Ecumenismul este pe de-a-ntregul lucrare diavolească, introdusă cu viclenie în viața Bisericii

Cauza reală a existenței ecumenismului/ereziei în Biserica instituțională nu o constituie ecumeniștii, ci duhul de apostazie care a cuprins creștinii ortodocși… Felul superficial/formalist/ de suprafață al ,,ortodoxului” de a se raporta la viața lui creștină , duce inevitabil la un duh de apostazie, pe fondul căruia ecumenismul/erezia se așează ca ceva firesc, suportabil, cu care se poate conviețui/coabita lejer și care nu constituie un pericol real pentru cei care se mișcă în mediul ei infect,demonic, mergându-se pe principiul că ea nu reprezintă decât una din componentele firești ale realității în care trăim și că ,,simpla” ei prezență (lucrarea demonului) nu constituie un pericol pentru sufletul creștin, atâta timp cât ea nu este condamnată oficial/instituțional și prezentată ca un pericol fatal pentru suflet, de către autorități…

Cu alte cuvinte, lucrarea diavolului constituie un pericol doar atunci când ni se ,,confirmă” oficial, de către o instituție care funcționează autorizat, pe principiul ,,siguranței” și ,,eficienței”, două caracteristici esențiale ale societății științifice care ne poartă de grijă…

Revenind la duhul apostaziei – care constituie cauza existenței ereziei în Biserică, trebuie menționat că el reprezintă un duh, un demon și că duhul are o lucrare…Deci nu vorbim de niște lucruri abstracte, ci de niște prezențe și lucrări demonice…

Arhiep.Averchie ne lămurește niște aspecte:
,, La primul nivel -al apostaziei- se află pierderea ,, savorii” creștinismului de către creștinătate îndeobște.(…)
Materialismul, strică credința creștinilor, fără ca ei să o știe măcar.
Chiar și pretinsa lor rezistență ,, împotriva deșertăciunii lumești” sau vorbirea lor despre Rai pot fi pline de concepții lumești, dacă și-au pierdut dreapta înțelegere asupra ,,lumii” căreia creștinismul autentic îi este potrivnic.
De altfel, ceea ce din punct de vedere ortodox ar fi socotit imoral, într-un creștinism contaminat de deșertăciune lumească devine îngăduit (nu așa se întâmplă și cu ecumenismul/erezia în Biserică? n.m.).

,, Despre ce fel de unire adevărată a tuturor creștinilor în duhul dragostei creștine mai poate vorbi cineva acum, când Adevărul este tăgăduit de aproape toți, când înșelăciunea s-a înstăpânit aproape pretutindeni, când viața autentic duhovnicească printre oamenii care-și spun creștini, a secătuit și a fost înlocuită cu o viață trupească, o viață dobitocească, ce a fost așezată totuși pe un piedestal și mascată de ideea pretinsei milostiviri, care în mod prefăcut îndreptățăște orice fel de exces spiritual (aici aș include și comuniunea cu erezia n.m.) , orice fel de anarhie morală?(…)

Pierzând legătura cu esența credinței sale – care este, într-un cuvânt , lepădarea de grijile lumii – , ,,creștinătatea” îi lipsește pe credincioși de legătura vie cu Harul Duhului Sfânt. (…)
Arhiep.Averchie scrie despre acești neo-creștini: ,, Ei vor fericirea în lumea aceasta, împovărată cu mulțimea ei de păcate și fărădelegi … . Ei socotesc că unul din cele mai sigure feluri de a o dobândi, este miscarea ecumenică, unirea și unificarea tuturor popoarelor într-o,,biserică” nouă care va cuprinde nu doar romano-catolici și protestanți, ci și iudei, musulmani și păgâni, fiecare păstrându-și propriile convingeri și greșeli (același duh -sau lucrare a lui , se acceptă și prin comuniunea dintre ortodocși și ecumeniștii din Biserică. Atenție! După 2016 vorbim de ecumeniști oficializați în Biserică, nu de ortodocși participanți la ecumenism, așa cum se declarau ecumeniștii înainte de 2016 n.m.).
Această iubire ,, creștinească” închipuită, în numele fericirii viitoare a oamenilor pe pământ, nu poate decât să calce Adevărul în picioare”.(…)
,,Mișcarea ecumenistă modernă vădește o necredință în Adevărul absolut, larg răspândită.
Dintru aceasta vine atât lipsa de voință în a opune rezistență față de orice lucru ce necesită împotrivire (cum ar fi și comuniunea cu ecumeniștii/erezia în Biserică, de exemplu n.m.), cât și o acceptare din slabă-voință (nevolnicie) sau chiar o îndreptățire a răului (comuniunea cu erezia sau neîngrădirea de erezie n.m.), toate în numele celor mai superficiale idei de ,, iubire creștină” și de ,,pace”.”(…)

,,În vremurile noastre – spune mai departe Arhiep.Averchie – , când există îndoieli atât de puternice chiar și în legătură cu existența Adevărului, când fiecare,,adevăr” este socotit relativ și se consideră potrivit că fiecare persoană să aibă ,,propriul său adevăr”(nu așa se întâmplă și în cazul comuniunii celor cu ,,cuget ortodox” cu ecumeniștii?! Fiecare cu cugetul lui, fiecare cu ,,adevărul” său, dar…în comuniune…Păi, nu Adevărul, nu credința cea dreaptă trebuie să unească, să condiționeze comuniunea? n.m.), lupta pentru Adevăr capătă un înțeles deosebit de însemnat.
IAR CINE NU SPRIJINĂ ACEASTĂ LUPTĂ, CINE VEDE ÎN EA DOAR O MANIFESTARE A ,,FARISEISMULUI” ȘI PROPUNE ,,UMILIREA”(aplecarea, ascultarea, supunerea n.m.) ÎNAINTEA MINCIUNII/(minciuno-episcopilor/ereziei n.m.) PRIN LEPĂDAREA ADEVĂRULUI, AR TREBUI SĂ FIE RECUNOSCUT ÎN MOD FIRESC CA TRĂDĂTOR (LEPĂDĂTOR) AL ADEVĂRULUI, ORICINE AR FI , ORICUM ȘI-AR SPUNE SAU S-AR SOCOTI PE SINE”.
,,CEI CARE ÎȘI PUN TOATĂ NÂDEJDEA ÎN LUMEA ACEASTA, INEVITABIL VOR CĂDEA ÎN DEZNĂDEJDE, FIE VOR ÎNCHIDE OCHII LA DECĂDEREA CRESCÂNDĂ LUCRĂTOARE ÎN TOATE FORMELE VIEȚII PUBLICE (la fel ca în Biserica ,,oficială” , prin neîngrădirea de erezie n.m.).
ATITUDINEA LOR RELATIVISTĂ ȘI ȘOVĂIELNICĂ AJUTĂ DOAR LA DEZLĂNȚUIREA FORȚELOR SATANEI ÎN VREMURILE DE PE URMĂ”.

Iona