Autor: iovita_vasile

Există un moment în Slujba de sfințire a bisericii în care episcopul și preoții din sobor de adună în jurul mesei din altar și o spală cu apă de trandafir, urmand apoi a fi împodobită cu acoperămintele dinainte pregătite.

Circulă o fotografie consternantă, în care o vedem pe Elena Lasconi în sobor, între episcop, (pare a fi Calinic de la Arges), și un preot. Dumneaei își așează frumos mînuța, cu unghiile vopsite în roșu, pe viitoarea sfîntă masă, și face ceea ce numai mînă sfințită de cleric trebuie să facă. Dumnezeule Mare!

Asistă la scenă și indivizi de parte bărbătească, ce par a fi distinsele autorități locale, în batjocura și disprețul Sfintelor Canoane și cu înalta ,,binecuvîntare’’ a pseudo-episcopului.

Am ajuns să spunem că nu ne mai miră nimic, după ce am văzut tineri practicînd artele marțiale în fața Sfantului Altar al bisericii din cartierul orădean Velența. Și totuși, un lucru ne miră: cum îi mai rabdă Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile

,,Oare voiesc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu – sau mai degrabă să se întoarcă şi să fie viu?’’ (Iezechiel 18, 23). Întrebării acesteia nu i se poate răspunde decât într-un singur fel, căci Dumnezeu caută să scoată pe oricare păcătos din adâncul negru al păcatului şi să-l aducă la Sine.

Trăia în Antiohia o femeie cu numele Pelaghia, care căzuse de mai multă vreme în păcatul desfrânării. Când sfinţiţii episcopi s-au adunat în Biserică pentru Sfintele slujbe, a intrat şi Pelaghia, împodobită şi îmbrăcată necuviincios, făcând mare tulburare. În alt rând, a fost rânduit să predice Preasfinţitul Non. Pelaghia cea desfrânată a venit iarăşi, dar cu gând bun să asculte. Fiind pătrunsă de sublimul învăţăturilor lui Hristos, s-a pocăit, a vărsat lacrimi şi se gândea la pedeapsa pe care Dumnezeu o va da celor ce petrec în păcate necurmate. A treia oară a venit în sfânta biserică şi a stăruit pe lângă sfinţiţii slujitori până ce aceştia au învăţat-o adevărurile de Credinţă mântuitoare şi apoi au curăţit-o de păcatele multe şi grele, prin Sfântul Botez.

A treia zi după Botez, Pelaghia a chemat slujitoarea sa şi i-a poruncit să aducă toate bogăţiile sale, câştigate prin viaţa întinată, şi să le pună în faţa sfinţitului slujitor al Bisericii. Acesta n-a voit să facă nimic în folosul Bisericii, ci a socotit că este potrivit ca acele podoabe agonisite rău prin păcat, să fie bine folosite, împărţindu-le săracilor. Pelaghia şi-a chemat toate slugile şi le-a dat slobozenie, apoi a plecat din cetate, fără să se ştie ceva despre ea.

După o vreme, diaconul episcopului Non a fost trimis la Muntele Eleonului, având poruncă să caute pe un oarecare monah Pelaghie, care şi-a zidit acolo o chilie şi vieţuia în mare nevoinţă. Oamenii locului ştiau că este vorba de un famen. Ajuns acolo, a găsit, aşa cum i-a spus episcopul, chilia şi pe Pelaghie, care de fapt era Sfânta Pelaghia, tăinuindu-se pentru împărăţia lui Dumnezeu. Au vorbit puţin, Sfânta a cerut pentru sine rugăciune de la sfinţitul Non şi diaconul a plecat. Când a revenit la chilie, a strigat pe Avva Pelaghie, încredinţat că este parte bărbătească. Nu i-a răspuns nimeni, aşa încât a deschis chilia şi a găsit trupul mort. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, au venit călugării din împrejurimi şi însuşi Patriarhul Ierusalimului. Când să facă rânduielile cuvenite, acesta a văzut că este vorba de parte femeiască şi a strigat: ,,Minunat eşti între Sfinţi, Dumnezeule, că ai şi pe pământ Sfinţi ascunşi, nu numai bărbaţi, ci şi femei’’ (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.94-102).

Bunul Dumnezeu a rânduit să învăţăm din pilda vieţii Sfintei Pelaghia, şi de ni s-a întâmplat cumva păcatul desfrânării, să fim încredinţaţi că Dumnezeu a rânduit şi pentru noi pocăinţă şi ne aşteaptă să ne întoarcem la El.

Presbiter Iovița Vasile

Semnale și luări de poziție în privința cuibului de năpîrci din sediul Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei au existat de mai multă vreme. Totul a culminat cu lansarea filmului Părintelui Ciprian Mega, 21 de rubini. Evenimentul s-a petrecut, se așteaptă trecerea lui în uitare, pentru ca indivizii care ocupă abuziv o Episcopie, să-și vadă, în continuare, de îndeletnicirile lor porcoase.

Am cerut, în cîteva rînduri, demisia și plecarea lui Sofronie din sediul episcopal. Confrații au zis că e o utopie, pentru că omul are o puternică susținere din partea puterii lumești, cea care l-a ales și l-a propulsat în scaunul episcopal. Nu, Sofronie stă pe nisipuri mișcătoare, făcîndu-și iluzia că e mare și tare, de neînlocuit, eternizat într-o dregătorie de care este, mai trebuie să spun?, este cu totul nevrednic. În sediul Episcopiei Oradiei, respectiv în paraclisul acestuia, am fost hirotonit diacon și apoi preot de PS Vasile Coman, cel prigonit de comuniști, în 1978. Mă doare sufletul să știu că acolo mișună fauna aceea infectă și nerușinată.

Redau mai jos transcrierea unui mesaj al Părintelui Teofil Bradea, victimă a indivizilor care au ajuns să facă legea într-un locaș ortodox. Cît despre utopii, eu cred că ele există doar în mințile noastre, deoarece ,,ceea ce e cu neputință la om, e cu putință la Dumnezeu’’. Așa să fie.


Frate preot roman,
Am un mesaj pentru tine. Eu, preot fiind de peste 50 de ani, am lucrat în calitate de administrator, director, consilier cultural pe la Episcopia Oradiei, impus de către Înaltul Bartolomeu al Clujului. Am plecat după ce i-am spus dumnealui că nu se poate lucra cu oameni care au păcate împotriva firii, respectiv ceea ce am precizat înainte, și am plecat atît umilit, cît și plin de scîrbă.
Este momentul să îți dai seama că te faci părtaș, prin omisiune, prin tăcere, la același păcat atât de scârbos. Gândește-te că ai urmași, ai familie, ești un om cu o poziție în societate, cu onoare, și nu trebuie să te lași subjugat de acești oameni robiți de păcatul împotriva firii. Orișicum, cînd Poporul se va trezi îi va da sigur deoparte. Pînă atunci, mesajul se referă la cei care au răspunderea Poporului.

Preot Teofil Bradea, Bihor 8 octombrie 2024

Dragi romani, ne stă în față o nouă luptă, cea prin care antihriștii încearcă să ne impună actele biometrice înrobitoare și degradante, pentru făpturile lui Dumnezeu. Nu cedați sub nicio formă, nu le primiți, stați neclintiți lîngă Dumnezeu și El ne va face biruitori.

Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte.Trebuie să vă câştigaţi o Credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem Credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.

Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana. Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi preoți, monahi şi mireni, dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit! Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednic să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] că nu are sfârşit. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.

Text trimis de Ciobanu Ștefan – Arad

Am cunoscut-o prin anul 1978, cînd mi-am început misiunea preoțească. Locuia în filia în care slujeam, o dată la două săptămîni. Era căsătorită, sau poate trăia în curvie cu un individ. Copii n-avea. La biserică nu venea, pentru că era înclinată spre martorii lui Iehova. Deși trăia cu un anume bărbat, era lesbiană. Își găsise cîteva femei pe care le-a inițiat în murdăria lesbianismului. Unele au plecat prematur din viață.
Avea o voce groasă, bărbătească, alterată de băutură și tutun. Am stat odată de vorbă cu ea, fără rezultat. Continua să-și exprime adeziunea față de martorii iehoviști.
A venit vremea plecării ei din viața aceasta. Din cite mi s-a spus, (plecasem într-o altă parohie, în satul meu natal), n-a putut muri. Se chinuia cumplit și sufletul nu putea ieși din trupul său. A fost chemat un preot, i-a citit rugăciunile de dezlegare și apoi a trecut din lumea aceasta plină de răutăți, din care Dumnezeu nu lasă să lipsească frumusețile duhovnicești.
După mulți ani, a venit la mine o persoană care mi-a povestit, cu multe amănunte atrocitățile pe care le-a comis această individă, care zicea că este martoră iehovistă. Apelau la ea femeile însărcinate, care nu doreau să-și nască pruncii rînduiți de Dumnezeu Atotputernicul. Le primea, omora pruncii și apoi primea o sumă modică, pentru băutură și țigări. Au fost sute de prunci omorîți de această ființă respingătoare.
Am lăsat la urmă metoda groaznică, teribilă, înspăimîntătoare prin care aceasta omora ființele nevinovate. Avea un fus pe care-l introducea în uter, străpungea copilul nevinovat, care murea în chinuri inimaginabile, apoi era lepădat de mama criminală!
Aș dori să uit aceste monstruozități. Mă îngrozesc de ele. Doamne, ajută-mi să nu uit, să mă îndurerez pururea de durerile pruncilor nevinovați, uciși de niște ființe abjecte, nesimțitoare, lipsite de milă.

Presbiter Iovița Vasile

 

De fiecare dată când săvârşim Sfânta Liturghie, la vremea cuvenită, rostim Simbolul Credinţei prin care, într-o formă scurtă, dar mult cuprinzătoare, Îl mărturisim pe Dumnezeu şi adevărurile Sale veşnice. Aceste adevăruri sunt şi ale noastre, de vreme ce le credem şi le mărturisim cu toată inima noastră. Între adevărurile mântuitoare este şi cel despre învierea tuturor oamenilor, la sfârşitul veacului acestuia. Este nădejdea noastră neclintită că moartea nu ne nimiceşte pentru veşnicie, ci doar ne trece din această formă a existenţei într-o altă formă, aceea în care sufletele noastre nemuritoare vor fi despărţite de trupuri. După nemincinoasele-I cuvinte, Dumnezeu va face ca trupurile noastre, care la moarte se desfac întru cele din care au fost alcătuite, să se unească iarăşi cu sufletele noastre, şi-atunci va fi învierea tuturor celor adormiţi, drepţi şi nedrepţi. Va fi tocmai ceea ce a spus Mântuitorul iudeilor îndărătnici, iar Sfântul Ioan a consemnat în Evanghelia sa: ,,Adevărat, adevărat zic vou ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care vor auzi, vor învia… Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce-au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei ce-au făcut cele rele, spre învierea osândei’’ (Ioan 5, 25, 28-29). În temeiul acestor cuvinte, fiecare din noi mărturisim: ,,Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie’’
Acest veşnic şi mântuitor adevăr al învierii, prin faptul că noi credem în el din toată fiinţa noastră, ne deosebeşte pe noi de necredincioşi, adică de atei şi păgâni. Aceştia, refuzând să creadă în Dumnezeu, se limitează, în concepţia lor, doar la această viaţă pământească, spunând că după moarte fiinţa oamenească se nimiceşte ireversibil, pentru totdeauna. Aceştia sunt cei care au provocat marile dezastre ale omenirii prin războaie şi revoluţii, prin înfometarea deliberată a unor popoare, prin exterminarea a sute de milioane de oameni, prin otrava necredinţei pe care au răspândit-o prin toate mijloacele posibile. Aceştia sunt cei care s-au prezentat ca fiind marii ,,binefăcători’’ ai omenirii. Îmi amintesc că în anii întunecaţi ai comunismului, Marx, Engels, Lenin, Stalin şi alţi criminali asemenea lor, erau numiţi ,,mari dascăli ai omenirii’’. Aceştia, fără voia lor, s-au supus legii Dumnezeieşti şi au plecat din lumea aceasta. Sufletele lor au intrat în chinurile iadului, dar învăţăturile lor satanice continuă să mutileze vieţile multor milioane de oameni. Aceşti monştri ai neamului omenesc L-au tăgăduit pe Dumnezeu cu toate puterile lor, învăţând că materia este atotputernică şi, prin evoluţie, a ajuns să-i creeze pe oameni. Aceştia ne spun că strămoşii noştri nu sunt Adam şi Eva, ci maimuţele cele necuvântătoare. Nu e de mirare, deci, că s-au comportat faţă de semeni cu o sălbăticie de fiare, propovăduind şi încurajând violenţa, ura, crima, teroarea. Acestora le-a lipsit Dumnezeu, le-a lipsit frica de Dumnezeu, le-a lipsit credinţa în învierea şi judecata Dumnezeiască, în răsplată şi în pedeapsa Lui şi, în numele unor ideologii demenţiale şi demonice, şi-au îngăduit să comită acele inimaginabile orori.
Sfântul Apostol Pavel n-a obosit să propovăduiască oamenilor adevărul despre înviere. Aşa bunăoară, când a scris Epistola întâia Bisericii din Tesalonic, le-a întărit credinţa în învierea morţilor, scriindu-le: ,,Fraţilor, despre ce ce-au adormit nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Căci aceasta vă spunem după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la Venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi. Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos, vor învia întâi (I Tesaloniceni 4, 13-16).
Oricâtă credinţă ar avea un om, dacă se îndoieşte de adevărul învierii, credinţa îi este deşartă şi nefolositoare. Aşa erau saducheii cei din vremea Mântuitorului: credeau în Dumnezeu şi în Legea lui Moise, dar tăgăduiau învierea (Luca 20, 27). Credinţa lor era moartă, pentru că în Dumnezeu şi-n adevărurile Sale nu credem selectiv, ceea ce ne plece numai, iar pe celelalte le respingem. Credem în Dumnezeu şi în tot ce El ne-a descoperit, fără rezerve, ori umbră de îndoială.
Despre înviere ne vorbeşte Mântuitorul în Sfânta Evanghelie de azi. În vreme ce Fiul lui Dumnezeu Se apropia de cetatea Nain, scoteau din oraş un tânăr mort, pe care-l duceau spre a-l aşeza în ţărâna cimitirului. Mulţimea care-L însoţea pe Domnul s-a întâlnit cu mulţimea care participa la înmormântarea tânărului. Toată durerea momentului era concentrată în fiinţa mamei celui mort: pe lângă că-i murise singurul fiu, mai era şi văduvă, de aceea, spune Sfânta Evanghelie, Mântuitorului I s-a făcut milă şi a mângâiat-o, spunându-i; ,,Nu plânge’’. În momentul imediat următor, S-a apropiat de sicriu şi a rostit Dumnezeieştile cuvinte: ,,Tinere, îţi zic ţie, scoală-te’’ (Luca 7, 14). Puterea Dumnezeiască a Domnului Iisus a biruit îndată moartea: sufletul tânărului s-a întors în trupul mort şi acesta a înviat, a început să vorbească, apoi l-a dat mamei sale, risipindu-i multele dureri şi amărăciuni adunate în sufletul său. Le-a arătat, prin această minune, că ,,la Dumnezeu toate sunt cu putinţă’’. Ne arată şi nouă, celor de-acum, pentru că şi noi credem în înviere, iar faptul că în biserică se citeşte şi se tălmăceşte această pericopă evanghelică, este pentru noi ca şi cum am fi fost de faţă la minunea aceasta, săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos. Cu nimic nu suntem împuţinaţi în credinţă şi în cunoaştere faţă de cei care, realmente, au asistat la învierea fiului văduvei din Nain.
Nu se poate să nu relev reacţia mulţimii prezente, ea fiindu-ne pilduitoare: ,,Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc Mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său’’ (Luca 7, 16).
Biserica lui Hristos cuprinde în rugăciunile sale pe toţi oamenii trăitori pe pământ, şi pe necredincioşi şi pe vrăjmaşii ei, ca Dumnezeu să le dea gând de pocăinţă şi întoarcere la Dreapta Credinţă. Biserica se roagă şi pentru cei adormiţi, însă cu o formulă limitativă şi bine precizată: ,,Pomeneşte, Doamne, pe toţi care întru nădejdea învierii şi vieţii cele de veci, cu împărtăşirea Ta au adormit, dreptmăritori părinţi şi fraţi ai noştri, Iubitorule de oameni, Doamne’’. Textul acesta liturgic este limpede şi lămuritor, căci el exclude din rugăciune pe cei care, trăind în lume, n-au crezut în înviere şi pe aceia care, chiar dacă au crezut în înviere, s-au numărat printre eretici şi schismatici, cu alte cuvinte, n-au făcut parte din Sfânta Biserică Ortodoxă.
Se spune că marele dictator Iosif Visarionovici Stalin, fiind pe patul de moarte, a fost vizitat de sora sa, o binecredincioasă călugăriţă din Sfânta Biserică Ortodoxă a Georgiei. Cu lacrimi în ochi şi cu dragoste pentru fratele său atât de încărcat de păcate, l-ar fi rugat să se pocăiască, măcar în ultimele zile ale vieţii. Stalin s-a arătat neîncrezător în iertarea lui Dumnezeu. Se pare că s-a pocăit, totuşi. Numai Bunul Dumnezeu ştie dacă a făcut-o cu sinceritate şi dacă i-a primit pocăinţa. Cert este că s-a dat un ordin de la Moscova şi mai-marii regiunilor de-atunci, din România, necredincioşi cum erau, au poruncit să se ridice parastase la mănăstirile din Moldova pentri ,,robul lui Dumnezeu Iosif’’, după cum relata Părintele Cleopa. De la preoţii bătrâni ştiu că şi în satul meu, s-a dat poruncă să se tragă clopotele neîntrerupt, vreme de patru ore, în ziua înmormântării lui Stalin.
Am spus la început că Sfântul Apostol Pavel s-a ostenit, cu vreme şi fără vreme, să-i înveţe pe oameni şi să le insufle nădejdea în înviere morţilor. În cele din urmă, vorbeşte şi scrie despre înviere ca despre un adevăt axiomatic: ,,Căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia’’ (I Corinteni 15, 22). Dă, Doamne, aşa să fie. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile 5 oct.2024

 

 

 

 

Aflăm dintr-un film care circulă pe internet, că ispravnicii militari ai măscăriciului Zelenski au răpit cu forța un tînăr din comunitatea Înalt-Preasfințitului Părinte Mitropolit Longhin, pentru a-l trimite pe front unde ar urma să lupte pentru a împlini ambițiilor demențiale ale nebunilor lumii. Aceștia au planificat și declanșat războiul fratricid ruso-ucrainean cu scopul precis de a distruge Biserica lui Hristos din cele două țări slave și din toată lumea, pentru ca evreii să-l poată întroniza pe mesia lor cel mincinos, blestematul antihrist.
Tînărul despre care vorbim are acasă doi copii mici și tînăra sa soție este însărcinată. Acesta este Zelenski, măscăriciul care cîntă la pian, pe care ne îndeamnă netoții romani să-l iubim pentru ,,binele’’ imens pe care-l face omenirii, și să-l urîm pe Putin, răspunzător de tot răul abătut asupra lumii.
Păstorul cel bun, Înalt-Preasfințitul Longhin, a sărit imediat în apărarea fiului său duhovnicesc, cerînd autorităților să-l elibereze neîntîrziat. N-a ținut seama de sănătatea-i precară, de riscul de a fi arestat, de posibilitatea de a-și pierde viața.
Mîine este Duminică. Vă cer tuturor să luați arma cea pururea nebiruită a sfintelor rugăciuni, prin care să cereți PreaBunului Dumnezeu ca Vlădica Longhin și fiii dragi sufletului său, să se arate biruitori asupra barbarilor care persecută sîngeros Biserica Domnului nostru Iisus Hristos.

Presbiter Iovița Vasile

E vorba de ardeleanul nostru, președintele Academiei Romane.
O vreme i-am urmărit luările de cuvînt și felul cum s-a poziționat în diferitele împrejurări, și mi-a plăcut. Iată, am zis, un om cu vederi sănătoase care dă greutate cuvintelor sale, prin poziția înaltă pe care o ocupă. Vorbea frumos despre ființa Neamului Romanesc, învățămînt, cultură și chiar Biserică. În același timp îmi puneam întrebarea: cum a ajuns omul acesta în fotoliul Academiei?, știind bine că antihriștii nu lasă la voia întîmplării nicio instituție, niciun post din alcătuirea statului roman. Poate omul e cu adevărat pătruns de dragostea pentru Neamul său, poate…
Niciun poate. Curînd s-a dovedit că Ioan Aurel Pop este un om al sistemului, sistem care nici măcar nu l-a menajat sau prevenit în privința vaccinului ucigaș. Așa se face că dumnealui s-a înțepat cu conștiinciozitate, iar nu după multă vreme, s-a aflat că este măcinat de un cancer nemilos. El însuși se plîngea de acest lucru, cel puțin cum am constatat din cele publicate în presă. Bine ar fi ca informația să fie mincinoasă, și domnul președinte să trăiască ani mulți, fără apăsarea de care vorbeam.
A venit apoi vremea ca domnul I.A. Pop să prezideze o reuniune a Academiei, în care a încercat cu disperare să introducă în Academie o ființă ciudată, Marta Petreu de la Cluj. O scursoare, care a vrut să se prelingă în cel mai inalt for al științei și culturii romanești. De ce spun asta? Pentru că L-a batjocorit pe Dumnezeul meu și l-a jignit pe Domnul Eminescu. Cînd comiți asemenea nelegiuiri, ești o otreapă grețoasă bipedă, care trebuie ocolită și uitată.
Și Aurel Pop o susține cu toate puterile. Noroc că muierea a căzut la votul secret. Nu că am avea mari așteptări de la Academie. Știm cine o populează, dar învățăm că pînă în cele din urmă, fiecare-și dă arama pe față. Inclusiv Ioan Aurel Pop.

Presbiter Iovița Vasile

Citind cu luare aminte vieţile Sfinţilor lui Dumnezeu, vom constata că mulţi dintre ei, în numeroase rânduri, au fost acuzaţi de vrăjmaşii slujitori ai diavolului de vrăjitorie, atunci când se învredniceau să săvârşească minuni Dumnezeieşti. Este o veche tactică a diavolului de a acuza pe cei drepţi de faptele pe care el însuşi le săvârşeşte sau le inspiră altora. Meşteşugul acesta viclean a fost preluat de vechii comunişti români, după 1989, când ridicau calomnii asupra celor care voiau binele ţării, acuzându-i de ceea ce ei înşişi se făceau vinovaţi, de slujirea unui sistem ateu şi criminal.

Sfânta Haritina, pe care o pomenim astăzi, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, când credincioşii se primejduiau de moarte, dacă erau găsiţi că slujeau lui Hristos. Haritina trăia în mijlocul barbariei şi ,,s-a arătat nu numai cu frumuseţea chipului, ci şi cu obiceiurile bune împodobită, fiind blândă, smerită, ascultătoare, tăcută, curată la suflet şi înţeleaptă’’. A venit vremea când a fost cunoscută pentru viaţa ei bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. Păgânii au luat-o cu sila şi au adus-o în faţa comitelui Domiţian, care a acuzat-o pentru că era creştină şi ,,înşela’’ pe mulţi, aducându-i la ,,credinţa necurată’’. Sfânta Haritina a mărtutisit cu tărie: ,,Adevărat este că sunt creştină, iar ceea ce zici că înşel pe oameni nu este adevărat, pentru că de la înşelăciune îi întorc pe cei rătăciţi şi îi povăţuiesc la calea cea adevărată, ducându-i la Hristosul meu, întru Care Credinţa nu este necurată, precum spui tu, ci este Sfântă şi Dreaptă. Toată credinţa voastră este plină de necurăţie, pentru că credeţi în necuraţii şi viclenii diavoli şi faceţi voia lor’’.

Slujitorii cei fără Dumnezeu i-au legat o piatră mare apoi au aruncat-o mare. Cel Atotputernic a zădărnicit planurile necuraţilor păgâni, căci piatra s-a dezlegat, iar Sfânta a ieşit şi umbla pe apele mării ca pe uscat. Când s-a înfăţişat judecătorului păgân, i-a spus: ,,Uitaţi-vă şi vedeţi puterea Hristosului meu şi credeţi în El’’. Orbit de necredinţă, acesta a învinuit-o pe Sfântă că a făcut această minune cu ajutorul vrăjilor! Cu alte cuvinte, slujitorul diavolului arunca asupra Sfintei Haritina acuzaţia absurdă, când ea slujea în curăţie Domnului nostru Iisus Hristos. După ce a răbdat toate chinurile imaginate de minţile întunecate de diavolul, Sfânta a ajuns în primejdia de a fi necinstită de brutele păgâne. Dumnezeu i-a stat în ajutor şi a chemat-o la El, astfel încât prigonitorii au rămas miraţi lângă trupul ei cel curat.

Tinerele din vremea noastră să ia aminte la pilda vieţii acestei plăcute a lui Dumnezeu şi dacă nu au tăria să moară pentru Hristos, măcar să-şi păstreze curăţia în mijlocul acestui neam viclean şi desfrânat (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005)

Presbiter Iovița Vasile

Diavolul este un geniu al răului. El a fost printre îngerii cei buni din ceruri, fiind el însuşi înger bun, până în momentul în care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a fost aruncat din ceruri. Diavolul şi demonii săi au stat în faţa tronului ceresc şi L-au lăudat pe Dumnezeu, au văzut slava cerească, de aceea scria Sfântul Apostol Iacov despre ei că ,,cred şi se cutremură’’ (Iacov 2, 19). Diavolul cunoaşte întreaga istorie a omenirii, a amăgit generaţie după generaţie. Poate să grăiască în oricare din limbile pământului şi are capacitatea de a opera în mintea oamenilor, aducându-le gânduri rele şi înşelătoare. De cele mai multe ori se prezintă cu identitate falsă, căci dacă s-ar arăta pe faţă că este diavol, ar fi alungat cu mai multă uşurinţă. Spune Sfântul Apostol Pavel că ,,nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii’’, iar slujitorii lui dintre oameni îl urmează în viclenie şi ,,iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 14-15).

Viclenia diavolului este extraordinară, deoarece ştie să întindă omului curse cu greu de sesizat. Scriind cea dintâi Epistolă episcopului Timotei al Efesului, Sfântul Apostol Pavel îl previne asupra primejdiei ce stă asupra celui care vrea să fie slujitor al Bisericii, aceea de a cădea în cursa diavolului (I Timotei 3, 7). Sfântul Ierarh rus Ignatie Brianceaninov a scris despre cursele celui rău în acest fel:

,,Mă cufund gânditor în cugetarea asupra curselor diavolului. Ele sunt răspândite în afara şi în lăuntrul omului. O cursă este unită îndeaproape cu alta; în unele locuri cursele stau pe câteva rânduri; în altele sunt făcute deschizături largi, dar care duc în laţurile cele amarnice, din care izbăvirea pare deja cu neputinţă. Privind la cursele cele mult meşteşugite, mă tânguiesc cu amar! Fără voie reiau întrebarea fericitului locuitor al pustiei: <<Doamne! Cine, oare se va izbăvi din aceste curse ?> Răspunsul l-a primit cu multe secole în urmă Sfântul Antonie cel Mare: Smerita cugetare trece de acestea și ele nici nu pot măcar să se atingă de ea’’.

Am dorit să scriu despre cursele diavolului, cinstite cititorule, deoarece toţi suntem războiţi de el, de slugile sale, şi ne este de folos să-i cunoaştem vicleşugurile pentru a şti cum să-l biruim. Biruinţă asupra diavolului, a cohortelor sale de demoni şi asupra oamenilor care s-au făcut slugi ale sale, nu putem avea decât cu ajutorul lui Dumnezeu. Lui să ne rugăm în vreme de ispită şi să privim la pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care, fiind ispitit de cel rău, l-a biruit şi l-a alungat.

Presbiter Iovița Vasile