Evreul Genrikh Yagoda, cel mai mare criminal al secolului XX, răspunzător de moartea a zeci de milioane de credincioși ortodocși

Evreii lui Stalin. Cazul Genrikh Yagoda, fondatorul gulagurilor. Zeci de milioane de oameni au murit din cauza sistemului creat de el

Din păcate, în contextul actual, rar se aduce în discuţie cel mai mare genocid al secolului XX, dar urmările acestuia se simt şi în ziua de astăzi.

Există în istoria omenirii o dată care este aproape uitată. Între 19 şi 20 decembrie 1917, în contextul Revoluţiei bolşevice şi al războiului civil din Rusia, Lenin a semnat un decret pentru formarea Comisiei extraordinare pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei şi sabotajului, cunoscută şi sub numele de CEKA.

La foarte scurt timp, CEKA a devenit cea mai largă şi brutală instituţie de securitate şi, având în vedere urmaşii acesteia – o serie lungă care cuprinde OGPU, NKVD şi KGB – serviciile secrete sovietice au fost motorul celui mai mare genocid al istoriei moderne. Au închis, torturat sau omorât mai mult de 30 de milioane de ruşi şi/sau est-europeni. Chiar şi istoricii sovietici din perioada post-stalinistă stabilesc un număr care variază între 20 şi 40 de milioane de morţi.
O particularitate însă, care de cele mai multe ori este trecută cu vederea într-un mod (şocant de) natural, este că evreii, care formau undeva la 5% din populaţia Rusiei la acea vreme, aveau poziţii de putere însemnate în fazele incipiente ale regimului bolşevic. Nume precum Lenin, Troţki şi subiectul acestui articol, Genrikh Yagoda, cel care a fondat primul şi cel mai mare instrument de ucidere sistematică în masă, numită Administraţia Generală a Lagărelor de muncă forţată, sau mai cunoscut şi sub numele generic de gulag. Alte persoane importante din cercul lui Yagoda, care au creat şi au administrat gulagurile, Aron Solts, Lazar Kogan, Naftaly Frenkel, Matvei Berman şi Yakov Rappoport erau de asemenea evrei. Conform unor statistici, în 1934 38,5% din cei care ocupau poziţii de putere erau de origini evreieşti.
Istoria acestei organizaţii este extrem de complexă, dar un lucru cert iese în evidenţă, deasupra tuturor. În variile sale manifestări, organizaţia a adus un genocid care s-a extins nu numai la vieţile umane distruse, ci şi la întreaga ordine socială şi culturală: întregi straturi sociale au fost distruse – fermieri, minorităţi etnice, burghezi, intelectuali, artişti şi dincolo de formele concrete, de foamete, sărăcie şi execuţii, bolşevicii au urmărit instaurarea unei noi ordini.
În cartea scrisă de istoricul Niall Ferguson numită The War of the World, autorul spune că nicio altă revoluţia din istoria omenirii şi-a devorat copiii cu un asemenea apetit ca Revoluţia bolşevică.

Acest lucru nu se putea face în lipsa unui sistem bine pus la punct, iar acest sistem nu putea fi elaborat fără oamenii cu predispoziţia necesară, iar din păcate regimul nu a dus lipsă de aceştia, de la turnători, executori, judecători, gărzi şi chiar stânga progresistă occidentală de la acea vreme care a fost decepţionată de această mişcare şi care a blocat orice tentativă a occidentalilor de a se implica în oprirea masacrului din est.

Genrikh Yagoda s-a născut într-o familie de evrei

Genrikh Yagoda este fără dar şi poate una dintre cele mai reprezentative figuri. A fost născut într-o familie de evrei din Rybinsk pe 7 noiembrie 1891. În 1907, a fost sub influenţa politică a lui Yakov Sverdlov, un bolşevic proeminent al acelui timp. S-a căsătorit cu nepoata acestuia, Ida Averbach.
După Octombrie Roşu din 1917, Yagoda a devenit membru CEKA. Pe vremea aceea, liderul organizaţiei era Felix Dzerzhinsky, care în 1918 a declarat: „suntem pentru teroarea organizată – acest lucru trebuie spus pe faţă. Teroarea este o necesitate absolută în timpul revoluţiei. Scopul nostru este să luptăm împotriva inamicilor guvernului sovietic şi a noii ordini a vieţii. Judecăm rapid şi în majoritatea cazurilor trece doar o zi de la arestarea criminalului până la sentinţa finală. Când sunt confruntaţi cu dovezi, majoritatea criminalilor admit; şi ce confesiune are o greutate mai mare ca cea a criminalului însuşi”.
Lev Kamenev, membru proeminent al Comitetului Central, numit şi Politburo, a dezvăluit: „nu există nicio măsură luată de guvernul sovietic care să fi putut fi pusă în aplicare fără ajutorul CEKA. Acesta este cel mai bun exemplu de disciplină comunistă”. ”Când noi bolşevicii vrem să facem ceva, închidem ochii la tot ce-i în jur”

În 1922, CEKA a fost înlocuit de OGPU. La moartea lui Dzerzhinsky în 1926, Vyacheslav Menzhinsky a venit la puterea organizaţiei şi Yagoda devenise mâna dreaptă a acestuia.
În 30 ianuarie 1930, Politburo a aprobat lichidarea ţăranilor liberi (kulak) în scopul colectivizării averilor acestora, la ordinele lui Stalin. Această măsură presupunea ca ţăranii liberi să fie împărţiţi în trei categorii: prima categorie să fie cei executaţi, a doua conţinea întemniţarea, iar a treia categorie deportarea. În timpul acestei acţiuni au avut loc aproximativ 2.200 de rebeliuni care au implicat mai mult de 800.000 de oameni. Lavrenti Beria, care a participat la această operaţiune, a spus: „când noi bolşevicii vrem să facem ceva, închidem ochii la tot ce-i în jur”.
De asemenea, oamenii lui Yagoda au fost implicaţi în această operaţiune şi, conform lui Raphael R. Abramovitch, autorul cărţii Revoluţia sovietică: 1917 – 1939 (1962), Yagoda i-a spus lui Stalin că „singurul mod de a te comporta cu aceşti culaci este cu gloanţele”.
Ţăranii, ca răspuns, au început să-şi omoarele animalele şi proviziile şi se estimează că aproximativ 14 milioane de animale domestice au fost omorâte pentru a nu cădea în mâinile bolşevicilor.

Acesta este contextul care a dus la formarea gulagurilor, un sistem mai complex şi mai bine pus la punct pentru instaurarea terorii sistematice. De asemenea, Stalin a ordonat ca aceste lagăre de concentrare să nu fie doar pentru „reabilitare”, ci şi pentru muncă forţată. Elaborarea cadrului operaţional a fost începută de Vladimir Menzhinski, şeful OGPU. Însă, Menzhinski era şeful acestei organizaţii doar cu numele, majoritatea operaţiunlor fiind conduse de Yagoda.
Construcţia Canalului Marea Albă-Marea Baltică, unde au existat pierderi imense de vieţi omeneşti, a fost supervizată de acesta. De asemenea, a supervizat numeroase acţiuni de colectivizare şi şantiere unde munceau prizonierii gulagurilor.
Yagoda (centru), inspectând construcţia Canalului Marea Albă-Marea Baltică. Credit: Wikipedia

Yagoda a implementat şi măsurile din Ucraina ordonate de Stalin în 1933, care a dus la moartea a aproximativ 7 milioane de oameni. Măsurile aveau ca miză capitularea populaţiei prin înfometare. Acest genocid se numeşte Holodomor, care în ucraineană înseamnă „foamete”. Pentru această acţiune, Yagoda a fost premiat de către guvernul sovietic în 1934. În acelaşi an, pe 10 iulie, a devenit şeful noului format NKVD şi a devenit un membru de partid cu acte în regulă. Prin această funcţie a participat la Marea Epurare, o serie de procese prin care Stalin îşi elimina adversarii politici. Această serie de procese a dus însă la simpatia poporului pentru cei acuzaţi, iar Stalin, deja dezamăgit de acest rezultat, în 1936 a fost sfătuit de Yagoda să oprească aceste procese din cauza temerilor unor repercursiuni şi a pierderii popularităţii.
A căzut victima sistemului pe care l-a perpetuat

Altă mare dezamăgire a lui Stalin a fost reprezentată de – conform aşteptărilor sale – rezultatele slabe ale colectivizării şi ale proiectelor. Acestea au fost puse pe seama modului ineficient în care s-a gestionat sistemul de gulaguri. De asemenea, şi probabil mult mai important pentru Stalin, sau pentru liniştirea paranoiei tiranului care voia să înlăture orice oficial care căpăta puţină popularitate, a fost incapacitatea NKVD-ului de a găsi legături între asasinarea lui Sergei Kirov şi grupul de oficiali bolşevici format din Gregory Zinoviev, Lev Kamenev şi Ivan Smirno.
Aceste eşecuri ale lui Yagoda au făcut ca, pe 25 septembrie 1936, Stalin să trimită o telegramă membrilor de la Politburo prin care ordonă înlocuirea lui Yagoda de la cârma NKVD-ului.
Anul următor, Yagoda cade victima sistemului pe care l-a perpetuat. Este acuzat de spionaj, furt şi corupţie şi este arestat în martie 1937. Bineînţeles, în stilul clasic bolşevic, aceste acuzaţii erau falsificate. A fost găsit vinovat în martie 1938 şi a fost executat la scurt timp după aceea. Soţia sa a fost, de asemenea, executată în acelaşi an.

Nu se poate spune cu exactitate numărul de victime pe care măsurile date de Genrikh Yagoda le-au făcut, dar acestea sunt de ordinul a zeci de milioane. Direct şi indirect, în urma perpetuării sistemului de lagăre, Yagoda este printre cei mai mari criminali ai istoriei umanităţii.

Sever Plocker, care vorbeşte despre acest caz, a pus problema: „dar noi, evreii? Un student israelian termină liceul fără să fi auzit măcar de numele „Genrikh Yagoda”, cel mai mare criminal evreu al secolului XX”. Acesta mai adaugă şi că „evreii activi în aparatele oficiale de teroare comunistă (în Uniunea Sovietică sau afară) şi pe care câteodată le-au condus, nu au făcut acest lucru ca evrei, ci ca stalinişti, comunişti sau oameni sovietici. Aşadar, găsim uşor să le ignorăm originea şi „să facem pe proştii”: ce avem noi în comun cu ei? Dar să nu îi uităm. Viziunea mea e diferită. Găsesc inacceptabil atunci când o persoană care face lucruri uimitoare este considerată parte din poporul evreu, dar atunci când aceasta face lucruri îngrozitoare nu este considerată. Chiar dacă nu vrem să recunoaştem, nu putem evita originea călăilor care au făcut parte din maşina de ucis sovietică”.
Este extrem de mult de discutat pe seama acestui subiect încă foarte puţin explorat. Ramificaţiile şi amploarea genocidului nu pot fi însă supraevaluate, moştenirea comunistă simţindu-se şi astăzi în ţările din fostul bloc sovietic. Distrugerile, la toate nivelurile, de la vieţi omeneşti la impunerea regulilor stricte de cenzură, la înfometare şi privare de drepturi elementare au dus la formarea celui mai draconic regim al istoriei contemporane. Acest lucru a putut avea loc cu oamenii potriviţi. Întrebarea rămâne: cum de acest genocid este încă ignorat, când „discuţiile despre elefantul din sufragerie” ar fi trebuit să fie, în mod normal, în centrul atenţiei.