Antiromânismul unui individ aflat, încă, în viață.Jidanul mincinos Petre Roman

Petre Neulander Roman: român, roman, rrom, țigan și o întreagă politică împotriva Românilor. Spunem deslușit: țiganul e țigan, jidanul e jidan, ungurul nu e hortyst, e ungur, leprele sunt lepre, scursorile sunt scursuri. Punct. Românul e Român și nu discutăm mai mult
Despre anti-românismul individului Petre Roman mai găsim o confirmare: Petre Roman a susținut, ca președinte al Senatului, oficializarea în România a cuvîntului rom (sau rrom). Acest cuvînt intră într-o paronimie supărătoare și inadmisibilă cu cuvintele român și roman, atât de importante pentru conștiința noastră identitară. Nu este Petre Roman atât de dobitoc (sic!) încât să nu-și fi dat seama că acest cuvînt trebuia evitat, dacă nu chiar interzis în lumea românească. Prin gestul său atât de potrivnic, la care nu a fost împins de nimeni, Petre Roman își dovedește adversitatea nu numai față de lumea românească, ci și o jenantă indiferență, poate chiar ranchiună, resentimente etc, față de numele pe care tatăl său și l-a luat ca să-și ascundă originea ne-românească.

De la Neulander la Roman… Altminteri, insistența cu care mass media a folosit și susținut cuvîntul rom este o dovadă dintre cele mai spectaculoase privind existența unor scenarii și strategii anti-românești. Înlocuirea cuvîntului românesc țigan, vechi de sute de ani, prin cuvîntul inventat rom, este o dovadă jalnică de colaborare a ziarștilor și publiciștilor români la scenariile anti-românești. În mod normal mass media trebuia să reacționeze împotriva folosirii cuvîntului rom. Numai cu sprijinul unui astfel de scenariu se putea impune un cuvînt atât de nepotrivit pentru limba română. În limba lor țiganii își pot spune oricum, dar în limba română țigan este numele lor!
Cum numele pe care îl poartă Petre Roman nu îl reprezintă propriu-zis, nu-i aparține, nu ne mirăm că îi este indiferentă descalificarea numelui său, a numelui de roman și român prin confuzia cu rom… Altminteri, lansarea în circuitul internațional a etnonimului rom, se pare că o datorăm altui evreu, american, care a inventat pur și simplu acest cuvînt în urmă cu câteva decenii… Împotriva cui?

…Firește, se pune întrebarea de ce atâta ură împotriva noastră, a românilor. La fel se întreba și Nicolae Iorga, în 1940, stupefiat de crimele săvârșite de evrei împotriva românilor în Basarabia intrată din nou sub cizma moscovită: „De ce atâta ură?” De ce ne urăsc atât de tare unii evrei, unii maghiari, unii ruși etc? Atât de tare încât organizează servicii și structuri operative plătite cu bani grei pentru a provoca suferințe și pagube cât mai mari neamului românesc… Noi, românii, cel puțin după câte știu eu, nu avem asemenea servicii și preocupări! Ne vine chiar greu să credem că există serviciile pomenite mai sus, dar să mai organizăm și noi altele, simetrice, în replică?!…
Anti-românismul este un subiect ocolit de politicieni și istorici. Din păcate, ignorându-l, anti-românismul nu încetează de a mai exista și de a-și produce efectele.

Ce-i de făcut?
Metodic privind lucrurile, ar fi de făcut pașii următori:
(a) Informarea opiniei publice cu privire la aceste activități anti-românești, dezvăluirea lor, în măsura în care sunt cunoscute și aparțin istoriei. Pentru activitățile anti-românești aflate în derulare, de la caz la caz, vom aprecia oportunitatea punerii lor în discuție publică. Trebuie făcută deosebirea între atitudine anti-românească și politică anti-românească. Atitudinea este personală, a individului care are anumite motive, legate de persoana și viața sa, pentru a-i antipatiza pe români. Politica este a unor structuri impersonale, a unui stat, eventual. Mai exact, a unui guvern!
(b) Identificarea cauzelor care determină această politică anti-românească. Este important să punem în discuție publică aceste cauze, pentru a aprecia în mod obiectiv cât de justificată este reacția „răzbunătoare”, vindicativă a ne-prietenilor noștri. Bunăoară, în cazul anti-românismului maghiar, o evaluare publică și lucidă a contenciosului ungaro-român din această perspectivă, a ceea ce avem să ne reproșăm unii altora, ar detensiona mult relațiile dintre noi și maghiari.

Cel mai ușor îmi este să înțeleg resorturile anti-românismului cominternist. Contrar a ceea ce se vehiculează pe toate posturile TV, în toată presa etc., unde se vorbește de penuria de disidenți din România comunistă, eșecul experimentului comunist de factură bolșevică, leninist-stalinistă, se datorează în mare măsură românilor. De la Ionel Brătianu, cel care a lichidat primul stat bolșevic născut prin export de revoluție, statul bolșevic ungar al lui Bela Kun, trecând prin legionari, care au creat cel mai puternic partid cu program anticomunist, și terminând cu Ceaușescu, cel care „a întinat idealurile” cominterniste, transformând internaționalismul proletar în comunism naționalist (sau național-comunism), românii au dat comunismului leninist cele mai grele lovituri. Nu cu program anti-cominternist, asumat doctrinar, conștient, ci doar prin simpla și suficienta afirmare a sinelui național, a ceea ce documentele de partid numeau cu emfază specific național…

Funciar, noi românii suntem un popor conservator, persiflăm naivitatea celor care speră ceva de la schimbarea domnilor, a stăpânilor. Bucuria nebunilor!, spune zicala românească. Nu ne ambalăm ușor și nu credem vânzătorilor de iluzii. Opoziția și rezistența la comunism, corect evaluată, se pare că la noi a fost cea mai autentică. Dar cine este dispus să ne recunoască acest merit?! Nici măcar noi înșine, prin politologii cu care ne-am pricopsit… Din multe puncte de vedere, noi am fost ciotul în care s-a împiedicat alaiul cominternist. Din păcate, cominternismul este în primul rând opera unor evrei, a unor structuri evreiești! Nu este opera poporului rus, sovietic! Astfel că anti-românismul cominternist este deseori resimțit și chiar practicat ca anti-românism evreiesc!… Anti-românism provocat de rolul important jucat de români în falimentarea proiectului cominternist.

Ne poartă pică și sioniștii! Îi consider sioniști (avant la lettre?) și pe evreii care au clocit planul de a institui statul Israel pe meleagurile noastre, pe un teritoriu care îngloba o bună parte din ceea ce se cheamă și se știe a fi Pămîntul Românesc. A existat acest proiect dement, la care evreii au început să lucreze după 1829, și nu puține eforturi evreiești s-au depus în acest sens. În mare parte, acest proiect explică masivul exod evreiesc de pretutindeni spre Moldova și Basarabia, spre România.

Acest proiect a stârnit și reacția românilor, probabil neașteptată, surprinzătoare pentru strategii sioniști, care apreciaseră încă de pe atunci că „mămăliga nu explodează”! S-au înșelat, și vina nu este a noastră că am reacționat, iar această reacție nu le-a convenit!…
Reacția stârnită printre români de proiectul nesăbuit al liderilor evrei a fost extrem de benefică pentru consolidarea românismului, a identității noastre naționale. Într-un fel, ar trebui să le fim recunoscători extravaganților evrei care au conceput acest plan atât de nerealist! Din păcate însă, de pe urma lor mulți români au avut de suferit, iar bilanțul acestor suferințe nu ar strica să fie făcut vreodată public, măcar acum, când vechiul proiect pare a reveni în actualitate sub forma, și mai dementă, a doctrinei diasporiste, potrivit căreia evreii de origine europeană din Israel ar trebui să revină în țările de unde au plecat… Urmând ca în Israel să rămână numai evreii proveniți din țările Orientului Mijlociu…

Numărul mare de evrei care s-au aciuat în România în perioada 1830-1940 are și această explicație: evreii au fost sfătuiți și sprijiniți de Cahal, de liderii lor, ca să se stabilească în România în vederea instituirii statului iudaic… Erau în România 2.000.000 (două milioane) pe la 1940, în vreme ce în Bulgaria erau numai 8.000 (opt mii)!… Revenirea evreilor în România nu poate fi o decizie unilaterală și nici una la nivel guvernamental! În principiu, nu există niciun motiv demn de a fi luat în seamă pentru revenirea evreilor plecați să-și afle patria în Israel.

 

Ceea ce e de așteptat din partea evreilor este ca în mod oficial și solemn să ceară iertare pentru suferințele provocate românilor de-a lungul ultimilor 150 de ani!
(c) Combaterea sistematică a anti-românismului, prin proiecte și programe ad hoc concepute, prin participarea clasei politice și a societații civile, va fi etapa finală, cu o durată greu de apreciat acum, dar a cărei demarare nu mai poate fi întârziată, măcar din partea noastră, a oamenilor „de bine”, din afara clasei politice.

Buriaș, august 2010

Ion Coja

Titlul îmi aparține mie, Iovița Vasile, mare administrator al acestui blog.