-“Auschwitz-ul a fost un loc cumplit, dar n-a fost lagăr de exterminare”
-Mitul holocaustului dezmințit de Gerard Menuhin în lucrarea sa “Spune adevărul și fă-l de rușine pe diavol”
Lucrarea lui Gerard Menuhin “Tell the Truth and Shame the Devil” a apărut în 2015 reluând în discuție mult controversata problemă a asa-zisului Holocaust cu toate implicațiile sale, unele nebănuite de mulți dintre noi. G. Menuhin este unul dintre cei 5 fii ai lui Yehudi Menuhin, celebrul violonist, fost elev al lui George Enescu. Ca evreu, îsi rezervă dreptul de a spune adevărul despre Holocaust, aducând dovezi imbatabile.
CAMERELE DE GAZARE N-AU EXISTAT. DREPT URMARE, DE CE VORBIM DE HOLOCAUST, CARE ÎNSEAMNĂ ARDEREA DE TOT A ANIMALELOR ADUSE JERTFĂ? EVREII NU SUNT AINIMALE.â
Este o mare usurare sufletească să aflăm că cel de-al Doilea Război Mondial nu a lăsat o astfel de mostenire grea, iar toată vorbăria despre Holocaust fiind doar vorba de anumite credințe ezoterice. Este prin urmare o lucrare fundamentală care trebuie cunoscută de către toți iubitorii de adevăr din lumea înteagă În primele 20 de pagini ale lucrării sale, Menuhin prezintă suficiente detalii pentru a respinge orice ipoteză a existenței Holocaustului.
La pagina 9, dă un citat dintr-o prestigioasă revistă de specialitate. Este vorba de un articol scris de Robert Faurisson, intitulat Detaliu (presupusele camere de gazare naziste), publicat în The Journal of Historical Review (March-April, 1998, vol. 17, nr. 2, pag. 19-20). Iată ce ne spune Faurisson:
“Trei dintre cele mai cunoscute lucrări despre cel de-al Doilea Război Mondial sânt Cruciadă în Europa (New York: Double Day (Country Life Press), 1948), a Generalului Eisenhower, Al Doilea Război Mondial (London: Cassel, 6 vols, 1948-1944, a lui Winston Churchill si Memorii de Război (Paris: Plon, 3 vol., 1954-1959) a Generalului de Gaulle.
În niciuna din aceste lucrări nu sânt menționate în vreun fel sau altul camerele de gazare.
Cruciadă în Europa a lui Eisenhower este o carte de 559 de pagini, Al Doilea Război Mondial a lui Churchill are 6 volume, în total 4 448 de pagini, iar de Gaulle cu Memorii de Război, 3 volume având 2054 de pagini. În această masă de scrieri care totalizează 7 061 de pagini (excluzând părțile introductive), publicate între 1948 si 1959, nu se găseste nicio mențiune, nici la “camerele de gazare” naziste, nici la vreun genocid al evreilor ori la cele “6 milioane” de victime evreiesti din timpul războiului” (cf. Menuhin, pag. 9). Destul de concludent!
NUMĂRUL EVREILOR CARE AVEAU SĂ FIE UCIȘI A FOST STABILIT DE PRIN ANUL 1915!!!
În continuare, aflăm de la Menuhin că cifra de 6 milioane (de evrei) a fost frecvent vehiculată cu mult timp înainte ca Hitler si Partidul Național Socialist să ajungă la putere, având o semnificație, cum am arătat, ezoterică în scrierile talmudice, preluată de presa occidentală de la sfârsitul secolului XIX si prima jumătate a secolului XX. La pagina 10, autorul arată că:
“Numărul de 6 milioane în legătură cu presupusele suferințe ale evreilor europeni, a apărut în mod regulat, în ziarele nord-americane, începând cel puțin din 1915 (The Sun, June, 6, 1915), probabil ca să pregătească terenul printre cititorii labili din punct de vedere emoțional pentru timpul în care o mărturie cu astfel de pretenții ar fi fost avansată. Folosirea cuvântului “holocaust” în acest context a fost introdus încă din 1936 (New York Times, May 31, 1936).
“De multă vreme, conducătorii imperiului rus nu au avut încredere în evrei si nu le-au dat voie să se aseze în partea de vest a Rusiei, începând cu 1790. De prin 1880, presa occidentală a susținut în mod exagerat că au avut loc pogromuri, masacre si ucideri în masă, victime al căror număr total ar fi atins cifra de ‘6 milioane’”. New York Times a publicat periodic astfel de informații. Vezi, de exemplu: ianuarie, 26, 1891: “Rabinul Gottheil ne spune ceva despre persecuția evreilor: ‘în jur de 6 milioane de nenorociți persecutați si mizeri’.
Septembrie, 21, 1981: “O acuzare a Rusiei… un total de 6 000 000 este mai corect”, Iunie, 11, 1900 (În Rusia si Europa Centrală) există 6 000 000 milioane de argumente vii, suferinde si sângerânde în favoare Sionismului”. Martie, 23, 1905: “ Noi evreii din America (simpatizăm cu) cele 6 000 000 de frați din Rusia”. Martie, 25, 1906 : “Rapoarte uimitoare ale situației viitoare a celor 6 000 000 de evrei din Rusia”. Această situație l-a făcut pe fostul presedinte al B’nai B’rit să exclame profetic: ”Simon Wolf întreabă cât mai trebuie să continue Holocaustul Rusesc” (Noiembrie, 10, 1905 (Inconvenient History).
Patruzeci de ani înainte ca legenda Holocaustului să capete contur treptat prin 1942, atât numărul, cât si terminologia exactă erau deja folosite:
”Rapoarte uimitoare ale situației viitoare a celor 6 000 000 de evrei au fost prezentate pe 12 martie în Berlin la întâlnirea Ligii Centrale Evreiesti pentru ajutorare din Germania de către Dr. Paul Nathan, un bine-cunoscut publicist din Berlin care s-a întors dintr-o călătorie lungă prin Rusia ca emisar special al filantropilor evrei din Anglia, America si Germania, cu scopul de a aranja distribuirea a unui fond de ajutorare de 1 500 000 de dolari, după masacrul din toamna trecută. El a plecat din St. Petersburg cu ferma convingere că politica guvernului rus cu privire la “soluția” problemei evreiesti este aceea de exterminare sistematică’ (New York Times, March 25, 1906).
Se pune întrebarea cine erau acesti “filantropi” care l-au trimis pe binevoitorul doctor în misiune”.
Cifra de 6 milioane apare chiar si în reclamele pentru ajutorarea evreilor din Rusia: “Apel- de a salva 6 milioane de bărbați si femei din Europa de Est de la exterminarea prin înfometare si boală. Obligație – este datoria fiecărei persoane din New York să dea cât poate mai mult pentru a usura cea mai gravă necesitate pe care lumea a cunoscut-o vreodată (reclamă, New York Times, May 5, 1920) (cf. Menuhin, pag. 12).
În legătură cu tot felul de jertfe, întâlnite în religia iudaică, Menuhin spune: “Biblia este plină de “jertfe arse” care în mod evident sânt plăcute lui Dumnezeu (Leviticul, 1:14-17 detaliază toată vorbăria cu privire la arderea jertfelor). Se pare că profețiile evreiesti din Torah cer ca 6 milioane de evrei să dispară înainte ca statul Israel să se formeze: “Va trebui să vă întoarceți cu 6 milionae mai puțin”. Acele 6 milioane trebuiau să dispară în “cuptoare încinse”.
Astfel 6 milioane de evrei a trebuit să fie gazați si să ajungă în cuptoarele încinse ca să împlinească profețiile si să satisfacă pe dogmatistii Torei Talmudice, o necesitate adiacentă la antrepernorii finaciari, a legitimitâții Israelului în concordanță cu legământul făcut cu Dumnezeul lor.
La pagina 13, autorul citează pe Ben Weintraub (The Holocaust Dogma of Judaism: Keystone of the New World Order): “Dogma iudaică a Holocaustului este o piesă aparținând istoriei credinței si doctrinei religioase evreiesti adjudecată de către rabini în acord cu Legea Talmudică si cu Tradiția Cabalistică”.
CIFRE APROPIATE DE REALITATE
Dincolo de doctrina talmudică a celor 6 milioane de victime trebuie văzut ce s-a întâmplat în realitate. Mai departe Menuhin arată că: “O estimare bazată pe documente aflate în custodia a International Tracing Service a Crucii Rosii ajunge la 74 000 de morți la Auschwitz pe baza “Registrelor deceselor de la Auschwitz”. Aceste registre sânt cele originale alcătuite de germani 1n timpul războiului care au fost capturate de sovietici către sfârsitul războiului si ascunse în arhivele sovietice pânâ 1n 1989 când Mihail Gorbaciov le-a înmânat celor de la Crucea Rosie.
Crucea Rosie Internatională a făcut multe vizite la Auschwitz (în timpul războiului, n.n):
“Nu am putut descoperi niciun fel de urme de instalații de exterminare a deținuților civili. Acest fapt este coroborat cu un raport pe care l-am primit deja din alte surse (USA-Today, Friday, May 2, 1997, page, 14A).
În plus, există, începând cu 1979, un document de la Bureau of Vital Statistics din Arolsen, care listează decesele înregistrate în fiecare lagăr de concentrare din timpul celui de-al Treilea Reich (în total 271 304 cazuri de deces, din care 52, 389 la Auschwitz). (Bureau of Vital Statisctics Arolsen. case officer Herr [redactat]. Az.1/V-050-Schw. May, 11, 1979).”
Mulți au murit de moarte naturală (fiind în vârstă, n.n.).
MINCIUNILE DESPRE LAGĂRELE DE EXTERMINARE
Auschwitz-ul era un lagăr de muncă. Muncitorii primeau bani de buzunar (Lagergeld), pe care îi puteau cheltui pe țigări, la cantină sau chiar la bordel (Paper Money of the World Part I: Modern Issues of Europe by Arnold Keller, Ph. D, 1956, pp. 23-25/ Das Lagergeld der Konzentrations- und D.P.-Lager: 1933-1945). Între alte facilități, Auschwtitz-ul avea un spital, bazin de înnot, terenuri de sport (pentru un tur al părților benigne ale lagărului vezi www. fsfaraz.com).
În aprilie, 1945, când războiul aproape se terminase, deținuților li s-a dat posibilitatea să aleagă: fie să astepte pe sovietici, fie să plece cu personalul lagărului. Cei mai mulți au ales ultima variantă. Asta pare să fie o probă suficientă că “eliberarea” de către rusi era o alternativă mai puțin agreabilă decât a continua să rămână în compania celor care, după legendă, si-au petrecut ultimii 3 ani exterminându-i.
După istoricul evreu Gitta Sereny, “Auschwitz-ul a fost un loc cumplit, dar n-a fost lagăr de exterminare” (London Times, August 29, 2001).”
ÎN LAGĂRE AU MURIT MULȚI CREȘTIN ȘI ALTE ETNII, NU NUMAI EVREI
Prin urmare, în toate cele 13 lagăre de muncă naziste au avut loc 271 304 decese, cel mai multe având cauze naturale sau datorită unor boli contagioase, între care 52 389 numai la Auschwitz pe tot parcursul războiului. Este, de asemenea, necesar să mențiomăm că în cele 13 lagăre nu toți prizonierii erau evrei. Pe lângă evrei se aflau si țigani, homosexuali, adversari politici ai regimului nazisti, precum si alte categorii etnice sau sociale. Din păcate documentele oficiale nu menționează care dintre morți era evreu si care nu.
Preluare de pe Blogul Ion Coja
Cinstite cititorule! Avem datoria să-i iubim pe Sfinţii lui Dumnezeu pentru că ei sunt binefăcătorii noştri aici pe pământ, şi după ce au trecut la Domnul. Prin rugăciunile lor bineprimite, prin faptele lor cele drepte ei au adus mult bine oamenilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a văzut lucruri minunate pe care le-a descris în Cartea Apocalipsei. Aşa citim în capitolul 8: ,,Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe jerfelnicul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor’’. Expresia ,,rugăciunile tuturor Sfinţilor’’ o regăsim şi în slujbele noastre bisericeşti, pentru că avem Credinţa că acestea ne sunt nouă de mare folos.
Astăzi facem pomenirea a doi Sfinţi, Cosma şi Damian, pe care Biserica îi numeşte ,,Doctori fără de arginţi’’ dintr-o pricină cunoscută: nu primeau nicio răsplată pentru munca lor. Şi totuşi ei primeau o plată ce nu se poate măsura: ,,numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă în Hristos’’.
Sfinţii Cosma şi Damian au trăit la Roma şi, fiind fraţi după trup, au moştenit împreună de la strămoşi şi de la părinţi multe averi, din care îşi agoniseau avere nepieritoare în ceruri. Multor nevoiaşi le veneau în ajutor. Bolnavilor care se tămăduiau aşa le spuneau: ,,Noi numai mâinile le punem pe voi, iar cu puterea noastră nimic nu putem să facem, ci pe toate le lucrează tăria cea puternică a lui Hristos, Unuia Adevăratului Dumnezeu, în Care de veţi crede cu neîndoire, îndată sănătoşi veţi fi’’.
Diavolul cel întunecat n-a răbdat ca aceşti Sfinţi să săvârşească binele şi să răspândească Credinţa cea mântuitoare, de aceea a pus în inimile unor slujitori ai săi să-i pârască împăratului Carin. Acesta i-a adus la judecată, dar prin putere Dumnezeiască, grumajii lui s-au sucit, încât faţa lui s-a întors spre spate. Văzându-şi neputinţa, împăratul a crezut în Dumnezeu şi i s-a dat tămăduire prin Sfinţii Cosma şi Damian.
În cele din urmă, diavolul vrăjmaş a îndemnat pe doctorul care i-a învăţat meşteşugul vindecării să-i ucidă. Aşa şi-au încheiat vieţile pe pământ, ca Sfinţi Mucenici. Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Cosma şi Damian, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte şi mântuieşte lumea Ta (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-11).
Presbiter Iovița Vasile
,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino, şi urmează-Mi’’ (Matei 19, 21). Acest îndemn Dumnezeiesc n-a fost ascultat de tânărul cel bogat care venise la Mântuitorul nostru Iisus Hristos. L-au ascultat însă alţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, care au ales să lepede povara grijilor celor multe, pe care le aduce bogăţia.
Samson cel Mare se trăgea din neam împărătesc. Bogăţia lor era mare. Când părinţii i-au murit, tânărul acesta, înţelepţit de Dumnezeu, a înţeles deşertăciunea averilor celor multe şi a socotit de mare folos să se îmbogăţească în Dumnezeu cu toată fapta cea bună, după cuvântul Evangheliei. A învăţat meşteşugul tămăduirii bolilor şi s-a făcut doctor, dar nu din aceia care caută câştig pentru munca lor. El se apleca asupra bolnavilor din dragoste pentru făpturile lui Dumnezeu. A slobozit pe toţi robii care-i avea şi s-a făcut el însuşi rob al lui Iisus Hristos. Toate câte avea, le-a împărţit celor nevoiaşi, încât la urmă s-a mulţumit cu o haină şi o funie împrejurul mijlocului.
S-a înstrăinat şi de neamul său, a părăsit Roma şi s-a dus la Constantinopol ca să slujească năpăstuiţilor, bolnavilor, străinilor. Pe aceştia îi aduna în casa lui şi mulţi au căpătat sănătate cu darul lui Dumnezeu, prin Samson cel Sfânt. Dumnezeu i-a dat şi darul facerii de minuni şi toţi care alergau la el se foloseau de acest dar. Pentru toată osteneala lui nu voia să primească nimic şi, cât îi stătea în putere, se ferea să nu fie lăudat de oameni. Împăratul Iustinian s-a îmbolnăvit greu şi avea dureri mari în părţile ascunse ale trupului. Mulţi din doctorii vremii s-au perindat la patul suferinţei lui, însă boala i-a rămas netămăduită. Atunci împăratul s-a lepădat de ştiinţa doctorilor şi şi-a îndreptat nădejdea către preamilostivul Dumnezeu. Odată a adormit şi i s-au arătat mulţime de doctori, iar un tânăr i-a arătat pe Sfântul cel smerit, Samson, spunându-i: ,,Acesta, iar nu altul, o, împărate, poate să te tămăduiască de durerea cea aducătoare de moarte!’’ Când s-a deşteptat din somn, s-a bucurat de vedenie. Sfântul Samson a ajuns la patul său, şi a cunoscut împăratul că el i-a fost arătat în vis. Sfântul s-a atins de partea dureroasă a corpului împăratului şi boala lui s-a tămăduit. Împăratul a vrut să-l răsplătească cu multă dărnicie. Sfântul nu a primit nimic pentru sine, doar a cerut împăratului să zidească o casă pentru străini şi o bolniţă pentru bolnavi, unde-i primea pe toţi aflaţi în nevoie şi suferinţă. Biserica îl numără în rândul doctorilor fără de arginţi (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p.459-466).
Presbiter Iovița Vasile
Și i s-a dat să facă război cu Sfinții și să-i biruiască (Apocalipsa 13, 7)
,,Și s-au suit pe fața pământului și au înconjurat Tabăra Sfinților și Cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer și i-au mistuit” (Apocalipsa 20, 9).
Pr. Adrian Agachi e purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Mi-au plăcut căteva luări de poziție ale sale, pentru că nu e felul de om care să facă temenele în fața oricărui nespălat. După mediocrul Constantin Stoica și derbedeul sorosist Vasile Bănescu, într-adevăr Pr. Adrian Agachi se apropie de standardele pe care le presupune funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei.
De data asta, când legea lui vexler face victime printre românii patrioți, împotriva cărora a fost clocită și apoi votată, Pr. Agachi se ridică împotriva ei, nu în cel mai potrivit mod, dar o face. ,,Dați-ne voie să ne cinstim Sfinții”, se adresează el gheșeftatilor ce s-a înstăpânit peste România. Mai trebuia să spună: ,,Vă vom înainta și o cerere scrisă în acest sens”.
Nu!
N-avem nevoie de aprobarea ovreilor ca să ne cinstim Sfinții pe pământ românesc. S-a făcut o mare greșeală atunci când de pe zidurile unei bisericii din București au fost șterse chipurile unor Sfinți pe care nu-i agrează jidanii. Dar pe care Sfinți îi agrează? Pe niciunul și nu m-aș mira ca într-o bună zi să dea poruncă să se șteargă picturile din toare bisericile românești. Asta nu înseamnă că ne vom conforma.
Obrăznicia ovreilor depășește orice limită. S-au stabilit pe pământ Românesc, au prins rădăcini, cu trecerea vremii au acaparat toate funcțiile cheie ale statului și acum își închipuie că pot dicta discreționar împotriva Neamului Românesc, deoarece ei sun stăpânii. Pentru că Legionarismul și antisemitismul nu sunt decât niște paravane, îndărătul cărora pun la cale toate mârșăviile împotriva Românilor. De aceea s-au făcut urâți de toate popoarele pe la care s-au pripășit. Nu i-am chemat, nu i-am dorit, așa încât au cale deschisă spre Israelul lor. Să ia cu ei și lepăpăturile autohtone, care le pupă posterioarele în zona mediană și le fac jocurile murdare. Și nu ne vom pleca în fața lor, chiar de-ar fi să trecem și prin închisori.
Nu ne vom dezice nici de Eminescu, nici de Goga, de niciunul dintre Românii pe care-i urăsc cu înverșunare. De fapt, ne urăsc pe toți și ar dori să ne alunge de pe pământurile noastre, cum deja au făcut cu vreo opt milioane de oameni.
Nu vă temeți, dragi români.! Vedeți cum trimit brutele la ceasurile dimineții, ca să ne intimideze. Douăzeci de procurori, jandarmi, mascați, milițieni. N-au pic de inteligență, dar au forța brută și oarbă. Stați de partea Adevărului. Cu noi este Dumnezeu, nu cu slugoii diavolului.
Presbiter Iovița Vasile
,,Vrăjitorii de toate felurile sunt slujitorii diavolului. Nu vă duceţi la vrăjitori, că vă duceţi la diavolul. Ducându-vă la diavolul, vă pierdeţi mântuirea’’. Aceste cuvinte să le spui apăsat ori de câte ori ai ocazia, cinstite cititorule, pentru că multe suflete rătăcite nu se încredinţează lui Dumnezeu şi nu-I cer ajutorul, ci se duc la aceşti şarlatani, sperând din toată inima lor că ei le vor rezolva problemele vieţii. Aş vrea să cunosc măcar un singur caz când diavolul a făcut bine vreunui om.
Astăzi sărbătorim pe cei doi Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Petru şi Pavel, şi am ales să scriu despre vremea când Sfântul Petru propovăduia Evanghelia în mijlocul păgânătăţii din Roma.
În acea vreme, era în Roma un vrăjitor vestit, Simon, care, cu ajutorul diavolului făcea multe minuni părute, mincinoase şi ducea în rătăcire mulţime de oameni. Aşa bunăoară, a spus tuturor că i se va tăia capul şi a treia zi va învia. Pentru această înşelăciune a adus un berbec şi, prin nălucire diavolească, i-a făcut pe oameni să vadă că acel berbec ar fi chiar el. Naivii au văzut şi au crezut. Sfântul Apostol Petru i-a deşteptat şi le-a arătat că berbecului, nu lui Simon i s-a tăiat capul.
Fiindu-i vădită înşelăciunea, Simon a chemat iarăşi puterea diavolilor şi de pe o zidire înaltă le-a spus: ,,Romani, deoarece până acum aţi petrecut în nebunie şi lăsându-mă pe mine, aţi urmat lui Petru, acum şi eu vă voi lăsa şi nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă ia în mâinile lor şi mă voi înălţa la tatăl meu din cer, de unde voi trimite mari pedepse asupra voastră, că n-aţi ascultat cuvintele mele, nici n-aţi crezut în lucrurile mele’’.
Într-adevăr, după aceste cuvinte ameninţătoare şi mincinoase, Simon a fost luat şi purtat de demoni prin văzduh, iar oamenii nu încetau a se mira de puterile mari pe care credeau ei că le are. În mijlocul acestei mulţimi năuce, Sfântul Apostol Petru s-a rugat astfel: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înşelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu se smintească popoarele care cred în Tine!’’ Sfârşind rugăciunea, a strigat: ,,Vouă, diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtaţi mai mult, ci să-l lăsaţi acolo în văzduh, unde este acum!’’ În acea clipă, puterea diavolilor a pierit, l-au părăsit pe ticălosul Simon, şi acesta a căzut şi s-a zdrobit de pământ. Dumnerzeu a rânduit ca să nu moară imediat, pentru ca să-şi cunoască puterea cea deşartă şi faptele ticăloase pe care le-a săvârşit.
A doua zi, sufletul său cel spurcat a fost dus de diavolii cei întunecaţi în împărăţia lor, adică în iad (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 484-485).
Presbiter Iovița Vasile
Ce vreau să spun? Zilele trecute, prin protopopii din Sălaj, preoții erau îndemnați să-i obișnuiască pe credincioși să se împărtășească cât mai des. Nimic rău până aci. Doar că directiva era completată cu prevederea absolut aberantă și străină Bisericii noastre: După Spovedanie, fiecare credincios se poate împărtăși de șapte ori! Să ne gândim câte păcate poate săvârși bietul om într-o zi. Dar într-o săptămână sau în șapte săptămâni, sau mai mult?
Această directivă ecumenistă (nu-i pot spune sfat duhovnicesc!) are două ținte precise:
1.Relativizarea Tainei Sfintei Spovedanii până la desconsiderarea ei.
2.Împărtășirea credincioșilor cu nevrednicie, o adevărată batjocură la adresa Sfintei Taine a Împărtășaniei.
Sfântul Apostol Pavel scriind Bisericii din Corint întâia Epistolă, a inserat un text de-a dreptul înfricoșător:
,,Astfel oricine va mânca Pâinea acesta sau va bea din potirul Domnului cu nevrednicie, va finovat față de Trupul și Sângele Domnului. Să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din Pâine și să bea din potir. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (I Corinteni 11, 27-30).
Înfricoșătoare cuvinte! La acestea adăugăm cererea noastră din rugăciunea de la Sfânta Împărtășanie: Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtășirea cu Preacuratele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului și a trupului.
În loc de concluzii. Să păstrăm regula patristică de aur a Bisericii noastre, fiecare Sfântă Împărtășanie va fi precedată de Sfânta Spovedanie, curată, sinceră, completă.
Cât despre darurile ecumeniștilor, vedem că sunt otrăvite.
Presbiter Iovița Vasile
Dumnealui a intrat în galeria marilor criminali ai lumii, fapt pentru care e urmărit și se zice că ar ar putea fi arestat. Nu cred.
Ca să-și desăvârșească opera satanică a vieții sale, s-a aflat vorbind și despre Dumnezeu, negându-I existența. Imediat se ridică întrebarea: Dacă Elohim Yahve nu există, al cui popor ales sunt evreii? Pentru că setea lor de a domina lumea întreagă se sprijină tocmai pe această teorie hilară, până la urmă.
Volens-nolens, ovreii ajung la vorbele Mântuitoruluiu nostru Iisus Hristos: ,, Voi sunteți fiii tatălui vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl al minciunii” (Ioan 8, 44).
Presbiter Iovița Vasile
Patriarhia Română se pregătește de zor pentru alegerea urmașului lui Petru Păduraru pe scaunul ilegitimei mitropolii a Basarabiei. De ce spun că e ilegitimă?
Pentru că de când rușii ne-au răpit Basarabia, pe acest pământ a existat o viață bisericească organizată într-o Mitropolie, aflată sub jurisdicția Moscovei, cu episcopi canonici, cu preoți și diaconi care și-au împlinit misiunea față de Poporul Dreptcredincios din Moldova noastră de peste Prut
Patriarhia Română n-avea nicio îndreptățire să înființeze, în 1992, o a doua mitropolie fantomă în teritoriul Moldovei, deoarece aceasta înseamnă schismă!. Cum îți permiți să-i dezbini pe moldovenii de peste Prut, ademenindu-i spre noua structură eclezială prin bănet și alte avantaje materiale? Sinodalii români știu prea bine că mitropolia Basarabiei înseamnă schismă, dar execută ordinele stăpânilor. Exact ca în Ucraina, unde bandele de neisprăviți ale lui Epifanie uzurpă autoritatea Ierarhiei Canonice, în frunte cu PF Onufrie.
Mai sunt două motive pentru care spun că nu e potrivit ca moldovenii să fie acaparați de Patriarhia de la București:
1.Cei opt ierarhi canonici și legitimi din Moldova noastră de peste Prut n-au fost prezenți în Creta și nu s-au împovărat cu păcatul ereziei. Să dorim ca aceștia să fie atrași sub jurisdicția Patriarhei de la București, cu ierarhi sută la sută eretici, ar fi o mare greșeală.
2.Biserica din Moldova noastră de peste Prut păstrează calendarul vechi, cel după care s-a condus întreaga Biserică Ortodoxă până în anul 1924. Problema calendarului a fost initial pe agenda sinodului tâlhăresc din Creta, apoi a fost înlăturată deoarece neprietenilor Bisericii le convine această scindare liturgică de timp, între popoarele ortodoxe care țin, unele, calendarul iulian vechi, celelalte calendarul papistășesc gregorian.
Mitropolia fantomă zisă a Basarabiei va continua să existe și să dezbine Poporul Dreptcredincios. După scandalul imens provocat de nevrednicul Petru Păduraru, sinodul de la București îi va alege succesorul, dintre Veniamin și Antonie. Ce nu ne spune nimeni, este faptul că în sinodul metropolitan impus de București există deja ,,sămânța putrejunii”. Se numește Nectarie Clinci, mare activist lgbt-ist, cel care a cutezat să găzduiască în Mănăstirea pe care o stăpânea ca stareț, Sihăstria Putnei, o reuniune a acestor nefericiți deviați. După puțină vreme a fost ales de de ei pentru a fi înălțat la rangul de episcop și trimis în Basarabia, în mitropolia fantomă despre care vorbim. Frumoasă recompense, nu? Și rentabilă.
După ce grozăviile sexuale ale lui Petru Păduraru au fost făcute publice s-au găsit și vinovații: rușii, cine altcineva? Ne pomenim că ne mai trântește și Nectarie Clinci oarece boacănă și, uite așa, o ducem din scandal în scandal. Eu unul m-am săturat.
Presbiter Iovița Vasile
Se știe că factorii determinanți în formarea personalității umane sunt ereditatea, mediul și educația. Ereditatea e dăruită de Dumnezeu, fiecare având cel puțin un talant cu ajutorul căruia să-și lucreze mântuirea și să-și asigure cele necesare traiului.
Mediul reprezintă factorii care îi pot modela personalitatea unui om, condițiile și influențele din familie, societate și cultură.
Educația și instrucția valorifică talanții dăruiți de Dumnezeu în funcție de mediul în care se dezvoltă un copil. Astfel, întreaga societate este responsabilă pentru modul în care evoluează sau involuează educația.
Atunci când valorile unei societăți se inversează, educația și instrucția sunt bulversate. Când în societate nu se mai pune accent pe ,,a fi”, ci pe ,,a avea”, cu muncă mai puțină, dacă se poate, educația este influențată în cele din urmă.
Ideologizarea învățământului pune sub semnul întrebării încrederea societății în calitatea învățământului. Prea multe informații care se bat cap în cap cu valorile creștine, cu adevărul istoric sau chiar cu adevărul științific au un efect distructiv asupra imaginii de ansamblu profesorilor în primul rând, punându-le sub semnul întrebării credibilitatea. Când copilul află la școală că nu există iad, că există extratereștri, că pământul este sferic, că ne tragem din maimuțe, că vaccinul împotriva covidului e benefic etc., iar din alte surse află că nu e așa, atunci apare uneori o revoltă interioară mai mult sau mai puțin vizibilă. Uneori aceasta se manifestă după terminarea studiilor. Însă cei care pot fi ideologizați sunt majoritari, din păcate, și înțeleg din mers că, pentru a o duce bine, nu trebuie să pună întrebări.
Doar educația bazată pe modelarea personalității umane în spiritul valorilor creștine este în măsură să stabilească roluri clare dascălului, elevului/ studentului și părinților. Este din ce în ce mai greu de găsit, însă. Unii optează pentru învățământul particular în acest scop.
O ciudățenie pe care o observ este că, pe măsura înmulțirii avorturilor, numărul elevilor scade, iar numărul studenților crește! Care este explicația acestui fenomen bizar?
La prima vedere s-ar părea că societatea este ahtiată după diplome universitare chiar în condițiile crizei locurilor de muncă.
La o privire mai atentă, se pare că scăderea calității învățământului este dirijată. Avem un sistem de învățământ specific unei colonii. Nu există o corelare între numărul locurilor de muncă și necesarul de studenți în fiecare domeniu și astfel numărul universităților a crescut în mod nejustificat.
Cei cu posibilități financiare mai mari caută neapărat să aibă o diplomă universitară, iar porțile universităților se lărgesc considerabil, adesea în detrimentul calității. Cine are de suferit? Societatea în ansamblu. Specialiști mai mulți și mulți dintre ei mai slab pregătiți. Există riscul ca tocmai cei mai slab pregătiți să ajungă să ne conducă.
Se observă și o stimulare a accesului imigranților la locurile de muncă din România în detrimentul angajării românilor… Și astfel mulți români bat la porțile străinătății în căutarea unui loc de muncă. Acest lucru este demotivant.
Acolo unde părinții, profesorii și elevii/ studenții înțeleg rolul exigenței în învățământ, există rezultate pe toate planurile. Cu toții ar trebui să punem preocuparea pentru mântuire pe primul loc și să învățăm să fim mai exigenți în primul rând cu noi înșine raportându-ne permanent la poruncile divine, la Viețile Sfinților, la Noul Testament și la Scrierile Sfinților Părinți. Dumnezeu să ne ajute! Amin.
Sora Pelaghia
,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie… ’’ (Luca 1, 13-17).
Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’ (Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-au nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.
Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să-L slăvim pe Dumnezeu, Care este credincios făgăduințelor Sale.
Presbiter Iovița Vasile
Dintru început vă spun: Lepădarea de Credință este păcat împotriva Duhului Sfânt care nu se iartă nici în veacul ascesta, nici în cel ce va să fie.
Dezamăgiți de scandalurile murdare, puse-n scenă din vreme-n vreme, destui credincioși neîntăriți în Credință, se arată extrem de critici, nu neapărat față de protagoniștii lor, ci de Biserică, în întregul ei, pe care o părăsesc în scurt timp. Mare greșeală!
Toți trebuie să înțelegem că de mai mulți ani Biserica nu-și alege episcopii, cum e firesc și cum poruncesc Sfintele Canoane. Aceștia sunt recrutați de puterea lumească, trimiși la stadii de pregătire la ereticii papistași și protestanți, îndoctrinați de ecumeniști, apoi , la revenirea în Țară sunt ridicați în scaunele episcopale, cunoscându-li-se bine slăbiciunile. De pildă, dacă un personaj dintre aceștia are patima homosexuală, șansele sale de a ajunge episcop cresc considerabil. De ce? Pentru că homosexualii sunt ușor șantajabili. Ajunge să i se spună că are un dosar compromițătoar, care poate fi făcut public oricând, și domnul respectiv va lucra pentru puterea lumească, nu pentru binele Bisericii.
Cu toate acestea, Biserica noastră rămâne Mireasa lui Hristos, sau cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Hristos a iubit Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească… și să o înfățișeze Sieși Biserică slăvită,, deavând pată sau zbârcitură ori altceva de acest fel, ca să fie Sfântă și fără de prihană” (Efeseni 5, 25-27).
Înțelegeți? Cu toate prihanele aduse asupra ei, Biserica rămâne Sfântă și fără prihană!
Nu vedeți că există un plan de distrugere a Bisericii, temeinic pus la punct de diavolul? Din exterior luptă împotriva ei toate puterile întunericului. Din interior, pseudo-ierarhii sunt în prima linie când e vorba de distrugerea Bisericii. Nu înțelegeți că tocmai acesta este planul să-i rupă pe oameni din Trupul Bisericii și să-i ducă în afata mântuirii? Nu înțelegeți că că indivizii infiltrați în Biserică provoacă aceste scandaluri, pentru a arunca cu noroi în ea, a o discredita și a-i răpi fiii?
Or, dumneavoastră, părăsind Biserica, vă încadrați perfect în acest plan, și diavolul se bucură pentru fiecare suflet care se rupe de Turma lui Hristos.
Să știți că la Judecată nu vă va fi de folos faptul că veți invoca faptele spurcate ale lui Corneliu Onilă, Petru Păduraru și ale altora. Nu veți răspunde pentru faptele lor, dar veți da socoteală pentru faptul că nu v-ați apărat Mama Biserică, atunci când a fost lovită din din toate părțile, ci ați dezertat de la datorie.
Presbiter Iovița Vasile
Chiar și după zece ani de la Sinodul din Creta, sinod la care ecumenismul a fost legiferat, unii încă se întreabă dacă îngrădirea de erezie și întreruperea pomenirii ierarhului ecumenist e corectă sau nu. Și aduc drept argument suprem faptul că ecumenismul ca erezie nu a fost condamnat de către niciun sinod.
Acest argument este ușor de contrazis cu argumente.
Dacă ecumenismului presupune unitatea Ortodoxiei cu diferite confesiuni creștine deja anatemizate în Duminica Ortodoxiei, atunci mai este nevoie de alte condamnări?
Cine bea vin cu apă oare trece testul alcoolemiei? Dacă stropesc cu noroi mașina, mai pot pretinde că aceasta e curată? Dacă unim Ortodoxia cu niște confesiuni anatemizate, mai putem pretinde că aceasta e curată? Mai putem pretinde că în acest fel ne-au lăsat-o Sfinții Apostoli? Dacă nu, atunci suntem, oare, scutiți de anateme? Dacă papismul și protestantismul sunt erezii condamnate, atunci adunarea acestora împreună cu Ortodoxia cum va fi? De ce este nevoie de un sinod pentru a defini drept eretică o astfel de adunare? Nu se vede cu ochiul liber? Ce atitudine ar fi mai potrivită pentru a semnala prezența unei erezii? Tăcerea vinovată? Compromisul? Mărturisirea fără întreruperea pomenirii? Întreruperea canonică a pomenirii ierarhului căzut în erezie? Care dintre acestea îi poate pune pe gânduri pe cei înșelați de necuratul? Evident – întreruperea pomenirii. Asupra acesteia se aruncă acum cu pietre, dar trebuie să ne așteptăm să existe astfel de încercări atunci când credința dată sfinților diferă de cea oficială, susținută politic.
Sfântul Apostol Iuda Tadeu ne avertizează:
,,Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna.
Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos.”
(Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, 1, 3-4).
Concomitent se discută și despre ecumenismul interreligios. Acesta, alături de alte păcate, Îl supără și mai mult pe Dumnezeu.
Dumnezeu să ne ajute să înțelegem gravitatea păcatului ereziei și să păstrăm Ortodoxia curată! Amin.
Sora Pelaghia
Înţelegem, uneori foarte greu, că la moartea cuiva nu e atât de importantă vârsta, ci mai ales starea în care merge acel suflet la Dumnezeu, pentru că de acea stare depinde mântuirea omului. Cele ce urmează, sunt legate de viaţa Fericitului Ioan Maximovici, din vremea când era Episcop de Şanghai, 1935-1949. Faptele sunt relatate de o anume Maria Y.
Ducându-se odată în cimitir la mormântul mamei sale, aceasta a intrat în vorbă cu un necunoscut, care i-a spus cuvinte ciudate: ,,Nu e lucru neobişnuit să vii la mormântul mamei tale; însă, în ceea ce mă priveşte, îl am aici pe fiul meu. Era tânăr, avea sub treizeci de ani, şi mă bucur că a murit’’. Această mărturisire a fost de-a dreptul stupefiantă! Ce se întâmplase?
Băiatul despre care era vorba fusese demonizat. Manifestările lui erau violente şi greu de stăpânit: ,,Ura tot ceea ce e sfânt, sfărâma în bucăţele mici orice sfântă icoană sau cruce şi se bucura foarte mult când făcea aceasta. Îl aduceam la Vlădica Ioan, care îl punea să stea în genunchi şi îi punea pe cap Crucea, uneori Evanghelia. După aceea, fiul meu era tare trist, uneori fugea din catedrală. Dar Vlădica mi-a spus să nu deznădăjduiesc. Că o să continue să se roage pentru el şi cu timpul o să-şi revină; dar deocamdată să urmeze tratamentul medicilor’’.
Băiatul a fost dus într-un azil de bolnavi psihici. Tatăl său l-a vizitat după o vreme, însă l-a găsit deosebit de agitat. La un moment dat a început să strige: ,,Nu te apropia. Nu te vreau. Pleacă, pleacă!’’ Cel care rostea aceste cuvinte era demonul din băiat. Nedumerit, tatăl a căutat pricina tulburării şi atunci l-a văzut pe Sfântul Ioan Maximovici îndreptându-se spre azil. Demonul a simţit apropierea Sfântului şi asta îl făcea să se tulbure. Ca şi atunci când era Mântuitorul pe pământ şi demonii erau tulburaţi şi chinuiţi de prezenţa Sa, în cazul de faţă demonul nu suferea apropierea unui Slujitor Sfânt al Domnului Iisus.
Arhiereul lui Hristos i-a citit rugăciunile de cuviinţă, apoi l-a împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine. Băiatul s-a liniştit şi a simţit că s-a vindecat, deoarece demonul ieşise dintr-însul. Acum era mulţumit, a ştiut că se va duce la Domnul şi a cerut să fie dus acasă. A fost iarăşi împărtăşit, iar după puţină vreme s-a despărţit de părinţi şi de lume, mulţumit şi împăcat (După ,,Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2006, p.24-27).
Acum înţelegem de ce s-a bucurat omul de moartea fiului său: starea în care acesta a plecat la Domnul a fost una potrivită pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Presbiter Iovița Vasile
Astăzi, Duminică, preotul din satul meu a lipsit de la biserică și a fost înlocuit de un alt preot. Pricina? A fost naș la o nuntă, acum în plin Post al Sfinților Apostoli. Cu un an în urmă, îmi spunea, cu oarecare iritare, că nu s-a schimbat nimic în Biserică. Cât o să ne mai rabde Dumnezeu?
Cine nu a auzit despre evrei că se cred a fi poporul ales de Dumnezeu să stăpânească lumea asta, aceasta în virtutea unor calități care îi fac superiori celorlalte neamuri, atât de superiori încât unele texte sfinte evreiești ne declară pe noi, goimii, ne-evreii, că nici nu prea suntem oameni! De unde cunoscuta interdicție vetero-testamentară dată de Dumnezeu evreilor, nu cumva să se amestece cu alte neamuri! Nu mai dau citate!…
Mă întreb, azi, care evrei mai cred în povestea asta?… Aș fi zis că niciunul, dar grație Internetului am găsit câțiva…
La fel, cine nu a auzit sau citit măcar un text, vreo frază măcar despre evrei că ar fi o rasă degenerată?! Cu felurite argumente, care mai de care mai statistice și mai științifice!… Pe la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul celui următor literatura pe acest subiect este destul de bogată, astfel că unul ca mine, complet ne-interesat de subiect, tot am ajuns să-mi cadă în mână asemenea texte, cărți etc., clamând decăderea biologică a Israelului! Le-am răsfoit și am înregistrat, sub beneficiu de inventar, că s-au scris cărți și pe acest subiect… Nu dau citate!…
Mai consemnez și părerea – pe care aș accepta-o!, că în general rasa umană este în declin multilateral! Pretutindeni!… Nu insist nici pe această temă! Nu trebuie demonstrată!
Și mă întreb, azi, în anul de grație pe care îl străbatem voioși, care oameni serioși ar mai vorbi despre evrei în acești termeni: popor ales, rasă superioară versus popor degenerat, rasă corcită? Niciunul, aș zice, dar mă contrazice același a toate știutor Internet. Deschid site-ul meu sau al altora, și dau și de unii, și de alții! Ai zice că s-au împărțit în două echipe și au inventat acest joc de care nu se mai plictisesc!
Deunăzi însă m-am pomenit că în capul meu o informație mai veche vine de se procesează de capul ei și intervine, aproape decisiv în această dispută! Nepoftită de nimeni!… Și fără să-mi ceară voie! Deci fără voia mea, vă rog să mă credeți!
Și anume: în urmă cu ani buni, vreo zece, am cunoscut un simpatic domn doctor, fost coleg de facultate cu frate-meu, bun prieten și cu câțiva prieteni de-ai mei, precum Titus Spineli sau Viorel Popescu… Domnul doctor, plecat de mulți ani în Israel, s-a întors pe unde lupul a mâncat oaia și a deschis la București o clinică de ginecologie și alte specialități adiacente. Când l-am cunoscut, a fost bucuros să-i trimită prin mine lui frate-meu o ofertă de colaborare, să vină la București să opereze în clinica sa o zi sau două pe săptămână. Mi-ar fi convenit și mie un asemenea aranjament, dar frate-meu nu mai avea chef să facă naveta și ca pensionar… (Dau aceste detalii pentru a nu-și închipui cineva că spun o poveste inventată…)
Din prospectul-reclamă pe care mi l-a înmânat, am aflat că în clinica amicului nostru se efectuează și o operațiune medicală mai bizară: recoltarea de ovule umane, de la femei tinere și viguroase, ovule menite să ajute femeile sterpe să procreeze. Să rămână însărcinate și să dea naștere unui copil pe care l-au purtat în pântece și de care să se simtă apoi atașate ca de o progenitură proprie. Procedură medicală nouă, revoluționară!
Restul poveștii l-am aflat din presă și din câteva comentarii amicale:
– ovulele respective erau destinate unor femei/familii din Israel;
– aceste familii făceau comenzi propriu-zise: donatoarea să fie „albă”, să nu fie țigancă, de preferat studentă sau elevă, iar dacă e de la țară, să fie din zonă de munte, înaltă, ten deschis, de preferință blonde. Românce, așadar;
– ovulele plecau însoțite de câteva fotografii ale donatoarei și un scurt pedigree;
– unele ovule, în situații mai speciale, plecau din România gata fecundate…
În funcție de acești parametri, clinica primea sume importante pentru fiecare ovul trimis în Israel. Evident, suma se împărțea între clinică și donatoare, după un tarif negociabil, se pare. Afacere rentabilă pentru toată lumea…
Povestea, adică afacerea, a mers găitan, cu frumoase câștiguri pentru toată lumea, până când au început să se nască în Israel prea mulți copii mai bruneței la ten. Răbdători, părinții au lăsat să treacă un an, doi, se mai schimbă copiii cu timpul! Copiii, neascultători ca toți copiii, se făceau și mai oacheși! Adică mai tuciurii! Dar simpatici foc și cu certe aptitudini muzicale!…
Așa că părinții, nu chiar toți, au descoperit că se pot atașa și de un copil care nu corespundea întocmai unor standarde excesiv de pretențioase! Bine că e sănătos și mănâncă fără mofturi!…
Alți părinți israelieni, mai recalcitranți, au reclamat la poliția din Tel Aviv și împrejurimi: copiii născuți nu prea semănau cu donatoarele din fotografii, blonde toate!… Probabil că a intervenit și Mossadul, Interpolul etc., așa că în scurtă vreme s-a trecut la o atentă supraveghere a clinicii din București și s-a constatat că majoritatea donatoarelor care apelau la această sursă comodă de dolari erau țigănci. Țigănci-țigănci!… Nicio blondă printre ele! Un ins cu mult umor, mi s-a părut domnul doctor! Umor tipic evreiesc! Le-a făcut-o rasiștilor din Israel!…
…Povestea nu mai știu cum s-a terminat pentru hâtrul doctor!… Dar din această poveste m-am ales cu câteva semne de întrebare și mirare:
Cum se împacă cererea de ovule ne-evreiești cu ideea de „popor ales”? Nu se mai găseau ovule în Israel sau, cumva, posibilele donatoare, de sorginte biblică, nu corespund standardelor și pretențiilor unor viitori părinți din Israel, mai exigenți cu datele biologice?!
Cum de se găsesc evrei care să-și dorească copii care să semene cu cei din România, cu românii așadar?!
Cum de se găsesc evrei care vor copii care să nu fie chiar evrei, din punct de vedere genetic?
Întrebările s-ar putea înmulți, mă grăbesc să ajung la concluzii. Câteva:
1. Există evrei, mulți-puțini nu mai contează, care nu cred în povestea cu „poporul ales”!
2. Pentru acești evrei, a fi evreu nu este un dat rasial! Depinde de educație. Educația, mediul în care trăiești te face evreu! Nu te naști evreu! Evreu devii, dacă are cine să te învețe!
3. Evreii care preferă ovule (fecundate gata sau nefecundate) ale unor goime, ale unor ne-evreice, dovedesc prin asta o neașteptată reținere față de „gena” evreiască, față de „rasa” evreiască. Au citit cumva prea multă literatură anti-semită și au luat-o în serios?!
4. Povestea cu ovulele de la clinica de pe bulevardul Filantropiei din București ar merita o discuție mai amplă și mai aplicată, a unor specialiști. Eu nu fac aici decât să-mi arăt stupefacția față de cele întâmplate, poveste deloc inventată sau trasă de pe internet. Cunosc personal pe eroul principal! Nu l-am mai văzut de câțiva ani, dar asta nu mai înseamnă nimic!
Ion Coja
Mântuitorul nostru Iisus Hristos este ,,Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec’’ (Evrei 5, 6). În alt loc, spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Drept aceea, având Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Mare Preot Care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat’’ (Evrei 4, 14-15).
Preoţia în Biserica noastră îşi are temeiul în Preoţia lui Hristos. Prin voia Fiului lui Dumnezeu s-a aşezat în Biserica Ortodoxă Sfânta Taină a Preoţiei, cu cele trei trepte ale sale: episcop, preot şi diacon. Aceştia sunt păstorii Turmei celei sfinte. Sfântul Apostol Petru a lăsat acest îndemn scris pentru păstorii de suflete: ,,Pe preoţii dintre voi îi rog, ca unul care sunt preot şi martor al Patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă Turmei; iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi’’ (I Petru 5, 1-4).
Preoţia este o Taină care aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Este impropriu să vorbim de preoţie la catolici, deoarece ei s-au despărţit de Biserică în anul 1054 şi de-atunci au pierdut harul sfinţitor cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Fiind eretici vădiţi, ei nu au Sfinte Taine valide şi orice lucrare pe care o fac ei este lipsită de harul lui Dumnezeu. ,,Faptul că ,,episcopii’’ papali pretind că au continuitate apostolică, adică sunt legaţi în timp şi prin succesiune de Apostoli, nu mai are nicio valoare, de vreme ce nu mai păstrează şi Credinţa apostolică’’ (Minunile – mărturie a Dreptei Credinţe, Ed. Areopag, Bucureşti 2011, p.82).
Cât despre sectele protestante şi neo-protestante nu putem spune decât că sunt născociri ale porţilor iadului, lipsite de Preoţie şi tăgăduitoare ale ei. Aceştia şi-au grămădit ,,învăţători după poftele lor’’ (II Timotei 4, 3), s-au abătut de la adevăr şi merg pe căile care duc spre împărăţia diavolului. Pastorii şi predicatorii lor sunt orbi care s-au apucat să călăuzească pe alţi orbi. De fapt, se ştie prea bine cine sunt aceia care, cu ură nestăvilită pentru Hristos şi Biserică, au născocit sectele, le finanţează, le răspândesc şi le întreţin din umbră, deoarece iubesc mai mult întunericul şi se feresc de lumină.
Vremea în care Dumnezeu va face dreptate este aproape.
Presbiter Iovița Vasile
