Fiecare om, și popoarele, și Biserica, plutesc pe marea acestei vieți, prin puterile firești și suprafirești care sunt puse în ele, după rânduielile lăsate de Dumnezeu. Domnul se odihnește, chiar dacă Îl înconjoară întâmplări ce se perindă una după alta; dar nu începe să lucreze în chip vădit decât atunci când apare o amenințare de neînlăturat, care poate să abată cursul întâmplărilor împotriva planurilor Sale dumnezeiești.
El este pretutindeni, păzește toate, toate le încălzește cu adierea iubirii Sale, însă de făptuit, le lasă pe făpturile Sale să făptuiască, cu puterile date de El, potrivit legilor și rânduielilor pe care El le-a lăsat și le păzește pretutindeni.
Nu făptuiește El toate, chiar dacă toate de la El sunt și fără El nimic nu se întâmplă. Totdeauna e gata să lucreze El Însuși, atunci când nemărginita Sa înțelepciune și dreptate găsește că e de trebuință.
Rugăciunea pune în mișcare lucrările dumnezeiești; dar cea mai bună rugăciune este aceasta: „Doamne! Toate le știi, fă cu mine precum voiești!”.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 153-154).
Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi
Cunosc personal pe cineva care locuieste in Anglia.Nici pomeneala de Covid-pâss.
Invatatura gresita cum ca omul poate fi modificat genetic este erezie.Cine sustine ca omul poate fi modificat genetic e cazut in erezie.In expunerea de mai jos sunt usor de descoperit cateva erezii antropologice.Cea mai mare erezie este ca chipul lui Dumnezeu ar putea pleca de la om cu desavarsire in urma unei interventii genice.O alta trasnaie o gasim in teoria eretica cu modificarea genica umana care neaga cu fanatism rolul esential al liberului arbitru care care nici de la demoni nu pleaca ,aratand ca acest liber arbitru se anuleaza in urma modificarilor genetice umane.Aceasta invatatura gresita descopera un grad ridicat de cretinitate,retard teologic si totala incultura biblica si patristica,dogmatica,liturgica.Aceste afirmatii sunt hula sectara impotriva Duhului Sfant potrivit careia in urma interventiei genice omul devine la un moment dat obiectul predestinatiei absolute ,ceea ce e ratacirea cea mai de pe urma si 2.,potrivit acestei hule,omul nu mai este cununa creatiei,nu mai este co-creator cu Dumnezeu,ci ,conform teoriei eretice antropologice a ramurilor,omul,prin modificare genetica pierde statutul,calitatea de cununa a creatiei,de co-creator si devine particica de creatie care,numai impreuna cu pomul,cu maimuta,cu purcelul,cu gaina care si ele la randul lor sunt mica particica din creatie,ar forma ,zice-se,numai impreuna cu toate acestea cununa creatiei si nu singur omul insusi,cum adevarat invata Biserica Ortodoxa.
Cititi cu mare atentie textul de mai jos.
POATE VAXXINAREA GENETICĂ EXPERIMENTALĂ SĂ MODIFICE CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM…?!
Vicar al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, vicar al Mănăstirii Stavropiziale Solovetsky Spaso-Preobrazhensky a Bisericii Ortodoxe Ruse, Episcopul Porfiry (Shutov) spune că vaccinurile experimentale pot modifica chipul lui Dumnezeu în cei care-l primesc…
Vaccinul este un produs genetic, de înaltă tehnologie. Conține proteine de ARN matriceal sau ADN, acești agenți sunt construiți în genomul uman, îl schimbă, îl modifică, îl editează. Și în acest moment, creștinul care este responsabil pentru mântuirea sa trebuie să înceteze. Știm cu toții ce sunt alimentele modificate genetic. Dacă este o roșie, de exemplu, care are doar o asemănare exterioară cu fructul care a fost cultivat în grădina noastră. Dar ce este o persoană modificată genetic sau, dacă vreți, o persoană cu un genom editat? În ce măsură a rămas intact chipul lui Dumnezeu în el? Și cine poate garanta că această intervenție nu a cauzat daune ireversibile chipului nostru despre Dumnezeu?”, a explicat episcopul Porfirie.
Acest lucru ridică întrebarea: Persoana care a experimentat acestă intervenție a rămas într-adevăr o persoană autonomă și suverană sau centrul de control asupra comportamentului nostru a fost mutat undeva în afară? Dar este absolut necesar ca mântuirea noastră să rămână umană după chipul lui Dumnezeu. Dacă astfel de schimbări se fac în natura umană, va găsi Hristos, care a venit să mântuiască pe omul care a păcătuit, dar nu a pierdut chipul lui Dumnezeu, pe cei care au fost supuși interferenței omului căzut de propria sa minte căzută în aceste adâncimi interioare ale naturii umane?
Dacă întregul nostru destin etern depinde de rezolvarea acestei întrebări, dacă vom fi asemănători lui Hristos, dacă veșnicia noastră va fi în lumina Sfintei Treimi sau dacă vom împărtăși locurile infernale pregătite pentru diavol și îngerii săi, este mai bine să luăm lovitura a o mie de fulgere decât să vedem fața blândă a lui Dumnezeu întoarsă de la noi. Frica de a-L ofensa pe Dumnezeu alungă toate celelalte temeri din inima creștină. De aceea civilizația creștină a trasat linii roșii, dincolo de care nu trebuie să treacă niciodată, amestecându-se în tainele acestei lumi, în tainele lui Dumnezeu”, a subliniat episcopul Porfirie.
În plus, a continuat el, există informații oficiale despre prezența nanoparticulelor metalice în vaccin, că există tehnologie pentru a influența sistemul nervos prin intermediul lor și că toate sunt încorporate în circuitul controlului digital.
Aceasta Sfanta Pustnica spune adevarul:
https://fb.watch/8An9QVlIR9/
Într-adevăr vedem semnele vremurilor, însă ziua și ceasul când va veni Domnul să judece nimeni nu știe
A început eliminarea Sf Icoane din spitale sub pretextul că sunt cu microbi, un exemplu este un spital din Serres
Daca vreti sa va informati unde va duce umanitatea cele 7 vaccinuri mArn.https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1853768348158493&id=100005760379195&sfnsn=mo
Dai milostenie ? Dă cu gândul: „nu sunt vrednic să primesc pentru ea mila lui Dumnezeu”
Mulţumirea de sine şi îndreptăţirea de sine sunt înşelarea cea mai pierzătoare în care vrăjmaşul reuşeşte să îi ţină pe mulţi oameni, şi încă nu din cei mai răi. Această înşelare taie picioarele şi opreşte din mers. Cel ce se simte drept ce nevoie are să se neliniştească şi să caute mult milă ? Scopul a fost atins – omul e drept; la ce să se mai ostenească ? Rămâne doar să se uite în jur, să se îngâmfe, iar pe ceilalţi să îi defaime. De fapt, asta înseamnă a strica prin gând ceea ce ai dobândit prin osteneală, şi a te pierde pe tine însuţi.
Iată de ce în învăţăturile Sfinţilor Părinţi sunt repetate fără încetare lecţii de smerenie şi defăimare de sine, şi sunt înfăţişate cu deosebită stăruinţă mustrări ale părerii de sine şi înălţării de sine. […]
Avem obiceiul să spunem: „sunt păcătos”, „sunt păcătoasă” – ce cuvinte plăcute lui Dumnezeu! Dar să ne îngrijim ca ele să nu fie doar rostite de limbă, ci şi simţite de către inimă.
Să ne convingem pe noi înşine că simţământul dreptăţii proprii este o abatere pe calea pierzării- şi apoi, îndată ce se arată câtuşi de puţin, să îl gonim ca pe un vrăjmaş cât se poate de primejdios, ce se strecoară ca să ne răpească bunul cel mai scump – îndreptăţirea înaintea lui Dumnezeu. Pentru a nu arăta slăbiciune în nicio privinţă faţă de această ispită, să facem aşa fel ca oricărei fapte şi întreprinderi a noastre să-i meargă înainte simţământul păcătoşeniei noastre, şi acesta să fie în fruntea tuturor. Dai milostenie ? Dă cu gândul: „nu sunt vrednic să primesc pentru ea mila lui Dumnezeu”. Posteşti sau iei asupra ta vreo altă asprime trupească ? Să ai gândul: „alţii îşi măresc prin nevoinţa asta suma faptelor bune, iar pentru mine e canon – trebuie să mă ostenesc pentru păcatele mele”.
Mergi la biserică ori săvârşeşti acasă rugăciune ? Să-ţi spui: „să mă ostenesc, poate că Domnul se va milostivi şi-mi va ierta păcatele”.
Şi mai ales în lucrarea rugăciunii, când vă îndreptaţi cu mintea şi cu inima spre Dumnezeu, să nu vă vedeţi altfel decât ca pe oamenii cei mai neîndreptaţi şi care au nevoie mai mult ca toţi de milostivirea lui Dumnezeu, asemenea sfântului Pimen, care spunea: „eu mă văd ca pe un om cufundat în noroi până la grumaz, şi numai gură are ca să strige:
Dumnezeule, miluieşte-mă !”.
Astfel orânduindu-ne lăuntric, prin harul lui Dumnezeu vom scăpa de înşelarea părerii de sine şi vom îndepărta piedica cea mai însemnată din calea deschiderii uşii frângerii inimii – uşă prin care ieşind, în cele din urmă vom da şi de uşa milostivirii lui Dumnezeu. Amin. […]
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru spovedanie și Sfânta Împărtășanie
Omul este mai rău decât fiara
O, omul! A ajuns o fiară ştiinţifică. Ştii câte avioane sunt gata să zboare pe cer? Chefuieşte şi distrează-te, omule; însă bagă de seamă când vor apărea păsările negre, avioanele. Şi sus, în avioane, vor fi oameni, oameni de ştiinţă. Ei vor apăsa butoanele. Şi după aceea… Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! O bombă va cădea în Tesalonic, una în Atena, una în Sofia, una la Belgrad, una la Moscova, una la Londra, una în New York, una în Chicago…, şi nimic nu va mai rămâne. Pământul se va transforma într-un cărbune.
Iată, deci că omul este mai rău decât fiara. De mii de ori să nu fi avut şcoli şi universităţi, iar oamenii să fi fost analfabeţi. Cu astfel de ştiinţe, care vor distruge lumea, ce să faci cu ele? Vom spune peste puţin timp ceea ce zice o profeţie: Deschideţi-vă, munţi şi peşteri, ca să ne ascundeţi (vezi Luca 23, 30). Pentru că a ajuns mânia lui Dumnezeu asupra acestei lumi păcătoase.
Ne vorbește Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani, volumul XII
Ascultarea din constrângere şi ascultarea din iubire
„Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni,“ (Coloseni, 3, 23)
Atunci când faci ascultare cu bucurie şi iubire, chiar şi pentru lucruri care par nebuneşti, te bucuri. Îi avem ca exemplu pe părintele Efrem Katunakiotul şi pe părintele Porfirie. Când faci ascultare oarbă, pentru folosul propriu, te duci în iad, ca Iuda. E frumos şi e o dovadă de mărinimie când faci ceva din inimă şi nu constrâns sau silit. Ceea ce se face cu de-a sila şi nu din iubire este searbăd, n-are frumuseţe. Măiestria constă în a-l face pe celălalt să te lase să-l ajuţi. Doctorul trebuie să acţioneze într-un asemenea fel, încât să facă pe bolnav să vrea să se însănătoşească. Dacă acela nu vrea, nu-l poate vindeca cu forţa.
Părintele Porfirie a aşteptat şapte ani ca episcopul să-i acorde permisiunea de a zidi biserica din Milesi. Printr-un copil Dumnezeu l-a luminat pe episcop şi singur l-a îndemnat pe părinte să înceapă zidirea marii biserici a Schimbării la Faţă. Ceea ce se face în grabă şi cu forţa nu iese desăvârşit. Chiar şi un tablou care nu se face din iubire, ci din constrângere, nu va fi niciodată o capodoperă.
Odată, părintele Porfirie s-a dus să-l cerceteze pe un lucrător care nu îl asculta. Însă a simţit că-l cuprinde furia. Automat, în loc să izbucnească asupra lucrătorului neascultător, şi-a întors puterea sufletului spre Dumnezeu şi a spus: „Dumnezeule, iartă-mă, pentru că era să mă înfurii şi iartă-l şi pe lucrător”. […]
Un ierarh a acaparat ranguri lumeşti şi bisericeşti, însetând după faimă. A folosit oameni, mijloace nedrepte, „i-a uns” pe mulţi. În cele din urmă, toate acestea au provocat scandaluri teribile şi, într-un final, şi-a pierdut şi scaunul. Acest episcop a constrâns mănăstiri şi biserici pentru a câştiga foloase financiare. În cele din urmă, a pierdut şi ce avea.
A fost alungat din episcopie şi de pe scaunul lui.
Cerem stăruitor de la Dumnezeu diferite lucruri, însă viaţa noastră este în totală contradicţie cu voia dumnezeiască. Am putea să nu cerem nimic şi să lucrăm cu dezinteres şi iubire, încât viaţa noastră să emane bucurie în toate manifestările ei.
Un om „L-a constrâns” pe Dumnezeu să-i dea un copil. Dumnezeu, după câţiva ani a împlinit voia aceluia, pentru a înceta să se mânie şi să hulească. Rezultatul a fost că şi-a omorât copilul, fiindcă l-a prins cu cea de-a doua femeie a lui şi a ajuns la închisoare. Acolo şi-a mărturisit păcatul şi i-a spus părintelui: “Vedeţi ce-am păţit, dacă L-am constrâns pe Dumnezeu?”.
Aşa se petrec lucrurile. Îl huleşti pe Dumnezeu pentru că nu-ţi dă ceea ce vrei? Ei, Dumnezeu îţi îngăduie să dobândeşti acel lucru, pentru ca mai târziu să-ţi dai seama de încăpăţânarea ta şi de „gafa” care provine din voia ta egoistă.
O constrângem pe Maica Domnului să ne dea ceva, fără să fim capabili să valorificăm ceea ce ni se dă. Dar să fi stat înaintea ei cu viaţa noastră sfântă şi cuvioasă şi să o fi mişcat, să o fi emoţionat. Ne-ar fi dăruit toate milele lui Dumnezeu, fără să-i le fi cerut.
Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrări minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumeniţa, 2013