Domnule Sofronie Drincec,
Sunt preotul pensionar Iovița Vasile din Sanmihaiu Almașului, județul Sălaj. În temeiul datoriei pe care Dumnezeu a pus-o asupra noastră, aceea de a ne apăra Credința Ortodoxă și Biserica, vă rog să vă depuneți demisia și să părăsiți urgent sediul Episcopiei, pentru ca Poporul Ortodox din Bihor să-și aleagă un ierarh vrednic. Motivez cererea mea imperativă:
1.Ați fost ales și impus ca episcop de puterea lumească, nu de Biserică, ceea ce vă atrage caterisirea imediată (Canonul 3 al Sinodului VII Ecumenic)
2.Ați săvîrșit un simulacru de sfințire a apei împreună cu căpetenia papistașilor.
3.Ați partcipat la sinodul tîlhăresc din Creta, semnînd actele acestuia, prin care L-ați trădat pe Mantuitorul și Biserica Sa. Ați fost de acord să desființați Dogma unicității Bisericii, cuprinsă în Crez, ați introdus oficial cancerul ecumenismului în Biserică și ați încălcat o mulțime de Sfinte Canoane, care fac parte din Sfanta Tradiție și implicit din Revelația Dumnezeiască.
4. De Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, în loc să vă împliniți misiunea de ierarh, ați participat la un ritual greco-catolic unde ați fost pomenit în rîndul pseudo-episcopilor papistași. Ca atare, v-ați lepădat de Credința Ortodoxă și ați fost primit și asimilat de eretici, faptă numită apostazie.
5.V-ați înconjurat de o șleahtă de sodomiți, atrăgînd hule inimaginabile asupra Bisericii noastre.
6.Ați îngăduit ca în biserica din Velența să intre un grup de tineri nesăbuiți, care au practicat arte marțiale chiar în fața ușilor împărătești. Amintesc că zisele arte marțiale sunt practici demonice, condamnate ca atare de Biserică. În loc să le atrageți atenția asupra pericolului acestor practici, îi încurajați, cu complicitatea nevrednicilor preoți de la Velența, să se manifeste chiar în sfantul locaș.
Ajunge! Vă aduc aminte că nu sunteți ierarh ortodox, cu atat mai mult se impune plecarea dumneavoastră. În vremuri normale ați fi fost judecat, caterisit, excomunicat și anatemizat. Oricum, ați fost anatemizat la Duminica Ortodoxiei pentru ereziile din Creta, și vă veți convinge că anatema nu e un cuvînt fără noimă, ci o realitate înfricoșătoare pentru cei asupra cărora se pronunță cu dreptate. Dacă vreți să puneți la încercare îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, puteți să rămîneți, în continuare, pe scaunul episcopal. Eu vă spun că sfîrșitul va veni, și va fi pe măsura monstruozităților pe care le-ați comis.
Presbiter Iovița Vasile 11 august 2024
Autor: iovita_vasile
Predică la Duminica a 7-a după Rusalii. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor
În secolul al III-lea după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a trăit în Biserica noastră un creştin, anume Origen, împodobit cu multe şi alese daruri de către Bunul Dumnezeu. Darul scrisului era unul dintre ele, de aceea el a scris mii de lucrări teologice din care, cele mai multe, s-au pierdut. Cele care ni se păstrează ne arată ce capacitate extraordinară avea acest om şi ce lucrări frumoase a scris despre adevărurile de credinţă. Biserica îi traduce şi îi tipăreşte operele rămase dar nu-l socoteşte în rândul Sfinţilor Părinţi, ci doar printre scriitorii bisericeşti, din motive pe care le vom vedea în cele ce urmează.
Din păcate, Origen a propovăduit o erezie pe care Biserica nu i-a putut-o trece cu vederea, deoarece ea lezează adevărul şi priveşte Dreapta noastră Credinţă: bizuindu-se pe logica omenească, el a scris într-o vreme, că Dumnezeu fiind iubitor de oameni, fiind negrăit de bun, îi va ierta, în cele din urmă, pe toţi oamenii, oricât de păcătoşi ar fi, şi-i va duce pe toţi în Împărăţia Sa cea veşnică. Afirmaţia poate părea frumoasă, atrăgătoare şi vrednică de crezare, căci şi Dumnezeu ,,voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” ( I Tim. 2, 4 ). Ceea ce a ignorat Origen este faptul că prea mulţi oameni nu doresc ei înşişi mântuirea, trăind în păcate necurmate şi urându-L cu toată fiinţa lor pe Bunul Dumnezeu. Ar fi drept ca aceştia să fie mântuiţi împotriva voinţei lor? Desigur, nu! Pe de altă parte, dacă am da crezare spuselor lui Origen, ar trebui, pe cale de consecinţă, să admitem – Doamne, fereşte! – ca neadevărate cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Matei 25, 46).
Trebuie, însă, să recunoaştem că învăţătura lui Origen poate părea multora atrăgătoare şi frumoasă – şi noi dorim mântuirea tuturor oamenilor! – dar, din păcate, ea nu este şi adevărată. Iar pe noi ne interesează, înainte de toate, Adevărul sau, dacă vreţi, comoara de adevăruri mântuitoare propovăduite de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.
Am ţinut să spun acester lucruri din istoria Bisericii noastre deoarece, în anii din urmă, această erezie a reapărut într-o formă oarecum disimulată şi de ea sunt tentaţi foarte mulţi oameni, chiar membri ai Bisericii noastre, fără să-şi dea seama de capcanele diavolului, fie din neştiinţă, fie din nescultare. Despre ce este vorba?
Urmând această ,,logică” strâmbă, vom ajunge la o concluzie strâmbă şi ea. Prin urmare, dacă toţi se roagă lui Dumnezeu, toţi vor fi mântuţi, indiferent câtă otravă este conţinută în ereziile lor, indiferent cât de mult au hulit Sfânta Biserică, pe slujitorii ei, Sfintele Taine, pe Maica Domnului, icoanele şi toate cele sfinte. Crezând această concluzie, ne situăm într-o teribilă eroare, căci nu putem da dreptate unuia sau altuia în detrimental Scripturilor Sfinte care spun: ,,Este un Domn, o Credinţă, un Botez” (Efes. 4, 5). Vă puteţi dumneavoastră imagina că scriind acestea Bisericii din Efes, Sfântul Apostol Pavel a minţit? Doamne, fereşte! Ei, dacă credem cu adevărat în Sfintele Scripturi, atunci trebuie neapărat să renunţăm la acel păgubitor ,,şi ei se roagă lui Dumnezeu” şi să ne disociem de mulţimea sectelor şi credinţelor pierzatoare de suflete. Că acei oameni se roagă lui Dumnezeu e un fapt evident numai că o fac în afara Adevărului, ceea ce înseamnă, de fapt, rugăciune zadarnică. Dacă se vorbeşte uneori de periculoasa şi teribila sectă Martorii lui Iehova, auzi pe câte unul spunând: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu”; dacă e în discuţie secta penticostală cu toată colecţia lor de erezii pierzătoare de suflete, se va găsi cineva să spună: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu, şi ei se vor mântui”; dacă pomenim de secta baptistă care mai nou se autointitulează ,,biserică”, cu botezul ei mincinos, nu-i exclus să auzim: ,,Şi ei sunt ai lui Dumnezeu, şi la ei este posibilă mântuirea”. Şi exemplele ar putea continua pentru oricare din multele secte, religii demonice, biserici mincinoase existente astăzi în lume. Pentru fiecare se va spune: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu, şi ei sunt fiii Săi”.
Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos scrise de Sfântul Matei ne arată desluşit: ,,Nu oricine îmi zice : Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea’’ (Matei 7, 21-23). Iată, aşadar: a prooroci, a te ruga Lui Hristos, a face chiar minuni în numele Lui, înseamnă fărădelege dacă nu te afli în Adevăr, în Credinţa cea adevărată.
Ştiţi cum se roagă fecioarele cele nebune lui Hristos? ,,Doamne, Doamne, deschide-ne nouă’’. Şi ştiţi cum va răspunde Dreptul Judecător acestei rugăciuni? ,,Nu vă cunosc pe voi’’ (Matei 25, 11-12). Nu vă cunosc pe voi pentru că nu aţi stat în Credinţa cea adevărată, singura mântuitoare, deci v-aţi purtat ca nişte nebune.
Să lăsăm dar acel insinuant şi mincinos slogan: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu’’.Se cuvine să vedem care este mărturia Scripturilor Sfinte privitoare la singura credinţă mântuitoare. Aşa a scris Sfântul Apostol Iuda: ,,Iubiţilor, punând toată râvna, vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoia să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi oameni nelegiuiţi” (Iuda 3 şi 4). Lămurit spune dumnezeiescul Apostol: credinţa adevărată este cea a Sfinţilor! Şi acum spuneţi-mi dumneavoastră unde găsiţi Credinţa Sfinţilor? La iehoviştii hulitori ai Maicii Domnului? La adventiştii sau baptiştii sau penticostalii sau mileniştii care-şi bat joc de Sfinţi şi nu-i recunosc? Ce legătură au ei cu Credinţa Sfinţilor? Niciuna, pentru că ei îi urăsc pe sfinţi şi implicit Credinţa lor. Câte sărbători au ei pentru a-i cinsti pe sfinţii lui Dumnezeu? Niciuna, ba încă îşi mai bat joc de noi când îi sărbătorim pe prietenii lui Dumnezeu. Întrebarea firească ce ne-o punem: cine are Credinţa Sfinţilor? Numai noi, iubiţi credincioşi, cei care alcătuim Biserica lui Hristos. Doar noi avem îndreptăţirea să cântăm: ,,Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat Credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi’’. Sfinţii au trăit şi trăiesc şi astăzi numai în Biserică. Între Credinţa lor şi cea a noastră nu-i nici cea mai mică deosebire, deoarece e aceaşi Credinţă.
Spunându-vă cuvintele scrise de Sfântul Apostol Iuda să nu le trecem cu vederea pe cele care ne îndeamnă: ,,să luptaţi pentru credinţa cea dată Sfinţilor’’. Îndemnul odată primit, nu mai este facultativ, devine poruncă sfântă! Porunca trebuie împlinită, nu ignorată. În faţa lui Dumnezeu nu vom putea spune că nu am ştiut. Ştim şi avem datoria să ne luptăm pentru ea, atunci când e ponegrită, hulită şi lepădată. Fireşte, nu cu mijloace violente sau nepotrivite, ci cu calm, convingere şi hotărâre. Părintele Cleopa spunea aşa: ,,Nu cumva, socotind că noi iubim pe aproapele să ne lăsăm călcaţi de cei străini în dreapta credinţă în Hristos, care voiesc a ne depărta pe noi de la Ortodoxie şi a ne impune credinţa lor cea strâmbă şi ereticească. Se cade, aşadar, oricărui preot ortodox şi oricărui creştin al Bisericii noastre dreptmăritoare, să fie un bun ostaş al lui Hristos cu toată evlavia şi cu mânie bărbătească şi tare să apere, prin cuvânt (vorbit) şi scris, adevărul dreptei noastre credinţe. Nu se cade a fi blând acolo unde nu trebuie a te purta cu blândeţe’’.Pe de altă parte, Sfântul Apostol Pavel spune că credinţa este darul lui Dumnezeu (Efes. 2,8). Cum am putea îngădui să fie batjocorit darul lui Dumnezeu de oameni nelegiuiţi?
Vedeţi că a spus Mântuitorul: ,,mulţi îmi vor zice în ziua aceea…’’ Cine sunt acei mulţi? Să ne uităm numai câteva versete mai sus: ,,Largă este poarta şi largă este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’ (Matei 7, 13). Altădată Fiul lui Dumnezeu ne-a prevenit: ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Să nu vă duceţi după ei’’ (Luca 21, 8). Sfântul Apostol ne face să fim cu luare-aminte: ,,Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar şi pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vort adduce lor o grabnică pieire. Mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, Calea adevărului (adică Biserica) va fi hulită ‘’(II Petru 2, 1-2)
Aceştia sunt cei mulţi! Să nu fim printre ei! Să fim între cei puţini care merg prin poarta cea strâmtă şi pe calea cea îngustă care duce în împărăţia lui Dumnezeu. Să fim adică în Credinţa Sfinţilor, singura mântuitoare.
În Evanghelia acestei Duminici Domnul Iisus Hristos întâlnşte doi oameni orbi care au început să strige cu stăruintă în urma Lui: ,,Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David’’. După ce a intrt în casă, i-a întrebat: ,,Credeţi că pot să fac Eu aceasta?’’ ,,Da, Doamne!’’, au răspuns ei. Ce ne spun nouă aceste două cuvinte? Că acei doi oameni aveau o Credinţă nestrămutată, puternică, izbăvitoare. Mântuitorul le-a atins ochii spunându-le: ,,După credinţa voastră, fie vouă’’ (Matei 9, 29). Ochii lor s-au luminat, Domnul Iisus le-a dat vederea! Credinţa lor i-a tămăduit.
Ce v-aş putea eu spune, în încheierea acestui cuvânt, dumneavoastră, celor dreptcredincioşi? După Sfanta Credinţa Ortodoxă să vă răsplătească Atotputernicul Dumnezeu. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Din păcate, Origen a propovăduit o erezie pe care Biserica nu i-a putut-o trece cu vederea, deoarece ea lezează adevărul şi priveşte Dreapta noastră Credinţă: bizuindu-se pe logica omenească, el a scris într-o vreme, că Dumnezeu fiind iubitor de oameni, fiind negrăit de bun, îi va ierta, în cele din urmă, pe toţi oamenii, oricât de păcătoşi ar fi, şi-i va duce pe toţi în Împărăţia Sa cea veşnică. Afirmaţia poate părea frumoasă, atrăgătoare şi vrednică de crezare, căci şi Dumnezeu ,,voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” ( I Tim. 2, 4 ). Ceea ce a ignorat Origen este faptul că prea mulţi oameni nu doresc ei înşişi mântuirea, trăind în păcate necurmate şi urându-L cu toată fiinţa lor pe Bunul Dumnezeu. Ar fi drept ca aceştia să fie mântuiţi împotriva voinţei lor? Desigur, nu! Pe de altă parte, dacă am da crezare spuselor lui Origen, ar trebui, pe cale de consecinţă, să admitem – Doamne, fereşte! – ca neadevărate cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Matei 25, 46).
Trebuie, însă, să recunoaştem că învăţătura lui Origen poate părea multora atrăgătoare şi frumoasă – şi noi dorim mântuirea tuturor oamenilor! – dar, din păcate, ea nu este şi adevărată. Iar pe noi ne interesează, înainte de toate, Adevărul sau, dacă vreţi, comoara de adevăruri mântuitoare propovăduite de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.
Am ţinut să spun acester lucruri din istoria Bisericii noastre deoarece, în anii din urmă, această erezie a reapărut într-o formă oarecum disimulată şi de ea sunt tentaţi foarte mulţi oameni, chiar membri ai Bisericii noastre, fără să-şi dea seama de capcanele diavolului, fie din neştiinţă, fie din nescultare. Despre ce este vorba?
Urmând această ,,logică” strâmbă, vom ajunge la o concluzie strâmbă şi ea. Prin urmare, dacă toţi se roagă lui Dumnezeu, toţi vor fi mântuţi, indiferent câtă otravă este conţinută în ereziile lor, indiferent cât de mult au hulit Sfânta Biserică, pe slujitorii ei, Sfintele Taine, pe Maica Domnului, icoanele şi toate cele sfinte. Crezând această concluzie, ne situăm într-o teribilă eroare, căci nu putem da dreptate unuia sau altuia în detrimental Scripturilor Sfinte care spun: ,,Este un Domn, o Credinţă, un Botez” (Efes. 4, 5). Vă puteţi dumneavoastră imagina că scriind acestea Bisericii din Efes, Sfântul Apostol Pavel a minţit? Doamne, fereşte! Ei, dacă credem cu adevărat în Sfintele Scripturi, atunci trebuie neapărat să renunţăm la acel păgubitor ,,şi ei se roagă lui Dumnezeu” şi să ne disociem de mulţimea sectelor şi credinţelor pierzatoare de suflete. Că acei oameni se roagă lui Dumnezeu e un fapt evident numai că o fac în afara Adevărului, ceea ce înseamnă, de fapt, rugăciune zadarnică. Dacă se vorbeşte uneori de periculoasa şi teribila sectă Martorii lui Iehova, auzi pe câte unul spunând: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu”; dacă e în discuţie secta penticostală cu toată colecţia lor de erezii pierzătoare de suflete, se va găsi cineva să spună: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu, şi ei se vor mântui”; dacă pomenim de secta baptistă care mai nou se autointitulează ,,biserică”, cu botezul ei mincinos, nu-i exclus să auzim: ,,Şi ei sunt ai lui Dumnezeu, şi la ei este posibilă mântuirea”. Şi exemplele ar putea continua pentru oricare din multele secte, religii demonice, biserici mincinoase existente astăzi în lume. Pentru fiecare se va spune: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu, şi ei sunt fiii Săi”.
Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos scrise de Sfântul Matei ne arată desluşit: ,,Nu oricine îmi zice : Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea’’ (Matei 7, 21-23). Iată, aşadar: a prooroci, a te ruga Lui Hristos, a face chiar minuni în numele Lui, înseamnă fărădelege dacă nu te afli în Adevăr, în Credinţa cea adevărată.
Ştiţi cum se roagă fecioarele cele nebune lui Hristos? ,,Doamne, Doamne, deschide-ne nouă’’. Şi ştiţi cum va răspunde Dreptul Judecător acestei rugăciuni? ,,Nu vă cunosc pe voi’’ (Matei 25, 11-12). Nu vă cunosc pe voi pentru că nu aţi stat în Credinţa cea adevărată, singura mântuitoare, deci v-aţi purtat ca nişte nebune.
Să lăsăm dar acel insinuant şi mincinos slogan: ,,Şi ei se roagă lui Dumnezeu’’.Se cuvine să vedem care este mărturia Scripturilor Sfinte privitoare la singura credinţă mântuitoare. Aşa a scris Sfântul Apostol Iuda: ,,Iubiţilor, punând toată râvna, vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoia să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi oameni nelegiuiţi” (Iuda 3 şi 4). Lămurit spune dumnezeiescul Apostol: credinţa adevărată este cea a Sfinţilor! Şi acum spuneţi-mi dumneavoastră unde găsiţi Credinţa Sfinţilor? La iehoviştii hulitori ai Maicii Domnului? La adventiştii sau baptiştii sau penticostalii sau mileniştii care-şi bat joc de Sfinţi şi nu-i recunosc? Ce legătură au ei cu Credinţa Sfinţilor? Niciuna, pentru că ei îi urăsc pe sfinţi şi implicit Credinţa lor. Câte sărbători au ei pentru a-i cinsti pe sfinţii lui Dumnezeu? Niciuna, ba încă îşi mai bat joc de noi când îi sărbătorim pe prietenii lui Dumnezeu. Întrebarea firească ce ne-o punem: cine are Credinţa Sfinţilor? Numai noi, iubiţi credincioşi, cei care alcătuim Biserica lui Hristos. Doar noi avem îndreptăţirea să cântăm: ,,Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat Credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi’’. Sfinţii au trăit şi trăiesc şi astăzi numai în Biserică. Între Credinţa lor şi cea a noastră nu-i nici cea mai mică deosebire, deoarece e aceaşi Credinţă.
Spunându-vă cuvintele scrise de Sfântul Apostol Iuda să nu le trecem cu vederea pe cele care ne îndeamnă: ,,să luptaţi pentru credinţa cea dată Sfinţilor’’. Îndemnul odată primit, nu mai este facultativ, devine poruncă sfântă! Porunca trebuie împlinită, nu ignorată. În faţa lui Dumnezeu nu vom putea spune că nu am ştiut. Ştim şi avem datoria să ne luptăm pentru ea, atunci când e ponegrită, hulită şi lepădată. Fireşte, nu cu mijloace violente sau nepotrivite, ci cu calm, convingere şi hotărâre. Părintele Cleopa spunea aşa: ,,Nu cumva, socotind că noi iubim pe aproapele să ne lăsăm călcaţi de cei străini în dreapta credinţă în Hristos, care voiesc a ne depărta pe noi de la Ortodoxie şi a ne impune credinţa lor cea strâmbă şi ereticească. Se cade, aşadar, oricărui preot ortodox şi oricărui creştin al Bisericii noastre dreptmăritoare, să fie un bun ostaş al lui Hristos cu toată evlavia şi cu mânie bărbătească şi tare să apere, prin cuvânt (vorbit) şi scris, adevărul dreptei noastre credinţe. Nu se cade a fi blând acolo unde nu trebuie a te purta cu blândeţe’’.Pe de altă parte, Sfântul Apostol Pavel spune că credinţa este darul lui Dumnezeu (Efes. 2,8). Cum am putea îngădui să fie batjocorit darul lui Dumnezeu de oameni nelegiuiţi?
Vedeţi că a spus Mântuitorul: ,,mulţi îmi vor zice în ziua aceea…’’ Cine sunt acei mulţi? Să ne uităm numai câteva versete mai sus: ,,Largă este poarta şi largă este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’ (Matei 7, 13). Altădată Fiul lui Dumnezeu ne-a prevenit: ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Să nu vă duceţi după ei’’ (Luca 21, 8). Sfântul Apostol ne face să fim cu luare-aminte: ,,Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar şi pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vort adduce lor o grabnică pieire. Mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, Calea adevărului (adică Biserica) va fi hulită ‘’(II Petru 2, 1-2)
Aceştia sunt cei mulţi! Să nu fim printre ei! Să fim între cei puţini care merg prin poarta cea strâmtă şi pe calea cea îngustă care duce în împărăţia lui Dumnezeu. Să fim adică în Credinţa Sfinţilor, singura mântuitoare.
În Evanghelia acestei Duminici Domnul Iisus Hristos întâlnşte doi oameni orbi care au început să strige cu stăruintă în urma Lui: ,,Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David’’. După ce a intrt în casă, i-a întrebat: ,,Credeţi că pot să fac Eu aceasta?’’ ,,Da, Doamne!’’, au răspuns ei. Ce ne spun nouă aceste două cuvinte? Că acei doi oameni aveau o Credinţă nestrămutată, puternică, izbăvitoare. Mântuitorul le-a atins ochii spunându-le: ,,După credinţa voastră, fie vouă’’ (Matei 9, 29). Ochii lor s-au luminat, Domnul Iisus le-a dat vederea! Credinţa lor i-a tămăduit.
Ce v-aş putea eu spune, în încheierea acestui cuvânt, dumneavoastră, celor dreptcredincioşi? După Sfanta Credinţa Ortodoxă să vă răsplătească Atotputernicul Dumnezeu. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Sfantul Mucenic Lavrentie Arhidiaconul
,,Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le strică. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură’’ (Matei 8, 19-20).
Sfântul Arhidiacon Lavrentie a trăit în vremea tiranului împărat Deciu, care a dus o luptă sălbatică împotriva Bisericii lui Hristos. În această prigoană a pătimit şi Sfântul Sixt, Episcopul Romei. Spun cărţile noastre bisericeşti că în acei ani, cel care era ridicat în scaunul episcopal la Roma, era hotărât pentru o moarte sigură, de aceea Episcopii Romei de-atunci au pătimit ca Mucenici.
Sfântul Lavrentie primise poruncă de la Sfântul Sixt să ia toate avuţiile Bisericii şi să le împartă săracilor şi celor care aveau trebuinţă. A luat, deci, Sfântul toate câte i-au fost încredinţate şi i-a căutat pe cei lipsiţi, dându-le cele de trebuinţă până acestea s-au isprăvit. Stăpânirea păgână a vremii a aflat precum că Sfântului Arhidiacon Lavrentie i s-a încredinţat toată avuţia Bisericii, fără să ştie că fusese dată săracilor, de aceea a fost întemniţat şi i s-a pus în vedere: ,,Lasă-ţi împotrivirea şi ne arată avuţiile, care se zice că sunt la tine’’. Sfântul a răspuns: ,,Dă-mi vreme două sau trei zile şi ţi le voi arăta’’. Eliberat fiind, Sfântul s-a dus şi a adunat pe săraci, văduve, sărmani, orbi, şchiopi şi neputincioşi. Cu aceştia s-a înfăţişat stăpânitorilor, care se aşteptau la bogăţii imense. Pe aceştia i-a arătat păgânului Valerian, spunându-i: ,,Iată, aveţi vistieriile cele veşnice puse în aceste vase pe care le vedeţi şi cine îşi va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăţie’’.
Văzându-se înşelaţi în aşteptările lor, mai-marii vremii au poruncit cumplite chinuri asupra Sfântului. Acesta s-a întărit cu putere de la Mântuitorul Iisus Hristos şi a răbdat cu bărbăţie, nevrând măcar să audă de zeii cei spurcaţi. Au adus un pat de fier şi l-au întins pe slujitorul Domnului pe el, apoi au făcut foc dedesupt. În aceste chinuri greu de imaginat a petrecut Sfântul Arhidiacon Lavrentie, având grijă să spună necuratului Deciu: ,,Vezi, ticălosule, că aceşti cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ţie munci veşnice! Căci Domnul meu ştie, că pentru Sfânt Numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat şi, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Îi mulţumesc Lui’’. Şi-a dat sufletul său cel curat în mâinile lui Dumnezeu Celui Atotputernic, într-o zi de 10 august, zi în care Biserica face pomenirea sa (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 111-119).
Pentru rugăciunile Sfântului Lavrentie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte Sfânta Biserică Ortodoxă.
Presbiter Iovița Vasile
Sfântul Arhidiacon Lavrentie a trăit în vremea tiranului împărat Deciu, care a dus o luptă sălbatică împotriva Bisericii lui Hristos. În această prigoană a pătimit şi Sfântul Sixt, Episcopul Romei. Spun cărţile noastre bisericeşti că în acei ani, cel care era ridicat în scaunul episcopal la Roma, era hotărât pentru o moarte sigură, de aceea Episcopii Romei de-atunci au pătimit ca Mucenici.
Sfântul Lavrentie primise poruncă de la Sfântul Sixt să ia toate avuţiile Bisericii şi să le împartă săracilor şi celor care aveau trebuinţă. A luat, deci, Sfântul toate câte i-au fost încredinţate şi i-a căutat pe cei lipsiţi, dându-le cele de trebuinţă până acestea s-au isprăvit. Stăpânirea păgână a vremii a aflat precum că Sfântului Arhidiacon Lavrentie i s-a încredinţat toată avuţia Bisericii, fără să ştie că fusese dată săracilor, de aceea a fost întemniţat şi i s-a pus în vedere: ,,Lasă-ţi împotrivirea şi ne arată avuţiile, care se zice că sunt la tine’’. Sfântul a răspuns: ,,Dă-mi vreme două sau trei zile şi ţi le voi arăta’’. Eliberat fiind, Sfântul s-a dus şi a adunat pe săraci, văduve, sărmani, orbi, şchiopi şi neputincioşi. Cu aceştia s-a înfăţişat stăpânitorilor, care se aşteptau la bogăţii imense. Pe aceştia i-a arătat păgânului Valerian, spunându-i: ,,Iată, aveţi vistieriile cele veşnice puse în aceste vase pe care le vedeţi şi cine îşi va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăţie’’.
Văzându-se înşelaţi în aşteptările lor, mai-marii vremii au poruncit cumplite chinuri asupra Sfântului. Acesta s-a întărit cu putere de la Mântuitorul Iisus Hristos şi a răbdat cu bărbăţie, nevrând măcar să audă de zeii cei spurcaţi. Au adus un pat de fier şi l-au întins pe slujitorul Domnului pe el, apoi au făcut foc dedesupt. În aceste chinuri greu de imaginat a petrecut Sfântul Arhidiacon Lavrentie, având grijă să spună necuratului Deciu: ,,Vezi, ticălosule, că aceşti cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ţie munci veşnice! Căci Domnul meu ştie, că pentru Sfânt Numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat şi, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Îi mulţumesc Lui’’. Şi-a dat sufletul său cel curat în mâinile lui Dumnezeu Celui Atotputernic, într-o zi de 10 august, zi în care Biserica face pomenirea sa (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 111-119).
Pentru rugăciunile Sfântului Lavrentie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte Sfânta Biserică Ortodoxă.
Presbiter Iovița Vasile
Atîta îi duce mintea…
Blestematul Memorandum e în plină lucrare. Printre cei care pun vîrtos umărul pentru înfăptuirea lui, sunt purtătorii de căpestre, pseudo-ierarhii romani, conștiincioși executanți ai ordinelor venite de la antihriști. Recent, trompeta lor vestitoare, Basilica, a publicat o listă cu sărbători păgîne, care n-au nimic de-a face cu Sfintele Sărbători ale Bisericii noastre. Dimpotrivă, acestea au fost clocite în mințile întunecate ale globaliștilor spre a înlocui treptat Sărbătorile noastre. În acest fel trebuie să arate calendarul zis religios al antihristului. Penibili și ridicoli cum nu s-a mai văzut, dar ce mai contează. Simandicoasele fețe bisericeșri de la noi s-au aliniat conștiincios, ca deobicei, comandamantelor satanice. Acești oameni nu-i pregătesc pe credincioși pentru Venirea Mantuitorului, ci pentru întronizarea blestematului antihrist.
-26 ianuarie – ziua internațională a educației pentru mediu
-3martie – ziua mondială a faunei sălbatice
-18 martie – ziua globală a reciclării
-22 martie – ziua mondială a apei
-23 martie – ora pămîntului
-21 aprilie – ziua internațională a pădurilor
-22 aprilie – ziua pămîntului
-20 mai – ziua mondială a albinelor
-17 mai – ziua mersului la serviciu cu bicicleta
-24 mai – ziua europeană a parcurilor naționale
-3 iunie – ziua mondială a bicicletei
-5 iunie – ziua mediului
-8 iunie – ziua oceanului planetar
Și lista continuă.
Presbiter Iovița Vasile
-26 ianuarie – ziua internațională a educației pentru mediu
-3martie – ziua mondială a faunei sălbatice
-18 martie – ziua globală a reciclării
-22 martie – ziua mondială a apei
-23 martie – ora pămîntului
-21 aprilie – ziua internațională a pădurilor
-22 aprilie – ziua pămîntului
-20 mai – ziua mondială a albinelor
-17 mai – ziua mersului la serviciu cu bicicleta
-24 mai – ziua europeană a parcurilor naționale
-3 iunie – ziua mondială a bicicletei
-5 iunie – ziua mediului
-8 iunie – ziua oceanului planetar
Și lista continuă.
Presbiter Iovița Vasile
Prin multe suferințe trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Cuviosul Pimen
Cine dintre oameni nu-şi doreşte să fie sănătos cu trupul? Toţi alergăm după sănătatea trupului, foarte puţini ne îngrijim de cea a sufletului.
Biserica pomenește între Sfinţii lui Dumnezeu pe Cuviosul Pimen, cel cu multe dureri. Acesta s-a născut bolnav trupeşte şi aşa a trăit. Părinţii lui l-au dus la Sfânta Mănăstire Pecersca, cerându-le monahilor să se roage pentru fiul lor. ,,Iar Cuvioşii Părinţi, ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate de la Domnul, ci mai ales cerea adăugare de boală, ca nu cumva, însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mănăstire şi să nu-şi mai câştige dorinţa’’. Cu multă osârdie se ruga şi pentru ca Dumnezeu să-l învrednicească de viaţa călugărească. Şi cum Dumnezeu are nebănuite căi, într-o noapte au venit Îngeri luminaţi, ca nişte tineri frumoşi, alţii în chip de egumeni şi au calugărit pe Pimen, după toată rânduiala Sfintei Biserici. Mirarea obştii a fost mare şi a trebuit oarecare timp pentru a se dumiri că Îngerii lui Dumnezeu au împlinit dorinţa cea de multă vreme a Cuviosului Pimen.
A fost încredinţat celor care se îngrijeau de bolnavi, dar aceştia îl lăsau în părăsire chiar câte trei zile, încât Cuviosul suferea de foame şi sete, şi o făcea cu bucurie, răbdând toate pentru Domnul. A fost adus lângă el un frate bolnav, pe care l-a tămăduit prin rugăciune, pentru ca el să se facă slujitor al celor bolnavi. Fratele a uitat degrabă de făgăduinţă şi l-a lăsat în părăsire pe Cuvios. Atunci Dumnezeu a adus iarăşi boală fratelui, şi iarăşi Cuviosul l-a tămăduit. Ar fi putut Sfântul Pimen să se roage şi pentru sine, ca Dumnezeu să-i dea sănătate, însă spunea: ,,Mai de folos îmi este să putrezesc cu totul în această viaţă, pentru ca în cealaltă, trupul meu să fie fără de stricăciune. Aici să sufăr urâta putoare, ca acolo să mă umplu de buna mireasmă. Bună este, frate, bisericeasca stare înainte, întru luminatul, curatul şi preasfântul loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzute, a înălţa cântare lui Dumnezeu’’.
Douăzeci şi opt de ani a răbdat Cuviosul povara bolii. Preabunul Dumnezeu a adus vremea mutării sale şi, înştiinţat de aceasta, s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, apoi tot Sfinţii Îngeri au venit şi i-au luat curatul suflet, spre a-l duce în faţa tronului ceresc, la judecata particulară (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 82-87).
Presbiter Iovița Vasile
Biserica pomenește între Sfinţii lui Dumnezeu pe Cuviosul Pimen, cel cu multe dureri. Acesta s-a născut bolnav trupeşte şi aşa a trăit. Părinţii lui l-au dus la Sfânta Mănăstire Pecersca, cerându-le monahilor să se roage pentru fiul lor. ,,Iar Cuvioşii Părinţi, ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate de la Domnul, ci mai ales cerea adăugare de boală, ca nu cumva, însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mănăstire şi să nu-şi mai câştige dorinţa’’. Cu multă osârdie se ruga şi pentru ca Dumnezeu să-l învrednicească de viaţa călugărească. Şi cum Dumnezeu are nebănuite căi, într-o noapte au venit Îngeri luminaţi, ca nişte tineri frumoşi, alţii în chip de egumeni şi au calugărit pe Pimen, după toată rânduiala Sfintei Biserici. Mirarea obştii a fost mare şi a trebuit oarecare timp pentru a se dumiri că Îngerii lui Dumnezeu au împlinit dorinţa cea de multă vreme a Cuviosului Pimen.
A fost încredinţat celor care se îngrijeau de bolnavi, dar aceştia îl lăsau în părăsire chiar câte trei zile, încât Cuviosul suferea de foame şi sete, şi o făcea cu bucurie, răbdând toate pentru Domnul. A fost adus lângă el un frate bolnav, pe care l-a tămăduit prin rugăciune, pentru ca el să se facă slujitor al celor bolnavi. Fratele a uitat degrabă de făgăduinţă şi l-a lăsat în părăsire pe Cuvios. Atunci Dumnezeu a adus iarăşi boală fratelui, şi iarăşi Cuviosul l-a tămăduit. Ar fi putut Sfântul Pimen să se roage şi pentru sine, ca Dumnezeu să-i dea sănătate, însă spunea: ,,Mai de folos îmi este să putrezesc cu totul în această viaţă, pentru ca în cealaltă, trupul meu să fie fără de stricăciune. Aici să sufăr urâta putoare, ca acolo să mă umplu de buna mireasmă. Bună este, frate, bisericeasca stare înainte, întru luminatul, curatul şi preasfântul loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzute, a înălţa cântare lui Dumnezeu’’.
Douăzeci şi opt de ani a răbdat Cuviosul povara bolii. Preabunul Dumnezeu a adus vremea mutării sale şi, înştiinţat de aceasta, s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, apoi tot Sfinţii Îngeri au venit şi i-au luat curatul suflet, spre a-l duce în faţa tronului ceresc, la judecata particulară (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 82-87).
Presbiter Iovița Vasile
Macarie Banu de la Oituz joacă, de ani buni, la două capete
L-am cunoscut în urmă cu vreo șase ani la Bănceni, ca trimis special (a se citi iscoadă), a lui Ioachim Giosanu. Atunci, împreună cu Eftimie Mitra și Lavrentie Carp de la Iași, au alcătuit un triou care cînta o partitură ecumenistă zgomotoasă, cu dese luări de cuvant incoerente, menite să consume cît mai mult din timpul ce-l aveam la îndemînă, sau mai clar, să zădărnicească întîlnirea noastră cu ÎPS Longhin și cu Părintele Theodoros Zisis. Cei trei stăteau alături și ne-am dat seama dintru început ce urmăresc. Fie sănătoși. Trecem peste asta.
După acești ani, Macarie Banu rostește un spici, ziceți-i predică, dacă vreți, în care lămurește foarte clar poziția sa în Biserica noastră. Zice cam așa:
1.Am fost acuzat că sunt schismatic, pentru că nu am un episcop căruia să mă supun, iar Biserica fără episcop… Uite că eu îl am, pe Ioachim al Romanului, pe care nu-l pomenesc la ieșirea cu Sfintele Daruri, dar îl pomenesc la Proscomidie, pentru că aici sunt obligat să-I pomenesc pe toți! Părinte, asta poți să o spui mirenilor, nu nouă clericilor care știm că întreruperea pomenirii înseamnă că acel nume nu se va mai auzi în acea biserică pînă la pocăința episcopului eretic. Nu e cazul lui Ioachim, și-atunci comuniunea dumitale cu ereticul rămane intactă. Nicidecum îngrădire de erezie! Cei care se aseamănă se adună și vor ave parte de același tratament la Judecată. Nu mai încerca să ne convingi că ești îngrădit de erezie.
2.Acuzației că nu ar avea un antimis canonic pe care să slujească, îi răspunde senin: Am un antimis pe care se găsește semnătura lui Ioachim Giosanu. Părinte, antimisul e element esential care arată comuniunea cu un episcop, eretic sau dreptcredincios. Cum poți să spui că esti îngrădit de ereticul Ioachim, semnatar în Creta, cînd slujești cu sîrg pe antimisul lui?
3.Părintele Macarie și-a însușit bine sloganul oficial, lansat spre prostirea tuturor: Mergem pînă la potirul comun. De potirul comun s-a trecut de multă vreme, urmează doar ca practica să fie generalizată. Și-atunci cînd va sluji cu papistașii, ne va spune că ascultarea de episcop e mai presus de amănunte nesemnificative, cum ar fi potirul comun.
3.Ca să nu mai lungim vorba, îți spun, părinte Macarie, că ești omul lui Ioachim ereticul, în postura înjositoare de iscoadă, și nicidecum un nepomenitor. Dacă erai un adevărat îngrădit de erezie, te-ar fi caterisit imediat. Ambiguitatea aceasta în care te complaci nu-ți face cinste. Și niciodată nu ne vei putea convinge că ești un antiecumenist. Ai o pregătire intelectuală de admirat, așa încît nu se poate să nu-ți dai seama spre ce îndrepți. Ce-ai ales, aceea vei primi.
Presbiter Iovița Vasile
După acești ani, Macarie Banu rostește un spici, ziceți-i predică, dacă vreți, în care lămurește foarte clar poziția sa în Biserica noastră. Zice cam așa:
1.Am fost acuzat că sunt schismatic, pentru că nu am un episcop căruia să mă supun, iar Biserica fără episcop… Uite că eu îl am, pe Ioachim al Romanului, pe care nu-l pomenesc la ieșirea cu Sfintele Daruri, dar îl pomenesc la Proscomidie, pentru că aici sunt obligat să-I pomenesc pe toți! Părinte, asta poți să o spui mirenilor, nu nouă clericilor care știm că întreruperea pomenirii înseamnă că acel nume nu se va mai auzi în acea biserică pînă la pocăința episcopului eretic. Nu e cazul lui Ioachim, și-atunci comuniunea dumitale cu ereticul rămane intactă. Nicidecum îngrădire de erezie! Cei care se aseamănă se adună și vor ave parte de același tratament la Judecată. Nu mai încerca să ne convingi că ești îngrădit de erezie.
2.Acuzației că nu ar avea un antimis canonic pe care să slujească, îi răspunde senin: Am un antimis pe care se găsește semnătura lui Ioachim Giosanu. Părinte, antimisul e element esential care arată comuniunea cu un episcop, eretic sau dreptcredincios. Cum poți să spui că esti îngrădit de ereticul Ioachim, semnatar în Creta, cînd slujești cu sîrg pe antimisul lui?
3.Părintele Macarie și-a însușit bine sloganul oficial, lansat spre prostirea tuturor: Mergem pînă la potirul comun. De potirul comun s-a trecut de multă vreme, urmează doar ca practica să fie generalizată. Și-atunci cînd va sluji cu papistașii, ne va spune că ascultarea de episcop e mai presus de amănunte nesemnificative, cum ar fi potirul comun.
3.Ca să nu mai lungim vorba, îți spun, părinte Macarie, că ești omul lui Ioachim ereticul, în postura înjositoare de iscoadă, și nicidecum un nepomenitor. Dacă erai un adevărat îngrădit de erezie, te-ar fi caterisit imediat. Ambiguitatea aceasta în care te complaci nu-ți face cinste. Și niciodată nu ne vei putea convinge că ești un antiecumenist. Ai o pregătire intelectuală de admirat, așa încît nu se poate să nu-ți dai seama spre ce îndrepți. Ce-ai ales, aceea vei primi.
Presbiter Iovița Vasile
Schimbarea la Faţă a Domnului
,,Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugiunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie’’. Cu această cântare bisericească cinstim pe Mântuitorul lumii azi, în zi de praznic împărătesc.
Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit. Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde.
Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25). Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12). Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului.
,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim în textul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.
Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.
Presbiter Iovița Vasile
Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit. Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde.
Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25). Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12). Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului.
,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim în textul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.
Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.
Presbiter Iovița Vasile
Încotro?
Observ cu stupoare cum se continuă trădarea românilor sub toate aspectele: politic, economic și spiritual…
Din punct de vedere politic, tocmai am aflat că nu funcționăm ca un stat de drept, suveran și independent, ci ca o corporație subordonată Corporației Financiare Internaționale. Și asta din anul 1991!!! Printr-o lege Nr 28, dată de către niște autorități care aveau doar un statut provizoriu și care nu aveau voie să dea atunci astfel de legi. În plus, această lege a fost dată fără înștiințarea poporului român! Doamna avocat Marina Alexandru a explicat astfel și motivul pentru care Constituția României, realizată ulterior, induce in eroare poporul român, deoarece nu menționează corect statutul juridic al poporului român, care, conform Legii Nr. 28, este considerat un popor de resurse umane și atât! Autoritățile lucrează de atunci vizibil împotriva poporului român pe toate planurile fără teama că ar putea fi trase la răspundere de către cineva…
Pe plan economic, observăm că au fost distruse mai întâi fabricile, lăsând în urmă milioane de șomeri nevoiți să plece în lumea largă pentru a-și câștiga existența. Dacă suntem ,,resurse umane”, nu trebuie să ne mirăm… Dar era bine să știm și noi… Însă eu știu că suntem oameni liberi, nu suntem resursele umane ale nimănui! Acum, sub diferite pretexte, se distruge și zootehnia acestei țări. Cele mai mari complexe zootehnice sunt lovite brusc de boli incurabile… Se pregătește cumva și o reducere a populației prin înfometare? Sau doar o condiționare de digitalizare a obținerii alimentelor? Sau se face loc cărnii artificiale pe piața românească?
Nici pe plan spiritual lucrurile nu stau mai bine. Mulți clerici ortodocși de-ai noștri se ,,specializează” în Occident!!! Adică într-un mediu neortodox! Și vedem că se întorc în țară de la studii cu idei ecumeniste, potrivnice mântuirii neamului românesc… De parcă ar fi și el datori să se subordoneze Corporației Financiare Internaționale, nu lui Dumnezeu! Unii se dezic de Botezul Ortodox prin întreită afundare, îi țin departe pe români de Sfânta Împărtășanie sub diferite pretexte necanonice, nu mai fac misiune ortodoxă, pun accent pe cele materiale în dauna celor duhovnicești și nu iau atitudine împotriva proliferării sectelor și ereziilor. Și să nu-i pui să vorbească despre pecetluire, că nu e voie! E subiect tabu! Se pune codul QR pe unele biserici și nimeni nu comentează. Prea puțini informează lumea că digitalizarea persoanei este incompatibilă cu mântuirea, deși despre acest lucru se vorbește în Apocalipsă, capitolele 13 și 14! Ba chiar e posibilă plata cu cardul la unele mănăstiri!!! Nici despre impunerea ideologiei LGBT nu se prea vorbește… Se renovează bisericile și mănăstirile și se pune apoi crucea lui Baphomet!!! Crucea lui Hristos nu e corectă… politic! Și ,,vaccinurile” cu nanotehnologie reprezintă un subiect tabu. Cine dorește satanizarea României?
Au apărut camere de supraveghere în biserici pentru a se verifica cine încalcă regulile Corporației Financiare Internaționale! Transformarea unor mănăstiri în centre turistice de asemenea este corectă… politic! Doar așa, prin prisma corectitudinii politice, înțelegem de ce ni se spune că Sinodul din 2016 este ,,mare și sfânt”! Ce anume îl face să fie sfânt? Sigla sa blasfemiatoare? Acceptarea confesiunilor eretice ca fiind ,,biserici”? Calitatea duhovnicească a participanților? Înseamnă că se duce în derizoriu însăși ideea de sfințenie! În plus, ne conduce la ideea de infailibilitate în Ortodoxie, ceea ce este extrem de grav. Acest lucru nu se poate să nu aibă urmări. Adică devine sfânt tot ce convine Corporației Financiare Internaționale! Ca și la papistași!
În aceste condiții, se încurajează interculturalitatea în loc să se pună accent pe cunoașterea și respectarea tradiției creștine de către toți românii.
În plus, se pare că și pe plan militar există planuri ,,mărețe”! Dacă această Corporație Financiară Internațională nu are nevoie de atâtea ,,resurse umane”, acestea se mai pot diminua prin… atragerea României într-un război! Ce idealuri? E suficient să ni se spună că rușii reprezintă răul suprem, iar NATO reprezintă binele suprem! Și, uite-așa, n-au decât să se omoare ortodocșii între ei! Doamne, ferește! Și așa vedem ruși instruiți de ceceni și ucraineni și români instruiți de americani! Și nici americanii, nici cecenii nu se duc să lupte în prima linie…
Trebuie să învățăm să ne comportăm ca niște oameni liberi până nu este prea târziu. Liberi în Dumnezeu, însă! Și cu Dumnezeu, sub povățuirea Duhului Sfânt! Dobândirea Duhului Sfânt este incompatibilă cu păcatul de orice fel și cu erezia. Libertatea nu se confundă cu libertinajul. Cei care au decis să lupte pe toate planurile împotriva poporului român trebuie să priceapă că nu suntem resursele lor pe care să le folosească așa cum le dictează stăpânii lor din afară.
Dumnezeu să ne ocrotească și să ne ajute să facem voia Sa pe toate planurile! Amin.
Sora Pelaghia
Din punct de vedere politic, tocmai am aflat că nu funcționăm ca un stat de drept, suveran și independent, ci ca o corporație subordonată Corporației Financiare Internaționale. Și asta din anul 1991!!! Printr-o lege Nr 28, dată de către niște autorități care aveau doar un statut provizoriu și care nu aveau voie să dea atunci astfel de legi. În plus, această lege a fost dată fără înștiințarea poporului român! Doamna avocat Marina Alexandru a explicat astfel și motivul pentru care Constituția României, realizată ulterior, induce in eroare poporul român, deoarece nu menționează corect statutul juridic al poporului român, care, conform Legii Nr. 28, este considerat un popor de resurse umane și atât! Autoritățile lucrează de atunci vizibil împotriva poporului român pe toate planurile fără teama că ar putea fi trase la răspundere de către cineva…
Pe plan economic, observăm că au fost distruse mai întâi fabricile, lăsând în urmă milioane de șomeri nevoiți să plece în lumea largă pentru a-și câștiga existența. Dacă suntem ,,resurse umane”, nu trebuie să ne mirăm… Dar era bine să știm și noi… Însă eu știu că suntem oameni liberi, nu suntem resursele umane ale nimănui! Acum, sub diferite pretexte, se distruge și zootehnia acestei țări. Cele mai mari complexe zootehnice sunt lovite brusc de boli incurabile… Se pregătește cumva și o reducere a populației prin înfometare? Sau doar o condiționare de digitalizare a obținerii alimentelor? Sau se face loc cărnii artificiale pe piața românească?
Nici pe plan spiritual lucrurile nu stau mai bine. Mulți clerici ortodocși de-ai noștri se ,,specializează” în Occident!!! Adică într-un mediu neortodox! Și vedem că se întorc în țară de la studii cu idei ecumeniste, potrivnice mântuirii neamului românesc… De parcă ar fi și el datori să se subordoneze Corporației Financiare Internaționale, nu lui Dumnezeu! Unii se dezic de Botezul Ortodox prin întreită afundare, îi țin departe pe români de Sfânta Împărtășanie sub diferite pretexte necanonice, nu mai fac misiune ortodoxă, pun accent pe cele materiale în dauna celor duhovnicești și nu iau atitudine împotriva proliferării sectelor și ereziilor. Și să nu-i pui să vorbească despre pecetluire, că nu e voie! E subiect tabu! Se pune codul QR pe unele biserici și nimeni nu comentează. Prea puțini informează lumea că digitalizarea persoanei este incompatibilă cu mântuirea, deși despre acest lucru se vorbește în Apocalipsă, capitolele 13 și 14! Ba chiar e posibilă plata cu cardul la unele mănăstiri!!! Nici despre impunerea ideologiei LGBT nu se prea vorbește… Se renovează bisericile și mănăstirile și se pune apoi crucea lui Baphomet!!! Crucea lui Hristos nu e corectă… politic! Și ,,vaccinurile” cu nanotehnologie reprezintă un subiect tabu. Cine dorește satanizarea României?
Au apărut camere de supraveghere în biserici pentru a se verifica cine încalcă regulile Corporației Financiare Internaționale! Transformarea unor mănăstiri în centre turistice de asemenea este corectă… politic! Doar așa, prin prisma corectitudinii politice, înțelegem de ce ni se spune că Sinodul din 2016 este ,,mare și sfânt”! Ce anume îl face să fie sfânt? Sigla sa blasfemiatoare? Acceptarea confesiunilor eretice ca fiind ,,biserici”? Calitatea duhovnicească a participanților? Înseamnă că se duce în derizoriu însăși ideea de sfințenie! În plus, ne conduce la ideea de infailibilitate în Ortodoxie, ceea ce este extrem de grav. Acest lucru nu se poate să nu aibă urmări. Adică devine sfânt tot ce convine Corporației Financiare Internaționale! Ca și la papistași!
În aceste condiții, se încurajează interculturalitatea în loc să se pună accent pe cunoașterea și respectarea tradiției creștine de către toți românii.
În plus, se pare că și pe plan militar există planuri ,,mărețe”! Dacă această Corporație Financiară Internațională nu are nevoie de atâtea ,,resurse umane”, acestea se mai pot diminua prin… atragerea României într-un război! Ce idealuri? E suficient să ni se spună că rușii reprezintă răul suprem, iar NATO reprezintă binele suprem! Și, uite-așa, n-au decât să se omoare ortodocșii între ei! Doamne, ferește! Și așa vedem ruși instruiți de ceceni și ucraineni și români instruiți de americani! Și nici americanii, nici cecenii nu se duc să lupte în prima linie…
Trebuie să învățăm să ne comportăm ca niște oameni liberi până nu este prea târziu. Liberi în Dumnezeu, însă! Și cu Dumnezeu, sub povățuirea Duhului Sfânt! Dobândirea Duhului Sfânt este incompatibilă cu păcatul de orice fel și cu erezia. Libertatea nu se confundă cu libertinajul. Cei care au decis să lupte pe toate planurile împotriva poporului român trebuie să priceapă că nu suntem resursele lor pe care să le folosească așa cum le dictează stăpânii lor din afară.
Dumnezeu să ne ocrotească și să ne ajute să facem voia Sa pe toate planurile! Amin.
Sora Pelaghia
Sfântul Ierarh Nifon al Constanțianei: Vedenie despre înfricoșătoarea Judecată. Voi pedepsi sodomiții, care au spurcat pământul și văzduhul cu nelegiuirea lor
Într-o seară, după ce și-a terminat obișnuita rugăciune de noapte, Cuviosul s-a întins să doarmă pe patul de pietre ca întotdeauna. Era miezul nopții și el încă veghea, privind cerul înstelat și luna. Singur își socotea păcatele sale și se tânguia cu mintea, gândindu-se la înfricoșatul ceas al judecății.
Deodată, vede că se trage tăria cerului ca o perdea și apare Domnul nostru Iisus Hristos într-o slavă negrăită. În jurul lui, în văzduh, stăteau toate oștile cerești; îngeri, heruvimi și serafimi, erau în minunate și înfricoșate cete, rânduite fiecare după felul, frumusețea și strălucirea lor. Domnul S-a adresat conducătorului unei cete și acela s-a apropiat luminos, cu teamă și respect.
„Mihaile, mai marele Așezământului, pregătește cu ceata ta tronul de foc al slavei Mele și mergi în valea lui Iosafat. Acolo să-l așezi ca prim semn al venirii Mele. Pentru că s-a împlinit ceasul când fiecare va lua plata după faptele sale. Grăbește-te, că a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au închinat la idoli și s-au lepădat de Mine, Făcătorul
lor. Pe cei ce s-au închinat la pietre și la lemne, pe care le-am dat spre trebuința lor. Pe toți îi voi sfărâma ca pe „vasele olarului”. Tot așa și pe dușmanii Mei, pe ereticii care au îndrăznit să coboare pe Duhul Mângâietor în rândul făpturilor. Vai de ei, ce foc îi așteaptă!
Acum Mă voi arăta și iudeilor, care M-au răstignit și n-au crezut în Dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toată stăpânirea și puterea și sunt Judecător drept. Atunci când eram pe Cruce, ziceau: „Hoo! Tu Cel ce dărâmi Biserica… mântuiește-Te pe Tine…” Acum a Mea este răzbunarea, le voi răsplăti! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul jidovesc, cel stricat și viclean, pentru că nu s-a pocăit. Le-am dat vreme de pocăință, dar au nesocotit-o; vor lua acum răzbunare.
Voi pedepsi sodomiții, care au spurcat pământul și văzduhul cu nelegiuirea lor. I-am ars atunci și iarăși îi voi arde, pentru că au urât plăcerea Duhului Sfânt și au iubit plăcerea diavolului. Voi pedepsi pe toți desfrânații, nerușinații și întunecații care se aseamănă cu armăsarii. Nu s-au îndestulat cu căsnicia lor legiuită, ci s-au bălăcit în fărădelege și satana i-a aruncat legați în prăpastia de foc. Nu au auzit că înfricoșat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui viu? Nu s-au temut că voi vărsa peste ei mânia Mea; i-am chemat la pocăință, dar nu s-au pocăit.
(Text trimis de anonim)
Deodată, vede că se trage tăria cerului ca o perdea și apare Domnul nostru Iisus Hristos într-o slavă negrăită. În jurul lui, în văzduh, stăteau toate oștile cerești; îngeri, heruvimi și serafimi, erau în minunate și înfricoșate cete, rânduite fiecare după felul, frumusețea și strălucirea lor. Domnul S-a adresat conducătorului unei cete și acela s-a apropiat luminos, cu teamă și respect.
„Mihaile, mai marele Așezământului, pregătește cu ceata ta tronul de foc al slavei Mele și mergi în valea lui Iosafat. Acolo să-l așezi ca prim semn al venirii Mele. Pentru că s-a împlinit ceasul când fiecare va lua plata după faptele sale. Grăbește-te, că a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au închinat la idoli și s-au lepădat de Mine, Făcătorul
lor. Pe cei ce s-au închinat la pietre și la lemne, pe care le-am dat spre trebuința lor. Pe toți îi voi sfărâma ca pe „vasele olarului”. Tot așa și pe dușmanii Mei, pe ereticii care au îndrăznit să coboare pe Duhul Mângâietor în rândul făpturilor. Vai de ei, ce foc îi așteaptă!
Acum Mă voi arăta și iudeilor, care M-au răstignit și n-au crezut în Dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toată stăpânirea și puterea și sunt Judecător drept. Atunci când eram pe Cruce, ziceau: „Hoo! Tu Cel ce dărâmi Biserica… mântuiește-Te pe Tine…” Acum a Mea este răzbunarea, le voi răsplăti! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul jidovesc, cel stricat și viclean, pentru că nu s-a pocăit. Le-am dat vreme de pocăință, dar au nesocotit-o; vor lua acum răzbunare.
Voi pedepsi sodomiții, care au spurcat pământul și văzduhul cu nelegiuirea lor. I-am ars atunci și iarăși îi voi arde, pentru că au urât plăcerea Duhului Sfânt și au iubit plăcerea diavolului. Voi pedepsi pe toți desfrânații, nerușinații și întunecații care se aseamănă cu armăsarii. Nu s-au îndestulat cu căsnicia lor legiuită, ci s-au bălăcit în fărădelege și satana i-a aruncat legați în prăpastia de foc. Nu au auzit că înfricoșat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui viu? Nu s-au temut că voi vărsa peste ei mânia Mea; i-am chemat la pocăință, dar nu s-au pocăit.
(Text trimis de anonim)
Predică la Duminica a 6-a după Rusalii. De la Domnul Iisus, toată darea cea bună și tot darul desăvârșit
În vreme ce Se afla în cetatea Sa, Capernaum, Mântuitorului nostru I se aduce un om paralizat, întins într-un pat din care nu se putea ridica. Ca și boala lui Lazăr din Betania, ,,această boală nu era spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, ca prin ea, Fiul lui Dumnezeu să se slăvească’’ (Ioan 11, 4). Fiind în această stare de teribilă neputință, a trebuit să fie purtat cu patul de patru oameni. Aceștia arată, prin fapta lor, neclintita Credință în puterea Mântuitorului Hristos. Din fapta lor, văzând Credința lor, Domnul Iisus a spus slăbănogului: ,,Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!,, (Matei 9, 23). Credința lucre faptele cele bune, după cum ne încredonțează și ne cere Sfântul Apostol Iacov (2, 23). Limpede vedem, din cuvintele Scripturii, cum Credința unora este de folos spre mântuire altora, în cazul de față slăbănogului. Tot așa și Credința nașilor este spre luminarea și mântuirea pruncilor pe care-I aduc la Taina Sfântului Botez. Celor care se bizuiesc pe logica lor și spun că pruncul trebuie să ajungă matur și să aibă credință spre a fi botezat, le răspundem că gândurile lor nu sunt ca gândurile lui Dumnezeu (Isaiia 55, 8) și că pruncul se botează în Biserică pe temeiul Credinței nașilor care, împreună cu părinții copilului vor avea grijă ca acesta să adauge Sfântului Botez Credința sa, până la sfârșitul vieții sale pământești.
Psalmistul David a scris: ,,Tu ești Cel Ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele. Spre Tine m-am aruncat de la naștere, din pântecele maicii mele, Tu ești Dumnezeul meu,, (Psalmul 21, 9-10). Sfântul Prooroc Isaiia (49, 1). spune, de asemenea: ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. La fel consună și cuvintele Sfântului Prooroc Ieremia (1, 5): ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. Un alt mare Prooroc al lui Dumnezeu reproduce cuvintele lui Dumnezeu: ,,Înainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit Prooroc pentru popoare,, (Ieremia 1, 5).
Așadar, Dumnezeu nu așteaptă, precum sectarii cei nesăbuiți, ca omul să ajungă la maturitate pentru a alege. Între ce să aleagă? Între Dumnezeu și diavolul? Îi lăsăm această opțiune, bine știind că Dumnezeu ne alege pe fiecare din pântecele maicii noastre spre mântuire? De vreme ce Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul nostru, înțelept lucrează Sfânta Biserică atunci când botează pruncii în Numele Preasfintei Treimi și-i povățuiește să rămână toată viața credincioși slujitori ai Celui Atotputernic.
Înțelepțește au lucrat și cei patru oameni, când l-au încredințat puterii și milostivirii lui Dumnezeu pe acel slăbănog. Doctorul sufletelor și al trupurilor știa pricina bolii acestuia: păcatul. De aceea s- și îngrijit, înainte de toate, de sufletul său, de înlăturarea cauzei care l-a slăbănogit, de iertarea păcatelor sale. Vindecarea sufletului i-a adus și tămăduirea trupească, prin puterea cuvântului Domnului ,,Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta,, (Matei 9, 6).
Când omul, în boala sa, se încredințează lui Dumnezeu și cere sfatul preotului, și acesta, asemenea Mântuitorului, îl cercetează sufletește în Taina Sfintei Spovedanii, îi dă dezlegare de păcate și canon, apoi îl împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului ,,spre iertatea păcatelor și spre viața de veci,,. Apoi îl îndeamnă la dreaptă viețuire în Hristos, îl pomenește la Sfânta Liturghie știind că ,,rugăciunea Credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica,, (Iacov 5, 15). De multe ori s-a văzut că un păcat ascuns pricinuiește boală îndelungată, iar după mărturisirea acestuia, Dumnezeu dă sănătate celui neputincios.
Binele făcut de Mântuitorul n-a bucurat însă și pe cărturarii cei îndărătnici. Fără să arate prin fapte ori vorbe, aceștia cugetau: ,,Acesta hulește. Cine poate să ierte păcatele decât numai Unul Dumnezeu?,, (Marcu 2, 7). Vedeți câtă întunecime în mințile iudeilor, care refuzau să creadă că Dumnezeu Însuși Se afla printre ei și se apleca asupra neputințelor omenești, le ierta păcatele și le dăruia sănătate. Și chiar mai mult, a dat sfințiților slujitori ai Bisericii puterea de a ierta păcatele oamenilor (Matei 9, 8).
Evanghelia de azi ne arată binele pe care Bunul Dumnezeu l-a semănat în lume. Fie că ne merge bine, fie că suntem în grele încercări, Dumnezeu este aproape de noi în toată vremea. ,,Ca izvor al vieții și al iubirii, Dumnezeu Se apleacă și Se descoperă continuu oamenilor. El nu este niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El sălășluiește în inimile noastre’’ (Învățătura de Credință Creștin Ortodoxă, EIBMO, București, 1952, p. 5-6).
Cărturarii iudei, împuținați la minte cum erau, se ridicau împotriva Mântuitorului întotdeauna când acesta aducea binele în mijlocul lor. Cărturarii nebuni ai veacului acestuia, fii ai diavolului (I Ioan) se insinuează și astăzi printre noi, Îl tăgăduiesc pe Mântuitorul lumii, rostesc blasfemii la adresa Maicii Domnului, a Sfinților, batjocoresc Biserica și cele sfinte, seamănă necredință. Îndoială, și confuzie, săvârșesc faptele întunericului, spre pierzarea lor și a celor care-i ascultă. Pe aceștia avem datoria să-I aducem la cunoașterea Adevăratului Dumnezeu, iar dacă stăruie în rătăcirea lor, să ne depărtăm de ei.
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate și putere pentru a-I sluji în această viață, iar la Dreapta Judecată să ne spună și nouă: Îndrăznește fiule! Iertate sunt păcatele tale,,. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Psalmistul David a scris: ,,Tu ești Cel Ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele. Spre Tine m-am aruncat de la naștere, din pântecele maicii mele, Tu ești Dumnezeul meu,, (Psalmul 21, 9-10). Sfântul Prooroc Isaiia (49, 1). spune, de asemenea: ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. La fel consună și cuvintele Sfântului Prooroc Ieremia (1, 5): ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. Un alt mare Prooroc al lui Dumnezeu reproduce cuvintele lui Dumnezeu: ,,Înainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit Prooroc pentru popoare,, (Ieremia 1, 5).
Așadar, Dumnezeu nu așteaptă, precum sectarii cei nesăbuiți, ca omul să ajungă la maturitate pentru a alege. Între ce să aleagă? Între Dumnezeu și diavolul? Îi lăsăm această opțiune, bine știind că Dumnezeu ne alege pe fiecare din pântecele maicii noastre spre mântuire? De vreme ce Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul nostru, înțelept lucrează Sfânta Biserică atunci când botează pruncii în Numele Preasfintei Treimi și-i povățuiește să rămână toată viața credincioși slujitori ai Celui Atotputernic.
Înțelepțește au lucrat și cei patru oameni, când l-au încredințat puterii și milostivirii lui Dumnezeu pe acel slăbănog. Doctorul sufletelor și al trupurilor știa pricina bolii acestuia: păcatul. De aceea s- și îngrijit, înainte de toate, de sufletul său, de înlăturarea cauzei care l-a slăbănogit, de iertarea păcatelor sale. Vindecarea sufletului i-a adus și tămăduirea trupească, prin puterea cuvântului Domnului ,,Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta,, (Matei 9, 6).
Când omul, în boala sa, se încredințează lui Dumnezeu și cere sfatul preotului, și acesta, asemenea Mântuitorului, îl cercetează sufletește în Taina Sfintei Spovedanii, îi dă dezlegare de păcate și canon, apoi îl împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului ,,spre iertatea păcatelor și spre viața de veci,,. Apoi îl îndeamnă la dreaptă viețuire în Hristos, îl pomenește la Sfânta Liturghie știind că ,,rugăciunea Credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica,, (Iacov 5, 15). De multe ori s-a văzut că un păcat ascuns pricinuiește boală îndelungată, iar după mărturisirea acestuia, Dumnezeu dă sănătate celui neputincios.
Binele făcut de Mântuitorul n-a bucurat însă și pe cărturarii cei îndărătnici. Fără să arate prin fapte ori vorbe, aceștia cugetau: ,,Acesta hulește. Cine poate să ierte păcatele decât numai Unul Dumnezeu?,, (Marcu 2, 7). Vedeți câtă întunecime în mințile iudeilor, care refuzau să creadă că Dumnezeu Însuși Se afla printre ei și se apleca asupra neputințelor omenești, le ierta păcatele și le dăruia sănătate. Și chiar mai mult, a dat sfințiților slujitori ai Bisericii puterea de a ierta păcatele oamenilor (Matei 9, 8).
Evanghelia de azi ne arată binele pe care Bunul Dumnezeu l-a semănat în lume. Fie că ne merge bine, fie că suntem în grele încercări, Dumnezeu este aproape de noi în toată vremea. ,,Ca izvor al vieții și al iubirii, Dumnezeu Se apleacă și Se descoperă continuu oamenilor. El nu este niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El sălășluiește în inimile noastre’’ (Învățătura de Credință Creștin Ortodoxă, EIBMO, București, 1952, p. 5-6).
Cărturarii iudei, împuținați la minte cum erau, se ridicau împotriva Mântuitorului întotdeauna când acesta aducea binele în mijlocul lor. Cărturarii nebuni ai veacului acestuia, fii ai diavolului (I Ioan) se insinuează și astăzi printre noi, Îl tăgăduiesc pe Mântuitorul lumii, rostesc blasfemii la adresa Maicii Domnului, a Sfinților, batjocoresc Biserica și cele sfinte, seamănă necredință. Îndoială, și confuzie, săvârșesc faptele întunericului, spre pierzarea lor și a celor care-i ascultă. Pe aceștia avem datoria să-I aducem la cunoașterea Adevăratului Dumnezeu, iar dacă stăruie în rătăcirea lor, să ne depărtăm de ei.
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate și putere pentru a-I sluji în această viață, iar la Dreapta Judecată să ne spună și nouă: Îndrăznește fiule! Iertate sunt păcatele tale,,. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Întăriți-vă în Hristos Domnul. Vremea muceniciei se apropie. Sataniștii își dezvăluie intențiile criminale
Fără nicio introducere inutilă. Am văzut un film bine făcut, am extras din el, am transcris și vă înștiințez despre cele ce urmează.
1.Credința în Dumnezeu va fi clasificată ca boală psihică (Antena 3).
2.Un neurolog spune că religia este o boală mintală (Digi 24).
3.Șapte motive pentru care religia a fost considerată boală psihică (Nationaliștii.ro):
(1) Halucinatii – persoana religioasã are prieteni invizibili, insistând cã acestia ar fi reali, vorbind cu acestia zilnic, desi nimeni nu-i poate vedea sau auzi.
(2) Iluzii – pacientul crede cã prietenii invizibili au puteri magice pentru a-i îmbogãti, pentru a-i vindeca, pentru a aduce pacea pe Pãmânt, dacã vor fi rugati.
(3) Negarea/Inabilitatea de a învãta – desi rugãciunile pentru pacea mondialã au rãmas fãrã rãspuns, chiar si dupã multe sute de ani, pacienții persistã cu rugãciunile, de fiecare datã aºsteptând alte rezultate.
(4) Inabilitatea de a distinge fantezia de realitate – credințele se bazeazã pe vechi mitologii, ce sunt acceptate ca fapte istorice.
(5) Paranoia – credinþa cã oricine nu împãrtãseste conceptul supernatural al realitãtii este ,,malefic”, ,,diavol”, ,,agent al Satanei”.
(6) Abuz emotional – ¬ conceptele religioase ca pãcat, iad, cauzeazã sentimente de vinã, rusine, fricã și alte stãri care pot rãni psihicul pentru totdeauna.
(7) Violentã – multi pacienti insistã cã si altii sã le împãrtãseascã iluziile, chiar cu folosirea violentei.
Acum depinde de decizia fiecaruia. Cine e gata sa deschida ochii si sa vada realitatea este sanatos. Daca nu poti sa vezi si sa realizezi de fapt simptomele acestei boli si continui sa spui ca exista o divinitate, te sfatuim sa mergi de urgenta la psihiatru pentru un control. – Articol de Ionut Marian
4.Au stabilit și nume de boli: Complexul Mesia. Ziși oameni de știință de la Harvard s-au pronunțat asupra unor personae ca: Mantuitorul, Avraam, Moise, Apostolul Pavel, concluzionînd că aceștia ar fi fost nebuni, bolnavi psihic.
5.Starea mintală a lui Iisus din Nazaret. Blasfemie nemaiauzită, plămădită în străfundurile iadului și preluată de viitorii cetățeni ai acestuia.
Nu vă temeți, iubitori de Hristos. Mărturisiți-L pe Mantuitorul pînă la ultima voastră suflare. Nu vă încredeți în promisiunile antihriștilor, ca nu cumva să vă lepădați de Binefăcătorul vostru și să pierdeți Împărăția. În cîteva secunde se poate dobîndi mîntuirea sau se poate pierde.
Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Presbiter Iovița Vasile
1.Credința în Dumnezeu va fi clasificată ca boală psihică (Antena 3).
2.Un neurolog spune că religia este o boală mintală (Digi 24).
3.Șapte motive pentru care religia a fost considerată boală psihică (Nationaliștii.ro):
(1) Halucinatii – persoana religioasã are prieteni invizibili, insistând cã acestia ar fi reali, vorbind cu acestia zilnic, desi nimeni nu-i poate vedea sau auzi.
(2) Iluzii – pacientul crede cã prietenii invizibili au puteri magice pentru a-i îmbogãti, pentru a-i vindeca, pentru a aduce pacea pe Pãmânt, dacã vor fi rugati.
(3) Negarea/Inabilitatea de a învãta – desi rugãciunile pentru pacea mondialã au rãmas fãrã rãspuns, chiar si dupã multe sute de ani, pacienții persistã cu rugãciunile, de fiecare datã aºsteptând alte rezultate.
(4) Inabilitatea de a distinge fantezia de realitate – credințele se bazeazã pe vechi mitologii, ce sunt acceptate ca fapte istorice.
(5) Paranoia – credinþa cã oricine nu împãrtãseste conceptul supernatural al realitãtii este ,,malefic”, ,,diavol”, ,,agent al Satanei”.
(6) Abuz emotional – ¬ conceptele religioase ca pãcat, iad, cauzeazã sentimente de vinã, rusine, fricã și alte stãri care pot rãni psihicul pentru totdeauna.
(7) Violentã – multi pacienti insistã cã si altii sã le împãrtãseascã iluziile, chiar cu folosirea violentei.
Acum depinde de decizia fiecaruia. Cine e gata sa deschida ochii si sa vada realitatea este sanatos. Daca nu poti sa vezi si sa realizezi de fapt simptomele acestei boli si continui sa spui ca exista o divinitate, te sfatuim sa mergi de urgenta la psihiatru pentru un control. – Articol de Ionut Marian
4.Au stabilit și nume de boli: Complexul Mesia. Ziși oameni de știință de la Harvard s-au pronunțat asupra unor personae ca: Mantuitorul, Avraam, Moise, Apostolul Pavel, concluzionînd că aceștia ar fi fost nebuni, bolnavi psihic.
5.Starea mintală a lui Iisus din Nazaret. Blasfemie nemaiauzită, plămădită în străfundurile iadului și preluată de viitorii cetățeni ai acestuia.
Nu vă temeți, iubitori de Hristos. Mărturisiți-L pe Mantuitorul pînă la ultima voastră suflare. Nu vă încredeți în promisiunile antihriștilor, ca nu cumva să vă lepădați de Binefăcătorul vostru și să pierdeți Împărăția. În cîteva secunde se poate dobîndi mîntuirea sau se poate pierde.
Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Presbiter Iovița Vasile
Sfântul Ioan Maximovici: Focul Dumnezeiesc, mîntuitor sau mistuitor
Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se călește. La fel și omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuiește. Focul este întotdeauna foc! Dar vedem că din atingerea de el rezultă fie cenușă, fie oțel, în funcție de ceea ce se atinge. La fel se întâmplă și cu omul, și totul depinde de ce anume va aduce el focului dumnezeiesc, adică în ce stare este omul când se atinge de Dumnezeu. Dacă se ține ca fierul, atunci puterea fierului va deveni de oțel. Dar dacă se coboară până la slăbiciunea paielor, va fi mistuit.
Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, este în mod inevitabil adus la Dumnezeu și vai lui dacă nu se va pregăti pentru această întâlnire. Lev Tolstoi s-a apropiat de Dumnezeu cu neglijență, plin de sine, fără frică de Dumnezeu, s-a împărtășit cu nevrednicie și a ajuns apostat. Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrem sau nu acest lucru.
Trebuie să știm că vine Judecata de Apoi și să ne raportăm cum se cuvine la acea zi și la acel eveniment. Trebuie să ne curățim sufletele și să ne rugăm. Trebuie să ne raportăm la acel eveniment în mod limpede și conștient, iar nu ca o jivină care-și ascunde capul ca să nu vadă primejdia.
(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001,
Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, este în mod inevitabil adus la Dumnezeu și vai lui dacă nu se va pregăti pentru această întâlnire. Lev Tolstoi s-a apropiat de Dumnezeu cu neglijență, plin de sine, fără frică de Dumnezeu, s-a împărtășit cu nevrednicie și a ajuns apostat. Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrem sau nu acest lucru.
Trebuie să știm că vine Judecata de Apoi și să ne raportăm cum se cuvine la acea zi și la acel eveniment. Trebuie să ne curățim sufletele și să ne rugăm. Trebuie să ne raportăm la acel eveniment în mod limpede și conștient, iar nu ca o jivină care-și ascunde capul ca să nu vadă primejdia.
(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001,
Ascultați de cîrmuitorii voștri și vă supuneți lor, pentru că ei priveghează pentru sufletele voastre, avînd să dea seamă de ele
Ascultarea de duhovnicii noştri înseamnă ascultare faţă de Dumnezeu, căci a spus Mântuitorul: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Care M-a trimis pe Mine’’ (Luca 10, 16).
Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov se spune că a fost vizitat de o copilă de numai zece ani. Când a văzut-o, Părintele spus celor de faţă: ,,O vedeţi? Ea va cânta şi va dirija un cor’’. Cu trecerea vremii, aceste cuvinte s-au împlinit. Fiind însă cam zvăpăiată şi neascultătoare, i-a fost dat să treacă prin grele încercări. Părintele a trimis-o acasă, însă fata n-a ascultat, alegând să mai petreacă o vreme în mănăstire. Când a ajuns acasă, a fost chemată de autorităţi. A mers iarăşi la Sfântul Lavrentie şi el a mustrat-o cu blândeţe: ,,De ce nu m-ai ascultat la timpul potrivit, de ce nu m-ai ascultat?’’ Atunci i-a descoperit că va fi deportată şi i-a dat aceste sfaturi: ,,Tu eşti slabă, dar de felul tău eşti bună; să fii atentă: dacă îţi va propune un bărbat ceva, să nu te dai de bună voie. Să fii atentă că îţi va propune multe, dar să nu cedezi sub nicio formă, căci dacă nu e de bună voie, Dumnezeu va judeca altfel’’. Şi spunând acestea, a binecuvântat-o.
După trei zile a fost chemată şi a fost deportată la mare distanţă de casă, unde a început munca. După o vreme, un bărbat s-a apropiat de ea şi i-a propus să se căsătorească. Amintindu-şi de poveţele Sfântului Lavrentie, nu s-a învoit. Totuşi, a rămas însărcinată fără voia ei, exact cum i s-a spus. Când s-au sfârşit cei opt ani de deportare, s-a întors acasă şi şi-a adus aminte de ceea ce-i spusese cândva Părintele: ,,Vei fi măicuţă!’’ Cuvintele-i păreau fără noimă, de vreme ce nu se putuse păzi ca soră de mănăstire.
Când a trecut pragul Sfântului Lavrentie, acesta i-a spus: ,,Bine că totul a fost fără voia ta. Este ceva neplăcut, dar bine că te-ai întors. Tu, bogăţia mea, eu vreau ca Dumnezeu să te ierte’’. I-a poruncit să ducă copilul ce i se născuse la părinţi, apoi să se întoarcă în mănăstire. A primit binecuvântare de la episcopul locului şi a fost tunsă în monahism. De toate acestea îşi aducea aminte monahia de care este vorba şi se gândea cât a trebuit să plătească pentru că a neglijat sfatul duhovnicului, care bine o învăţa (După Sfântul Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa strămoşească, Iaşi, 2003).
De aceea a scris şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Ascultaţi pe cârmuitorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seamă de ele’’ (Evrei 13, 17).
Presbiter Iovița Vasile
Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov se spune că a fost vizitat de o copilă de numai zece ani. Când a văzut-o, Părintele spus celor de faţă: ,,O vedeţi? Ea va cânta şi va dirija un cor’’. Cu trecerea vremii, aceste cuvinte s-au împlinit. Fiind însă cam zvăpăiată şi neascultătoare, i-a fost dat să treacă prin grele încercări. Părintele a trimis-o acasă, însă fata n-a ascultat, alegând să mai petreacă o vreme în mănăstire. Când a ajuns acasă, a fost chemată de autorităţi. A mers iarăşi la Sfântul Lavrentie şi el a mustrat-o cu blândeţe: ,,De ce nu m-ai ascultat la timpul potrivit, de ce nu m-ai ascultat?’’ Atunci i-a descoperit că va fi deportată şi i-a dat aceste sfaturi: ,,Tu eşti slabă, dar de felul tău eşti bună; să fii atentă: dacă îţi va propune un bărbat ceva, să nu te dai de bună voie. Să fii atentă că îţi va propune multe, dar să nu cedezi sub nicio formă, căci dacă nu e de bună voie, Dumnezeu va judeca altfel’’. Şi spunând acestea, a binecuvântat-o.
După trei zile a fost chemată şi a fost deportată la mare distanţă de casă, unde a început munca. După o vreme, un bărbat s-a apropiat de ea şi i-a propus să se căsătorească. Amintindu-şi de poveţele Sfântului Lavrentie, nu s-a învoit. Totuşi, a rămas însărcinată fără voia ei, exact cum i s-a spus. Când s-au sfârşit cei opt ani de deportare, s-a întors acasă şi şi-a adus aminte de ceea ce-i spusese cândva Părintele: ,,Vei fi măicuţă!’’ Cuvintele-i păreau fără noimă, de vreme ce nu se putuse păzi ca soră de mănăstire.
Când a trecut pragul Sfântului Lavrentie, acesta i-a spus: ,,Bine că totul a fost fără voia ta. Este ceva neplăcut, dar bine că te-ai întors. Tu, bogăţia mea, eu vreau ca Dumnezeu să te ierte’’. I-a poruncit să ducă copilul ce i se născuse la părinţi, apoi să se întoarcă în mănăstire. A primit binecuvântare de la episcopul locului şi a fost tunsă în monahism. De toate acestea îşi aducea aminte monahia de care este vorba şi se gândea cât a trebuit să plătească pentru că a neglijat sfatul duhovnicului, care bine o învăţa (După Sfântul Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa strămoşească, Iaşi, 2003).
De aceea a scris şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Ascultaţi pe cârmuitorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seamă de ele’’ (Evrei 13, 17).
Presbiter Iovița Vasile
Veșmintele preoțești s-au transformat în uniforme
Precum în armată, în poliție, în jandarmerie, în masonerie.
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce..
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Precum în armată, în poliție, în jandarmerie, în masonerie.
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată, erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce.
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce..
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Precum în armată, în poliție, în jandarmerie, în masonerie.
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată, erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce.
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Sfantul Cuvios Evdochie
,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1).
Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.
Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.
Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.
Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).
Presbiter Iovița Vasile
Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.
Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.
Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.
Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).
Presbiter Iovița Vasile