ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Este vorba de cel care se împopoțonează cu titulatura absolut nemeritată prof. univ. dr. psih., Daniel David. N-aș avea nimic cu el, n-am nimic cu etnia lui, absolut respectabilă, dar cînd iese zilnic cu diatribe la adresa profesorilor romani, nu pot să tac. Am scris de cîteva ori despre incultura acestui individ și am rămas mirat cum a reușit să se cațăre pe scara socială pînă a ajuns rector al Universității clujene și apoi ministru al învățămîntului. Am înțeles, cu oarecare întărziere, că e vremea cînd agramții și proștii au un ascendent extraordinar asupra celor cu adevărat capabili. Nu mai ai loc de acești indivizi sordizi oriîncotro te îndrepți.

De rîndul acesta, țiganul ne spune că profesorii poartă vina pentru existența analfabeților funcționali. Cine i-a băgat în cap acest clișeu?, pe care-l rostește de fiecare dată. Și să vedeți cum o face: „Nu vă supărați, nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte. Până la urmă, copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale, ca să spun așa. Este treaba profesorilor ca, pornind pe o normalitate, copiilor să le transferi acele competențe. N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice. Și asta e valabil și în preuniversitar și nu vreau să-i scutesc și pe cei din învățământul superior – când dăm greș și noi avem un abandon școlar destul de mare și este tot, ca să spun așa, un rol important pe care îl are!!! universitatea și profesorii”, a afirmat ministrul Educației, într-un podcast Salvați Copiii România.

Vedeți, nevolnicul nu e în stare să facă un acord (un rol important pe care îl are!!! universitatea și profesorii”), dar aruncă cu noroi în mii de cadre didactice, majoritatea romani. Unii merită acest tratament înjositor. Cînd au fost la urne, i-au votat cu entuziasm pe Nicușor și pe toți neputincioșii.
Țiganul a mai lansat o trăznaie, dacă nu cumva a și legiferat-o, între timp: profesorii din pre-universitar e musai să aibă două masterate pentru a putea preda! În mediul universitar e suficient unul.
M-am săturat de atîta țigănie.

Presbiter Iovița Vasile

Cei care au pus în sufletele lor aceste cuvinte şi au împărţit cu dragoste celor nevoiaşi din avutul lor, s-au convins de darurile şi binefacerile pe care Domnul tuturor le revarsă asupra celor milostivi. Am pomenit pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Din mulţimea faptelor sale bune, am ales două. Sfântul cerceta pe cei bolnavi, după cuvântul Domnului. Într-una din aceste cercetări a venit la Sfânt un străin şi i-a cerut milostenie. Patriarhul a poruncit să-i dea şase arginţi. Străinul acela a mers pe altă cale, şi-a schimbat hainele şi iarăşi a venit să ceară milostenie. A poruncit slugii să-i dea iarăşi şase arginţi. Acesta s-a supus, dar i-a şoptit la ureche: ,,Stăpâne, acesta este săracul acela care a luat mai înainte şase arginţi’’. Patriarhul s-a făcut că nu aude şi a poruncit să i se dea alţi şase arginţi. A mers săracul acela şi iarăşi şi-a schimbat hainele, şi a venit a treia oară să ceară milostenie. ,,Stăpâne, acesta este tot acela care a luat de două ori câte şase arginţi şi acum cere şi a treia oară’’. Sfântul nu s-a plecat cuvintelor slugii, ci a poruncit: ,,Dă-i lui doisprezece arginţi, ca nu cumva să fie Hristosul meu, Care mă încearcă pe mine!’’

Doi dintre slujitorii la sfântul altar au comis oarecari fapte necuvenite şi au fost despărţiţi o vreme de Biserică. Unul dintre ei s-a smerit şi s-a pocăit de greşeala sa. Celălalt s-a răzvrătit şi s-a întărâtat şi mai mult asupra Patriarhului. Sfântul a vrut să-l cheme la sine şi să-l îmbuneze cu cuvinte de folos şi cu blândeţe, însă a uitat, căci aşa a voit chiar Dumnezeu. Pe când slujea Sfânta Liturghie, şi-a adus aminte de cuvântul Mântuitorului, Care a spus: ,,Dacă vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău acolo înaintea altarului şi du-te mai întâi şi te împacă cu fratele tău’’. Sfântul s-a depărtat de altar, a chemat pe clericul cel răzvrătit, a căzut la picioarele lui şi i-a cerut iertare. Acesta, văzând pilda de Dumnezeiască de smerenie, a căzut şi el la picioarele Patriarhului şi cu lacrimi l-a rugat de iertare. Sfântul s-a întors la altar pentru Sfânta Liturghie, iar slujitorul acela s-a îndreptat. La începutul păstoririi sale, Sfântul Ioan cel Milostiv hrănea şapte mii cinci sute de săraci. Despre aceştia a spus: ,,Cei pe care voi îi numiţi săraci şi nevoiaşi, aceia sunt domnii mei; pentru că ei pot să mă ia în locaşurile cele veşnice şi să-mi dea tot felul de ajutor spre mântuire’’(După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 182-197).

Presbiter Iovița Vasile

Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de creştini ortodocşi. Despre copilăria lui ne-au rămas puţine cunoştinţe; se ştie doar că sfântul era fruntaş în comună şi cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Încă din tinereţe, pentru virtuţile sale şi pentru curajul său, a făcut parte dintr-un regiment militar al împărăţiei de la Viena.

De aici, amânându-i-se eliberarea, a plecat din oastea stăpânilor săi de altă credinţă şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. În acest surghiun s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu pentru sine şi pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi în umilinţe de tot felul. Nevoinţele sale s-au înmulţit mai mult când a fost prins de cei rău credincioşi şi a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu, unde credinţa ortodoxă a strămoşilor săi era ameninţată de cei rău credincioşi. Astfel că, neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu îndârjire împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot uniat. Credinţa sa în Dumnezeu şi dorinţa sa de dreptate şi de adevăr nu l-au părăsit niciodată. Pentru aceasta, în anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, trecerea la uniatism prin militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. Împreună cu alţi români, el însuşi a fost la Viena unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri şi nu vor fi siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă.

Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, fericitul Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă convertirii la catolicism. La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, de tristă pomenire, trimis de Gurtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul, fiind însoţit de episcopul unit. În acele momente de grea încercare pentru creştinii ortodocşi, când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călăre, „mos Tănase Todoran” în vârstă de 104 ani, potrivit tradiţiei şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele le-a spus: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta Împărăteasă că suntem oameni liberi ! Şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească ! Jos armele !”.

Cuvintele înflăcărate ale evlaviosului bătrân au dat roade în inimile ascultătorilor săi şi astfel, soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele jos. Nu mult după aceea, stăpânirea a făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi. Din această pricină, la 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou din Salva, a avut loc schingiuirea apărătorilor credinţei strămoşeşti şi a libertăţilor umane. Binecredinciosul mucenic Atanasie a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc”. Împreună cu el şi-au aflat sfârşitul mucenicesc şi alţi trei tovarăşi ai săi: Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. De asemenea, alţi nouăsprezece creştini ortodocşi au fost bătuţi cu vergi, mulţi dintre ei murind sub lovituri. Capetele sfinţilor martirizaţi au fost ridicate în pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. În astfel de chinuri s-a săvârşit vrednicul de pomenire Sfântul Martir Atanasie, vărsându-şi sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile fraţilor săi români din Transilvania. De atunci şi până astăzi, cinstirea nevoinţelor lui şi a celor pătimitori împreună cu el se face neîntrerupt în sufletele ortodocşilor năsăudeni. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage12Nov.shtml

„Luptător pentru credinţă şi neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos şi apărător neînfricat al Ortodoxiei, ai odrăslit în Ţara Năsăudului, primind cu bărbăţie moarte de martir. Pentru aceasta, nimicind amăgirile asupritorilor, ai câştigat cununa cea neveştejită a sfinţeniei. Fericite Atanasie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre”.

Notă
Observăm diplomația ecumenistă din această redactare. Criminalii n-au fost catolici, nici greco-catolici, au fost rău credincioși.

Problema jurământului lui Hipocrate, privită prin prisma învățăturii de credință ortodoxă, nu este una pur simbolică, ci este o chestiune de conștiință pen¬tru medicul ortodox, de fidelitate a inimii lui față de Dumnezeu. Într-o lume în care știința și credința sunt adesea separate artificial, medicul creștin se află la o răscruce, între tradiția antică a medicinei, înrădăcinată în umanismul grec, și conștiința că orice viață și orice vindecare își au izvorul în Dumnezeu.

Jurământul lui Hipocrate, redactat în secolul al V-lea î.Hr., se deschide astfel: „Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Hygieia și pe Panacea și pe toți zeii și zeițele, luându-i martori…” (Corpus Hippocraticum). Această invocare a zeilor, deși pentru lumea greacă era expresia unei sacralități, pentru conștiința creștină reprezintă o chemare, o invocare idolatră. În lumina Evangheliei, un asemenea jurământ nu poate fi rostit fără o atingere de credință, pentru că omul nu poate pune pe același plan pe Dumnezeul Cel Viu și pe zeii neadevărați. Scriptura spune limpede: „Pe Domnul Dumnezeul tău să-L adori și Lui singur să-I slujești” (Matei 4,10).

Hristos interzice jurămintele lumești: „Să nu vă jurați nicidecum… Ci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu” (Matei 5, 34-37). Jurământul creștin nu se întemeiază pe invocarea altor puteri, ci pe curăția inimii și pe fidelitatea cuvântului. De aceea, jurământul lui Hipocrate, în forma sa originară, nu poate fi asumat de un medic ortodox fără atingere de conștiință, chiar dacă prin intenția sa morală, slujirea vieții și refuzul răului, rămâne bună în sine.
Astăzi, majoritatea universităților folosesc versiuni moderne ale jurământului, în care invocarea zeilor este eliminată. Cu toate acestea, în unele locuri rămân expresii inspirate din textul antic, rostite formal, fără reflecție. Mulți medici le pronunță fără să conștientizeze sensul religios al cuvintelor. Într-o asemenea situație, chiar dacă vina personală este micșorată, problema duhovnicească rămâne. Poate fi rostit, fie și fără convingere, un jurământ care a fost alcătuit în numele zeilor păgâni?
Biserica nu dă un Canon explicit pentru acest caz, dar duhul ei este limpede, anume că un creștin nu se poate lega prin jurământ decât înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin afirmă: „Idolatria nu stă numai în închinare, ci și în chemarea cu buzele a celor ce nu sunt dumnezei” (Dogmatica, cartea IV, cap. 16). Așadar, pentru medicul ortodox, chiar o simplă formulă care invocă nume de zei, rostită mecanic, trebuie înlocuită cu o mărturisire curată, cu o rugăciune către Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.

În viziunea ortodoxă, medicina este o lucrare de sinergie între harul dumnezeiesc și știința omenească. Sfântul Vasile cel Mare spune: „Dumnezeu a dat oamenilor știința medicală, ca un ajutor spre vindecare, atunci când El Însuși, pentru folosul sufletului, nu voiește o vindecare grabnică” (Omilia către tineri). Aceasta înseamnă că medicul nu este stăpânul vieții, ci un iconom al ei. Sfântul Ioan Gură de Aur completează: „Doctorii au primit de la Dumnezeu puterea de a tămădui trupurile noastre; dar să nu se înalțe, căci și ei sunt slujitori ai harului” (Omilia la Matei 25, 3). Prin urmare, jurământul adevărat al medicului ortodox nu se face în numele zeilor, ci înaintea lui Dumnezeu, ca promisiune de a sluji viața în iubire și curăție.

Unii ierarhi și duhovnici contemporani, precum Sfântul Luca al Crimeii, au arătat că medicul creștin trebuie să înnoiască sensul jurământului printr-un legământ lăuntric. „Doctorul fără credință este ca un ochi fără lumină. El vede trupul, dar nu vede sufletul” (Sf. Luca al Crimeii, Predici și învățături). De aceea, mulți medici ortodocși aleg să rostească, după absolvire, o rugăciune personală, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lucrării lor. Un asemenea gest are putere vindecătoare asupra conștiinței, pentru că redă sensul real al profesiei: nu doar vindecarea trupului, ci și slujirea chipului lui Dumnezeu din om.

Prin urmare, „jurământul lui Hipocrate”, în forma lui originară, rămâne o ispită pentru conștiința medicul ortodox, pentru că invocă alte puteri decât pe Dumnezeu. În forma actualizată, curățită de numele zeilor, el poate fi asumat ca un angajament moral, dar numai dacă este trăit cu conștiința că adevărata tămăduire vine de la Hristos. Medicul ortodox nu are nevoie să jure pe Asclepios, ci să se roage Celui care a spus: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Cel ce te vindecă” (Ieșirea 15,26). Adevăratul jurământ al medicului nu se rostește o dată în viață, ci se reînnoiește în fiecare zi, la căpătâiul celui bolnav, în tăcerea unei rugăciuni: „Doamne, vindecă Tu, prin mâinile mele”.

Acum, în privința pacientului ortodox care merge la un medic ce a făcut jurământul hipocratic vechi, putem spune că nu se „contaminează” duhovnicește prin simplul act medical. Dacă el își pune nădejdea în Dumnezeu și se roagă înainte de consultație, binecuvântând lucrarea care urmează, atunci harul lui Dumnezeu sfințește chiar și un instrument lipsit de credință, însă bun și pregătit din punct de vedere profesional. Deși nu există o „transmitere magică” a păgânismului, medicul rămâne o prezență morală și spirituală în viața pacientului. Dacă el este un om fără credință sau invocă forțe străine de Dumnezeu, influența lui poate fi tulburătoare pentru un suflet sensibil. Sfinții Părinți ne învață că omul primește nu doar un tratament fizic, ci și o energie morală, o stare de duh, de la cel ce-l atinge și îl îngrijește.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune că „cel ce lucrează fără har lucrează cu puterea lumii acesteia” (Cateheze). În acest sens, dacă medicul se află sub inspirație străină de Dumnezeu, lucrarea lui nu poate fi deplin vindecătoare. Poate repara trupul, dar nu aduce pace sufletului. Totuși, pacientul ortodox poate contracara acest lucru prin rugăciune, spovedanie și împărtășire, adică prin ancorarea propriei persoane în harul lui Hristos.

Este esențial să păstrăm dreapta măsură și să înțelegem că medicul, fie el credincios sau nu, este instrument al proniei dumnezeiești. Dacă Dumnezeu voiește vindecarea, El Se folosește de orice unealtă, chiar și de una nevrednică. Sfântul Vasile cel Mare zice: „Și prin cei necredincioși lucrează uneori Dumnezeu, pentru ca omul să nu se înalțe cu mintea, ci să cunoască că vindecarea este darul Lui” (Omilia la Psalmul 32).

Așadar, pacientul ortodox nu trebuie să se teamă, ci să-și pună nădejdea în Dumnezeu, rugându-se: „Doamne, lucrează Tu prin mâinile acestui medic”. Atunci orice lucrare străină se topește în prezența harului.

Fiecare pacient va avea un cod personal de sănătate, diferit de CNP, în contextul digitalizării sistemului de sănătate, a anunţat medicul Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senat.

”În contextul digitalizării, o persoană, când se va naşte, va primi un cod personal de sănătate care este diferit de CNP. Pentru că CNP-ul fiecare şi-l aruncă pe unde vrea, pe la orice bancă l-a vrut, codul personal de sănătate va reprezenta practic dosarul lui medical.

Orice informaţie referitoare la persoana respectivă, din momentul în care s-a născut şi până nu mai e pe Terra, va fi înregistrată acolo”, a anunţat Streinu-Cercel.
• Când va fi gata noua platformă digitală CNAS, în care pacienții își vor vedea istoricul medical

Potrivit acestuia, fiecare pacient va primi acel cod personal de sănătate, care va reprezenta dosarul medical.
”Şi atunci, într-adevăr, toată lumea va fi acolo înregistrată şi se va cunoaşte tot traseul. Dacă un astfel de pacient e accesat de la Paris, toate datele lui se vor regăsi acolo”, a spus şeful Comisiei pentru Sănătate din Senat.

”În primul rând, poţi să faci predicţii, poţi să faci analize, poţi să stabileşti politici, plecând de la date concrete”, a explicat senatorul.
Acesta a arătat că la nivelul Comisei pentru Sănătate din Senat se lucrează la o astfel de lege a digitalizării sănătăţii. ”Sper că până undeva în luna decembrie să avem un draft, pe care pe urmă să-l discutăm cu colegii de la Cameră (…) şi atunci vom încerca să modificăm o serie de lucruri”, a precizat Streinu-Cercel.

(Text preluat)

În plandemia mincinoasă
A fost jale, a fost chin.
S-au comis crime în masă
De care Cercel nu-i Strein.

Întîi și-au asigurat un cadru legislativ precum le convine lor, cu complicitatea parlamentarilor cu mințile atrofiate. De pildă, au zis ei, cel care refuză să plece pe front vor fi pedepsiți cu pînă la 7 ani închisoare. Darnici flăcăii, nu glumă! Cei plecați în străinătate va trebui să se prezinte de urgență și să se pună la dispoziția marilor strategi, Nicușor și Bolojan.
Apoi au făcut un exercițiu convocare a rezerviștilor, gîndit cu călcîiele, care a ieșit rău de tot. Nu-i nimic, vor mai încerca. Poate se implică direct și Nicușor și sunt toate șansele ca războinicii Romaniei să fie gata pentru a înclina balanța războiului, gîndit de oculta mondială, nu de Biden, Putin sau Zelenski.
În al treielea rind, cheltuielile militare ale Țării au crescut. Au fost achiziționate mijloace de luptă depășite și prăfuite prin cine știe ce depozite din străinătate. Vă dați seama cît de îngrijorat este Putin de cînd a aflat.
Să nu uităm grija mai-marilor zilei dea întreține sentiment de frică, de amenințare a războiului în rîndul Romanilor, care e inevitabil. Așa declara recent marele comandant de oști, Moșneanu: Este o chestiune de timp pînă cînd vom vedea războiul,,. Știe el ce știe, e la curent cu directivele de la Bruxelles. A vrut apoi să dreagă busuiocul, dar e zadarnic.
În aceste circumstanțe, nu pot să nu formulez niște întrebări, retorice și nu prea:
1.Da cînd ue a devenit o alianță militară? Cînd Romania a fost tîrîtă (nu a aderat!) la ue, în 2007, ni se spunea altceva.
2.De ce suntem tîrîți într-un război care nu este al nostru? Vă spun de ce: pentru că Romania este Țară Ortodoxă, la fel ca Rusia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova. Ce și-ar mai freca oculții mîinile de satisfacție, văzînd aceste cinci state încăierate! Aici trăiește peste 80% din populația ortodoxă a lumii, care trebuie distrusă, spre a netezi calea blestematului antihrist, care va veni să uzurpe Domnia Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.
3.Presupunînd că aș fi un tînăr de 30 de ani, tocmai bun de trimis pe front, aș avea curajul să întreb acești scelerați: Bădie, de ce trebuie să mă duc în război și să ucid niște oameni cu familii, cu copii, pentru că așa au gîndit niște demenți de la Bruxelles și de peste ocean? Sau de ce să mă duc și să mă întorc între patru scînduri? Pentru că așa e voia voastră ticăloasă?
4.Ce obligații sau datorii morale avem față de un regim criminal, cel al lui Zelenski, care-i batjocorește pe Romanii locuitori ai pămîntului nostru strămoșesc, desființează școlile romanești, interzice limba romană? Mai mult, trimite hoardele lui Epifanie Dumenko pentru a le răpi bisericile și a-i molesta pe preoții rămași credincioși Bisericii.
5.Niciodată Romanii nu au rîvnit la ceea ce nu era a lor. Bandiții istoriei ne-au smuls teritorii și populații. Rînduiască Bunul Dumnezeu să ne redobîndim teritoriile furate, fără vărsare de sînge. Înțelegeți voi. draci humanoizi?
Presbiter Iovița Vasile

Radu Gyr
________________________________________
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâșnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări și-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Și ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobode-ți ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

În 6 aprilie anul acesta, a fost așezat ca episcop al Sălajului P.S Benedict Vesa, venit de la Cluj. Pentru cei care ne-am îngrădit de erezie încă din 2016, s-a ivit o situație cu totul nouă. Nu știam cum să procedăm. După ce m-am sfătuit cu Părinții, am ajuns la concluzia cea bună, aceea că avem datoria să-l primim cu respect și bunăvoință, ca pe un arhiereu ortodox. Imediat am început să-l pomenim la Sfanta Liturghie, gîndindu-ne să nu cădem sub incidența Canonului 31 Apostolic, care pune grea pedeapsă asupra celui care ar cuteza să nu-și pomenească ierarhul fără motive întemeiate.

Am lăsat să treacă o vreme, apoi, prin iulie l-am înștiințat că am reluat pomenirea și am cerut să-mi se ridice pedeapsa dictată de predecesorul Petroniu Florea, oprirea de la slujire, încît să pot sluji la biserica din sat, unde sunt îmbisericit. Foarte amabil, PS Benedict mi-a scris un mesaj prin care mă invita să merg la Episcopie. În discuția pe care am purtat-o în cabinetul dînsului, mi-a spus să merg 2-3 săptămîni la biserica din sat, să stau în Sfantul Altar fără să port veșmintele preoțești și să mă împărtășesc. Mi-a cerut să scriu un memoriu în care să se vadă pocăința mea. M-am conformat acestor cerințe, dar după trecerea acestui timp s-a arătat nemulțumit de memoriu, sugerîndu-mi să-l rescriu, și mi-a prelungit perioada de așteptare cu încă două luni. Au trecut și acelea și mi-a mai adăugat o lună de așteptare. Atunci mi-am dat seama că așteaptă de la mine să-mi pun cenușă în cap pentru că m-am îngrădit de erezie, să mă dezic de nepomenitori și să mă conformez întru totul cerințelor vremii. Bineînțeles că am refuzat. Eram totuși dispus să merg mai departe, însă…

A venit Sărbătoarea Sfantului Dimitrie cel Nou cînd Bartolomeu l-a pomenit la Liturghie pe schismaticul Epifanie. Faptul acesta m-a tulburat rău și am hotărît să întrerup comuniunea euharistică cu PS Benedict, deoarece se afla în soborul respectiv și n-a schițat niciun gest de împotrivire. Mai mult, aflasem între timp, de pregătirea PS Sale în universități ale ereticilor papistași și protestanți din Italia și Elveția, ca și de activitatea sa ecumenistă prin participarea la reuniuni cu monofiziții, papistașii și protestanții.
Ceea ce a urmat este epistola de mai jos, pe care i-am trimis-o cu cîteva zile în urmă.

Preasfințite Părinte Episcop,

După venirea pe scaunul episcopal al Sălajului, m-am îndreptat spre Preasfinția Voastră cu nădejde, rugîndu-vă să-mi ridicați predeapsa nedreaptă la care m-a supus kir Petroniu Florea, vreme de nouă ani.
Între timp, am aflat despre activitatea ecumenistă a Preasfinției Voastre, respectiv cu ereticii monofiziți, protestanți și papistași (mănăstirea Bose). Am aflat că ați fost pregătit pentru episcopat la papistașii italieni și protestanții elvețieni, la ecumeniști notorii, cum ar fi reverendul Ioan Sauca.

Activitatea ecumenistă presupune crez ecumenist. Or, știm că toate rătăcirie și ereziile ecumeniste alcătuiesc ceea ce Sfinții și Părinții Bisericii numesc pan-erezie, în total dezacord cu Tradiția și Învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Prin urmare, mă delimitez de toate acțiunile ecumeniste ale Preasfinției Voastre.

La Sărbătoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, am asistat consternat la momentul în care ereticul și schismaticul Bartolomeu I din Constantinopol l-a pomenit la Liturghie pe mireanul schismatic Epifanie Dumenko, agent al americanilor, aflat în afara Bisericii noastre. Paranteză: Vocea pe care ați auzit-o strigînd ,,anatema’’ sau ,,anaxios’’, a fost glasul Bisericii. Epifanie este produsul celuilalt schismatic, Filaret Denisenko, caterisit, excomunicat și anatematizat de Biserica Ortodoxă Rusă. Cunoaștem prea bine persecutia sîngeroasă la care este supusă Sfanta Biserică Ortodoxă Canonică a Ucrainei, păstorită de ÎPS Onufrie, de către Bartolomeu și Epifanie, puternic susținuți de de statul antihristic al lui Zelenski.

Pomenindu-l pe Epifanie, întregul sobor, din care ați făcut parte, a intrat în comuniune cu acesta! ,,De se va vădi că oarecare dintre episcopi, sau presbiteri, sau diaconi, sau oarecare din canon (catalogul clericilor) va comunica (va fi în comuniune euharistică – n.n) cu cei excomunicaţi, acesta încă să fie excomunicat ca unul ce tulbură canonul Bisericii” (Canonul 2 Antiohia, 341). Intrînd în comuniune cu schismaticii, ați căzut în păcatul îngrozitor al schismei. Lucrurile sunt extrem de limpezi, deoarece nu ați schițat nici cel mai mic gest prin care să vă disociați de nebunia lui Bartolomeu.

Nu doresc să mă fac părtaș la ereziile ecumeniste pe care le promovați, la schisma îngrozitoare care lovește Biserica lui Hristos, la fărădelegile din Ucraina, la relele din Biserica Neamului Romanesc. Prin urmare:
-îmi retrag cererea prin care vă rugam să-mi ridicați pedeapsa nedreaptă a opririi de la slujire.

-Începînd cu această dată, întrerup comuniunea cu Preasfinția Voastră, încetînd a vă pomeni la toate Slujbele Bisericești (Canonul 31 Apostolic; Canonul 15 I II Constantinopol).

Voi reveni la comuniunea euharistică în momentul în care vă veți dezice de sinodul eretic și tîlhăresc din Creta, veți condamna ecumenismul ca fiind pan-erezie, veți dezaproba faptele lui Bartolomeu, îl veți lepăda pe Epifanie Dumenko și vă veți delimita de consiliul mondial zis al bisericilor, organism care pregătește venirea antihristului.
Sănătate să vă dea Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile
Sanmihaiu Almașului, 4 noiembrie

POSTULAT
În Biserica Ortodoxă Romană, nimeni nu poate ajunge episcop dacă nu corespunde criteriilor sistemului și nu este impus de acesta.

După cum bine a desluşit Sfântul Dionisie Areopagitul, miriadele de îngeri din ceruri sunt rânduite de Dumnezeu în trei ierarhii de câte trei cete fiecare:
– Serafimi, Heruvimi, Scaune
– Domnii, Puteri, Stăpânii
– Începătorii, Arhangheli, Îngeri.

Îngerii din ierarhia cea dintâi sunt cei mai apropiaţi de Preasfânta Treime. Sfântului Prooroc Isaia i s-a arătat priveliştea cerească din jurul tronului, şi a văzut Serafimii, având fiecare câte şase aripi, cântând aşa cum şi noi cântăm la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui!’’ (Isaia 6, 3).

Sfinţii Îngeri numiţi ,,Domnii’’ din ierarhia a doua domnesc peste ceilalţi Îngeri şi slujesc cu multă bucurie lui Dunezeu Atotputernicul. ,,Puterile’’ dau celor vrednici darul facerii de minuni şi întăresc pe oamenii aflaţi în mari nevoi. ,,Stăpâniile’’ sunt numite astfel deoarece au stăpânire asupra diavolilor şi îngrădesc puterea acestora, pentru a nu aduce peste oameni ispite peste puterile lor. Sfinţii Îngeri din ierarhia a treia numiţi ,,Începătorii’ sunt păzitori ai împărăţiilor de pe pământ, ai popoarelor, neamurilor şi limbilor. Aşadar, sunt mai apropiaţi de noi pământenii. Arhanghelii ,,înmulţesc Sfânta Credinţă între oameni, luminând mintea lor cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele Credinţei celei Drepte’’, după cum bine a scris Sfântul Grigorie Dialogul. Din această ceată fac parte cei doi Îngeri cărora le cunoaştem numele: Mihail şi Gavriil. ,,Îngerii’’ din ceata din urmă sunt cei mai apropiaţi de oameni şi ne păzesc în toate împrejurările vieţii.

Când o parte din îngeri s-au întunecat cu păcatul mândriei şi al răzvrătirii, Sfântul Arhanghel Mihail a adunat toate oştile îngereşti, şi-a înălţat glasul, spunând: ,,Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui Care ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi până acum se împărtăşeau cu noi din Dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum îndată s-au prefăcut din lumină în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos în adânc. Să luăm aminte cum a căzut luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărâmat pe pământ’’(După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 106-111)

Adunarea Sfinţilor Îngeri s-a numit Sobor îngeresc, deoarece toate puterile netrupeşti şi-au unit cugetele şi glasurile întru preamărirea Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceasta este semnificaţia sărbătorii de astăzi, cinstite cititorule.

Presbiter Iovița Vasile

Există momente în care, privind în jur, am sentimentul că trăiesc printre umbre. Nu oameni, ci siluete mecanice care se mișcă, vorbesc, mimează emoții, dar nu mai simt nimic… Lumea s-a golit de sens, iar în locul înțelegerii a fost instalată o confuzie zgomotoasă, un bâlci al nimicurilor. Trăim, da, în secolul prostiei — acel timp istoric în care ignoranța s-a travestit în virtute, iar prostul, înarmat cu tehnologie, și-a adjudecat tronul Rațiunii.

Eu vin dintr-un alt timp. Am trăit suficient în secolul trecut pentru a înțelege că acolo, în ciuda tuturor rătăcirilor, încă mai exista o noblețe a spiritului, o sete de adevăr, o tainică rușine în fața minciunii. Oamenii, oricât de modești, aveau o formă de luciditate pe care prezentul a pierdut-o. Acum, în acest secol nebun, al vitezei fără direcție și al comunicării fără sens, îmi desăvârșesc convingerea finală: nu suntem pe drumul cel bun. O spun în romanele mele, în paginile unde am lăsat urme de avertisment — strigăte mute adresate unei omeniri surde. Degeaba.
Masele se mișcă asemenea unei turme oarbe, mânate de un cioban nebun — sau, mai subtil și mai periculos, de un algoritm invizibil.
În agora lumii moderne se aplaudă minciuna, se ironizează adevărul, iar prostia a devenit o formă acceptată de existență. Adevăratul om, cel care simte, gândește și iubește, s-a risipit.
Eu îl caut, cu obstinația unui arheolog al spiritului.
Sunt în căutarea omului pierdut — nu a celui statistic, contabilizat în recensăminte, ci a aceluia viu, capabil de miracol, de rușine și de vis. Îl caut prin cărți, prin privirile celor care încă nu s-au robotizat complet. Îl caut în mine, în fragmentele de umanitate care au mai rămas între colțurile prăfuite ale memoriei.

De aici pornește drumul meu — încă unul — spre capătul lumii. O nouă expediție, nu doar geografică, ci și ontologică. Voi merge cât de departe se poate merge, poate până la marginile propriului eu, în încercarea de a înțelege rostul nostru efemer pe acest pământ.
Când mă voi întoarce — dacă mă voi întoarce — nu știu dacă lumea va mai fi aceeași. Dar știu că voi aduce cu mine o altă înțelegere a omului. Poate nu l-oi fi regăsit pe deplin, dar poate i-am deslușit urmele, respirația, suferința, acea tainică dorință de a nu muri cu totul, de a lăsa ceva în urma sa — chiar și o amintire, chiar și o umbră.

Și atunci, da, vă voi împărtăși din incredibila experiență a acestei căutări. Poate că nu voi găsi omul în secolul prostiei, dar poate voi descoperi ceva mai prețios: dovada că el a existat cândva, că a știut să iubească, să gândească, să se îndoiască și să ridice ochii spre cer cu o întrebare în ochi.
Iar dacă acea întrebare mai pâlpâie, chiar și slab, în mine, atunci nu e totul pierdut.

Lucian Ciuchiță

Iniţiatorii mişcării legionare erau în primul rând oameni creştini model, erau nişte modele ale societăţii. Ei au adus un mare aport neamului şi Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viaţa bisericească şi duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreţinut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreţinut un spirit viu al jertfei şi al sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalţe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică şi la consolidarea aceasta au contribuit minţile cele mai înalte ale culturii şi spiritualităţii noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reuşit să îi dea ţăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. În afară de asta, au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului. De pildă, în anul 1920 când era ancorat la Iaşi steagul roşu deasupra atelierelor din Nicolina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat şi a aruncat de acolo cârpa aceea roşie. Atunci mult tineret s-a ataşat mişcării legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupţia, în special ruşii şi evreii, care stăpâneau presa, învăţământul şi comerţul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum că românii i-au maltratat şi i-au dus în lagăre; dimpotrivă noi i-am protejat pe evrei. Antonescu avea ordin de la germani să îi aresteze pe evrei şi să îi închidă în lagărul din Transnistria. Antonescu ce a făcut? Nu a arestat niciun evreu. Ci în locul evreilor a adunat toţi ţiganii, i-a dus în lagăr, unde trebuiau duşi evreii. Nemţii ne întrebau cum stăm cu evreii. „Da, i-am deportat pe evrei”, pe când evreilor le-a dat în alb paşaport Antonescu să părăsească ţara şi aşa au scăpat de uciderea nemţilor.

Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul sef din România, care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, şi se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era mişcarea legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de germani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

…Îmi amintesc de ceea ce spunea Corneliu Zelea Codreanu – că aici vor veni toate neamurile să se desfăteze de frumuseţea şi bogăţia acestei ţări. Iată cum cuvintele lui se adeveresc. Şi văd o asemănare mare între acest Codreanu şi domnitorul Mihai Viteazul, pentru că amândoi au luptat pentru biruinţa acestui neam, prin stârpirea tuturor duşmanilor şi străinilor ce ne-au oprimat şi furat bogățiile şi valorile ţării. Amândoi au murit martirizaţi pentru nişte idealuri măreţe şi dumnezeieşti. Amândoi erau personalităţi puternice, alese de Dumnezeu, cărora puţini le puteau sta înainte. Oameni care au pus mai presus neamul şi naţia decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unităţii noastre româneşti. Cel care a continuat această luptă şi acest ideal al unităţii noastre de neam, a fost Corneliu Zelea Codreanu. Aceşti oameni, alături de alţi domnitori măreţi ai neamului nostru, fac parte din planul lui Dumnezeu care acţionează în istorie.
Codreanu a fost cel care a dat semnalul nenorocirilor ce vor urma. El a spus: „Dacă armatele ruseşti mai dăinuiesc la noi, Europa se va transforma într-un stat sovietic”. Şi într-adevăr Europa are conducere unică. De aceea, nici canonizările nu se pot face.

(Fragmente preluate din cartea Ne vorbește Părintele Justin)

AVEM O ȚARĂ

Avem o țară unde au stăpânit odată

Vitejii Daci bărbați nemuritori

Și unde stau de veacuri laolaltă

Izvoare văi și munți cu fruntea-n zări

Avem troițe sfinte altare și icoane

Și candeli ard cu mii de pâlpâiri

Avem atâtea lacrimi și prigoane

Că ne e plin pământul de martiri

Avem la Putna Sfânt și viu cu duhul

Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut

Și azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul

Va răsturna cinci veacuri de pământ

Avem pe Brâncoveanu pildă tare

Căci pruncii lui sub sabie-au căzut

Ca să păzească fără de schimbare

Credința dreaptă-n care s-au născut

Avem Ardealul sfânt pământul răstignirii

Cu tunuri sfârtecat de cel viclean

Avem ierarhii sfinți pe Iancu și martirii

Pe Horia tras pe roată pentru neam

Azi iarași te-au suit vrăjmașii tăi pe cruce

Ardeal cu trei culori împodobit

Scriind deasupra vina ta cu sânge

Aceea că ortodoxia ai iubit

Avem un Rai de sfinți în temniți dați la moarte

Și aruncați în groapa neștiuți

Dar astăzi dând pământul la o parte

Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deținuți

E jertfa lor de veacuri mărturia

Ce strigă din morminte pân’ la noi

Să apărăm cu râvnă Ortodoxia

Și-acest pământ de Sfinți și de eroi

 

Niciodată nu mi-am scris gândurile cu atîta greutate și durere in suflet ca acum. Îmi caut cuvintele, tot șterg, reformulez pentru a putea exprima ceea ce simt: nervi, durere sufletească, tristețe! Ceea ce voi scrie va zdruncina pe mulți, va șoca și pentru că are legătură cu cel mai odios personaj al lumii ortodoxe contemporane, cel care a fost recent la București, cel pentru care mulți, foarte mulți au admirație și sunt impresionați de el, patriarhul ecumenist Bartolomeu I-ul (sper să fie și ultimul!)

Am fost învățați și educați să credem că un genocid se poate întâmpla doar acolo unde există războaie, conflicte armate (așa cum se întâmplă în Gaza). Dar genocidul poate lua și alte forme; cum ar fi, de exemplu, ca din orgoliu personal și ticăloșie, să lași niște oameni fără tratament medical, să-i lași fără electricitate, să le tai orice legătură cu lumea, pe scurt – să-i lași să moară de foame! Și dacă v-aș spune că un astfel de genocid tăcut, lent, sub ochii întregii lumi, care tace cu complicitate, se petrece în locul unde mulți merg mai pregătiți sau mai puțin pregătiți, alții merg să bifeze și asta în viața lor, pentru a da bine in social media. Iar acest loc este Muntele Athos! – bastionul Ortodoxiei! Cu siguranță, ultimul loc în care v-ați fi gandit că așa ceva este posibil!!!

Mănăstirea Esfigmenou, una dintre cele 20 de mănăstiri mari din Munte, trece astăzi prin proba muceniciei autentice pentru adevărul lui Hristos, pentru faptul că așa vrea Bartolomeu! De mulți mulți ani, monahii din Esfigmenou, refuză să pomenească pe patriarhii ecumenici (incepând cu Athenagoras și azi pe Bartolomeu) pentru faptul că aceștia au pactizat cu ereticii, se roagă împreună cu ei! Deși presiunile au fost constante, în ultimii ani, represaliile pornite de diavol (prin Bartolomeu) sunt greu de imaginat.

Mulți monahi au fost arestați și se află în închisoare în Tesalonic, 25 de monahi au murit în ultimii ani pentru că li s-a refuzat accesul la servicii medicale, mănăstirea e sigilată din exterior, electricitatea e tăiată, iar aprovizionarea cu cele necesare, inclusiv mâncare e oprită. Pe românește, ultimii esfigmeniți sunt lăsați să moară de foame! De Bartolomeu, cu complicitatea întregii Chinotite (guvernul) din Muntele Athos! Pentru credință, pentru adevăr, pentru curajul de a-L mărturisi pe Hristos!

Nimeni nu vorbește, toată lumea tace, episcopii tac, preoții tac. Omerta absolută în ce-i privește pe monahii din Esfigmenou! În mileniul toleranței ecumeniste, niște călugări se sting și dispar pentru că au curajul să îl sfideze pe acest demon, Bartolomeu, și să nu-l pomenească la Sfânta Liturghie și la nicio slujbă! Cu toate astea, monahii supraviețuiesc, reușesc, noaptea să se strecoare, ajutați de creștini curajoși să-și mai procure hrană și cele necesare pe care le urcă în mănăstire cu ajutorul frânghiilor! Dumnezeu și Maica Domnului nu-i lasă să dispară așa cum și-ar dori Bartolomeu!

Am scris aceste gânduri pentru că lumea să afle și să știe ce se întâmplă în locul cel mai sfânt al Ortodoxiei!

George Șimonca

 

Filaret Denisenko

În 1990, Patriarhul Pimen al Rusiei a trecut la cele veșnice. Au început procedurile de alegere a noului Patriarh. Printre candidați, Filaret Denisenko, un tip ciudat pînă-n ziua de azi. Ambițiile lui erau extrem de mari însă la alegere a ieșit abia pe locul 3. Decepționat, și-a făcut planul să rupă Biserica Ortodoxă Ucrainiană de Patriarhia Rusiei, el urmînd a fi întîistătătorul. Acțiunile lui necanonice i-au atras pedeapsa Moscovei și în 1992 a fost caterisit și alungat din scaunul episcopal.

Nici această pedeapsă nu l-a adus la ordine pe Denisenko. Și-a continuat demersurile schismatice și a strîns semnături ale ierarhilor pentru susținerea ambițiilor sale nebunești. În 1997 este excomunicat (alungat din Biserică) și anatemizat. Pedepsele acestea, plus cea a caterisirii sunt cele mai grave din cite se pot aplica unui cleric. În urma lor, Denisenko nu mai era nici măcar mirean, era trecut în răndul păgînilor.

Epifanie Dumenko

În această stare, sfidînd Sfintele Canoane, Denisenko l-a ,,hirotonit,, pe Epifanie Dumenko în treapta arhieriei. Putem spune că Epifanie este produsul sută la sută al lui Denisenko, adică necleric aflat cu totul în afara Bisericii. Păgîn, cu alte cuvinte. Adoptat de puterea politică, el preia rolul de dezbinător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene de Patriarhia Moscovei, exact ce doreau americanii. Dintru început, el a beneficiat de susținerea agentului american, Bartolomeu din Constantinopol, care, în schimbul a 20 de milioane de dolari a consimțit să acorde tomosul de recunoaștere a autocefaliei grupării schismatice conduse de Epifanie. Faptul a provocat multă tulburare în lumea ortodoxă. Cîțiva întîistătători s-au grăbit să-l recunoască pe Epifanie, alții au refuzat.

De ce pomenirea la Sfanta Liturghie înseamnă comuniune cu cel pomenit?

,,Biserica lui Hristos, întemeiată pe mărturisirea apostolică și păstrată prin succesiunea canonică a episcopilor, se sprijină nu doar pe unitatea vizibilă a structurii sale, ci mai ales pe unitatea nevăzută a credinței și a comuniunii în Duhul Sfânt. Această unitate se exprimă și se păstrează în primul rând prin comuniunea liturgică, întrucât Sfânta Liturghie nu este o simplă adunare religioasă sau ceremonial simbolic, ci o reală participare la Trupul și Sângele lui Hristos, în chip euharistic și ontologic. Comuniunea liturgică reprezintă expresia cea mai înaltă a unirii în învățătura de credință, în har și în adevăr… cel care intră în comuniune cu un schismatic aflat sub afurisire își asumă aceeași condamnare, întrucât prin gestul său el legitimează ceea ce Biserica a osândit.’’ (CP)

Cu acest păgîn sinistru, Dumenko, au intrat în comuniune cinstiții noștri ierarhi, 65 la număr, adică întregul sinod. Este o cădere totală, pentru că niciunul n-a schițat măcar un gest de împotrivire. Mai jos și mai rău de atît nu se poate. Festivismul și megalomania de al zisa sfințire a catedralei – eu îi zic templu ecumenist – se risipesc încet, încet. Pseudo-ierarhii romani s-au împovărat cu ce e mai rău: erezia și schisma. Și-au pierdut, ireversibil, legitimitatea și credibilitatea.
Bunul Dumnezeu să aibă milă de ei.

Presbiter Iovița Vasile

Unde vom merge să ne ascundem noi, Poporul lui Dumnezeu? În primul rând, as dori să vă întreb, dragii mei: Aveți conștiința că sunteți Poporul lui Dumnezeu?!
Dumnezeu, dragii mei, îl protejează pe profetul Său Ilie, îl protejează de mânia lui Ahab; când Ahab a auzit aceste lucruri, s-a maniat și înainte de a putea reacționa, profetul a dispărut. De aceea v-am spus: ca fulgerul a apărut și ca un tunet a dispărut. Și pentru că Ahab nu a avut timp să reacționeze, îl persecută pe profet. Dar Dumnezeu îl protejează pe profetul Său Ilie, nu numai de mânia lui Ahab, ci și de foametea care s-a ivit.

Și era cuvantul Domnului către Ilie”, a poruncit Domnul lui Ilie…
Du-te la răsărit și ascunde-te la paraul lui Horrath, și vei avea apă, iar corbii te vor hrăni acolo. Du-te departe, si te ascunde. Du-te departe, ascunde-te. Du-te, ascunde-te acolo. Acolo vei găsi apă – pentru că nu era apă, din cauza lipsei ploii. Acolo vei găsi apă. Și voi trimite corbii, carora le poruncesc să facă acest lucru, să te hrănească.
Fii atenti, dragilor. Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt de mare importanță. Nu sunt doar despre profetul Ilie.
Veți vedea în continuare: ele ne privesc, de asemenea si pe noi.

Ce i-a spus Dumnezeu profetului Său? „și ascunde-te”, ascunde-te! Acest „loc ascuns”, ascunzatoarea, este un loc minunat pentru Poporul lui Dumnezeu în zilele dificile, de urgie. Aceasta ne amintește de ceea ce spune profetului Isaia. „Umblă, poporul Meu, zice Dumnezeu, intră în camarile tale, inchide ușa ta, ascunde-te puțin pana mânia Domnului trece” (Is. 26:20). Poporul Meu, intrați în camarile casei voastre, închideți ușa, ascundeți-vă pentru o vreme până când mânia Domnului trece. Unde să mergem să ne ascundem noi Poporul lui Dumnezeu?
În primul rând, as fi dorit să vă întreb, repet, dragii mei:
Aveți conștiința că sunteți Poporul lui Dumnezeu?!
Este o nevoie de o conștiință de sine, că suntem Poporul lui Dumnezeu (este vorba de credinciosii ortodocsi care fac voia Lui si care fac parte din Trupul lui Hristos – Biserica Soborniceasca) Suntem deci Poporul lui Dumnezeu? Ai conștiința că te osebesti de cei ce iubesc lumea? Căci Poporul lui Dumnezeu se osebeste de ceea ce este in lume.

Dacă nu aveți această conștiință că sunteți Poporul lui Dumnezeu, închideți-vă urechile la următoarele cuvinte pe care le voi spune in continuare… Ele nu va privesc pentru că va confundati cu lumea și mărșăluiti spre distrugere. Dar dacă ești constient ca esti Poporul lui Dumnezeu și îți dai seama de acest lucru, atunci ascultă bine ceea ce urmeaza. Deschideți-vă urechile mai larg pentru a auzi ce ne spune Domnul. Trebuie, spune Hristos, să ne ascundem. Dar unde să ne ascundem?
Pentru a înțelege această poruncă a lui Dumnezeu, că trebuie să ne ascundem și pentru a vedea in ce fel este această ascundere a noastră, trebuie să vedem acesta traire a profetului Ilie ca pe un model istoric al sfârșitului vremurilor.

Când spunem un model istoric, ne referim la acest lucru. Un eveniment, adică un eveniment istoric…
Israelul părăsește Egiptul, trece Marea Roșie și vine în țara Canaanului. Trecerea sa din Marea Roșie a fost un fapt, dar în același timp este și un model istoric. Prin tipologie se creează o relaţie de asemănare între tip şi antitip… Ce fel de model sau de antitip? Egiptul era considerata tara satanei. Asa cum țara Canaanului este considerată țara Împărăției lui Dumnezeu. Deci pesahul, trecerea – asta ne va arata Paștele. Pesah – este Marea Roșie. Acolo, în Marea Roșie, Dumnezeu îl scufundă pe Faraon și pe soldații săi, iar oamenii trec în siguranță. Este preinchipuirea Întruparii lui Iisus Hristos, prin care El ne ia din țara morții, a păcatului și a satanei și ne aduce în Împărăția Sa, și trecem prin pesahul numit Botez. Deci, ce a fost trecerea lui Israel din Egipt prin Marea Roșie în țara Canaanului? Un model istoric, o prefigurare. A cui? A Botezului și mântuirii.

Un alt exemplu este distrugerea Ierusalimului, care a avut loc în anul 70 d.Hr. Este un model sau prefigurare istorica, desi un fapt istoric, dar în același timp este și o prefigurare. A cui? A sfârșitului lumii, atunci când lumea va fi distrusă…

Deci asa și aici. Acel eveniment care a avut loc între profetul Ilie și Ahab regele este cu siguranță un fapt istoric, și, în același timp, o prefigurare a sfârșitului lumii. Căci Ahab este o copie a Antihristului. Dar cel mai uimitor dintre toate știi ce este? Cel mai uimitor lucru – care este singurul caz aici, cazul complet unic din istorie – este că profetul Ilie, care a fost o copie sau prefigurare istorică a unui original al sfârșitului lumii, este în același timp chiar el insusi originalul! Aceest profet Ilie va fi prezent în zilele guvernarii lui Antihrist! (Mal. 4.4-5).

După cum știti, profetul Ilie nu a murit. A fost luat undeva în cer. Se va întoarce! Și așa cum l-a controlat pe Ahab, tot așa îl va controla și pe Antihrist! In același mod!
Și lucrul uimitor: trei ani și jumătate de secetă aduși de profetul Ilie la Ahab, trei ani și jumătate de secetă va aduce si in timpul domniei lui Antihrist! Prin urmare, avem fenomenul unic, că o persoană, profetul Ilie, nu este doar o prefigurare, o copie istorică a acelui moment, ci și un original istoric din viitor, în cele din urmă. Deci, aceeași persoană este prezentă în ambele cazuri. Repet. Este un fenomen unic!

Și dacă, dragii mei, în zilele copiilor voștri vine profetul Ilie – pentru că Antihristul va fi venit deja (s-a nascut deja asa cum ne spunea si Sfantul Gavriil Georgianul) – și dacă în zilele noastre va veni – nu numai ale copiilor voștri – spuneți-mi, este timpul să dormim? Sau este timpul să ne ingrijim? Ascultați acum ce scrie cartea Apocalipsei în capitolul 11, despre acea chestiune a controlului lui Antihrist de către profetul Ilie și ce se va întâmpla în continuare Apocalipsa 11, 3-7…
Omit câteva versete, de dragul conciziei. Și voi da celor doi martori ai mei, zice Hristos, și ei vor profeți. Ei sunt chemați martori, pentru că vor depune o mărturie. Ei sunt numiți chiar profeți, căci ei vor profeți. Cât de mult vor profeți? O mie două sute șaizeci de zile, este egal cu trei ani și jumătate. Câte zile a ținut profetul seceta atunci? Trei ani și jumătate!

Același fenomen, de la aceeași persoană! Auziți, vă rog, cum spune Noul Testament acest lucru? „Ei vor avea puterea de a închide cerul, ca ploaia să nu cadă în zilele profeției lor!”. Prin urmare, predicarea pocăinței va dura trei ani și jumătate….
Dar apoi, spune el, Fiara care se va înălța din adînc, adica Antihristul, îi va ucide și le va lăsa trupurile neîngropate în piața Ierusalimului. (Vezi Apoc. 11, 8).

Sfantul Ioan Damaschin interpreteaza si spune: „Enoh si Ilie sunt trimisi…” Sfantul Ioan Damaschin, Despre Antihrist.
Sfantul Ioan Gură de Aur, Cuvânt pentru viziunea lui Daniel, 37.32-38.11: „… el își trimite curând proprii vindecători, pe Enoh și Ilie, pentru a verifica acest lucru înaintea tuturor neamurilor. Vrăjmașul suferă de la ei și dupa toate lucrurile astea ii martirizeaza pe sfinți”.
Ipolit al Romei, Discurs despre progresul lumii, 21.28-30: „… după cum numește și Daniel, prevestește că fiara, care a fost ridicata din abis, s-a luptat cu ei, care sunt Enoh și Ilie…

Despre acești doi profeți, cartea Apocalipsei ne spune că întreaga lume îi va vedea, deoarece ei vor fi fost uciși în piața Ierusalimului. Desigur, acest lucru arată că aici va domni Antihristul, pe care ei îl vor controla, și ca acesti doi Profeți vor demonstra că el este în cele din urmă Antihristul. Dar Antihrist îi va ucide, spune el, și atunci vor vedea uciderea lor „popoare, seminții, limbi, neamuri, ”. Este o expresie comună folosită în Apocalipsa de Ioan Evanghelistul (Apoc. Ioan 10, 9. 11.17, 15 etc.), dar este folosită și de profetul Daniel (Dan. 3,4. 8· 31. 5,19. 6, 25 etc.) Cum vor vedea aceste ,, popoare, seminții, limbi, neamuri” dezlegată, moartea celor doi profeți? Desigur, cu ajutorul televiziunii (internetului)! Si-ar fi putut cei mai în vârstă imagina vreodată că televiziunea se va inventa vreodata?… Ne-am fi putut imagina că toate popoarele i-ar putea vedea în acest fel?…
Și totuși, astăzi este posibil. La fel este un indiciu – foarte probabil! – că sfârșitul este aproape, macar si pentru ca televiziunea s-a inventat deja, adică a fost inventată!… și poate – este! – exact ceea ce va deveni – o televiziune în slujba antihristului!… Faptul că s-a inventat de mult timp este o dovada, pentru că ceea ce se vede astăzi la televizor este doar pentru a pregăti oamenii pentru venirea Antihristului.

În acești trei ani și jumătate de tiranie a lui Antihrist, poporul lui Dumnezeu trebuie sa fie ascuns.
Trei ani și jumătate trebuie credinciosii sa ramana ascunși! Dar de ce ar trebui să se ascundă? Pentru a scăpa. Pentru a scăpa doar de moartea biologica? Nu atât de mult de moarte, cât mai ales pentru a se proteja de efectele tulburatoare ale celor trei ani și jumătate cat domneste antihrist!

Este groaznic, dragii mei, când îi vedem pe creștini în timpul nostru atât de mult influențați de cultura noastră actuală – care servește Antihristului. Adunați-vă copiii, dacă puteți, și aduceți-i la Biserică. Ce vă spun ei? Îți spun că mintea ta este invechita, că acum au mințile deschise, că au o nouă viziune asupra vieții… Adunați-vă copiii, dacă puteți, pentru a vedea că nu numai copiii, ci și adulții isi dau aere lumesti și au fost secularizați. Iar Antihristul încă nu a venit public. Cand va sa vina o se sa impuna foametea, criza de alimente si excluziunea economica, sociala a celor care nu primesc semnul fiarei, pecetea!

Ce se va întâmpla atunci?
Deci, unde ar trebui să se refugieze poporul lui Dumnezeu? Poporul lui Dumnezeu este cel care nu se va închina lui Antihrist. În pustiu, ca și profetul Ilie. Acolo se va refugia Poporul lui Dumnezeu, în pustie, in munti așa cum a făcut Profetul Ilie în vremurile de demult!
Deci Poporul lui Dumnezeu, precum și fiii Profeților din vremea profetului Ilie – care erau prea mulți și apoi îl înconjurau pe profetul Ilie. Observați același lucru – toți, ca și Biserica în cele din urmă, se refugiază în pustiu, ascunzându-se in munti.

Să vedem ce spune Cartea Apocalipsei în capitolul 12, din versetul 14: „Iar femeii i s-au dat două aripi de vultur cel mare, în pustie, în pustie, în locul ei.” Cine este femeia? Este Biserica. Femeii, Biserica, i s-au dat două aripi de vulturul cel mare.

(Profetul Ilie, în timpul său și la sfârșitul istoriei)

,,Lumea şi diavolul împing Biserica spre încercări atât de înfricoşătoare, încât s-ar putea să vină ziua în care toți episcopii de pe pământ să intre în părtășie cu ereticii. Ce vor face atunci credincioșii? Ce vor face acei puțini la număr care vor avea dârzenia de a nu urma mulţimilor, de a nu-şi urma rudele, semenii şi concetățenii?

Atunci toți credincioşii vor trebui să înţeleagă faptul că Biserica nu este acolo unde pare a fi. Liturghiile vor continua să fie slujite, iar bisericile vor fi pline de oameni, însă Biserica nu va avea nici o legătură cu acele biserici ori cu acei preoți sau credincioşi. Biserica este acolo unde este ,,adevărul”. Credincioşii sunt aceia care continuă tradiția neîntreruptă a Ortodoxiei, acea lucrare a Duhului Sfânt. Preoţii adevăraţi sunt aceia care gândesc, trăiesc şi propovăduiesc aşa cum au făcut-o Părinţii şi Sfinţii Bisericii sau cel puțin nu-i tăgăduiesc în învăţătura lor. Acolo unde această unitate de gândire şi de viaţă nu există, este o amăgire să vorbim despre Biserică, chiar dacă toate semnele exterioare ar mărturisi aceasta.

Se va găsi întotdeauna un Preot canonic, hirotonit de un episcop canonic, care va urma Tradiția. În jurul unor astfel de preoți se vor strânge micile grupuri de credincioşi care vor dăinui până în zilele de pe urmă. Fiecare dintre aceste mici grupuri va fi o Biserică locală sobornicească a lui Dumnezeu. Cei credincioşi o vor găsi”

Traducere după Alexander Kalomiros
Preluare de pe Facebook

În finalul anului 1952, la spitalul C.C. al P.C.U.S. de la Kremlin, a fost descoperit un complot al unui grup de șase medici profesori universitari evrei, care acționa de câțiva ani pentru asasinarea unor personalități politice care nu erau evrei. Câţiva dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Stalin, au fost asasinați prin otrăvire de către acest grup de medici evrei sionişti. Între cei care au decedat s-a aflat și Andrei Aleksandrovich Jdanov, pregătit de Stalin să-i fie succesor, căruia i s-a scris în certificatul de deces diagnosticul eronat de „insuficiență cardiacă” și generalul Vladimir Ivanovici Scerbakov. Ulterior, unul dintre medici, L.F. Timoşciuc, de teamă să nu fie prins, i-a denunțat pe toți ceilalți.

La anchetă s-a dovedit că ei așteptau consultarea și eventuala proximă internare a lui Stalin pentru a-l lichida. Toți medicii evrei din spital, nu doar cei șase din complot, au fost împușcați fără judecată. În timpul anchetei s-a acreditat ideea că acest complot era unul mai larg, care se întindea printre evreii din întreaga sferă sovietică de influență, inclusiv la București.

Evreimea internațională încearcă mereu să ascundă acest fapt istoric și afirmă că de fapt totul a fost o invenție pentru a-i compromite pe evrei și a justifica măsurile împotriva lor. Evreii susțin și astăzi că ar fi fost doar „paranoia” lui Stalin.

Corvin Lupu