ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

În 1948, a avut loc la București un congres al martorilor lui Iehova. Congresul s-a bucurat de simpatia și sprijinul autorităților vremii și explicația stă în faptul că evreii tăiau și spânzurau în România în toate funcțiile cheie, la toate nivelurile societății. Sectele fiind produsul lor, le foloseau ca instrumente de luptă împotriva Bisericii noastre.

Întorși de la congres, iehoviștii noștri s-au așternut pe lucru. E vorba de cei din satul meu, care alcătuiau o sectă destul de numeroasă, aflată în plină expansiune. O trupă de iehoviști s-au îmbarcat în căruțe și într-o Duminică dimineața s-au deplasat în satul Sâmpetru Almașului, circa 8 km distanță. Etau dotați cu o stație de amplificare și fiindcă nu exista rețea electrică,. (lampa lui Ilici), produceau curentul cu un generator la care învârteau manual doi tineri vânjoși. Au instalat stația în apropiere de biserică, în vremea Sfintelor Slujbe, i-au dat nivelul sonor maxim și și-au început programul. Credincioșii au rămas surprinși, nu înțelegeau ce se întâmplă. Au ieșit din biserică și i-au poftit să înceteze. Nici n-au vrut să audă. În cele din urmă au ieșit toți, le-au aplicat iehoviștilor o corecție și i-au alungat din sat.

Inițiatorul acestei isprăvi a fost o rudenie de-a noastră, Sântămărean Ioan, leader al iehoviștilor, care-l ascultau orbește. Sfârșitul i-a fost pe măsura faptelor. Trăia cu trei femei din comunitatea lui, Nastasia, Irina și Catița, fapt cunoscut întregul sat. Omul a alunecat pe panta alcoolismului și asta l-a dus la pieire.

Între timp, autoritățile s-au întors împotriva familiei lor, deoarece fiul, Sânrămărean Dumitru, a refuzat să facă stagiul militar. I-au făcut acte false și cu acestea a trait ani buni ca fugar, mai ales în zona Turzii, până a fost prins, judecar și condamnat. Când l-au eliberat din închisoare eram copil de vreo 7-8 ani, și îmi amintesc momentul când s-a întors în familie. A murit și el măcinat de viciul băuturii, lăsând în urmă o familie căreia nu i-a purtat de grijă.

Presbiter Iovița Vasile

Explicație. Scriu acest articol pentru a treia oară. De două ori mi-a fost șters, ceea ce spune multe. Sper ca de rândul acesta să reușesc să-l postez. Doamne, ajută.

Nu știu câți dintre voi cunosc faptul că Oreste Teodorescu făcea parte din loja masonică românească. Printre altele, era și un mare împătimit New Age, implicat în practici oculte. Iată declarația sa:

“Una dintre foarte multele greșeli pe care le-am făcut în viața mea ticăloasă, este incăpățânarea, chiar trufia de a crede că pot schimba ceva pe acolo pe unde mă poartă pașii… ce sinistră nebunie! Curiozitatea și mai ales setea de a înțelege Misterele lumii, m-au adus la porțile templului masonic. Am intrat și am stat acolo vreo 8 ani…

După primii 5 ani am înțeles mecanismul din spate, dar prostul de mine a crezut că poate aduce și acolo măcar o clarificare, (masonii se declară în căutarea “Cuvântului Pierdut”, deși deschid ritualul, culmea, cu Evanghelia Sfântului Ioan, care arată limpede Cine și ce este Cuvântul). Atunci de ce îl mai căutăm, dacă l-am găsit deja?! Răspunsul la această întrebare este deconcertant: Masonii susțin că: “Hristos e Hiram care învie mereu și mereu în Maeștrii masoni!”

Și totuși m-am încăpățânat să stau, încă nu am plecat, crezând că poate nu am înțeles eu bine, apoi sunt izbit de o altă explicație stranie din partea lor:
“INRI, nu înseamnă Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor ci Ignae Natura Reintegratur Integra (prin foc întreaga natură se regenerează)”
Hopa!… aici mi s-a aprins un beculeț și am început să bat în retragere (cam târziu, după 6 ani), dar tot am îndrăznit să mă încăpățânez și să cred că poate, printr-un dialog sincer, ne lămurim cu toții, mai ales că la întrunirile masonice se țin planșe (lucrări, eseuri despre teme majore, etc)…

La insistențele mele legate de Cuvânt, mi s-a explicat de către “marii hierofanti” (niște domni grăsuți, cu degete mici, tip cremwuști) că de fapt, Mesia nu este Iisus Hristos, ci Sfântul Ioan Botezătorul… aici, oricât de lipsit de cunoaștere teologică ai fi, tot te cuprinde o neliniște…
Ceea ce m-a făcut însă să rup rândurile, să părăsesc definitiv acest “club” complicat a fost mărturisirea lor că francmasonul prețuiește mai mult Gnoza decât Mântuirea, că nu există Rai ci doar o “permanentă înviere a lui Hiram”, care este arhitectul templului lui Solomon, și are loc în fiecare mason.

La plecare, am fost ars între coloane, adică din perspectiva inițiatică să îmi fie uitat numele veșnic de către “frați”! Mișto… asta chiar a fost un dar!
Am simțit repede cum toate ușile altădată deschise se închid rând pe rând, până când am rămas de-a dreptul fără contracte, job, plus câteva atacuri de o duritate fără precedent. A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea “spirituală”, căci cu fiecare „palmă” și „șut în fund” primit de la “frați”, simțeam cum începe Dumnezeu cel Viu și Adevărat să mă curețe de trufie, gânduri rătăcitoare, orgoliu nemăsurat, raționalism mărunt și foarte multe alte amăgiri, ce-i drept, superb ambalate.

Apoi, cretin din fire, am crezut că măcar în politica orizontală o să pot aduce niște idei constructive. Nu mi-am dorit niciodată funcții sau privilegii (m-a lecuit Tata de patima lăcomiei și setei de putere, mai înainte puțin), ci am vrut să sprijin cu tot ceea ce sunt și am, oameni care vor, pot și se luptă pentru a aduce măcar puțin bine și în sistemul de putere… Vreo alți 7 ani am pierdut din viață, narcotizându-mă că am vreo șansă! De unde?! Țeapă totală!

Am părăsit și aceasta „corabie” cu scântei și reproșuri… alte uși închise, alte șuturi în fund, alte conturi blocate (trebuia să-mi dau seama de deznodământ, doar toți acești oameni ai puterii frecventau o zi pe săptămână templul masonic). Eu îi vedeam, ei pe mine nu…

În cele din urmă, dintr-o dragoste pe care evident, ticălosul de mine, nu o merită, Tatăl m-a muncit puțin ca pe Iov, până a scos tot veninul din mine păcătosul… În fața bolii, morții, pierderii, singurătăți și uitării, nimeni și nimic în afara Dumnezeului Celui Viu nu a putut să-mi liniștească duhul.

Acum, îmbătrânit în rele multe și iluzii, mă desfac din ghearele (cum altfel) întunericului luminos (Lucifer este o “lumină” rece) și îmi las toată viața în Mâinile celui care mă iubește necondiționat, cercetându-mă cu atenție și văzând cât sunt de nenorocit, laș și prost făcut grămadă!

Am greșit mult, am sperat mult și nu am realizat nimic… poate doar, mai de la 45 de ani încoace, am realizat că singurul temei și sens al vieții este dragostea! O dragoste simplă, sinceră, curată și fără așteptări! Este greu, foarte greu dar dacă un dobitoc ca mine poate simți dorul de Dumnezeu, atunci toată lumea poate a se mântui! Îmi răsună de ceva vreme în minte vorba unui Sfânt tăcut: „toți se vor mântui, mai puțin eu, păcătosul, căci toată răutatea pe care o văd încă în lume, este de fapt, răutatea mea!”

Oreste Teodorescu (Preluare de pe ,,Iubim Ortodoxia”)

În anul 1659, hoarde de turci şi de tătari au năvălit în Moldova, Ţara Românească şi Ardeal, pricinuind multă jale şi stricăciune, căci au luat mulţime de robi dintre români şi i-au despărţit ne familiile lor, de Biserică şi de ţară.

Între cei luaţi robi se afla un tânăr de numai cincisprezece ani, frumos la înfăţişare, dar frumuseţea lui era mai ales lăuntrică, pentru că iubea pe Hristos, pentru Care, în cele din urmă, a şi pătimit. Cum robii erau socotiţi proprietatea sultanului, Sfântul Ioan Valahul, căci despre el este vorba, a fost vândut unei brute de păgân turc, cu apucături scabroase, de felul celor din cetăţile Sodoma şi Gomora. Tânărul rob nu s-a putut învoi acelui păgân pervers, el socotindu-se, dincolo de robia în care se afla, rob şi mărturisitor al lui Iisus Hristos. Făcându-i-se de multe ori silă spre desfrânare, s-a împotrivit din toate puterile. Când însă turcul a vrut să-l lege de un copac, Sfântul Ioan Valahul a recurs, cu perfectă îndreptăţire, la gestul ultim, pentru a-şi apăra curăţia trupească: l-a ucis pe desfrântul cel fără de Dumnezeu.

Turcii au băgat de seamă lipsa celui spurcat şi au pedepsit cu asprime pe Sfântul lui Dumnezeu, prin foame şi frig, până au ajuns în Turcia, unde vremea era mai blândă. Vizirul l-a judecat, l-a silit să ia femeia celui ucis şi i s-a cerut să se lepede de Hristos, să se închine zeului lor Alah şi să cinstească pe Mahomed. A fost ispitit şi cu bogăţiile văduvei, şi cu traiul comod, dar păcătos, şi mulţi ar fi ales calea pierzării între păgâni. Sfântul lui Dumnezeu nu s-a clintit şi nu L-a trădat pe Mântuitorul. ,,Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine!’’

Vreme de doi ani şi jumătate, femeia l-a ispitit spre însoţire spurcată, fără ca Sfântul Ioan să se plece, în nici un fel, spre dorinţele ei. Astfel, a fost dat eparhului şi de-aici au început alte şi alte umilinţe şi chinuri. În toate încercările s-a întărit cu semnul Crucii lui Hristos. Turcii au văzut că strădaniile lor sunt zadarnice.

În 12 mai 1662, Sfântul Ioan Valahul a pătimit muceniceşte şi s-a încununat între cei care şi-au pus viaţa pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă. Viaţa lui a fost scrisă de un învăţat grec, Ioan Cariofil, iar Bisericile din Grecia şi România i-au înscris numele în sinaxare. Pentru sfintele sale rugăciuni, Bunul Dumnezeu să păzească Sfânta Biserică, cea de la o margine a pământului până la cealaltă (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 273-278).

Presbiter Iovița Vasile

După ce-a tăiat în neștire de la toate categoriile nevoiașe ale societății, chiar și de la călugări, sacrificiile romanilor nu s-au regăsit niciunde. Dimpotrivă, țara a intrat în recesiune, inflația a crescut, prețurile au explodat puterea de cumpărare și consumul au scăzut. Banii, în cea mai mare parte, au luar drumul Ucrainei, pentru că așa i s-a poruncit acestui troglodit nesimțit și nesimțitor.

După căderea guvernului prin moțiune, marele economist de carton presat, Ilie Bolojan, ne spune că pleacă că fruntea sus, mulțumit că a făcut ce trebuie, ca să ne spună mai apoi că n-a fost lăsat să facă!

Un singur aspect aș vrea să relev în cele ce urmează, anume birul nesimțit pe solariile românilor. Oamenii au făcut eforturi, și-au construit aceste solarii pentru a poroduce răsaduri și legume pentru familie, eventual pentru a ieși pe piață cu surplusul. Un lucru lăudabil, care ar fi trebuit stimulat. N-a fost așa. Ca un taur înfuriat în arenă, Bolojan s-a năpustit orbește asupra acestor mici producători, impunându-le biruri împovărătoare, cu titlu de impozite. Nu sunt impozite, sunt amenzi usturătoare mascate pentru ca oamenii să se învețe minte și în anul următor să-și desființeze solariile.

Ce dobitoc!

Cunosc familie care s-a trezit că trebuie să trimită 37 de milioane în buzunarele soioase al acestei corcituri ciudate, pentru că au îndrăznit să-și construiască un solar!

Ce mă îngrețoșază peste măsură este roiul de pupin…iști, trepăduși, lingăi, nevertrebați care s-au mobilizat exemplar ca să ne demonstreze geniul lui Bolojan cel neînțeles, fără care, veți vedea, universul se va prăbuși. Mârlanul acesta nesimțit a împins și mai mult Țara spre prăpastie.

Pieriți, otrepe scârboase!

Presbiter IovițaVasile

Ecumenismul este suma tuturor ereziilor.

Este cunoscut faptul că adunarea catolică nu face parte din organizaţiile şi structurile mişcării ecumenice. Participarea sa se limitează la prezenţa observatorilor. La prima vedere, faptul poate părea meritoriu, numai că iată cum cugetă catolicii: ,,Ecumenismul a devenit o obligaţie pentru fiii Bisericii Catolice, în urma celor hotărâte de Conciliul Vatican II, indiferent de statutul lor, fie că sunt arhierei, preoţi, călugări sau mireni de rând. Ecumenismul nu trebuie să ducă la indiferentism religios, nici la pierderea identităţii sau la uniformizare. El este animat de principiul unităţii în diversitate, adevărul unic şi acceptat în iubire urmând a căpăta expresii cultice diferite. Astfel, nu este exclus să asistăm, prin unire, la recunoaşterea ca valide a unor noi rituri în Biserica Unificată, cu condiţia să aibă patrimoniu dogmatic corect’’ (Tertulian Langa, Dicţionar Teologic Creştin din perspectiv ecumenismului catolic, p. 86).

Cercetând lucrurile cu temeinicie şi făcând necesarele conexiuni logice, vom constata că, de fapt, aceasta face parte dintr-o strategie mai amplă. Încercăm să descifrăm planul secret prin care se urmăreşte unirea tuturor bisericilor mincinoase şi a sectelor într-un amalgam babilonic, în care vor încerca să atragă şi Sfânta Biserică Ortodoxă.

În momentul de faţă se încearcă unirea ortodocşilor cu monofiziţii, fără ca aceştia din urmă să renunţe la erezia lor şi să recunoască cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. În medii ortodoxe se vorbeşte despre revenirea în Biserică a monofiziţilor ca despre un fapt împlinit. În acesta stă viclenia ecumeniştilor, în a realiza unirea pas cu pas, din aproape în aproape, ştiind bine că proclamarea unirii la un moment dat va stârni reacţii adverse greu de prevăzut şi de contolat în lumea Ortodoxă. După realizarea ,,unirii’’ dintre ortodocşi şi monofiziţi, ar urma unirea acestora cu catolicii, desigur sub stindardul papei, avid de putere şi stăpânire lumească. Acestei mixturi babilonice ar urma să se alăture celelalte biserici mincinoase şi sectele încât s-ar realiza, în viziunea ecumeniştilor, ,,unitatea lumii’’ creştine. ,,Unirea’’ creştinilor cu celelalte zise religii ar putea fi pasul următor. Lucrul acesta este posibil, având în vedere că în fruntea acestora se vor afla oameni pregătiţi şi instalaţi de liderii ecumenismului mondial. ,,Unirea’’ cu evreii ar fi o simplă formalitate, dacă ne gândim că aceştia sunt prezenţi în organismele ecumeniste pe care le dirijează din umbră. Este un scenariu alcătuit de puternicii lumii pentru a creea religia unică pe care ei o visează şi ai cărei ,,credincioşi’’ îl vor adora nu pe Dumnezeul Adevărului, nu pe Mântuitorul Iisus Hristos, ci pe blestematul antihrist.

Sfântului Ioan Evanghelistului i-a fost dat să vadă evenimentele legate de sfârşitul veacului acestuia şi i s-a poruncit să le scrie în Cartea Apocalipsei. Astfel, în capitolul 13 al acestei Cărţi este descrisă fiara care iese din mare (13, 1). Părinţii Bisericii au desluşit în această fiară pe antihrist. Descrierea Sfântului Ioan continuă astfel: ,,Am văzut apoi o altă fiară ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare (a antihristului, n. a.) o are mână, în faţa ei. Şi face pământul şi locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari! Chiar şi foc face să se pogoare din cer pe pământ, înaintea oamenilor, şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să le facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, aşa încât chipul fiarei să şi grăiască. Iar pe cei ce nu se vor închina chipului fiarei, putere avea ca să-i ucidă. Şi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase’’ (Apocalipsa 13, 11-18).

Precum se poate constata, fiara a doua care se ridică din pământ, sau proorocul mincinos (Apocalipsa 20, 10) lucrează exclusiv în folosul antihristului: îi pregăteşte pe oameni spre a-l primi (unirea tuturor într-o religie unică), va face o propagandă mincinoasă pentru a se lepăda de Hristos şi a se închina antihristului, pe care-l va prezenta lumii ca fiind dumnezeu (II Tesaloniceni 2, 3-4). Deoarece antihristul va fi om – omul nelegiuirii – el nu va putea fi prezent decât într-un singur loc de pe faţa pământului. Fiara a doua, proorocul mincinos, va avea însă grijă să umple lumea cu chipul antihristului, substituit sfintelor icoane, şi în faţa acestui chip hidos oameni se vor închina acestuia şi-i vor alcătui un cult de laudă deşănţat, uitând cu totul de Dumnezeu care i-a creat şi de Fiul Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru dreptmăritorii creştini reuniţi în Biserica Ortodoxă a lui Hristos vor veni vremuri grele de ,,strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21). Dumnezeu va avea grijă de aleşii Săi şi ,,se vor scurta acele zile’’ (Matei 24, 22). Mântuitorul ne-a făcut să fim cu luare-aminte şi să nu ne lăsăm amăgiţi de propaganda mincinoasă care va fi vehiculată intens în acele zile: ,,Atunci de vă va zice cineva: Iată, mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi (slujitorii fiarei-antihrist, n. a.) şi vor da semne mari şi chiar minuni (a se vedea Apocalipsa 13, 14-15), ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi’’ (Matei 24, 23-24). Mesia este Domnul Iisus Hristos. Falsul mesia va fi antihristul care va voi să stăpânească în locul Mântuitorului. De aceea ne-a spus Fiul lui Dumnezeu să nu credem când se va vesti mesia, deoarece va fi mesia cel mincinos, antihristul.

Toate evenimentele din vremea noastră, planul mondial secret de impunere a unei singure ,,religii’’, activitatea ferventă a ecumeniştilor eretici şi păgâni, evoluţia politică şi economică a lumii, lupta pe toate căile împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe, converg spre un adevăr dureros: proorocul mincinos (fiara care se ridică din pământ) va fi ultimul papă care va fi ridicat pe scaunul pontifical de la Vatican! Să medităm la descrierea Apocalipsei (13, 11): ,,avea două coarne asemenea Mielului’’, adică va păstra înfăţişarea înşelătoare de slujitor al Mielului Hristos, ,,dar grăia ca un balaur’’, spunând prin aceasta că va fi, în fapt, slujitorul diavolului-balaur şi al trimisului său, antihristul! De la anul 1054 şi cu unele excepţii şi înainte, papii au fost şi sunt eretici, schismatici, apostaţi, necredincioşi, unii au fost masoni, culminând cu recunoaşterea evoluţionismului de către papa Ioan Paul al II-lea, care va fi ,,sanctificat’’.

,,Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia’’ (Luca 12, 32), sunt cuvintele prin care Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Îşi încurajează şi Îşi întăreşte Sfânta Sa Biserică, pe care ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

Presbiter Iovița Vasile

,,Erezia este păcat, pentru care vinovatul trebuie nu numai să fie excomunicat din biserică, dar şi să fie scos din rândul celor vii. Dacă ereticul stăruie în rătăcirea lui, atunci biserica, pierzând orice nădejde pentru mântuirea lui, trebuie să aibă grijă de mântuirea celorlalţi oameni, izgonindu-l pe acest eretic prin excomunicare. Dar după aceea, biserica îl predă puterii laice ca prin moarte să-l scoată din lumea aceasta’’.

Aceste cuvinte aparţin unui ,,sfânt’’ papistaș, Toma de Aquino, şi ele arată cinismul papistaşilor faţă de cei socotiţi eretici. Din acest mod de cugetare s-a născut în Spania instituţia odioasă numită Inchiziţia. Aceasta era un tribunal catolic, instituit de papa, pentru a-i judeca pe eretici, vrăjitori, sodomiţi. Sub cuvânt că apără credinţa în faţa celor rătăciţi şi se îngrijeşte de mântuirea sufletelor, papistașii au supus judecăţii pe cei socotiţi că s-au abătut de la credinţa lor. Dacă cel învinuit refuza să-şi recunoască greşeala, era condamnat şi apoi executat prin arderea pe rug.

Începutul Inchiziţiei datează din 1184, când papa Lucius al III-lea (1181-1185) a instituit aşa numitul Sfânt Oficiu, având menirea de a combate erezia catarilor şi a patarenilor din Lombardia. Papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216) a dezvoltat Inchiziţia prin faptul că a stabilit procedura de urmat, procedură care a suferit mai multe schimbări de-a lungul vremii. În secolul al XV-lea a fost numit ca inchizitor general al Spaniei dominicanul Thomas de Torquemada, figură de tristă amintire, care la moartea lui în 1498, a dus cu sine povara imensă a multor omucideri.


De la început se ridică întrebarea: ce autoritate şi îndreptăţire aveau papistașii eretici să judece şi să condamne pe alţi eretici? Căci, precum vedem din textul lui Toma de Aquino, erezia era socotită, pe bună dreptate, păcat pierzător de suflete. Care va fi fost logica unui papă eretic să ordone judecarea, condamnarea şi execuţia unuia socotit eretic? ,,Medievalii se întrebau: dacă pentru un trup ucis se dă pedeapsa capitală, atunci pentru un suflet ucis, ce pedeapsă se cuvine? – ştiind că sufletul e veşnic şi mult mai de preţ decât trupul. Aşa s-a ajuns la introducerea unei pedepse capitale, dar completată cu o funcţie purificatoare – focul, arderea pe rug’’.

Inchiziţia a fost, aşadar, un apogeu al tendinţei nestăvilite a papilor de a-şi aroga dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor. Sfântul Apostol Pavel îl îndemna pe Episcopul Cretei, Tit, şi implicit pe oricare dintre păstorii Bisericii lui Hristos: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine, osândit’’ (Tit 3, 10-11). Se înţelege dar, că un mădular bolnav al Bisericii, un eretic trebuie îndepărtat, nicidecum ucis, deoarece nimeni nu are voie să se substituie lui Dumnezeu, Cel Care ne va judeca pe toţi. Păcătosului îi lăsăm deschisă calea pocăinţei, el putându-se întoarce la Dumnezeu chiar şi în ceasul morţii.

Victime ale Inchiziţiei au fost Giordano Bruno, Galileo Galilei şi mulţi alţii. Este semnificativ cazul Ioanei d’Arc, socotită eroină naţională a Franţei, care a fost acuzată de erezie de Universitatea din Paris şi, drept urmare, a fost arsă pe rug de Inchiziţie în 1432. Culmea ironiei este că în 1913 a fost beatificată de papistași, iar în 1921 a fost sactificată. În acest fel au ştiut cei din adunarea papistașiilor să facă victime, apoi să le atribuie calitatea ,,sfinţeniei’’.

Perioada în care Inchiziţia a fiinţat rămâne una întunecată în istoria papalităţii. Numai Dumnezeu ştie numărul celor care au căzut victime ale Inchiziţiei, născută din trufia celor care, cu crasă nesăbuinţă, au socotit că au îndreptăţire să se substituie lui Dumnezeu. Istoricii catolici au tendinţa de a atenua grozăviile acestei instituţii. Gesturile pretins reparatorii ale papilor din urmă, ca şi recunoaşterea abuzurilor Inchiziţiei nu schimbă cu nimic lucrurile.

În 1813, parlamentul spaniol a desfiinţat teribila instituţie a Inchiziţiei.

Presbiter Iovița Vasile

ROCOR este acronimul de la Russian Orthodox Church outside Russia – Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. A fost întemeiată cu binecuvântarea Sfântului Tihon, Patriarhul Rusiei, în anii de sălbatică prigoană iudeo-bolșevică, îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe din această țară, după anul 1917.

În 1983, această Biserică s-a reunit în Sinod, la Vancouver, și a elaborat un text exceptional, prin claritate și concizie, de condamnare a ecumenismului, care cuprinde în sine toate rătăcirile și ereziile lumii pretins creștine. Am afirmat de mai multe ori că acest sinod trebuie inclus în rândul Sinoadelor Locale ale Bisericii Ortodoxe, iar condamnarea explicită a ecumenismului trebuie așezată în șirul Sfintelor Canoane Ortodoxe. Formal, acest fapt n-a fost împlinit, dar faptul că în Biserică se folosește acest text tocmai pentru combaterea ecumenismului, dovedește că a fost receptat ca atare de Biserică. Pe de altă parte, faptul că este respins de ecumeniști ne arată adevărul afirmat de text, adevăr supărător pentru oricine iubește minciuna.

Iată textul Sinodului Local reunit la Vancouver:

Celor care atacă Biserica lui Hristos prin faptul că învață că Biserica lui Hristos este împărțită în așa-numite „ramuri”, care diferă în privința doctrinei și a modului de viețuire, sau că Biserica nu există văzut, ci va fi formată în viitor, când toate „ramurile” sau sectele sau denominațiunile și chiar religiile vor fi unite într-un corp; și care nu disting preoția și Tainele Bisericii de acelea ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucrătoare spre mântuire; așadar celor care cu știință au comuniune cu ereticii menționați anterior sau care pledează, răspândesc sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau a pretinsei unificări a creștinilor separați, Anatema!

Așadar:

1.Biserica respinge și condamnă, clar și categoric, așa numita teorie a ramurilor, ca o învățătură pierzătoare, ce-i este și-i va rămâne pururea străină.

2.Biserica delimitează deslușit Sfintele Taine de lucrările lipsite de har și putere ale ereticilor, în deplină consonanță cu celelate Sfinte Canoane ale sale.

3.Biserica osândește și anatemizează comuniunea cu ereticii, ca întotdeauna în cursul istoriei.

4.Biserica numește erezia ecumenistă în întregul ei ca fiins piezătoare de suflete, o respinge, o condamnă și o anatemizează.

Bineînțeles că ecumeniștii vor susține în continuare că ecumenismul n-a fost condamnat sinodal și, ca atare, îngrădirea de erezie de erezie nu este justificată. Minciună sfruntată.

Presbiter Iovița Vasile

Du-te în camera ta, în cămara ta, în inima ta și, întâi de toate, gândește-te bine cu Cine stai de vorbă și spune apoi cum te-nvăţ eu, om bătrân: „Doamne, mulţumescu-Ți Ţie, Doamne, că m-ai adus să stau de vorbă cu Tine, pe mine… omul cel mai păcătos!”.

Și pe urmă stai și grăiește cu Dumnezeu. Că ce vrea El de la noi? Să scoatem dinlăuntrul nostru toate păcatele care ne-ntinează. La miezul nopţii – ori chiar la miezul zilei, că noi toată ziua păcătuim –, intră în cămara sufletului tău și stai de vorbă cu „Cel ce curăţește toate fărădelegile tale!”. Și zi atunci: „Iartă-mă, Doamne, iartă-mă, că n-am știut că în faţa ochilor Tăi toate s-au petrecut! Iar eu nesimţitor eram și la Tine deloc nu mă gândeam!”.

Și fă așa zi de zi și învaţă să stai înaintea lui Dumnezeu, că așa te vei curăţi și te vei pregăti pentru judecata viitoare. Și tot așa îţi vei vedea treptat micimea ta și mulţimea păcatelor tale, dar și mărinimia lui Dumnezeu, Care „nu voiește moartea nici unui păcătos, ci să se întoarcă și să fie viu”!

Toate rugăciunile sunt frumoase – și bine este să citiţi și pe cele din Ceaslov, ori Psaltirea, sau Paraclisul Maicii Domnului –, dar, dacă vremea vă este puţină, staţi înaintea lui Dumnezeu cum v-am învăţat eu și grăiţi-I din preaplinul inimii voastre! Așa să faceţi și o să ajungeţi să-L simţiţi viu în inimă pe Dumnezeu! Și o să fiţi conștienţi că toate câte le faceţi, înaintea Lui le faceţi! Și iarăși să v-aduceţi aminte că atunci când rugăciunea voastră încetează, atunci începe păcatul! Chiar și încetarea rugăciunii e păcat, că Dumnezeu a spus: „Fiţi sfinţi!” –, și eu de sfinţi fără de rugăciune nu am auzit a fi! Iar apostolul Pavel spunea să ne rugăm neîncetat! Așadar, neîncetat, nu doar din când în când. În veacurile acelea nu erau nici preoţi, nici Biserici, nici călugări: era doar o comunitate de creștini într-o lume păgână. Lor le spunea Apostolul să se roage neîncetat și îndemnul este bun și pentru voi, cei care n-aveţi vreme de rugăciune, că nici cei din timpurile apostolice nu știau câtă vreme de rugăciune mai au, pentru că erau tot timpul sub prigoană. Faceți din viața voastră rugăciune și stați ca în fața Domnului neîncetat!

Istoria scrisă nu a cuprins în integralitatea lui răul pe care reformatorul Martin Luther l-a făcut Bisericii şi omenirii, în general. Numai Bunul Dumnezeu ştie câte suflete a dus în rătăcire acest om vanitos, care s-a ridicat cu vehemenţă mărturisită împotriva catolicismului, dar a născocit erezii îmbrăţişate de o bună parte a omenirii, care a părăsit Biserica lui Hristos şi s-a constituit într-o puzderie de secte şi biserici mincinoase

În cele ce urmează, voi reproduce câteva fragmente din ,,Scrisoarea despre tălmăcire’’, cuprinsă în volumul II intitulat ,,Literatura umanismului şi renaşterii’’, alcătuit de Cornelia Comorovski şi publicat de Editura Albatros, Bucureşti, 1972, p. 64-67: ,,Ştiu foarte bine, şi papistaşii o ştiu mai puţin decât dobitocul morarului, de cât meşteşug, de câtă sârguinţă, înţelepciune şi minte e nevoie ca să tălmăceşti bine; căci ei nici n-au încercat. Proverbul spune: cine clădeşte la marginea drumului, găseşte mulţi sfătuitori… Şi ca să mă întorc la subiect, dacă papistaşul vostru vrea să pălăvrăgească de pomană, spuneţi-i pe scurt aşa: Doctorul Martin Luther vrea să fie aşa şi spune: Sic volo, sic jubeo, sit pro ratione voluntas! (,,Aşa vreau, aşa poruncesc, voinţa să înlocuiască raţiunea’’, n. trad.) Căci nu vrem să fim nici elevii, nici discipolii papistaşilor, ci stăpânii şi judecătorii lor, vrem să ne grozăvim şi noi o dată; şi după cum Pavel se laudă faţă de sfinţii lui turbaţi, vreau şi eu să mă laud faţă de aceştia. Sunt ei doctori? Eu de asemenea. Sunt învăţaţi? Şi eu. Sunt predicatori? Şi eu. Sunt disputatores? Şi eu. Sunt filozofi? Şi eu. Sînt dialecticieni? Şi eu. Scriu cărţi? Şi eu. Şi am să mă laud mai departe. Eu pot să interpretez psalmii şi profeţii. Ei nu pot. Eu pot tălmăci, ei nu pot. Pot citi Biblia, ei asta nu pot; eu pot să mă rog, ei nu pot… Acesta e răspunsul la prima voastră întrebare, şi vă rog să nu răspundeţi, ferească Dumnezeu, la plângerile zadarnice ale acestor măgari decât atât: aşa vrea Luther, şi el zice că e un doctor, mai presus decât toţi doctores din toate locurile unde stăpâneşte papa. Şi aşa să rămână. De-acum înainte am să-i dispreţuiesc cum i-am dispreţuit, atâta vreme cât se vor purta cum se poartă… Am aflat eu acum cît meşteşug, cîtă osteneală şi trudă cere tălmăcirea, de aceea nu rabd drept judecător şi dojenitor vreun măgar sau vreun catîr papistaş care n-au încercat să tălmăcească nicicând’’.

Urmaşii de astăzi ai ,,măgarilor sau catârilor papistaşi’’ sunt intens preocupaţi de a reconsidera personalitatea lui Luther, desigur pentru a câştiga bunăvoinţa lumii protestante pe care ar dori-o adusă, cu toate ereziile sale, sub tiara papală. O personalitate de prim rang a catolicilor, cardinalul Wilebrands, preşedintele Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor de pe lângă Vatican, a participat în anul 1970 la o adunare a protestanţilor la Evian, rostind cuvinte de laudă la adresa lui Luther. Faptul a stârnit oarecari reacţii în lumea catolică, Wilebrands a fost acuzat de erezie, însă aceasta nu schimbă cu nimic orientarea papei spre oricine i-ar putea deveni supus.

Sfânta Biserică Ortodoxă s-a pronunţat fără echivoc asupra personalităţii lui Martin Luther şi această poziţie nu poate fi schimbată de nici un ,,binevoitor’’ care ar încerca, în numele ecumenismului eretic, să adopte altă atitudine în privinţa ereticului care a murit fără să se pocăiască.

Cititorul onest nu poate decât să constate cu consternare monumentala aroganţă care l-a animat pe Luther în demersurile sale demenţiale, aroganţă care nu se poate nicicum armoniza cu învăţăturile Sfintei Scripturi, chiar în forma jalnică pe care acesta a dat-o în limba germană.

Presbiter Iovița Vasile

„Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viața de detenție a lui Radu Gyr, anume asumarea sentinței condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile. Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranța zilei de mâine, așteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană și bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteți imagina. De pildă, condamnații la moarte erau încarcerați într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora și trăgeau câte un foc de armă, așa de formă, ca să audă deținuții, care așteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăiești aceste momente.

Uneori își băteau joc de ei, mințindu-i că urmează să fie executați. Bieții deținuți erau legați la ochi și trimiși în fața plutonului de execuție care trăgea cu gloanțe false, și apoi erau duși iarăși la celulă. Iar după două-trei săptămâni veneau și anunțau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuși la chinuri și pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentație minimă și te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu. Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi – Roșca Mihai. Și ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală și fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile, a venit comutarea pedepsei.

Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori… Însă Gyr avea o imensă forță lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simțea onorat să își dea viața pentru Dumnezeu și idealul său. Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toți ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deținuții legionari, ci și de toți ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiți și pătrunși de sacrificiul legionarilor, care renunțau și la puțina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând. Însuși gestul de a oferi ceva altui deținut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci, era și un risc foarte mare la care se supuneau. Și pentru faptul că știai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Prima poezie de Radu Gyr, pe care am învățat-o, a fost As’ noapte, Iisus… Poeziile lui erau scrise pe perete sau pe pantof. Radu Gyr a fost așa de mare, că nici măcar nu s-au putut atinge de el: a rămas viu și nevătămat.

Mănăstirea Petru Vodă

Ne vom cinsti Sfinții și eroii, în pofida a ceea ce spun gheșeftarii.

Antisemitism este un termen inventat și pus în circulație de ovrei, dar cu sens deturnat. Antisemit e oricine ar cuteza să ia atitudine când jidanii comit silnicii, atrocități, crime, genociduri. Numai că iudeii nu sunt singurii semiți. Sunt atâtea popoare coborâtoare din Sem, unul din fiii lui Noe, încât putem spune că evreii reprezintă un procent mic în lumea semită. Cu toate acestea, ei au confiscat semitismul, și l-au apropriat exclusiv, ignorând cu totul realitatea. În temeiul lui, cu puterea ce o dețin în lume, elaborează și impun legi punitive împotriva celor care cutează să le spună măcar un cuvânt de scădere. Nu, ei sunt perfecți, sunt intangibili, sunt singurii oameni de pe planetă, așa încât este o crimă de neiertat să vorbești împotriva lor. Spun acestea în deplină cunoștință de cauză, deoarece urmăresc modul de manifestare a acestui amestec ciudat de khazari și jidani chiar aici în România. Vexller, Florian, Isărescu cu cozile lor de topor autohtone și cu celelalte minorități ilustrează în cel mai înalt grad antiromânismul bolnăvicios.

În cele ce urmează, voi dovedi aserțiunea din titlu, recurgând nu la istorii contrafăcute, scrise de jidani, ci la istoria negreșelnică, așa cum este cuprinsă în Vechiul și Noul Testament, cu mențiunea că nimeni n-ar putea face evreilor răul pe care ei înșiși și-l pricinuiesc. E de ajuns să spunem că, în plan eshatologic, își închid singuri calea spre Împărăția lui Dumnezeu.

1.Prigoana iudeilor împotriva Sfinților Prooroci

Profetismul este o instituție specifică evreilor. Profeții au fost oameni aleși de Dumnezeu din mijlocul evreilor și trimiși, cu putere și autoritate Dumnezeiască, spre a face cunoscută voia Sa cea sfântă, a mustra, a îndrepta relele deprinderi ale lui Israel și a le vesti pedepsele ce vor veni asupra lor pentru neascultare.
Cum s-au comportat iudeii față de ce mai vrednici dintre compatrioții lor? Ne arată Mântuitorul nostru Iisus Hristos în asprul rechizitoriu pe care-l rostește la adresa evreilor: ,,Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că zidiți mormintele Proorocilor… Astfel, dar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor care au ucis pe prooroci. Dar voi întreceți măsura părinților voștri… De aceea, iată Eu trimit la voi Prooroci și înțelepți; dintre ei veți ucide și veți răstigni; dintre ei veți biciui în sinagogi… Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepților, răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între templu și altar” (Matei 23, 29-35).

Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan: ,,Pe care dintre Prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit dinainte sosirea Celui Drept, al cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum” (Fapte 7, 52). Desigur, pentru că a spus adevărul, Sfântul Ștefan a fost socotit ,,antisemit” și a fost ucis cu pietre.
Adevărații antisemiți au fost iudeii vânzători și ucigași.

2.Prigoana iudeilor asupra Sfinților Apostoli

Apostolii Domnului au fost iudei. Mântuitorul i-a ales dintre cei de jos și tot El i-a înălțat la vrednicia apostolească tocmai pentru simplitatea, curăția sufletească și ascultarea de Dumnezeu. Apostolatul, așa cum a fost asumat și împlinit de pescarii iudei, este irepetabil în istoria mântuirii noastre. Este limpede că, dintru început, Sfinții Apostoli au fost o țintă pentru compatrioții lor, cățărați pe trepte de farisei, saduchei, bătrâni, învățători.

Chiar după Învierea Domnului, Apostolii Săi erau adunați în loc tainic, cu ușile încuiate, ,,de frica iudeilor” (Ioan 20, 19).
După Pogorârea Sfântului Duh, Petru și Ioan au fost aduși din închisoare sub escort, spre a fi interogați în fața sinedriului, pentru vina de a-L fi mărturisit pe Domnul Iisus Hristos (Fapte 4).
Toți cei doisprezece Apostoli au fost întemnițați, și aduși fiind la sinedriu, li s-a spus: Nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învățați în Numele Acesta? Și iată, ați umplut Ierusalimul cu Învățătura voastră și voiți săaduceți asupra noastră sângele Acestui Om. (Fapte 5, 28). Abia intervenția logică și de bun simț a lui Gamaliel a făcut ca Apostolii Domnuluio să fie puși în libertate.
Câte a îndurat Sfântul Apostol Pavel de la iudei, după ce s-a lepădat de obiceiurile lor și a crezut în Iisus Hristos, ne spune cea dintâi Istorie a Bisericii noastre, autentică, nefalsificată. E vorba de scrierea Sfântului Luca, Cartea Faptele Apostolilor.
Antisemitismul iudeilor pare că nu mai are limite. Nici atunci, nici în vremea noastră.

3.Prigoana iudeilor asupra Bisericii lui Hristos

Nu poate fi cuprinsă în cărțile de istorie. Numai Bunul Dumnezeu știe câte a îndurat Biserica lui Hristos din partea ovreilor, de-a lungul secolelor, și El le va răsplăti la dreapta Judecată. De prisos să spunem că cei dintâi persecutori ai Bisericii au fost iudeii. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a consemnat cuvintele Mântuitorului, adresate episcopului Bisericii din Smirna: ,,Știu necazul tău și sărăcia ta (tu însă ești bogat!) și hula din partea celor ce se zic pe sine iudei, dar nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimești. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniță, ca să fițio ispitiți, și veți avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 9-10).
Aceleași nedreptăți le îndurau credincioișii din Biserica Pergamului: ,,Știu unde sălășluiești; unde este scaunul satanei; și ții numele meu și n-ai tăgăduit credința Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuiește satana” (Apocalipsă 2, 13). Se înțelege că exponenții satanei erau tocmai iudeii persecutori.

Când iudeii deținători ai puterii prigoneau și ucideau pe cei mai buni și mai drepți din poporul lor, ne întrebăm cine erau, cine sunt cei mai antisemiți decât evreii? Când khazarovreii zilelor noastre încearcă exterminarea unui popor semit întreg, cel Palestinian, iarăși ne punem întrebarea: cine sunt antisemiții, românii care i-au primit pe pământurile lor pe ovrei, sau cei din Israel, ce zic că sunt semiți?

Presbiter Iovița Vasile

„Orişicine nu ar urma hotărârile Bisericii statuate în cele Şapte Soboare Ecumenice şi Sfintele Paşti socotite pentru a le urma, ci vrea să urmeze noua invenţie a pascaliei şi a noului calendar al astronomilor atei papişti, şi vor să răstălmăcească şi să distrugă dogmele şi tradiţia Bisericii care noi le-am moştenit de la Sfinţii Părinţi, anatema unora ca aceştia şi să fie îndepărtaţi de Biserică şi de împărtăşirea credinţei.”

Rugăm pe toţi binecredincioşii ortodocşi: rămâneţi în credinţa strămoşească ce-aţi învăţat-o până acum, în care v-aţi născut şi crescut, şi când vremurile o vor cere, vărsaţi-vă sângele pentru a păstra credinţa moştenită de la Sfinţii Părinţi. Luaţi aminte la cele scrise mai înainte şi credeţi că Hristos vă va ajuta să le împliniţi. Fie ca umila noastră binecuvântare să fie cu voi cu toţi. Amin.

Semnăturile ierarhilor:
† Ieremia al Constantinopolului
† Silvestru al Alexandriei
† Sofronie al Ierusalimului
dimpreună cu tot soborul episcopilor prezenţi în Sfântul Sinod”

Text trimis de Constanța Florea

Zilele trecute pe site-ul nostru a fost publicat textul intitulat Yad Vashem despre Ion Antonescu din care cităm un scurt fragment:
„În fine, mai de curând, în urmă cu un an și ceva, la Yad Vashem a fost schimbată o frază cheie privitoare la Transnistria, provincie în care este localizat „Holocaustul făcut de români”. Fraza, cu litere de o șchioapă, afișată acum în văzul tuturor vizitatorilor de la Yad Vashem sună în felul următor:

„În Transnistria AU MURIT deportați două sute de mii de evrei.”
Pandantul acestui înscris se referă la soarta evreilor din Ucraina, aflați la dispoziția autorității ucrainene. Și la Yad Vashem aflăm că „În Ucraina AU FOST UCIȘI sute de mii de evrei.”
Din citatul respectiv s-ar putea înțelege că administratorii de la Yad Vashem au fost corecți, nu au considerat că evreii deportați în Transnistria au fost exterminați, așa cum au pățit-o în Ucraina, ci au murit doar, așa cum se moare, căci de aia ne naștem, ca să murim, nu să fim asasinați!
Afirmația că „În Transnistria AU MURIT deportați două sute de mii de evrei” conține însă o mare minciună: cea privitoare la numărul evreilor morți în Transnistria: „două sute de mii de evrei.” Păi cu toții evreii strămutați în Transnistria nu au fost două sute de mii!

Despre evreii morți în Transnistria avem însă puține date: nu avem nici gropi comune, nici morminte propriu zise. Avem doar informația pe care ne-o dă Matatias Carp în celebra sa Cartea Neagră. Cică de foame, evreii au mâncat cadavrele evreilor morți. Au mâncat excremente și cadavre, evreiești. (sic, în volumul III)

Într-o discuție purtată la televiziunea din Chișinău, când am cerut explicații pentru lipsa de cadavre evreiești în Transnistria, un evreu din partea locului mi-a oferit o altă explicație: cadavrele evreilor morți în Transnistria au fost mâncate de câinii bagabonți și înfometați.

Dacă raportăm la aceste informații cifra pusă în circulație la Yad Vashem stupefacția este totală. Constatăm un dezacord total între evreii care clamează holocaustul din Transnistria! Nu s-au înțeles între ei și fiecare minte cum îl taie capul!

Aveam o părere mai bună despre evreii mincinoși!

Ion Coja

Citesc cu oarecare surprindere pledoaria Preotului Profesor Ene Branişte, privitoare la adaptarea posturilor Sfintei Biserici Ortodoxe la condiţiile vremurilor noi. Scria aceasta înainte de 1985): ,,Totuşi, trebuie să avem în vedere faptul că vechile dispoziţii canonice, enumerate până aici şi privitoare la durata, asprimea şi obligativitatea diferitelor posturi de peste an, au fost formulate pentru credincioşi care trăiau în alte vremuri şi în condiţii de viaţă cu totul deosebite de cele în care trăiesc credincioşii de azi. De aceea, aplicarea lor integrală nu mai este posibilă decât cel mult vieţuitorilor din mănăstiri şi unui număr restrâns de credincioşi laici, cu o conştiinţă religioasă mai riguroasă’’ (Liturgica Generală, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1985, p. 326-327). Întrucât nu au caracter de dogmă, continuă Părintele, normele bisericeşti privitoare la post ,,pot fi anulate, modificate sau atenuate de aceeaşi autoritate, la nevoie’’.

Pr. Braniște comite o mare eroare, ca să nu spun mai mult, pe care nu ştiu dacă a îndreptat-o, prin Spovedanie, până la sfârşitul vieţii sale. Nu avem voie să ne atingem de rânduielile bisericeşti referitoare la post, aşa cum au fost ele statornicite de Sfinţii Părinţi, sub cuvântul grijii faţă de credincioşii vremurilor noastre, sau invocând şi altfel de pretexte. Dimpotrivă, avem o datorie sfântă de a păstra neştirbită învăţătura Sfintei Biserici despre Posturi. Cine vrea să culeagă roadele binecuvântate ale postului, ţine cu rigoare posturile, sau măcar după puteri. Nu putem face din condiţiile vremurilor noastre un dreptar după care să ajustăm posturile bisericeşti, nesocotind Sfintele Canoane. Este ştiut că puţini se străduiesc să postească după rânduială, şi foarte mulţi invocă neputinţa, fără să fi încercat, cât de cât, să-şi depăşească starea de comoditate în care se complac. De dragul acestora, nu ne vom apuca acum să anulăm ceea ce ne-au lăsat Sfinţii Părinţi.

Aflăm, din aceaşi carte a Preotului Braniște, despre ,,comisia interortodoxă pregătitoare a celei de-a doua Conferinţe pan-ortodoxe pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod’’. Aceasta a propus, printre soluţii, reducerea Postului Naşterii Domnului la jumătate, care ar urma să înceapă în 4 decembrie!! Aşadar, aceasta este tendinţa: desfiinţarea Posturilor Sfintei Biserici şi acolo se va ajunge, dacă vom urma modul de gândire a Preotului Branişte şi al altora de acelaşi cuget. Un lucru este cert: Biserica, poporul lui Dumnezeu, nu se va supune acestor directive, concepute în laboratoarele obscure ale ecumeniștilor.

Presbiter Iovița Vasile

Am vorbit 5 minute cu acest „părinte”, după care am simțit o puternică energie negativă și multă tulburare. M-am simțit întinată, a vorbit cu cuvinte vulgare, a făcut niște afirmații pur diabolice, de exemplu că e indicat să îți urăști și să îți blestemi părinții, dacă ei nu vor să se întoarcă la credință, că e normal să te masturbezi, etc. Ultima dată, pe pagina dumnealui, a vorbit porcos, ceea ce nu duce la zidire, ci arată un nivel de degradare morală. Cum să fie în duh ortodox să vorbești porcos, cu organe genitale? Cum să calci în picioare demnitatea oamenilor? Bun, suntem noi păcătoși și curvari, dar tindem spre cuvincioșenie, tindem spre curăție trupească și sufletească, ce exemplu ne dă el nouă, ca preot ortodox, vorbind murdar? Cum poate să se împărtășească vorbind porcos? Mare rătăcire, teama mea este că el va sminti mulți credincioși care merg la preoți îngrădiți de ecumenism și ei vor prefera să se întoarcă la acei preoți ecumeniști, dacă un nepomenitor este la limita de îndrăcire! Să sperăm că acest impostor nu va reuși să influențeze și să manipuleze sau să conducă tagma nepomenitorilor spre pierzare și spre iad! Doamne, dă-ne discernământ!

Catarina

M. Vulcănescu n-a fost niciodată nepomenitor, și vă explic de ce.
În 2016, când noi ne-am îngrădit de eretici, ținea de Mitropolia Pireului, păstorită de Serafim, care n-a fost în Creta și, drept urmare, n-avea motive să nu-l mai pomenească. După o vreme, mitropolitul Serafim a alunecat grav, slujind cu schismaticii ucraineni. A fost momentul în care ne-am depărtat de el.

Vulcănescu nu a stat mult la Mitropolia Pireului. S-a mutat în Anglia, sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Antiohiene, ierarh fiindu-i Siluan. Ce-a făcut, ce n-a făcut (bănuim ce!), și Siluan l-a caterisit pe drept, și bine a făcut. Așadar, Vulcănescu a fost adus în starea de mirean și, ce e mai grav, e exclus cu desăvârșire din Biserica Ortodoxă. Nici ereticii ierarhi români nu vor să audă de el. Cu toate acestea, el continuă să se prezinte drept preot ortodox și să smintească lumea cu învățăturile lui drăcești. Sunt ani de zile de când, printr-un șir de articole, am atras atenția asupra rătăcirilor lui și am tras o linie groasă de demarcație între cei sincer îngrădiți de erezie și acest impostor periculos. Atât am putut face.

Din păcate, Vulcănescu are emuli prin Italia, Germania, Anglia și România. Cel mai cunoscut e Mihai Negrean, din Sălaj. Asta e lumea în care trăim, asta e lucrarea funestă a diavolului, care nu duce lipsă de imaginație, știință pervertită și vicleșug. Nici de discipoli. Mi-am propus să nu mai pomenesc de Vulcănescu și nici de cei care-l urmează. Îmi provoacă o imensă amărăciune. Uneori însă mă simt dator să semnalez aceste grave și diabolice rătăciri, cu rușine și durere. Dumnezeu să aibă milă de ei, că alte nădejdi n-avem.

Presbiter Iovița Vasile

Hristos a înviat. Bine v-am găsit. După șase zile de răgaz fortuit, petrecute într-un spital din Cluj, am revenit cu preocupări nu tocmai plăcute.