𝐕𝐫𝐞𝐦𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐞𝐜𝐚𝐳 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞!
Aproape toate religiile și toate denominațiunile religioase vorbesc despre un necaz mare care ar veni peste omenire. Sfinții Părinți anunțau că vor veni vremuri grele cum nu au mai fost niciodată pe pământ și că Biserica și credincioșii trebuie să fie pregătiți pentru aceasta. Mai mult, creștinii ortodocși sunt îndemnați să nu părăsească satul, să nu părăsească muntele, să nu părăsească natura, să nu părăsească Biserica, să trăiască în grupuri și cât mai simplu. Mai recent, Sfânta Cuvioasă Elisabeta ne atenționa că vor veni vremuri grele, că ar fi bine să învățăm Evangheliile, Sfânta Liturghie și cât mai mulți Psalmi pe de rost, pentru că nu vor mai fi cărți religioase, nu vor mai fi preoți.
Ce poate însemna marele necaz pentru omenire? Marele necaz nu va fi, cum își imaginează mulți, doar un război, o foamete sau o molimă. Toate acestea au mai fost. Mântuitorul spune limpede: „Va fi atunci necaz mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.” (Matei 24, 21)
Deci nu este vorba de o repetare a istoriei. Este vorba de ceva cu totul nou în felul în care lovește omul. Sfinții Părinți nu vorbeau despre necaz ca despre un eveniment politic. Vorbeau despre o stare. Despre o schimbare a însăși condiției umane.
În primul rând, necazul minții – când omul nu va mai putea distinge adevărul de minciună. Părintele Iustin Pârvu spunea: „Va veni vremea când minciuna va fi la putere și adevărul va fi socotit minciună.”
Acesta este primul necaz și deja a început. Omul de azi are acces la toată informația lumii, dar nu mai știe ce este adevărat. Are hărți pentru orice drum, dar și-a pierdut busola interioară.
Marele necaz va fi o confuzie totală, o ceață duhovnicească în care răul va fi numit bine, binele va fi numit extremism, păcatul va fi numit libertate, iar sfințenia va fi numită nebunie. Omul nu va mai fi prigonit doar din afară, ci va fi dezorientat dinăuntru. Nu va mai ști cine este. De aceea, Sfânta Cuvioasă Elisabeta spune: învățați Evangheliile pe de rost. Pentru că va veni o vreme când nu vei mai putea verifica pe telefon, pe internet, în carte. Singura carte care va rămâne va fi cea pe care ai scris-o în inima ta. Mintea care nu a memorat rugăciunea va rămâne goală și va fi umplută de frica lumii.
În al doilea rând, necazul dezrădăcinării – când omul va fi rupt de toate cele care îl țineau viu. De ce spun Sfinții Părinți: nu părăsi satul, nu părăsi muntele, nu părăsi natura? Pentru că sistemul celui rău are nevoie de un om dezrădăcinat. Un om fără pământ sub picioare, fără izvorul lui, fără pomul lui, fără vecinul pe care îl cunoaște după glas. Un om mutat la oraș, într-un bloc de beton, dependent 100% de sistem pentru apă, pentru lumină, pentru mâncare, pentru bani digitali, pentru aprobare.
La sat, omul mai poate trăi fără sistem o săptămână, o lună. Are fântână, are grădină, are lemne, are Biserica din deal care nu se închide niciodată. La oraș, dacă se oprește sistemul trei zile, începe panica. De aceea îndemnul „trăiți în grupuri și cât mai simplu” nu este sărăcie, este strategie de supraviețuire duhovnicească. Simplu înseamnă liber. Cu cât ai mai puține nevoi artificiale, cu atât ești mai greu de șantajat. Cu cât ești mai legat de 2-3 familii de credincioși, cu atât nu te poate frânge singurătatea.
În al treilea rând, necazul fără preoți și fără cărți – când harul se va retrage din văzduh. Cuvintele Cuvioasei Elisabeta sunt cutremurătoare: „nu vor mai fi cărți religioase, nu vor mai fi preoți.”
Nu înseamnă neapărat că vor fi arse toate cărțile. Înseamnă că vor fi interzise, ridiculizate, modificate, digitizate și apoi șterse cu un click. Înseamnă că vor fi preoți, dar puțini vor mai avea curajul să spună adevărul. Mulți vor sluji sistemului de frică, din confort, din ascultare oarbă de mai-marii zilei.
Atunci Liturghia nu se va mai putea face în catedralele mari, cu camere de filmat. Se va face în șură, în pădure, în casă, șoptită. Așa cum s-a făcut în catacombe. Așa cum au făcut-o părinții noștri în munți, în timpul prigoanei comuniste.
De aceea, trebuie să știm Liturghia pe de rost. Pentru că atunci când nu va mai fi Antimis, va trebui să fii tu însuți biserică. Când nu va mai fi Psalmul în carte, va trebui să fie Psalmul în gura ta, ca să alungi duhurile care vor bântui văzduhul.
Marele Necaz, deci, nu este sfârșitul lumii. Este cernerea lumii. Dumnezeu nu îngăduie necazul ca să ne pedepsească, ci ca să ne trezească. Să vedem ce am ales de fapt în toți acești ani de liniște: Lumea sau Hristos? Confortul sau Crucea? Ecranul sau Rugăciunea?
Vremea Marelui Necaz este aproape nu ca să ne speriem, ci ca să ne pregătim. Și pregătirea nu este să săpăm buncăre și să strângem conserve, deși puțină prevedere nu strică. Pregătirea duhovnicească ar însemna: să învățăm un Psalm azi. Unul singur. Psalmul 50; să învățăm Tatăl Nostru nu ca pe o poezie, ci ca pe o respirație; să ne împăcăm cu vecinul; să mai stingem lumina și să aprindem candela; să rămânem legați de glie, de Biserica satului, de oamenii simpli.
Cine va avea acestea, va trece prin necaz ca prin foc – se va curăți, nu se va arde.
Har, pace și mântuire de la Domnul!
Doamne, ajută!