,,Donatio Constantini’’, un fals grosolan pe care s-a sprijinit papalitatea

Dacă Bunul Dumnezeu, în înţelepciunea Sa cea negrăit, ar fi rânduit ca Sfântul Apostol Petru să fie întâiul între Sfinţii Apostoli, şi papii Romei să fie capi ai Bisericii lui Hristos, cel care nu s-ar fi supus acestor rânduieli, s-ar fi situat, prin voie liberă, în afara Bisericii lui Hristos. Ştim din Sfintele Scripturi şi din Tradiţia cea Sfântă a Bisericii, că Dumnezeu a dat egală autoritate, îndreptăţire şi putere de a răspândi Adevărurile veşnice ale Evangheliei tuturor Sfinţilor Apostoli, după cum şi urmaşilor acestora, episcopilor, le-a dat putere egală să săvârşească toate cele de trebuinţă mântuirii oamenilor.

Având în vedere cele afirmate mai sus, şi neavând îndreptăţire şi legitimitate de a se intitula capi ai Bisericii lui Hristos, papii Romei au ticluit documente false, prezentate ca adevărate, prin care şi-au materializat pretenţiile, nicicum justificate, de a fi conducătorii infailibili ai Sfintei Biserici. Am scris mai înainte de edictul papei Inocenţiu al X-lea, prin care a anatemizat ca eretic orice credincios care ,,ar fi îndrăznit să creadă, să urmeze sau să răspândească învăţătura Sfântului Apostol Pavel despre autenticitatea demnităţii sale apostolice’’ sau care n-ar fi crezut că Sfântul Apostol Pavel ,,se afla în fiecare clipă sub puterea suverană a Sfântului Apostol Petru, presupus a fi primul între papii şi ocârmuitorii Bisericii’’; cunoaştem şi Decretele pseudo-isidoriene, un fals care nici nu mai trebuie dovedit. Nu putem trece sub tăcere un alt fals istoric, cu o înrâurâre imensă în comunitatea catolică din lumea întreagă: ,,Donatio Constantini’’, ,,Dania lui Constantin cel Mare’’.

Prima lui atestare a ..documentului’’ datează din secolul al IX-lea. Nu se cunoaşte autorul acestui fals, dar este mai mult decât evident că provine din mediul papal. Donatio Constantini este constituit din două părţi. Cea dintâi, numită ,,Confessio’’, ar fi din perioada celui de-al patrulea consulat al împăratului Constantin, adică anul 315, după cum au pretins catolicii. Se spune aici că un preot oarecare, Silvestru, ar fi fost ales episcop al Romei. Era vremea când oraşul ar fi fost înfricoşat de un balaur cumplit, urât mirositor, pricinuind moartea multor oameni. Papa Silvestru ar fi coborât în groapa balaurului, făcându-l captiv. Atunci s-ar fi început o persecuţie împotriva Bisericii, încât papa Silvestru însuşi s-a refugiat într-o peşteră. Înştiinţat fiind că împăratul s-a îmbolnăvit de lepră, şi că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat în vis, spunându-i să caute pe papa Silvestru, împăratul Constantin ar fi chemat pe papa, care l-ar fi botezat în palatul Lateran, vindecându-se de lepră. Urmarea a fost că împăratul a poruncit să înceteze persecuţia împotriva Bisericii şi în anul 313 ar fi dat Edictul de la Milan, prin care Bisericii i-au fost recunoscute drepturile. Este pomenită aici şi o pretinsă scrisoare a mamei împăratului, Sfânta Elena, care ar fi cerut lui Constantin să adopte religia iudeilor, ca fiind singura adevărată. În aceste circumstanţe, împăratul a pus faţă-n faţă pe papă şi pe un rabin, cerându-le ca fiecare să pledeze pentru credinţa sa. Disputa dintre cei doi nefiind concludentă, au convenit să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru a se vădi adevărul. Au adus un taur şi rabinul a rostit un verset din Tora. Taurul a murit. Papa a rostit numele lui Iisus Hristos, taurul a înviat şi s-a îndepărtat în fugă. Acesta ar fi fost momentul în care împătatul Constantin cel Mare a hotărât să meargă în Orient şi să întemeieze Constantinopolul.

A doua parte, ,,Donatio’’ ar fi fost întocmită în perioada consulatului lui Quinius Gallicanus, în anul 317. Aceasta conţine ceea ce papii vremii şi urmaşii lor şi-ar fi dorit cu ardoare. Enumeram privilegiile dorite, dar încă neavute de pontifii romani:
– primatul asupra Bisericilor din Răsărit
-stăpânire asupra basilicilor ,,Sfântul Ioan’’ din Lateran şi ,,Sfântul Pavel’’ din afara zidurilor
– mai multe bunuri materiale în provinciile imperiului
– dreptul papei de a purta insemnele imperiale, iar suitei sale dreptul de a se împodobi cu simbolurile senatoriale
-suveranitatea papei asupra Romei, Italiei şi Occidentului
– retragerea împăratului în Orient, Occidentul fiind lăsat sub stăpânirea papei.

Analizând toate prevederile acestea, false desigur, după cum vom vedea, vom constata că ele reprezintă esenţa tendinţelor de stăpânire a pontifilor romani asupra Bisericii, dar şi asupra lumii întregi, sub aspect politic. Unsprezece secole mai târziu, la Conciliul II Vatican, în 1870, aceste dorințe absurde ale papilor se vor materializa în formulările cu pretenţii de dogme ale inafailibilităţii şi primatului papal.

Este acesta un proces întins de-a lungul mai multor secole, care nu s-a sfârşit nici în zilele noastre. Tendinţa de stăpânire absolută a Bisericii şi a lumii de către papi este, deocamdată, de nestavilit. După cum se conturează lucrurile astăzi, se urmăreşte unificarea tuturor ,,religiilor’’, a sectelor, a bisericilor mincinoase, dar şi a Sfintei Biserici Ortodoxe, sub tiara papală. Religiile trebuie să devină religie unică, după cum şi guvernul va fi unul singur, armata lumii va fi sub o singură conducere. Peste toate acestea va domni, vreme de trei ani şi jumătate, regele evreilor, mesia lor cel mincinos, blestematul antihrist, cel care se va proclama ,,dumnezeu’’,. Mi se întăreşte din ce în ce mai mult convingerea, că fiara care se ridică din pământ (cf. Apocalipsa 13, 11), proorocul mincinos, va fi papa. ,,Şi avea două coarne asemenea mielului’’. Uitaţi-vă la obiectul pe care papa îl poartă în timpul ceremoniilor catolice: două triunghiuri cu vârful ascuţit orientat în sus, unul în faţă, celălalt în spate. Vor fi cele două coarne pe care le-a văzut Sfântul Apostol Ioan când i s-au descoperit tainele Apocalipsei? ,,Grăia ca un balaur’’ (Apocalipsa 13, 11). Balaurul este diavolul. O spune tot Apocalipsa 20, 2: ,,Şi a prins pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani’’ (Apocalipsa 20, 2). Ce grăieşte balaurul, adică diavolul? Exact ce grăieşte şi papa! Dacă papa Ioan Paul al II-lea a ajuns să recunoască evoluţionismul satanic al lui Darwin, înseamnă că grăieşte ca un balaur, asemenea diavolului!! ,,Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi (antihristului, n. a.) Această proorocie se va împlini în viitor, dar deja observăm că aceia care se pronunţă împotriva Domnului Hristos şi-L hulesc, precum papa, se închină (inconştient?) fiarei antihrist. De ce huleşte papa pe Mântuitorul Hristos? Pentru că, admiţând evoluţionismul, tăgăduieşte pe Dumnezeu drept Creator a tot ce există!!

Omule! Stai şi cumpăneşte! De eşti sectar, catolic, greco-catolic, ecumenist, budist, ateu, necredincios, taoist, brahman, idolatru, musulman, şintoist sau în orice rătăcire pierzătoare, îndreaptă-te spre Sfânta Biserică Ortodoxă, pentru ca mântuirea să-ţi fie posibilă. Biserica Ortodoxă se roagă pentru tine şi te vrea să devii parte a ei. Dumnezeu Cel Atotputernic te voieşte madular al Trupului Fiului Său, al Bisericii. Singura Biserică e cea Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Celelalte sunt făcături diavoleşti şi omeneşti, menite să te atragă pe calea cea fără de întoarcere a iadului.


Vreme de şase secole, ,,Donatio Constantini’’ a fost uzitată de episcopii Romei pentru a-şi justifica şi revendica supremaţia asupra Bisericii şi a lumii. În tot acest timp, ,,autenticitatea’’ actului nu a fost contestată, aşa încât a avut o nemeritată autoritate, speculată din plin de papi. Lumina nu poate fi ţinută multă vreme sub obroc. Adevărul poate fi ascuns o vreme, dar până la urmă iese la arătare, spre cunoştinţa celor de bună credinţă. Nicolo Cusano (1401- 1464) a opinat că ,,Donatio Constantini’’ ar fi fost elaborat în vremea papei Ştefan al II-lea, şi pus în circulaţie după 757, când domnea papa Paul I (757-767). Se afirmă că papa Ştefan al II-lea s-ar fi prezentat la curtea regelui franc Pepin cel Scurt şi, îngenunchind, cu lacrimi în ochi, l-ar fi rugat să aibă înţelegere faţă de pretenţiile de hegemonie ale papilor. Împăratul Pepin cel Scurt a ascultat cuvântul papei şi i-a donat teritoriile menţionate, astfel încât s-au pus bazele statului papal, Vatican.

Papa Grigore al VII-lea (1073-1085) a emis un document numit ,,Dictatus Papae’’. Acesta întărea dominaţia papilor, iar cine cuteza să pună la îndoială ,,Donatio Constantini’’ era declarat apriori eretic, iar ereticii, se ştie, erau arşi pe rug, fără drept de apel.

Nicolaus von Kues a relevat netemeinicia celor cuprinse în ,,Donatio Constantini’’ susţinând, pe bună dreptate că acest act nu a fost menţionat în lucrările Lui Eusebiu de Cezareea, cel care a scris viaţa acestuia.
Istoricul român Vlad Protopopescu a făcut o evaluare exactă a acestui act, scriind: ,,În virtutea acestui fals, papii şi-au afirmat dreptul de a decide în toate treburile bisericeşti, trecând peste toate deciziile luate prin consens de întreaga Biserică, fabricându-şi un drept canonic nou, complet opus celui al Bisericii universale, cu scopul de a se consacra abuzurile papilor… În virtutea acestor falsuri, papii şi-au arogat dreptul de a numi episcopi în tot locul, de a unge regi şi împăraţi, de a trece peste orice lege, de a declara ce este dreapta credinţă şi de a condamna pe oricine li se opunea… Dureroasa schismă a creştinătăţii, care a împărţit Biserica în Apus şi Răsărit, este opera exclusivă a nesăbuitei ambiţii a papilor de a fi stăpânii lumii, pe care şi-au justificat-o prin ,,Donaţia lui Constantin’’.

Este evident că pretenţia de supremaţie a papilor s-a bazat pe asemenea falsuri şi pe tot felul de alte mistificări. Cititorul va observa că prăpastia între Răsărit şi Apus este din ce în ce mai adâncă, pe măsură ce înaintăm în revelarea abuzurilor pontifilor romani. Dar ce mai contează dovedirea unui fals, şi cine mai poate cere socoteală papilor pentru toate abuzurile comise de-a lungul secolelor? Comunitatea catolică în nici un caz, Biserica Ortodoxă poate doar să atragă atenţia asupra acestor samavolnicii. Dumnezeu singur va judeca toate cu dreptate desăvârşită, peste toate pretenţiile şi tendinţele papilor de a I se substitui.

Presbiter Iovița Vasile