Avem de-a face cu o nouă dezlănţuire demonică asupra omenirii (OZN-urile). În viziunea apocaliptică creştină, se ştie de existenţa unui timp (pe care tocmai îl trăim) în care puterea ce ţine în frâu cele mai de pe urmă şi cele mai sălbatice manifestări demonice pe pământ nu se va mai manifesta la un moment dat (II Tesaloniceni 2, 7).
Dispariţia modurilor de guvernare şi a ordinii publice bazate pe concepţia creştin-ortodoxă asupra lumii, întruchipată de persoana regelui, domnului creştin ortodox sau împăratului, este deja de multă vreme un fapt istoric.
Viziunea creştin-ortodoxă asupra lumii nu mai există ca un tot organic nealterat, căci Satan a fost „dezlegat din închisoarea lui” în care a fost ţinut închis prin harul Bisericii lui Hristos. El a ieşit acum, „să amăgească neamurile” (Apocalipsa 20, 7-8), spre a le pregăti pentru închinarea la Antihrist spre sfârşitul vremurilor. Poate că niciodată de la începuturile Creştinismului încoace puterile demonice nu s-au manifestat într-un număr atât de mare şi atât de pe faţă ca în zilele noastre.
Teoria „vizitatorilor din spaţiul extraterestru” nu este decât unul din multele pretexte pe care le folosesc aceste puteri pentru a disemina şi a acredita ideea existenţei unor „fiinţe superioare” care îşi vor asuma responsabilitatea destinului omenirii. OZN-urile nu sunt altceva decât tehnici mediumistice de ultimă oră, prin care diavolul îşi câştigă aderenţi pentru sfera lui ocultă. Ele sunt un semn teribil al marii susceptibilităţi a omului contemporan la influenţele demonice, aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în era creştină.
În secolul trecut de exemplu, era de obicei necesară participarea la şedinţe de spiritism pentru a intra în contact cu demonii, pe când astăzi privirea cerului este suficientă în acest scop (este adevărat, de preferinţă noaptea)…..
Omenirea a pierdut în prezent şi ultima rămăşiţă a unei viziuni creştine asupra existenţei, plasându-se acum în mod pasiv la dispoziţia multiplelor „puteri” coborâtoare din văzduh. „Mesajul” adus de OZN-uri este de natură să pregătească lumea pentru apariţia lui Antihrist; „mântuitorul” omenirii apostaziate soseşte pentru a stăpâni lumea. Poate că vor sosi chiar din văzduh, pentru a imita mai bine venirea Mântuitorului (Matei 24, 30; Fapte 1, 11). Sau poate că „vizitatorii extratereştri” vor ateriza în locuri publice pentru a declanşa o închinare „cosmică” în faţa stăpânului lor. Sau poate că „focul pogorât din cer” (Apocalipsa 13,13) nu va fi decât o parte a marelui spectacol demonic rezervat vremilor din urmă.
Oricum, mesajul (n.n. demonilor) adresat omenirii zilelor noastre acesta este: „mântuirea aşteptaţi-o nu de la Adevărul creştin aflat prin descoperire dumnezeiască şi nu de la credinţa în Dumnezeu Cel nevăzut, ci de la vehiculele din spaţiu”. Este unul din marile semne al vremilor de pe urmă acesta: „…şi spaime şi semne mari din cer vor fi” (Luca 21,11). Nu mai departe decât acum o sută de ani, Episcopul Ignatie Briancianinov nota în cartea sa „Despre semne şi minuni”:
„…cu câtă aviditate caută creştinii noştri să vadă minuni, sau chiar să facă ei înşişi minuni! Această căutare nu dă altceva la iveală decât înşelăciunea de sine, care se naşte din buna părere de sine şi din slava deşartă, şi care se sălăşluieşte în suflet punând stăpânire pe ei”.
„Adevăraţii făcători de minuni aproape că au dispărut, dar oamenii sunt mai setoşi de minuni ca niciodată. Ne apropiem de timpurile când calea va fi larg deschisă pentru o mulţime de false minuni mari şi grozave, care să ducă la pierzare nenorocita înţelepciune cea după trup, care se va lăsa atrasă şi înşelată de ele”.
„Antihrist va face mai cu seamă minuni în văzduh, adică acolo unde îşi are satan împărăţia. Minunile vor izbi cel mai tare simţul văzului, pe care îl vor fermeca şi înşela.
Sfântul Ioan Teologul, văzând în duh semnele ce au să fie înaintea sfârşitului lumii, afirma că Antihrist va face semne mari încât şi foc să pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor (Apocalipsa 13,13). Sfânta Scriptură indică această minune ca fiind cea mai mare dintre minunile lui Antihrist, iar locul apariţiei ei este văzduhul. Va fi un spectacol splendid şi înfricoşător”.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune şi el: „cel care se nevoieşte cu rugăciunea, să nu privească des în văzduh, căci într-acolo se află sălaşul duhurilor rele, care lucrează mari şi felurite înşelăciuni” (Philokalia, „The Three Forms of Heedfulness” – „Cele trei feluri de pază”).
„Oamenii nu vor înţelege că minunile lui Antihrist nu au în ele nici un fel de noţiune de bine sau scop raţional, nici un înţeles clar, că sunt străine de adevăr şi pline de minciună, de toată sălbăticia şi răutatea, că sunt scamatorie goală menită să uluiască şi să lase cu gura căscată, mai ales pentru a-i da pradă uitării ca să-i poată înşela, seduce şi fascina cu efecte spectaculoase, găunoase şi prosteşti”.
„Toate înşelăciunile diavoleşti au în comun aceea că, dacă li se dă cea mai mică atenţie, ele devin periculoase; această mică atenţie, chiar dacă este lipsită de simpatie pentru ceea ce se vede, poate să ducă pe omul respectiv în ispită şi poate să lase asupra lui o influenţă rea”.
Mii de indivizi care au intrat „în legătură” cu OZN-uri sau care au fost pur şi simplu martori oculari, au simţit pe pielea lor efectul acestui înfricoşător adevăr; iar dintre acei care s-au lăsat copleşiţi de acest fenomen, puţini au scăpat.
Noi trăim la capătul acestei perioade înspăimântătoare de triumf demonic în care „umanoizi” siniştri (noile întruchipări diavoleşti) se arată la mii de oameni şi pun stăpânire, prin apariţiile lor absurde, pe sufletele acelora de care harul lui Dumnezeu s-a îndepărtat. Fenomenele extraterestre sunt pentru creştinii ortodocşi un semn că trebuie să calce cu mult mai multă hotărâre, trezvie şi băgare de seamă pe calea mântuirii, cunoscând că putem fi ispitiţi şi înşelaţi nu doar de religiile mincinoase, ci şi de fenomene fizice care uluiesc privirea.
În secolele de demult, creştinii erau mai circumspecţi cu privire la fenomenele noi şi străine, cunoscând dinainte înşelăciunile diavolilor; dar în epoca noastră, a „luminilor”, curiozitatea celor mai mulţi este aţâţată de ele, oamenii urmărindu-le chiar cu pasiune, pentru că ei cred că diavolul este un personaj imaginar, de basm.
Cunoaşterea exactă a naturii fenomenului extraterestru poate să-i impulsioneze pe creştinii ortodocşi să trăiască o viaţă duhovnicească mai conştientă şi mai conştientizată, care să le permită o viziune ortodoxă mai generalizată asupra lumii, astfel încât ei să nu cadă pradă cu atâta uşurinţă ideilor şi modelor la ordinea zilei. Creştinul ortodox conştient trăieşte fără putinţă de tăgadă într-o lume căzută. Toată natura înconjurătoare este străină şi înstrăinată de paradisul pe care el îl caută şi pe care se luptă să-l obţină. El este parte a unei umanităţi în suferinţă, urmaşă a întâiului om, Adam, care, întreagă, are nevoie să fie mântuită prin răscumpărarea dăruită liber tuturor de Fiul lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa mântuitoare de pe Cruce.
Creştinul ortodox ştie că pentru persoana umană nu există nici un fel de „evoluţie” spre forme „superioare”, şi el nici nu are motive să creadă că există „fiinţe evoluate” pe alte planete; el în schimb ştie că există, într-adevăr, în univers şi alte „inteligenţe avansate” în afară de el.
Acestea sunt de două feluri: îngeri şi diavoli. Efortul său este acela de a fi în comuniune cu îngerii, care îi slujesc lui Dumnezeu şi de a refuza orice contact cu duhurile rele care L-au respins pe Dumnezeu (adică diavolii), iar acum se luptă, din invidie şi răutate, să-l ducă şi pe om la pierzare. El ştie că omul, din cauza iubirii de sine şi a slăbiciunii sale, înclină cu uşurinţă spre greşeală, crezând în „basme”, care promit contacte cu „stări de existenţă superioare” şi cu „fiinţe evoluate”, fără efortul unei vieţuiri creştine – de fapt care promit tocmai această scutire sau eliberare de orice efort ascetic.
Mai departe, el nu se va baza doar pe capacitatea sa de a dejuca înşelăciunile demonilor, ci se va ţine strâns şi cu hotărâre de rânduielile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, pe care i le pune la îndemână Biserica lui Hristos spre a-şi salva viaţa.
Un astfel de creştin ortodox are, aşadar, posibilitatea să reziste înşelăciunilor religiei viitorului, care nu este altceva decât religia lui Antihrist, în orice formă i s-ar prezenta ea. Restul omenirii, cu excepţia unei minuni dumnezeieşti, nu poate decât să fie pierdută.
Părintele Serafim Rose (1934-1982)
Sursa: Ortodoxia şi religia viitorului, Ieromonah Serafim Rose, ediţia a patra, editura Sophia, 2015, pag. 165-171
Text trimis de Sora Pelaghia