Sfântul Prooroc Isaiia a scris în Cartea sa un îndemn mult folositor oamenilor din toate vremurile: ,,Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El se va milostivi de dânsul, şi către Dumnezeul nostru Cel mult iertător’’ (Isaiia 55, 6-7). Despre nemăsurata iertare Dumnezeiască ne vorbeşte Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia acestei Dumninici, sub forma unei pilde, tocmai pentru a ne înlesni nouă înţelegerea unor adevăruri care ne sunt necesare pentru buna vieţuire pe pământ şi pentru mântuirea sufletelor noastre.
Dintru început, se cuvine să fim cu luare aminte la împrejurările în care Fiul lui Dumnezeu a rostit această pildă sau parabolă. Astfel, dacă citim mai sus în pagina Sfintei Scripturi, găsim procedura de urmat pe care o recomandă Domnul Iisus atunci când între oameni se iveşte un conflict. Cel dintâi pas este acesta: ,,Dacă-ţi va greşi fratele tău, mergi, mustră-l între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău’’ (Matei 18, 15). Înlăturarea diferendului, în acest fel, este simplă şi lesnicioasă. Este însă posibil ca această încercare să nu dea roade, prin urmare, Mântuitorul arată calea de urmat: ,,Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul’’.Dacă şi de data aceasta cel împricinat persistă în greşala sa, urmează a se recurge la instanţa ultimă: ,,Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş’’.Este expusă aici cu multă limpezime necesitatea stringentă pentru fiecare om de a asculta de Biserica lui Hristos. Refuzând cu încăpăţânare această ascultare, omul se situează, prin voie proprie, în rândul vrăjmaşilor lui Dumnezeu, păgâni şi vameşi. Auzind cuvintele de mai sus, Sfântul Apostol Petru L-a întrebat pe Mântuitorul: ,,Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?’’ Răspunsul Dumnezeiesc dat Apostolului şi, depotrivă, nouă, multiplică cifra şi, implicit, datoria noastră de a ierta semenilor: ,,Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte’’. Şi ca să ilustreze această exigenţă Dumnezeiască, Domnul Iisus Hrisos a rostit pilda datornicului nemilostiv.
,,De aceea, asemănatu-s-a Împărăţiua cerurilor cu un rege care a voit să ia socoteala slugilor sale’’. Prin aceste cuvinte, se statorniceşte raportul între iertare şi dobândirea mântuirii, cea dintâi fiind condiţie sine qua non celei de-a doua. Cu alte cuvinte, intrarea naostră în Împărăţie stă în iertarea pe care El ne-o dă, dar şi în iertarea noastră pentru semeni. Regele pământesc este, de fapt, Regele Ceresc, Dumnezeul nostru Cel mult iertător. Slujitorul din Evanghelie s-a arătat neputincios când a trebuit să-şi plătească datoria cea mare, de zece mii de talanţi. De aceea a cerut un timp de păsuire după care, socotea el, va scăpa de povara datoriei. Socoteli omeneşti nesăbuite, deoarece, dacă socotim bine, datoria nu se putea nicicum plăti, nici măcar micşora, ci dimpotrivă, ar fi crescut şi mai mult. Bine ştiind aceasta, Dumnezeu Milostivul i-a iertat toată datoria, l-a uşurat de o povară imensă, l-a slobozit şi firesc era ca sluga să se arate recunoscător. Prilejul s-a ivit de îndată, căci în vreme ce ieşea de la rege, s-a întâlnit cu unul cu alt slujitor al regelui. Acesta însă era datornicul său, cu o sumă infimă de o sută de dinari. Imediat sluga aceea care a fost iertată a sărit la gâtul semenului, cerând achitarea pe loc a datoriei. Câtă cruzime, nerecunoştinţă şi lipsă de iertare la acest om! Zadarnic a cerut datornicul o vreme de păsuire, a ajuns în temniţă până ce va plăti datoria.
Fapta necugetată a ajuns la urechile regelui care, spune Sfânta Evanghelie, s-a mâhnit. Şi cum să nu se întristeze de atâta nesimţire şi nerecunoştinţă. Abia scăpat de datorie, slujitorul neiertător s-a afundat într-o datorie încă şi mai mare. Aceasta îi atrage mustrarea dreaptă a regelui: ,,Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slujitor cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?’’. Urmarea a fost aceea că slujitorul neiertător a fost dat pe mâna chinuitorilor, ceea ce echivalează cu osânda veşnică în iad. Şi asta numai pentru că nu şi-a iertat semenul.
Pilda acesta ne îndeamnă pe toţi la iertare necondiţionată. Spune Mântuitorul Hristos: ,,Tot aşa şi Tatăl Meu Cel Ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta –fiecare fratelui său – din inimile voastre’’ (Matei18, 35). Să nu ducem cu noi dincolo de hotarele acestei vieţi povara păcatului de a nu fi iertat pe toţi oamenii care ne-au greşit. Să fim cu luare aminte ca nu cumva fratele nostru să plece din viaţa aceasta înainte ca noi să fi primit iertare de la el. Cu ani în urmă am citit testamentul Patriarhului Iustinian Marina. Printre altele, îşi cerea iertare de le toţi, şi ierta din inimă pe toţi care i-au greşit lui.
Aşa să facem şi noi. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile