ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

 

 

 

Aflăm dintr-un film care circulă pe internet, că ispravnicii militari ai măscăriciului Zelenski au răpit cu forța un tînăr din comunitatea Înalt-Preasfințitului Părinte Mitropolit Longhin, pentru a-l trimite pe front unde ar urma să lupte pentru a împlini ambițiilor demențiale ale nebunilor lumii. Aceștia au planificat și declanșat războiul fratricid ruso-ucrainean cu scopul precis de a distruge Biserica lui Hristos din cele două țări slave și din toată lumea, pentru ca evreii să-l poată întroniza pe mesia lor cel mincinos, blestematul antihrist.
Tînărul despre care vorbim are acasă doi copii mici și tînăra sa soție este însărcinată. Acesta este Zelenski, măscăriciul care cîntă la pian, pe care ne îndeamnă netoții romani să-l iubim pentru ,,binele’’ imens pe care-l face omenirii, și să-l urîm pe Putin, răspunzător de tot răul abătut asupra lumii.
Păstorul cel bun, Înalt-Preasfințitul Longhin, a sărit imediat în apărarea fiului său duhovnicesc, cerînd autorităților să-l elibereze neîntîrziat. N-a ținut seama de sănătatea-i precară, de riscul de a fi arestat, de posibilitatea de a-și pierde viața.
Mîine este Duminică. Vă cer tuturor să luați arma cea pururea nebiruită a sfintelor rugăciuni, prin care să cereți PreaBunului Dumnezeu ca Vlădica Longhin și fiii dragi sufletului său, să se arate biruitori asupra barbarilor care persecută sîngeros Biserica Domnului nostru Iisus Hristos.

Presbiter Iovița Vasile

E vorba de ardeleanul nostru, președintele Academiei Romane.
O vreme i-am urmărit luările de cuvînt și felul cum s-a poziționat în diferitele împrejurări, și mi-a plăcut. Iată, am zis, un om cu vederi sănătoase care dă greutate cuvintelor sale, prin poziția înaltă pe care o ocupă. Vorbea frumos despre ființa Neamului Romanesc, învățămînt, cultură și chiar Biserică. În același timp îmi puneam întrebarea: cum a ajuns omul acesta în fotoliul Academiei?, știind bine că antihriștii nu lasă la voia întîmplării nicio instituție, niciun post din alcătuirea statului roman. Poate omul e cu adevărat pătruns de dragostea pentru Neamul său, poate…
Niciun poate. Curînd s-a dovedit că Ioan Aurel Pop este un om al sistemului, sistem care nici măcar nu l-a menajat sau prevenit în privința vaccinului ucigaș. Așa se face că dumnealui s-a înțepat cu conștiinciozitate, iar nu după multă vreme, s-a aflat că este măcinat de un cancer nemilos. El însuși se plîngea de acest lucru, cel puțin cum am constatat din cele publicate în presă. Bine ar fi ca informația să fie mincinoasă, și domnul președinte să trăiască ani mulți, fără apăsarea de care vorbeam.
A venit apoi vremea ca domnul I.A. Pop să prezideze o reuniune a Academiei, în care a încercat cu disperare să introducă în Academie o ființă ciudată, Marta Petreu de la Cluj. O scursoare, care a vrut să se prelingă în cel mai inalt for al științei și culturii romanești. De ce spun asta? Pentru că L-a batjocorit pe Dumnezeul meu și l-a jignit pe Domnul Eminescu. Cînd comiți asemenea nelegiuiri, ești o otreapă grețoasă bipedă, care trebuie ocolită și uitată.
Și Aurel Pop o susține cu toate puterile. Noroc că muierea a căzut la votul secret. Nu că am avea mari așteptări de la Academie. Știm cine o populează, dar învățăm că pînă în cele din urmă, fiecare-și dă arama pe față. Inclusiv Ioan Aurel Pop.

Presbiter Iovița Vasile

Citind cu luare aminte vieţile Sfinţilor lui Dumnezeu, vom constata că mulţi dintre ei, în numeroase rânduri, au fost acuzaţi de vrăjmaşii slujitori ai diavolului de vrăjitorie, atunci când se învredniceau să săvârşească minuni Dumnezeieşti. Este o veche tactică a diavolului de a acuza pe cei drepţi de faptele pe care el însuşi le săvârşeşte sau le inspiră altora. Meşteşugul acesta viclean a fost preluat de vechii comunişti români, după 1989, când ridicau calomnii asupra celor care voiau binele ţării, acuzându-i de ceea ce ei înşişi se făceau vinovaţi, de slujirea unui sistem ateu şi criminal.

Sfânta Haritina, pe care o pomenim astăzi, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, când credincioşii se primejduiau de moarte, dacă erau găsiţi că slujeau lui Hristos. Haritina trăia în mijlocul barbariei şi ,,s-a arătat nu numai cu frumuseţea chipului, ci şi cu obiceiurile bune împodobită, fiind blândă, smerită, ascultătoare, tăcută, curată la suflet şi înţeleaptă’’. A venit vremea când a fost cunoscută pentru viaţa ei bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. Păgânii au luat-o cu sila şi au adus-o în faţa comitelui Domiţian, care a acuzat-o pentru că era creştină şi ,,înşela’’ pe mulţi, aducându-i la ,,credinţa necurată’’. Sfânta Haritina a mărtutisit cu tărie: ,,Adevărat este că sunt creştină, iar ceea ce zici că înşel pe oameni nu este adevărat, pentru că de la înşelăciune îi întorc pe cei rătăciţi şi îi povăţuiesc la calea cea adevărată, ducându-i la Hristosul meu, întru Care Credinţa nu este necurată, precum spui tu, ci este Sfântă şi Dreaptă. Toată credinţa voastră este plină de necurăţie, pentru că credeţi în necuraţii şi viclenii diavoli şi faceţi voia lor’’.

Slujitorii cei fără Dumnezeu i-au legat o piatră mare apoi au aruncat-o mare. Cel Atotputernic a zădărnicit planurile necuraţilor păgâni, căci piatra s-a dezlegat, iar Sfânta a ieşit şi umbla pe apele mării ca pe uscat. Când s-a înfăţişat judecătorului păgân, i-a spus: ,,Uitaţi-vă şi vedeţi puterea Hristosului meu şi credeţi în El’’. Orbit de necredinţă, acesta a învinuit-o pe Sfântă că a făcut această minune cu ajutorul vrăjilor! Cu alte cuvinte, slujitorul diavolului arunca asupra Sfintei Haritina acuzaţia absurdă, când ea slujea în curăţie Domnului nostru Iisus Hristos. După ce a răbdat toate chinurile imaginate de minţile întunecate de diavolul, Sfânta a ajuns în primejdia de a fi necinstită de brutele păgâne. Dumnezeu i-a stat în ajutor şi a chemat-o la El, astfel încât prigonitorii au rămas miraţi lângă trupul ei cel curat.

Tinerele din vremea noastră să ia aminte la pilda vieţii acestei plăcute a lui Dumnezeu şi dacă nu au tăria să moară pentru Hristos, măcar să-şi păstreze curăţia în mijlocul acestui neam viclean şi desfrânat (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005)

Presbiter Iovița Vasile

Diavolul este un geniu al răului. El a fost printre îngerii cei buni din ceruri, fiind el însuşi înger bun, până în momentul în care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a fost aruncat din ceruri. Diavolul şi demonii săi au stat în faţa tronului ceresc şi L-au lăudat pe Dumnezeu, au văzut slava cerească, de aceea scria Sfântul Apostol Iacov despre ei că ,,cred şi se cutremură’’ (Iacov 2, 19). Diavolul cunoaşte întreaga istorie a omenirii, a amăgit generaţie după generaţie. Poate să grăiască în oricare din limbile pământului şi are capacitatea de a opera în mintea oamenilor, aducându-le gânduri rele şi înşelătoare. De cele mai multe ori se prezintă cu identitate falsă, căci dacă s-ar arăta pe faţă că este diavol, ar fi alungat cu mai multă uşurinţă. Spune Sfântul Apostol Pavel că ,,nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii’’, iar slujitorii lui dintre oameni îl urmează în viclenie şi ,,iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 14-15).

Viclenia diavolului este extraordinară, deoarece ştie să întindă omului curse cu greu de sesizat. Scriind cea dintâi Epistolă episcopului Timotei al Efesului, Sfântul Apostol Pavel îl previne asupra primejdiei ce stă asupra celui care vrea să fie slujitor al Bisericii, aceea de a cădea în cursa diavolului (I Timotei 3, 7). Sfântul Ierarh rus Ignatie Brianceaninov a scris despre cursele celui rău în acest fel:

,,Mă cufund gânditor în cugetarea asupra curselor diavolului. Ele sunt răspândite în afara şi în lăuntrul omului. O cursă este unită îndeaproape cu alta; în unele locuri cursele stau pe câteva rânduri; în altele sunt făcute deschizături largi, dar care duc în laţurile cele amarnice, din care izbăvirea pare deja cu neputinţă. Privind la cursele cele mult meşteşugite, mă tânguiesc cu amar! Fără voie reiau întrebarea fericitului locuitor al pustiei: <<Doamne! Cine, oare se va izbăvi din aceste curse ?> Răspunsul l-a primit cu multe secole în urmă Sfântul Antonie cel Mare: Smerita cugetare trece de acestea și ele nici nu pot măcar să se atingă de ea’’.

Am dorit să scriu despre cursele diavolului, cinstite cititorule, deoarece toţi suntem războiţi de el, de slugile sale, şi ne este de folos să-i cunoaştem vicleşugurile pentru a şti cum să-l biruim. Biruinţă asupra diavolului, a cohortelor sale de demoni şi asupra oamenilor care s-au făcut slugi ale sale, nu putem avea decât cu ajutorul lui Dumnezeu. Lui să ne rugăm în vreme de ispită şi să privim la pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care, fiind ispitit de cel rău, l-a biruit şi l-a alungat.

Presbiter Iovița Vasile

Cetățene Klaus Werner Iohannis,
Mă numesc Grigore L. Culian, cetățean româno-american (în această ordine, nu invers!), jurnalist româno-american (în această ordine, nu invers!) editor, director, fondator al celei mai vechi publicații tipărite în limba română în activitate la New York, “New York Magazin”, colaborator Cotidianul.ro.
Nu am început această scrisoare cu “stimate domnule” din mai multe motive. Primul ar fi că NU te stimez din cauza modului în care ai transformat funcția de președinte într-un instrument care să acopere o lungă serie de infracțiuni comise înainte și după preluarea celor două mandate de șef al statului. Nu te-am votat nici în 2014, nici în 2019, iar faptul că am alăturat numelui KWI sintagma “Președintele României” se datorează votului naiv, nemeritat, acordat de un popor pe care l-ai tratat cu sfidare, aroganță și cinism!
Te condamn, cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru că acum, la finalul a două mandate de președinte, încerci să-ți asiguri imunitate în fața Justiției cu ajutorul unor relații externe și/sau interne, sfidând Constituția României și încălcând grosolan regulile bunului simț! Mai întâi ai încercat să obții o funcție la NATO și UE, unde ai fost respins de stăpânii tăi din motive de incompetență. Apoi ai sperat că vei fi “extras” de către cei pe care i-ai servit și pus într-un loc călduț la o instituție NATO sau UE, care ți-ar fi asigurat imunitate, așa cum s-a întâmplat cu fostul președinte Traian Băsescu, Laura Codruța Koveși sau Vasile Blaga. Acum încerci să obții fraudulos un post de senator – eventual de Președinte al Senatului! – cu ajutorul unei haite de gangsteri șantajabili care poluează/populează Parlamentul României! Nu vei reuși nici de această dată!
Te condamn, cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru că ai trimis la Washington un ambasador-chelner, Andrei Muraru, care are misiunea de a apăra interesele tale și ale lui, NU ale poporului român! Ultima mitocanie “diplomatică” orchestrată de servitorul – ghiocel Andrei Muraru s-a petrecut în timpul vizitei la Adunarea Generală ONU, unde jurnaliștii româno-americani (în această ordine, nu invers!) nu au primit invitații și/sau acreditări! Ai făcut deplasarea cu avionul de lux, cu care ți-ai plimbat nevasta prin toate colțurile lumii, risipind zeci de mii de dolari/euro! Ai fost cazat la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din New York, iar nota de plată s-a achitat din banii românilor care tac și înghit lenea ta de nabab prezidențial, în timp ce casele lor sunt luate de ape în urma inundațiilor! Asta înseamnă să fii nesimțit și arogant cu un popor care ți-a făcut un cadou nemeritat: 10 ani de huzur la Palatul Cotroceni!
Cetățene Klaus Werner Iohannis, pentru a ieși onorabil din situația în care te complaci, ar trebui: 1. Să respecți Hotărârea Judecătorească Definitivă și Irevocabilă a Înaltei Curți și să achiți “de îndată”suma de 300.000 de euro, datorată statului român în urma procesului în care ai fost găsit vinovat că ți-ai însușit prin fraudă două imobile din Sibiu! 2. Să renunți la idea de a te sustrage Justiției cu ajutorul unei funcții în străinătate sau în țară, care să-ți asigure imunitatea! 3. Să te supui investigării modului în care ai “obținut ilegal recunoașterea dreptului de succesiune asupra averii uriașe a Grupului Etnic German (GEG), organizație declarată criminală și condamnată internațional, fapt ce constituie o infracțiune în formă continuată și a avut drept rezultat devalizarea statului român”, cum a semnalat jurnalistul Sorin Roșca Stănescu!
Cetățene Klaus Werner Iohannis, funcția de președinte te obligă să fii primul garant al respectării Constituției și a legilor țării, deci nu-ți dă dreptul de a face excepții pentru a obține avantaje personale! Cum mai pot avea românii încredere în Justiție, când însuși primul om în stat nu respectă hotărârile judecătoriești definitive și încearcă să se ascundă în spatele imunității?!
Închei aici această scrisoare, nu înainte de a da publicității Comunicatul care va apărea pe prima pagină a ziarului “New York Magazin” – ediția din octombrie 2024: “Ziarul New York Magazin solicită Parlamentului României, Ministerului Justiției și Direcției Naționale Anticorupție (DNA) suspendarea prin Referendum Național, anchetarea și trimiterea în judecată a președintelui Klaus Werner Iohannis, pentru fapte de corupție și acte de înaltă trădare în favoarea unor puteri străine, toate îndreptate împotriva poporului român!”
New York, 27 septembrie 2024

(Preluare de pe blogul Ion Coja)

Românii trăiesc pe datorie, mănîncă pe datorie! Umilinţă maximă pentru românii care au muncit o viaţă! Lipsurile îi expediază în sărăcie, încă se mai aude strigătul de revoltă şi disperare al românilor striviţi de recalculările batjocoritoare, iar nişte papagali se bat pe fotoliul de la Cotroceni! Treizeci şi cinci de ani, românii au asistat impasibili la distrugerea ţării, mai abitir, în ultimele două decenii, fiind amarnic păcăliţi de două personaje sinistre, Băsescu şi Iohannis. Vom vedea din nou la alegerile prezidenţiale cine-i ursul şi cine vulpea. Mai este o azvîrlitură de băţ şi lui Iohannis îi vor rămîne doar bicicleta şi schiurile, abonamentul pe liniile interne şi externe i se va întrerupe. Adio zboruri de lux cu avioane private! Dacă penalitatea ar durea, primii cărora li s-ar administra calmante ar fi Iohannis, emfaticul chiriaş de la Cotroceni şi gaşca sa de penali, a căror imagine trebuie conservată într-un muzeu al groazei. Am văzut de-a lungul celor două mandate de cădere a ţării în haos şi sărăcie, căror hoarde antiromâneşti aparţine Iohannis, cum s-a aliat cu lichelele şi penalii, asemenea lui, împotriva a tot ce este românesc şi cîtă duşmănie a manifestat împotriva tuturor celor dintre Nistru şi Tisa!
Să-i crape lui Iohannis vreodată obrazul de ruşine? Nici vorbă! Tot obraznic e pe sfîrşit de mandat, nu s-a cuminţit deloc! A încercat, pe ascuns, să mai fure o acadea de supt în Parlament pentru păstrarea imunităţii salvatoare de gratii, deşi corect ar fi să preia ştafeta de la Udrea. Cînd scriam despre dosarele lui Iohannis, despre penalitatea şi trădările sale încă din 2014 şi pînă azi, presa de unitate îi pupa dosul pantalonilor la ordin, iar cealaltă parte a presei făcea pe ea de frică. Acum toţi îl scuipă în cor. Am fost printre puţinii jurnalişti care, sub ploia de înjurături şi ameninţări, am avut curajul să-l demasc şi să-l înfrunt pe Iohannis, dinaintea preluării mandatului de preşedinte. Mărturile sînt editorialele din Revista ART-EMIS de-al lungul celor 10 ani, preluate de „Justiţiarul”, „Naţiunea” şi alte publicaţii suverane.
Din gafă în gafă, din tîrg în tîrg, din trădare în trădare, din excursie în excursie pe banii românilor, Iohannis a mutat de-a lungul mandatelor sale o bună parte din economia ţării în afara graniţelor! Ce lucrătură ucigătoare pentru România! Aproape că i-au intrat ochii în orbite de atîta încruntare şi atîta ură împotriva poporului român, pe care l-a atîţat, l-a dezbinat, i-a dat cu flit şi l-a umilit! Pînă şi gura parcă i s-a strîmbat de atîtea scrîşnete printre dinţi! Unde-i „România lucrului bine făcut¬”? A procedat exact ca bărbatul curvar, care promite femeii marea cu sarea pînă o prinde în pat, apoi uită de promisiuni!
Promovat 24 din 24 cu oalele şi ulcelele lui sparte în capul românilor, lui Iohannis i s-au ascuns în sertarele Justiţiei şi sub preşul de la Sibiu faptele penale, manevrele imobiliare de mare clasă, casele furate cu acte false şi alte fapte extrem de grave. Acum, cînd procurorii au scos din arhive cele 27 de dosare penale ale monstrului, e momentul potrivit să vă dumeriţi cît de penal este Iohannis şi cît de naivi, cei care l-au votat. În jurul lui Iohannis, cum de altfel, în jurul lui Băsescu, au funcţionat timp de zece + zece ani, grupuri infracţionale organizate care i-au protejat. Aşa cum am afirmat de nenumărate ori, încă înainte de a cîştiga primul mandat, Iohannis lătra şi el ca să prindă curaj, astfel încît potăile uriaşe de la vîrful Europei şi de la bucătăriile lumii să-i dea şi lui un oscior, pentru impresia artistică. Cînd îl vezi cu înfăţişarea aceea de înfumurat intrat în servaj, îţi vine să-i faci un brînci în tomberon şi să pui capacul gospodăreşte la loc. Tot timpul a stat cu talpa pe grumazul nostru, iar noi l-am răbdat. Tot timpul a apăsat pedala de acceleraţie pe agenda intereselor străine! România era doar un depozit de unde s-a servit în voie pentru nevoile lui şi ale stăpînilor din afară. Nimeni, absolut nimeni nu l-a amendat pentru nenumăratele abuzuri şi încălcări ale Constituţiei!
Încă de pe vremea cînd era primarul Sibiului avea afaceri de milioane, şi se afla în incompatibilitate cînd a cîştigat primul mandat. Să ne amintim că Iohannis l-a numit în fruntea grupului infracţional, ca procuror general, pe torţionarul Augustin Lazăr, cu tot sistemul din spatele lui. Dosarele lui Iohannis au fost ţinute timp de zece ani la sertar, fără să primească măcar un termen. Cîtă aroganţă la Iohannis! Timp de zece ani ne-a vîndut cu teritoriu cu tot americanilor, ocupaţi fiind de trupele americane, zece ani a stat pe mecanisme şi diagrame de relaţii şi a scăpat de urmăririle penale. Şi tot îşi mai dorea un fotoliu de putere ca să-şi păstreze imunitatea! E greu de calculat preţul pe care îl plătesc românii pentru a acoperi costurile uriaşe provocate României de Klaus Werner Iohannis. Ceea ce se i întîmplă acum era de aşteptat.
Lui Iohannis i-a venit rîndul la instanţă! Epoca Iohannis e pe sfîrşite şi va fi aruncat la tomberon ca pe un gunoi menajer. Iohannis n-avea cum să înţeleagă mersul jongleriilor de la Curtea Europei şi de la vîrful puterii mondiale. Nu-l duce mintea! Cu aerele lui de infatuat se pare că nici în tomberonul Uniunii nu şi-a găsit loc de adăpost. Stăpînii lui şi-au dat seama cu ce fel de slugă au de-a face! Una fără scrupule, care a luat de la poporul român şi a dat Bruxellesului, Americii şi Ucrainei. Un servitor înfumurat al stăpînilor externi, care a sărit cu schiurile de pe vîrful feisbucului în curtea Cotroceniului, şi a lăsat tot timpul resorturile străine să acţioneze împotriva României.
Romantice şi distractive vremuri trăim din pricina lui Iohannis, nu-i aşa? Dar, oare, Koveşi – o altă sportivă penală, cînd va fi dezbrăcată de mantia de protecţie a infractoarei Ursula? Codruţa are şi ea în ţară trei capete de acuzare: mărturie mincinoasă, luare de mită şi abuz în serviciu. Mare scofală! Există filme şi fotografii unde Koveşi e umăr la umăr cu mafioţii, dar sînt ascunse de cei de peste ocean. Stalinismele lui Koveşi, începînd cu „decaparea”, se găsesc în înregistrări, ea îşi permitea să facă orice împotriva tuturor! Cîte vieţi a nenorocit! Cîţi se află după gratii, cu dosare false! Cîte destine frînte, cît capital românesc distrus! De pe înaltul fotoliu european e doar o ursoaică rănită, speriată de farurile unei maşini româneşti de judecată! Toţi aceşti bandiţi trebuie să măture curtea închisorilor şi să trăiască cu o pensie de 1281 de lei pe lună! Iar Iohannis să spele autostrada Bucureşti-Sibiu, filmat de televiziunile care îi pupau dosul.

P.S. Judecarea acestui infractor ar trebui grăbită… pînă nu-şi ia coada pe spinare şi pe Carmencita şi s-o tulească la Miami-Florida, cu bilet doar „dus”.

Preluare de pe blogul Ion Coja

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni, icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul, dacă tu, Stăpână, nu-L vei milostivi asupra noastră. Ție toate sunt cu putință de la Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstorilor noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; soților, dragoste și înțelegere; fiilor, ascultare; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.

Așa, Doamnă Preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit, cu rugăciunile tale, păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumire și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Joi, 26 septembrie 2024, zi de pomenire a Sfântului Ioan Teologul noul despot al Salonicului Philotheos a anunțat că va exista o singură biserică deschisă, cea din Mitropolie. Cu alte cuvinte, a închis toate bisericile din oraș, obligându-i pe credincioși să meargă la Mitropolie nu pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan Teologul (biserica din incinta Mitropoliei are hramul Sfântul Grigorie Palama și nu a Sfântul Ioan Teologul !), ci să-l întâmpine pe ereticul patriarh Bartolomeu.
Dar credincioșii s-au săturat de spectacolele lumești și de vizitele repetate ale lui Bartolomeu și au refuzat să participe la ,,sărbătorile’’ lor. Așa au dus și preoții care ar fi trebuit să slujească în bisericile lor (după cum s-a văzut în transmisia în direct, ocupau culoarul drept al bisericii!). După Sfânta Liturghie, credincioșii revoltați s-au adunat în afara curții Mitropoliei Sfântului Grigorie Palama din Salonic pentru a protesta cu aceste sloganuri:
– Voi sunteí cărturari și farisei fățarnici.
–Domnule patriarh, ești eretic și persecutor al Bisericii Canonice din Ucraina.
– Niciodată nu vom fi în comuniune cu ereticii.
– Nu dorim sărbătorirea comună a Paștilor cu ereticii.
– Francmasoneria să iasă din Biserică.
Poliția greacă, din ordin, i-a îndepărtat pe protestatari și i-a trecut pe trotuarul opus, împiedicându-i să protesteze. Se pare că declarațiile și acțiunile Patriarhului au scandalizat foarte mult Turma lui Hristos și sunt așteptate reacții.
Continuă lupta pentru apărarea Neprihănitei și Sfintei Credințe și Tradiții Ortodoxe prin care ÎNTÂI este Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, iar după El sunt Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți.
Acum am ajuns în impas fraților, sunt vremuri de mărturisire și de luptă. Este o luptă duhovnicească bună, nu cedați!
Credincioșii, s-au săturat de „manifestările” lor aranjate, știind că singurul lucru pe care îl doresc este să fie difuzate prin televiziune, pentru a „adormi” „oile”…

În fotografii se vede că în interiorul bisericii persoanele „de securitate” își luaseră locurile în locuri potrivite: Atenție de ex. „gonflabilul” (un individ mic și gras, n.m.) care a fost montat pe tot parcursul secvenței alături de Patriarh. Observați că „gonflabilul”(!) este singurul care stă atât de aproape. Oficialii sunt ceva mai în urmă. Observați cel de-al doilea domn (pe dreapta), care se află direct în spatele Mitropolitului Tesalonicului, care supraveghează efectiv locul.

Traducere: Google, cu mici adaptări

Scurt comentariu
Observăm că și ecumeniștii greci au preluat metodele romanesti, de a interzice săvîrșirea Sfintei Liturghii în toate bisericile, obligînd preoții dintr-un oraș sau un ținut să meargă întru întîmpinarea lui pontifex maximus, Bartolomeu din Constantinopol. Poporul Ortodox îi cunoaște adevărata față, știe cît rău pricinuiește Bisericii lui Hristos și se depărtează de el ca de un lup îngrozitor.

Cine este Stăpînul lumii acesteia. Fără îndoială, Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului și al pămîntului. Asistăm la o ofensivă drăcească, promovată prin bipezii ce se zic oameni, care s-au erijat în dumnezei, au uzurpat autoritatea Adevăratului Dumnezeu, închipuindu-și că ei pot să hotărască în privința pretinsei încălziri a climei, pot influența ploile și grindinile, au dreptul să hotărască cine trebuie să se nască și cine trebuie să moară înainte de naștere, cîtă populație poate avea globul acesta terestru, ce trebuie să gîndească omul și cum să gîndească…

Jalnice tîrîtoare! Voi nici nu mai sunteți bipezi, sunteți spurcăciunile acelea grețoase care se tîrăsc, de care se cuvine să ne ferim, pentru că produceți greață și lehamite. Sunteți slugile diavolului, tatăl vostru, care vă inspiră, vă împing de la spate să rostiți blasfemii împotriva lui Dumnezeu și a Sfinților Săi, întocmai cum a văzut Sfantul Ioan, Apostolul și Evanghelistul, descrise în Cartea Apocalipsei, între anii 94-96, cînd se afla exilat în Insula Patmos. Vă tîrîți la picioarele otrepelor lumii, primiți directivele lor și apoi veniți și vă înfățișați nouă ca sfant sinod, care face și desface, ca unii care nu puteți dormi noaptea, gîndindu-vă la binele Bisericii. Nu ne mai puteți păcăli cu șmecheriile voastre golănești.

Nu ne este dat nouă să vă înlăturăm din tronurile voastre episcopale, în care huzuriți și ne sfidați pe noi, nevrednicii slujitori ai lui Hristos. Hristos Mantuitorul, în Care voi nu credeți, vă va îndepărta din Biserica noastră. Și nu vă va fi bine. Aveți grijă, în orice moment puteți trece dincolo de hotarul vieții acesteia pămîntești, iar la judecata particulară veți fi judecați după dreptățile lui Dumnezeu. Or, voi, ecumeniști inconștienți, slujiți diavolului, nu lui Dumnezeu, și nu veți merge bine dincolo.

Sfînta Scriptură îl numește pe diavolul ,,stăpînitorul lumii acesteia’’ (Ioan 14, 30). Stăpînește prin păcat necurmat. Toate fărădelegile, porcăriile, necurățiile, ereziile, spurcăciunile lumii acesteia sunt opera diavolului. El este stăpînitor, dar nu este stăpîn. Stăpînul este Dumnezeul Adevărului. Aceasta este deosebirea între Stăpînul Veșnic și stăpînitorul vremelnic.

Presbiter Iovița Vasile

Porunca iubirii vrăjmaşilor este unică pentru că Unic este Dătătorul său. Mă tem însă că atât de mult ne-am înstrăinat de Dumnezeu, încât ni se pare că această poruncă nu e dată pentru noi, că este de prisos, inutilă şi imposibil de împlinit. Dacă suntem tentaţi să gândim în felul acesta, este bine să ne aducem aminte de cuvintele lui Moise, rostite în vremurile străvechi: ,,Puneţi în inima voastre toate cuvintele pe care vi le-am spus Eu astăzi şi să le lăsaţi moştenire copiilor voştri, ca să se silească şi ei a împlini toate poruncile legii acesteia; căci acestea nu sunt în deşert date vouă, ci acestea sunt viaţa voastră’’ (Deuteronom 32, 46-47). Că porunca iubirii vrăjmaşului e la îndemâna oricui a o împlini, ne-a arătat în chip desăvârşit chiar Dătătorul ei, Dumnezeu şi Omul Iisus Hristos. Să ne aducem aminte de vremea când Fiul lui Dumnezeu a fost în acele cumplite chinuri pe Cruce, iar ucigaşii Săi spumegau de ură în preajma Lui. Atunci s-a auzit Dumnezeiescul glas, rugându-Se pentru vrăjmaşii Lui de moarte: ,,Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac’’ (Luca 23, 34). Bine, veţi zice, Fiul lui Dumnezeu a putut împlini această poruncă, dar noi oamenii suntem neputincioşi în faţa ei. Nicidecum. Stă în puterea noastră înfăptuirea ei. E de-ajuns să vedem cum Sfinţii lui Dumnezeu, călcând pe urmele Învăţătorului, n-au socotit imposibilă împlinirea poruncii acesteia. Ne-o arată Sfântul Arhidiacon Ştefan. După ce a rostit un cuvânt folositor în faţa iudeilor, spre binele acestora, drept răsplată, a fost scos afară din cetate şi lovit cu pietre. Niciun gând de ură pentru ucigaşi, doar o rugăciune pentru răufăcători: ,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!’’ (Fapte 7, 60). Pentru nerăutatea lui şi pentru împlinirea Dumnezeieştii porunci, i s-au deschis porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, după cum însuşi a mărturisit: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu’’ (Fapte 7, 59). Cu rugăciunea-n gură, pentru vrăjmaşii lui de moarte, Sfântul Ştefan s-a încredinţat Dătătorului poruncii: ,,Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!’’ (Fapte 7, 59). Zicând acestea, s-a mutat la viaţa cea veşnică.
Sfânta Scriptură a Vechiului Testament ne dă o minunată pildă de iubire a vrăjmaşului, prin fiul lui Iesei, David. Era vremea când peste Israel domnea ca rege Saul. Acesta s-a făcut vinovat în faţa lui Dumnezeu de un lung şir de păcate care, în cele din urmă, i-au adus moartea. Invidia nestăpânită era una din urâtele trăsături ale caracterului său. Invidia cea otrăvitoare de suflet l-a făcut pe Saul să-l urască pe nevinovatul David, de aceea a căutat cu multă stăruinţă să-l omoare. În atari împrejuri, David a fost nevoit să se ascundă în locuri pustii. Saul a prins de veste, a luat trei mii de oameni şi s-a dus să-l caute, cu gândul mărturisit de a-l ucide. Dumnezeu a orânduit lucrurile într-un chip negândit de mintea omenească. Saul a intrat într-o peşteră, tocmai cea în care se găseau David cu însoţitorii, care i-au spus: ,,Aceasta este ziua de care ţi-a vorbit Domnul, zicând: Iată, Eu voi da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale şi vei face cu el ce vei vrea’’. Era la îndemâna lui David să-şi ucidă vrăjmaşul. Acesta însă a răspuns: ,,Să nu-mi îngăduie Domnul să fac aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să-mi ridic mâna asupra lui, căci este unsul Domnului’’ (I Regi 24, 7). A urmat confruntarea faţă-n faţă dintre David şi Saul, excepţională pentru învăţămintele ei: ,,De ce asculţi vorbele oamenilor care zic: Iată, David unelteşte împotriva ta? Iată, ochii tăi văd astăzi că Domnul te-a dat în mâinile mele, aici în peşteră, şi mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că e unsul Domnului. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug, şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu, ca să-l iei. Judece, dar, Domnul între mine şi tine şi să se răzbune împotriva ta Domnul pentru mine, dar mâna mea nu va fi asupra ta’’ (I Regi 24, 10-15).
În faţa acestei dovezi de omenie şi de ataşament faţă de poruncile Dumnezeieşti, Saul îşi recunoaşte păcatul şi nevrednicia: ,,Tu eşti mai drept decât mine, că mi-ai răsplătit cu bine, iar eu te-am răsplătit cu rău. Tu astăzi ai dovedit aceasta, arătându-te cu mine milostiv; când Domnul m-a dat în mâinile tale, tu nu m-ai omorât. Cine oare, prinzând pe vrăjmaşul său, i-ar da drumul să meargă cu bine? Domnul să-ţi răsplătească cu bine pentru ceea ce ei făcut tu astăzi cu mine’’ (I Regi 24, 18-20).
Se părea că vrăjmăşia dintre Saul şi David a fost înlăturată, şi lucrurile vor intra pe un făgaş firesc. Din păcate, ura mocnită a lui Saul a reizbucnit şi iarăşi a căutat să ia viaţa lui David. A fost voia lui Dumnezeu ca acele descrise mai sus să se repete întocmai şi Saul a ajuns iarăşi în puterea lui David şi acesta ar fi putut să-l ucidă. David însă s-a comportat la fel, fără ură, fără răzbunare, lăsând toate în ştirea şi voia lui Dumnezeu.
Judecata lui Dumnezeu n-a întârziat. Într-un război cu filistenii, Saul a fost greu rănit şi, neavând nădejde de scăpare, i-a cerut însoţitorului său să-l omoare. Omul însă s-a temut să-l ucidă pe unsul Domnului, de aceea Saul şi-a curmat singur viaţa. Acesta a fost sfârşitul acestui rege care a supărat pe Dumnezeu cu multe şi grele păcate.
Ceea ce a urmat, a fost o încununare a credincioşiei lui David faţă de Dumnezeu. Vestea morţii lui Saul a ajuns la David. Credeţi că acesta s-a bucurat de moartea prigonitorului său? Nicidecum. ,,Atunci a apucat David hainele sale şi le-a rupt; asemenea şi oamenii care erau cu el şi-au rupt hainele lor, şi au plâns şi s-au tânguit şi au postit până seara după Saul’’. Dumnezeiască pildă de iertare şi de iubire a vrăjmaşului! Împlinirea poruncii de a iubi pe vrăjmaş şi a-i face bine este deplin ilustrată de comportamentul lui David. Cugetând asupra acestor fapte, nu putem decât să conchidem că porunca iubirii vrăjmaşului este vrednică de crezare şi demnă de împlinire.
Trăim într-o lume a absurdului, a violenţei, a urii şi răzbunării. Lăsăm prea lesne ca ura să ne inunde şi să ne otrăvească sufletele. Simţim plăcere atunci când ne răzbunăm pe cineva, fără să ne dăm seama că e o plăcere diavolească. Vedem cum crimele şi sinuciderile proliferează ca nicicând, rămânem consternaţi şi nu găsim explicaţii. În mijlocul acestei lumi a fărădelegii, Sfânta Biserică Ortodoxă vine, iară şi iară, să ne aducă aminte de menirea noastră ca oameni muritori, de datoriile noastre faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Binefăcătorul nostru, faţă de semeni, prieteni sau vrăjmaşi. Acesta este rostul Evangheliei rânduite a se citi şi explica în această Duminică. Desigur că aţi observant că rugăciunile noastre bisericeşti au o alcătuire deosebită, încât ne fac să ne rugăm pentru ,,cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi’’. ,,Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş nu are viaţă dăinuitoare în el’’, ne spune Dumnezeu prin scrisul Sfântului Apostol Ioan.
Sfântul Apostol Pavel are o minunată pledoarie pentru iubirea vrăjmaşilor, pledoarie pe care îmi îngădui să o reproduc mai jos: ,,Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi aceleaşi lucruri unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, precât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci este scris: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea, căci făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele’’ (Romani 12, 14-21). Amin.

Presbiter Iovita Vasile

,,Cel care va mărturisi despre Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri’’ (Matei 10, 32). De mărturisirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit şi Sfântul Hariton, cel pe care îl pomenim astăzi, alături de ceilalţi Sfinţi ai lui Dumnezeu. Din această pricină, Biserica lui Hristos îl numeşte ,,Mărturisitorul’’. Acesta a trăit în vremea împăratului păgân Aurelian (270-275), care a dat aspre porunci pentru ca fiii Bisericii să aducă jertfă spurcaţilor zei păgâni. Sfântul Hariton nu s-a supus acestei drastice porunci, fapt pentru care a fost prins şi dus în faţa judecătorului. ,,Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul şi toţi supuşii îşi smeresc capetele?’’ – a fost întrebat iubitorul de Hristos, Hariton. A fost prilejul potrivit pentru Sfânt ca să mărturisească adevărul despre deşertăciunea zeilor păgâni şi apoi despre Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului: ,,Toţi idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpaţi din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul Cel Preaînalt. Iar acum oamenii cei fără minte şi înşelaţi caută să-i cinstească ca pe nişte dumnezei. Însă şi ei şi cei ce li se închină lor vor pieri curând şi ca fumul stingându-se se vor pierde; pentru aceea nu mă voi închina lor, căci eu am pe Adevăratul Dumnezeu, Căruia Îi slujesc şi mă închin. El este Ziditorul tuturor şi Mântuitorul lumii, Care trăieşte în veci’’.

Judecătorul l-a trimis la moarte pe Sfânt. L-au dat întâi să fie bătut cu sălbăticie, încât îi cădea carnea de pe oase şi sângele îi şiroia pe tot trupul.

Fără ştirea lui Dumnezeu nu se făptuieşte nimic pe pământul acesta. Crudul împărat Aurelian călătorea prin Bizantia şi Heracleea şi Dumnezeu i-a dat semnul pieirii printr-un tunet mare şi, la scurtă vreme, a murit chinuindui-se cumplit, pentru răul mare ce-l făcuse Bisericii lui Hristos. A urmat o perioadă în care creştinii au trăit în oarecare libertate, căci prigoanele împotriva lor au încetat. Sfântul Hariton a fost slobozit din temniţă şi a putut sluji lui Dumnezeu şi semenilor, cărora le-a tămăduit neputinţele.

Venind vremea trecerii sale la Domnul, a cerut să fie înmormântat în cea dintâi mănăstire pe care a întemeiat-o. Acolo i-a fost aşezat cinstitul trup, iar sufletul său s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 369- 377).

 

Presbiter Iovița Vasile

 

 

 

În vremea Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, un oarecare Neocor se afla în slujbă ostăşească la Ierusalim. După ce Domnul a înviat din morţi, acesta a părăsit credinţa păgânească în care trăise până atunci, şi a crezut în singurul Mântuitor al lumii. Când s-a întors în cetatea sa, Cartagina, a adus cu sine comoara cea fără de preţ a Credinţei, pe care a împărtăşit-o urmaşilor săi. Aşa a ajuns un strănepot al său, Calistrat, să cunoască Credinţa cea mântuitoare adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos. Calistrat se afla la Roma şi se ruga în taină în fiecare noapte. Faptul n-a rămas necunoscut, câţiva ostaşi aflând că acesta este creştin.
Pârât fiind voievodului, lui Calistrat i s-a cerut să jertfească idolilor drăceşti, cinstiţi de păgânii cei fără de minte. Refuzul Sfântului a fost fără clintire: el credea cu statornicie în Dumnezeul adevărului, Făcătorul cerului şi al pământului. Au urmat chinurile cele cumplite la care a fost supus. Stând în faţa ighemonului păgân, Sfântul Calistrat l-a înfruntat cu mult curaj, ba chiar i-a spus că în mijlocul acelei cetăţi ,,va ridica o biserică în care să se cinstească Dumnezeu Cel Preabun’’. A fost pus într-un sac şi aruncat în mare, însă Dumnezeu poartă de grijă aleşilor Săi, şi l-a izbăvit în chip minunat din primejdia de moarte.
Patruzeci şi nouă de ostaşi s-au alăturat Sfântului Calistrat, mărturisind: ,,Iată, am cunoscut că Dumnezeul tău este mare şi adevărat, Care din adâncul mării te-a izbăvit pe tine cu minune’’. Toţi au fost duşi în temniţă, unde Sfântul lui Dumnezeu i-a învăţat adevărurile veşnice şi mântuitoare, apoi au fost botezţi în chip minunat şi s-au făcut mădulare cinstite ale Bisericii lui Hristos Domnul.
Într-o noapte, ostaşii păgîni au pătruns în închisoare şi au tăiat cu săbiile pe Sfântul Calistrat şi pe cei patruzeci şi nouă de Sfinţi, care au trecut din Biserica luptătoare de pe pământ în cea biruitoare din ceruri. Alţi o sută treizeci şi cinci de ostaşi au crezut în Hristos în taină. Aceştia au luat moaştele Sfinţilor ucişi, le-au îngropat în mijlocul cetăţii, iar după aceea au zidit biserică pe locul acela.
Aşa s-au împlinit cuvintele Sfântului Calistrat, rostite în faţa ighemonului, când încă era în viaţă. Rugăciunile acestor Sfinţi Mucenici şi ale celorlalţi Sfinţi care se pomenesc astăzi, să ne fie tuturor sprijin şi întărire în călătoria noastră către împărăţia lui Dumnezeu. (După Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 355-361).
Presbiter Iovița Vasile