1.Să recunoști sectelor și tuturor comunităților eretice statutul de ,,biserici”, iar în simbolul Credinței să mărturisești credința într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, e semn de mare fățărnicie. Sau de inconștiență, pentru că în acest caz nu operăm cu teorii sau enunțuri obișnuite. Ne aflăm în prezența unei Dogme – cea a unicității sau unimii Sfintei Biserici – iar Dogma este, precum știm, adevăr Dumnezeiesc nesupus vremurilor și schimbărilor omenești. Odată formulată Dogma de către Biserică, ea rămâne neschimbată în veșnicie.
Ni se repetă obsesiv că după sinodul tîlhăresc din Creta, nimic nu s-a schimbat. S-au schimbat multe lucruri, și din păcate, în rău. Cmb-ul numără în jur de 350 zise biserici. Cum mai putem vorbi și mărturisi, în acest caz, despre Unica Biserică a Mântuitorului?
2.Povestea cu potirul comun, limita până la care, chipurile, Biserica Ortodoxă își îngăduie să meargă în relațiile cu papistașii, este praf aruncat în ochii credincioșilor sau fumigenă menită să ascundă adevărul și să răspândească un val de confuzii. De vreme ce ai recunoscut sacramentele papistașe ca fiind Sfinte Taine, ce relevanță mai are potirul comun? În acel moment, toate potirele ecumeniștilor ziși ortodocși și ale papistașilor sunt comune. Canonul 46 Apostolic: Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Vcliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne¬credinciosul? (II Cor. 6,15). Cine să-i caterisească? Dumnezeu.
3.Unitatea în diversitate. Este un concept ecumenist absurd în cel mai înalt grad. Cum să unești contrariile, antagonismele, sau să apropii extremele? În viziunea nătîngâ a ecumeniștilor, poți să împărtășești orice credință, să ai orice idee proprie, dacă ești în căutatea unității creștinilor, ești pe drumul bun. Adică unim toate cele ce sunt de neunit, spre a alcătui zisa religie a lui antihrist. În acest sens, căutăm și cultivăm cele ce ne unesc și le lăsăm deoparte pe cel care ne despart.
Credința Ortodoxă o păstrăm așa cum ne-a dat-o Dumnezeu, fără adaosuri, fără omisiuni, fără interpretări și denaturări personale.
Am relevat cîteva din vicleșugurile ecumeniste tocmai spre a atrage atenția asupra lor. Pentru că putem cu ușurință, de multe ori, să alunecăm în rătăcire, atunci când ne bizuim prea mult pe puterea noastră de înțelegere.
Presbiter Iovița Vasile
„Iar semnele darului sunt acestea: când se apropie de om darul Sfântului Duh, îi adună mintea, îl face să fie luător aminte și smerit, îi aduce înainte pomenirea morții, a păcatelor, a judecății ce va să fie și a muncii veșnice, și face sufletul lui lesne umilitor, a plânge și a se tângui, îi face și ochii lui blânzi și plini de lacrimi și cu cât se apropie de om, îl îmblânzește în sufletul lui și-l mângîie prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, și prin nemărginita Lui iubire de oameni, pricinuind în mintea lui astfel de vedenii înalte și adevărate; întâi, despre puterea necuprinsă de minte a lui Dumnezeu, cum adică cu un cuvânt a adus toate făpturile dintru neființă în ființă.
Al doilea, despre puterea Lui cea nemărginită, care ține, ocârmuiește toate și are purtare de grijă pentru toate. Al treilea, necuprinderea și neînțelegerea Preasfintei Treimi, și despre noianul cel neurmat și neajuns al dumnezeieștii Ființe și celelalte. Iar atunci când se înalță mintea omului la acea dumnezeiască lumină, inima lui se face blândă și izvorăște roadele Sfântului Duh: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostivirea, dragostea, smerenia și celelalte, primind sufletul lui o bucurie nepovestită”.
Sfântul Maxim Kavsokalivitul