Este ştiut faptul că lucrările funeste ale diavolului sunt mult uşurate în cazul oamenilor ignoranţi şi suficienţi. Nu întâmplător scria Denis de Rougemont că cea mai mare viclenie a diavolului este să ne facă să credem că nici nu există.
Sfântul Apostol Pavel a combătut neştiinţa oamenilor cu privire la diavolul, atunci când a scris Bisericii din Corint : ,,Să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute’’ (II Cor. 2, 11). Pe câmpul de luptă informaţiile despre duşman sunt vitale. Cu atât mai mult atunci când avem de-a face cu uneltirile celui rău care-şi ascunde acţiunile malefice îndărătul binelui aparent.
Îndelung exersat în luptele cu demonii, Sfăntul Antonie cel Mare ne-a lăsat, între multe altele, şi acest folositor îndemn : ,,Deci şi noi să nu-i auzim pe ei ca unii care suntem străini de ei, nici să ascultăm de ei chiar dacă ne scoală la rugăciune şi chiar de ne vorbesc despre posturi. Iar în privinţa hotărârii de a ne nevoi, să luăm aminte mai degrabă la noi înşine şi să nu ne lăsăm amăgiţi de ei, care toate le fac cu viclenie’’ (Sfântul Atanasie cel Mare, Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXVII). Ceea ce este cuprins în Revelaţia Dumnezeiască referitor la fiinţa diavolulului, este necesar şi suficient omului pentru mântuire. Mai important pentru noi este să ştim modurile lui de a înşela, a disimula, a amăgi, de a se preface, iar pentru aceasta ne sunt la îndemână scrierile Sfinţilor Părinţi, învăţăturile Sfintei Biserici pe care le primim de la preoţii noştri.
,,Să-i învăţăm şi noi toate uneltirile, ca să ne păzim de ele şi atunci când câştigăm biruinţa împotrivă-i, să fim socotiţi biruitori şi în viaţa aceasta şi în cea viitoare şi să dobândim şi lucrurile nestricăcioase…’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul XI la Epistola către Romani).
Presbiter Iovița Vasile