Ecaterina a II-a a Rusiei a avut strălucita idee de a înfrumuseța imaginea imperiului peste care domnea, și a prezenta lucrurile precum nu erau. Astfel, l-a însărcinat pe Grigori Potemkin cu construcția unor decoruri mari, frumoase, cu oameni ce mimau fericirea, iar când împăratul romano-german, Iosif al II-lea și regele Poloniei au vizitat Ucraina, au fost plăcut impresionați de cele prezentate privirilor lor serenisime. De-atunci, ascunderea adevărului dintr-o societate în spatele unor fațade frumoase este definită drept potemkiniadă.
Metoda a funcționat mult și bine în socialismul biruitor. Când tovarășul făcea o vizită de lucru, cu multă vreme înainte activul de partid se mobiliza exemplar: curățenie deosebită în fabrici, în agricultură iarbă și frunze vopsite, pentru că nu se cădea ca privirea ceaușistă să fie deranjată neplăcut; noaptea, tractoarele lucrau intens și băgau sub brazdă hectare de porumb necules. Nu de alta, dar tovarășul prim-secretar de la județ apucase să raporteze încheierea campaniei de recoltare, și-atunci cum să vadă conducătorul iubit că a fost mințit?
Potemkiniada a fost preluată, din păcate, și în mediul bisericesc din vremea noastră, de acești iluștri ecumeniști care au pus stăpânire pe biserici și care se opintesc să dovedească cât de rodnică e păstorirea lor, cât de mult turma cuvântătoare îi iubește și cum nu pot ei dormi noaptea de grija turmei. Uitați-vă la Trinitas, ActiveNews, Basilica, Lumina și toate celelalte organe de presă zise bisericești. O fericire necurmată, de la vlădică până la opincă.
Aduceți-vă aminte de zisa sfințire a catedralei neamului, ce simbioză a existat între distinșii noștri arhierei și puterea lumească, cu serviciile ei secrete. Totul a fost pus în scenă încât să dea impresia că avem niște episcopi minunați, care au reușit, în frunte cu Daniel, să ridice acest monument impresionant.
Porunca a fost ca fiecare eparhie să trimită un anumit număr de credincioși, pentru ca să dea bine în decorul exterior. În interior, știți, se lăfăia protipendada necredincioșilor, mimând evlavia sau stând indiferenți, păziți cu strășnicie de forțele de ordine și servicii, nu cumva să fie deranjați de plebe.
Din presa bisericească au dispărut vocabule precum erezie, schismă, apostazie, sectă, persecuție, caterisire, chiar și sfântul și marele sinod. Au văzut că nu merge să mediatizeze tâlhăreasca adunare din Creta, deoarece oamenii reacționează împotrivă, și-atunci preferă să îndoctrineze masiv elevii și studenții de la Teologie, cu ereziile ecumeniste, care apoi sunt propovăduite în parohii. Viețile Sfinților sunt rescrise cu cuvinte meșteșugite, spre a nu leza sensibilitățile celorlalți. Cum să spui, de pildă, că Sfântul Ioan de la Suceava a fost denunțat de un papistaș, a ajuns în mâna musulmanilor și a pătimit în cetate sub privirile răutăcioase ale evreilor? Nu, nu se poate. Dăunează ecumenismului.
Un lucru, un fenomen, un eveniment despre care nu se vorbește, nu există. Așa ziceau comuniștii, așa spun și stăpânii și arhiereii noștri. Gravele probleme al Bisericii sunt trecute sub tăcere. Sodomiți nu există, ereziile au dispărut, schismele sunt toate de domeniul trecutului îndepărtat, sectele au devenit biserici, nimeni nu e persecutat de ecumeniști. Doar că sunt o mână de răzvrătiți care nu se supun, pentru că au ieșit din Biserică și de-acolo denigrează cinstita ierarhie. Așa zic ei. Numai că acești nebuni puțini nu vor părăsi niciodată Sfânta Biserică, nu se joacă cu vorbele și nu emit simple păreri, fără acoperire. Exemple clare: Dacă acuzăm ierarhii de falsificare cărților bisericești și implicit a Cultului Divin, putem pune oricând dovezile pe masă; dacă îi acuzăm de erezie, le spunem simplu că unu nu este egal cu 350, câte ,,biserici” numără ei în cmb, ci unu înseamnă Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Atât. Ce-i mai mult decât aceasta, de la cel rău este. Nu vă prefaceți că nu înțelegeți.
Presbiter Iovița Vasile