrat oricum în război. Acest zis acord nici nu contează, e doar o aparență propagandistică
.

Istoria omenirii, de la începuturile ei, este marcată de războaie, revoluţii, revolte, tulburări care de care mai absurde, pentru că au semănat moartea între neamurile pământului şi au cauzat dureri şi suferinţe în vieţile a milioane de oameni. Putem spune cu deplină îndreptăţire că toate aceste rele au fost inspirate de vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al oamenilor, diavolul, şi au fost puse în lucrare de slugile sale demente, oamenii care s-au dat lui. În toate cazurile s-au nesocotit poruncile Dumnezeieşti care statornicesc buna vieţuire între oameni.

Pacea este un dat Dumnezeiesc. Sfântul Apostol Pavel ne-a scris în Întâia sa Epistolă către Biserica din Corint (15, 33): ,,Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii’’. Potrivit învăţăturii Sfintei Biserici Ortodoxe, pacea se întemeiază pe adevăr şi dreptate. Unii dintre noi am trăit timpurile megalomanice ale comunismului, când acel biet cizmar, ajuns dictator al României, Nicolae Ceauşescu, clama din răsputeri pacea şi se socotea un campion al ei, dar nu avea respect nici faţă de adevăr, nici faţă de dreptate.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Dătătorul păcii, precum Însuşi mărturiseşte: ,,Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu’’ (Ioan 14, 27). Chiar de la venirea Sa în lume, mesajul pentru omenire a fost cel rostit de oştile cereşti ale îngerilor şi cântat fără încetare de Biserică: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!’’ (Luca 2, 14).

Trăim astăzi într-o lume care şi-a pierdut sensul existenţei, deoarece este guvernată de ură şi răutate. Singura care nu se potriveşte acestei lumi este Biserica lui Hristos. Aşa se explică avalanşa de minciuni şi calomnii urât mirositoare care se aruncă asupra ei de puterile întunericului, pe care Mântuitorul le numeşte în Evanghelia după Matei (16, 18) ,,porţile iadului’’.

Biserica Ortodoxă ne îndeamnă pe toţi să avem iubire pentru Dumnezeu şi pentru toţi oamenii. Iubirea exclude războaiele, nedreptăţile, violenţele. Pacea porneşte din lăuntrul sufletului nostru şi se răspândeşte în familiile noastre şi în toată lumea.

A fi făcător de pace este o chemare Dumnezeiască adresată tuturor oamenilor. Cei care răspund acestei chemări cu însăşi viaţa lor, se învrednicesc de demnitatea cea fără de seamăn, aceea de fii ai lui Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile

Jurnalistul american Tucker Carlson, în emisiunea sa „Adevăratele motive ale Israelului, provocări și criza mondială iminentă”, a declarat că operațiunile militare ale SUA și Israel în Iran ar fi motivate religios, vizând distrugerea sanctuarelor islamice (moscheea  Al-Aqsa, n.m.) de pe Muntele Templului și construirea celui de-al Treilea Templu evreiesc.

Carlson a prezentat un videoclip în care un soldat al Israel Defense Forces, probabil american după accent, explică: „Ne luptăm pentru dreptul poporului evreu de a exista, de a-și mărturisi religia și de a fi liberi. Și într-o zi adevăratul nostru conducător va veni, și vom fi uniți ca popor, pentru a reconstrui Beit HaMikdash.” Soldatul arăta embleme oficiale ale Israel Defense Forces, una dintre ele simbolizând Templul. Carlson a subliniat că a găsit zeci de fotografii similare în acces public: soldații poartă aceste simboluri pe uniforme finanțate integral de contribuabilii americani.

Comentariul ministrului american al Apărării

Jurnalistul a amintit de declarația lui Pete Hegseth, actualul ministru care conduce războiul cu Iranul. În 2018, Hegseth a afirmat la Ierusalim: „1917 a fost o minune. 1948 – o minune. 1967 – o minune. 2017 – o minune. Și nu există niciun motiv pentru care restaurarea Templului pe Muntele Templului să nu devină următoarea minune.” „Acesta este omul care acum conduce războiul cu Iranul – un război pe care participanții săi îl numesc deschis război pentru Al Treilea Templu”, a subliniat Carlson.

Pericolul „sioniștilor creștini”

Carlson a atras atenția asupra fenomenului sioniștilor creștini – pastori evanghelici care susțin distrugerea sanctuarelor islamice. Carlson l-a citat pe pastorul Greg Locke: „Israelul trebuie să ia o rachetă și să dărâme acest nelegiuit Dom al Stâncii de unde se află, ca să putem reconstrui Al Treilea Templu și să apropiem venirea lui Iisus.”

Carlson a numit aceste opinii „în contradicție directă cu credința creștină” și a avertizat că distrugerea sanctuarelor islamice ar putea declanșa un conflict religios global. El a menționat statistici: aproximativ 15,5 milioane de evrei, 2,5 miliarde de creștini și 2 miliarde de musulmani în lume. Islamul este a doua religie ca mărime și cea mai rapidă ca creștere în Occident: 65 milioane musulmani în Europa și aproximativ 20% din populația Rusiei. „Dacă ajungem la un război religios, nu va fi un conflict între evrei și musulmani. Va fi un război al musulmanilor împotriva creștinilor, în întreaga lume, inclusiv în orașele noastre”, a avertizat Carlson.

Carlson l-a citat și pe Yosef Mizrahi, care în 2024 a sugerat o provocare sub steag fals: să se dea lovitura israeliană asupra Domului Stâncii drept atac iranian, pentru a provoca conflicte între musulmani.

Preluare de pe ADEVĂRUL BISERICII

Nu-i mai spuneți ,,președinte al României”. Omul acesta e o glumă proastă, o jignire pentru Poporul Român. Când celălalt prost, Iohannis ce Fudul, stătea călare pe Țara asta, am scris că ar fi mai convenabil să-l avem la Cotroceni pe prostul unui sat, satul meu, de pildă, căruia i-ar ajunge o sticlă de băutură ieftină pe zi, plus câteva condiții minime, și nu s-ar face atâta risipă din bugetul Țării, cum s-a întâmplat cu neamțul lucrului bine făcut. Mai bine tăceam. Uite că-l avem, și nu e deloc cum mi-am imaginat eu.

Putem, spune că Nicușor e primul roman ajuns în fruntea Țării. Ceilalți, începând cu Carol I și urmașii, au fost străini de Nația Română, niște corcituri ciudate, niciunul pursânge, cu vădite resentimente față de Români. Analizați-i pe Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis, și-mi veți da dreptate. Român am vrut, român ni s-a dat. Dar ce român!

Te uiți cum roiesc propagandiștii globaliști, pupincuriștii, leprele fără Dumnezeu, scursorile din jurul lui Mucușor, precum muștele în jurul unui… mușuroi. Ne spune unul: prin participarea la olimpiada de matematică și obținerea titlului academic de doctor la Sorbona, Nicușor a realizat maximul posibil pe această planetă! Asta e poleiala serviciilor, a căror creație este acest biet neputincios. În realitate, baza educației și pregătirii sale ,,intelectuale”, rămâne Școala Ajutătoare de la Sâncraiu de Mureș, deasupra căreia nu s-a ridicat cu nimic.

Oricum, Nicușor este comandantul suprem al armatei române, și va conduce Țara în vremea celui de al treielea război mondial, în care vom intra curând. Acesta este sistemul antihristic, aceștia sunt oamenii care-l compun.

…dar cu ,,domnul președinte” mai lăsați-ne-n pace.

Presbiter Iovița Vasile