ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

-Un escroc internațional fură identitatea altui evreu și i se decernează premiul Nobel pentru pace
-Evreul escroc Elie Wiesel se folosește de escrocherie spre a estorca bani de la germani
-Negociere între escrocul Elie Wiesel și escrocul Ion Iliescu, corcitură țigănească, evreiască, bulgară și română, pentru inventarea holocaustului în Romănia
-Înființare institutului EW în România, pentru a ne arăta că Poporul Român e alcătuit din criminali
-Institutul Elie Wiesel nu trebuie desființat. Doar să i se retragă subvențiile și evreii cei 21, să fie concediați. Institutul să fie menținut, ca să vedem că Alexandru Florian și Silviu Vexler operează sub semnul unui mare escroc.

„Evreul Elie Wiesel este roman de al nostru prin nastere,
Eroare majoră: evreul E.W. nu este roman al nostru prin naștere! Este iudeu, evreu, khazar, orice, dar nu roman al nostru! Doamne, ferește-ne! Nota administratorului acestui Blog)
S-a născut la Sighetul Marmatiei, care a apartinut in timpul Dictatului de la Viena Ungariei. In martie 1944, Ungaria este ocupata de nazisti, care pun un guvern format din unguri loiali si acestia incep sa adune evreii din Transilvania de Nord si sa-i trimita in lagarele naziste.
Din Franta Elie Wiesel incearca in perioada urmatoare sa-si gaseasca familia, prin intermediul diferitelor asociatii evreiesti.
Afla ca mama sa si sora lui de 7 ani au murit in lagarul Auschwitz din cauza conditiilor groaznice de acolo, iar tatal lui a murit de boala in timpul evacuarii lagarului spre Germania. Are noroc si isi gaseste pe cele doua surori, de 13,respectiv 16 ani ,in momentul internarii lor in lagar. Indiscutabil o mare drama de familie.Trec urmatorii 10 ani din viata Elie Wiesel in care el isi vede de treaba (adica nu da țepe, ceea ce este suspect pentru un evreu). Afla insa un lucru interesant, RFG dă despagubiri pentru cei internati in lagare.
Ii vine o idee: din gramada de acte primite, cu un continut incert, confuz, cauzate de haosul de dupa razboi ,referitoare la cautarea membrilor familiei sale, isi da seama ca poate profita. Erau multi evrei in lagarul Auschwitz cu numele Wiesel si cand vede prin actele lui un nume de detinut Lazar Wiesel isi trage rapid un tatuaj cu numar pe antebrat (aici este încă o controversă) si se prezinta din acest moment ca fiind el detinutul Wiesel de la Auschwitz (Nepotriveala de prenume, Elie sau Lazar, ce mai conta, era atunci razboi, mai scriau si nemtii prostii in actele de evidenta ale detinutilor… ).
Mai mult, Elie Wiesel a nostru gaseste in ziare o fotografie, facuta imediat dupa eliberarea lagarului, unde se vedeau mai multi detinuti bolnavi stand ingramaditi in niste cusete de lemn si are ideea de a se prezinta el ca fiind „al 7-lea din stanga, pe polita a doua de jos”.
Desi cel indicat in poza avea dupa chip vreo 40 ani si Elie Wiesel avea 15 ani, daca luam de buna internarea lui, pe Elie Wiesel nu-l deranja, ca stia ca in situatii extreme un tanar poate imbatrani brusc la chip. Deci, o sustinea sus si tare ca el e „ala” din poza.
Ei, aici, cu fotografia, Elie Wiesel insa a cam dat-o in bara, desi nu erau atunci computere cu programe de recunostere faciala, apare chiar detinutul cel adevarat din poza, care voia si el despagubiri de la RFG.
Chiar s-a enervat detinutul evreu, cand a aflat ca un alt evreu i-a luat locul in poza, asa ca l-a dat pe Elie al nostru in judecata si l-a reclamat si la FBI pentru escrocherie.
Lucrurile raman in coada de peste, pentru ca informatiile obtinute de la autoritatile din RFG vis a vis de detentia in lagarul Auschwitz erau incomplete, confuze (erau mai multi detinuti Wiesel in lagar) asa ca Elie scapa ca prin urechile acului de binemeritata puscarie.
Dupa 10 ani de la „eliberarea” din lagar, in timp invatase de la adevaratii supravietuitori pe care i-a intalnit o gramada de povesti despre viata din lagar si putea povesti credibil cum ca a fost si el acolo, Elie Wiesel incepe sa scrie carti despre suferintele evreilor in lagare, despre cum erau gazati la Auschwitz imediat dupa ce soseau (desi supravituirea lui, daca ar fi fost internat, si a surorilor lui timp de aproape un an, era dovada contrarie, mai ales ca surorile nu desfasurasera nici o munca in lagar, una avand 13 ani si una 16).
Toate cercetarile trecutului lui Elie Wiesel, facute de cei interesati duceau spre concluzia unei escrocherii, dar lipseau exact acele elemente care sa elimine echivocul. Hotul neprins este evreu cinstit, spune un proverb evreiesc. Tacutul (10 ani dupa „eliberarea” din lagar) Elie Wiesel devine extrem de vorbaret – scoate acum 57 carti, in special cu suferintele evreilor din lagarele naziste, printre care si ale lui, evident.
Cum naiba sa nu ia atunci premiul Nobel pentru pace, (1986), desi Elie nu a spus niciodata un cuvant despre atrocitatile evreilor impotriva palestinienilor!! Vine in Romania, in decembrie 1989, cutremurul, si evreul Elie Wiesel isi da seama ca iar e o conjunctura favorabila pentru el. Desi in perioada 1940-1945 avea 12- 17 ani, ii vine ideea sa cerceteze acum, la batranete, holocaustul de atunci, din Romania. Nimic de condamnat in asta, mai ales cand si-a pierdut o parte din familie in lagarul nazist. Il intereseaza insa mai putin nordul Transivaniei, aflat atunci sub administrare horthysta, unde regimul horthyst a facut prapad printe evrei, el vrea cercetarea holocaustului in.. Romania. Cred ca v-ati prins, daca il gasea, asta inseamna despagubiri, adica bani, multi bani, de la Statul roman. Si cum dracu sa nu gasesti in perioada 1940-1944 si cazuri de evrei ucisi la ordin, atat in Romania, dar mai ales in zonele de razboi aflate sub autoritatea militara romana, cand 200.000 romani intre 20-26 ani (toata floarea tineretului roman) au fost ucisi la ordin (prin trimiterea Armatei Romane dincolo de Nistru, in razboiul impotriva URSS).
Vrand cercetarea holocaustului in Romania, Elie Wiesel era asemenea celui care stia dinainte numerele castigatoare la Loto ,cum ar veni si tocmai de aia juca. Stia ca era imposibil ca din cazurile de evrei ucisi sa nu iasa de un holocaust frumos in Romania. Insitututul Yad Vashem din Ierusalim isi freca si el mainile de bucurie cand aude de initiativa lui Elie Wiesel, ca aparuse alta tara de muls, asa ca da o comanda de 380.000 evrei morti, ca atat ii mai lipsea pana la 6 milioane. De la cati evrei ucisi incepe holocaustul ? De la cati vrea muschii socotitorului evreu? Alta era insa problema: romanii, din motive inca neclare, posibil genetic, sunt antisemiti, le plac bancurile cu evrei (ei cred ca si pe Stefan cel Mare tot un evreu, doctorul Smil, l-a bagat in mormant, ca ii tot lua periodic sange, ca sa-i scada tensiunea, pana i-a dus-o la zero). A cere acum bani, despagubiri, de la romani, pe motiv de holocaust romanesc, ar fi dus la o explozie de antisemitism in Romania fara precedent, si asta nu era bine pentru evrei, pe care ii asteapta o omenire intreaga cu ciomagul dupa colt. Trebuia furaciunea asupra romanilor sa fie facuta cu cap, adica prima data bagat in capul romanilor de azi ca ei sunt vinovati de holocaustul de acum 80 ani si, deci, e normal sa plateasca bani urmasilor, urmasilor victimelor. Dar pentru asta trebuia creat un mecanism adecvat. Elie Wiesel il abordeaza in 2003 pe Ion Iliescu, presedintele Romaniei, si ii cere se se implice in a se lamuri chesiunea, daca a fost sau nu a fost holocaust in Romania.
– Ion Iliescu: A existat teatru evreiesc in Bucuresti, in seara de 23 august 1944 chiar a avut spectacol. Nu a existat la Londra sau New-York, in timpul razboiului, teatru evreiesc, dar in Bucuresti era…
– Elie Wiesel: Dati-l naibii de teatru,domnule presedinte, eu de holocaust vorbesc, daca a existat sau nu, trebuie sa ne sprijiniti sa-l dovedim.
– Ion Iliescu: Pai, trebuie facuta o comisie de cercetare mai intai, sa vedem despre ce-i vorba
– Elie Wiesel: O avem, chiar una internationala, eu sunt presedinte, si am in ea specialisti evrei in holocaust, diplomati unii, printre care si Rosenne Meir fostul ambasador al Israelului in SUA si chiar cativa istorici romani, in ipoteza ca avem intrebari de natura istorica.
– Ion Iliescu: Bine, astept concuziile ei.
– Elie Wiesel: Ne trebuie o recunostere oficiala pentru Comisia internationala, eu o am doar in ciorna, aici in carnetelul meu si,bineinteles, ne trebuie…bani.
– Ion Iliescu; Se rezolva in principiu, sa ma consult si eu cu consilierii mei, e batator la ochi un act normativ cu… Comisia dvs.
– Elie Wiesel: Actul normativ sa prevada altceva, orice bazaconie se poate,….Comisia internationala in componenta ei, asa cum v-o dau eu acum, sa apara asa… tangential in actul normativ si atunci nu-i batator la ochi. Si nu uitati de banii nostri… ai Comisiei internationale…
– Ion Iliescu: Bine, asa vom face!
La 27 februarie 2004 ,premierul Adrian Nastase da Hotararea de Guvern 227, prin care scoate din bugetul MAE 10 miliarde lei, (cam 3 milioane euro) pentru Elie Wiesel si comisia lui, numita in Hotarare „comisie de istorici” ca sa se documenteze in SUA la Muzeul Holocaustului si la Yad Vashem in Israel. O veritabila deturnare de fonduri, in favoarea unor persoane particulare, in frunte cu escrocul Elie Wiesel, pentru ca nu exista atunci un act normativ de recunoastere oficiala a Comisiei (va aparea dupa 3 luni).
La 5 mai 2004, premierul Adrian Nastase da Hotararea de Guvern 672 de declarare a zilei de 9 octombrie ca Zi a holocaustului. Adica la nivel de administatie publica sa se tina actiuni culturale, mese rotunde legate de holocaust la modul general, fara nici o trimitere expresa la Romania. Actul normativ are si o ciudatenie, o anexa cu membrii Comisiei internationale de studiere a holocaustului din… Romania. Anexa va fi cea care ne-a bagat in rahat, pentru ca legitimeaza Comisia cu obiectul de studia a ceva ce deja se recunostea ca a existat… holocaustul in Romania.
Comisia internationala se misca al dracului de repede si in 5 luni, la 11 noiembrie 2004, prezinta Raportul ei presedintelui Romaniei. Concluziile raportului?380.000 evrei ucisi de romani si a doua tara, dupa Germania nazista, in represiunea antisemita. Prin Raport se cer imediat masuri de natura legislativa pe vreo 20 puncte, care urmau sa pregateasca terenul pentru ca Romania sa plateasca ulterior despagubiri Israelului, fara maraieli din partea romanilor, popor de ucigasi, nu-i asa? Se cer pedepse cu inchisoarea pentru negarea sau minimalizarea Holocaustului in Romania (ai spus mai putin de 380.000 evrei ucisi de romani, puscaria te mananca) si studiu obligatoriu in scoli a „religiei” „holocaustului romanesc”, ca sa vada si tanara generatie de romani ce porci si criminali le-au fost bunicii.
Acum, ca s-a rezolvat treaba cu Raportul Comisiei Internationale si holocaustul romanesc ramane batut in cuie, mai ramane un singur lucru de facut si anume, constituirea unui organ de stat represiv, care sa impuna penal, adevarurile „Comisiei internationale de studiere a holocaustului in Romania” si recomandarile ei.
La 4 august 2005 prim-ministru Calin Popescu Tariceanu da Hotararea de Guvern 902, modificata si completata in timp, prin care se infiinteaza Institutul National pentru Studierea Holocaustului in Romania „Elie Wiesel”, cu 21 de posturi (si salarii de magistrati/secretari de stat)… coordonata de primul ministru. Dar ce mai studiaza membrii Institutului, ca chestiunea s-a lamurit: 380.000 evrei ucisi de Romania si locul 2 in lume in represiunea antisemita. Al dracului studiu, ca de 20 ani o tot tin in studiu .
Nu studiaza nimic, pentru ca in spatele actului normativ, cu atributii banale, sta un veritabil Gestapo, subordonat politicii Israelului (cu primul ministru roman garant al fidelitatii institutiei fata de Israel) care monotorizeaza intreaga societate romaneasca, pentru a o constrange sa-si insuseasca adevarurile Raportului Comisiei internationale.
Orice abatere de la adevarul Raportului Comisiei te expune grav din punct de vedere penal, Institutul „Elie Wiesel” fiind cel care face sesizarea penala. Pe Dumnezeu poti sa-l injuri cat vrei, nu ti se intampla nimic – ba chiar intri și în Academie -, dar sa nu-l injuri pe escrocul Elie Wiesel si sa contesti Raportul Comisiei internationale, ca intri la puscarie!
Epilog: In procesul meu am cerut desfiintarea Institutului Elie Wiesel pentru ca si-a indeplinit de mult (18 de ani erau in 2023, cand am facut procesul ) obiectivul pentru care a fost infiintat, acela al studierii holocaustului in Romania. Nu mai are acum obiectul muncii, ca sa fie platit de la buget, adica din taxele si impozitele cetatenilor.
Guvernul Romaniei spune instantei ca nu poate desfiinta Institutul Elie Wiesel pentru ca a fost infiintat prin lege. Pe dracul, este infiintat prin Hotarare de guvern si poate fi desfiintat tot asa ,dar pentru asta trebuie judecatori onesti si care sa inteleaga deosebirea dintre lege si hotarare de guvern. Pierd glorios procesul!”, conchide fostul judecător în postarea sa de pe Facebook, publicată pe 6 iulie a.c. și conformă cu „standardele comunității”.

Când Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan i s-au arătat cele privitoare la sfârşitul veacului acestuia, el le-a aşternut în paginile Cărţii Apocalipsei, care încheie canonul Noului Testament şi implicit al Sfintei Scripturi. La capitolul 21, Sfântul Ioan descrie Cetatea cea Sfântă, Noul Ierusalim care se pogoară din cer şi pe care comentatorii l-au desluşit a fi Biserica lui Hristos. Zidul acestei Cetăţi avea ,,douăsprezece pietre de temelie şi în ele – douăsprezece nume ale celor doisprezece Apostoli ai Mielului’’ (Apocalipsa 21, 14). Prin faptul că Sfinţii Apostoli sunt socotiţi pietre de temelie ale Bisericii, înţelegem că Biserica noastră Ortodoxă este Apostolească, aşa cum mărturisim noi de fiecare dată când rostim Crezul. Asemenea a scris şi Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Efes şi din toată lumea: ,,Deci nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu Sfinţii, şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos’’ (Efeseni 2, 20).

Într-adevăr, Sfinţii Apostoli au primit misiunea Dumnezeiască de a propovădui Evanghelia Împărăţiei la toată făptura. Cei care primeau cuvântul erau botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi când o comunitate era închegată, i se hirotoneau preoţi şi diaconi şi era pusă sub ascultarea Apostolilor la început, apoi era încredinţată Episcopilor. În felul acesta, prin strădaniile Sfinţilor Apostoli, numărul celor care credeau în Mântuitorul nostru Iisus Hristos sporea şi Biserica se extindea în noi arii geografice. Sfinţii Apostoli au transmis Episcopilor harul sfinţitor şi autoritatea de a învăţa, a sfinţi şi a conduce pe calea mântuirii. Episcopii au hirotonit urmaşi ai lor în linie directă şi neîntreruptă până în zilele noastre, prin ceea ce noi numim succesiune apostolică. Episcopii contemporani transmit ceea ce au primit celor care vor veni după dânşii, până la sfârşitul veacului acestuia.

Sfânta Biserică Ortodoxă poate fi asemuită unei vistierii în care Apostolii şi Sfinţii Părinţi au tezaurizat toată Revelaţia sau Descoperirea Dumnezeiască, adică tot ceea ce ne este necesar pentru bună vieţuire şi pentru dobândirea mântuirii. Faptul că Hristos conduce Biserica este temei şi garanţie că adevărurile mântuitoare sunt păstrate fără împuţinare, fără adaosuri străine şi fără răstălmăciri păgubitoare pentru suflete.

Iubite cititorule! Diavolul cel făcător de mult rău cunoaşte foarte bine învăţătura pe care tocmai ai citit-o, de aceea el caută cu înverşunare să opună Sfintei Biserici Ortodoxe tot felul de făcături demonice şi omeneşti, cu gândul nemărturisit, dar vădit, de a întoarce pe oameni de pe calea mântuirii.

Presbiter Iovița Vasile

Am fost surprins de numărul mare de cazuri de cancer în rândul Românilor. Am apelat la un cunoscut specialist, căruia i-am cerut să-mi indice aditivii, adică substanțele toxice cancerigene din alimentele ce se comercializează la noi.

Astfel documentat, fiind în opoziție (PUNR), am inițiat un proiect de lege prin care aditivii urmau să fie interziși, cum s-a întâmplat în alte țări. La discutarea acestuia în comișie, a fost respins, singurul care a votat favorabil fiind senatorul de-atunci, Adrian Păunescu. Am fost surprins de această respingere și am căutat explicații la colegii parlamentari care au votat împotrivă. După multe stăruințe, am aflat că aceștia fuseseră puși în gardă și amenințați de liderii de grup.

,,Dacă veți vota pentru proiect, vi se vor întocmi dosare penale, nu veți mai intra pe nicio listă la următoarele alegeri și veți vedea parlamentul doar pe dinafară, peste zidurile închisorii. Vă spun aceste lucruri ca să le știți, dar niciodată nu voi recunoaște public că am vorbit despre ele”.

Aceste amenințări i-au înfricoșat peste măsură și astfel se explică votul lor împotrivă.

A trecut o vreme, și doctorului care îmi dăduse lista de aditivi cancerigeni i s-a întocmit dosar penal și a fost condamnat la închisoare cu executare

Cine stă în spatele acestei respingeri a demersului nostru? Există un proiect, Israel, prin care se urmărește reducerea drastică a populației României, teritoriul căreia ar urma să fie populat cu alogeni evrei. Informația este mai mult decât credibilă, dacă ne gândim că după 1990 vreo zece milioane de români au fost constrânși să ia calea pribegiei, în condițiile în care industria și agricultura Țării au fost sistematic distruse de Iliescu și Roman. Cel dintâi, o ciudată corcitură de evrei, țigani, români și bulgari de iar al doilea era de aceași etnie, care cultivă ura fățișă față de Națiunea Română.

Dumnezeu să le zădărnicească planurile mârșave. Nu vă temeți, dragi Români. Dumnezeu Atotputernicul este cu noi.

Presbiter Iovița Vasile

Biserica lui Hristos este Sobornicească. Ce înseamnă aceasta? Fiind Creatorul şi Purtătorul de grijă al întregului neam omenesc, Dumnezeu îi cheamă pe toţi la mântuire. De aceea, a întemeiat Sfânta Biserică, pentru a cuprinde în ea pe toţi oamenii, din toate vremurile şi din toate locurile. Aşadar, ,,Sobornicească’’ înseamnă ,,Universală’’ sau, cu un termen grecesc ,,Catolică’’. Acest din urmă cuvânt este evitat, din pricină că el a fost confiscat şi i s-a denaturat sensul de ereticii apuseni, care s-au desprins de trupul Bisericii în anul 1054 după Naşterea Mântuitorului.

Este evident că Biserica nu cuprinde decât o anumită parte a omenirii, cealaltă parte fiind risipită în aşa zise religii păgâne şi deşarte, în biserici mincinoase, în secte pe de-a-ntregul eretice, în categorii de oameni atee şi necredincioase. Pentru această parte a omenirii îşi ţine Biserica porţile deschise spre a-i primi, pentru că ea doreşte ceea ce voieşte şi Dumnezeu, ,,ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 4).

Biserica noastră este Sobornicească şi pentru faptul că se conduce după hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, care sunt autoritatea bisericească deasupra cărora se află Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În istoria Bisericii sunt cunoscute şi respectate şapte Sinoade Ecumenice, începând cu cel din 325 de la Niceea şi încheind şirul lor prin Sinodul VII Ecumenic, din 787. Sinoadele sunt adunările păstorilor Bisericii din toată lumea şi ele au hotărât în materie de Credinţă şi morală atunci când ereticii tulburau viaţa Bisericii prin învăţăturile lor rătăcite. Hotărârile Sinoadelor Ecumenice au fost receptate de întreaga Biserică şi au caracter infailibil, adică nu sunt supuse greşelilor, pentru că Părinţii sinodali lucrau sub inspiraţia Duhului Sfânt, iar Biserica este ,,stâlp şi temelie adevarului’’, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel (I Timotei 3, 15).

Sobornicească mai înseamnă şi Ortodoxă sau Dreptmăritoare. Cuvântul Ortodox este unul compus: în limba greacă ,,Ortos’’ înseamnă ,,Drept’’, iar ,,Doxis’’, ,,Mărire’’. Aşadar, Ortodoxia însemnează Dreapta Mărire a lui Dumnezeu.

Biserica noastră este şi ,,Ecumenică’’, nu ecumenistă! Acest termen având acelaşi înţeles ca şi ,,Sobornicească’’. S-a întâmplat însă faptul nedorit: aceia care au iniţiat mişcarea ecumeniștilor a uzurpat acest cuvânt, l-au apropriat fraudulos şi îl folosesc spre a semăna confuzia. Aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile, pentru că niciodată Biserica lui Hristos nu se va confunda şi nu se va amesteca cu rătăcirile ecumeniste ale veacului acestuia.

Presbiter Iovița Vasile

Preoţia este Sfântă Taină Dumnezeiască, la vrednicia căreia ajung cei care au chemare de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că ,,orice preot, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă şi jertfe pentru păcate; el poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi pentru sine să jertfească pentru păcate. Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron’’ (Evrei 5, 1-4).

Se spune despre Sfântul Sisoe, pomenit astăzi, că avea un ucenic care a fost ispitit de diavolul. Acesta i-a stârnit dorinţa nesăbuită de a ajunge preot. Demonii i se arătau noaptea în vis şi-i pricinuiau năluciri prin care vedea mulţime de episcopi care-l hirotoneau ca preot. Încrezându-se în aceste vise mincinoase, ucenicul venea la stareţ şi-l ruga să-i poruncească să meargă la episcopul cetăţii pentru a lua sfinţirea preoţească. Zadarnic l-a povăţuit stareţul să nu caute rânduială care întrecea vrednicia lui. Supărat pentru sfatul bun, care nu se potrivea cu dorinţele sale, ucenicul s-a dus în taină la Alexandria, la rudeniile sale, nădăjduind că prin mijlocirea acestora va primi darul preoţiei.

Mergând pe cale, înstrăinat de stareţ şi de sfânta ascultare, ucenicului i s-a arătat diavolul cu chipul său hidos şi puturos, care nici nu se cuvine a-l descrie prin cuvinte. S-a apropiat de el cu neruşinare, cuvinte spurcate spunându-i şi amăgindu-l spre păcat. Ucenicul se apăra şi se îngrădea cum învăţase, cu semnul Sfintei Cruci. Văzând stăruinţa acestei arătări spurcate, a strigat către Dumnezeu cel Milostiv: ,,Dumnezeule, ajută-mi pentru rugăciunile părintelui meu, Sisoe, şi mă izbăveşte din această primejdie!’’

Neizbutind să-l plece spre păcat cu acest vicleşug, diavolul s-a arătat ca femeie goală şi neruşinată, chemându-l să-şi împlineasca poftele. Rugăciunile Sfântului Sisoe erau ca o împrejmuire a ucenicului. Atunci s-au auzit cuvintele diavolului: ,,Eu am voit să te fac pe tine popă şi episcop, dar rugăciunile lui Sisoe, stareţul cel lacom, mă gonesc de la tine’’.

Cel rău şi viclean s-a făcut nevăzut, iar ucenicul s-a întors la stareţ şi şi-a mărturisit păcatele şi ispitele (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 102-104).

Presbiter Iovița Vasile

Nu vom uita niciodată că, în cele mai negre zile ale Europei sub nazism, România a salvat viețile multor evrei iar 400.000 dintre ei au mers și au clădit Israelul. Mulțumesc poporului român!
DE / CULTURĂ, ISTORIE /

tât am reușit să postez. Nu mă lasă jidanii.

,,Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele’’ (Romani 12, 20-21).

Cinstite cititorule, cu bine a biruit Iosif în Egipt răutatea fraţilor săi; făcând binele a biruit David răul pe care voia să i-l facă Saul; prin bine a biruit Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan pe vrăjmaşii lui de moarte.

Astăzi pomenim, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe Sfântul Atanasie Atonitul. Cărţile noastre bisericeşti ne păstrează scris că acesta vieţuia în înfrânare şi frică de Dumnezeu. Vrăjmaşul diavol n-a suferit dreapta lui vieţuire şi a ridicat în inima unui călugăr gândul de a-l ucide pe Sfânt. Şi-a pregătit unealta de moarte, o sabie bine ascuţită, şi aştepta un moment potrivit pentru a făptui pornirea lui ucigaşă.

Într-o noapte, toată obştea călugărilor dormea, doar Sfântul Atanasie priveghea şi se ruga. Cel cu gândul ucigaş a socotit că a venit vremea să-i ia viaţa. A venit la chilia Sfântului, sub cuvânt că avea să-i spună un lucru de trebuinţă. A intrat ţinând sabia ascunsă sub haină. În acel moment s-a înfricoşat de glasul Cuviosului Atanasie, pentru că Dumnezeu păzea pe alesul Său. Mâinile au început să-i tremure şi să-i slăbească, sabia i-a căzut şi el însuşi stătea pe pământ ca mort. Sfântul l-a ridicat de la pământ şi fratele cel rău a strigat: ,,Miluieşte-mă, părinte, pe mine, ucigaşul tău! Iartă-mi această răutate a mea pe care am gândit-o împotriva ta şi-mi lasă păgânătatea inimii mele!’’ Sfântul era blând şi iertător cu toţi. Şi faţă de acesta s-a purtat cu Dumnezeiască ascultare de porunca pusă în capul acestui cuvânt de învăţătură: ,,O, fiule, oare ca la un tâlhar ai venit cu această sabie asupra mea? Încetează cu tânguirea, închide-ţi gura, ascunde fapta şi să nu spui la nimeni ceea ce s-a făcut. Deci vino să te sărut, fiul meu, iar Dumnezeu să-ţi ierte greşeala ta’’. Fratele, văzând iertarea Dumnezeiască a Sfântului, s-a pocăit de fapta lui cea rea şi şi-a îndreptat viaţa, trăind în umilinţă şi ascultare. Aşa a fost biruită prin bine răutatea sa, căci după o vreme a murit, iar Sfântul, spun cărţile, l-a plâns ca pe un frate iubit.

Asemenea a făcut diavolul vrăjmaş şi cu un alt frate. I-a pus ură în inimă şi i-a dat gândul să omoare pe Sfânt prin vrăji şi farmece, care sunt lucrări satanice. Oricât se străduia, cu nimic n-a putut spori, şi atunci a întrebat pe un frate: ,,Oare omoară pe om farmecele?’’ Cu multă înţelepciune fratele i-a răspuns: ,,Pe bărbatul cel dreptcredincios şi care vieţuieşte după Dumnezeu, nici un fel de vrăji sau farmece nu pot să-l vatăme’’(După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 90-91).

Aceste cuvinte să nu le uiţi, iubite cititorule, căci trăim într-o lume a fărădelegii, plină de vrăjitori şi fermecători.

Presbiter Iovița Vasile

 

Genocidul khazarovreilor împotriva Poporului Român

Vă rog să înțelegeți ce am vrut să vă transmit. Mi-au șters acest articol amplu pentru a nu ajunge la Dumneavoastră.

Evreii au confiscat doliul international.  Alte victime n-au fost. Numai ei! Evreii!

Cenzura a fost desființată prim broșura numită constituție. În fapt, ea, cenzura, funcționează de minune, la parametri înalți. Pentru că așa vrea gheșeftarii români.

 

-“Auschwitz-ul a fost un loc cumplit, dar n-a fost lagăr de exterminare”

-Mitul holocaustului dezmințit de Gerard Menuhin în lucrarea sa “Spune adevărul și fă-l de rușine pe diavol”
Lucrarea lui Gerard Menuhin “Tell the Truth and Shame the Devil” a apărut în 2015 reluând în discuție mult controversata problemă a asa-zisului Holocaust cu toate implicațiile sale, unele nebănuite de mulți dintre noi. G. Menuhin este unul dintre cei 5 fii ai lui Yehudi Menuhin, celebrul violonist, fost elev al lui George Enescu. Ca evreu, îsi rezervă dreptul de a spune adevărul despre Holocaust, aducând dovezi imbatabile.

CAMERELE DE GAZARE N-AU EXISTAT. DREPT URMARE, DE CE VORBIM DE HOLOCAUST, CARE ÎNSEAMNĂ ARDEREA DE TOT A ANIMALELOR ADUSE JERTFĂ? EVREII NU SUNT AINIMALE.â

Este o mare usurare sufletească să aflăm că cel de-al Doilea Război Mondial nu a lăsat o astfel de mostenire grea, iar toată vorbăria despre Holocaust fiind doar vorba de anumite credințe ezoterice. Este prin urmare o lucrare fundamentală care trebuie cunoscută de către toți iubitorii de adevăr din lumea înteagă În primele 20 de pagini ale lucrării sale, Menuhin prezintă suficiente detalii pentru a respinge orice ipoteză a existenței Holocaustului.
La pagina 9, dă un citat dintr-o prestigioasă revistă de specialitate. Este vorba de un articol scris de Robert Faurisson, intitulat Detaliu (presupusele camere de gazare naziste), publicat în The Journal of Historical Review (March-April, 1998, vol. 17, nr. 2, pag. 19-20). Iată ce ne spune Faurisson:
“Trei dintre cele mai cunoscute lucrări despre cel de-al Doilea Război Mondial sânt Cruciadă în Europa (New York: Double Day (Country Life Press), 1948), a Generalului Eisenhower, Al Doilea Război Mondial (London: Cassel, 6 vols, 1948-1944, a lui Winston Churchill si Memorii de Război (Paris: Plon, 3 vol., 1954-1959) a Generalului de Gaulle.
În niciuna din aceste lucrări nu sânt menționate în vreun fel sau altul camerele de gazare.
Cruciadă în Europa a lui Eisenhower este o carte de 559 de pagini, Al Doilea Război Mondial a lui Churchill are 6 volume, în total 4 448 de pagini, iar de Gaulle cu Memorii de Război, 3 volume având 2054 de pagini. În această masă de scrieri care totalizează 7 061 de pagini (excluzând părțile introductive), publicate între 1948 si 1959, nu se găseste nicio mențiune, nici la “camerele de gazare” naziste, nici la vreun genocid al evreilor ori la cele “6 milioane” de victime evreiesti din timpul războiului” (cf. Menuhin, pag. 9). Destul de concludent!

NUMĂRUL EVREILOR CARE AVEAU SĂ FIE UCIȘI A FOST STABILIT DE PRIN ANUL 1915!!!

În continuare, aflăm de la Menuhin că cifra de 6 milioane (de evrei) a fost frecvent vehiculată cu mult timp înainte ca Hitler si Partidul Național Socialist să ajungă la putere, având o semnificație, cum am arătat, ezoterică în scrierile talmudice, preluată de presa occidentală de la sfârsitul secolului XIX si prima jumătate a secolului XX. La pagina 10, autorul arată că:
“Numărul de 6 milioane în legătură cu presupusele suferințe ale evreilor europeni, a apărut în mod regulat, în ziarele nord-americane, începând cel puțin din 1915 (The Sun, June, 6, 1915), probabil ca să pregătească terenul printre cititorii labili din punct de vedere emoțional pentru timpul în care o mărturie cu astfel de pretenții ar fi fost avansată. Folosirea cuvântului “holocaust” în acest context a fost introdus încă din 1936 (New York Times, May 31, 1936).
“De multă vreme, conducătorii imperiului rus nu au avut încredere în evrei si nu le-au dat voie să se aseze în partea de vest a Rusiei, începând cu 1790. De prin 1880, presa occidentală a susținut în mod exagerat că au avut loc pogromuri, masacre si ucideri în masă, victime al căror număr total ar fi atins cifra de ‘6 milioane’”. New York Times a publicat periodic astfel de informații. Vezi, de exemplu: ianuarie, 26, 1891: “Rabinul Gottheil ne spune ceva despre persecuția evreilor: ‘în jur de 6 milioane de nenorociți persecutați si mizeri’.
Septembrie, 21, 1981: “O acuzare a Rusiei… un total de 6 000 000 este mai corect”, Iunie, 11, 1900 (În Rusia si Europa Centrală) există 6 000 000 milioane de argumente vii, suferinde si sângerânde în favoare Sionismului”. Martie, 23, 1905: “ Noi evreii din America (simpatizăm cu) cele 6 000 000 de frați din Rusia”. Martie, 25, 1906 : “Rapoarte uimitoare ale situației viitoare a celor 6 000 000 de evrei din Rusia”. Această situație l-a făcut pe fostul presedinte al B’nai B’rit să exclame profetic: ”Simon Wolf întreabă cât mai trebuie să continue Holocaustul Rusesc” (Noiembrie, 10, 1905 (Inconvenient History).
Patruzeci de ani înainte ca legenda Holocaustului să capete contur treptat prin 1942, atât numărul, cât si terminologia exactă erau deja folosite:
”Rapoarte uimitoare ale situației viitoare a celor 6 000 000 de evrei au fost prezentate pe 12 martie în Berlin la întâlnirea Ligii Centrale Evreiesti pentru ajutorare din Germania de către Dr. Paul Nathan, un bine-cunoscut publicist din Berlin care s-a întors dintr-o călătorie lungă prin Rusia ca emisar special al filantropilor evrei din Anglia, America si Germania, cu scopul de a aranja distribuirea a unui fond de ajutorare de 1 500 000 de dolari, după masacrul din toamna trecută. El a plecat din St. Petersburg cu ferma convingere că politica guvernului rus cu privire la “soluția” problemei evreiesti este aceea de exterminare sistematică’ (New York Times, March 25, 1906).
Se pune întrebarea cine erau acesti “filantropi” care l-au trimis pe binevoitorul doctor în misiune”.
Cifra de 6 milioane apare chiar si în reclamele pentru ajutorarea evreilor din Rusia: “Apel- de a salva 6 milioane de bărbați si femei din Europa de Est de la exterminarea prin înfometare si boală. Obligație – este datoria fiecărei persoane din New York să dea cât poate mai mult pentru a usura cea mai gravă necesitate pe care lumea a cunoscut-o vreodată (reclamă, New York Times, May 5, 1920) (cf. Menuhin, pag. 12).
În legătură cu tot felul de jertfe, întâlnite în religia iudaică, Menuhin spune: “Biblia este plină de “jertfe arse” care în mod evident sânt plăcute lui Dumnezeu (Leviticul, 1:14-17 detaliază toată vorbăria cu privire la arderea jertfelor). Se pare că profețiile evreiesti din Torah cer ca 6 milioane de evrei să dispară înainte ca statul Israel să se formeze: “Va trebui să vă întoarceți cu 6 milionae mai puțin”. Acele 6 milioane trebuiau să dispară în “cuptoare încinse”.
Astfel 6 milioane de evrei a trebuit să fie gazați si să ajungă în cuptoarele încinse ca să împlinească profețiile si să satisfacă pe dogmatistii Torei Talmudice, o necesitate adiacentă la antrepernorii finaciari, a legitimitâții Israelului în concordanță cu legământul făcut cu Dumnezeul lor.
La pagina 13, autorul citează pe Ben Weintraub (The Holocaust Dogma of Judaism: Keystone of the New World Order): “Dogma iudaică a Holocaustului este o piesă aparținând istoriei credinței si doctrinei religioase evreiesti adjudecată de către rabini în acord cu Legea Talmudică si cu Tradiția Cabalistică”.

CIFRE APROPIATE DE REALITATE

Dincolo de doctrina talmudică a celor 6 milioane de victime trebuie văzut ce s-a întâmplat în realitate. Mai departe Menuhin arată că: “O estimare bazată pe documente aflate în custodia a International Tracing Service a Crucii Rosii ajunge la 74 000 de morți la Auschwitz pe baza “Registrelor deceselor de la Auschwitz”. Aceste registre sânt cele originale alcătuite de germani 1n timpul războiului care au fost capturate de sovietici către sfârsitul războiului si ascunse în arhivele sovietice pânâ 1n 1989 când Mihail Gorbaciov le-a înmânat celor de la Crucea Rosie.
Crucea Rosie Internatională a făcut multe vizite la Auschwitz (în timpul războiului, n.n):
“Nu am putut descoperi niciun fel de urme de instalații de exterminare a deținuților civili. Acest fapt este coroborat cu un raport pe care l-am primit deja din alte surse (USA-Today, Friday, May 2, 1997, page, 14A).
În plus, există, începând cu 1979, un document de la Bureau of Vital Statistics din Arolsen, care listează decesele înregistrate în fiecare lagăr de concentrare din timpul celui de-al Treilea Reich (în total 271 304 cazuri de deces, din care 52, 389 la Auschwitz). (Bureau of Vital Statisctics Arolsen. case officer Herr [redactat]. Az.1/V-050-Schw. May, 11, 1979).”
Mulți au murit de moarte naturală (fiind în vârstă, n.n.).

MINCIUNILE DESPRE LAGĂRELE DE EXTERMINARE

Auschwitz-ul era un lagăr de muncă. Muncitorii primeau bani de buzunar (Lagergeld), pe care îi puteau cheltui pe țigări, la cantină sau chiar la bordel (Paper Money of the World Part I: Modern Issues of Europe by Arnold Keller, Ph. D, 1956, pp. 23-25/ Das Lagergeld der Konzentrations- und D.P.-Lager: 1933-1945). Între alte facilități, Auschwtitz-ul avea un spital, bazin de înnot, terenuri de sport (pentru un tur al părților benigne ale lagărului vezi www. fsfaraz.com).
În aprilie, 1945, când războiul aproape se terminase, deținuților li s-a dat posibilitatea să aleagă: fie să astepte pe sovietici, fie să plece cu personalul lagărului. Cei mai mulți au ales ultima variantă. Asta pare să fie o probă suficientă că “eliberarea” de către rusi era o alternativă mai puțin agreabilă decât a continua să rămână în compania celor care, după legendă, si-au petrecut ultimii 3 ani exterminându-i.
După istoricul evreu Gitta Sereny, “Auschwitz-ul a fost un loc cumplit, dar n-a fost lagăr de exterminare” (London Times, August 29, 2001).”

ÎN LAGĂRE AU MURIT MULȚI CREȘTIN ȘI ALTE ETNII, NU NUMAI EVREI

Prin urmare, în toate cele 13 lagăre de muncă naziste au avut loc 271 304 decese, cel mai multe având cauze naturale sau datorită unor boli contagioase, între care 52 389 numai la Auschwitz pe tot parcursul războiului. Este, de asemenea, necesar să mențiomăm că în cele 13 lagăre nu toți prizonierii erau evrei. Pe lângă evrei se aflau si țigani, homosexuali, adversari politici ai regimului nazisti, precum si alte categorii etnice sau sociale. Din păcate documentele oficiale nu menționează care dintre morți era evreu si care nu.

Preluare de pe Blogul Ion Coja

Cinstite cititorule! Avem datoria să-i iubim pe Sfinţii lui Dumnezeu pentru că ei sunt binefăcătorii noştri aici pe pământ, şi după ce au trecut la Domnul. Prin rugăciunile lor bineprimite, prin faptele lor cele drepte ei au adus mult bine oamenilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a văzut lucruri minunate pe care le-a descris în Cartea Apocalipsei. Aşa citim în capitolul 8: ,,Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe jerfelnicul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor’’. Expresia ,,rugăciunile tuturor Sfinţilor’’ o regăsim şi în slujbele noastre bisericeşti, pentru că avem Credinţa că acestea ne sunt nouă de mare folos.

Astăzi facem pomenirea a doi Sfinţi, Cosma şi Damian, pe care Biserica îi numeşte ,,Doctori fără de arginţi’’ dintr-o pricină cunoscută: nu primeau nicio răsplată pentru munca lor. Şi totuşi ei primeau o plată ce nu se poate măsura: ,,numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă în Hristos’’.

Sfinţii Cosma şi Damian au trăit la Roma şi, fiind fraţi după trup, au moştenit împreună de la strămoşi şi de la părinţi multe averi, din care îşi agoniseau avere nepieritoare în ceruri. Multor nevoiaşi le veneau în ajutor. Bolnavilor care se tămăduiau aşa le spuneau: ,,Noi numai mâinile le punem pe voi, iar cu puterea noastră nimic nu putem să facem, ci pe toate le lucrează tăria cea puternică a lui Hristos, Unuia Adevăratului Dumnezeu, în Care de veţi crede cu neîndoire, îndată sănătoşi veţi fi’’.

Diavolul cel întunecat n-a răbdat ca aceşti Sfinţi să săvârşească binele şi să răspândească Credinţa cea mântuitoare, de aceea a pus în inimile unor slujitori ai săi să-i pârască împăratului Carin. Acesta i-a adus la judecată, dar prin putere Dumnezeiască, grumajii lui s-au sucit, încât faţa lui s-a întors spre spate. Văzându-şi neputinţa, împăratul a crezut în Dumnezeu şi i s-a dat tămăduire prin Sfinţii Cosma şi Damian.

În cele din urmă, diavolul vrăjmaş a îndemnat pe doctorul care i-a învăţat meşteşugul vindecării să-i ucidă. Aşa şi-au încheiat vieţile pe pământ, ca Sfinţi Mucenici. Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Cosma şi Damian, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte şi mântuieşte lumea Ta (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-11).

Presbiter Iovița Vasile

,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino, şi urmează-Mi’’ (Matei 19, 21). Acest îndemn Dumnezeiesc n-a fost ascultat de tânărul cel bogat care venise la Mântuitorul nostru Iisus Hristos. L-au ascultat însă alţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, care au ales să lepede povara grijilor celor multe, pe care le aduce bogăţia.

Samson cel Mare se trăgea din neam împărătesc. Bogăţia lor era mare. Când părinţii i-au murit, tânărul acesta, înţelepţit de Dumnezeu, a înţeles deşertăciunea averilor celor multe şi a socotit de mare folos să se îmbogăţească în Dumnezeu cu toată fapta cea bună, după cuvântul Evangheliei. A învăţat meşteşugul tămăduirii bolilor şi s-a făcut doctor, dar nu din aceia care caută câştig pentru munca lor. El se apleca asupra bolnavilor din dragoste pentru făpturile lui Dumnezeu. A slobozit pe toţi robii care-i avea şi s-a făcut el însuşi rob al lui Iisus Hristos. Toate câte avea, le-a împărţit celor nevoiaşi, încât la urmă s-a mulţumit cu o haină şi o funie împrejurul mijlocului.

S-a înstrăinat şi de neamul său, a părăsit Roma şi s-a dus la Constantinopol ca să slujească năpăstuiţilor, bolnavilor, străinilor. Pe aceştia îi aduna în casa lui şi mulţi au căpătat sănătate cu darul lui Dumnezeu, prin Samson cel Sfânt. Dumnezeu i-a dat şi darul facerii de minuni şi toţi care alergau la el se foloseau de acest dar. Pentru toată osteneala lui nu voia să primească nimic şi, cât îi stătea în putere, se ferea să nu fie lăudat de oameni. Împăratul Iustinian s-a îmbolnăvit greu şi avea dureri mari în părţile ascunse ale trupului. Mulţi din doctorii vremii s-au perindat la patul suferinţei lui, însă boala i-a rămas netămăduită. Atunci împăratul s-a lepădat de ştiinţa doctorilor şi şi-a îndreptat nădejdea către preamilostivul Dumnezeu. Odată a adormit şi i s-au arătat mulţime de doctori, iar un tânăr i-a arătat pe Sfântul cel smerit, Samson, spunându-i: ,,Acesta, iar nu altul, o, împărate, poate să te tămăduiască de durerea cea aducătoare de moarte!’’ Când s-a deşteptat din somn, s-a bucurat de vedenie. Sfântul Samson a ajuns la patul său, şi a cunoscut împăratul că el i-a fost arătat în vis. Sfântul s-a atins de partea dureroasă a corpului împăratului şi boala lui s-a tămăduit. Împăratul a vrut să-l răsplătească cu multă dărnicie. Sfântul nu a primit nimic pentru sine, doar a cerut împăratului să zidească o casă pentru străini şi o bolniţă pentru bolnavi, unde-i primea pe toţi aflaţi în nevoie şi suferinţă. Biserica îl numără în rândul doctorilor fără de arginţi (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p.459-466).

Presbiter Iovița Vasile

Și i s-a dat să facă război cu Sfinții și să-i biruiască (Apocalipsa 13, 7)
,,Și s-au suit pe fața pământului și au înconjurat Tabăra Sfinților și Cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer și i-au mistuit” (Apocalipsa 20, 9).

Pr. Adrian Agachi e purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Mi-au plăcut căteva luări de poziție ale sale, pentru că nu e felul de om care să facă temenele în fața oricărui nespălat. După mediocrul Constantin Stoica și derbedeul sorosist Vasile Bănescu, într-adevăr Pr. Adrian Agachi se apropie de standardele pe care le presupune funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei.

De data asta, când legea lui vexler face victime printre românii patrioți, împotriva cărora a fost clocită și apoi votată, Pr. Agachi se ridică împotriva ei, nu în cel mai potrivit mod, dar o face. ,,Dați-ne voie să ne cinstim Sfinții”, se adresează el gheșeftatilor ce s-a înstăpânit peste România. Mai trebuia să spună: ,,Vă vom înainta și o cerere scrisă în acest sens”.

Nu!

N-avem nevoie de aprobarea ovreilor ca să ne cinstim Sfinții pe pământ românesc. S-a făcut o mare greșeală atunci când de pe zidurile unei bisericii din București au fost șterse chipurile unor Sfinți pe care nu-i agrează jidanii. Dar pe care Sfinți îi agrează? Pe niciunul și nu m-aș mira ca într-o bună zi să dea poruncă să se șteargă picturile din toare bisericile românești. Asta nu înseamnă că ne vom conforma.

Obrăznicia ovreilor depășește orice limită. S-au stabilit pe pământ Românesc, au prins rădăcini, cu trecerea vremii au acaparat toate funcțiile cheie ale statului și acum își închipuie că pot dicta discreționar împotriva Neamului Românesc, deoarece ei sun stăpânii. Pentru că Legionarismul și antisemitismul nu sunt decât niște paravane, îndărătul cărora pun la cale toate mârșăviile împotriva Românilor. De aceea s-au făcut urâți de toate popoarele pe la care s-au pripășit. Nu i-am chemat, nu i-am dorit, așa încât au cale deschisă spre Israelul lor. Să ia cu ei și lepăpăturile autohtone, care le pupă posterioarele în zona mediană și le fac jocurile murdare. Și nu ne vom pleca în fața lor, chiar de-ar fi să trecem și prin închisori.

Nu ne vom dezice nici de Eminescu, nici de Goga, de niciunul dintre Românii pe care-i urăsc cu înverșunare. De fapt, ne urăsc pe toți și ar dori să ne alunge de pe pământurile noastre, cum deja au făcut cu vreo opt milioane de oameni.

Nu vă temeți, dragi români.! Vedeți cum trimit brutele la ceasurile dimineții, ca să ne intimideze. Douăzeci de procurori, jandarmi, mascați, milițieni. N-au pic de inteligență, dar au forța brută și oarbă. Stați de partea Adevărului. Cu noi este Dumnezeu, nu cu slugoii diavolului.

Presbiter Iovița Vasile

,,Vrăjitorii de toate felurile sunt slujitorii diavolului. Nu vă duceţi la vrăjitori, că vă duceţi la diavolul. Ducându-vă la diavolul, vă pierdeţi mântuirea’’. Aceste cuvinte să le spui apăsat ori de câte ori ai ocazia, cinstite cititorule, pentru că multe suflete rătăcite nu se încredinţează lui Dumnezeu şi nu-I cer ajutorul, ci se duc la aceşti şarlatani, sperând din toată inima lor că ei le vor rezolva problemele vieţii. Aş vrea să cunosc măcar un singur caz când diavolul a făcut bine vreunui om.

Astăzi sărbătorim pe cei doi Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Petru şi Pavel, şi am ales să scriu despre vremea când Sfântul Petru propovăduia Evanghelia în mijlocul păgânătăţii din Roma.

În acea vreme, era în Roma un vrăjitor vestit, Simon, care, cu ajutorul diavolului făcea multe minuni părute, mincinoase şi ducea în rătăcire mulţime de oameni. Aşa bunăoară, a spus tuturor că i se va tăia capul şi a treia zi va învia. Pentru această înşelăciune a adus un berbec şi, prin nălucire diavolească, i-a făcut pe oameni să vadă că acel berbec ar fi chiar el. Naivii au văzut şi au crezut. Sfântul Apostol Petru i-a deşteptat şi le-a arătat că berbecului, nu lui Simon i s-a tăiat capul.

Fiindu-i vădită înşelăciunea, Simon a chemat iarăşi puterea diavolilor şi de pe o zidire înaltă le-a spus: ,,Romani, deoarece până acum aţi petrecut în nebunie şi lăsându-mă pe mine, aţi urmat lui Petru, acum şi eu vă voi lăsa şi nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă ia în mâinile lor şi mă voi înălţa la tatăl meu din cer, de unde voi trimite mari pedepse asupra voastră, că n-aţi ascultat cuvintele mele, nici n-aţi crezut în lucrurile mele’’.

Într-adevăr, după aceste cuvinte ameninţătoare şi mincinoase, Simon a fost luat şi purtat de demoni prin văzduh, iar oamenii nu încetau a se mira de puterile mari pe care credeau ei că le are. În mijlocul acestei mulţimi năuce, Sfântul Apostol Petru s-a rugat astfel: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înşelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu se smintească popoarele care cred în Tine!’’ Sfârşind rugăciunea, a strigat: ,,Vouă, diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtaţi mai mult, ci să-l lăsaţi acolo în văzduh, unde este acum!’’ În acea clipă, puterea diavolilor a pierit, l-au părăsit pe ticălosul Simon, şi acesta a căzut şi s-a zdrobit de pământ. Dumnerzeu a rânduit ca să nu moară imediat, pentru ca să-şi cunoască puterea cea deşartă şi faptele ticăloase pe care le-a săvârşit.

A doua zi, sufletul său cel spurcat a fost dus de diavolii cei întunecaţi în împărăţia lor, adică în iad (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 484-485).

Presbiter Iovița Vasile

Ce vreau să spun? Zilele trecute, prin protopopii din Sălaj, preoții erau îndemnați să-i obișnuiască pe credincioși să se împărtășească cât mai des. Nimic rău până aci. Doar că directiva era completată cu prevederea absolut aberantă și străină Bisericii noastre: După Spovedanie, fiecare credincios se poate împărtăși de șapte ori! Să ne gândim câte păcate poate săvârși bietul om într-o zi. Dar într-o săptămână sau în șapte săptămâni, sau mai mult?
Această directivă ecumenistă (nu-i pot spune sfat duhovnicesc!) are două ținte precise:

1.Relativizarea Tainei Sfintei Spovedanii până la desconsiderarea ei.

2.Împărtășirea credincioșilor cu nevrednicie, o adevărată batjocură la adresa Sfintei Taine a Împărtășaniei.
Sfântul Apostol Pavel scriind Bisericii din Corint întâia Epistolă, a inserat un text de-a dreptul înfricoșător:

,,Astfel oricine va mânca Pâinea acesta sau va bea din potirul Domnului cu nevrednicie, va finovat față de Trupul și Sângele Domnului. Să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din Pâine și să bea din potir. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (I Corinteni 11, 27-30).
Înfricoșătoare cuvinte! La acestea adăugăm cererea noastră din rugăciunea de la Sfânta Împărtășanie: Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtășirea cu Preacuratele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului și a trupului.

În loc de concluzii. Să păstrăm regula patristică de aur a Bisericii noastre, fiecare Sfântă Împărtășanie va fi precedată de Sfânta Spovedanie, curată, sinceră, completă.

Cât despre darurile ecumeniștilor, vedem că sunt otrăvite.

Presbiter Iovița Vasile