Am ales să scriu o pildă de adâncă smerenie din viaţa acestui Sfânt.
La mănăstirea pomenită a venit odată un oarecare Teodot şi a cerut să fie numărat în rândul călugărilor, pentru că a arătat frăţească dragoste pentru cuviosul Chiril şi pentru fraţi. Diavolul cel întunecat însă n-a putut răbda această bună vieţuire şi a pus ură în inima lui Teodot, încât acesta a început să urască pe Sfântul Chiril. Nici nu mai voia să-l vadă sau să-l audă. Pe lângă acestea, i-a dat şi gândul de a ieşi din mănăstire. Frământat de aceste ispite, Teodot s-a dus şi a mărturisit toate înaintea stareţului. Acesta bine l-a povăţuit, spunându-i: ,,Frate, rabdă pentru Dumnezeu, că am dat făgăduinţă lui Hristos, Stăpânul nostru, ca pentru dragostea Lui să le răbdăm toate şi să ştii cu încredinţare că acest gând ţi-a venit de la vrăjmaşul; căci ce vezi vrednic de ură la Părintele Chiril, care este îngerul lui Dumnezeu? Deci îţi spun că dacă vei asculta gândul tău cel viclean şi de vei pleca de aici, vei pierde mântuirea ta şi vei cădea în mâinile vrăjmaşului’’. După un ceas, aceleaşi gânduri de ură îl bântuiau pe Teodot şi, neavând linişte, a cugetat că este bine să meargă la Sfântul Chiril, ca să-i mărturisească gândurile ce i le ridica diavolul.
Când a stat în faţa Sfântului, s-a ruşinat de cărunteţile acestuia şi nimic n-a mai putut grăi. Însă Sfântul i-a spus cu blândeţe: ,,Frate Teodot, de vreme ce singur nu voieşti să-mi mărturiseşti gândurile tale, atunci să ţi le spun eu’’. Dumnezeu i-a dat darul înainte-vederii şi desluşea gândurile cele ascunse. I-a spus lui Teodot toate gândurile cu care se învifora de la diavolul, ceea ce la înspăimântat şi se mira în sine de puterea Sfântului, aşa că a căzut la picioarele acestuia, cerându-i iertare. Cuviosul Chiril l-a mângâiat şi i-a vorbit cu multă smerenie: ,,Să nu te mâhneşti, frate Teodot, căci toţi s-au smintit crezând despre mine că sunt bun, însă numai tu singur ai înţeles adevărul, cunoscându-mă că sunt rău şi păcătos, pentru că cine sunt eu, păcătosul şi netrebnicul?’’
Teodot s-a smerit pe sine, mărturisindu-şi păcatul. Sfântul l-a slobozit şi din acel ceas gândurile cele rele aduse de vrăjmaşul diavol, au încetat (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 128-149).
Presbiter Iovița Vasile