ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne înştiinţează, în Cartea Apocalipsei, că în vremurile ultime ale veacului acestuia, la sfârşitul istoriei, puterile întunericului, demoni şi oameni, vor duce o luptă necruţătoare cu Sfinţii lui Dumnezeu. Se spune despre slujitorii diavolului că ,,vor vărsa sângele Sfinţilor şi al Proorocilor’’ (Apocalipsa 16, 6), iar în sistemul de teroare instituit de antihrist, numit cetatea Babilon, ,,s-a găsit sânge de Prooroci şi de Sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ’’ (Apocalipsa 18, 24). De fapt, războiul împotriva Sfinţilor şi Drepţilor lui Dumnezeu a început cu multă vreme în urmă şi-n acest fel mulţi dintre ei au fost ucişi pentru Hristos şi au devenit Sfinţi Mucenici.

Biserica o pomenește pe Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii. Înainte de a ajunge în preajma Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aceasta era o biată demonizată, stând în puterea celui rău, după cum ne înştiinţează Sfântul Evanghelist Luca (8, 2): ,,Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli; Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni’’. Din momentul în care a fost izbăvită de puterea demonilor, Maria Magdalena a devenit mult râvnitoare pentru slujire şi răspândirea Evangheliei Mântuitorului. Sfânta Scriptură descrie în cuvinte frumoase faptele şi Credinţa ei. Nu găsim un cuvânt care să arunce măcar o umbră asupra vieţii ei. Dimpotrivă, ea s-a numărat între Sfintele femei Mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au venit cu miresme să ungă trupul Mântuitorului, în pofida iudeilor, care semănau frică şi teroare printre credincioşi. Pentru râvna ce a avut-o pentru slujirea evanghelică, ea este numită ,,întocmai cu Apostolii’’.

Gnosticii iudei de mai târziu, care n-aveau nimic sfânt, s-au găsit să arunce vorbe murdare şi defăimătoare asupra Sfintei, spunând că ar fi fost o femeie uşuratică şi multe alte minciuni cutremurătoare, care nici se cuvine a fi amintite aici. Cu oarecare vreme în urmă, am primit o carte care prelua invectivele gnosticilor şi socotea pe Sfânta Maria în rândul celor care au fost desfrânate. Aşadar, împotriva Sfintei Maria Magdalena se duce şi acum un război mediatic murdar, căci vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi nu pot suferi vecinătatea sfinţeniei. De fapt, urmaşii gnosticilor de altădată aruncă vorbe mincinoase şi grele şi asupra Preasfântului nume al Mântuitorului, cu neruşinare şi cutezanţă diabolică (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.458-466).

Pentru rugăciunile Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi nevrednicii robii Tăi.

Presbiter Iovița Vasile

,,Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu… Noi suntem nebuni pentru Hristos’’ (I Corinteni 3, 18-19; 4, 10). Există în istoria Bisericii noastre o seamă de Sfinţi care, urmând acestor cuvinte ale Sfintei Scripturi, s-au făcut nebuni pentru Hristos. Pentru aceasta, au părăsit deşertăciunea lumii acesteia, socotind că este mult mai folositor să aibă parte de ocara lumii decât de lauda ei şi îşi tăinuiau faptele bune cu multă grijă.

Sfântul Cuviosul Simeon, și-a a părăsit femeia şi casa pentru a trăi în rânduiala vieţii călugăreşti. După o vreme, a părăsit pustia, socotind că va fi de folos pentru îndreptarea oamenilor spre împărăţia lui Dumnezeu, dorind nu cinstea oamenilor, ci necinstea şi batjocura. ,,Iar când poporul începea a-l vedea ca pe un Sfânt, îndată făcea ceva, care era semn arătat de nebunie. Pentru că uneori umbla şchiopătând, alteori sărind, alteori se târa pe pământ şi împiedica picioarele celor care mergeau pe cale şi, zăcând la pământ, bătea cu picioarele; iar la lună nouă se făcea îndrăcit şi cădea ca un îndrăcit. Încă făcea multe fapte neplăcute ochilor omeneşti şi necuviincioase, arătându-se la toţi că este nebun, ca să nu-l socotească nimeni Sfânt’’.

Ne-a rămas scris precum că în cetate era un evreu care hulea pe Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu a hotărât să-l întoarcă de la rătăcirea lui şi să-l îndrepte spre mântuire. Odată, a văzut pe Cuviosul Simeon vorbind cu doi îngeri şi de-aici a cunoscut că este plăcut lui Dumnezeu. Vrând să spună oamenilor despre el, Sfântul i s-a arătat în vis şi i-a poruncit cu asprime să nu-l facă cunoscut nimănui. Dar pentru că iudeul a mers în târg cu gândul de a vorbi despre el, Sfântul i-a ieşit în cale, a făcut semnul Sfintei Cruci pe buzele iudeului şi acesta a rămas mut, apoi a plecat jucând şi sărind prin mulţime. Văzându-se în această neputinţă, evreul a alergat la Cuviosul Simeon şi prin semne i-a arătat că vrea să se boteze. ,,Sau te botezi, sau vei rămâne mut!’’, i-a spus Sfântul. Evreul a primit Taina Sfântului Botez, după aceea şi cei din casa lui, şi astfel i s-a dezlegat limba şi slăvea pe Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.426-457).

Presbiter Iovița Vasile

Așa-numitul „festival” Untold este acum promovat cu o intensitate demonică, prezentat pe toate canalele ca o „experiență de neuitat”. În realitate, așa cum s-a văzut în anii trecuți, UNTOLD este o poluare fonică și spirituală, un spectacol grotesc, din care nu lipsesc ritualurile oculte, și la care părinții ”pro occidentali” se îngrămădesc să își trimită copiii…

Festivalul UNTOLD pregătește una dintre cele mai surprinzătoare apariții din istoria sa, anunță Știri de Cluj. Vrăjitorul Sadhguru, așa cum doveec imaginile publicate de adepții săi posedați, și nu ”unul dintre cei mai cunoscuți maeștri yoghini ai lumii”, cuim îl prezintă organizatorii celui mai satanist festival, va urca pe scena de la Cluj.

Evenimentul va avea loc joi, 6 august, chiar în prima zi a festivalului UNTOLD, când românii sărbătoresc de Schimbarea la Față și se află în postul Adormirii Maicii Domnului. Ne întrebăm ce reacție va avea Mitropolia Clujului față de această demonizare.

Dan Suciu a comentat pe Facebook prezența vrăjitorului Sadhguru la UNTOLD:

”În gradina taicii dracilor rumunii bagă la greu ritualuri demonice, aducându-se pe sine jertfă idolilor, la care se închină chiar fără să știe.

Alții măcar au curajul și puterea să spună aceste lucruri pe față, dar în gradina taicii dracilor nici măcar preoți nu auzi să spună că toate megaconcertele și festivalurile în vogă sunt satanisme pe față.
Ce caută Sandguru la Clooooj?! Păi vine marele vrăjitor și necromant să își ia în primire sufletele pierdute prin care bagă sub blestem drăcesc toată țara. Pentru idioții posedați e un eveniment monden!”

”Evenimentul” nu ar trebui să mai surprindă. Anul trecut, UNTOLD a început cu momente care au stârnit indignare în rândul românilor credincioși. În timpul concertului susținut de traperul Ian, pe ecranele din spatele scenei au fost proiectate imagini considerate blasfemice: o reprezentare a Mântuitorului răstignit pe o cruce întoarsă, precum și o tânără care lingea o cruce.

Gestul a stârnit revoltă în rândul celor care au văzut în astfel de manifestări o ofensă adusă credinței creștine, întrebându-se cum este posibil ca, într-o țară majoritar ortodoxă, astfel de lucruri să fie nu doar permise, ci chiar promovate.

Un român revoltat a scris: „Să nu mai spună nimeni căci aceste festivaluri nu sunt inchinate lui Satan. Ieri 7 august 2025 a început festivalul de muzică Untold


Într-o țară care este condusă de corupți și atei acceptă așa ceva.

Dacă eu vorbesc despre Zelea Codreanu risc ani grei de închisoare. Dar Într-o țară majoritar ortodoxă să îți permiți asemenea blasfemii la adresa Lui Hristos , ești chiar lăudat și apreciat de conducerea țării. ROMÂNIA VA DA UN EXAMEN GREU DE DUS DIN PARTEA LUI HRISTOS. Cât de curând. ”
Ba chiar în cadrul festivalului a fost prezentă și Armata României, care a organizat un moment oficial cu defilări și muzică militară. Reacțiile din spațiul public au fost imediate:

„E o glumă? A furat cineva pagina Ministerului Apărării? Ce să caute armata la un festival cu cruci întoarse? Ireal!”

În 2024, s-a practicat un ritual satanist scabros și blasfemiator pe scena UNTOLD: ”Iisus” a fost transformat în transsexual și apoi în diavol. Pe scenă a fost un adevărat festival al pedofiliei și homosexualității în spațiul public, cu sponsorizarea lui Emil Boc și în aplauzele USR-istei fostă candidată la președinție, Elena Lasconi, care în timnpul campaniei electorale purta la gât o ditamai CRUCEA.

Ștefania Brândușă

Scurte comentarii

Răspuns greu va da și cel mai înalt pitic din lume, Emil Boc, pentru că îngăduie ca orașul său să fie spurcat de sataniști. Câtă vreme a fost premier, s-a văzut că nu e altceva decât obiala lui Băsescu Petrov.

Cât despre cinstitele fețe bisericești din urbe, Andrei Andreicuț Ionică și vicarul său, n-avem nicio așteptare. Cu luni în urmă, l-am văzut pe Andreicuț, împreună cu episcopal Sălajului, Benedict, la o comemorare a victimelor evreiești, la Zalău. Țineau un banner cu mesaje în ebraică și engleză, limba Română fiind interzisă. Atunci s-au văzut sforile de care atârnă dumnealor.

Mă uit la icoana Sfântului Ilie Lăcătușu și mă întristez. Nu e prima oară când scriu despre batjocura cu care au fost pictate icoanele celor 16 Sfinți canonizați în 2025. Priviți la mâna dreaptă a Sfântului Ilie Lăcătușu și a Sfântului Paisie Olaru de la Sihăstria. Așezarea degetelor nu e în semnul cu care binecuvântează preoții. Degetul mic și arătătorul  sugerează coarnele necuratului. Sfinții noștri n-ar fi făcut acest semn satanic, nici dacă li s-ar fi tăiat mâinile. Cred domnii din Patriarhie că pot continua această batjocură, fără să-i tragă cineva de mâneca rasei? Nu vom înceta să cerem ca icoanele acestor Sfinți să fie pictate după bunele rânduiueli ale hermineutici picturale, și nu în chip blasfemiator.

Sfinții Părinți vorbesc despre dreapta socotință, calea de mijloc, spiritul de discernământ, iubiții mei. Mântuirea se obține prin cooperarea perfectă între Dumnezeu și între om. Într-o grădină, dimineața, sunt bobocii de flori care așteaptă roua cerului. Bobocul care se deschide și devine floare primește roua și petalele florii se brobonesc și strălucesc în răsăritul soarelui. Dar bobocul care nu se deschide, nu primește roua, pentru că stă închis, stă închircit în sinea lui proprie. Așa este sufletul omului. Să nu stea ca un boboc care refuză să devină floare și rămâne închircit în el, chiar dacă este viță de floare. Sufletul omului trebuie să se deschidă spre roua cerească, spre roua harului lui Dumnezeu, pentru ca s-o primească, și-n felul acesta să facă și el mișcarea – dacă roua cerului face mișcarea de a se pogorî spre floare, important este ca și floarea să facă mișcarea de a privi în sus către roua harului lui Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, bucurați-vă că sunteți în Biserica lui Hristos, în care lucrează harul întru-tot Sfântului Duh, în care lucrează Duhul lui Dumnezeu în toată plinătatea Lui, și împotriva demonilor, și împotriva bolilor, și împotriva relelor de tot felul. Duhul lui Dumnezeu este numit și Mângâietor, alinător. Atunci când ai o tristețe, când te apasă ceva pe suflet, fie că știi, fie că nu știi cauza, când o negură se așterne peste inima ta și-ți este inima rea, atunci fă o rugăciune către Duhul lui Dumnezeu, către Mângâietor, și El te va alina. Sărută o Cruce, dacă ai în casă aghiasmă, stropește-ți casa și pe tine, pe creștet, cu un fir de floare și cu aghiasmă și, vă spun eu, pe toată răspunderea și cu toată încrederea: faceți lucrurile acestea și vă veți liniști. Eu sunt om bătrân și am trecut prin multe și, măcar c-am fost călugăr, negurile sufletului nu m-au părăsit deseori, așa cum se întâmplă fiecărui om, pentru că oameni suntem toți. Dar, dacă am recurs la o scurtă rugăciune, la aghiasmă, la busuioc, la sfânta cruce, totul a pierit și m-am luminat ca prin farmec. Nu recurgeți la alte mijloace. Vă spun eu: o rugăciune și-un strop de aghiasmă fac mai mult decât o aspirină sau decât un medicament. Așadar, bucurați-vă că sunteți în Biserica lui Hristos, în care lucrează Harul. […]

Un păcat împotriva Duhului Sfânt este deznădejdea. Atunci când ești foarte păcătos și te apropii de sfârșitul vieții și spui: „Iată, mi-am petrecut viața numai în păcate, în destrăbălări, n-am crezut, n-am fost la biserică, nu m-am spovedit, nu m-am împărtășit, mor mâine-poimâine, apoi tot aia e, de-acum e târziu să mă mai îndrept. O să mă duc în iad, ei, asta mi-a fost, să merg în iad. Așa a vrut Dumnezeu cu mine.” Este un mare păcat acesta. Nu trebuie să deznădăjduiești până în ultima clipă a vieții tale, când încă mai ești conștient, pentru că Dumnezeu te salvează chiar în ultima clipă dacă îți scuturi conștiința, îți pare rău pentru păcatele tale cu sinceritate și te întorci cu fața către Dumnezeu. Aduceți-vă aminte de tâlharul de pe cruce, care era tâlhar, hoț de drumul mare, criminal, și care pe cruce, înainte de a muri, L-a recunoscut pe Iisus drept Dumnezeu, și-a recunoscut păcatele vieții lui întregi și L-a rugat pe Iisus să-l primească în Împărăția Lui, și Iisus l-a primit. Acolo, înainte ca tâlharul să-și dea duhul odată cu Iisus. Pentru ca să te întorci la Dumnezeu niciodată nu e prea târziu, chiar în ultima secundă a vieții tale.

Dar tot păcat este și reversul: să ai prea multă încredere în bunătatea lui Dumnezeu și să zici: „Fie că păcătuiesc, fie că nu păcătuiesc, Dumnezeu e bun și mă iartă.” Și vei duce-o toată viața în păcat, pentru că vei spune: „Dumnezeu de-aceea este bun, ca să ierte. Eu sunt făptura Lui, creatura Lui, n-o să mă distrugă pe mine, să mă trimită în iad sau să mă nimicească.” Și aceasta este un păcat. Deci, deznădejdea, dar și prea marea încredere în bunătatea lui Dumnezeu (sunt două din cele șase păcate împotriva Duhului Sfânt).

Mă uit spre clasa zisă politică și văd ceea ce vede toată lumea, Sau aproape totă lumea.
Mă uit la cel care ocupă ilegitim și fraudulos postul de președinte al Țării. Un om pe care eu nu l-aș bizui nici măcar portar la vreo instituție. Cu ani în urmă, când domnea alt prost cu pretenții înalte și cu îngâmfare teutonică, K. Iohannis, m-am săturat de atâta aroganță și-mi ziceam că mult mai benefic ar fi să-l avem ca președinte pe prostul satului, care măcar n-ar face atâta risipă din banii Țării, pentru ifosele sale. Mai bine tăceam.

Îl avem pe prostul satului în fruntea României. Omul potrivit la locul potrivit, în viziunea mocofanilor de la Bruxelles, firește. Omul e în afara lucrurilor, dar i s-a urcat la cap că are calitățile unui șef de stat și se apucă să peroreze și el pe diverse teme de interes national. Are o incoerență îngrozitoare. Toată lumea râde de el, inclusiv pupin…iștii, însă el se arată pătruns de importanța funcției pe care-o excercită. Să-l lăsăm în plata Domnului pe aceste biet neputincios. Să coborâm puțin mai jos.

La guvern. Guvernul care era pe când nu s-a văzut, azi îl vedem și nu e. E mai bine fără el. Cel puțin vânzările Țării s-au mai domolit. Guvernul trecut mustea de prostie. Sfertodocți fără studii, dar cu diplome fabricate și neștampilate, s-au tâtât pe treptele puterii executive și au nenorocit Țara cât au putut ei de mult. Nu-mi iese din minte țiganul acela de la Cluj, Daniel David, fost ministru al Învățământului, cum își deversa zilnic tâmpeniile și cum a introdus dezordinea și confuzia în Învățământ. Deliberat. Dacă-l iei pe Bolojan și parcurgi lista de sub el dai de monumente de prostie manifeste. Proști cu ștaif și diplome. Cei mai periculoși. Nu mai insist.

La Parlament. Când legislativul scoate arâtea legi împotriva Românilor, ce să mai spui despre el? Criteriile după care au fost puși pe listele electorale deputații și senatorii au fost prostia și supușenia oarbă. Plus cotizația de rigoare. Din parlament s-a ridicat o țoapă, Corina Atanasiu, care a cutezat să spună că ,,religia prostește”. Tocmai că această clasă politică nu e dusă la biserică, și atunci să nu ne mirăm că s-a îndobitocit într-atât. Să mă ierte puținele excepții.

Ea vorbește despre prostie, ea care activează într-un parlament majoritar imbecil? Asta, atunci când va muri, va trebui lăsată să se descompună în voie și niciun preot să nu-i facă Slujba înmormântării. Și nici altora ca ea.

Presbiter Iovița Vasile

Deznădejdea este, potrivit învăţăturii Sfintei noastre Biserici, păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Vorbim de deznădejde ca păcat dus până la ultima sa consecinţă, fără pocăinţă şi aici amintim păcatul lui Iuda Iscarioteanul care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul, a căzut în deznădejde, a gândit că nu va fi iertat şi, drept urmare, s-a dus şi s-a spânzurat. Când păcatul deznădejdii este înlăturat prin pocăinţă şi omul revine la nădejdea în Dumnezeu, deznădejdea îşi pierde caracterul de păcat împotriva Duhului Sfânt şi este iertat.

Sfântul Prooroc Ilie a trăit în vremuri deosebit de grele, din pricina tiranilor regi Ahab şi Izabela, dar şi a relelor purtări ale poporului evreu care se depărtase de Dumnezeu. Cei doi tirani căutau să ia viaţa Proorocului Ilie, şi acesta a fost nevoit să fugă în pustie, unde, cuprins de mare mâhnire, îşi ruga moartea: ,,Mi-ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul, că nu-s eu mai bun decât părinţii mei!’’ (III Regi 19, 4). Dumnezeu avea să-i încredinţeze mai multe misiuni, de aceea îl îndeamnă să se întărească şi să meargă la Muntele Horeb. Aici i s-a arătat în chip minunat, pe măsura puterii sale de cuprindere şi înţelegere, în adierea de vânt ce a urmat după o vijelie năprasnică, un cutremur teribil şi un foc mistuitor (III Regi 19, 11-12).

Cercetat fiind iarăşi de Domnul, Sfântul Prooroc îşi arată pricina întristării sale: ,,Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale, şi pe Proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!’’ (III Regi 19, 14).

Într-adevăr, starea de atunci a poporului şi regilor săi era generatoare de mari nelinişti şi tristeţi, şi Proorocul trăia această dramă naţională în toată intensitatea. Ce nu ştia el, era faptul că nu era singurul care rămăsese credincios lui Dumnezeu, Care a avut grijă să păstreze neprihănirea câtorva mii de oameni, rămaşi neclintiţi în credinţa şi slujirea Lui. Acest fapt i se dezvăluie ca o mângâiere şi întărire în misiunile Dumnezeieşti ce avea să le primească: ,,Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!’’ (III Regi 19, 18).

În toate timpurile Dumnezeu are planurile Sale tainice şi acolo unde mintea omenească nu mai întrezăreşte vreo nădejde, vine Dumnezeu şi aduce lumini nebănuite.

Aşadar, iubite cititorule, având atâtea pilde ale purtării de grijă a lui Dumnezeu, să nu cădem în deznădejde nici în aceste vremuri cumplite când oamenii se înstrăinează de Dumnezeu prin lepădarea de Credinţă şi păcate necurmate. Buna nădejde va veni cum nici ne putem noi închipui. Aşa să fie! Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Prima formă de protest față de unirea Bisericii cu puterea statală a fost trăirea ascetică din pustia Egiptului. Viața petrecută de nevoitori reprezintă esența mesajului evanghelic: crucea personală și lepădarea de sine. Trăitorii creștini au intuit că revelația nu poate înflori într-o alianță cu stăpânirea deoarece stăpânii caută cele lumești, iar mesajul evanghelic nu poate fi pus în practică.
Rezultatele sunt foarte vizibile astăzi: iubirea de plăceri, mama tuturor relelor, lipsa trăitorilor creștini pentru îndrumarea viețuirii și multe alte cauze fac să nu găsim calea îngustă a curăției prin lepădarea de sine.

Iată ce spunea un Arhimandrit:
Arhimandrit Athanasie Mytileneos, Epistolele lui Iisus Hristos. Biserica. Idolatria și ereziile:

Se vede deja că turma trebuie să se păzească ea însăși pe sine. Așa se pare! Fiți atenți la cele ce am zis! Nu așteptați să vă păzim noi! Îmi pare rău! Păziți-vă pe voi înșivă, iubiții mei! Păziți-vă pe voi înșivă! Dacă nu vă păziți pe voi înșivă nu așteptați să vă păzească altcineva. Îmi pare bine să vă spun acest lucru, însă v-am explicat de ce. Realmente, care gaură din coșniță să o astupăm, acolo unde am ajuns astăzi?…Înțelegeți și singuri cum stau lucrurile ( pag. 43). Data scrierii: 15 februarie 1981.

Dar astăzi? Căci ce a șoptit Valaam la urechea lui Valac se aplică la vedere, și creștinii, ca și atunci israeliții, văd și nu înțeleg…
Să încercăm și noi atât cât putem, în condițiile fiecăruia, câte ceva din viața ascetică a Părinților pustiei, căci avem destule la îndemână. Așa, poate găsim drumul lăuntric al cunoașterii și micșorăm puțin din erorile existențiale ale viețuirii noastre.

Ion Teodorescu

Părinţii pustiei se nevoiau atât de mult şi se împodobeau cu smerenia şi tăcerea, încât Dumnezeu punea adesea în gurile lor cuvinte prooroceşti, pe care le vedem împlinindu-se chiar în vremea noastră. Despre Cuviosul Pamvo se spune că, nefiind învăţat, s-a dus la un călugăr cu ştiinţă de carte, pentru a învăţa Psalmii lui David. Cel dintâi stih pe care l-a auzit a fost cel din Psalmul 38: ,,Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea’’. Cuvintele acestea le-a pus în inima sa şi zicea: ,,Acest stih singur îmi este destul, dacă voi învăţa să-l împlinesc cu fapta’’. După aceea, nu s-a mai dus la învăţătorul său.

După trecerea a şase luni, învăţătorul l-a întâlnit şi a voit să ştie care este pricina pentru care nu şi-a continuat învăţătura. ,,N-am învăţat încă a săvârşi acel stih cu fapta’’. Au trecut mai mulţi ani şi Cuviosul Pamvo a fost întrebat: ,,Oare acum ai învăţat stihul acela?’’ Răspunsul a fost unul smerit: ,,M-am învăţat 19 ani neîncetat la acela şi abia m-am deprins a face cu fapta ceea ce învaţă acel stih’’. Şi într-adevăr, spun Părinţii acelei vremi, ca Sfântul Pamvo ,,era foarte păzit la vorbire şi cu multă socoteală în răspunsuri’’.

Despre vremurile din urmă a spus Cuviosul: ,,În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile popoarelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând de seamă de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori; leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le… Iar episcopii din vremurile acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, neprimind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Încă şi în popor va intra necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţii’’. Această descriere sumbră l-a făcut pe fratele care asculta să întrebe: ,,Ce va face cineva în vremurile şi anii aceia?’’ Cuviosul i-a răspuns: ,,Fiule, în acele zile, cel ce-şi mântuieşte sufletul său, mare se va chema în împărăţia cerurilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 367-374).

Bunul Dumnezeu să păzească pe slujitorii vremurilor noastre, preoţi, episcopi şi călugări, să nu se potrivească acestei proorocii a Cuviosului Pamvo.

Presbiter Iovița Vasile

14 Iulie este Ziua Națională a Franței și marchează atât Căderea Bastiliei, respectiv începutul Revoluției Franceze, cât și aniversarea Sărbătorii Federației de la 1790, adică aniversarea „reconcilierii și unității tuturor francezilor”.

Un fost șef al statului francez, președintele François Hollande, a explicat ce înseamnă 14 iulie: „14 iulie este sărbătoarea națională a Franței. Dar 14 iulie este și sărbătoarea tuturor țărilor care aspiră la libertate. Este sărbătoarea drepturilor omului, este sărbătoarea emancipării, este sărbătoarea demnității umane.”
Hollande făcea referire la celebrul dicton al revoluționarilor francezi, „Libertate, egalitate, fraternitate” , care a devenit un fel de brand în sine al evenimentului început la 1789.

Totuși, multe dintre schimbările introduse de către Revoluție în societatea franceză nu au avut nimic în comun cu libertatea sau demnitatea umană.

Deși în 1789 se adopta „Declarația drepturilor omului”, doar un an mai târziu, aproape jumătate din clericii catolici care refuză să jure fidelitate noilor autorități vor fi persecutați. Peste 3.000 de preoți vor muri din cauza proceselor Tribunalul Revoluționar și a execuțiilor spontane.
Din octombire 1793, Robesppiere trimite „bande revoluționare”, pentru a-i „ajuta” pe francezii reticenți să se dezică de Biserica Catolică. Unul din cele mai mari măceluri are loc la Vendee, acolo unde zeci de mii de prizonieri sunt torturați, bătuți, împușcați sau înecați. Armata republicii vânează țăranii vendeeni, inclusiv femei, copii și bătrâni, si ii extermină metodic.
Noile autorități revoluționare nu se mulțumesc cu victoria în reprimarea localnicilor. Aceștia emit o lege prin care cer exterminarea întregii comunități: „Soldați ai libertății, trebuie ca bandiții din Vandeea să fie exterminați înainte de sfârșitul lunii octombrie; salvarea patriei o cere, nerabdarea poporului francez o ordonă, curajul său trebuie sa o înfăptuiască. Recunoștința națională îi asteaptă în aceste vremuri pe toți cei a căror valoare și patriotism vor fi întărit pentru totdeauna libertatea și republica.”(Cartea Neagră a Revoluției Franceze)
Mărturiile sunt îngrozitoare: „Femei însărcinate erau întinse și zdrobite sub teascuri. O biată femeie, ce ce se afla în această situatie, a fost spintecată de vie”. (Cartea Neagră a Revoluției Franceze)
Conform Cărții Negre a Revoluții Franceze la Vendee a avut loc primul genocid din istoria modernă a umanității, acolo pierind cel puțin 117.000 de oameni.

Chiar dacă se părea că noii conducători ai Franței disprețuiesc religia, de fapt aceștia au înlocuit catolicismul cu alte culte. Unul din acestea a fost „Cultul Rațiunii”, proclamat în urma evenimentelor din 17-19 noiembrie 1793.
Momentul culminant îl constituie depunerea pe altarul bisericii din Notre Dame a unei prostituate care reprezenta pe zeița Rațiunii. Aceste noi culte erau obligatoriu însoțite de către procesiuni publice prin care se batjocorea creștinismul și simbolurile sale.
Urmează „Cultul Ființei Supreme” și Teofilantropia. În ciuda fastului și a declarațiilor pompoase cele înconjoară, noile culte nu reușesc să câștige prea mulți adepți și francezii se întorc încet încet la catolicism. Revenirea oficială la catolicism se realizează în urma Concordatului din 1801 dintre Napoleon și papa Pius al VII-lea.

Andrei Nicolae

Notă. Titlul aparține administratorului acestui blog.

Despre Cuvioasa ţarină Olga, cea care a adus lumina Evangheliei lui Hristos pe pământ rusesc, am scris în cuvântul zilei de 11 iulie. Această bineplăcută a lui Dumnezeu a avut ca nepot pe Cuviosul Vladimir, pomenit în Biserica noastră în această zi.

S-a scris despre el că după ce a ajuns pe tronul Rusiei, a făcut cercetare pentru a se convinge care este Credinţa adevărată. Cei dintâi care s-au înfăţişat au fost mahomedanii. Aceştia au început să preamărească pe zeul Allah ca pe Dumnezeu, şi pe proorocul său mincinos Mahomed. Au arătat apoi că Mahomed le îngăduie să aibă mai multe femei, cu care fiecare poate să-şi împlinească poftele trupeşti după voie. Au mai expus şi alte lucruri murdare care le sunt îngăduite, care însă nu se cuvine să fie pomenite, pentru că în toate trebuie să păstrăm buna cuviinţă. După ce i-a ascultat, Vladimir s-a convins că nu acest fel de credinţă necurată îi trebuie poporului rus.

Au venit apusenii nemţi, cei care au spus că a lor este credinţa cea bună, pentru că ei ascultă de papa Romei, capul bisericii din toată lumea. Împăratul nu s-a plecat spre credinţa lor eretică.

Au urmat la rând evreii şi au mărturisit: ,,Pământul nostru este Ierusalimul, Palestina şi cele dimprejurul ei; dar de vreme ce am mâniat pe Dumnezeu cu păcatele noastre, pentru aceea ne-a risipit Dumnezeu în toată lumea, iar pământul nostru l-a dat creştinilor’’. Răspunsul împăratului a fost categoric, aspru chiar: ,,Cum învăţaţi voi pe alţii la credinţa voastră, când voi înşivă sunteţi lepădaţi de Dumnezeul vostru? Că de v-ar fi iubit Dumnezeu, nu v-ar fi risipit prin pământuri străine. Oare şi nouă ne doriţi o risipire ca aceea?’’ Acestea spunându-le, i-a alungat de la faţa sa.

Cei din urmă au fost grecii, care s-au înfăţişat cu daruri de la împăraţii greceşti, aduse de un filozof, adevărat iubitor de înţelepciune, Chiril. Acesta a vorbit ţarului pe larg despre Credinţa mântuitoare, despre judecata înfricoşătoare care ne aşteaptă pe toţi. I-a arătat şi o pânză ţesută cu aur care arăta judecata lui Dumnezeu şi despărţirea drepţilor de cei păcătoşi, pentru veşnicie. ,,Împărate, de vei înceta de la lucruri rele şi vei primi Sfântul Botez, te vei învrednici a sta de-a dreapta; iar de vei rămâne în necurăţie, apoi locul tău va fi la stânga’’.

Ţarul Vladimir a orbit, întocmai cum Saul îşi pierduse vederea pe drumul Damascului. Când însă a intrat în apa Sfântului Botez, ochii lui s-au luminat din nou. De-atunci a început să lucreze cu puterea-i împărătească pentru luminarea poporului rus, întocmai cum bunica lui, Olga, făcuse mai înainte (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 330-345).

Presbiter Iovița Vasile

Ca simbol al biruinței Românilor împotriva unui sistem criminal, în 1919 pe parlamentul din Budapesta a fost atârnată opinca românească. Ce ne spune asta? Oricând ar dori, Românii ar putea ocupa Ungaria și ar putea-o supune. Mă refer la calitatea luptătorilor Români, nicidecum la actuala conjunctură geo-politică în care ne găsim. Nu e în firea Românilor. N-am avut războaie de cotropire, n-am râvnit la ale altora, am fost mulțumiți cu ceea ce Bunul Dumnezeu ne-a dat. Și ne-a dat cu îndestulare

În 1948, s-a înființat statul Israel. Președintele Shimon Perez a mulțumit Românilor pentru că nu i-au supus pe e la un regim de exterminare, și evreii din România au mers în Israel și au bazele acestui stat. Textual, după ce Israelul a fost pus pe picioare, Shimon Peres: Nu vom uita niciodată că, în cele mai negre zile ale Europei sub nazism, România a salvat viețile multor evrei iar 400.000 dintre ei au mers și au clădit Israelul. Mulțumesc poporului român!
Românii noștri le-au dat și imnul national: Cucuruz cu frunza-n sus/ Țucu-i ochii cui te-a pus. Evreii l-au stilizat după canoanele lor și i-au adăugat un text după pofta inimii lor. Dar cucuruzul românesc, cucuruz rămâne, oriunde l-ai semăna.

Românii le-au dat și albanezilor Imnul national ,,Pe-al nostru steag e sctis unire”. Nu știu în ce împrejurări. Cert este faptul că albanezii îl intonează cu mândrie, și asta nu face decât să ne bucure.

Presbiter Iovița Vasile

Chiar dacă mergem la un restaurant, să nu ne fie ruşine să ne închinăm înainte de a gusta din bucate.
Semnul Sfintei Cruci se face corect astfel:
Unim degetul mare, cu cel arătător şi cel mijlociu, simbolizând Sfânta Treime; Strângem celelalte două degete în palmă, simbolizând cele două firi ale Mântuitorului: Dumnezeu adevărat şi om adevărat;

Ducem cele trei degete la frunte, apoi spre mijlocul abdomenului, la umărul drept şi apoi la cel stâng;
În timp ce facem semnul Sfintei Cruci, putem spune „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!” sau „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa!” ori, simplu: „Doamne miluieşte!”.
Iată o cale foarte simplă de a face o scurtă rugăciune oricând, în timpul unei zile.

Când să facem semnul Sfintei Cruci?
Atunci când ne simţim tulburaţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci. Nu ne aşezăm şi nu ne ridicăm de la masă fără a face semnul Sfintei Cruci. Chiar dacă mergem la un restaurant, să nu ne fie ruşine să ne închinăm, înainte de a gusta mâncarea.
Oricât de obosiţi am fi seara ori de grăbiţi dimineaţa, nu încheiem o zi şi nu începem alta fără semnul Sfintei Cruci.
În Biserică facem cruce ori de câte ori se face o referire la Sfânta Treime, la Mântuitorul Hristos, la Maica Domnului ori la un sfânt faţă de care avem evlavie.

Să facem semnul Sfintei Cruci în orice timp, ca să ne amintim de Domnul şi să primim harul Sfântului Duh.
De ce ne însemnăm cu Sfânta Cruce?
Facem semnul Sfintei Cruci, ca să dovedim prezenţa Domnului nostru în inimile noastre. Semnul Sfintei Cruci este important pentru că:
Ne aminteşte de suferinţa, răstignirea şi Învierea lui Hristos, pentru mântuirea noastră;
Ne aminteşte că suntem chemaţi să-I urmăm lui Hristos;
Ne ajută să îndurăm mai uşor durerile şi lipsurile, pentru Hristos;
Ne aduce înaintea minţii suferinţa lui Hristos pe Cruce;
Ne întăreşte în lupta cu puterile întunericului;
Ne va face părtaşi slavei lui Hristos, Care, la A doua Sa venire, va fi vestit de acest mântuitor semn.

(Preluare de pe blogul Ion Coja)

Părintele Justin Pârvu, deținut politic, mare legionar, mare dușman al Poporului, s-a îngrijit din vreme pentru alcătuirea unui Pomelnic care să cuprindă numele Românilor care au pătimit în temnițele comuniste, în regimul sălbatic instaurat la noi de evrei, după al doilea război mondial. A fost un adevărat genocid despre care istoricii noștri se feresc să vorbească și să scrie. Se tem de adevăr? Probabil. Eu știu bine afirmația unui evreu, de nuanță fariseică, Sfântul Apostol Pavel, care și-a ,,trădat” neamul, atunci când a crezut în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A scris Apostolul Neamurilor: ,,Căci împotriva adevărului nu avem nicio putere. Avem pentru adevăr” (II Corinteni 13, 8). Și mai mare putere avem pentru Adevăr.

Pentru alcătuirea Pomelnicului a fost însărcinat Monahul Theodor Popescu, de la Mănăstirea ctitorită de Cuviosul Părintre Justin. Cu mijloace puține, cu surse de documentare aflate sub lacătele actualilor antihriști, Monahul a reușit să adune între coperți aproximativ 10 000 de nume de Români, victime ale unor păgâni feroce, cu pretenții de popor ales. E mult? E puțin?

Așa a apărut Mic Pomelnic, distribuit clandestin prin Biserica noastră, pentru ca preoții iubitori de adevăr să-i pomenească pe cei Dreptmătitori la Sfânta Liturghie, iar pe ceilalți măcar la Psatire. Printre ne-ortodocșii inserați în Pomelnic, se numără și evreii., ca o dovadă de cât de mult i-a urât legionarul Justin Pârvu pe acești alogeni.

Așadar, Mic Pomelnic este unul mare. Cel mai mare din câte știu. Dar este mic pentru că el cuprinde cam o sutime din numărul Românilor care au pătimit de mâna acestor alogeni ovrei. Vorbim de genocidul evreilor împotriva Românilor? Punem dovezile pe masa, cu nume, prenume și sumare date.

Ne acuză pe noi a o de holocaust? Să aducă dovezi, liste, documente ale vremii și să ni le prezinte. Nu sunt în stare să furnizeze nici măcar un nume! Toată trevatura lor este o țesătură de minciuni A fost pogrom la Iași? Când niște alogeni pripășiți pe Pămânr Români trag și ucid Românii care mergeau pe front, toate legile ospitalității încetează. Se aplică legile din vremea războiului, pentru a cruța viețile Românilor asupra cărora se trăgea din casele evreilor. Așa s-a ajuns ca o să fie arestați, întemnițati, trimiși în vagoane, în condiții inumane. Când ești criminal, nu te poți plânge de relele tratamente la care ești supus, tu care ai curmat vieți de Ostași Romani care te-au primit în Pâmântul lor. Punct. Nu mai discutăm!

Holocaustul n-a existat. A fost inventat de gheșeftari, pentru a pune asupra Românilor o vină imaginară și a acoperi atrocităților părinților lor asupra Poporului Român. Pentru a dobândi niște foloase materiale de la cei pe care îi urăști, pentru că cred în Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos.

Vă dau un exemplu de manipulare mediatică a oamenilor naivi. Evreii Ion Iliescu,Petre Roman și Silviu Brukan au pus la cale procesul și l-au ucis pe Nicolae Ceaușescu. Imediat propaganda mincinoasă s-a pus în mișcare și ne-a informat că Poporul.mân și-a ucis conducătorul.Și de-aici, ,,vai de poporul care își ucide conducătorul în ziua de Crăciun”.

Pe Ceaușescu l-au ucis Iliescu, Roman și Brukan, și au ales Ziua Nașterii Domnului cu gândul ascuns de a profana această Sărbătoare Sfântă …

Dacă ar fi fost voia Românilor, Ceaușescu ar fi rămas în viață. Românii nu sunt popor criminal. Românii i-ar fi hotărât, l-au fi cruțat dela moarte. Dar au hotărâtt evreiașii , trioul menținat mai sus, și aceștia nu cunosc ce este mila, omenia, așa că l-au împușcat cu sânge rece.

Vina a fost aruncată asupra Poporului Român, ei rămânând curați, inocenți. Înțelegeți manipularea? Dacă da – e bine. Dacă nu – nu are rost să se mai piardă timpul cu tine.

Presbiter Iovița Vasile

Astăzi pomenim pe Cuvioasa Olga, ţarina Rusiei. Ea a luat tronul Rusiei în vreme de întunecată păgânătate. ,,Iar când a venit vremea cea bine primită, în care Preabunul Dumnezeu a voit să lumineze cu lumina Sfintei Credinţe pe ruşii cei orbiţi de necredinţă, să-i aducă la cunoştinţa adevărului şi să-i povţuiască la calea mântuirii, a binevoit ca începătura acestei luminări s-o facă prin neputinciosul vas femeiesc, prin fericita Olga, spre ruşinea bărbaţilor celor împietriţi la inimă’’. Mântuitorul a bătut la uşa inimii ţarinei Olga şi aceasta s-a deschis cu bucurie şi a primit pe Fiul lui Dumnezeu. S-a dus în împărăţia grecească cea binecredincioasă, unde a primit Sfânta Taină a Botezului şi cu acest dar s-a întors în pământul rusesc şi l-a înmulţit printre supuşii săi, încât faţa ţării a început să se schimbe, căci Biserica sporea între păgânii de până atunci.

Ceea ce a făcut pentru poporul ei, n-a reuşit să facă pentru fiul său, Sviatoslav. Cu dragoste de mamă a încercat, în repetate rânduri, să-l scoată din păgânătate şi să-l aducă la Dreapta Credinţă. Sviatoslav nu s-a lăsat înduplecat şi, sub pretexte mărunte, a continuat să trăiască departe de Hristos. Cartea bisericească ne spune că ,,l-a ajuns sfârşit rău, după proorocia maicii sale, căci n-a ascultat-o. Şi s-a împlinit şi proorocia ei despre pământul Rusiei, pentru că, Vladimir, nepotul ei, a primit Sfântul Botez şi a luminat toate părţile Rusiei cu Sfânta Credinţă’’ (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 258-272).

Presbiter Iovița Vasile