Iubite cititorule! Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’, care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’, din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.
Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.
A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui martirică. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.
Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).
Presbiter Iovița Vasile
Noua paradigmă din Biserica ortodoxă – a celor cu ,, cuget ortodox” aflați în comuniune cu ecumeniștii sau aflați în erezie (neîngrădiți de ea).
Serghianismul, ca mod de justificare a petrecerii în erezie sau adaptat la erezia instituționalizată…
,,În această relatare, Arhiepiscopul Averchie dă o bună explicație a principiului serghianismului.
Acest principiu, prin care Mitropolitul Serghie s-a predat stăpânirii sovietice atee, tocmai ca să rămână ,,legitim” și să păstreze funcționarea instituției Bisericii , nu e doar ceva care se găsește altundeva, anume în Rusia Sovietică…
ESTE O CATEGORIE GENERALĂ A SUFLETULUI OMENESC care pur și simplu s-a întâmplat să i-a o formă dramatică în persoana Mitropolitul Serghie:
ESTE SĂVÂRȘIREA A CEVA GREȘIT SAU ÎNCUVIINŤAREA UNEI MINCIUNI, PENTRU A OBȚINE FOLOSUL VREMELNIC DE A DEVENI ,,OFICIAL”, CHIAR DACĂ ,,PENTRU BINELE BISERICII „.
Astfel-scria Părintele Serafim Rose, în duhul Arhiep.Averchie- , unii oameni se pot afla într-o situație care poate fi ,,corectă din punct de vedere legal”(în cazul îngrădirii de erezie nici măcar acest aspect nu poate fi invocat de cei aflați în comuniune cu ecumeniștii, căci îngrădirea e un act canonic/aplicarea unui canon n.m.), însă este în același timp profund ne-creștină – ca și cum conștiința creștină este obligată să se supună oricărei porunci a ocârmuitorilor bisericești, atâta vreme cât acești ocârmuitori sunt propriu-zis ,, canonici”.
Această noțiune oarbă de supunere de dragul ei însăși este una dintre principiile de căpetenie ale reușitei serghianismului /(ecumenismului n.m.) în veacul nostru…”.
,, Ultima concretizare a principiului serghianist (supunerea/ascultarea/ comuniunea cu ecumeniștii n.m.) va fi supunerea față de Antihrist însuși, CHIAR ȘI A CREȘTINILOR CELOR MAI ,, TRADIȚIONALIȘTI”/( cu ,, cuget ortodox”, aflați în comuniune cu ecumeniștii/erezia/religia Antihristului n.m.).
Ei nu vor fi siliți să cadă de acord în privința ideilor și metodelor lui Antihrist.
Tot ce li se va cere, va fi recunoașterea autorității sale, pe care i-o vor acorda, ca să păstreze ierarhia, organizația Bisericii, slujbele bisericești și PUTINȚA DE A PRIMI PE FAȚĂ SFINTELE TAINE.
Trădarea lor* nu va consta în nedezlipirea lor de formele canonice, ci mai degrabă în așezarea acestor forme deasupra (Adevărului n.m ) credincioșiei față de Însuși Hristos, credincioșie care este răspunderea cea dintâi a Bisericii (primordial în Biserică este comuniunea cu Hristos, unirea cu Adevărul, care unire este incompatibilă cu erezia n.m.).”
* cum poți fi cu Hristos în ecumenism/erezie, în același timp?! Ce părtășie este între Adevăr și minciună?…