Canoanele Bisericeşti interzic atât femeilor cât şi bărbaţilor să intre în Sfântul Altar:
,,Să nu fie îngăduit vreunuia din toţi cei ce fac parte dintre laici să intre înăuntru sfântului Altar în nici un chip, nu este oprită de la acest lucru stăpânirea împărătească, atunci când după oarecare predanie foarte veche, ar voi să aducă daruri Creatorului” (Canonul 69 de la Sinodul VI Ecumenic.) Expresia ,,în niciun chip” exprimă interdicția clară, fără vreo excepție, așadar intrarea în Sfântul altar a mirenilor nu este permisă nici cu prilejul sfințirii unei biserici.
Mai aflăm că numai celor hirotoniți li se permite să intre în Sfântul Altar: ,,(…) numai celor ierosiţi le este iertat să intre în Altar şi să se cuminice” ( Canonul 19 de la Laodiceea)
De asemenea, femeilor li se interzice în mod special să intre în Sfântul Altar: ,,Nu se cuvine ca femeile să intre în Altar” (Canonul 44 de la Laodiceea.). Acestea nu sunt chemate la slujirea preoțească, deci trebuie să se supună acestui canon pur și simplu!
Totuși, cu binecuvântare, la mănăstirile de maici, anumite monahii pot intra în Sfântul Altar în vederea îndeplinirii unor ascultări: Se cuvine călugăriţelor a intra în Sfântul Altar şi să apridă lumânări şi candele, să-l cureţe şi să-l măture” (Canonul 15 al Sf.Nechifor Mărturisitorul)
Sora Mihaela

Astăzi catedrala ne-mantuirii arhiplină de sorosisto -globalisti , și masoni