Să ne rugăm pentru Doamna Dr. Flavia Groșan! Este în coma profundă, cu metastaze! Iulian Capsali: AȘA ARATĂ O EROINĂ

Toată lumea trebuie să știe că Doamna dr. Flavia Grosan a salvat mii de vieți în plandemie – când tratamentele erau oprite în afara celor date în spitale, când, de cele mult mai multe ori erau fatale (așa cum s-a dovedit, de pildă, Remdesivir), ori erau date prea târziu, când ATI-urile deveniseră doar o antecameră a cimitirelor în care morții erau îngropați în pungi negre – fiind ea însăși bolnavă de cancer.

Cunosc personal oameni care au fost tratați în acei ani de foc, iar tratamentele au funcționat perfect și oamenii nu au mai ajuns, spre nemulțumirea autorităților criminale, în spitalele ultraaglomerate.

Nu știu dacă vă dați seama la ce pericole s-a expus în starea ei de sănătate.

De asta spun că o asemenea femeie, care a fost batjocorită de majoritatea breslei și de Colegiul Medicilor, dar și de mizeria de presă securistă, de toate adunăturile de impostori în general, poate fi numită o EROINĂ a acestui neam.

Întrucât își trăiește ultimele clipe în această viața pământească, noi toți cei ce o iubim trebuie să o pomenim și să îi mulțumim lui Dumnezeu că a lăsat-o ca să își dăruiască toate competențele unor oameni aflați în suferință, într-un moment când statul român, capturat de satanismul globalist, și-a dovedit incapacitatea și obediența față de instituții falite și parazitare de tipul OMS și UE.

Dumnezeu să o mângâie în aceste ultime clipe!
Amin!
Iulian Capsali

4 comentarii la „Să ne rugăm pentru Doamna Dr. Flavia Groșan! Este în coma profundă, cu metastaze! Iulian Capsali: AȘA ARATĂ O EROINĂ

  1. Constanta Florea spune:

    Bunul Dumnezeu să-i aline suferința și să-i mântuiască sufletul😥🙏

  2. Ioan spune:

    Cand eram tanar auzeam un cantec vechi:”Asa mor oamenii buni …”In sensul ca se duc prea cum vor astia.Nu mor caii cand vor…
    Nu a fost plandemie.Ca sa fim clari.A fost epidemie generalizata de schizofrenie care se va acutiza progresiv si relevant pana la sfarsitul lumii.Ne-trezirea asta generala si religioasa si cea cu privire la sistem este diagnosticul nimit schizofrenie si nimic altceva.

  3. Monica spune:

    O doamnă, într-adevăr. Fragilitatea trupească a doamnei doctor este în opoziție totală cu tăria sa de caracter.
    Când văd cioclii și hoardele cum se urcă pe numele doamnei doctor, mi se-ntoarce stomacul pe dos, la propriu! De prea multe ori, în acești ultimi 5 ani, m-am întrebat dacă toți nefericiții ăștia care denigrează femeile și care se comportă ca și cum „s-ar trage din maimuță”, uită că cel puțin o femeie au avut în viața lor – cea care i-a purtat în pântece.

    Maica Domnului să o acopere cu Sfântul ei Acoperământ!

  4. Duhul Capitanului spune:

    Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *