Omul se împlineşte ca om atâta vreme cât stă sub poruncile lui Dumnezeu. Prin legile Sale veşnice, Dumnezeu a statornicit bune relaţii între fiii Săi, şi este o datorie sfântă a fiecărui om a cunoaşte şi a pune în lucrare datoriile pe care le are faţă de aproapele său. Deoarece am fost creaţi cu natură dublă, trup şi suflet, avem datorii faţă de viaţa trupească a aproapelui, dar şi faţă de viaţa sa sufletească. Biserica ne învaţă care sunt datoriile noastre faţă de trebuinţele trupeşti ale semenului:
1.Hrănirea celui flămând. Din oarecari pricini, care depind sau nu de voinţa sa, omul poate ajunge în starea de a nu avea cu ce se hrăni. Cei cu stare mai bună sunt chemaţi să-l ajute neîntârziat din prisosul agoniselii lor, oferindu-i cu dragoste frăţească pâinea cea de toate zilele.
2. Potolirea setei celui însetat. Aproapele nostru poate ajunge în stare de neputinţă, încât, în pat fiind, nu se poate deplasa pentru a-şi lua singur apa necesară. Creştinul educat de Biserică va împlini neîntârziat această necesitate a celui bolnav.
3. Îmbrăcarea celui gol. Sunt destule împrejurări în viaţă când cineva este în situaţia de a nu avea veşmintele necesare şi este expus intemperiilor. Acestuia îi vom da din hainele noastre, urmând pilda Sfinţilor care dăruiau cu drag singura lor haină, ştiind că dăruiesc lui Hristos.
4. Cercetarea celor aflaţi în necazuri şi nevoi. Când ne apropiem de aceştia şi le împărtăşim necazul sau durerea, Dumnezeu le trimite alinare.
5. Cercetarea celor bolnavi. Aceştia trebuie mângâiaţi şi întăriţi în suferinţa lor, arătându-le că suferinţa le este dată pentru încercare, întărire şi ispăşire. Îi vom ajuta să poată fi spovediţi şi împărtăşiţi şi să primească roadele slujirii bisericeşti prin Sfântul Maslu. Îi vom învăţa să nu cadă în greşeala de a-şi căuta sănătatea prin mijlocirea vrăjitorilor şi fermecătorilor, ştiind că aceştia sunt slujitori ai diavolului.
6. Găzduirea călătorilor. Asemenea Sfinţilor şi a celor cu frică de Dumnezeu, care primeau cu bucurie pe străinii ce le treceau pragul, şi noi avem această datorie sfântă.
7. Îngroparea săracilor. Când cineva, trecut din viaţa acesta, nu are cine să-l îngroape, noi înşine ne vom îngriji de cele necesare pentru ca să aibă parte de înmormântarea bisericească, după aceea îl vom pomeni în rugăciunile noastre şi ale Bisericii, făcând şi parastasele la soroacele cuvenite.
Presbiter Iovița Vasile