ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Cauza reală a existenței ecumenismului/ereziei în Biserica instituțională nu o constituie ecumeniștii, ci duhul de apostazie care a cuprins creștinii ortodocși… Felul superficial/formalist/ de suprafață al ,,ortodoxului” de a se raporta la viața lui creștină , duce inevitabil la un duh de apostazie, pe fondul căruia ecumenismul/erezia se așează ca ceva firesc, suportabil, cu care se poate conviețui/coabita lejer și care nu constituie un pericol real pentru cei care se mișcă în mediul ei infect,demonic, mergându-se pe principiul că ea nu reprezintă decât una din componentele firești ale realității în care trăim și că ,,simpla” ei prezență (lucrarea demonului) nu constituie un pericol pentru sufletul creștin, atâta timp cât ea nu este condamnată oficial/instituțional și prezentată ca un pericol fatal pentru suflet, de către autorități…

Cu alte cuvinte, lucrarea diavolului constituie un pericol doar atunci când ni se ,,confirmă” oficial, de către o instituție care funcționează autorizat, pe principiul ,,siguranței” și ,,eficienței”, două caracteristici esențiale ale societății științifice care ne poartă de grijă…

Revenind la duhul apostaziei – care constituie cauza existenței ereziei în Biserică, trebuie menționat că el reprezintă un duh, un demon și că duhul are o lucrare…Deci nu vorbim de niște lucruri abstracte, ci de niște prezențe și lucrări demonice…

Arhiep.Averchie ne lămurește niște aspecte:
,, La primul nivel -al apostaziei- se află pierderea ,, savorii” creștinismului de către creștinătate îndeobște.(…)
Materialismul, strică credința creștinilor, fără ca ei să o știe măcar.
Chiar și pretinsa lor rezistență ,, împotriva deșertăciunii lumești” sau vorbirea lor despre Rai pot fi pline de concepții lumești, dacă și-au pierdut dreapta înțelegere asupra ,,lumii” căreia creștinismul autentic îi este potrivnic.
De altfel, ceea ce din punct de vedere ortodox ar fi socotit imoral, într-un creștinism contaminat de deșertăciune lumească devine îngăduit (nu așa se întâmplă și cu ecumenismul/erezia în Biserică? n.m.).

,, Despre ce fel de unire adevărată a tuturor creștinilor în duhul dragostei creștine mai poate vorbi cineva acum, când Adevărul este tăgăduit de aproape toți, când înșelăciunea s-a înstăpânit aproape pretutindeni, când viața autentic duhovnicească printre oamenii care-și spun creștini, a secătuit și a fost înlocuită cu o viață trupească, o viață dobitocească, ce a fost așezată totuși pe un piedestal și mascată de ideea pretinsei milostiviri, care în mod prefăcut îndreptățăște orice fel de exces spiritual (aici aș include și comuniunea cu erezia n.m.) , orice fel de anarhie morală?(…)

Pierzând legătura cu esența credinței sale – care este, într-un cuvânt , lepădarea de grijile lumii – , ,,creștinătatea” îi lipsește pe credincioși de legătura vie cu Harul Duhului Sfânt. (…)
Arhiep.Averchie scrie despre acești neo-creștini: ,, Ei vor fericirea în lumea aceasta, împovărată cu mulțimea ei de păcate și fărădelegi … . Ei socotesc că unul din cele mai sigure feluri de a o dobândi, este miscarea ecumenică, unirea și unificarea tuturor popoarelor într-o,,biserică” nouă care va cuprinde nu doar romano-catolici și protestanți, ci și iudei, musulmani și păgâni, fiecare păstrându-și propriile convingeri și greșeli (același duh -sau lucrare a lui , se acceptă și prin comuniunea dintre ortodocși și ecumeniștii din Biserică. Atenție! După 2016 vorbim de ecumeniști oficializați în Biserică, nu de ortodocși participanți la ecumenism, așa cum se declarau ecumeniștii înainte de 2016 n.m.).
Această iubire ,, creștinească” închipuită, în numele fericirii viitoare a oamenilor pe pământ, nu poate decât să calce Adevărul în picioare”.(…)
,,Mișcarea ecumenistă modernă vădește o necredință în Adevărul absolut, larg răspândită.
Dintru aceasta vine atât lipsa de voință în a opune rezistență față de orice lucru ce necesită împotrivire (cum ar fi și comuniunea cu ecumeniștii/erezia în Biserică, de exemplu n.m.), cât și o acceptare din slabă-voință (nevolnicie) sau chiar o îndreptățire a răului (comuniunea cu erezia sau neîngrădirea de erezie n.m.), toate în numele celor mai superficiale idei de ,, iubire creștină” și de ,,pace”.”(…)

,,În vremurile noastre – spune mai departe Arhiep.Averchie – , când există îndoieli atât de puternice chiar și în legătură cu existența Adevărului, când fiecare,,adevăr” este socotit relativ și se consideră potrivit că fiecare persoană să aibă ,,propriul său adevăr”(nu așa se întâmplă și în cazul comuniunii celor cu ,,cuget ortodox” cu ecumeniștii?! Fiecare cu cugetul lui, fiecare cu ,,adevărul” său, dar…în comuniune…Păi, nu Adevărul, nu credința cea dreaptă trebuie să unească, să condiționeze comuniunea? n.m.), lupta pentru Adevăr capătă un înțeles deosebit de însemnat.
IAR CINE NU SPRIJINĂ ACEASTĂ LUPTĂ, CINE VEDE ÎN EA DOAR O MANIFESTARE A ,,FARISEISMULUI” ȘI PROPUNE ,,UMILIREA”(aplecarea, ascultarea, supunerea n.m.) ÎNAINTEA MINCIUNII/(minciuno-episcopilor/ereziei n.m.) PRIN LEPĂDAREA ADEVĂRULUI, AR TREBUI SĂ FIE RECUNOSCUT ÎN MOD FIRESC CA TRĂDĂTOR (LEPĂDĂTOR) AL ADEVĂRULUI, ORICINE AR FI , ORICUM ȘI-AR SPUNE SAU S-AR SOCOTI PE SINE”.
,,CEI CARE ÎȘI PUN TOATĂ NÂDEJDEA ÎN LUMEA ACEASTA, INEVITABIL VOR CĂDEA ÎN DEZNĂDEJDE, FIE VOR ÎNCHIDE OCHII LA DECĂDEREA CRESCÂNDĂ LUCRĂTOARE ÎN TOATE FORMELE VIEȚII PUBLICE (la fel ca în Biserica ,,oficială” , prin neîngrădirea de erezie n.m.).
ATITUDINEA LOR RELATIVISTĂ ȘI ȘOVĂIELNICĂ AJUTĂ DOAR LA DEZLĂNȚUIREA FORȚELOR SATANEI ÎN VREMURILE DE PE URMĂ”.

Iona

Astăzi pomenim pe Sfânta Muceniţă Iuliana. Ea a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.

Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.

Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit. Păgânii i-au tăiat Sfintei capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).

Presbiter Iovița Vasile

Iubite cititorule! Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’, care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’, din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.

Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.

A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui martirică. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).

Presbiter Iovița Vasile

„Lumea şi diavolul împing Biserica spre încercări atât de înfricoşătoare, încât s-ar putea să vină ziua în care toți episcopii de pe pământ să intre în părtășie cu ereticii. Ce vor face atunci credincioșii? Ce vor face acei puțini la număr care vor avea dârzenia de a nu urma mulţimilor, de a nu-şi urma rudele, semenii şi concetățenii?

Atunci toți credincioşii vor trebui să înţeleagă faptul că Biserica nu este acolo unde pare a fi. Liturghiile vor continua să fie slujite, iar bisericile vor fi pline de oameni, însă Biserica nu va avea nici o legătură cu acele biserici ori cu acei preoți sau credincioşi. Biserica este acolo unde este ,,adevărul”. Credincioşii sunt aceia care continuă tradiția neîntreruptă a Ortodoxiei, acea lucrare a Duhului Sfânt. Preoţii adevăraţi sunt aceia care gândesc, trăiesc şi propovăduiesc aşa cum au făcut-o Părinţii şi Sfinţii Bisericii sau cel puțin nu-i tăgăduiesc în învăţătura lor. Acolo unde această unitate de gândire şi de viaţă nu există, este o amăgire să vorbim despre Biserică, chiar dacă toate semnele exterioare ar mărturisi aceasta.

Se va găsi întotdeauna un Preot canonic, hirotonit de un episcop canonic, care va urma Tradiția. În jurul unor astfel de preoți se vor strânge micile grupuri de credincioşi care vor dăinui până în zilele de pe urmă. Fiecare dintre aceste mici grupuri va fi o Biserică locală sobornicească a lui Dumnezeu. Cei credincioşi vor găsi”

Traducere după Alexandros Kalomiros

Între Sfinţii pomeniţi astăzi de Biserică este Sfântul Prooroc Daniel. Dumnezeu i-a descoperit şi i-a dat să scrie despre sfârşitul veacului acestuia, adică despre sfârşitul istoriei şi începutul împărăţiei celei veşnice. Din Cartea lui aflăm că în vremea domniei de trei ani şi jumătate a lui antihrist, va înceta a se mai săvârşi Sfânta Liturghie, numită ,,Jertfa cea de fiecare zi’’ şi în locul ei se va pune slujba nelegiuitului antihrist: ,,Şi oşti trimise de el vor sta şi vor pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar Jertfa de fiecare zi o vor da la o parte şi vor pune în loc urâciunea pustiirii. Şi pe cei ce au săvârşit fărădelegi împotriva Legământului îi va înşela prin linguşiri, iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va rămâne statornic şi Îl va urma. Cei mai înţelepţi îi vor învăţa pe cei mulţi, dar ei vor cădea un timp de sabie şi de foc, de temniţă şi de pustiire… Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla’’ (Daniel 11, 31-33, 36).

La Sfânta Liturghie ne împărtăşim cu Sfântul Trup şi cinstitul Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Antihristul va şti aceasta, dar fiindcă el se va substitui Domnului Iisus, va interzice a se mai săvârşi Jertfa Euharistică pentru a-i lipsi pe cei credincioşi de Sfânta Taină. Dumnezeu însă va purta de grijă celor credincioşi şi aceştia vor avea şi pâinea cea de toate zilele şi Sfânta Împărtăşanie, căci Sfânta Liturghie se va săvârşi, totuşi, în locuri tainice. Urâciunea pustiirii, adică regimul barbar de teroare al antihristului, se va întinde peste toată faţa pământului. ,,Sabie, foc, temniţă şi pustiire’’ vor fi ameninţările care vor sta deasupra celor care se vor împotrivi antihristului şi vor rămâne credincioşi Mântuitorului.

Trăim încă vremea când Sfânta Liturghie se mai poate săvârşi în toate bisericile de pe faţa pământului. Semnele care ni se arată converg spre a ne arăta că împlinirea proorociilor Sfântului Daniel se apropie. Pregătirea noastră trebuie să fie pe măsura vremurilor care vin. Părinţii Bisericii ne îndeamnă să înmulţim rugăciunea şi binele din lume. Urmează vremuri grele, ,,strâmtorarea cea mare, cum n-a fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21). Din această strâmtorare vor ieşi biruitori numai aceia pe care îi va găsi în corabie, adică în Sfânta Biserică Ortodoxă, pe care ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18), după sfintele cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Presbiter Iovița Vasile

Rugăciunea Sfântului Prooroc Daniil

“O, Doamne, Dumnezeule cel mare si minunat, Care pazesti legamantul si indrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine si iau aminte la poruncile Tale!

Pacatuit-am, faradelege am facut, ca si cei nelegiuiti ne-am purtat, rasculatu-ne-am si ne-am departat de la poruncile si de la legile Tale.

Si nu am ascultat de slujitorii Tai prooroci, care ne-au grait in numele Tau: catre regii nostri, catre mai-marii nostri, parintilor nostri si la tot poporul tarii.

A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastra rusinarea fetelor noastre, precum se arata astazi oamenilor din Iuda si locuitorilor din Ierusalim si la tot Israelul, cei de aproape si cei de departe, in toate tarile in care Tu i-ai izgonit din pricina faradelegilor ce le-au savarsit impotriva Ta. Doamne Dumnezeule, a noastra este rusinarea fetelor, a regilor nostri, a mai-marilor nostri si a parintilor nostri, caci noi am pacatuit tie;

A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea si indurarea. Razvratitu-ne-am impotriva Lui. Si nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru ca sa umblam in legea Lui, pe care ne-a dat-o noua prin mana slujitorilor Sai profeti.

Si tot Israelul a calcat legea Ta si s-a departat, ca sa nu mai auda glasul Tau. Varsatu-s-a peste noi blestemul si juramantul scris in legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, caci am pacatuit impotriva Ta.

Si a adeverit cuvintele Sale pe care le-a grait catre noi si catre judecatorii nostri, care au carmuit peste noi, ca a voit sa abata peste noi strasnic prapad, ce nu s-a mai intamplat niciodata sub cer, asemenea celui din Ierusalim.

Precum este scris in legea lui Moise, toata aceasta nenorocire s-a napustit asupra noastra, dar n-am imbunat fata Domnului Dumnezeului nostru, intorcandu-ne de la nelegiuirile noastre si luand aminte la adevarul Sau.

Gandit-a indelung Domnul asupra nenorocirii pe care a abatut-o peste noi, ca drept este Domnul Dumnezeul nostru in toate faptele pe care le-a facut, dar noi n-am ascultat de glasul Lui.

Si acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu Care ai scos pe poporul Tau din tara Egiptului cu mana tare si Te-ai facut vestit pana in ziua de astazi, pacatuit-am, faradelege am facut.

O, Doamne! Intoarca-se, dupa milostivirile Tale, toata mania si toata vapaia urgiei Tale de la cetatea Ierusalimului, de la muntele cel sfant al Tau! Ca, pentru pacatele noastre si pentru faradelegile parintilor nostri, Ierusalimul si poporul Tau au ajuns de ocara pentru toti vecinii nostri.

Acum asculta, Dumnezeul nostru, rugaciunea slujitorului Tau si ruga fierbinte si lumineaza fata Ta spre templul Tau pustiit, pentru numele Tau, Doamne!

Pleaca, Dumnezeul meu, urechea Ta si auzi, deschide ochii Tai si vezi mahnirea noastra adanca si cetatea asupra careia se cheama numele Tau. Ca nu pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari.

O, Doamne, asculta! O, Doamne, iarta! O, Doamne, ia aminte si lucreaza! Nu intarzia pentru numele Tau, Dumnezeul meu; ca numele Tau il poarta cetatea si poporul Tau!”

Poporul nostru nu a făcut caz de un umanism lăudăros, care vrea să se facă văzut, ci de o omenie care înseamnă în primul rând respectul unuia pentru celălalt. El a fost prin aceasta cel mai apropiat de smerenia arătată de Fiul lui Dumnezeu prin întruparea Sa (chenoza).

– În Apocalipsă se vorbește despre slava și cinstea pe care fiecare neam le aduce înaintea Tronului Mielului. Cu ce va veni poporul român în fața lui Hristos? Care este darul specific al acestui neam, deosebit de al altora?

– Când Apocalipsa spune că neamurile vor umbla în lumina cetății luminate de slava lui Dumnezeu și de făclia Mielului (Apocalipsa 21, 23-24), se gândește la acea parte din neamuri care a trăit pe pământ în credința în Hristos. Dar acea parte din fiecare neam va fi luminată de slava Lui în ceea ce are deosebit acel neam de altele.

Cred că partea neamului românesc care va umbla în slava veșnică a lui Dumnezeu va arăta în acea slavă în mod accentuat bunătatea, înțelegerea altora, modestia, cuviința, mila, echilibrul sufletesc care caracterizează în general neamul nostru. Poporul nostru nu e un popor agresiv, dur, arogant, dornic să-și întindă stăpânirea asupra altor neamuri. Nu a făcut caz de un umanism lăudăros, care vrea să se facă văzut, ci de o omenie care înseamnă în primul rând respectul unuia pentru celălalt. El a fost prin aceasta cel mai apropiat de smerenia arătată de Fiul lui Dumnezeu prin întruparea Sa (chenoza). Tot ce a disprețuit mai mult a fost aroganța față de alții și marea încredere în puterile sale. A iubit în mod deosebit comuniunea, căldura relației între om și om și iubirea de străini.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbește Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1993, pp. 127-128)

În asta constă una din marile confuzii ale momentului:
sunt ortodocși aflați în comuniune cu ecumeniștii, pe considerentul că ei nu sunt ecumeniști, căci au ,,cuget ortodox”, dar cugetul lor nu mai coincide cu cugetul Sfinților Părinți…Înțelegerea lor este alterată de influența ecumeniștilor cu care sunt uniți, de care ascultă și pe care-i urmează, iar acest lucru își lasă amprenta chiar în modul lor de viețuire/făptuire, căci ajung să îndreptățească comuniunea cu erezia sau petrecerea în erezie, într-un mod care nu reprezintă altceva decât un ,,ecumenism intra-bisericesc” sau un ,,ecumenism ortodox”, de fapt o adaptare a ereziei la realitatea din Biserică.
De ce? Pentru că ,,ortodocșii” aflați în comuniune cu ecumeniștii aplică exact principiul de bază al poli-ereziei ecumeniste: unitate în diversitate (unitate între ,,ortodocși”, adică între cei care spun că au ,,cuget ortodox” și ecumeniștii ,,ortodocși”)…

Atenție! Asta în timp ce Biserica pune la dispoziția fiecărui credincios care nu vrea să petreacă în erezie, Canonul 15 l-ll Constantinopol…
Or, în aceste condiții, ,,ortodocșii” aflați în comuniune cu ecumeniștii, nu -i pot acuza pe ecumeniști că-i țin în erezie, obligat…Eventual îi pot acuza că i-au băgat și pe ei în erezie, dar de ținut în ea nu-i mai țin ecumeniștii, ci ei înșiși petrec în ea de bunăvoie, pentru că nu vor să întrerupă pomenirea/comuniunea cu ecumeniștii/erezia, nu vor să se îngrădească de erezie sau , în sfârșit, nu vor să aplice Canonul 15 l-ll Constantinopol …

Trezirea fraților!…Căci lui Dumnezeu nu o să puteți spune n-am putut, ci, …n-am vrut, nu
ne-a interesat …,am așteptat să facă alții ceea ce trebuia să facem noi…

Iona

Fiecare din noi purtăm un nume pe care l-am primit la Sfântul Botez. Chiar dacă părinţii au dat nume pruncului înainte, acesta va fi chemat la judecată cu numele pe care l-a rostit preotul când l-a botezat. Biserica noastră Dreptmăritoare ne învaţă, cu bună rânduială, să dăm pruncului numele unuia din Sfinţii pomeniţi în ziua naşterii, sau al altui Sfânt ales din calendar şi să punem noul-născut sub protecţia acestuia. Nu este bine să dăm mai multe nume pentru că omul are un singur suflet, în veci nemuritor. Greşesc grav aceia care dau nume de artişti, care adesea sunt satanizaţi, de fotbalişti celebri ori cine ştie ce nume străine, căci în loc ca pruncul să aibă un Sfânt protector, îl îndreptăm de mic spre cele ale diavolului.

Ziua onomastică este ziua numelui, în care însă se pomeneşte Sfântul al cărui nume îl purtăm. Să nu căutăm a ne substitui acelui Sfânt, cinstindu-ne pe noi înşine, deoarece noi nu suntem sfinţi! Să nu facem prilej de petrecere indecentă, în care putem lesne cădea în păcate precum beţia, desfrânarea ori îmbuibarea, ci mai degrabă să citim viaţa acelui Sfânt, cugetând al faptele sale care l-au făcut bineplăcut în faţa lui Dumnezeu, şi să-i cerem ajutorul în strădaniile noastre spre mântuire. În decursul anului bisericesc pot exista mai multe zile în care se pomenesc Sfinţi diferiţi, al căror nume îl purtăm. Fiecare din aceste zile să ne aducă aminte că suntem în comuniune cu acei Sfinţi, bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Să nu uităm cuvintele Psalmistului: ,,Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3). Voia lui Dumnezeu să se facă şi întru noi!

Nu vom greşi cu nimic dacă vom lăsa să treacă neobservată ziua noastră de naştere, fără a organiza petreceri zgomotoase, mai ales că acestă zi poate să fie miercuri sau de vineri, sau într-unul din cele patru Posturi de peste an, rânduite de Biserică. Putem, în schimb, să facem o sărbătoare duhovnicească, ducând darul nostru de prescuri şi vin la sfântul altar, şi rugându-l pe preot să săvârşească Sfânta Liturghie, în care să fim pomeniţi noi şi ai noştri, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Când este ziua de naştere a celor apropiaţi nouă, potrivit este a da şi pentru ei pomelnic la biserică, rugându-ne noi înşine pentru sănătatea şi mântuirea lor.

Presbiter Iovița Vasile

„De vreme ce te interesezi, copilul meu, să-ți spun ceva și mai înfricoșător despre rugăciunea cu metanierul, legat de viața Starețului meu (Iosif Isihastul).
Starețul meu avea în lume o verișoară. Chiar dacă viața ei nu era prea bună, Starețul o iubea foarte mult. La un moment dat, l-au înștiințat că verișoara lui murise – și încă nu bine. Făcea fel de fel de grimase, se comporta ciudat, vorbea urât etc., și în starea aceasta jalnică și-a dat sufletul.
De îndată ce a aflat Starețul, a început să plângă cu amar. Eu m-am mirat foarte mult: atâta sensibilitate? Să plângă atât de mult? Dar el mi-a priceput gândul și îmi spune înainte să apuc să întreb:
– «Eu nu plâng, copilul meu, că a murit, ci plâng pentru că s-a osândit.»

Din ziua aceea, Starețul a ținut post neîncetat și s-a rugat pentru verișoara lui. După câteva zile, îl văd pe Stareț foarte bucuros.
– «Ce s-a întâmplat, Gheronda?» îl întreb.
– «Să-ți spun, copilul meu. După atâtea zile în care nu m-am odihnit deloc, rugându-mă și priveghind cu post și lacrimi pentru verișoara mea, astăzi am văzut următoarea vedenie, plină de bucurie și minunată.
Pe când mă rugam, o văd pe verișoara mea vie înaintea mea, și-mi strigă cu multă veselie:
– „Astăzi este ziua mântuirii mele! Astăzi am scăpat din iad! Astăzi merg în Rai!”
Deodată, în aceeași clipă, îl văd și pe părintele Gheorghe – fericitul părinte Gheorghe – înaintea mea. Acesta este un sfânt contemporan. L-am prins și eu când eram în lume. Își pusese în gând, dacă s-ar fi putut, să-i scoată pe toți păcătoșii din iad. În fiecare zi slujea Liturghia și pomenea mii de nume. Apoi mergea prin cimitire și toată ziua citea trisaghioane și parastase pentru cei adormiți.
Așadar, văzându-l în vedenie înaintea mea, îl aud, cu mare uimire, zicându-mi:
– „Ei bine, ei bine… până acum credeam că morții se mântuiesc doar cu Liturghii și parastase. Acum însă am văzut și am înțeles că și cu metanierele se mântuiesc cei osândiți din iad!”
Și iarăși, cu uimire mare:
– „Și cu metanierele se mântuiește lumea!”

Prin această vedenie am înțeles că verișoara mea s-a mântuit, dar Dumnezeu mi-a arătat și puterea metanierului, care poate scoate suflet chiar și din iad.»
Spunând acestea fratelui, Starețul, foarte mișcat, i-a dat binecuvântarea și i-a zis:
– «Hai, du-te cu binecuvântarea mea și vezi să te nevoiești cât poți mai mult în ascultare și în rugăciune, dacă vrei să te ajuți pe tine și pe ceilalți.»

Părintele Haralambie Dionisiatul

Ma scuzati ca intervin in discutie, am citit toate comentariile și discutia are o nuanta omeneasca, in sensul ca se cauta o solutie in caz de fortare a identitatii biometrice.
Intai si intai trebuie sa facem o diferenta intre identitate electronica si cea biometrica. In acest moment toti avem o identitate electronica in sistem. Aceasta pleaca de la CNP, ca dupa CNP suntem vazuti de sistem. La banca, la spital, la primarie, la anaf, la utilitati (curent, apa, gaz, gunoi), samd.
Identitate electronica = ei interogheaza calculatoarele lor despre CNP-ul fiecaruia si afla datele.
Pentru majoritatea CNP-ul a fost alocat la nastere, deci imposibil de refuzat. Doar noi ca parinti ar fi trebuit sa refuzam CNP-ul pentru copiii nostri.
Cineva a spus aici ca ei au si identitatea noastra biometrica. Perfect adevarat, din moment ce ei au poze cu noi, atunci au o identitate biometrica. Caci acele poze sunt stocate digital in calculatoarele lor.

Pasul care nu trebuie facut este spre identitatea digitala biometrica de acum. Diferenta cea mai importanta fata de pasii anteriori este ca procesele de vanzare-cumparare se vor face prin biometrie. Pentru ca in UE se vorbeste de un „portofel digital”. Portofelul e portofel, adica locul in care ai banii. Acesta inca nu este semnul fiarei dar este pasul de dinainte de semnul fiarei. Sfinti Parinti ne-au avertizat ca oricine primeste aceste documente (deci foloseste portofelul digital) ii este imposibil sa se mai intoarca din drumul spre semnul fiarei.

Mi-a placut ca a spus cineva ca la inceput nu se vor atinge de cei care vor refuza portofelul digital si ulterior semnul fiarei. Da asa este! Refuzul pe baza constiintei nu poate fi judecat de ei. Insa nu este de la ei putere, Dumnezeu nu le permite sa se atinga de acesti oameni pentru ca acestia cauta mantuirea.
ESTE UN RASTIMP LASAT DE DUMNEZEU! Nu vreo ingaduinta de-a celor răi.
De ce ne lasa Dumnezeu acest rastimp?
Ca sa folosim cu cap acest timp, sa plecam de pe calea cea larga spre calea cea ingusta.
De aceea cred ca acum vorbaria nu mai are rost, cum o sa faca aceia răi cu portofelul, c- pierdem casa, ca nu mai intram la supermarket, ca nu mai avem pensia samd.

Trebuie sa cautam solutii practice cum sa ne rupem de sistem. Punct!
Aici se mai poate discuta un pic, dar nu s-o lungim, ci sa trecem la fapte. Ca desi pare o misiune imposibila, nu e chiar asa, pentru ca Domnul va fi cu cei care vor sa se rupa de sistem.
Unii vor spune, am servici si copii, ce fac?
Sa intre pe youtube sa vada ca sunt familii cu copii, care nu au servici si totusi traiesc, nu mor. Adevarat ca nu in lux, dar Domnul nu a avut nici macar o casa pe numele lui. Si nici Sfintii Apostoli. Si nici Sfintii din zilele noastre.

Altii vor spune, suntem batrani, ce facem noi?
Ia intrati pe youtube si vedeti, ca acolo sunt batrani care traiesc cu o paine prin te miri ce paraseli de sate. Sunt oameni care nu au nici pensie. Pai asa cum traiesc acei sarmani, e lux fata de ce veti suferi intr-un oras unde o sa vi se ceara biometrizarea ca sa primiti pensia. Daca te plangi ca iti va fi greu sa traiesti ca acei sarmani, atunci chiar crezi ca ai curajul ca sa alegi moartea in oras ca nu ai biometrie?

Sa retinem ca nu supravietuirea este scopul, ci mantuirea. Insa suferinta este obligatorie pentru mantuire. Cineva m-a intrebat o dată, de ce Sfintii au suferit? Păi oricine vrea performanta sufera. Lumea se uita la Hagi si ii numara banii. Asta poate orice prost, insa nu oricine poate sa munceasca atat de mult ca Hagi ca sa ajunga la acele rezultate. Halep si-a taiat si sanii ca sa fie campioana. SUFERINTA! Rezultatele importante nu se pot realiza fara efort si suferinta. Cupele si medaliile, sunt efemere, ca sunt spre slava lumeasca.

Mantuirea este scopul final!

Radu

Aflați explicația teologică a Sfantul Ilarion Felea despre catehumeni. De ce catehumenii, adică cei nebotezați ortodox încă , trebuie să iasă din biserică la ectenia celor chemați din timpul Sf. Liturghii. Așadar, nici Papa, care nu este botezat cu botezul ortodox, nu are dreptul să participe și să rostească niciun fel de rugăciuni în timpul Liturghiei Ortodoxe, până când acesta nu se va lepăda de erezia papală (de toate ereziile!, n.m.).
De ce nu ar trebui să se scoată ectenia catehumenilor din Liturghie

Cine sunt catehumenii?

La începutul Bisericii şi de atunci până astăzi, toţi păgânii care se pregăteau să primească taina Sf. Botez, erau datori să înveţe mai întâi catehismul, să cunoască învăţăturile de temelie ale Evangheliei şi ale Bisericii. De la data când începeau să înveţe adevărurile şi să cunoască tainele religiei creştine şi până în clipa Botezului, toţi catehumenii sau chemaţii la Sf. Botez, spre deosebire de credincioşii care erau membri botezaţi ai Bisericii – aveau dreptul să asculte învăţăturile religiei şi să se roage împreună cu credincioşii Bisericii, să meargă la Biserică şi să asculte rugăciunile, cântările şi citirile din Biserică, dar numai până la ectenia rânduită pentru ei.
Din îndemnul apostolesc şi din îndatorirea frăţească de a ne ruga unii pentru alţii (Iac. 5:16), Biserica a rânduit pentru catehumeni o ectenie specială, o rugăciune obştească aşezată în Sf. Liturghie la vremea când trebuiau să părăsească Biserica.
Ectenia începe prin invitarea lor la rugăciune: „Rugaţi-vă cei chemaţi Domnului”, apoi se continuă prin invitarea celor credincioşi, să se roage pentru catehumeni: „Cei credincioşi, pentru cei chemaţi să ne rugăm”, ca Domnul să-i miluiască, să-i înveţe cuvântul adevărului, să le descopere Evanghelia dreptăţii, să-i unească pe dânşii cu Biserica şi să-i mântuiască prin harul Său.
Apoi din nou, preotul se adresează catehumenilor şi-i invită la plecarea capetelor: „Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi”. Și, în timp ce credincioşii cu strana răspund lung: „Ţie Doamne” – preotul se roagă pentru catehumeni ca Dumnezeu să-i învrednicească de baia naşterii de a doua, adică de veşmântul nestricăciunii, de unire cu Biserica şi cu turma ei cea aleasă. Apoi încheie: „Ca şi aceştia, adică cei chemaţi, catehumenii, împreună cu noi să mărească prea cinstitul şi de mare cuviinţă” numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Ieșirea catehumenilor din biserică – o datorie

După răspunsul „amin” din partea tuturor, catehumenii sunt poftiţi să părăsească îndată Biserica, prin cuvintele: „Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi, cei chemaţi ieşiţi, ca nimeni din cei chemaţi”, se subînţelege – să nu rămână în Biserică.
Împreună cu catehumenii erau obligaţi să iasă din Biserică şi toţi cei ce se făcuseră vinovaţi de păcate grele, pentru care trebuiau să se pocăiască. Aceştia erau împărţiţi în patru grupe şi anume:
-plângătorii, care tot timpul ascultau până aici Sfânta Liturghie plângând în afară de biserică şi rugând pe cei ce intrau în biserică să se roage pentru iertarea lor,

-îngenunchetorii, care tot timpul ascultau Sfanta Slujbă în genunchi;

-ascultătorii, care aveau dreptul să asculte Sf. Liturghie, dar numai până la predică şi împreună

-şezătorii care puteau aduce daruri la Sf. Biserică şi nu se puteau împărtăşi.

O astfel de canonire astăzi nu se mai face. La trebuinţă însă, Biserica va putea înnoi oricând astfel de măsuri disciplinare, menite să aducă sănătatea în membrele ei bolnave.
Astfel la invitarea: „Cei chemaţi, ieşiţi…”, catehumenii şi penitenţii trebuiau să părăsească Biserica. Din timpul apostolilor şi până astăzi, la Sf. Liturghie nu pot lua parte decât credincioşii botezaţi. Necredincioşii şi nebotezaţii nu pot lua parte la Sf. Liturghie, fără să o profaneze, fără să o necinstească prin necredinţa şi neştiinţa lor. Cum ar şi putea lua parte cu credincioşii la Sfanta Slujbă, cei ce nu cunosc nimic din Sfanta Jertfă, din Sfanta Cină, din Sfintele Taine!…
Ectenia catehumenilor și folosul ei
Astăzi, când mai ales prin părţile noastre nu sunt decât rareori şi puţini catehumeni, s-ar părea că ectenia aceasta pentru catehumeni, n-ar mai avea rost în cuprinsul Sf. Liturghii. Ea totuşi rămâne pentru noi credincioşii un strigăt de chemare la cercetarea conştiinţei. Invitarea: „Cei chemaţi ieşiţi..” trebuie să răscolească până în adâncuri sufletele noastre şi să ne întrebe: dacă voi cei botezaţi, sunteţi vrednici să staţi înaintea lui Dumnezeu la aducerea sfintei jertfe?… A-ţi păstrat curată haina sfântului Botez şi credinţa mărturisită în Crez? Eşti curat cu gândurile şi cu inima, sau eşti pângărit, creştine?

Virtuţile Sfintei Evanghelii fac podoaba sufletului tău, creştine, sau sunt străine de tine? Ai ţinut sau ai călcat poruncile Bibliei şi ale Bisericii? Faptele îndurării trupeşti ţi-au adunat ceva „parte” şi „comoară” în cer sau eşti sărac de ele ca şi bogaţii cei nebuni şi nemilostivi? Dacă patimile tale sunt legate şi stăpânite sau au făcut din tine un fiu pierdut şi nefericit?

Dat-ai semne destule de pocăinţă, de smerenie şi de îndreptare ca să poţi sta în faţa îngerilor, să te poţi împărtăşi pregătit, în vrednicie cu Trupul şi Sângele Domnului şi să poţi da răspuns bun la judecata conştiinţei, la judecata oamenilor, la judecata istoriei şi la judecata lui Dumnezeu? Sau la invitarea: „cei chemaţi ieşiţi…”, ar trebui să te cobori şi tu şi să ne coborâm şi noi toţi ca nişte nevrednici în rândul catehumenilor şi a penitenţilor, să ne smerim inimile şi obrazele, înnoind în noi cu toată hotărârea voinţa de îndreptare?…

Nimeni din cei nevrednici de a mânca din masa cea dumnezeiască, spune Sf. Ioan Gură de Aur, nimeni din cei ce nu pot să primească Sângele cel ceresc, vărsat pentru iertarea păcatelor, nimeni din cei ce nu sunt vrednici de jertfa cea vie, nimeni din cei ce nu cunosc tainele credinţei, nimeni din cei ce au buze întinate, să nu îndrăznească a sta de faţă. Masa întinsă aici este Dumnezeiască, la ea servesc îngerii şi Însuşi Împăratul stă de faţă!…
De ce trebuie să iasă cei ce nu sunt ortodocși?
„De aceea: ai mânie asupra unui duşman, arunc-o ca să primeşti de la Dumnezeu masă, lecuirea rănilor inimii tale”[2]. Chemarea la ieşirea catehumenilor şi a penitenţilor pedepsiţi, precum şi la cercetarea conştiinţei credincioşilor, mai poate avea încă un înţeles şi anume să se ştie că de aici înainte, la Sf. Liturghie nu mai pot lua parte decât creştinii dreptcredincioşi. Păgânii şi orice oameni de altă religie nu mai pot lua parte la Liturghia credincioşilor şi mărturisirea Crezului, Taina prefacerii şi împărtăşirea credincioşilor sunt lucruri de cult care pretind o Credinţă lămurită pe care ei nu o au şi astfel poate da naştere la sminteală.

Din cele învăţate până aici, am putut înţelege că partea întâi a Sf. Liturghii, Proscomidia, se desfăşoară sub un văl de taină şi închipuieşte peştera smerită în care se naşte Mântuitorul, iar părticelele de pe Sfântul Disc închipuiesc Biserica, având în centru pe Iisus Hristos Capul şi Mântuitorul ei, la dreapta pe Maica Preasfântă, la stânga cetele îngerilor şi ale sfinţilor, iar înainte şi la picioare toţi viii şi morţii dreptcredincioşi.
Partea a doua a Sfintei Liturghii, de la tragerea sau ridicarea perdelei şi de la binecuvântare până la plecarea catehumenilor se desfăşoară în plină lumină, cu rostul să ne înfăţişeze arătarea în lume a Mântuitorului şi predica învăţăturilor Lui (caracter didactic). De aceea să luăm aminte. În faţa Mântuitorului şi a Evangheliei Lui, toţi trebuie să ne cutremurăm, să ne dăm seama de nevrednicia noastră şi cu hotărârea de îndreptare şi îmbunătăţire sinceră, să dorim a ne număra printre credincioşii care iau parte la Sf. Liturghie ca adevăraţi învăţăcei ai lui Hristos, împreună cu sfinţii şi îngerii Lui.

[2] D. Tudor, Jertfa laudei, p. 248-249
(extras din cartea „Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, de Pr. Ilarion V. Felea)

Sfântul Spiridon al Trimitundei, pe care-l pomenim astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu, a fost în copilărie păstor de oi. Vieţuind în bunătate şi simplitate, Dumnezeu l-a chemat la o slujire înaltă, aceea de păstor al oilor cuvântătoare ale Turmei lui Hristos. Cu alese daruri l-a împodobit Părintele ceresc, încât multe minuni s-au săvârşit prin el, spre folosul celor aflaţi în neputinţe ori în împrejurări grele ale vieţii.

În anul 325 s-a adunat la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic, deoarece Biserica lui Hristos era mult tulburată de erezia lui Arie şi a celor de un cuget cu el. Aceştia învăţau că Domnul Iisus Hristos este făptură creată de Dumnezeu Tatăl, tăgăduind astfel Dumnezeirea Fiului. Între cei 318 Părinţi adunaţi acolo a fost şi Sfântul Spiridon al Trimitundei. Într-un rând, un filozof peripatetic iscusit a cutezat a grăi împotriva adevărului, deoarece era de partea lui Arie. Atunci Sfântul lui Dumnezeu, Spiridon, a mărturisit Dreapta Credinţă şi pentru a întări cele spuse şi a înlesni înţelegerea învățăturii despre Sfanta Treime, a luat o cărămidă în mâna stângă, iar cu dreapta a făcut semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi îndată strângând cărămida, o, preaslăvită minune! Focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile lui. Cei ce vedeau s-au înspăimântat şi mai vârtos filozoful, care înspăimântându-se cu sufletul, tăcea ca şi cum nu mai ştia să vorbească, nemaiavând gură s-o deschidă împotriva cuvintelor Sfântului, în care lucra o putere Dumnezeiască, încât s-au împlinit cele scrise: Nu stă în cuvânt împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere’’.

Istoricii bisericeşti au scris despre Sfântul Spiridon că ,,era foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a Dumnezeieştii Scripturi, neschimbând nimic din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi’’. Odată, s-au adunat în sobor episcopii din Cipru şi unul dintre ei, Trifilie, a luat cuvântul şi, mândru de sine, a început să înveţe. Vorbind despre cele scrise de Sfântul Evanghelist Marcu, a cutezat să schimbe un singur cuvânt din rostirea Mântuitorului: ,,Scoală-te şi-ţi ia patul tău’’. Trifilie a zis ,,culcuş’’ în loc de ,,pat’’, moment în care Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a mustrat pentru această îndrăzneală, apoi a ieşit din biserică, dându-ne tuturor pildă de statornicie şi rigoare în păstrarea adevărurilor de credinţă, pe care le apără de primejdiile venite din toate părțile.

(După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-237).
Cinstitele sale moaște se află în Insula Corfu (Kerkira),

Pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Presbiter Iovița Vasile

Un ,,sport” iubit de mulți români, și nu numai, despre care nu se prea vorbește, este ,,turnătoria”. Și acesta este considerat un mod de ,,a se descurca”. Află unii dovezi precise că rude apropiate sau prieteni i-au tras de limbă, apoi i-au turnat mai departe. Aceștia nu întotdeauna știau cine folosea cu adevărat acele informații și nici nu cred că li se spunea. Important este că turnătorul îi privea de sus pe cei vizați bucurându-se de avantaje mai mici sau mai mari.

Am aflat că acest ,,sport” l-au învățat și cei din Siria. Pur și simplu și acolo turnătoria e în floare. Altminteri nu ar fi avut atât de suferit. Dacă nu învățăm nimic din ceea ce li s-a întâmplat lor, vom ajunge la fel. Fără cozi de topor autohtone, dușmanii oricărei națiuni ar fi neputincioși.

În mod paradoxal, turnătorul nu este chiar atât de liber pe cât i se pare. Unii rămân niște necunoscuți, dar altora, care ajung în funcții importante li se cer compromisuri din ce în ce mai mari. Și astfel, cu o armată de șantajabili din interior bine plătiți se poate distruge o țară. Acest lucru se întâmplă pe fondul slăbirii credinței.

Dumnezeu ne-a poruncit să-L iubim pe El cu tot sufletul, iar pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Acestea sunt porunci evanghelice, nu recomandări. Asta înseamnă că dăm răspuns dacă împlinim poruncile sau nu.

Numai cei șantajabili ajunși în funcții importante pot lua măsuri împotriva poporului lor. Așa acceptă unii cu seninătate digitalizarea persoanei uneltind atât împotriva lui Dumnezeu, singurul care are dreptul să ne controleze total, cât și împotriva aproapelui. Așa se acceptă oficial ecumenismul și chiar vizita Papei, adică a dușmanului lui Hristos! Cei obișnuiți cu trădarea la nivel personal trădează cu ,,succes” și la nivel colectiv. Chipul Papei este zugrăvit atractiv în presă, astfel încât omul de rând să nu-i observe colții de lup, iar ecumenismul este înfățișat în haine sclipitoare și protejat de forțele de ordine, dacă e cazul!
Ce să facă Dumnezeu cu o țară care își spune creștină, dar care renunță în mod oficial la conceptul de îndumnezeire, conform ideologiei ecumeniste? Dacă se împuținează rugătorii, pentru cine să o protejeze?
Distrugerea întreprinderilor de stat, sabotarea agriculturii românești ori, mai nou, golirea unor baraje nu s-ar putea face fără o rețea de trădători șantajabili la rândul lor. Iar Dumnezeu a îngăduit o astfel de situație. Pe măsura trecerii timpului, trădările îi afectează în mod direct pe din ce în ce mai mulți oameni.

Aflu că Sistemul dorește acum să nu mai trimită pensiile prin poștași pentru a-i forța pe vârstnici să accepte cardurile bancare. Dacă mulți români s-au obișnuit cu tehnologia și plătesc cu telefonul ori cu cardul fără să-și dea seama că fac un compromis, se trece la următoarea etapă… Abia atunci când numerarul va dispărea, iar Sistemul va decide DACĂ omul are voie să cumpere, DE UNDE să cumpere, CÂT să cheltuiască și CE să cumpere, vor înțelege toți șantajabilii că trădarea lui Dumnezeu și a aproapelui îi costă și pe ei. Sistemul pur și simplu nu va mai avea nevoie de serviciile lor.

Spre cine să arătăm cu degetul acum când am vrea să găsim vinovații? Iartă, Doamne, poporul român, pentru rugăciunile celor care nu Te-au trădat nici pe Tine, nici pe aproapele!

Cine vrea să se spurce de tot are acum ocazia. Cine vrea să se sfințească, de asemenea o poate face. Puternic este Dumnezeu să ne asigure o liniște sufletească pe care nimeni nu o poate cumpăra cu nimic. Dacă facem pocăință pentru păcatele făcute și dacă facem voia lui Dumnezeu de acum înainte, firește.

Dumnezeu să ajute poporul român cum știe, după voia Sa cea sfantă! Amin.

Sora Pelaghia

Foarte multă lume nu realizează consecințele dezastruoase ale amestecului ortodocșilor cu ecumeniștii în interiorul Bisericii.Atâta timp cât nu faci diferența între prieten și vrăjmaș, nu poți face diferența între bine și rău și, în cazul acesta ești o victimă sigură a vrăjmașului mântuirii neamului omenesc și a amăgirii din partea lui…

Concret: deseori am auzit, în ultima perioadă, pe frații ortodocși aflați în erezie( neîngrădiți/neseparați de erezie) sau în comuniune cu ecumeniștii/erezia, cum că și ei intenționează să se separe/ îngrădească de ecumeniști/erezia din Biserică, dar nu vor face asta până la momentul ,,potirului comun „… Deci, până la ,,potirul comun ” petrec în erezie, împreună cu ecumeniștii, iar după aceea au de gând să se separe de ei, dar nu pentru erezie, ci pentru,,potirul comun”… (!?!)

Dar,…, din acest context, putem trage o altă concluzie, la fel de tulburătoare: majoritatea celor aflați în ecumenism/erezie sau în comuniune cu ecumeniștii/erezia, au următoarea ,,înțelegere” , indusă de ambientul /duhul ecumenist/eretic în care petrec și anume că, actele electronice, digitalizarea, identitatea digitală/electronică, nu ar constitui o problemă chiar așa de mare…ci, problema va fi atunci când numărul/numele /pecetea cu 666 va fi aplicată pe mână sau pe frunte…
Cine oare le insuflă o astfel de înțelegere?
Oare nu duhul antihristic/satanic/ecumenist/anticreștin?

Haideți să vedem ce ne spune Sfântul Sfințit Mucenic Ermoghen în continuare:
,, Așadar, vedem că, în cele mai de pe urmă zile ale lumii, oamenii împărăției anticreștine
VOR CĂDEA DE DOUĂ ORI ÎN PĂCATUL CEL DE NEIERTAT.
Prima dată, această cădere, se va întâmpla înainte de venirea lui Antihrist (deci înainte de ultimii trei ani și jumătate ai domniei lui Antihrist, când pecetea va fi impusă pe mână sau pe frunte n.m.), într-un anumit ținut¹. Și pentru că ei vor întrece toate popoarele și toate împărățiile prin ticăloșia și nelegiuirea lor, vor fi supuși mâniei lui Dumnezeu la fel precum Sodoma și Gomora. La vremea aceea nu va mai fi iertare pentru nimeni dintre cei care vor face parte din acea societate, aşa cum a fost și în zilele Profetului Moise. Moise a despărțit obștea sa de cea a lui Core (Numeri 16,23-24) și i-a grăit adunării sale, zicând:,, Depărtați-vă de corturile acestor oameni netrebnici și de nimic din ce este al lor să nu vă atingeți, ca să nu pieriți împreună cu ei în toate păcatele lor ” (Numeri 16,26).

Așa se va întâmpla și cu societatea cea anticreștină.
Toate celelalte împărății² vor vedea acest lucru și se vor minuna, chiar dacă le aşteaptă și pe ele aceeași soartă, dar mai târziu – în vremea stăpânirii (domniei n.m.) lui Antihrist, în cei trei ani și jumătate.
Al doilea păcat de neiertat va fi săvârșit deja în întreaga lume, în timpul domniei lui Antihrist, când unii oameni vor primi pecetea sa simțită pe fruntea lor sau pe mâna dreaptă³. După acceptarea acestei peceți, nu va mai fi iertare pentru nimeni. Mânia lui Dumnezeu și toată făptura se va oști împotriva lor, aşa încât aceștia se vor chinui încă de aici, de pe pământ, ca și cum ar fi în Iad. ”

Note:

1. acel ,,ținut ” la care se referă Sfântul, cel mai probabil că se referă la ,,ținutul” celor care se revendică a fi creștini, botezați și următori lui Hristos…Căci, pentru ceilalți (budiști, hinduși, musulmani ș.a.m.d.) atât erezia ecumenismului/religia Babilonului, cât și actele electronice sau identitatea digitală, bazată pe 666, nu constituie o cădere, căci pe ei nu- i interesează Evanghelia, Biblia…Pentru ei, acceptarea numărului 666 pe acte sau pe identitatea lor, nu constituie o lepădare de Hristos…

2. Celelalte împărății, adică cele care nu se revendică de la creștinism…

3.Primirea peceții pe frunte sau pe mână, va constitui o cădere și pentru cei din ,,celelalte împărății „, care nu se revendică ca având rădăcini creștine…Căci, pecetea va fi o formă de posedare sau de imposibilitate de a mai scăpa de ea sau… o pierdere cu totul a libertății…Va fi un control total, o posedare…, o luare cu totul în stăpânire de către satana…

Iona

,, Cine va voi să se facă prieten cu lumea, se face vrăjmaș al lui Dumnezeu”…

,, Însă în vremurile anticreștine cele de pe urmă și în zilele domniei lui Antihrist, adevărații creștini nu se vor supune îndatoririlor civile, deoarece însuși satana dimpreună cu Antihristul vor fi la putere; ei sunt dușmanii înverșunaţi ai Domnului nostru Iisus Hristos și, prin urmare, legile pe care le vor institui vor fi împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii, iar cel care se va supune acestora chiar și fără să voiască, acela va deveni întocmai precum un complice al Antihristului și va fi lepădat de Dumnezeu”.
N.m.: noi știm că aceste vremuri anticreștine/antihristice sau societatea acestor vremuri, are și o religie oficială a ei : ecumenismul…
,,În cel de-al 7-lea capitol (al Apocalipsei) este descrisă etapa cea pregătitoare. Altfel zis, aflăm că în curând va fi inaugurată împărăția anticreștină pe pământ. Iar pentru ca acest eveniment să aibă loc, DOMNUL ARE NEVOIE SĂ-I DESPARTĂ PE ADEVĂRAȚII CREȘTINI DE SOCIETATEA ȘI LUMEA ANTICREȘTINĂ printr-o pecetluire tainică a celor aleși. Acea pecete le va da putere pentru a ține piept prigoanei împotriva creștinilor în tot răstimpul dăinuirii împărăției anticreștine, și chiar (și n.m.) în însăși perioada de domnie a lui Antihrist (timp de trei ani și jumătate).

Împărăția anticreștină va fi înființată înainte de domnia propriu-zisă a lui Antihrist și nu se știe câți ani va dura.Ea va pregăti terenul pentru venirea Antihristului, care își va face apariția ca rege și exponent al nemerniciilor și fărădelegilor acesteia.
Împărăția anticreștină este societatea vremurilor celor de pe urmă, închipuită prin ,, curva Babilonului „.
Aceasta nu are un conducător permanent, ci guvernează ea însăși atât norodul, cât și regatele, aflându-se sub cârmuirea satanei și a duhului lui Antihrist.
Este o epocă a auto-guvernării. Societatea însăși este cea care conduce, în timp ce duhul lui Antihrist îi dictează ce să facă. Iar acest lucru este mărturisit în chip lămurit, de vreme ce ea-societatea- şade pe fiara stacojie.

Iată de ce creștinii vor fi pecetluiți, pentru a fi separați de ceilalți printr-o pecete.
Adevărații creștini vor trăi într-o izolare desăvârșită, fără a se supune vreunei legi statornicite. ”

N.m.: Deci, aici, Sfântul vorbește nu numai de perioada din timpul domniei lui Antihrist (cei trei ani și jumătate), ci și de perioada /lumea anticreștină/antihristică de dinainte de venirea lui, care pregătește terenul pentru venirea Antihristului…Vorbește de vremea dinainte de implementarea obligatorie a peceții pe mână și pe frunte (cei trei ani și jumătate)…
Vorbește de vremea de acuma, cea cu actele electronice, digitalizare, legile anticreștine și… religia Antihristului-ecumenismul acceptat oficial de societatea anticreștină…

Iona