Scrisoare întredeschisă către Benedict al Sălajului și ceilalți pseudo-episcopi români

Peste puțină vreme începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Am adresat pseudo-episcopului Benedict al Sălajului și sinodului de la București scrisoarea reprodusă mai jos. Tardiv, dumnealui plecase la București unde se dezbăteau cestiuni arzătoare la ordinea zilei, legate de Petru Păduraru. Nu-i bai, îmi zic, scrisoarea îl așteaptă la sediul Episcopiei și oricând o poate trimite cu ușurință la Patriarhie.


Grijulii din fire, pseudo-ierarhii romani au aprobat conținutul Calendarului bisericesc pe 2027. Noi vom cere în continuare să se revină la bunele rânduieli bisericești statornicite de-a lungul vremii.

Preasfințite Părinte Episcop,

Eu, preotul pensionar Iovița Vasile, persecutat de Petroniu Florea, pentru că am cutezat să mă îngrădesc de ereziile sinodului din Creta, aflat în prezent sub prigoana Preasfinției Voastre, vă rog să duceți în sinodul din București următorul mesaj:

Încetați batjocura la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Ați introdus în calendarele bisericești dezlegări la pește fără număr. Calendarele si sinaxarele vechi ne spun că în Postul Nașterii Domnului există o singură dezlegare, la Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului. Începând cu anii 90, ați înscris în calendare dezlegări după cum urmează:

1994-1999 – 2 dezlegări ;
2000 – 9 dezlegări ;
2001 – 10 dezlegări ;
2002 – 9 dezlegări
2003 – 9 dezlegări
2004 – 12 dezlegări
2005 – 11 dezlegări
2006 – 15 dezlegări
2008 – 13 dezlegări, până s-a ajuns la cifra de 16.

Explicațiile pe care le primim sunt mincinoase.

Adevărul este că aceste dezlegări sunt încercări ecumeniste de a eroda Posturile Sfintei Biserici, până la dispariția lor. Nu aveți voie, nu aveți dreptul să schimbați bunele râmduieli bisericești, statornicite de-a lungul veacurilor.

Cine vă dă dreptul să înscrieți în calendare dezlegările din perioada Penticostarului ?
Cum cutezați să să înscrieți în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu mai puțin de 12 dezlegări, sub cuvânt mincinos precum că ne aflăm în perioade de bucurie?

Încetați odată! Ceea ce faceți e o cumplită abatere de la rânduielile bisericești, pentru care veți da greu răspuns în fața lui Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile           3 iunie 2026

9 comentarii la „Scrisoare întredeschisă către Benedict al Sălajului și ceilalți pseudo-episcopi români

  1. Constanta Florea spune:

    Doamne, ajută!
    Bine ați făcut, părinte.
    Să ne țineți și pe noi la curent cu răspunsul, vă rog. Dacă-l veți primi…
    Apropo de Postul care începe luni: dezlegările la pește, sâmbăta și duminica, sunt corecte sau tot adăugiri „spre bucuria creștinului”? ?

    1. Doamne ajută
      În acest Post n-a existat nicio dezlegare, după cum se vede din calendarele și sinaxarele vechi. Mai mult ca sigur, nu voi primi niciun răspuns, dar e bine să vadă că-i ținem sub observație și poate se mai temperează. Nu-mi fac iluzii că se vor întoarce la rânduielile bune. Sunt atât de întunecați și aserviți încât execută orice li se ordonă. Vedeți, nu știam de IPS Tihikos din Cipru, adevărat arhiereu al lui Hristos. A avut tăria să rămână neclintit în adevărul Bisericii și l-au alungat.

  2. Constanta Florea spune:

    Mulțumesc frumos, părinte.
    Nici eu nu cred că vă va răspunde cineva.
    Doamne, ajută și post cu mult folos duhovnicesc tuturor.

    Vrednic este IPS Tyhikos!

    1. Mulțumesc. Doamne ajută.

  3. Stefan spune:

    Dar în acest post sunt dezlegări la vin?
    Daca da, când anume?
    Vă mulțumesc frumos
    Doamne ajuta!

  4. Stefan spune:

    Am cautat pe internet Tipicul Sf. Sava si acolo zice asa:
    Însemnare: Se cuvine s ă ş tim c ă în Postul Sfintilor Apostoli ş i în cel al Na ş terii Domnului Hristos, mar ţ i ş i
    joi nu mânc ă m pe ş te ci numai untdelemn ş i vin, iar luni, miercuri ş i vineri nu mânc ă m nici untdelemn ş i nici vin,
    ci postim pân ă la ceasul al nou ă lea ş i mânc ă m în acele zile numai mâncare uscat ă. Sâmbetele ş i duminicile mânc ă m
    pe ş te, iar dac ă se întâmpl ă s ă cad ă un Sfânt marti sau joi, se întâmpl ă s ă fie un Sfânt care s ă aib ă Doxologie mare,
    atunci mânc ă m pe ş te. Ş i dac ă se va întâmpla luni, de asemeni mânc ă m pe ş te. Iar dac ă se va întâmpla miercuri sau
    vineri, dezleg ă m numai la untdelemn ş i la vin ş i mânc ă m o singur ă dat ă în zi. Iar dac ă s-ar întâmpla miercuri sau
    vineri s ă cad ă un Sfânt care are Priveghere, dezleg ă m la untdelemn, la vin ş i la pe ş te. Ş i dac ă se va întâmpla
    Pomenirea Sfântului al c ă ruia este Hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni facem dezlegare la untdelemn,
    vin ş i pe ş te.

    E modificat fata de original?

  5. Adrian spune:

    Am cautat pe internet Tipicul Sf. Sava si acolo zice:
    Însemnare: Se cuvine s ă ş tim c ă în Postul Sfintilor Apostoli ş i în cel al Na ş terii Domnului Hristos, mar ţ i ş i
    joi nu mânc ă m pe ş te ci numai untdelemn ş i vin, iar luni, miercuri ş i vineri nu mânc ă m nici untdelemn ş i nici vin,
    ci postim pân ă la ceasul al nou ă lea ş i mânc ă m în acele zile numai mâncare uscat ă. Sâmbetele ş i duminicile mânc ă m
    pe ş te, iar dac ă se întâmpl ă s ă cad ă un Sfânt marti sau joi, se întâmpl ă s ă fie un Sfânt care s ă aib ă Doxologie mare,
    atunci mânc ă m pe ş te. Ş i dac ă se va întâmpla luni, de asemeni mânc ă m pe ş te. Iar dac ă se va întâmpla miercuri sau
    vineri, dezleg ă m numai la untdelemn ş i la vin ş i mânc ă m o singur ă dat ă în zi. Iar dac ă s-ar întâmpla miercuri sau
    vineri s ă cad ă un Sfânt care are Priveghere, dezleg ă m la untdelemn, la vin ş i la pe ş te. Ş i dac ă se va întâmpla
    Pomenirea Sfântului al c ă ruia este Hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni facem dezlegare la untdelemn,
    vin ş i pe ş te.

    Nu o fi varianta originala?

    1. Doamne ajută
      Mă tem că nu e varianta originală. Tot ce trece prin mâna ecumeniști8lor are parte de falsificări. Eu mă orientez mai mult după calendarele vechi, pe care am avut insirația să le păstrez și după Sinaxarele vechi. Sunt lucruri grele și complicate, sunt de domeniul liturgiștilor.

      1. Constanta Florea spune:

        Doamne, ajuta!
        Am văzut și eu acest Tipic, pe net; dar am acasă o carticică de rugăciuni, de pe vremea P. Teoctist, unde zice că singura dezlegare la pește, în acest post, este 24 iunie, de Nașterea Sfântului Ioan Botezatorul, indiferent dacă pică miercurea sau vinerea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *