Evreii L-au urât de moarte pe Binefăcătorul lor şi al lumii, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi această ură, cu trecerea secolelor, n-a scăzut, ci s-a mărit şi mai mult. Acest neam stă în necurmată vrăjmăşie cu Dumnezeu. Lucrarea lor este ascunsă, pentru că se tem să vină la lumină, faptele lor fiind cele ale întunericului. Urăsc cu aceaşi înverşunare şi pe credincioşii Bisericii lui Hristos. Nu întâmplător, cartea lor de inspiraţie satanică, numită Talmud, le spune că evreul care vede un creştin pe marginea prăpastiei, are datoria de a-l împinge în prăpastie.
Sfântul Bisericii noastre, Evstratie de la Pecersca, a pătimit ca Mucenic de la un evreu. Un oarecare Boniac a venit în Rusia şi a robit mulţi creştini. Între aceştia a fost Sfântul Evstratie. Împreună cu alţi cincizeci, au fost vânduţi unui evreu din pământul Greciei. Dintru început, acesta i-a silit să se lepede de Mântuitorul Hristos, ameninţându-i cu foamea şi cu setea. S-a ridicat Sfântul Evstratie şi i-a întărit cu cuvântul său: ,,Fraţilor, câţi v-aţi botezat şi aţi crezut în Hristos, nu vă lepădaţi de făgăduinţa voastră ce aţi făcut-o la Botez. Hristos ne-a născut prin apă şi prin Duh, Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu sângele Său şi ne-a făcut moştenitori Împărăţiei Sale. Deci, de vom trăi, Domnului trăim, sau de vom muri, Domnului să murim şi prin moartea cea vremelnică viaţa cea veşnică să o dobândim. Următori să fim Celui Care a zis: Mie a vieţui este Hristos, iar a muri este dobândă’’.
Au urmat înfometarea şi lipsa apei. Sfinţii au murit unul câte unul şi s-au dus la Hristos pentru Care au pătimit. A rămas numai Sfântul Evstratie, asupra căruia s-a înveşunat pentru că pierduse pe cei care-i cumpărase cu mult aur. ,,Deci sosind Ziua Învierii lui Hristos, a început a prăznui paştele său, batjocorind pe Sfântul Evstratie, precum şi ucigaşii de Dumnezeu, strămoşii lui, au făcut Domnului nostru Iisus Hristos, după cum scrie în Evanghelie’’. Împreună cu ceilalţi evrei, l-au răstignit pe Sfânt şi încercau să-l facă să guste din pasca lor. Zadarnic. Atunci l-a împuns cu o suliţă şi a adus fericitul sfârşit al acestui călugăr iubitor de Hristos până la moarte.
Asupra iudeilor acelora a venit pedeapsa lui Dumnezeu, vestită de Sfântul Evstratie, căci împăratul le-a luat averile şi i-a izgonit din împărăţia sa, iar pe unii i-a ucis. Ticălosul care l-a omorât pe Sfântul Mucenic Evstratie a fost spânzurat pe lemn şi s-a făcut părtaş cu Iuda vânzătorul (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 403-406).
Presbiter Iovița Vasile
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales joi pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul în demnitatea de Episcop al Sălajului.
Funcția a rămas vacantă în decembrie 2024, după ce Sinodul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului a decis suspendarea Episcopului Petroniu.
Pe același post a candidat și arhimandritul Samuel Cristea, profesor și duhovnic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul s-a născut în data de 13 februarie 1984, în localitatea Sartăș din județul Alba, în familia preotului Ioan și a preotesei Elena-Mărioara Vesa, primind la botez numele Valentin-Cosmin. Este cel de-al doilea copil al familiei, mai având un frate pe nume Marius-Ioan, inginer de profesie.
Arhieria
Intrat în viața de mănăstire, a fost tuns în monahism în data de 17 ianuarie 2015 la Mănăstirea Nicula, primind numele Benedict, naș de călugărie fiindu-i Părintele Teofil Roman (actualmente Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei).
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului chiar în ziua în care a împlinit 36 de ani, pe 13 februarie 2020. Hirotonia a avut loc zece zile mai târziu, pe 23 februarie, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
La momentul hirotoniei, Preasfinția Sa a afirmat că își dorește să fie prieten al tinerilor și că se va „osteni din răsputeri pentru acest lucru”.
Studiile și activitate academică
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și a urmat studii la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția (2009-2011), precum și la Instituto Teologico „Sant’Antonio Dottore” din Padova, Italia (2011-2012). Deține două titluri de doctor, obținute la universitățile din Cluj-Napoca și Padova.
Autor a numeroase cărți, studii și articole, Preasfinția Sa este un bun cunoscător al limbilor clasice – siriacă, greacă și latină –, precum și al celor de circulație internațională, precum engleza, franceza și italiana. Din 2013, este membru al Asociației Siriaciștilor din Italia.
În prezent, este conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
(Preluare de pe Basilica)
Vin rusii! Vin rusii! Si cine sunt cei mai speriati? Urmasii celor care la 23 August 1944 au primit cu aplauze armata ruso-sovietica. Cei care s-au prefacut ca rastoarna comunismul in Decembrie 1989 si care au preluat conducerea tarii. Cei deghizati azi in haine pesediste, liberale si udemeriste, vanzatori de interese nationale, care se dau de ceasul mortii ca rusii ne ameninta democratia si valorile europene.
Care democratie tovarasi? Democratia cecerista care prin sentinta catorva indivizi a anulat vointa a milioane de romani? Adica, poporul e retardat si trebue sa decida pentru ei… emanatii lui iliescu! Si care drepturi si valori europene? Dreptul la furt si la pensii obscene pentru fostii comunisti si actualii oportunisti?
Si cine ne indeamna la inarmare si la razboi pentru… a ne aparara impotriva rusilor? Kier Starmer, urmasul lui Churchill, cel care la Ialta ne-a pecetluit soarta pe un petic de hartie. Se teme Starmer ca vin rusii peste englezi? Pai cu ajutorul Angliei rusii au venit peste noi acum 80 de ani. Unde erau englezii cand noi eram prin inchisori si asteptam sa vina anglo-americanii? Apropo! In 1957 lucram in fabrica inchisorii Aiud cand inginerul civil Biber, care venea aproape zilnic in inspectie, a auzit detinutii vorbind ca in curand vor veni americani. Biber nu parea sa fie un om rau, dar intr-o zi le-a spus sarcastic unor detinuti: „Voi ii asteptati pe americani, dar cand vor veni, tot pe noi o sa ne ajute.” Se spunea ca Biber era evreu de prin partea locului. Si in final, au venit americanii…
In aceste zile insa, cand America se trezeste la o realitate geopolitica cinica si fara solutii, Anglia da din colt in colt, Franta e nelinistita, si Germania e confuza. Si ce vor aceste tari de la noi? Vor sa ne inarman si sa ne pregatim de razboi. Deocamdata, Europa Occidentala se bate cu Rusia in Ucraina… pana la ultimul ucrainian. Urmeaza alte tari si popoare estice. Apoi, Londra va ajunge la un nou acord cu Moscova pentru reimpartirea sferelor de influenta si englezii se mai linistesc pret de cativa ani…
Pana atunci insa, Anglia, care a parasit Uniunea Europena, isi da deodata seama ca are nevoie de Europa ca sa-i apere interesele. Si aplaudacii de la Bucuresti au facut imediat sluj la noua comanda. In acelasi timp, alesii tarii si-au adus aminte de lozinci si au inceput sa faca apel la patriotism: democratia e in pericol; valorile europene sunt amenintate; scumpa noastra patrie (pe care ei nu dau doi bani) e in primejdie; sa ne inarmam; sa luptam…
Cine sa lupte domnilor-tovarasi de la conducere? Cine sa lupte pentru apararea unui sistem ticalos si mafiot? Tata era elev pe la 1900 si isi amintea cum invatatorul le spunea copiilor ca ei vor lupta pentru intregirea tarii. Si au luptat. Tata a facut tot razboul ca sergent si a luptat la Marasesti (foto sus). Au fost trei frati si toti trei au fost mobilizati. Un frate mai in varsta a cazut la datorie. Dupa razboi, mult blamatele guverne burghezo-mosieresti ale vremii au improprietarit populatia saracita a satelor si taranii au devenit producatori liberi. Multi dintre ei au luptat in cel de al doilea razboi mondial. Au luptat pentru tara si pentru glia proprie pe care si-o aparau.
Cine sa lupte insa azi? Taranii carora inaintasii vostri, le-a luat pamantul si i-a bagat la kolhoz? Muncitorii de la orase carora le-ati distrus uzinele si le-ati vandut la fier vechi? Miloanele de romani pe care i-ati gonit din tara? Eroii pe care i-ati ucis in inchisori? Fiii vostri care isi etaleaza in mod nesimtit impostura si goliciunea sufleteasca si care la primul foc de arma ar fugi la Nisa? Ori poate din banii pe care i-ati deturnat veti angaja mercenari straini; ceva in genul „teroristilor de la revolutiune!” Si pana cand credeti ca o sa va apare Bruxelles si Londra daca va puneti speranta in ei? Va raspund eu. Pana isi vor reasigura propriile interese!
Cine se teme deci cel mai tare de rusi? Cei de la putere; imbogatitii care au intrat in politica si care acum ocupa fotolii guvernamentale; slugile bisnisurilor straine; progeniturile slugilor de bani gata; adica, bani gata furati…
Românii de rand traiesc deja in lipsuri, saracie si frustrare. Acestia nu mai au ce apara. Mesajul pe care il vor trimite conducerii mafiote va fi scurt si cuprinzator: luptati daca sunteti in stare; aparati-va singuri!
Prof. Dr. Nicolae Dima
Preluare de pe Cotidianul.ro
S-a anunțat că in scurt timp se vor putea elibera cărțile de identitate biometrice cu cip persoanelor care vor depune cerere la evidența populației. Aparent, autoritățile se arată înțelegătoare și dau tuturor posibilitatea să opteze pentru carte de identitate simplă, fără cip, cu plata unei taxe. Acestea din urmă nu sunt documente de călătorie, ca atare nu se poate călători cu ele în spațiul uniunii europene. Aici e prima viclenie. Dacă primim actele cu cip, avem putința de a călători oriunde în ue.
A doua viclenie: atrăgînd populația la evidența populației, antihriștii îi vor marca pe romani pe frunte, cu raze invizibile pentru ochiul omenesc, în momentul în care li se vor forografia fețele. Acesta e intersul major, să ne inscripționeze cu semne, număr sau simboluri satanice. Numărul va fi cel menționat în Cartea Apocalipsei: 666.
A treia viclenie: Este posibil ca cipul să conțină un text de lepădare de Hristos. Punîndu-ne semnătura pe cartea de identitate, ne lepădăm de Hristos. Să nu fie! De ce autoritățile antihristului ne ascund informațiile stocate în cip și nu ne dau posibilitatea să le cunoaștem? V-ați întrebat vreodată?
Soluția pentru fiii Bisericii Ortodoxe Romane este cea spusă de patriarhul romanilor, Părintele Iustin Pîrvu: Refuzați actele biometrice! Intrați în această luptă cu antihriștii fără teamă și veți fi biruitori. Hristos este cu noi, pentru că El este Mantuitorul nostru, iar noi suntem slugile Sale nevrednice!
Presbiter Iovița Vasile
Ştiu că buletinul mi se eliberează când pun semnătura mea. Aceasta arată că eu sunt întru totul de acord cu datele înscrise despre mine în acest document. Aşadar, eu pun semnătura mea, acceptând toate informaţiile care se conţin în buletin, care mă descriu şi mă reprezintă, inclusiv IDNP – ul, care este numele meu personal. IDNP –ul reprezintă numele omului în sistemul de evidenţă de stat. Numai în baza învăţăturii despre persoana umană putem înţelege duhovniceşte ce se întâmplă cu adevărat cu creştinul care primeşte IDNP.
Astăzi, creştinului, alături de numele de la Botez, într – un mod viclean i se propune să primească şi numele cifric – IDNP, încredinţându – l că nu se va întâmpla nimic grav cu sufletul lui. Ce înseamnă pentru mine, care sunt creştin ortodox, numele care l – am primit la Botez? Ce valoare are? Omul e făcut după chipul lui Dumnezeu şi are datoria de a se ridica la asemănarea cu El. Anume chipul lui Dumnezeu ( legat implicit de firea omenească) – reprezintă natura omului, al cărei prototip îl constituie firea dumnezeiască. Mântuirea omului fără un început al identităţii persoanei nu e posibilă. Persoana ia fiinţă doar la naşterea duhovnicească a omului, care se face prin Duhul Sfânt la Botez. Persoana umană se identifică cu ajutorul numelui care i se dă la Sf. Botez. Acest nume mărturiseşte provenienţa omului de la Dumnezeu – Cuvântul. Numele personal alcătuieşte legătura omului cu Dumnezeu. În nume se păstrează memoria persoanei umane. Numele este ,,trupul’’ persoanei, iar sufletul îl reprezintă fiinţa lui. Numele creştinesc se scrie în ceruri: ’’Bucuraţi – vă că numele voastre sunt scrise în ceruri ’’(Luca 10, 20) şi se duce în veşnicie, iar numele format din numere rămâne pe pământ şi piere, iar împreună cu numele format din cifre, moare şi omul.
Deci, numele ne reprezintă în totalitate (trup şi suflet). Numele de familie se referă la identitatea mea trupească, îmi arată originea, apartenenţa la un anumit arbore genealogic, stabilit prin legătura de sânge. Iar prenumele de la Botez îmi pecetluieşte sufletul cu o identitate creştină. Creştinul primeşte la Botez numele unui sfânt şi datorită legăturii tainice de duh prin intermediul numelui, sfântul va fi protectorul lui de – a lungul vieţii. Numele de Botez reprezintă identitatea sufletului meu. Când sunt pomenit la Sfanta Liturghie, preotul şopteşte în taină numele meu de Botez, Biserica fiind o comuniune a sufletelor, unde Sfintele Taine lucrează prin har mântuirea creştinilor. Iar a fi creştin înseamnă a te lepăda de satana şi de toate lucrările lui, stăruind în împlinirea poruncilor lui Hristos, pentru a dobândi viaţa veşnică.
Înainte de a primi numele la Botez, creştinul se leapădă conştient de diavol (la prunci lepădarea are loc prin intermediul naşului), apoi se uneşte cu Hristos. Deci, numele îmi reprezintă identitatea sufletului şi mă face mădular al Bisericii şi rob de bunăvoie al lui Hristos. Dar câţi dintre noi suntem cu adevărat conştienţi de însemnătatea numelui nostru, când ni-l punem cu atâta uşurinţă pe tot felul de documente, garantând astfel cu însuşi sufletul nostru adevărul celor scrise în actele respective? Nu trebuie să uităm că vom avea de dat răspuns pentru orice rea întrebuinţare a darului primit la Botez.
Numele cifric (IDNP) se traduce în reprezentarea prin codul de bare, care în sistemul EAN conţine numărul numelui lui antihrist: 666. Din cauza asta, creştinul care primeşte IDNP este pângărit de spurcatul nume al lui antihrist (Apocalipsa 16, 13 ). Aşadar, la identitatea sufletului meu (reprezentată de codul meu personal) este adăugată identitatea unei fiinţe satanice, luptătoare împotriva lui Dumnezeu. Sufletul meu a primit o ’’pecete’’ străină, de care mă lepădasem la Botez, când primisem adevărata pecete: a Duhului Sfânt. Depinde de mine – însumi ce pecete voi alege … Dacă voi semna buletinul de identitate şi – l voi accepta, înseamnă că persoana mea va primi numele lui antihrist, mă voi identifica cu el şi, deci, voi primi în sufletul meu duhul lui. Iar acest pas îl putem privi ca o lepădare de Hristos.
Omul nu poate trăi în faţa lui Dumnezeu cu două nume (numele de la Botez şi IDNP), căci el are o persoană neîmpărţită, unică şi nerepetată. Prin urmare, primirea IDNP de bunăvoie înseamnă renunţarea la numele nostru creştinesc în faţa lui Dumnezeu şi, deoarece avem o singură identitate, rezultă că renunţăm la propria noastră persoană, la propria noastră existenţă ( II Corinteni 3,6; Apocalipsa 3,1: ’’ Îţi ştiu faptele, că – ţi merge numele că trăieşti, şi eşti mort ’’). Deci, numele format din cifre (IDNP) omoară persoana umană, o duce la nivelul naturii omeneşti păcătoase. Această persoană este moartă în ochii Tatălui Ceresc şi nu poate fi moştenitoare a Împărăţiei Cerurilor, căci Împărăţia lui Dumnezeu e Împărăţie a viilor, iar nu a morţilor (Matei 22, 32).
În Apocalipsă se spune despre numărul 666: ’’ Acesta – i număr de om ’’(Apocalipsa 13, 18). Astăzi vedem cum numărul lui antihrist 666 se alipeşte fiecărui om prin IDNP, reprezentat prin codul de bare, unde într – un mod ascuns este numărul 666. Iată cum numărul lui antihrist devine număr de om. IDNP – ul din buletinul de identitate îmi este atribuit doar mie şi mă va însoţi toată viaţa. Are, deci, calitatea unui nume. Aşadar, în momentul folosirii cartelei, oriunde în lume, scannerul va afişa codul meu personal, adică numele meu codificat, identitatea codificată a sufletului meu şi mă va recunoaşte sub toate aspectele personalităţii mele.
Ce urmează după ce primesc buletinul cu IDNP? Harul de la Botez mă părăseşte, iar numele meu se şterge din cartea vieţii, fiind trecut în cartea morţii.
Ce folos îmi va aduce faptul că voi putea ’’beneficia’’ (cu ajutorul buletinului) de toate înlesnirile vieţii acesteia trupeşti, făcându – mă rob de bunăvoie al antihristului? În lumea în care trăim controlul identităţii devine regulă generală. Când am nevoie de lucruri materiale, diavolul vrea să mă identific cu el. În acest scop a ştampilat tot ce – a putut cu numele său (prin intermediul codului de bare), pentru a nu rămâne nimic material care să nu – i aparţină. Iar prin eliberarea buletinelor cu IDNP va deveni stăpân şi pe sufletele noastre, punându – şi pecetea pe ele (numărul fiarei) cu liberul nostru consimţământ. Simpla acceptare (de bunăvoie) a numărului 666 în orice reprezentare a sa pe identitatea proprie este lepădare de Hristos şi moarte veşnică.
Ing. Mircea Vlad
Ne mai despart câteva săptămâni până la marele praznic al Învierii Domnului. Iuda își face din nou planuri cum Îl va trăda pe Hristos. Fariseii, care au văzut cât bine a făcut omenirii Iisus, își văd amenințată prestanța lor în fața oamenilor. O invidie de nedescris pune stăpânire pe sufletele lor. Cum ar putea face ca omenirea să-i cinstească din nou pe ei și nu pe Iisus?
Dar au uitat ceva important: Invidia este un păcat mare. Slava deșartă – de asemenea! Mândria și trufia sunt păcate pentru care și pe îngeri i-a izgonit Dumnezeu din ceruri. În mod clar Dumnezeu nu primește în Împărăția Sa pe niciun om care are asemenea păcate de care nu se pocăiește.
Ce e de făcut? Fariseii îndeamnă lumea exact la aceste păcate și la altele mai mari. Ce șanse de mântuire avem dacă îi urmăm pe farisei? Nici măcar una. Învățătura creștină ne spune cum să se raporteze mereu lumea la Dumnezeu:
,,1. Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţi? (PENTRU ORICE PROBLEMĂ DIN SOCIETATE, TREBUIE SĂ NE RAPORTĂM LA PORUNCILE DIVINE ȘI LA SFINȚII LUI DUMNEZEU. n.n)
2. Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici?
3. Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?
4. Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pe cei nebăgaţi în seamă din Biserică, ca să vă judece.
5. O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate? (ACUM SE VĂD EFECTELE ATEISMULUI ȘI ALE DEZINCRIMINĂRII ȘI ALE ÎNCURAJĂRII PĂCATULUI. ÎNȚELEPCIUNEA DIVINĂ NU FACE CASĂ BUNĂ CU ACESTEA NICI ÎNTR-O COMUNITATE MAI MARE ORI MAI MICĂ! LUMEA ESTE DIN CE ÎN CE MAI LIPSITĂ DE ÎNȚELEPCIUNE. n.n)
6. Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea necredincioşilor?
7. Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba? ( E VORBA DESPRE CELE MATERIALE, FIREȘTE. n.n)
8. Ci voi înşivă faceţi strâmbătate şi aduceţi pagubă, şi aceasta, fraţilor!
9. Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,
10. Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
11. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.
12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.
13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa. ( HRISTOS S-A LĂSAT RĂSTIGNIT PENTRU A NE AJUTA SĂ ,,PROTESTĂM” ÎMPOTRIVA ORICĂRUI PĂCAT CARE NE-AR PUTEA DESPĂRȚI DE El. DACĂ IGNORĂM ACEST ,,PROTEST”, SĂ NU NE AȘTEPTĂM SĂ NE AJUTE SĂ O DUCEM MAI BINE PE PLAN LUMESC!”
15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!
16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânate este un singur trup cu ea? „Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup”. ( EXISTĂ ȘI O DESFRÂNARE SUFLETEASCĂ PRIN PĂCATUL ECUMENISMULUI CARE ESTE ,,LA MODĂ” ACUM. PRIN ECUMENISM, CAD ȘI CEI ALEȘI. ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ STRÂMBĂ NU ARE CUM SĂ NE ADUCĂ ÎNȚELEPCIUNE, IAR ACESTE LUCRU INFLUENȚEAZĂ NEGATIV ÎNTREAGA SOCIETATE. n.n)
17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (Corinteni I , 6)
Hristos ne recomandă, așadar, în primul rând protestul împotriva păcatelor proprii. Hristos ne spune apoi cum să ne raportăm la erezie și la orice născocire a fariseilor de ieri și de azi: ,,Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.” (Matei, 16, 6)
Iisus a stabilit reguli clare de raportare la autoritățile vremelnice și la Dumnezeu:
,,Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. (Marcu, 12, 17) (DOAR CĂLĂUZIȚI DE ÎNȚELEPCIUNEA DIVINĂ VOM ȘTI CUM SĂ PROCEDĂM ÎN FIECARE SITUAȚIE. SUFLETELE NOASTRE ÎI APARȚIN LUI DUMNEZEU, DECI CEZARUL NU ARE VOIE SĂ SE ATINGĂ DE ACESTEA. n.n)
Acum, când prin dictatura electronică ce se prefigurează, trebuie să mai atenți ca oricând CUI ne închinăm, de fapt. Există posibilitatea să ne facem idoli din patimi ori din persoane dragi, păcate care pot fi spălate prin pocăinţă.
Însă atunci când, în locul Botezului ortodox, prin care suntem luați în grijă de Dumnezeu, acceptăm pe trupurile noastre semne satanice, acest lucru nu mai permite pocăinţa:
9,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
10. Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei. ( PRIN CONTROLUL TOTAL CARE SE PREFIGUREAZĂ PRIN DICTATURA ELECTRONICĂ, OMUL ÎȘI PIERDE LINIȘTEA ȘI MÂNTUIREA. SUNTEM AVERTIZAȚI CĂ VA TREBUI SĂ ALEGEM CRUCEA SAU PÂINEA. ACESTA ESTE PROTESTUL SUPREM PENTRU CARE ÎL RUGĂM PE DUMNEZEU SĂ NE AJUTE SĂ NE PREGĂTIM. n.n)
12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.” ( Apocalipsă, capitolul 13) ( SUNTEM INVITAȚI SĂ NE SFINȚIM VIAȚA PENTRU A FACE FAȚĂ PROVOCĂRILOR ATUNCI CÂND CEZARUL VREA SĂ PUNĂ STĂPÂNIRE ȘI PE SUFLETELE NOASTRE. n.n)
Dumnezeu să ne ajute să facem voia Sa în aceste vremuri!
Sora Pelaghia
________________________________________
,,Mare este puterea Crucii Tale, Doamne’’. Aşa cântă Sfânta Biserică a lui Hristos şi de aceasta avea să se convingă un ostaş din armata Romei, Nicon. Mama sa era o creştină evlavioasă şi l-a învăţat pe Nicon în acest fel: ,,Fiul meu iubit, de ţi se va întâmpla vreodată a cădea în vreo primejdie, precum se întâmplă adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că vei scăpa din mâinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din mâinile lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te vor lovi nici săgeată, nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămâne nevătămat’’.
N-a trecut multă vreme şi s-a făcut război. Nicon a ieşit şi el cu ceata sa şi fiind o luptă crâncenă, a nimerit în mare primejdie, căci cei din jur cădeau morţi şi nu era chip de scăpare. Atunci şi-a adus aminte de sfatul înţelept al maicii sale şi ridicându-şi ochii la cer, s-a însemnat cu Sfânta Cruce, rugându-se: ,,Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale, că de acum făgăduiesc să fiu şi eu robul Tău, adică mă voi închina Ţie, împreună cu mama care m-a născut’’. Hristos Dumnezeu nu l-a lăsat fără răspuns şi a ieşit nevătămat din vâltoarea luptei.
Aşa a ajuns la mama sa şi a cerut să fie îndrumat spre Sfântul Botez. Dumnezeu l-a călăuzit la un munte, unde a aflat pe Teodosie, Episcopul Cizicului, ascuns acolo cu monahii, de frica prigoanei. Acesta l-a primit, l-a luminat prin Sfântul Botez şi l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, trecându-l din oastea împăratului în cea a lui Hristos. A fost primit în viaţa călugărească apoi, din îndemn Dumnezeiesc, a fost hirotonit diacon, preot şi episcop, urmându-i lui Teodosie.
Vrăjmaşul diavol n-a suferit buna vieţuire a lui Nicon şi a celor dimpreună cu dânsul şi i-a ridicat pe păgâni asupra lor. Chintian, ighemonul Siciliei, a aflat de aceşti slujitori ai lui Hristos şi i-a adus la judecată. O sută nouăzeci şi nouă din ei au fost ucişi, rămânând doar Sfântul Nicon să mărturisească pe Hristos Domnul în faţa fiarelor păgâne cu chip de om. Au vrut să-l ardă cu foc, dar focul nu l-a vătămat. L-au legat de cai sălbăticiţi, însă, însemnându-se cu Sfânta Cruce, caii s-au făcut blânzi. A fost tăiat Sfântul Nicon într-o zi de 23 martie şi sufletul său curat s-a dus spre locaşurile fericirii cereşti. Era în vremea împăratului Deciu (249-251).
Pe Chintian ighemonul l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Pe când trecea un râu, caii s-au sălbăticit şi l-au muşcat, apoi l-au călcat până când s-a înecat (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 307-315).
Presbiter Iovița Vasile
Învăţătura despre reîncarnare este diavolească, aparține ziselor religii ale Indiei şi e mult răspândită în lume. Potrivit acesteia, după moarte sufletul se reîncarnează într-un alt trup de om sau animal sau chiar în plante, de mai multe ori, până când ajunge la desăvârşirea absolută şi intră în nirvana. Este în totală opoziție cu învățătura Bisericii, de aceea o respingem cu silă și-i îndemnăm pe toți credimcioșii să se ferească de ea. Cuvantul Părintelui Cleopa:
,,Vedem destul de luminat că o dată i s-a dat omului să moară, şi atunci trupul se întoarce în pământ, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el. Şi nu arată că ar merge prin alte trupuri, cum bănuiesc cei stricaţi la minte şi la înţelegere. O dată moare omul şi o dată va fi învierea morţilor’’ (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol. 13, p.14)
Că este un produs al prostiei omenești, vedem din relatarea hilară de mai jos:
,,Cu multă vreme în urmă, în Creta, s-au dus câţiva germani, vrând să facă un parastas pentru compatrioţii lor care fuseseră ucişi în timpul Ocupaţiei (1941-1944). În ceasul în care făceau parastasul, un cretan a trecut pe acolo cu măgarul său împovărat de lucruri. Măgarul, văzându-i pe oamenii adunaţi acolo ,a început să necheze. Atunci, unul dintre germani a crezut că măgarul este… fratele său, care a fost ucis în război şi s-a reîncarnat ! Credea că l-a recunoscut şi l-a salutat prin acel nechezat ! Aşadar, imediat germanul a luat poziţia de drepţi şi l-a salutat şi el pe măgar, milităreşte. Şi a fost atât de emoţionat, încât a început să plângă. Fără să zăbovească s-a apropiat de cretan. ,,Câţi bani vrei, i-a zis, ca să-mi vinzi măgarul tău ?’’ ,,Fugi de-aici ! l-a repezit acela’’. Însă germanul începuse deja să-i numere bancnotele. ,,Măi nătăfleţule, i-a zis cineva, îţi plăteşte măgarul ca pe un Mercedes şi tu nu i-l dai ? Vinde-i-l !’’ Atunci cretanul şi-a descărcat lucrurile, a deshămat măgarul şi i l-a dat germanului, care l-a luat cu ochii plini de lacrimi şi l-a dus în ţara sa !’’ (Demonii şi lucrările lor, p. 345-346).
Presbiter Iovița Vasile
Așa clamau cu ani în urmă buimacii cu creierele atrofiate de atîtea spălări. Antihriștii lor le-au dat să aibă parte de spitale în perioada plandemiei. Unii dintre ei au scăpat cu viață, alții au ieșit în saci negri de plastic. Au supraviețuit destui, care acum au ajuns la concluzia că și catedralele sunt utile pentru ei. Inclusiv cea zisă a mîntuirii nemului.
Recent am văzut un film scurt despre ritualul masonic din catedrala Timișoarei. Acolo s-au adunat cavalerii de Malta, o ramură a masoneriei, unde, printr-un ritual păgîn, specific lor, au inițiat cîteva persoane de ambe sexe. Cu știrea, și ,,binecuvantarea,, domnului mitropolit Ioan Selejan! Iată că și aici urîciunea pustiirii, ce s-a zis prin Proorocul Daniel, a ajuns în locul cel sfant. Fără rușine, fără frică de Dumnezeu, sfidîndu-i pe credincioși, cărora par a le spune: Nu ne interesează ce credeți și spuneți despre noi, avem protecție puternică și facem ce vrem noi (adică fac ce li se poruncește) . Nu vă place? Nu mai veniți la catedrală.
Acesta e scopul lor prim: Să-i înstrăineze pe oameni de Dumnezeu și de Biserică, pînă în vremea-n care îi vor sili să meargă în aceste locașuri spre a se integra în cultul antihristului. Atunci bisericile nu vor mai fi ale Poporului Ortodox, de aceea îndemna Sfantul Kukșa de Odesa, în secolul trecut: Străduiti-vă sa mergeti la Bisericile lui Dumnezeu acum, cat ele sunt inca ale noastre. Va veni timpul cand nu le vom mai putea frecventa…
Presbiter Iovița Vasile
Un fost agent al Centrului de combatere a terorismului din CIA a dezvăluit cum l-a cumpărat Hillary Clinton pe Patriarhul Bartolomeu pentru a rupe Biserica Ucrainei de Moscova.
În cadrul unui interviu cu ziaristul american Julian Dorey, fostul ofițer CIA John Kiriakou a relatat un episod stupefiant din perioada în care Hillary Clinton era secretar de stat, în timpul președinției lui Barack Obama.
Vorbind despre corupția din Ucraina, Kiriakou a povestit că Hillary i-a cerut Patriarhului Constantinopolului să declare autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina „pentru a nu mai fi supusă capriciilor patriarhului rus”. Patriarhul ar fi spus că nu este o idee bună. Replica lui Hillary a fost:„Douăzeci de milioane de dolari ar ajuta să se ia o decizie?”. Bartolomeu a răspuns: „Da, am putea folosi cele 20 de milioane”. Hillary l-a informat pe patriarh că banii îi vor fi virați prin băncile ucrainene.
Kiriakou mai dezvăluie că SUA ar fi transferat cei 20 de milioane (probabil prin USAID, spune fostul agent) unei bănci ucrainene, dar că la patriarh ar fi ajuns doar 15 milioane. Când Bartolomeu s-a plâns la Departamentul de Stat că lipsesc 5 milioane, americanii au ridicat din umeri și au spus că ei au virat toți banii, așa că patriarhul e obligat să se țină de cuvânt și să acorde autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.
Hillary Clinton a fost secretar de stat între 2009 și 2013.Patriarhul Bartolomeu a acordat autocefalia în 2018, în timpul lui Trump și în urma eforturilor reînnoite ale lui Mike Pompeo, fost director al CIA și apoi secretar de stat.
Acuzat de Moscova de corupție pentru această decizie, Patriarhul Constantinopolului a declarat că a primit doar bomboane și ciocolată de la fabrica de ciocolată a lui Poroșenko, președintele de atunci al Ucrainei.
Ștefan Constantinescu (Preluare de pe ANS)
De când Fiul lui Dumnezeu a binevoit a Se întrupa şi a Se naşte pentru mântuirea lumii, vrăjmaşul cel mare al oamenilor, diavolul, nu încetează a-şi îndrepta răutatea, prin slugile sale, împotriva Mântuitorului şi a celor care-L urmează cu Credinţă. Cel dintâi slujitor al satanei care a voit să-L ucidă pe Pruncul născut în Betleem a fost Irod, ucigaşul celor patrusprezece mii de prunci nevinovaţi.
Ştiind cu câtă vrăjmăşie vor fi primiţi slujitorii Săi, Domnul Iisus a spus Apostolilor: ,,Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni’’ (Ioan 15, 18-20).
Dintru început, Biserica lui Hristos, adică mulţimea credincioşilor, a fost pusă sub ameninţarea puternicilor zilei. Închisoarea, cu toate asprimile şi umilinţele sale, a constituit încercarea de a reduce la tăcere pe cei care-L mărturiseau pe Hristos Domnul. Astfel, în adresarea către Episcopul Bisericii din Smirna, Mântuitorul îi spune: ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat!) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că, iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii’’ (Apocalipsa 2, 9-10).
După 1989, aşteptările românilor au fost mari. A urmat o perioadă scurtă în care stăpânitorii vremelnici ai ţării s-au arătat oarecum favorbili Bisericii Ortodoxe Române. Marii noştri duhovnici puteau vorbi poporului dreptcredincios prin intermediul televiziunii şi Biserica era, se părea, privită cu simpatie şi îngăduinţă. A fost răgazul necesar celor fără Dumnezeu pentru a-şi consolida puterea. După câţiva ani, lucrurile s-au schimbat radical şi mai-marii vremii şi-au arătat adevărata faţă, căci s-au întors cu ură împotriva Bisericii, a celor care-L mărturisesc drept pe Hristos. Urmează vremuri încă şi mai cumplite, în care mulţi se vor încununa ca Sfinţi Mucenici.
Presbiter Iovița Vasile
Dreptatea este bun Dumnezeiesc sădit în toate făpturile, pentru ca aceasta să guverneze în lume, spre buna vieţuire a oamenilor. Dreptatea este sinonimă cu justiţia, iar sistemul judecătoresc al unei ţări are menirea de a o înfăptui. O societate se conduce după legi, uneori drepte, de cele mai multe ori silnice. Judecătorii fiind chemaţi să aplice legile, pot face dreptate numai în măsura în care legile sunt drepte. Când judecătorii, sau o parte a lor, se abat de la datoria lor, nu mai poate fi vorba de dreptate. O ţară cu legi silnice şi cu judecători corupţi este una în care domneşte dictatura sau tirania. Dictatorii şi tiranii se ,,legitimează’’ şi îşi sprijină ticăloşia pe legi impuse de ei, împotriva cetăţenilor pe care ar trebui să-i slujească. Sistemele sociale, zise democratice, ne dau numai iluzia că poporul hotărăşte pentru sine, iar cei care le conduc ar înfăptui voinţa poporului. Şleahta care domneşte la un moment dat într-o ţară îşi impune propria-i voinţă, sub masca înşelătoare a democraţiei. Ceea ce am scris până aici este valabil pentru România anului 2001, dar nu numai.
În atari circumstanţe, Biserica are arma cuvântului. Păstorii ei ar trebui să-şi ridice glasurile atunci când Turma suferă nedreptăţi din partea autorităţilor, pentru că, la urma urmei, credincioşii alcătuiesc, în cea mai mare parte, mulţimea supuşilor unei ţări. Credincioşii înşişi sunt îndreptăţiţi să se folosească de arma cuvântului când cârmuitorii alunecă pe panta abuzurilor, în momentul în care acestea se produc, nu după căderea lor de la putere. Tăcerea înseamnă complicitate.
A apăra dreptatea proprie sau a altora, este o datorie a fiecăruia. Bineînţeles că acela care face dreptate şi cere şi mai-marilor ţării să o facă, se expune primejdiilor, care pot merge de la simple ameninţări până la moarte, trecând prin prigoniri aspre şi închisori. Pe aceştia îi fericeşte Mântuitorul prin Predica de pe munte, şi le făgăduieşte bunul cel mai de preţ spre care tinde omul credincios: împărăţia lui Dumnezeu. Cartea Apocalipsei (22, 11) ne spune că spre sfârşitul veacului acestuia, după ce Dumnezeu va fi făcut multe încercări de a-i aduce pe oameni în simţire, chemându-i la pocăinţă, le va spune: ,,Cine este nedrept, să se nedreptăţească înainte. Cine este spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’.
Presbiter Iovița Vasile
Istoria omenirii, de la începuturile ei, este marcată de războaie, revoluţii, revolte, tulburări care de care mai absurde, pentru că au semănat moartea între neamurile pământului şi au cauzat dureri şi suferinţe în vieţile a milioane de oameni. Putem spune cu deplină îndreptăţire că toate aceste rele au fost inspirate de vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al oamenilor, diavolul, şi au fost puse în lucrare de slugile sale demente, oamenii care s-au dat lui. În toate cazurile s-au nesocotit poruncile Dumnezeieşti care statornicesc buna vieţuire între oameni.
Pacea este un dat Dumnezeiesc. Sfântul Apostol Pavel ne-a scris în Întâia sa Epistolă către Biserica din Corint (15, 33): ,,Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii’’. Potrivit învăţăturii Sfintei Biserici Ortodoxe, pacea se întemeiază pe adevăr şi dreptate. Unii dintre noi am trăit timpurile megalomanice ale comunismului, când acel biet cizmar, ajuns dictator al României, Nicolae Ceauşescu, clama din răsputeri pacea şi se socotea un campion al ei, dar nu avea respect nici faţă de adevăr, nici faţă de dreptate.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Dătătorul păcii, precum Însuşi mărturiseşte: ,,Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu’’ (Ioan 14, 27). Chiar de la venirea Sa în lume, mesajul pentru omenire a fost cel rostit de oştile cereşti ale îngerilor şi cântat fără încetare de Biserică: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!’’ (Luca 2, 14).
Trăim astăzi într-o lume care şi-a pierdut sensul existenţei, deoarece este guvernată de ură şi răutate. Singura care nu se potriveşte acestei lumi este Biserica lui Hristos. Aşa se explică avalanşa de minciuni şi calomnii urât mirositoare care se aruncă asupra ei de puterile întunericului, pe care Mântuitorul le numeşte în Evanghelia după Matei (16, 18) ,,porţile iadului’’.
Biserica Ortodoxă ne îndeamnă pe toţi să avem iubire pentru Dumnezeu şi pentru toţi oamenii. Iubirea exclude războaiele, nedreptăţile, violenţele. Pacea porneşte din lăuntrul sufletului nostru şi se răspândeşte în familiile noastre şi în toată lumea.
A fi făcător de pace este o chemare Dumnezeiască adresată tuturor oamenilor. Cei care răspund acestei chemări cu însăşi viaţa lor, se învrednicesc de demnitatea cea fără de seamăn, aceea de a fi fii ai lui Dumnezeu.
Presbiter Iovița Vasile
Cinstite cititorule, blândeţea sădită de Dumnezeu în om este semn negreşelnic al bunătăţii acestuia. De omul blând şi paşnic ne apropiem cu plăcere, mai ales că această însuşire se arată astăzi din ce în ce mai rar. În orice om, chiar şi în cei mai împulsivi din fire, se găseşte germenele blândeţii, căci fiecare este chemat să făptuiască binele şi să-şi reprime impulsurile păcătoase. Dumnezeu lucrează în vieţile noastre şi rodeşte mulţimea însuşirilor bune, precum ne arată Sfântul Apostol Pavel: ,,Iar rodul duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, Credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţie; împotriva unora ca acestora nu este lege’’ (Galateni 5, 22-23).
Când vorbim de blândeţe, privirea noastră se îndreaptă spre Fiul lui Dumnezeu Întrupat, căci El ne îndeamnă prin Evanghelia Sa şi prin Învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe: ,,Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre’’ (Matei 11, 29). Cu adevărat, Dumnezeiasca-I blândeţe s-a arătat tuturor oamenilor, oricât de răi au fost ei. Să ne amintim numai de momentul când Mântuitorul era supus celor mai josnice umilinţe din partea iudeilor necredincioşi. Le-a răspuns cu o rugăciune: ,,Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac’’ (Luca 23, 34).
În Biserica lui Hristos noi suntem toţi, deopotrivă păstori şi credincioşi, slujitori ai lui Dumnezeu: ,,Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu pocăinţă, spre cunoaşterea adevărului, şi vor scăpa de cursa diavolului, prinşi fiind de el, pentru a-i face voia’’ (II Timotei 2, 24-26).
Omul blând va fi adesea batjocorit, umilit, călcat în picioare, în lumea aceasta înstrăinată de Dumnezeu. Blândeţea îi va fi socotită drept slăbiciune, căci oamenii s-au sălbăticit şi au pierdut sensul bun al existenţei lor în Dumnezeu. Făgăduinţa lui Dumnezeu pentru cei blânzi este aceea de a moşteni pământul, şi stă neclintită ca o stâncă a veacurilor, cum ne-a lăsat scris Sfântul Apostol Petru: ,,Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea’’ (II Petru 3, 13). Este pământul pe care l-a văzut Apostolul iubirii, Sfântul Ioan, şi l-a descris în ultima carte a Sfintei Scripturi: ,,Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; iar marea nu mai este’’ (Apocalipsa 21, 1).
Presbiter Iovița Vasile
Plânsul este exteriorizarea unor sentimente lăuntrice ale omului. Plângem atunci când avem o durere fizică sau sufletească; plângem pentru nenorocirile celor apropiaţi sau pentru moartea celor dragi nouă. Plânsul exprimă uneori şi o mare bucurie, când primim o mare binefacere de la Dumnezeu sau când copiii noştri sunt învredniciţi de reuşite. Există şi plânsul determinat de o stare maladivă a omului.
Plânsul despre care vorbeşte Mântuitorul în cea de-a doua fericire are o determinare duhovnicească, adică omul îşi rememorează păcatele trecute ale vieţii, se întristează pentru ele şi se pocăieşte. Este plânsul benefic care ne face să sporim în urcuşul nostru spre împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne spune că ,,întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte’’ (II Corinteni 7, 10). Alteori plângem pentru starea păcătoasă a aproapelui sau pentru cei care se pierd, deoarece mor în stare de nepocăinţă sau se sinucid. Sfântul Serafim de Sarov vărsa adesea lacrimi pentru cei care se chinuiesc în întunericul iadului. Cum suferinţele aproapelui nu ne pot lăsa indiferenţi, suntem îndemnaţi să fim alături de el în orice împrejurare: ,,Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei care plâng’’ (Romani 12, 15).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a plâns pentru prietenul Său Lazăr, atunci când, venind în Betania, l-a găsit pe acesta aşezat în mormânt de patru zile (Ioan 11, 35). Altădată, când Se apropia de cetatea Ierusalim, a plâns pentru nepocăinţa locuitorilor ei, ştiind va veni vremea când va fi împresurată de duşmani, care o vor face una cu pământul, profeţie care s-a şi împlinit în anul 70 după Naşterea Sa (Luca 19, 41, 44).
Făgăduinţa pentru cei ce-şi plâng păcatele, sau plâng pentru răul întâmplat aproapelui, este mângâierea lui Dumnezeu. Aşa ne spune Sfântul Apostol Ioan, scriind despre sfârşitul veacului acestuia şi înnoirea lumii: ,,Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut’’ (Apocalipsa 21, 4). Întristările şi durerile vieţii acesteia pământeşti, chiar de lungă durată, sunt trecătoare, iar faptul că ne îndreptăm nădejdea spre vremea când Dumnezeu va împlini făgăduinţele Sale, ne ajută să trecem prin toate acestea, fără a cădea în deznădejde.
Presbiter Iovița Vasile
