ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Sfanta Muceniţă Iuliana a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.

Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.

Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit.

Păgânii i-au tăiat Sfintei capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).

Presbiter Iovița Vasile

Potrivit legilor așezate de Dumnezeu în creația Sa, astăzi 21 decembrie, ora 11,22, va avea loc solstițiul de iarnă. De-aici începînd, fiecare zi va crește cu două minute, pînă la solstițiul de vară.

Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’, care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’, din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai SfântuluiApostol şi Evanghelist Ioan.

Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.

A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui mucenicească. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).

Presbiter Iovița Vasile

Astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Tiburtie, cel care a pătimit la Roma împreună cu Sfântul Sebastian şi ceilalţi Sfinţi Mucenici. Era mare prigoană împotriva creştinilor şi acest Sfânt a fost dovedit ca unul care credea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru credinţa lui, a fost adus în faţa eparhului păgân Favian, care văzând minunile ce se săvârşesc cu puterea lui Dumnezeu, a cutezat să-şi ridice glasul împotriva Făcătorului său cu aceste spurcate cuvinte: ,,Cine nu ştie că Hristos al vostru v-a învăţat meştesug de vrăjitorie?’’ Sfântul Tiburtie s-a întristat de această hulă izvodită de diavolul şi a dat un răspuns aspru nemernicului eparh, netemându-se de ceea ce avea să urmeze: ,,Taci, ticălosule, nu îndrăzni a pomeni cu hulă, prin buzele tale cele purtătoare de venin, numele cel atât de mare şi înfricoşător! Nu face urechilor mele atâta necaz, ca să te aud lătrând asupra numelui Domnului meu’’. După această înfruntare, Sfântul Tiburtie a fost condamnat la moarte şi omorât cu suliţele.

Ceea ce a spus el, rămâne, din păcate, un trist adevăr, căci până în ziua de astăzi vrăjmaşii nebuni ai lui Iisus Hristos nu contenesc a lătra cele mai grozave hule împotriva Sa, hule plăsmuite de diavolul şi puse în gura nemernicilor săi slujitori. De fapt, dacă cercetăm Noul Testament vom constata că iudeii lătrau cuvinte de hulă împotriva Mântuitorului cu o ură sălbatică, ură ce s-a perpetuat şi s-a amplificat până în zilele noastre. Orbului vindecat de Domnul i-au spus; ,,Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24); altădată I-au spus Mântuitorului în faţă: ,,Oare nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?’’ (Ioan 8, 48); ,,are demon şi este nebun’’ (Ioan 10, 20), au cutezat spună cei orbiţi de ură şi necredinţă.

Vrăjmaşii Mântuitorului au îndrăznit să scornească minciuna precum că Fiul lui Dumnezeu şi-ar fi făcut ucenicia, în tinereţe, într-o mănăstire budistă. Guvernul britanic s-a şi grăbit să finanţeze o expediţie care să aducă ,,dovezi’’. Minciuna a fost vădită. Întrebat despre aceasta, Părintele Cleopa a răspuns tot cu o întrebare: ,,Cum putea Ziditorul a toate să înveţe de la făpturile Sale păcătoase?’’ Hula împotriva Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu mai cunoaşte limite. În optica lor neghioabă, Fiul lui Dumnezeu trebuie discreditat în orice chip, trebuie şters din minţile oamenilor, încât locul Său să fie luat de antihristul în care va locui diavolul. Dumnezeu le îngăduie toate josniciile. Dreptatea Lui însă se va înfăptui, şi fiecare îşi va primi răsplata sau osânda.

Presbiter Iovița Vasile

Preoții și credincioșii din Sălaj vor să-l izgonească pe Episcopul Petroniu din județ ca pe un rău făcător
Astăzi la Catedrala Sfânta Vineri din Zalău în prezența Mitropolitului Andrei Andreicuț și a preoților din județul Sălaj s-au dezbătut gravele probeleme legate de cazul Petroniu. La intrarea în biserică Mitropolitul Andrei a fost întâmpinat de un grup de credicioși care i-au înmânat o scrisoare și mai multe copii ale unor articole din presă despre Petroniu, și i-au cerut categoric schimbarea episcopului.
Memoriul preoților pentru izgonirea lui Petroniu
În cadrul dezbaterilor a fost prezentat și un memoriu cuprinzător despre toate nelegiuirile făcute de Episcopul Petroniu. Preoții au cerut cel puțin izgonirea episcopului Petroniu din Sălaj. La finalul citirii memoriului de către unul dintre preoți, toți preoții participanți la reuniune au aplaudat în semn de susținere a acestuia.
„MEMORIU ADRESAT ÎPS ANDREI, MITROPOLITUL CLUJULUI, MARAMUREȘULUI ȘI SĂLAJULUI
Semnatarii acestui memoriu ne exprimăm îngrijorarea și indignarea față de evenimentele petrecute în ultimul timp în Episcopia Sălajului. Dată fiind tulburarea care s-a produs, vă aducem la cunoștință că este de neconceput revenirea PS Petroniu la conducerea eparhiei.
Motivele pe care le invocăm sunt legate de aspectele morale ce provoacă sminteală, de comportamentul și acțiunile contrare statutului, canoanelor, a voturilor monahale și a jurământului depus de PS Petroniu. Prezentăm aici câteva fapte care, de 16 ani, au produs atât sminteală, consternare și revoltă – în rândul credincioșilor, cât și sentimente de frică, nesiguranță și revoltă față de nedreptățile și poverile financiare orchestrate de cei doi – în rândul multor preoți care au sau nu au curajul să le mărturisească.
Iată la ce ne referim:
– Episcopul Petroniu, de ani de zile, își vopsește părul și barba, motiv de sminteală pentru preoți și credincioși (oare nu l-a văzut nimeni în Sfântul Sinod?);
– comportamentul său e dictatorial, iar unii preoți au fost pedepsiți pe nedrept cu dojane arhierești sau canon la mănăstire;
– conduita sa e nepotrivită la slujbele arhierești, e milităros și mândru, nefiind în stare să comunice și să empatizeze cu credincioșii;
– credincioșii au sesizat ca PS Petroniu nu sărută icoanele și Sf. Evanghelie, de la pandemie încoace;
– unii preoți, după 15-20 de ani de preoție, ca să fie siguri că primesc distincție, au plătit PS Petroniu diferite sume de bani;
– nu a participat la slujbele de Paraclis în posturile Adormirii Maicii Domnului sau la Liturghia Darurilor în Postul Mare;
– la conferințele preoțești nu mai ia nimeni cuvântul, spre deosebire de conferințele de pe vremea PS Ioan, care erau adevărate comori duhovnicești;
– prezența sa în parohii nu a adus niciun beneficiu pastoral, misionar;
– ca să îi cumpere bunăvoința și o atitudine firească, s-a încetățenit între preoți obiceiul de a-i oferi, înainte sau după slujire, în parohie, sume de bani;
– a pedepsit pe cei incomozi sau care aveau atitudine, de aceea, preoți de valoare și teologi au părăsit Eparhia, slujind azi în străinătate sau în alte orașe din țară, în Brașov, Sibiu, Maramureș, Bihor, Arhiepiscopia Clujului etc.
– numirile în parohii s-au făcut după bunul plac sau după alte criterii, nu după cele statutare și canonice (a numit preoți consilieri pentru câteva zile ca să îi poată numi apoi, fără concurs, în orașe);
– a participat la petreceri cu membrii permanenței în localuri din oraș și în alte localuri, uneori și cu mireni, care se terminau cu abuzuri, respectiv beții, dovadă înregistrarea care îl surprinde pe PS Petroniu în stare de ebrietate, civil; se cunosc foarte bine astfel de episoade în rândul preoților și al credincioșilor;
– pentru a-și satisface pofta de îmbogățire, cum s-a văzut din mărturiile preotului Pop Ionuț în presă, în Episcopia Sălajului au fost taxe mari, atât lunare, cât și periodice;
– a impus cumpărarea cărților proprii și a altor tipărituri, toate la suprapreț (când Biblia costa 60 de lei, noi plăteam o carte puțin însemnată cu 100 de lei);
– numărul de cărți impuse variau între 4-5 exemplare la parohii mici, până la 30 la parohiile din oraș, iar la mănăstiri – 100-150 de exemplare. Peste 20 de volume!;
– a practicat, direct sau prin interpuși cămătăria – un astfel de caz a fost menționat în presă;
– a făcut angajări fictive la Episcopie, personal clerical și neclerical, banii publici pentru aceste posturi ajungând la Episcopie;
– a adunat o avere impresionantă, în timp ce preoții și credincioșii construiau cu greu biserici, renovau biserici și case parohiale sau așezăminte sociale etc. etc. etc.
Pentru toate acestea și altele asemenea, știute și neștiute de noi, apelăm la înțelepciunea și buna-credință a IPS Voastre, a Sfântului Sinod, și chiar la înțelepciunea celor în cauză, să înțelegem cu toții gravitatea momentului și să încercăm vindecarea în timp a acestor răni de pe sufletul preoțimii și al poporului credincios din Sălaj. Vina nu ne aparține, nu am scos noi la lumină aceste fapte. Doar punem în cuvinte faptele acumulate de-a lungul timpului, în văzul tuturor. A venit vremea în care, cu bărbăție, să-și asume. Nu am vrea să fim povară pe sufletul PS Petroniu, dar acesta-i tristul adevăr!
Vă rugăm acum, în al doisprezecelea ceas, să meditați la ceea ce a ajuns Episcopia Sălajului! Dacă veți lua aminte la reacțiile credincioșilor de pe rețelele de socializare, vă veți înfiora. Scandalul va trece în latura lui anecdotică, de can-can, dar va rămâne pentru totdeauna schema narativă în memoria credincioșilor: aceea că Biserica și clerul stau sub semnul corupției, al păcatului, chiar al neroziei. E un moment de răscruce acum, în care se mai poate face doar atât pentru salvarea a ceea ce se poate salva: un gest reparatoriu. PS Petroniu nu este fiu al Sălajului, astfel încât să fie nativ împletit cu viața județului, suntem siguri că ar putea găsi un loc unde să își poată regândi obiectivele, viața. Râmânerea sa în continuare în județul nostru ar însemna un adevărat dezastru duhovnicesc și pentru credincioși, și pentru preoți! După toate cele cunoscute folcloric, din om în om, dar și după cele apărute în presă, nimeni nu mai poate privi cu indulgență sau cu inocență/ naivitate situația. Dacă dorim binele bisericii și salvarea din sminteală a tuturor, să ne gândim cu toții că situația a degenerat așa de urât, încât un compromis, oricât de mic, ar face foarte mult rău absolut tuturor, inclusiv PS Petroniu. Imaginați-vă ce vor gândi și ce vor simți credincioșii noștri ori de câte ori ne-am ruga pentru PS Petroniu sau când îl vor vedea în sfânta biserică, având memoria faptelor sale, cele enumerate succint mai sus…
Situațiile de criză scot la iveală întotdeauna adevărul caracterelor umane, iar Înaltpreasfinția Voastră sunteți cel mai în măsură să ne ajutați să recâștigăm încrederea credincioșilor. Avem nădejde că nu ne veți abandona în sminteală pe toți, credincioși și preoți din Sălaj!
Supuși fii duhovnicești!”,
Semnat de preoții din Episcopia Sălajului.
(Preluare de pe Monitorul de Sălaj)

Comentariu
Memoriul de mai sus este un monument de ipocrizie. Preoții care pînă mai ieri se turnau între ei, pentru a-și cîștiga merite în fața lui Petroniu, bravează acum ca mari apărători ai dreptății, dar numai după ce s-au convins că impostorul nu va reveni în Sălaj. Cei care-i făceau temenele de un penibil cras sunt acum lei paralei. Chiar am uitat că după fuga acestuia, în Dumninica din 8 decembrie, îl pomeneau cu zel, gata să rupă membranele difuzoarelor? Rușine să le fie celor care s-au înjosit cu practica delațiunii!
Și apoi, distinșii preoți refuză să pună degetul pe rană și să spună deschis că Episcopia noastră este măcinată de cancerul ereziilor, oficializate în Creta, datorită și celor doi semnatari, pseudo-mitropolitul Andreicuț și vrednicul de uitare, Florea Petru! Exprim aci un punct personal de vedere și spun că înlăturarea lui Petroniu nu înseamnă nimic, dacă nu va fi urmat în scaun de un episcop vrednic, neatins de morbul ecumenismului, care să condamne deschis documentele eretice din Creta și să se declare împotriva cmb. Poporul Ortodox din Sălaj are dreptul să-și aleagă păstorul, fără amestecul puterii lumești. Sinodul de la București și-a arătat incapacitatea de a alege pentru Sălaj un episcop vrednic și nu a făcut nimic pentru a curma fărădelegile lui Petroniu, așa încît e bine să se abțină. Din Viețile Sfinților știm că au fost oameni cu viață dreaptă, pe care Poporul i-a ales ca episcopi, iar apoi au ajuns la măsura sfințeniei. Sfantul Ciprian al Cartaginei este o pildă luminoasă.
După cum cunosc eu năravurile de pe la noi, sinodului i se va impune o altă persoană pentru Episcopia Sălajului, om al sistemului și din nou o luăm de la început, repetăm aceleași imense greșeli, le ascundem sub preș, pînă cînd iarăși se va sparge buboiul, și-atunci mai facem o adunare în care ne arătăm mînia proletară și…
Un lucru e cert: de ni se va trimite un episcop ecumenist, lucrurile vor începe rău și vor sfîrși și mai rău. Sistemul nu lasă nimic la voia întîmplării. Cum să-i lase pe sălăjeni să-și aleagă păstorul?

Presbiter Iovița Vasile

Ortodoxia înseamnă Dreapta Mărire a lui Dumnezeu. Ortodoxia înseamnă trăire în Hristos. Fiul lui Dumnezeu a spus şi Sfântul Evanghelist Matei a lăsat scrise aceste cuvinte: ,,Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află’’ (Matei 7, 14). Sunt puţini cei care o află, nu pentru că ea ar fi cu anevoie de găsit, ci pentru că puţini o caută şi încă şi mai puţini se silesc să trăiască după Sfânta învăţătură. Ortodoxia este tocmai poarta cea strâmtă şi calea cea îngustă. Despre ceea ce este în afara Ortodoxiei, Mântuitorul a afirmat: ,,Largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’ (Matei 7, 13). Cunoscând cât de cât alcătuirea religioasă a lumii, ne dăm seama că număr foarte mic, din totalul populaţiei, se află pe calea cea strâmtă.

Ortodoxia oferă lumii singura învăţătură mântuitoare şi singura stabilitate de care aceasta are nevoie. Sectele, protestanţii, catolicii şi toate bisericile mincinoase au învăţături fluide, schimbătoare de la epocă la epocă, în funcţie de interesele momentului, ceea ce nu poate genera decât confuzie şi dezorientare. Ortodoxia stă ca o stâncă pururi nemişcată în acest vălmăşag al facerii şi prefacerii, deoarece ea păstrează fără umbră de schimbare Sfintele Dogme, învăţăturule celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi tot ceea ce Sfinţii Părinţi au mărturisit de-a lungul secolelor şi adesea au pecetluit cu sângele lor. Văzând această neschimbare Dumnezeiască, vrăjmaşii Ortodoxiei ne acuză de închistare şi înapoiere, de lipsă de adaptare, de conservatorism excesiv. Până la urmă ei nu fac decât să recunoască, involuntar, fidelitatea Ortodoxiei faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu, iubite cititorule, că prin grija părinţilor noştri, am fost făcuţi mădulare ale Bisericii Ortodoxe, atunci când am primit Sfântul Botez. Nici nu ne dăm noi seama ce dar incomensurabil ni s-a dat, fiind născuţi din părinţi ortodocşi şi crescuţi în singura Credinţă mântuitoare.

Presbiter Iovița Vasile

În ultimele două Duminici, toți preoții din Episcopia Sălajului au avut ocazia să devină, măcar temporar, nepomenitori. Pseudo-episcopul eretic Petroniu este suspendat din funcție, e ca și inexistent pentru credincioșii sălăjeni, așa încît preoțimea nu mai e ținută să-l pomenească. Nimeni n-ar fi avut de suferit din pricina aceasta, era pur și simplu un exercițiu util. Ar fi trebuit ca toți să răsufle ușurați – bine c-am scăpat de un eretic patentat – care a atras cascade de ură și hule asupra Bisericii noastre și, mai grav, a smintit mii de suflete care au apucat pe căile sectare ale pierzării.

Stupoare! Majoritatea preoților din Sălaj l-au pomenit, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Bisericile din Zalău au fost monitorizate, cele din mediul rural – mai puțin. Oamenii noștri, parcă ar fi fost înțeleși, l-au pomenit cu aceași slugărnicie, probabil cu gîndul ascuns că Petroniu ar putea reveni oricînd și nu cumva să-și atragă mînia lui.
Petroniu nu are cum să revină în Episcopia Sălajului nici măcar ca mirean. Dispariția lui ne arată însă punctul în care ne găsim. O masă amorfă de preoți fără verticalitate, care se aliniază comandamentelor antihristice ale vremii. Nu ne așteptăm de la ei să se ridice întru apărarea Sfintei Credințe Ortodoxe. Și totuși, cîteva excepții binecuvîntate sunt. Dumnezeu să-i ridice din anonimat, la demnitatea mărturisirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Dă, Doamne!

Presbiter Iovița Vasile

Întreaga viaţă a omului pe pământ stă sub imperiul chemării lui Dumnezeu. Ba am putea spune că Dumnezeu îl cheamă pe fiecare din noi încă de dincolo de începutul vieţii acesteia, adică ne chemă de la neexistenţă la existenţă, pentru că pe toţi ne-a ştiut încă înainte de zămislirea noastră. Cuvântul Domnului către Proorocul Ieremia spune: ,,Înainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit Prooroc pentru popoare’’ (Ieremia 1, 54). Aceasta o mărturiseşte şi Marele Prooroc Isaia: ,,Domnul m-a chemat de la naşterea mea, din pântrecele maicii mele mi-a spus pe nume’’ (Isaia 49, 1). Înţelegem dar că orice făptură este cuprinsă în planul cel din veşnicie al lui Dumnezeu şi fiecare a venit şi va veni în lume la vremea statornicită şi ştiută numai de El.

Imediat după naşterea noastră Dumnezeu Cel Atotputernic ne cheamă şi ne aşteaptă să ne împărtăşească marele dar al Botezului prin care ne face mădulare ale Bisericii Sale și ne deschide drumul spre Împărăţia Sa cea veşnică. Prunci fiind, Mântuitorul nostru Iisus Hristos rosteşte cuvintele acestea, ca să ne apropie de Sine: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor’’ (Matei 19, 14). Fiul lui Dumnezeu vrea să ne păstrăm haina Botezului şi nevinovăţia prunciei în toată vremea vieţii noastre pentru a ne încununa cu cununa vieţii veşnice. Cât de frumos şi folositor este îndemnul de la Sfânta Liturghie care spune că ,,toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm’’!

Anii de tinereţe ai omului sunt plini de vigoare dar să ne gândim câţi tineri îi irosesc în petreceri zgomotoase şi indecente, în lucruri amăgitoare care aduc multă stricăciune sufletelor, le ruinează vieţile şi-i duc pe drumurile morţii premature, fără măcar să mai aibă vreme de pocăinţă. Aduc teribilă întristare familiilor lor când ar fi putut să fie ascultători de părinţi, cu frică de Dumnezeu, lucrând şi înmulţind binele printre semeni. De aceea ne îndeamnă cu stăruinţă Bunul Dumnezeu: ,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău din zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de răstrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: ,,N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1). Să nu ne amăgim nicidecum cu gândul că tineri fiind, avem toată viaţa în faţă şi mai târziu Îi vom avea destulă vreme să-L slujim pe Dumnezeu. Să ne gândim câţi tineri se sfârşesc înainte de vreme şi nu mai ajung oameni bătrâni. Sfântul Nicodim Aghioritul scria aşa: ,,Cei ce-şi dau seama de viaţa ticăloasă ce o duc, şi voiesc s-o schimbe, deseori sunt biruiţi şi amăgiţi cu această armă: ,,după aceasta, după aceasta’’, ,,mâine, mâine’’, ,,întâi să fac aceasta şi apoi mă voi apleca cu mai multă sârguinţă la darul lui Dumnezeu şi la viaţa spirituală; să fac azi aceasta şi mâine mă voi îndrepta’’. Frate, aceasta este cursa vrăjmaşului care a prins pe mulţi şi totdeauna prinde pe toată lumea. Cauza ei este lenevirea şi ignoranţa noastră, pentru că faţă de o astfel de cauză, de care depinde toată mântuirea sufletului nostru şi toată cinstirea lui Dumnezeu, nu luăm toată energia şi tăria noastră să zicem: ,,Acum, acum să duc viaţă duhovnicească, să mă pocăiesc, iar nu mâine’’. ,,Acum’’ şi ,,azi’’ sunt în mâna mea, iar ,,după aceasta’’ şi ,,mâine’’ sunt în mâinile lui Dumnezeu. Chiar de ar fi în puterea mea ,,după aceasta’’ şi ,,mâine’’, ce cale de biruinţă şi de mântuire ar fi aceasta ca întâi să doresc a fi rănit şi apoi tămăduit, a face neorânduială şi apoi a mă înţelepţi’’ (Războiul nevăzut, p. 107).

Vremea maturităţii noastre este cea în care Dumnezeu aduce spor de înţelepciune şi cu atât mai mult aşteaptă El de la noi să trăim în curăţie, dreptate şi adevăr. Atunci se foloseşte Dumnezeu de noi pentru a aduce în lume alte şi alte fiinţe nevinovate. De aici se naşte datoria noastră de a ne creşte copiii în frică de Dumnezeu spre a-i face vrednici cetăţeni ai raiului. Sfântul Apostol Pavel vine cu îndemnul dumnezeiesc: ,,De aceea, vă rog, eu cel întemniţat pentru Domnul, sa umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi’’ (Efes. 4, 1).

Dacă Dumnezeu ne dă ani încât să ajungem bătrâneţele, tot El ne cheamă la înţeleaptă şi dreaptă vieţuire, potrivit vârstei căci spunea Dreptul Iov: ,,Oare nu la bătrâni sălălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată?’’ (Iov 12, 12).

Ajunşi la neputinţele şi greutăţile bătrâneţelor şi apropiindu-ne de ceasul morţii auzim iarăşi chemarea cea sfântă a lui Dumnezeu: ,,Veniţi la Mine cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi’’ (Matei 11,28).

Când va veni iarăşi Fiul lui Dumnezeu, ne va chema să ieşim din morminte, să înviem din morţi şi să mergem la Judecata cea înfricoşătoare, iar dacă vom fi vrednici pentru Împărăţia cerurilor, ne va chema, pentru ultima oară, cu aceste cuvinte: ,,Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă, ce la întermeierea lumii’’ Matei 25, 34).

Chemarea sfântă o auzim şi în Sfânta Evanghelie a acestei Duminici. Ea ne spune că un om oarecare a făcut cină şi a chemat pe mulţi. I-a chemat el însuşi, cum vedem, apoi a trimis slujitorii săi să le spună celor chemaţi: ,,Veniţi, că iată, toate sunt gata’’ (Luca 14, 17). Răspunsul celor chemaţi a fost mai mult decât întristător: cel dintâi era legat de ţarina sa şi a refuzat oarecum politicos, dar a refuzat, să dea curs chemării; al doilea a socotit că-i este mai folositor să se ocupe de cele cinci perechi de boi pe care-i cumpărase; al treielea se împiedică de grija pentru femeia sa. Iată grijile lumii! Iată spinii lumii care împiedică sămânţa să rodească şi pe om să răspundă la chemarea lui Dumnezeu, căci ce este cina despre care vorbim? Este Împărăţia lui Dumnezeu pe care prea mulţi oameni o pun în balanţă cu lucruri trecătoare, de nimic, până la urmă.

Împărăţia cerurilor nu va rămâne însă o alcătuire pustie, căci astfel nici n-ar fi împărăţie. Stăpânul, adică Dumnezeu, Şi-a trimis sluga ape uliţele cetăţii la cine credeţi dumneavoastră? La săraci, la neputincioşi, la orbi şi la şchiopi, la oameni cei mai dispreţuiţi de lume. Ei erau, cu toate infirmităţile lor trupeşti, de mare preţ în ochii lui Dumnezeu. Pe aceştia îi cheamă şi aceştia răspund Stăpânului. Ei au răspuns toată viaţa lor. Şi cum să nu răspunzi Bunului Stăpân când El te cheamă la bine, la răsplată nemăsurată, la împlinirea menirii pentru care te-a adus la existenţă?

Ştiţi cum au răspuns drepţii lui Dumnezeu la chemarea Stăpânului? Avraam nu a rostit niciun cuvânt când i-a cerut să iasă din pământul său. Dar ,,a zidit acolo un jertfelnic Domnului şi s-a închinat Domnului Celui ce i se arătase. Apoi s-a ridicat Avraam şi de acolo şi s-a îndreptat spre miazăzi’’ (Facere12, 8-9). Răspunsul lui a fost, aşadar, fapta şi ascultarea. Dumnezeu S-a arătat în rug lui Moise şi l-a chemat pe nume. ,,Iată-mă, Doamne!’’ – a fost răspunsul său. Părintele Cel ceresc a ales pe Sfânta Fecioară Maria şi a chemat-o să împlinească voia Sa, aceea de a-L naşte pe Mântuitorul lumii. ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’ (Luca 1, 38). Acesta a fost răspunsul smerit al celei mai curate decât strălucirile soarelui. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a chemat pe neînsemnaţii locuitori ai ţării sfinte spre a-i face Apostoli ai Săi, răspunsul lor n-a întârziat: L-au urmat pe Mesia.

Acum este vremea să reflectăm la felul cum răspundem noi, fiecare, chemării, de fapt numeroaselor chemări Dumnezeieşti. Aceasta este întrebarea: cum?

Presbiter Iovița Vasile

Luați acestă afirmație ca pe un postulat. Cine are posibilitatea să călătorească prin locurile unde în vechime se găseau Sodoma și Gomora, va afla un loc pustiu, arid, înfricoșător, deasupra căruia nici păsările nu mai zboară. Pună la îndoială oricine ce vrea, pentru noi relatarea biblică e sfantă și fără mutare.

Dacă in vremurile acelea aria întinăciunii era restransă la o regiune mica, astăzi diavolul și-a scos din iad toate cohortele demonice, și le-a pus în conlucrare cu sataniștii de pe întregul glob terestru, cu intenția vădită de a-și răspîndi spurcăciunile în toată lumea, pentru a abate toate făpturile lui Dumnezeu de la viața în Hristos. Nu vor reuși.

Mă uit cu scîrbă la manifestările lor, numite pride (mandrie). Trebuie să fii prost sau nebun sau demonizat pentru a te mîndri cu niște boli extrem de grave și de grețoase. Pentru că orice s-ar spune, mulțimea necurățiilor sodomite sunt catalogate în majoritatea tratatelor de medicină drept boli, și oricît se străduiesc antihriștii să nege, faptul rămîne evident.

Îndemn biblic: Nu vă faceți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului (neputința de a naște prunci), ci osîndiți-le pe față. Căci ceea ce fac ei întru ascuns (spurcăciunile sodomite, n.m.), rușine este a le și grăi (Efeseni 5, 11-12). Le osîndim, ne depărtăm cu silă de ele.

După primul tur al alegerilor prezidențiale, rezultatul a fost dezamăgitor pentru draci și asociații lor. Și-au făcut socotelile: Călin Georgescu are votul popular, noi avem instituțiile și serviciile. Avem puterea. Hai să le arătăm că suntem mai puternici. Și ne-au arătat. CCR, instituție anume creată pentru a servi sistemul antihristic, a anulat alegerile. Fie sănătoși. Pămîntul pe care călcăm e sfant, asemenea pămîntului pe care a călcat Moise. E podit cu moaștele Mucenicilor, cum spunea poetul Ioan Alexandru, și așa va rămîne. Dumnezeu ne este garant și ocrotitor.

Presbiter Iovița Vasile

Este vorba de Florea Petru, pînă mai ieri locatar în sediul Episcopiei Sălajului și falnic șef al acesteia, aflat acum în centrul unui imens scandal, cu grave repecusiuni asupra vieții bisericești, din această parte de țară.
1.Petrișor al nostru a fost ales și ridicat pe scaunul episcopal de puterea lumească, nicidecum de Biserică. Acest fapt ar fi trebuit să-i atragă caterisirea imediată, dacă am trăi în vremuri cît de cît normale.
2.A fost unul dintre semnatarii documentelor eretice ale sinodului tîlhăresc din Creta, din 2016. A avut la dispoziție aproape nouă ani să-și retragă semnătura și să se pocăiască. N-a făcut-o, e greu de crezut că o va face în viitor. Ca eretic dovedit, trebuia caterisit de ani buni, însă sinodalitatea din Biserica noastră a fost desființată. Dumnezeu are infinite posibilități de a suplini sinodaliatea.
3.A avut un mod de a conduce dictatorial. Nu putem vorbi de păstorire, ci de o conducere autoritară prin care a atras valuri de ură și hulă asupra Bisericii noastre.
4.A produs o sminteală inimaginabilă asupra credincioșilor noștri, mulți din ei s-au îndreptat spre sectele pierzătoare sau au căzut în indiferentism religios. Cine mai aduce acele suflete în staulul Bisericii? Vai de cel prin care vine sminteala…
5.Scandalul pe care l-a provocat, prin agoniseala de bunuri materiale incredibilă, vine abia pe locul 5. E un păcat ce se poate îndrepta relativ ușor, prin împărțirea celor 49 de proprietăți imobiliare celor care ar avea realmente nevoie de ele. Nu o va face. Răutatea veche nu poate fi bunătate nouă.
Mă gîndesc cu tristețe că Florea Petru ar putea fi chemat maine la judecata particulară. Ce va răspunde în fața Atotputernicului Dumnezeu?

Presbiter Iovița Vasile

PS Cu cîteva luni în urmă, Petrică a dat dispoziții scrise preotului din satul meu ca în cazul în care voi muri, să nu mă ducă în biserica părinților mei și să nu-mi facă Slujba Înmormîntării. Fie liniștit, Părinții îngrădiți de erezie vor avea grijă să fiu prohodit după toată rînduiala, iar mormîntul mi l-am pregătit cu mîna mea, încă din 2015. Și oricum, nu doresc să fiu înmormîntat de preoți ecumeniști.

Sfântul Spiridon al Trimitundei, pe care-l pomenim astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu, a fost în copilărie păstor de oi. Vieţuind în bunătate şi simplitate, Dumnezeu l-a chemat la o slujire înaltă, aceea de păstor al oilor cuvântătoare ale Turmei lui Hristos. Cu alese daruri l-a împodobit Părintele ceresc, încât multe minuni s-au săvârşit prin el, spre folosul celor aflaţi în neputinţe ori în împrejurări grele ale vieţii.

În anul 325 s-a adunat la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic, deoarece Biserica lui Hristos era mult tulburată de erezia lui Arie şi a celor de un cuget cu el. Aceştia învăţau că Domnul Iisus Hristos este făptură creată de Dumnezeu Tatăl, tăgăduind astfel Dumnezeirea Fiului. Între cei 318 Părinţi adunaţi acolo a fost şi Sfântul Spiridon al Trimitundei. Într-un rând, un filozof peripatetic iscusit a cutezat a grăi împotriva adevărului, deoarece era de partea lui Arie. Atunci Sfântul lui Dumnezeu, Spiridon, a mărturisit Dreapta Credinţă şi pentru a întări cele spuse şi a înlesni înţelegerea învățăturii despre Sfanta Treime, a luat o cărămidă în mâna stângă, iar cu dreapta a făcut semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi îndată strângând cărămida, o, preaslăvită minune! Focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile lui. Cei ce vedeau s-au înspăimântat şi mai vârtos filozoful, care înspăimântându-se cu sufletul, tăcea ca şi cum nu mai ştia să vorbească, nemaiavând gură s-o deschidă împotriva cuvintelor Sfântului, în care lucra o putere Dumnezeiască, încât s-au împlinit cele scrise: Nu stă în cuvânt împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere’’.

Istoricii bisericeşti au scris despre Sfântul Spiridon că ,,era foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a Dumnezeieştii Scripturi, neschimbând nimic din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi’’. Odată, s-au adunat în sobor episcopii din Cipru şi unul dintre ei, Trifilie, a luat cuvântul şi, mândru de sine, a început să înveţe. Vorbind despre cele scrise de Sfântul Evanghelist Marcu, a cutezat să schimbe un singur cuvânt din rostirea Mântuitorului: ,,Scoală-te şi-ţi ia patul tău’’. Trifilie a zis ,,culcuş’’ în loc de ,,pat’’, moment în care Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a mustrat pentru această îndrăzneală, apoi a ieşit din biserică, dându-ne tuturor pildă de statornicie şi rigoare în păstrarea adevărurilor de credinţă (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-237). Cinstitele sale moaște se află în Insula Corfu (Kerkira), pe care-o apără de primejdiile venite din toate părțile.

Pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Presbiter Iovița Vasile

Atragem atentia conducerii Manastirii Petru Voda cu privire la Comunicatul recent. Cu privire la derapajul doctrinar extrem de grav, care ne pune pe ganduri exprimat in comunicat cum ca „toate confesiunile religioase de pe glob au ceva in comun” cerem sa își revizuiască atitudinea, intrucat vorbim aici de clara deplasare de la dogma prin care credem „intr-una…Biserica” si anume cea ortodoxa .Ortodoxia nu are nimic comun cu nicio confesiune religioasa de pe glob ci e singura credinta adevarata, restul fiind fake-uri. Textul nelinistitor din Comunicat este acesta:

„Puncte comune există între toate confesiunile religioase de pe faţa pămîntului, dar a dori unirea lor reducţionistă este un deziderat ateu. Unitatea Bisericii este dar al Duhului Sfînt, nu lucrare omenească. Rămînem în unitate de credinţă cu fraţii ortodocşi de orice neam, cu mijlocirea Maicii Domnului.”
Nu poti uni minciuna cu adevarul in „puncte comune” lucru aratat destul de clar in toata invatatura de credinta ortodoxa iar ca fii ai Bisericii Celei Una avem obligatia de a va atrage atentia ca drumul pe care l-ati ales este in afara Bisericii si a comuniunii in Hristos cu Sfantul Justin Parvu, care priveste cu dispret calea care ati ales-o. Sa nu spuneti ca nici acest Comunicat nu va apartine ca sa nu va faceti de pomina iarăși. Credinciosii nostri trebuie sa stie ca daca veti continua cu obraznicie sfidarea Credintei noastre ortodoxe si veti publica sub diferite forme mascate si alte trăznăi, sloganuri ecumeniste, atunci hotararea este de a nu va ingrasa cu bani si de a nu va mai frecventa slujbele. Nu ai sa vezi o stare a credintei ierarhului care il pomeniti la slujbe si alta stare a credintei voastre, caci nu exista credinta diferita de cea a ierarhului locului atata timp cat esti in comuniune cu el si prin urmare sa se inceteze spusa precum ca „ierarhul raspunde in dreptul lui pentru devierile de la credinta”. Aceasta este o mintire sistematica a poporului si o gaselnita pentru a putea ramane pe mai departe fara nicio reactive sau atitudine in fata ierarhilor tradatori de credinta si de Țara. Macar din respect fata de Sfantul Justin Parvu si memoria inaintasilor nostri martiri din temnitele comuniste, daca nu aveti taria delimitarii de acesti ierarhi impostori ai Credintei sa va retineti a impartasi credinta lor eretica.
Ioan F.

Când spun cuvântul ,,patriarh”, ceva în ființa mea vibrează. Deoarece mă gândesc la patriarhii plăcuți lui Dumnezeu care au apărat Ortodoxia și care se bucură acum de cinstirea datorată sfinților. Rangul de patriarh ar trebui interpretat strict duhovnicește, ca o misiune sfântă, iar alegerea patriarhului ar trebui să aibă loc tot ca pe vremea Sfântului Modest, nu ca acum… Încă de la începutul secolului trecut, avem patriarhi ecumenici masoni care au făcut compromisuri din ce în ce mai grave:
https://saccsiv.wordpress.com/2017/12/17/o-scurta-cronologie-ortodoxa-a-apostaziei-vremurilor-noastre-s-a-inceput-usor-in-secolul-19-s-a-apasat-pe-acceleratie-in-secolul-20-iar-acum-se-incheie-in-forta/ (1)

Atunci când acest rang este privit lumește, necuratul poate face mult rău din interiorul Bisericii lui Hristos, așa cum reiese din link-ul de mai sus.
Aflu că patriarhul Bartolomeu îl laudă cu entuziasm pe patriarhul Athenagora! Dar ce ,,merite” are Athenagora? Iată ce declara acesta în anul 1948: „Greşim şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice. Trei miliarde de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, şi încă câteva sute de milioane sunt protestanţi, catolici şi budişti. Ţelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”. ( Sursa citată 1) Chiar așa să fie? Orice ortodox care își cunoaște credința îl poate contrazice.
În 6 ianuarie 1964, ,,Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întâlnesc la Ierusalim şi se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.” (Sursa citată 1) Un om duhovnicesc, preocupat să facă voia lui Dumnezeu, ar fi înțeles acest mesaj divin. Însă Patriarhul Athenagora nu era un om duhovnicesc, deci nu a înțeles nimic…
În 7 decembrie 1965, ,,Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054″. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost aforisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit (!!! n.n) atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.” (Ibidem 1) Acesta este un act de înaltă trădare a Bisericii lui Hristos.
În 26 octombrie 1967, ,,Patriarhul Ecumenic Athenagora merge la Roma şi se aşază pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu Papa, şi se roagă împreună.” (ibidem 1) Se răsucesc sfinții în morminte că se întâmplă așa ceva.
În Pastorala de Crăciun din anul 1968, ,,Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii).” (ibidem 1) Orice orthodox știe că ereticii nu pot fi pomeniți la Sfânta Liturghie. Sfidarea ierarhilor și a teologilor denotă apucături papiste și tendința de înlocuire a ascultării ortodoxe cu supunerea față de patriarh, indiferent ce erezii promovează.
Iar în februarie din anul 1971, ,,Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.” (ibidem 1) E trist cum cei doi se cred proprietari ai credinței și își bat joc de Sfintele Taine ortodoxe.
În iulie 1972, ,,Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt neobişnuit pentru un episcop ortodox).” (ibidem) Acesta ar fi un indiciu sufiecient pentru orice ierarh orthodox că lucrarea patriarhului Athenagora nu a fost plăcută lui Dumnezeu. Și atunci de ce îl laudă Patriarhul Bartolomeu. A se citi articolul următor:
https://saccsiv.wordpress.com/2024/12/10/patriarhul-bartolomeu-despre-lucrarea-sa-cu-catolicii-catre-stabilirea-unei-date-comune-a-sarbatoririi-sfintelor-pasti/ (Sursa 2)
Având în vedere admirația sa pentru Athenagora, despre care am scris mai sus ce a făcut, e greu de crezut că se dorește doar o dată comună de prăznuire a Învierii Domnului, nu și o concelebrare cu papistașii!
Și acum iată o mostră de trădare a Bisericii lui Hristos prin slujitorii ei de o gravitate fără precedent: „Este de neconceput și inacceptabil să continuăm astăzi, la începutul secolului XXI, să trăim cu fanatism, minte îngustă și prejudecăți.” (sursa 2) Această afirmație îi aparține Patriarhului Bartolomeu și a fost rostită săptămâna trecută!!! Practic, creștinii ortodocși mărturisitori sunt disprețuiți. Și atunci ce și pe cine apără Patriarhul Bartolomeu, dacă îi disprețuiește pe creștinii ortodocși și își exprimă admirația față de trădătorii Ortodoxiei? La ce se referă Patriarhul Bartolomeu când spune că ,,este de neconceput și inacceptabil”? Este de neconceput și inacceptabil să fim ortodocși?
Patriarhul Bartolomeu îl numește ,,frate” pe Papa Francisc în timp ce pe ortodocși îi disprețuiește considerându-i ,,fanatici” cu ,,minte îngustă”. Păi nu ar fi mai simplu să treacă dumnealui la papistași, la ,,fratele” său, Papa Francisc, decât să propună Bisericii Ortodoxe să urmeze ereziile lui?
Iată la ce s-a făcut părtaș Patriarhul Bartolomeu din moment ce îl consideră ,,frate” pe Papa Francisc:
https://ortodoxinfo.ro/2019/05/20/ereziile-si-crimele-papalitatii-ii-suprematia-si-infailibilitatea-papala-idolul-papa/
https://antiecumenism.wordpress.com/2016/08/27/ereziile-papismului/

Oare putem să mai sperăm să ne ajute Dumnezeu în plan lumesc dacă asistăm cu lașitate la cea mai mare trădare a Bisericii lui Hristos? Sinodul din Creta a legiferat toate aceste trădări numind ,,biserici” și celelalte confesiuni în loc să osândească toate trădările survenite de-a lungul timpului.

Doamne, ai milă de noi! Pune hotar răutății dușmanilor mântuirii noastre și apără-ne cum știi și cum poți! Amin.
Sora Pelaghia

Adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Ortodoxe sunt nişte războinici. Sunt într-o luptă neîntreruptă cu puterile întunericului. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ,,Luptă-te lupta cea bună a Credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori’’ (I Timotei 6, 12). Acelaşi Sfânt Apostol conturează, metaforic, imaginea unui adevărat luptător: ,,Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului’’ ( Efeseni 6, 11). ,,În toate luaţi pavăza Credinţei cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 6, 11-17). Însuşi Apostolul neamurilor mărturisea spre sfârşitul vieţii sale pământeşti: ,,Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, Credinţa am păzit’’ (II Timotei 4, 7). Sfântul Apostol Iuda ne îndeamnă pe noi toţi: ,,Să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna’’ (Iuda 1, 3).

Sfântul Nicodim Aghioritul a scris o carte, ,,Războiul nevăzut’’ (Ed. Bunavestire, 2000), în care arată cum fiii Bisericii – nu ,,creştinii’’! – trebuie să lupte împotriva diavolului şi a slujitorilor săi, demoni sau oameni.

Cu toţii am simţit, nu de puţine ori, că suntem războiţi de puterile întunericului şi, de multe ori, chiar am fost biruiţi. Să nu deznădăjduim! Putem pierde o bătălie, dar nu lupta. Aşadar, de câte ori suntem îngenunchiaţi, să nu disperăm, ci să ne ridicăm şi să ne îndreptăm rugăciunea şi nădejdea spre Bunul Dumnezeu, Care vede neputinţele şi slăbiciunile noastre şi ceea ce noi nu putem împlini, va împlini El Însuşi, cu iubirea Sa de oameni.

Fii adevărat oștean al lui Hristos, luptă-te împotriva diavolului, a demonilor şi a slujitorilor săi dintre oameni, cu armele nebiruite pe care ni le-a arătat Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: postul şi rugăciunea. Nu postul făţarnic, înfierat de Fiul lui Dumnezeu, nici rugăciunea sectară, improvizată de eretici, ci Rugăciunea cea sfintă, aşezată în cărţile bisericeşti.

Presbiter Iovița Vasile

Dacă ar trăi Caragiale… Ce surse de inspirație i-ar oferi lumea politică din aceste vremuri! Ar putea scrie și comedia ,,O Constituție pierdută”. Nu, nu e nevoie de personajul adulterin Zoe Trahanache… Aceasta e depășită. Rolul acesteia trebuie neapărat preluat de către altcineva care poate bate din palme atât de tare, încât autoritățile să tremure de frică. Si să tremure așa de tare, încât să piardă până și Constituția țării! Iar personajul ,,Cetățeanul turmentat” să o găsească după ce marile decizii au fost luate…
Conform scenariului scris de Caragiale, nici Cațavencu, nici Farfuridi nu câștigă alegerile. Polițaiul Pristanda din comedia ce ar urma să fie scrisă nu mai stă cu sabia scoasă în așteptarea unui ordin, ci are la dispoziție posturi de televiziune în care poate spune în voie ,,Curat!”, ,,Curat murdar!” sau ,,Curat constituțional!”
Dar cine e personajul care nu apare în scenă și totuși influențează alegerile? ,,Puțin ne importă!” – ar spune Caragiale. Important este că alegerile sunt câștigate de Agamiță Dandanache!
Cetățeanul turmentat ar vrea să ducă la destinație Constituția, dar nimeni nu mai are nevoie de aceasta. Cortina cade în timp ce el plânge cu Constituția în mână…

Sora Pelaghia

Când lipsește Dumnezeu din politică (și nu numai), nu putem face nimic bun. Nu putem accepta cu ușurință nici voia lui Dumnezeu, nici voia aproapelui. Păcatele sufletești precum mândria, mânia, trufia și slava deșartă ating cote inimaginabile. Unii idolatrizează, alții demonizează, unii sunt idolatrizați, iar alții sunt demonizați de către semenii lor! Dumnezeu ne-a lăsat două porunci evanghelice, după care vom fi judecați: iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Egoismul, care generează și alte păcate, este incompatibil cu iubirea aproapelui. Masoneria, ecumenismul, digitalizarea persoanei, transumanismul și ideologia LGBT-istă sunt incompatibile cu iubirea lui Dumnezeu.
Când lipsește Dumnezeu din politică, nu așteptăm să ne recunoască alții meritele, ci îi determinăm cumva să ne promoveze.
Când lipsește Dumnezeu din politică, invidia face ravagii.
Când lipsește Dumnezeu din politică (și nu numai), ne idolatrizăm în primul rând burtica. De dragul acesteia tăiem porcii în post și facem petreceri pompoase, ignorând sau sfidând conduita creștină autentică.
Când lipsește Dumnezeu din politică, dispare acea noblețe duhovnicească menită să asigure un respect autentic al conducătorilor din partea celor conduși.
Dumnezeu să ne ajute să facem voia Sa, indiferent dacă suntem conducători sau alegători ai acestora!
Sora Pelaghia