Emil Hațieganu este, nedrept, mai puțin cunoscut publicului larg decât fratele său, celebrul medic Iuliu Hațieganu, deși rolul său în consolidarea României Mari a fost la fel de vital. Dacă Iuliu a vindecat corpurile românilor, Emil a vindecat spiritul juridic și educațional al Transilvaniei. Născut în anul 1878, acest jurist eminent a fost omul de fier al Consiliului Dirigent (guvernul provizoriu al Transilvaniei după 1918), asumându-și o misiune pe care mulți o considerau imposibilă: românizarea administrației și a învățământului superior din Cluj, un oraș care, la acea vreme, era un bastion al culturii maghiare și habsburgice. Fără curajul și intransigența lui Emil Hațieganu, Universitatea „Babeș-Bolyai” de astăzi ar fi arătat complet diferit, sau poate nu ar fi existat în această formă
1.Marea Preluare din mai 1919: O revoluție academică Momentul definitoriu al carierei sale a fost ziua de 12 mai 1919. În calitate de șef al Resortului Codificării și Justiției, Emil Hațieganu a primit ordin să preia Universitatea Maghiară „Franz Joseph” din Cluj în numele statului român. A fost un act de o tensiune extremă. Profesorii maghiari au refuzat să depună jurământul de fidelitate față de Regele Ferdinand I, sperând că Unirea este reversibilă. Hațieganu nu a negociat: a intrat în clădirea rectoratului, însoțit de generalul Holban, și a declarat instituția drept „bun al poporului român”. Nu a fost doar o schimbare de proprietar, ci o schimbare de paradigmă. El a adus la Cluj elita intelectuală a țării (Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Sextil Pușcariu), transformând o instituție provincială într-un far al latinității. Discursul său a fost clar: „Aici nu intrăm cu sabia, ci cu cartea”.
2. Martirul din Ardealul de Nord (1940–1944) Adevărata măsură a caracterului său s-a văzut însă după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când jumătate din Transilvania a fost cedată Ungariei horthyste. În timp ce mii de români se refugiau spre sud, Emil Hațieganu a ales să rămână la Cluj, în „gura lupului”. A devenit liderul informal al comunității românești rămase sub ocupație. Timp de 4 ani, și-a riscat viața zilnic documentând abuzurile, crimele (precum cele de la Ip și Trăznea) și apărând drepturile țăranilor români în fața tribunalelor militare maghiare. A fost arestat la domiciliu, amenințat și izolat, dar prezența sa demnă a dat speranță unei populații terorizate. A editat ziarul „Tribuna Ardealului”, singura voce românească permisă, folosind un limbaj diplomatic pentru a trece de cenzură și a menține vie conștiința națională.
3. Răsplata Comunistă: Temnița de la Sighet Tragedia destinului său este că, după ce a luptat o viață pentru România, a fost distrus chiar de statul român, confiscat de comuniști. Fiind membru marcant al Partidului Național Țărănesc, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, în lotul „demnitarilor”. La vârsta de 72 de ani, omul care fondase universități a fost aruncat în închisoarea de exterminare de la Sighet. Acolo, demnitatea sa a fost călcată în picioare, fiind supus unui regim de înfometare și umilință. A supraviețuit miraculos detenției, fiind eliberat în anul 1955, dar a murit la scurt timp, în 1959, cu sănătatea distrusă. Emil Hațieganu rămâne modelul juristului care a pus legea în slujba națiunii, plătind prețul suprem pentru curajul de a nu pleca capul nici în fața străinilor, nici în fața propriilor tirani.
Preluare