ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Muşamalizarea anchetei morţii Patriarhului şi semnalele apărute în ultima vreme în presa centrală ridică noi semne de întrebare asupra lui Sinescu

– Autorităţile, la aproape o lună de la sesizarea dubioaselor circumstanţe ale decesului Patriarhului Teoctist, nu au mişcat un deget

– -Spălarea- sa, organizată de trusturi de presă ce aparţin unor oligarhi – Voiculescu, Vîntu, Adrian Sârbu, Patriciu – puternic legaţi de serviciile secrete şi de Masonerie, adânceşte misterul din jurul acestui controversat personaj

– Sinescu provine din mediul militar şi înainte de 1989 efectua deplasări de serviciu, ca medic civil, în ţări occidentale ţintă ale DSS

– Biografia sa oficială, comunicată de Trustul lui Vîntu, omite partea militară a trecutului lui Sinescu

– Conexiunile sale cu confreria masoneriei, din care fac parte importante personaje politice precum şi cadre militare de vârf, poate fi o explicaţie a -scutului- din jurul său

– De abia acum se ridică adevăratele întrebări cu privire la dispariţia Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române
Ziarul -Curentul- a fost prima publicaţie care a ridicat semne de întrebare privind moartea suspectă a Patriarhului Romaniei, în urma unei controversate operaţii executate de către un şi mai controversat medic de la Fundeni, dr. Ionel Sinescu.
Presa centrală, cu cateva excepţii notabile, a scris pe această temă. Ziarele cu departamente puternice de investigaţii au dezvăluit amănunte şocante despre -operaţia- lui Sinescu, despre profilul acestui medic implicat (şi) în combinaţii dubioase susţinut însă cu străşnicie de o baterie de publicaţii şi de televiziuni aparţinand unor moguli – Adrian Sarbu, Sorin Ovidiu Vîntu, Patriciu şi Voiculescu, uniţi de un -ceva- ce ne-a scăpat pană recent. Cand pană şi GDS-ul, cu a sa publicaţie -22- s-a băgat în horă campania de -albire-a lui Sinescu a devenit şi mai interesantă.
Surse avizate, cu însemnată activitate în interiorul serviciilor de informaţii ne-au informat că Sinescu – cadru militar la bază şi absolvent al Institutului Medico Militar, aflat în subordinea MapN, -nu avea cum să ajungă, înainte de 1989, la specializări în ţări occidentale ca SUA şi RFG fără a fi fost parte a Sistemului-. De origine din Iaşi, Sinescu şi-a început studiile la liceul Costache Negruzzi, însă din clasa a 10-a şi-a continuat studiile în uniforma militară, la unitatea de învăţămant a MApN din Campulung Moldovenesc. În CV-ul său de candidat la -Zece pentru Romania- – apare – la rubrica -Educaţie- că acesta este absolvent, în 1977, al Universităţii de Medicină şi Farmacie, Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală. Nu se precizează însă că acesta a absolvit iniţial Institutul Medico-Militar, în 1975.
Sinescu – cadru militar, la bază
Plecat de mic către cariera militară Sinescu a afirmat candva că -a renunţat la cariera militară pentru că dorea să facă mai mult- – desigur aici urmează bla-bla-ul de rigoare despre dedicaţia către aproapele, dragostea pentru Hipocrate etc.

Sinescu a avut cu adevărat o traiectorie ascendentă, a muncit mult, s-a evidenţiat în carieră. Stagiile de pregătire în străinătate, în ţări ţintă pentru serviciile din est, între care se aflau şi serviciile din Romania sunt altă poveste. CV-ul său este foarte bogat însă desigur nu se menţionează contribuţia la cariera sa a unor îndeletniciri mai puţin ortodoxe, nu se menţionează acuzaţiile de plagiat şi furt intelectual.
Convergenţa susţinerii publice a lui Sinescu
Cand Sinescu a devenit un nume de notorietate mondială, prin contribuţia sa la moartea Patriarhului încă neelucidată de organele de anchetă, s-a aplicat cu o forţă ieşită din comun o parghie mediatică de -proptire- a unui doctor, în aparenţă obişnuit. Cand un puternic instrument de influenţare a opiniei publice – televiziunea, este folosit pentru a exonera şi -spăla- un personaj aflat în anchetă se ridică imediat întrebarea cine susţine, cine plăteşte pentru spaţiul publicitar? Cui foloseşte? – este o întrebare care merită pusă în astfel de cazuri de anvergură publică, mai ales cand apar şi alte semne de întrebare.

În plus publicaţiile centrale au atras atenţia că autorităţile muşamalizează ancheta morţii Patriarhului Teoctist şi că ancheta bate pasul pe loc. Agenţia regională pentru Drepturile Omului – Human Rights (HRP) a solicitat Parchetului General să furnizeze opiniei publice stadiul dosarului privind anchetarea morţii Patriarhului şi să explice de ce această cauză nu a rămas în atenţia forului central, deşi în alte cazuri s-a practicat aceasta soluţionare.

Ziarul -Gardianul- scria zilele trecute: -La 22 de zile de la moartea Patriarhului, nici o autoritate nu a demarat cercetările. Poliţia sectorului 2 a trimis doar o cerere Institutului Fundeni, prin care solicită anumite documente, însă conducerea spitalului susţine că cererea nu are nici un termen-. Nici o autoritate din Romania nu se agită pentru a soluţiona misterul cauzei reale a morţii Patriarhului Teoctist. Colegiul Medicilor din Bucureşti s-a antepronunţat, susţinand nevinovăţia lui Sinescu, pentru ca apoi să-şi decline competenţa. Colegiul Medicilor din Romania a susţinut că nu are cum să găsească nereguli în intervenţia chirurgicală.

Ministerul Sănătăţii şi-a trimis o echipă care să cerceteze, chipurile, cazul decesului lui Teoctist. După ce au mimat ancheta, reprezentanţii ministerului au lăsat-o baltă deoarece lipseşte de la apel prof. Tulbure, personaj cheie al anchetei, anestezistul lui Sinescu, care a plecat nu se ştie unde.

Sorin Oprescu, şeful Colegiului Medicilor din Bucureşti, a inventat o operaţie pe care i-ar fi făcut-o Patriarhului în urmă cu 32 de ani, pentru a justifica cicatricea descoperită de Ziua pe trupul Patriarhului după operaţia -endoscopică- (adică, cică, fără tăietură) făcută de Sinescu.
Anchetarea lui Sinescu bate pasul pe loc
Parchetul Tribunalului Municipiului Bucureşti a pasat cazul la Parchetul din sectorul 2, care nu anchetează morţi suspecte. Parchetul la randul său a predat rezolvarea cazului Poliţiei sectorului 2, de parcă ar fi vorba de o găinarie de duzină, nu de moartea Patriarhului Romaniei, dezvăluie Gardianul. Din sursele noastre din Poliţie am aflat că -Dosarul- poliţiştilor de la sectorul 2 nu conţine nimic, nici măcar articolele din presă, deoarece -anchetatorii- nu au internet, nu au abonamente la presă, nu au foarfecă şi nici pelicanol.

În ce priveşte situaţia din Spitalul Fundeni, -Ziua- sesiza că Sinescu a ameninţat angajaţii spitalului, pentru -a-şi ţine gura-, cu relaţiile sale cu serviciile secrete şi masoneria.
Sinescu – frate mason, sau beneficiar al Omertei securiştilor?
Invocarea prezenţei Masoneriei în lumea medicală nu este o noutate. Masonii sunt puternic reprezentaţi şi la varful sistemului sanitar, consemna o publicaţie centrală. -Numai în Senatul Universităţii de Medicină, ar fi 12 masoni, iar dintre şefii de spitale, majoritatea fac parte dintr-o Lojă sau alta. În randul medicilor, celebru este cazul doctorului Irinel Popescu (gradul 33)-, – senator al partidului Famigliei Voiculescu şi totodată mare şef în aceeaşi clinică Fundeni care îl adăposteşte şi pe Sinescu.

Considerăm relevante informaţiile noi care conturează profilul lui Ionel Sinescu. Dacă acesta a fost -un deplin conspirat- şi cadru militar -lansat- în civilie şi -afară- cu -sarcini- găsim o explicaţie consistentă a suportului său larg de astăzi, din partea unor trusturi şi ale unor personaje puternic legate de servicii şi instituţii secrete. Pe de altă parte nici ipoteza adăugării influenţei -fraţilor- masoni nu este de dat la o parte.

Caracterul -secret- al organizaţiei, care se intitulează public drept o asociaţie -discretă-, în zilele noastre, a alimentat şi alimenteaza încă tot felul de teorii conspiraţioniste. Am căutat şi am găsit opinii ale unor foşti şefi de servicii secrete din Romania care însă, interesant, se află în puternic dezacord cu privire la oculta Francmasoneriei. Astfel Virgil Măgureanu, într-un interviu apărut în 2005, a declarat că nu are nevoie să fie mason -întrucat am propria mea masonerie – în definitiv, conduceam un serviciu secret, ce să mai caut eu în conclavul masonilor?! Pe de altă parte, masoneria a decăzut foarte mult în zilele noastre. Ea nu mai este un centru real de putere, odată cu devoalarea publică a simbolurilor şi ritualurilor masonice o etapă de cateva sute de ani, în care au dominat lumea şi au influenţat într-o măsură radicală deciziile de maximă importanţă, s-a încheiat! Astăzi, masonii reprezintă o istorie şi o confrerie uşor revolută. –

În contradicţie stridentă, Radu Timofte, şef al SRI imediat după Măgureanu afirma că -Masoneria are tendinţa să ocupe toate funcţiile importante în Stat din Romania. Mi-e teamă că vom ajunge într-o zi să fim conduşi numai de către cei care fac parte din astfel de organizaţii şi atunci s-a dus naibii şi identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultură şi tradiţie romanească. Vicepreşedinte al Comisiei de apărare a Senatului, în acea vreme, Radu Timofte, declara că tendinţa masoneriei – din ce în ce mai vizibilă – de a acapara toate funcţiile importante în stat reprezintă un pericol pentru Romania.

George Roncea

După 19 ani de la plecarea la Ceruri a Patriarhului Teoctist încă nu s-a stabilit cu certitudine care au fost cauzele reale ale morții ”Marelui Alb”. O anchetă de presă realizată după moartea Patriarhului a încercat să elucideze misterele care au înconjurat-o.
Al cincilea patriarh al Românie se săvârșea din această viață și intra în cea veșnică pe 30 iulie 2007, printr-o operație controversată de prostată, la care a mers „ca la Sfânta Liturghie”, la exact 21 de ani de conducerere a Bisericii Ortodoxe Românie, după ce cel de-al patrulea patriarh, Iustin Moisescu, plecase la Domnul pe 31 iulie 1986.

La vremea respectivă, sursele spitalicesti de la Fundeni au afirmat ca moartea Patriarhului Teoctist a fost înspăimântatoare: la o ora după încheierea primei operații, Patriarhul a început să sângereze prin uretră iar apoi și pe gură, înecându-se cu sânge. Medicii au intervenit însa târziu, l-au dus din nou în sala de operații, l-au taiat, pentru a găsi sursa sângerării, însă era prea târziu. Inima, care fusese calificată în analiza de cord „în limitele vârstei” a inceput să cedeze. Aparatele de electroșoc utilizate în exces nu au mai putut resuscita inima de 92 de ani a Patriarhului. Injectia cu adrenalină nu a mai fost administrata. Era prea târziu. La orele 13-14.00 deja se încerca mușamalizarea morții prin manipularea mass-media și a Biroului de Presă al Patriarhiei care a fost informat, de la Spital, în jurul orelor 16.00-16.30, că operația Patriarhului a reușit și acesta este bine. Iar la puțin timp, la ora 17.00, era anunțată moartea. În realitate, Patriarhul era mort de la orele 15 – 15.30, conform mărturiilor singurului însoțitor al său din întreg aparatul Bisericii Ortodoxe Române – șoferul.

Profesorul Nicolae Ursea, medicul personal al Prea Fericitului Părinte Teoctist timp de 21 de ani, dezvaluia ca PF Teoctist se afla în plin tratament cu Plavix, un anticoagulant puternic, care trebuia obligatoriu întrerupt cu cel puțin 72 de ore înainte de operație. Lucrul acesta trebuia să-l facă pe anestezistul Dan Tulbure, să amâne operația peste trei zile. Dar echipa formată din dr. Ioanel Sinescu și dr. Dan Tulbure – executanta operației – se grăbea.
Conform investigației, cuplul de medici anesteziști Dan și Ruxandra Tulbure au încercat întâi, fără succes, să execute o rahianestezie – anestezie locală administrată în coloana vertebrală. În mod normal, în acest moment se putea decide amânarea operației. Dar Sinescu hotărăște însă, fără acordul și peste voința și informarea Patriarhului, să se efectueze o anestezie generală. De aici începe Filmul Morții Patriarhului.

Toate amănuntele ce țin de medicația și starea sa de sănatate se aflau stipulate în dosarul medical al Patriarhului cu care acesta s-a deplasat la Spitalul Fundeni. Cauzele probabile ale morții Patriarhului, afirma prof. dr. Ursea, sunt un accident hemoragic postoperator alături de o posibilă fibrinoliza sau embolie. În ce privește hemoptizia – înecarea cu sânge – martorul ocular prezent pe holul spitalului la momentul operației a precizat că medicii alergau la un moment dat după un aspirator bronșic, pe care l-au adus într-un târziu. La fel, aparatul de resuscitare nu se afla la etajul patru, unde era operat Patriarhul, și a fost nevoie sa fie adus de la etajul doi.

Profesorul Ursea nu a putut înțelege niciodată de ce a fost mințit de dr. Sinescu atunci când l-a sunat și când Patriarhul era deja în comă, iar Sinescu i-a spus că nici măcar nu a fost operat. În acele momente, Patriarhul nu a avut alături nici un ierarh al Bisericii pentru a fi împărtășit. A făcut-o Dumnezeu, la ajungerea Patriarhului la Ceruri.
Dr. Dan Tulbure, considerat medicul care a introdus în România criteriile diagnosticului de „moarte cerebrală” și a condus, în 1997, prima prelevare multiorgan de la donator aflat în „moarte cerebrală”, a murit de cancer gastric în 2 iulie 2015. Dr. Ioanel Sinescu, deși a fost acuzat de plagiat masiv în 2007, în 2008 a fost făcut membru corespondent al Academiei Române, iar din 2011 a devenit membru titular. În prezent este director la Fundeni la fel ca și soția fostului anestezist, Ruxandra Tulbure.

Facem în continuare trimitere către ancheta de presă, In Memoriam Patriarhul Teoctist:
Medicul Patriarhului: „NU trebuia operat!”
Echipa doctorului Sinescu a încalcat cele mai elementare reguli medicale * Medicul personal al Patriarhului, care-l îngrijea de 21 de ani, susține că păcientul său a murit cu zile.

Cronicar. A.N.

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în Cartea Proorocului Isaia, capitolele 36-37, relatează despre confruntarea armată dintre sirienii conduşi de Sanherib, şi iudei, în frunte cu regele Iezechia. Pentru iudeii din Ierusalim, situaţia era disperată: cetatea fusese împresurată şi izolată, populaţia era înfometată şi istovită de lupte. Căderea cetăţii părea iminentă. Atunci regele sirian Sanherib a recurs la o stratagemă devastatoare în orice altă împrejurare: războiul psihologic, care constă în demoralizarea adversarului şi împingerea lui în deznădejde totală. A trimis, aşadar, un sol care a spus iudeilor: ,,Iezechia să nu înşele credinţa voastră, zicând: Domnul ne va scăpa! Oare dumnezeii neamurilor au scăpat fiecare ţara lui din mâna regelui Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului şi ai Samariei? Scăpat-au ei, oare, Samaria din mâna mea? Care din toţi dumnezeii ţărilor acestora au scăpat ţara din mâna mea, ca Domnul Dumnezeul vostru să elibereze Ierusalimul din mâna mea?’’

Cutezanţa lui Sanherib a fost nebunească. Hula pe care el a adus-o Dumnezeului Adevărului a întristat pe Iezechia şi pe iudeii credincioşi. Regele şi-a sfâşiat veşmintele şi a intrat în templu. Teribil păcat este acesta să-L socoteşti pe Dumnezeu, Creatorul tuturor, asemenea dumnezeilor mincinoşi ai neamurilor, despre care Psalmistul ne spune că sunt demoni (Psalmul 95, 5). Aşa ne întristăm şi noi când ecumeniştii Îl socotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos întemeietor de religie, asemenea lui Buda sau Mahomed.

Dumnezeu a ascultat rugăciunea fierbinte a regelui Iezechia şi a trimis pe Sfântul Prooroc Isaia, ca să-i spună acestea: ,,Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Nu te teme de cuvintele pângăritoare pe care le-ai auzit din partea slujitorilor regelui Asiriei. Iată, voi pune în el un astfel de duh, că va primi o veste şi se va întoarce în ţara lui şi acolo va cădea în ascuţisul sabiei… Nu va intra în această cetate şi nu va arunca nicio săgeată. Nu va porni împotriva ei cu scut şi nu o va înconjura cu valuri. Pe calea pe care a venit se va întoarce şi nu va intra în cetatea aceasta’’.

Evenimentele s-au desfăşurat întocmai. Dumnezeu a trimis îngerul său şi i-a lovit pe asirieni, încât dimineaţa s-a văzut o întindere mare, plină de cadavre. Imediat, regele Sanherib a ridicat tabăra şi a plecat. Deznodământul a fost acesta: ,,Pe când se închina în templul lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec şi Sareser, feciorii lui, l-au lovit cu sabia si au fugit în ţinutul Ararat’’.

Întâmplările acestea sunt pline de învăţăminte pentru cei ce hulesc pe Dumnezeu. Dar cum din aceste întâmplări învaţă tot cei înţelepţi, nu avem nădejde prea mare că toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu se vor înţelepţi.

Presbiter Iovița Vasile

Autorul “Raportului Final asupra Holocaustului din Romania”, Elie Wiesel, este un impostor:
Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713”
Autor: ISTVAN DEAK

Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.
Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rând), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r primul în colţul din stânga). Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa „Noaptea”, despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.
Grüner: „Lazar Wiesel mi-a salvat viaţa”
De la întâlnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de linişte. Timp de 25 de ani a căutat dovezi, care să confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat într-o carte.

„În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmaţiei (nr. judeţul Maramureş, România). Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham, în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald, mulţi au decedat, printre ei şi fratele lui Lazar, Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel.

“Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel

Grüner Miklos susţine că la Auschwitz nu a existat nici un deţinut cu numele de Elie Wiesel. „În 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. În 1958, cartea a fost rescrisă în franceză şi engleză sub denumirea de The Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea iniţială avea 250 de pagini, acum avea doar 115 şi era semnată de Elie Wiesel. Această carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vândute, Wiesel primind şi Premiul Nobel în 1986, plus alte distincţii, în timp ce s-a pierdut orice urmă a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.

Acesta s-a deplasat în America, la Oficiul pentru Evidenţa Populaţiei, dar nu a găsit nici un act care să ateste existenţa pe teritoriul american al unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denunţat pe Wiesel şi la FBI- Aceştia i-au cerut un răgaz de 14 zile înainte de a-i oferi un răspuns, însă au trecut anii fără un semn de la autorităţile americane.
„Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă”

Cazul se judecă la Budapesta
În plângerea depusă, Grüner Miklos susţine că Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar şi nu tatăl, aşa cum declarase Elie. „Din documentele obţinute din România, reiese că tatăl lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanţa să spună clar dacă Elie Wiesel a fost vreodată încarcerat la Auschwitz, fiindcă eu mă îndoiesc”, a încheiat Grüner.

Integral la Ziaristi Online

Preluare de pe blogul Ion Coja

Celebrele premii Nobel au fost instituite de catre Alfred Nobel, nimeni altul decat inventatorul dinamitei. Alfred Nobel a cerut ca premiul care-i poarte numele sa fie decernat anual catre “Orice persoana care isi va indrepta toate eforturile catre consolidarea fraternitatii intre natiuni, pentru abolirea sau reducerea fortelor armate si pentru promovarea congreselor in scopul pacii”. Cu toate acestea, deseori din motive arbitrare ce tin de servilism politic, emfaza sau chiar urmarea unui trend ce proslaveste o etnie in detrimental alteia, decernarea premiului Nobel a fost deseori subiect de controverse si scandaluri mai mult sau mai putin bazate pe adevar.

5.Itzak Rabin, evreu – Premiul Nobel pentru pace in anul 1994
Rabin a primit aceasta distinctie in acel an odata cu Shimon Perez si Yasser Arafat. Controversele nu au incetata sa apara, in principal pentru ca Rabin in timp ce se afla in serviciul militar israelian a ordonat expulzarea tuturor arabilor din teritoriile ocupate de Israel in timpul Razboiului din 1948. In timpul mandatului sau de Ministru al Apararii Itzak Rabin a fost responsabil de reprimarea sangeroasa a palestinienilor in timpul primei Intifade. Criticii sai au dezvaluit si faptul ca Rabin a continuat sa autorizeze construirea de locuinte israeliene in teritoriile ocupate in ciuda Acordului de Pace care interzicea acest lucru.

4. Shimon Perez, evreu – Premiul Nobel pentru pace in 1994
Acest politician israelian a fost responsabil de programul de dezvoltare al arsenalului nuclear al Israelului, tot el a fost acuzat si de masacrul din Qana .Acest masacru a avut loc in anul 1996, atunci cand armata israliana a bombardat un sat in care se aflau 800 de civili libanezi neinarmati, in mare parte copii, femei si batrani care se refugiasera aici tocmai pentru a scapa de luptele din apropiere. Din cei 800 de oameni un numar de 106 au fost ucisi si 116 raniti, de asemenea, patru soldati fijieni din cadrul Fijian United Nations Interrim Force din Liban au fost grav raniti.

3. Yasser Arafat- Premiul Nobel pentru pace in anul 1994
Desi a castigat aceasta distinctie alaturi de fostii sai dusmani de o viata: Shimon Perez si Itzak Rabin, Arafat a fost acuzat de criticii sai ca timp de zeci de ani nu a fost altceva decat un conducator terorist. Astfel in ciuda eforturilor de pace intreprinse de acesta, Kare Kristiansen, un norvegian membru al Comitetului Nobel, a semnat in anul 1994 un protest in care reclama decernarea premiului Nobel pentru pace lui Yasser Arafat pe care nu s-a sfiit sa-l catalogheze drept un terorist notoriu.

2. Cordell Hull- Premiul Nobel pentru pace in anul 1945
Acest personaj mai putin cunoscut a primit pretiosul premiu ca pe o recunoastere pentru eforturile sale pentru pace si intelegere in cadrul ….Emisferei Vestice, pentru acordurile de comert incheiate de acesta si activitatea sa in cadrul O.N.U. In anul 1939 nava Americana SS St. Louis pleca din Hamburg spre Oceanul Atlantic avand la bord nu mai putin de 950 refugiati evrei care cautau refugiu in America de teama repercursiunilor noii guvernari naziste a Germaniei. Presedintele din acea perioada a S.U.A., Roosevelt, a aratat o anumita bunavointa fata de refugiati si era gata sa le acorde azil politic. S-a lovit, in schimb, de refuzul violent al lui Hull care era atunci Secretar de Stat. Acesta a amenintat ca-i retrage sprijinul politic pentru alegerile din 1940 daca-i primeste pe evrei. Roosevelt a interzis accesul navei in orice port american. In consecinta SS St Louis a fost nevoita sa se intoarca la Hamburg, iar toti refugiatii evrei au sfarsit in lagarele naziste.

1. Menachem Begin Premiul Nobel pentru pace in anul 1978
Temutul lider evreu a primit acesta distinctie chipurile pentru contributiile sale la incheierea Acordurilor de le Camp David din acelasi an. Premiul a fost de fapt impartit intre Begin si Anwar Sadat, la acea data presedinte al Egiptului. Problema principala ridicata de contestatarii acesti decizii a fost aceea ca Begin a fost conducatorul organizatiei miliante Irgun, organizatie recunoscuta pe plan international ca fiind una terorista. Begin a fost responsabil, de asemenea, de raiduri si executii asupra populatiei arabe. Tot el a fost acuzat de exploziile de la hotelul King David in Ierusalim din anul 1946.
FACTS
Deasupra figurilor controversate mentionate mai sus merita sa amintim faptul ca Mahatma Ghandi poate cel mai pasnic om politic din istorie, nu a beneficiat de nici un premiu Nobel. Nici Thomas Edison nu este pe lista castigatorilor de Nobel. La fel si romanii a caror contributie la dezvoltarea stiintei si medicinei a fost decisiva, nu sunt trecuti pe aceasta lista… si amintesc aici doar de Traian Vuia, Nicolae Teslea, Henry Coanda, Nicolae Paulescu, Gogu Constantinescu, Aurel Persu, Nicolae Vasilescu-Karpen, Ana Aslan, Gheorghe Botezatu, Ioan Cantacuzino, Ioan Procopiu, Dragomir Hurmuzescu si multi altii….
Singurul roman laureat de Nobel a fost savantul George Emil Palade care a castigat Premiul Nobel pentru medicina pentru descoperirea mecanismului celular de productie de proteine. Premiu a fost castigat de savantul roman pe data de 10 Noiembrie 1974.

10. Jimmy Carter- Premiul Nobel pentru pace in anul 2002
Ex-presedintele american a primit prestigiosul premiu pentru : “Decade de eforturi neprecupetite pentru solutionarea conflictelor internationale, implementarea democratiei si a drepturilor omului si promovarea dezvoltarii economice si sociale”. Evident ca sforaitoarea declaratie in cunoscutul limbaj de lemn al servilismului diplomatic international a declansat nu doar ironiile presei ci si contestatiile vehmente ale celor care au vazut in acest act politizarea si exagerarea meritelor unui presedinte faimos pentru neimplicarea in problemele istorice derulate in timpul mandatului sau. Printre contestatari s-a numarat si Gunnar Staalsett, unul dintre cei 5 membri ai Comitetului Nobel.

9.Winston Churchill-Premiul Nobel pentru literatura in anul 1953
Faimosul prim ministru si om politic britanic nu a fost recompensat cu premiul Nobel pentru pace, asa cum se astepta oricine, datorita contributiei sale la infrangerea Germaniei Naziste si la incheierea celei de a doua Conflagratii Mondiale. In mod ciudat, dupa cum afirma toti biografii lui Churchill, Comitetul Nobel s-a gandit sa-l recompenseze pe Winston Churchill pentru activitatea sa literara… Situatie aproape hilara deca ne gandim ca Churchill era si un pasionat pictor…Astfel in anul 1953 Sir Winston Leonard Spencer Churchill a primit premiul Nobel pentru “descrierea maiastra deopotriva biografica si istorica si, de asemenea, pentru oratoria desavarsita intru apararea valorilor umane”. De fapt, Churchill a primit premiul pentru lucrarea sa intitulata “ Al doilea Razboi Mondial “.

8. Al Gore-Premiul Nobel pentru pace in anul 2007
Secundul lui Bill Clinton a castigat aceasta distinctie pentru aducerea in fata opiniei publice internationale a problemelor grave declansate de procesul incalzirii globale. In prezent cartea si filmul sau intitulate “An inconvenient truth” sunt subiectul deopotriva al unor dezbateri stiintifice si al unor atacuri mai mult sau mai putin fondate. Principalele atacuri vin din partea celor care afirma ca Al Gore nu are studii de specialitate in ecologie si toata cartea sa nu este decat o compilatie a muncii si studiilor mai multor cercetatori. Recent, un tribunal din Marea Britanie a emis un decret prin care guvernul britanic este obligat sa autorizeze vanzarea acestei carti doar daca respectiva lucrare este insotita de un asa-zis ghid care sa indice cele “noua mari erori stiintifice” cuprinse in carte si, de asemenea, sa contrazica punctul de vedere al lui Al Gore , considerat “prea subiectiv”. In filmul cu acelasi nume, Al Gore roaga poporul american sa reduca consumul de energie electrica la domiciliu. In luna august 2006, nota de plata a energiei electrice din locuinta lui Gore arata ca intr-o singura luna acesta a consumat 22, 619 kw, mai mult decat dublul consumat in medie de o familie americana intr-un an.

7. Rigoberta Menchu- Premiul Nobel pentru pace in anul 1992. Se pare ca exista anumite dovezi care contrazic informatiile oferite de aceasta femeie, prezentate de ea chiar in cadrul autobiografiei referitoare la existenta ei in Guatemala anilor 1950. Memoriiile Rigobertei Menchu au aparut sub forma unei carti autobiografice in anul 1987, carte care i-a asigurat acesteia notorietatea americana si implicit nominalizarea la premiul Nobel. Unele aspecte referitoare la istoria familiei sale au fost modificate cu buna stiinta pentru a-si propaga mai bine ideile de stanga. Cele care au descoperit aceasta frauda au fost studiile efectuate de antropologul David Stoll.

6. Henry Kissinger, evreu – Premiul Nobel pentru pace in anul 1973
Aceasta personalitate politica internationala, considerat de multi drept artizanul Noii Ordini Mondiale si adevaratul stapan din umbra al Americii alaturi de Zbigniew Brzezinski, a primit aceasta distinctie pentru incheierea Acordului de Pace din Vietnam. Aceasta in ciuda faptului ca Henry Kissinger a instituit campania secreta de bombardamente asupra soldatilor nord-vietnamezi infiltrati in Cambodgia, campanie intreprinsa intre anii 1969-1975. Alte acuze sunt cele referitoare la implicarea lui Kissinger in declansarea operatiunii Condor in mijlocul anilor 1970. Campanie care a constat in rapiri si crime si care a fost coordonata de americani pe teritoriile Argentinei, Boliviei, Braziliei, Paraguaiului, Uruguaiului si in statul Chile. Tot el a aprobat invazia militara a Ciprului de catre trupele turcesti care s-a soldat cu ocupatia nordului Ciprului de catre Turcia, aliat regional de baza al S.U.A.
Multi analisti politici internationali au declarat ca Premiul Nobel a devenit o distinctie fara nici un fel de valoare, odata cu primirea acestuia de catre Kissinger.

Preluare de pe Wilkipedia

Comentariu personal

Precum se vede, evreii sunt în miezul acestor controverse privind Premiile Nobel. Explicația e simplă: dumnealor s-au strecurat în comitetele pentru decernarea acestor Premii, de aceea avem aproape 100 (una sută) de laureați evrei, din Israel și din diasporaua lor. Sunt evreii mai cu moț decât alte etnii sau popoare? Nicidecum, dar cine-mparte, parte-și face…

N-aș vrea să închei nedreptățindu-l pe evreul Elie Wiesel, marele escroc international. Din prostie, din ignoranță, cu bună știință?, evrei contemporani din România au pus bazele unui generator de minciuni, institutul care- poartă numele, finanțat din banii românilor, spre a ne demonstra că suntem un popor de criminali, iar evreii din România au fost și sunt pașnici, blânzi, nevinovați, prigoniți, uciși fără milă. 21 de posturi finanțează statul roman în acest institut, toate ocupate de evrei. Sunt și români între ei? Să ridice mâna sus. Cum, nu e niciunul?

Când te pui sub patronajul unui escroc, comentariile sunt de prisos. De aceea, am spus că institutului E.W. trebuie să i se retragă finațarea, dar să nu fie desființat. Spre mândria evreilor din România.

Presbiter Iovița Vasile

A judeca. De foarte multe ori avem o înțelegere greșită a cuvintelor Mântuitorului ,,nu judecați, ca să nu fii judecați” (Matei 7, 1). Prevalându-ne de acest îndemn sfânt, ajungem la o stare de pasivitate, de indiferență în fața răului, ceea ce nu recomandă învățătura Bisericii noastre. Ce-ar fi dacă, după sinodul II tîlhăresc din Creta, am fi rămas pasivi, pe motiv că mai-marii știu ce fac, iar noi n-avem voie să-i judecăm? Ne-am fi făcut părtași la erezie și am fi îngăduit ca acest cancer să se răspândească fără împiedicare în Biserică. Era bine ca atunci când Bartolomeu din Constantinopol a acordat tomosul de recunoaștere a autocefaliei unei strânsuri de neisprăviți, fără hirotonie, din Ucraina, noi să ne facem că nu vedem, nu știm, nu ne interesează? Nu! Ce-ar fi însemnat ca atunci când au izbucnit scandalurile rușinoase, avându-i în centru pe Corneliu Onilă, Sofronie Drincek ori Petru Păduraru, noi să băgăm capul în nisip, să așteptăm ca acestea să treacă în uitare? Nu, categoric, nu procedam corect. Nu este Poporul Dreptcredincios al lui Dumnezeu străjerul Credinței Ortodoxe? Și cum să ne apărăm Sfânta Credință fără măcar să rostim un cuvânt sau să facem un minim gest de împotrivire în fața răului?
Evident că judecățile sunt ale lui Dumnezeu. Este datoria Sinodului unei Biserici de a apăra Dreapta Credință, de a delibera și judeca faptele reprobabile ale clericilor, călugărilor și mirenilor. Zadarnic așteptăm de la sinodul de la București să-și împlinească această menire, când totalitatea membrilor săi sunt deopotrivă eretici și schismatici. Sinodalitatea autentică a fost desființată, ceea ce fac ierarhii români este doar un simulacru de sinodalitate.
A constata. Când Biserica este lovită de cancerul ereziilor și se încearcă dărâmarea ei din lăuntru și din afară, datoria fiecărui mădular al ei este de a se informa, adică de a constata. A constata nu înseamnă a judeca. Zicem că Biserica este Mama noastră duhovnicească, și nu greșim. Zicem că noi înșine suntem mădulare ale ei, și avem dreptate. De aceea este mare păcat să trăim în ignoranță, nepăsători față de prigoanele și suferințele abătute asupra Bisericii de vrăjmașii ei văzuți și nevăzuți, oameni și demoni. Mai mult, prin lipsa noastră de reacție, să fim alături cei care Îl batjocoresc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos și persecută Biserica Sa.

A osândi. ,,Nu fiți părtași la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față” (Efeseni 5, 11). Ce înseamnă a osândi pe față? Înseamnă a-l osândi imediat, ferm, public, direct, dacă se poate, pe făptuitor. Fără menajamente, fără ocolișuri sau eufemisme. Osânda, în acest caz, nu are sens de pedeapsă, ci de atenționare și dezaprobare. Și nimeni nu va putea spune că l-am judecat.
Cât privește expresia ,,părtași la faptele cele fără de roadă ale întunericului”, aceasta nu face decât să ne trimită spre aplicarea Sfintelor Canoane, spre întreruperea pomenirii și ruperii comuniunii cu cei deveniți eretici, spre îngrădirea de aceștia, ca să nu ne contaminăm noi înșine. Cum te poți feri de purtătorul unei boli grave și molipsitoare? Izolându-te. De el, nu de comunitatea din care faci parte. Așadar, punem zid între noi și eretici, pentru a apăra Biserica de erezii și schisme. Apărând-o, nu înseamnă că o părăsești, ci că îți pasă de ea și te împotrivești celor eretici, care oricum se găsesc ei în afara hotarelor Bisercii. Zadarnic încearcă ei propagandistic să ascundă, să denaturize realitatea, ca ei să apară curați ca lacrima, iar cei care stau de partea adevărului să fie blamați ca schismatici. Este o metodă diavolească, pe care o găsim de multe ori în Viețile Sfinților. Când un Mucenic pătimea și se săvârșea o minune dumnezeiască, acesta era acuzat de vrăjitorie, tocmai de vrăjitorii aflați în slujba diavolului.

Presbiter Iovița Vasile

Biserica posedă puterea de alungare a demonilor. Pentru aceasta, au fost rânduite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, unite cu cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Taina Sfântului Maslu întregeşte mijloacele de vindecare a demonizaţilor şi, dacă este cu putinţă, ea trebuie precedată de Taina Sfintei Spovedanii. Aceste rânduieli bisericeşti le pot săvârşi episcopii sau preoţii, atunci când se ivesc asemenea împrejurări nedorite.

Dumnezeu a dat unora dintre Sfinţii Săi puterea de a alunga demonii, chiar dacă nu aveau harul preoţiei. Astăzi pomenim pe Cuvioasa Fecioară Eupraxia. În mănăstirea în care vieţuia, era o călugăriţă în care intrase un demon deosebit de puternic. Avea manifestări atât de violente, încât nimeni nu putea să se apropie de ea. O ţineau legată de un stâlp şi cu un băţ mai lung îi întindeau mâncarea şi apa. Acolo vieţuia şi o anume Ghermana, care s-a semeţit, şi a vrut să arate ostentativ că şi ea poate sluji celei demonizate. Odată, când i-a dus hrana, ,,cea îndrăcită a apucat-o pe ea cu tărie şi i-a rupt hainele de pe dânsa până la piele, scrâşnind împotriva ei cu dinţii. Şi aruncând-o cu faţa la pământ, a şezut pe ea şi a început a o muşca de grumaji şi de spate, mâncând trupul ei. Şi făcându-se mare ţipăt, niciuna nu îndrăznea să se apropie de dânsa’’. Abia când a venit Cuvioasa Eupraxia, demonul a încetat a o mai chinui, căci aceasta s-a apropiat cu smerenie şi cu puterea de care a învrednicit-o Dumnezeu. Faptul ne aminteşte de episodul cu fiii arhiereului iudeu Scheva, relatat de Sfânta Scriptură la Faptele Apostolilor 19, 13-16.

Cuvioasa Fecioară Eupraxia s-a dus în sfânta biserică. A căzut cu faţa la pământ în faţa icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi I-a cerut ajutorul. S-a apropiat apoi de cea îndrăcită, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,Domnul nostru Iisus Hristos, care te-a zidit, te vindecă pe tine!’’ Imediat diavolul a aruncat vorbele sale hulitoare: ,,O, ce spurcată şi mincinoasă este monahia aceasta. Iată că de mulţi ani petrec în femeia aceasta şi nimeni nu m-a izgonit pe mine până acum, iar nebuna aceasta vrea să mă izgonească’’. ,,Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, căruia m-am făcut mireasă!’’, a fost răspunsul Sfintei Eupraxia. Diavolul n-a încetat: ,,O, necurato, nu voi ieşi din această femeie’’. Smerenia Sfintei s-a arătat şi aici: ,,Eu sunt necurată şi plină de toată spurcăciunea, precum tu mărturiseşti, însă poruncind Hristos, Dumnezeul meu, vei ieşi din aceasta’’.

Aşa s-a izbăvit monahia cu puterea lui Hristos, prin smerenia Cuvioasei Eupraxia (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p,494-517).

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne înştiinţează, în Cartea Apocalipsei, că în vremurile ultime ale veacului acestuia, la sfârşitul istoriei, puterile întunericului, demoni şi oameni, vor duce o luptă necruţătoare cu Sfinţii lui Dumnezeu. Se spune despre slujitorii diavolului că ,,vor vărsa sângele Sfinţilor şi al Proorocilor’’ (Apocalipsa 16, 6), iar în sistemul de teroare instituit de antihrist, numit cetatea Babilon, ,,s-a găsit sânge de Prooroci şi de Sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ’’ (Apocalipsa 18, 24). De fapt, războiul împotriva Sfinţilor şi Drepţilor lui Dumnezeu a început cu multă vreme în urmă şi-n acest fel mulţi dintre ei au fost ucişi pentru Hristos şi au devenit Sfinţi Mucenici.

Biserica o pomenește pe Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii. Înainte de a ajunge în preajma Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aceasta era o biată demonizată, stând în puterea celui rău, după cum ne înştiinţează Sfântul Evanghelist Luca (8, 2): ,,Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli; Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni’’. Din momentul în care a fost izbăvită de puterea demonilor, Maria Magdalena a devenit mult râvnitoare pentru slujire şi răspândirea Evangheliei Mântuitorului. Sfânta Scriptură descrie în cuvinte frumoase faptele şi Credinţa ei. Nu găsim un cuvânt care să arunce măcar o umbră asupra vieţii ei. Dimpotrivă, ea s-a numărat între Sfintele femei Mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au venit cu miresme să ungă trupul Mântuitorului, în pofida iudeilor, care semănau frică şi teroare printre credincioşi. Pentru râvna ce a avut-o pentru slujirea evanghelică, ea este numită ,,întocmai cu Apostolii’’.

Gnosticii iudei de mai târziu, care n-aveau nimic sfânt, s-au găsit să arunce vorbe murdare şi defăimătoare asupra Sfintei, spunând că ar fi fost o femeie uşuratică şi multe alte minciuni cutremurătoare, care nici se cuvine a fi amintite aici. Cu oarecare vreme în urmă, am primit o carte care prelua invectivele gnosticilor şi socotea pe Sfânta Maria în rândul celor care au fost desfrânate. Aşadar, împotriva Sfintei Maria Magdalena se duce şi acum un război mediatic murdar, căci vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi nu pot suferi vecinătatea sfinţeniei. De fapt, urmaşii gnosticilor de altădată aruncă vorbe mincinoase şi grele şi asupra Preasfântului nume al Mântuitorului, cu neruşinare şi cutezanţă diabolică (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.458-466).

Pentru rugăciunile Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi nevrednicii robii Tăi.

Presbiter Iovița Vasile

,,Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu… Noi suntem nebuni pentru Hristos’’ (I Corinteni 3, 18-19; 4, 10). Există în istoria Bisericii noastre o seamă de Sfinţi care, urmând acestor cuvinte ale Sfintei Scripturi, s-au făcut nebuni pentru Hristos. Pentru aceasta, au părăsit deşertăciunea lumii acesteia, socotind că este mult mai folositor să aibă parte de ocara lumii decât de lauda ei şi îşi tăinuiau faptele bune cu multă grijă.

Sfântul Cuviosul Simeon, și-a a părăsit femeia şi casa pentru a trăi în rânduiala vieţii călugăreşti. După o vreme, a părăsit pustia, socotind că va fi de folos pentru îndreptarea oamenilor spre împărăţia lui Dumnezeu, dorind nu cinstea oamenilor, ci necinstea şi batjocura. ,,Iar când poporul începea a-l vedea ca pe un Sfânt, îndată făcea ceva, care era semn arătat de nebunie. Pentru că uneori umbla şchiopătând, alteori sărind, alteori se târa pe pământ şi împiedica picioarele celor care mergeau pe cale şi, zăcând la pământ, bătea cu picioarele; iar la lună nouă se făcea îndrăcit şi cădea ca un îndrăcit. Încă făcea multe fapte neplăcute ochilor omeneşti şi necuviincioase, arătându-se la toţi că este nebun, ca să nu-l socotească nimeni Sfânt’’.

Ne-a rămas scris precum că în cetate era un evreu care hulea pe Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu a hotărât să-l întoarcă de la rătăcirea lui şi să-l îndrepte spre mântuire. Odată, a văzut pe Cuviosul Simeon vorbind cu doi îngeri şi de-aici a cunoscut că este plăcut lui Dumnezeu. Vrând să spună oamenilor despre el, Sfântul i s-a arătat în vis şi i-a poruncit cu asprime să nu-l facă cunoscut nimănui. Dar pentru că iudeul a mers în târg cu gândul de a vorbi despre el, Sfântul i-a ieşit în cale, a făcut semnul Sfintei Cruci pe buzele iudeului şi acesta a rămas mut, apoi a plecat jucând şi sărind prin mulţime. Văzându-se în această neputinţă, evreul a alergat la Cuviosul Simeon şi prin semne i-a arătat că vrea să se boteze. ,,Sau te botezi, sau vei rămâne mut!’’, i-a spus Sfântul. Evreul a primit Taina Sfântului Botez, după aceea şi cei din casa lui, şi astfel i s-a dezlegat limba şi slăvea pe Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.426-457).

Presbiter Iovița Vasile

Așa-numitul „festival” Untold este acum promovat cu o intensitate demonică, prezentat pe toate canalele ca o „experiență de neuitat”. În realitate, așa cum s-a văzut în anii trecuți, UNTOLD este o poluare fonică și spirituală, un spectacol grotesc, din care nu lipsesc ritualurile oculte, și la care părinții ”pro occidentali” se îngrămădesc să își trimită copiii…

Festivalul UNTOLD pregătește una dintre cele mai surprinzătoare apariții din istoria sa, anunță Știri de Cluj. Vrăjitorul Sadhguru, așa cum doveec imaginile publicate de adepții săi posedați, și nu ”unul dintre cei mai cunoscuți maeștri yoghini ai lumii”, cuim îl prezintă organizatorii celui mai satanist festival, va urca pe scena de la Cluj.

Evenimentul va avea loc joi, 6 august, chiar în prima zi a festivalului UNTOLD, când românii sărbătoresc de Schimbarea la Față și se află în postul Adormirii Maicii Domnului. Ne întrebăm ce reacție va avea Mitropolia Clujului față de această demonizare.

Dan Suciu a comentat pe Facebook prezența vrăjitorului Sadhguru la UNTOLD:

”În gradina taicii dracilor rumunii bagă la greu ritualuri demonice, aducându-se pe sine jertfă idolilor, la care se închină chiar fără să știe.

Alții măcar au curajul și puterea să spună aceste lucruri pe față, dar în gradina taicii dracilor nici măcar preoți nu auzi să spună că toate megaconcertele și festivalurile în vogă sunt satanisme pe față.
Ce caută Sandguru la Clooooj?! Păi vine marele vrăjitor și necromant să își ia în primire sufletele pierdute prin care bagă sub blestem drăcesc toată țara. Pentru idioții posedați e un eveniment monden!”

”Evenimentul” nu ar trebui să mai surprindă. Anul trecut, UNTOLD a început cu momente care au stârnit indignare în rândul românilor credincioși. În timpul concertului susținut de traperul Ian, pe ecranele din spatele scenei au fost proiectate imagini considerate blasfemice: o reprezentare a Mântuitorului răstignit pe o cruce întoarsă, precum și o tânără care lingea o cruce.

Gestul a stârnit revoltă în rândul celor care au văzut în astfel de manifestări o ofensă adusă credinței creștine, întrebându-se cum este posibil ca, într-o țară majoritar ortodoxă, astfel de lucruri să fie nu doar permise, ci chiar promovate.

Un român revoltat a scris: „Să nu mai spună nimeni căci aceste festivaluri nu sunt inchinate lui Satan. Ieri 7 august 2025 a început festivalul de muzică Untold


Într-o țară care este condusă de corupți și atei acceptă așa ceva.

Dacă eu vorbesc despre Zelea Codreanu risc ani grei de închisoare. Dar Într-o țară majoritar ortodoxă să îți permiți asemenea blasfemii la adresa Lui Hristos , ești chiar lăudat și apreciat de conducerea țării. ROMÂNIA VA DA UN EXAMEN GREU DE DUS DIN PARTEA LUI HRISTOS. Cât de curând. ”
Ba chiar în cadrul festivalului a fost prezentă și Armata României, care a organizat un moment oficial cu defilări și muzică militară. Reacțiile din spațiul public au fost imediate:

„E o glumă? A furat cineva pagina Ministerului Apărării? Ce să caute armata la un festival cu cruci întoarse? Ireal!”

În 2024, s-a practicat un ritual satanist scabros și blasfemiator pe scena UNTOLD: ”Iisus” a fost transformat în transsexual și apoi în diavol. Pe scenă a fost un adevărat festival al pedofiliei și homosexualității în spațiul public, cu sponsorizarea lui Emil Boc și în aplauzele USR-istei fostă candidată la președinție, Elena Lasconi, care în timnpul campaniei electorale purta la gât o ditamai CRUCEA.

Ștefania Brândușă

Scurte comentarii

Răspuns greu va da și cel mai înalt pitic din lume, Emil Boc, pentru că îngăduie ca orașul său să fie spurcat de sataniști. Câtă vreme a fost premier, s-a văzut că nu e altceva decât obiala lui Băsescu Petrov.

Cât despre cinstitele fețe bisericești din urbe, Andrei Andreicuț Ionică și vicarul său, n-avem nicio așteptare. Cu luni în urmă, l-am văzut pe Andreicuț, împreună cu episcopal Sălajului, Benedict, la o comemorare a victimelor evreiești, la Zalău. Țineau un banner cu mesaje în ebraică și engleză, limba Română fiind interzisă. Atunci s-au văzut sforile de care atârnă dumnealor.

Mă uit la icoana Sfântului Ilie Lăcătușu și mă întristez. Nu e prima oară când scriu despre batjocura cu care au fost pictate icoanele celor 16 Sfinți canonizați în 2025. Priviți la mâna dreaptă a Sfântului Ilie Lăcătușu și a Sfântului Paisie Olaru de la Sihăstria. Așezarea degetelor nu e în semnul cu care binecuvântează preoții. Degetul mic și arătătorul  sugerează coarnele necuratului. Sfinții noștri n-ar fi făcut acest semn satanic, nici dacă li s-ar fi tăiat mâinile. Cred domnii din Patriarhie că pot continua această batjocură, fără să-i tragă cineva de mâneca rasei? Nu vom înceta să cerem ca icoanele acestor Sfinți să fie pictate după bunele rânduiueli ale hermineutici picturale, și nu în chip blasfemiator.

Sfinții Părinți vorbesc despre dreapta socotință, calea de mijloc, spiritul de discernământ, iubiții mei. Mântuirea se obține prin cooperarea perfectă între Dumnezeu și între om. Într-o grădină, dimineața, sunt bobocii de flori care așteaptă roua cerului. Bobocul care se deschide și devine floare primește roua și petalele florii se brobonesc și strălucesc în răsăritul soarelui. Dar bobocul care nu se deschide, nu primește roua, pentru că stă închis, stă închircit în sinea lui proprie. Așa este sufletul omului. Să nu stea ca un boboc care refuză să devină floare și rămâne închircit în el, chiar dacă este viță de floare. Sufletul omului trebuie să se deschidă spre roua cerească, spre roua harului lui Dumnezeu, pentru ca s-o primească, și-n felul acesta să facă și el mișcarea – dacă roua cerului face mișcarea de a se pogorî spre floare, important este ca și floarea să facă mișcarea de a privi în sus către roua harului lui Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, bucurați-vă că sunteți în Biserica lui Hristos, în care lucrează harul întru-tot Sfântului Duh, în care lucrează Duhul lui Dumnezeu în toată plinătatea Lui, și împotriva demonilor, și împotriva bolilor, și împotriva relelor de tot felul. Duhul lui Dumnezeu este numit și Mângâietor, alinător. Atunci când ai o tristețe, când te apasă ceva pe suflet, fie că știi, fie că nu știi cauza, când o negură se așterne peste inima ta și-ți este inima rea, atunci fă o rugăciune către Duhul lui Dumnezeu, către Mângâietor, și El te va alina. Sărută o Cruce, dacă ai în casă aghiasmă, stropește-ți casa și pe tine, pe creștet, cu un fir de floare și cu aghiasmă și, vă spun eu, pe toată răspunderea și cu toată încrederea: faceți lucrurile acestea și vă veți liniști. Eu sunt om bătrân și am trecut prin multe și, măcar c-am fost călugăr, negurile sufletului nu m-au părăsit deseori, așa cum se întâmplă fiecărui om, pentru că oameni suntem toți. Dar, dacă am recurs la o scurtă rugăciune, la aghiasmă, la busuioc, la sfânta cruce, totul a pierit și m-am luminat ca prin farmec. Nu recurgeți la alte mijloace. Vă spun eu: o rugăciune și-un strop de aghiasmă fac mai mult decât o aspirină sau decât un medicament. Așadar, bucurați-vă că sunteți în Biserica lui Hristos, în care lucrează Harul. […]

Un păcat împotriva Duhului Sfânt este deznădejdea. Atunci când ești foarte păcătos și te apropii de sfârșitul vieții și spui: „Iată, mi-am petrecut viața numai în păcate, în destrăbălări, n-am crezut, n-am fost la biserică, nu m-am spovedit, nu m-am împărtășit, mor mâine-poimâine, apoi tot aia e, de-acum e târziu să mă mai îndrept. O să mă duc în iad, ei, asta mi-a fost, să merg în iad. Așa a vrut Dumnezeu cu mine.” Este un mare păcat acesta. Nu trebuie să deznădăjduiești până în ultima clipă a vieții tale, când încă mai ești conștient, pentru că Dumnezeu te salvează chiar în ultima clipă dacă îți scuturi conștiința, îți pare rău pentru păcatele tale cu sinceritate și te întorci cu fața către Dumnezeu. Aduceți-vă aminte de tâlharul de pe cruce, care era tâlhar, hoț de drumul mare, criminal, și care pe cruce, înainte de a muri, L-a recunoscut pe Iisus drept Dumnezeu, și-a recunoscut păcatele vieții lui întregi și L-a rugat pe Iisus să-l primească în Împărăția Lui, și Iisus l-a primit. Acolo, înainte ca tâlharul să-și dea duhul odată cu Iisus. Pentru ca să te întorci la Dumnezeu niciodată nu e prea târziu, chiar în ultima secundă a vieții tale.

Dar tot păcat este și reversul: să ai prea multă încredere în bunătatea lui Dumnezeu și să zici: „Fie că păcătuiesc, fie că nu păcătuiesc, Dumnezeu e bun și mă iartă.” Și vei duce-o toată viața în păcat, pentru că vei spune: „Dumnezeu de-aceea este bun, ca să ierte. Eu sunt făptura Lui, creatura Lui, n-o să mă distrugă pe mine, să mă trimită în iad sau să mă nimicească.” Și aceasta este un păcat. Deci, deznădejdea, dar și prea marea încredere în bunătatea lui Dumnezeu (sunt două din cele șase păcate împotriva Duhului Sfânt).

Mă uit spre clasa zisă politică și văd ceea ce vede toată lumea, Sau aproape totă lumea.
Mă uit la cel care ocupă ilegitim și fraudulos postul de președinte al Țării. Un om pe care eu nu l-aș bizui nici măcar portar la vreo instituție. Cu ani în urmă, când domnea alt prost cu pretenții înalte și cu îngâmfare teutonică, K. Iohannis, m-am săturat de atâta aroganță și-mi ziceam că mult mai benefic ar fi să-l avem ca președinte pe prostul satului, care măcar n-ar face atâta risipă din banii Țării, pentru ifosele sale. Mai bine tăceam.

Îl avem pe prostul satului în fruntea României. Omul potrivit la locul potrivit, în viziunea mocofanilor de la Bruxelles, firește. Omul e în afara lucrurilor, dar i s-a urcat la cap că are calitățile unui șef de stat și se apucă să peroreze și el pe diverse teme de interes national. Are o incoerență îngrozitoare. Toată lumea râde de el, inclusiv pupin…iștii, însă el se arată pătruns de importanța funcției pe care-o excercită. Să-l lăsăm în plata Domnului pe aceste biet neputincios. Să coborâm puțin mai jos.

La guvern. Guvernul care era pe când nu s-a văzut, azi îl vedem și nu e. E mai bine fără el. Cel puțin vânzările Țării s-au mai domolit. Guvernul trecut mustea de prostie. Sfertodocți fără studii, dar cu diplome fabricate și neștampilate, s-au tâtât pe treptele puterii executive și au nenorocit Țara cât au putut ei de mult. Nu-mi iese din minte țiganul acela de la Cluj, Daniel David, fost ministru al Învățământului, cum își deversa zilnic tâmpeniile și cum a introdus dezordinea și confuzia în Învățământ. Deliberat. Dacă-l iei pe Bolojan și parcurgi lista de sub el dai de monumente de prostie manifeste. Proști cu ștaif și diplome. Cei mai periculoși. Nu mai insist.

La Parlament. Când legislativul scoate arâtea legi împotriva Românilor, ce să mai spui despre el? Criteriile după care au fost puși pe listele electorale deputații și senatorii au fost prostia și supușenia oarbă. Plus cotizația de rigoare. Din parlament s-a ridicat o țoapă, Corina Atanasiu, care a cutezat să spună că ,,religia prostește”. Tocmai că această clasă politică nu e dusă la biserică, și atunci să nu ne mirăm că s-a îndobitocit într-atât. Să mă ierte puținele excepții.

Ea vorbește despre prostie, ea care activează într-un parlament majoritar imbecil? Asta, atunci când va muri, va trebui lăsată să se descompună în voie și niciun preot să nu-i facă Slujba înmormântării. Și nici altora ca ea.

Presbiter Iovița Vasile

Deznădejdea este, potrivit învăţăturii Sfintei noastre Biserici, păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Vorbim de deznădejde ca păcat dus până la ultima sa consecinţă, fără pocăinţă şi aici amintim păcatul lui Iuda Iscarioteanul care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul, a căzut în deznădejde, a gândit că nu va fi iertat şi, drept urmare, s-a dus şi s-a spânzurat. Când păcatul deznădejdii este înlăturat prin pocăinţă şi omul revine la nădejdea în Dumnezeu, deznădejdea îşi pierde caracterul de păcat împotriva Duhului Sfânt şi este iertat.

Sfântul Prooroc Ilie a trăit în vremuri deosebit de grele, din pricina tiranilor regi Ahab şi Izabela, dar şi a relelor purtări ale poporului evreu care se depărtase de Dumnezeu. Cei doi tirani căutau să ia viaţa Proorocului Ilie, şi acesta a fost nevoit să fugă în pustie, unde, cuprins de mare mâhnire, îşi ruga moartea: ,,Mi-ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul, că nu-s eu mai bun decât părinţii mei!’’ (III Regi 19, 4). Dumnezeu avea să-i încredinţeze mai multe misiuni, de aceea îl îndeamnă să se întărească şi să meargă la Muntele Horeb. Aici i s-a arătat în chip minunat, pe măsura puterii sale de cuprindere şi înţelegere, în adierea de vânt ce a urmat după o vijelie năprasnică, un cutremur teribil şi un foc mistuitor (III Regi 19, 11-12).

Cercetat fiind iarăşi de Domnul, Sfântul Prooroc îşi arată pricina întristării sale: ,,Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale, şi pe Proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!’’ (III Regi 19, 14).

Într-adevăr, starea de atunci a poporului şi regilor săi era generatoare de mari nelinişti şi tristeţi, şi Proorocul trăia această dramă naţională în toată intensitatea. Ce nu ştia el, era faptul că nu era singurul care rămăsese credincios lui Dumnezeu, Care a avut grijă să păstreze neprihănirea câtorva mii de oameni, rămaşi neclintiţi în credinţa şi slujirea Lui. Acest fapt i se dezvăluie ca o mângâiere şi întărire în misiunile Dumnezeieşti ce avea să le primească: ,,Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!’’ (III Regi 19, 18).

În toate timpurile Dumnezeu are planurile Sale tainice şi acolo unde mintea omenească nu mai întrezăreşte vreo nădejde, vine Dumnezeu şi aduce lumini nebănuite.

Aşadar, iubite cititorule, având atâtea pilde ale purtării de grijă a lui Dumnezeu, să nu cădem în deznădejde nici în aceste vremuri cumplite când oamenii se înstrăinează de Dumnezeu prin lepădarea de Credinţă şi păcate necurmate. Buna nădejde va veni cum nici ne putem noi închipui. Aşa să fie! Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Prima formă de protest față de unirea Bisericii cu puterea statală a fost trăirea ascetică din pustia Egiptului. Viața petrecută de nevoitori reprezintă esența mesajului evanghelic: crucea personală și lepădarea de sine. Trăitorii creștini au intuit că revelația nu poate înflori într-o alianță cu stăpânirea deoarece stăpânii caută cele lumești, iar mesajul evanghelic nu poate fi pus în practică.
Rezultatele sunt foarte vizibile astăzi: iubirea de plăceri, mama tuturor relelor, lipsa trăitorilor creștini pentru îndrumarea viețuirii și multe alte cauze fac să nu găsim calea îngustă a curăției prin lepădarea de sine.

Iată ce spunea un Arhimandrit:
Arhimandrit Athanasie Mytileneos, Epistolele lui Iisus Hristos. Biserica. Idolatria și ereziile:

Se vede deja că turma trebuie să se păzească ea însăși pe sine. Așa se pare! Fiți atenți la cele ce am zis! Nu așteptați să vă păzim noi! Îmi pare rău! Păziți-vă pe voi înșivă, iubiții mei! Păziți-vă pe voi înșivă! Dacă nu vă păziți pe voi înșivă nu așteptați să vă păzească altcineva. Îmi pare bine să vă spun acest lucru, însă v-am explicat de ce. Realmente, care gaură din coșniță să o astupăm, acolo unde am ajuns astăzi?…Înțelegeți și singuri cum stau lucrurile ( pag. 43). Data scrierii: 15 februarie 1981.

Dar astăzi? Căci ce a șoptit Valaam la urechea lui Valac se aplică la vedere, și creștinii, ca și atunci israeliții, văd și nu înțeleg…
Să încercăm și noi atât cât putem, în condițiile fiecăruia, câte ceva din viața ascetică a Părinților pustiei, căci avem destule la îndemână. Așa, poate găsim drumul lăuntric al cunoașterii și micșorăm puțin din erorile existențiale ale viețuirii noastre.

Ion Teodorescu