1.Pentru că îi las pe compatrioţii mei, cei iubitori de minciună şi fals, să hotărască pentru întreaga ţară, fiind profund convinşi că puterea este, pentru o zi, în mâinile lor.
2.Pentru că democraţia nu există în stare pură. Mereu e viciată de fraude, şantaj, propagandă mincinoasă, promisiuni neîndeplinite. Alegerile locale au dovedit această hoţie. Drăguţul stat de drept nu intervine nici atunci când dovezile sunt evidente.
3.Pentru că nu cred că votul e o modalitate de a sancţiona idioţii şi nemernicii care batjocoresc aceste neam. Se rotesc şi se perindă la putere mandat după mandat, fără ca oarecine să-i trimită acolo unde le e locul.
4.Pentru că nu mai am ce alege. Sunt trei partide în prim plan: PSD, care face jocurile lui Iohannis, de când Dragnea a fost întemniţat şi a încăput pe mâna impostorului Ciolacu; PNL al lui Iohannis, care numai liberal nu e; USR, o adunătură de trădători fără Dumnezeu, vânduţi străinilor.
5.Pentru că votul celui mai bun şi inteligent român este neutralizat de votul unui imbecil.
6.Pentru că nu vreau să fiu părtaş la o mascaradă, numită democraţie. În seara zilei în care-l sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae se vor comunica rezultatele şi vom vedea că viitorul parlament va fi dominat de PNL şi USR, exact cum îşi doresc teutonul Iohannis şi şleahta lui. Va ieşi M. Pieleanu şi ne va prezenta cifre foarte apropiate de ce va furniza STS-ul. Până şi procentul prezenţei la vot e dinainte stabilit. Va fi momentul istoric în care toată puterea va trece în mâinile neamţului, care ne bajocoreşte ca Popor Ortodox. Dictatura antihristică va fi împlinită şi va înflori în toată splendoarea ei.
7.Pentru că va fi o fraudă masivă. La locale s-a furat cu sacul, la parlamentare se va fura cu softul. Străinii au avut grijă să înfiinţeze STS-ul, o instituţie militarizată, ermetică, necontrolată de nimeni, afară de Iohannis şi aparatul său. Softul e în mâinile setesiştilor care vor stabili cu mare precizie procentele comandate de la Cotroceni. Nu vedeţi că nici în această lună de campanie electorală neamţul nu arată, măcar din viclenie, un minim respect pentru români, care sunt ori precauţi, ori proşti? Nu vedeţi că nu are nicio emoţie în privinţa câştigătorilor? Nu vă aduceţi aminte ca la europarlamentare PSD a fos coborât la 24%, deşi obţinuse peste 30%, pentru ca imediat să fie întemniţat Dragnea, iar omul lui Iohannis, semidoctul Ciolacu să aibă drum deschis la şefia partidului?
Presbiter Ioviţa Vasile
RETRACTARE
Pe data de 10 octombrie 2020, publicam un text al doamnei av. Diana Sosoaca Iovanovici, caruia i-am dat titlul ,,O fiica a Sfintei noastre Biserici se ridica impotriva sistemului criminal, care sufoca Romania”. Prin acest text, doamna indemna oamenii sa mearga la Cuvioasa Paraschiva, in pofida oprelistilor ridicate de autoritatile romane. La acea data eram convins de sinceritatea doamnei Sosoaca. Ulterior au fost scoase la aratare texte apartinand acestei doamne cu continut defaimator la adresa Sfintelor Moaste si a Credinei Ortodoxe, in general. Asadar, demersul acestei persoane era un exercitiu de imagine, prin care cauta simpatia alegatorilor, avand in vedere ca va candida la alegerile parlamentare. In atari circumstante, retrag acest text si ma disociez de el si de autoare, cerand iertare cititorilor pentru aceasta regretabila eroare.

O gasca de panarame, acestia in cea mai mare parte a lor sunt odraslele tortionarilor si al nomenclaturistilor de dinainte de 89
Voi supara mulți compatrioți, însă nici eu nu merg la vot.
Măcar cu atât am mai rămas…., încă… nu suntem obligați….mai târziu…cine știe…
Seară Binecuvântată ! 🙏
Sper sa se lamureasca tot mai multi ca apele in sistemul medical s au limpezit.Cine din cadrele medicale e cu sistemul sunt toti masoni si masoane si sa nu va mai imaginati ca sunt genul care sa lase oamenii sa moara prin indiferenta crunta,ci chiar sunt canibali masoni,pentru ca masonii in ritualurile lor masonice chiar mananca carne de la pacientii pe care doresc sa i omoare.A doua categorie,extrem de minoritara este categoria de medici si asistente ne-masoni care sufera calvar si genocid din partea medicilor si asistentelor masoni care sunt in sistemul medical in proportii de 98% din totalul personalului medical din Romania.Deci e plan de devorare la propriu al pacientilor.Sunt consumatori de carne de om,vampiri,draci.
https://saccsiv.wordpress.com/2020/12/04/cum-a-murit-in-chinuri-un-barbat-din-ialomita-diagnosticat-cu-covid-19-sa-ziceti-mersi-ca-nu-va-inchidem-ca-pe-vite/
Domnul general Radu Teodoru a spus foarte bine ca mai sunt forte care sunt pentru apararea ortodoxiei.Stiu la ce tara se referea dar daca spun suna a propaganda.E la Est.A mai spus ceva genial:”nu am vazut vreodata doi romani stand pe aceeasi creanga;intotdeauna amandoi si au taiat creanga de sub ei”.Dar sa mai ascultam o data mesajul acestui om valoros.Nu va uitati ca e in varsta pt.ca sub mantaua batranetii e seva stiintei.
https://youtu.be/MOnPRGraKM0
Nu e nicio propaganda. O spunem raspicat ca e vorba de Sfanta Biserica Ortodoxa Rusa, trecuta prin anii de salbaticie bolsevica.
Supere-se cat vor iubitorii de minciuna si fals, draga noastra Ilenuta. Noi nu ne vom face partasi la faradelegile antihristilor. Ne vom folosi de arma cea mai puternica, rugaciunea. Doamne, zadarniceste-le planurile marsave! Doamne, mantuieste pe cei binecredinciosi!
Amin 🙏
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre în vecii nesfârșiţi, Cinstite Parinte Vasile!
Categoric nu putem intra în circul deșertăciunilor, căci totul este ….deșertăciune, pierdere de timp preţios, irosire în van a speranţelor(cine le mai are!) de trezire a neamului la amara și crunta realitate.
Falsa relaxare oferită cu ocazia alegerilor, de către slugile antihristice ale cezarului numai prostesc pe nimeni.
Am citit de curând o profeţie, a Sfântului Porfirie așa cum i-a fost spusă ucenicului său, care este acum un cunoscut episcop ortodox:
Sfântul Porfirie i-a spus mitropolitului Neofit de Morfou:
„Vei vedea, fiule, atunci când vei trece de al cincizecilea an [Mitropolitul are acum 58 de ani], că Dumnezeu are un plan de a schimba „echipajul” navei.”
„I-am spus: Ce vrei să zici, Gheronda, cu „echipajul navei”?
„Corabia lui Hristos este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, Ortodoxă. Numai această Biserică.”, îmi spuse el. „Pe oricine este „căpitan”, fie că este patriarh, stareț, preot, diacon… El îi va schimba dacă nu își fac treaba bine. El va permite să se întâmple o sumedenie de evenimente – boli, cutremure, inundații și un război grozav … și după toate acestea, va veni o pace deosebită cu echipajul NOU al navei, pe care Hristos îl va aduce. Și în echipaj nu sunt doar căpitanii, ci și oamenii simpli.”
Oare a sosit vremea pentru urcarea la cârma corabiei Bisericii a unui nou echipaj?
Doamne ajuta
Multumesc pentru faptul ca ati adus sub ochii nostri aceasta profetie. Faca Bunul Dumnezeu ca echipajul cel nou sa urce pe corabia lui Hristos. Undeva, in locurile de jos, in cala macar, sa de Dumnezeu sa fim si noi cei mici si nevrednici. Amin.
Va rog sa tineti cont:
https://www.facebook.com/claudiu.raducu1/videos/10221890533905859/?sfnsn=mo
Dati si imprastiati ac videoclip.
Multumesc,parinte Vasile.
Acest Roman spune :
https://www.facebook.com/claudiu.raducu1/videos/10221885996912437/?sfnsn=mo
Duhovnicescul Părinte Porfirie a adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kafsokalivia de la Muntele Athos, la orele patru și treizeci dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991, în al optzeci și șaselea an al vieții sale.
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Să înfruntaţi fiecare atac al vicleanului prin dispreţ
Cea mai însemnată armă asupra diavolului este Cinstita Cruce, care îl înfricoşează. Crucea să fie însă făcută corect. Adică cele trei degete anume de la mâna dreaptă să atingă fruntea, pântecele, umărul drept şi, la urmă, umărul stâng, în forma crucii. Crucea se poate îmbina cu metaniile.
Părtăşia cu Hristos, atunci când se lucrează simplu, lin, fără siluire, îl face pe diavol să fugă. Satana nu pleacă prin siluire, prin constrângere. Se îndepărtează prin blândeţe şi rugăciune. Se risipeşte, când vede sufletul dispreţuindu-l şi întorcându-se cu iubire către Hristos. Nu poate suferi dispreţul, fiindcă este trufaş. Însă, când îl îmbrânciţi, duhul rău prinde de veste şi vă luptă. Nu vă îngrijiţi de diavol, nici nu vă rugaţi să plece. Pe cât vă rugaţi să plece, pe atâta vă împresoară. Pe diavol să-l dispreţuiţi. Nu-l înfruntaţi nemijlocit.
Când lupţi cu pizmă împotriva diavolului, atunci năvăleşte şi el ca un tigru, ca o pisică sălbatică. Când îi arunci un glonţ, el îţi aruncă o grenadă. Când îi arunci o bombă, îţi aruncă o rachetă. Nu priviţi la rău. Să priviţi către braţele lui Dumnezeu, să cădeţi în braţele Lui, şi să înaintaţi. Să vă dăruiţi Lui, să-L iubiţi pe Hristos, să trăiţi cu trezvie. Trezvia este trebuitoare omului care Îl iubeşte pe Dumnezeu.
Lucrurile sunt simple şi uşoare în viaţa duhovnicească, în viaţa în Hristos; ajunge să aveţi discernământ. Când vă stânjeneşte ceva – un gând, o ispită, o năvălire, atunci dispreţuindu-le pe toate acestea, să vă întoarceţi luarea aminte, privirea către Hristos. Acela vă va lua de mână şi vă va dărui îmbelşugat dumnezeiescul Său har. Voi să faceţi puţină străduinţă. Luăm un milion, îl tăiem într-un milion de părticele; o milionime dintr-o asemenea părticică este străduinţa omului, adică puţină dispoziţie. Mişcaţi-vă către Dumnezeu, şi într-o clipită vine dumnezeiescul har.
O, cugetaţi, şi îndată vine Duhul Sfânt. Nu faceţi nimic. Mişcaţi-vă către cele de acolo, şi vine degrabă harul dumnezeiesc. Îndată ce suspinaţi, vine, lucrează. Ce spune Apostolul Pavel: … Se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Rom. 8, 26). Mare înţelepciune! Acestea nu sunt simple cuvinte, vorbe, ci Cuvântul viu al lui Dumnezeu.
Când vedeţi duhul cel potrivnic venind să vă înşface, voi să nu vă lăsaţi stăpâniţi de teamă, nici să-l priviţi, nici să vă străduiţi a-l scoate dinlăuntrul vostru. Ce faceţi? Cel mai bun mijloc este dispreţul. Adică deschideţi-vă braţele, deschideţi-vă mâinile către Hristos, precum copilaşul care vede o fiară sălbatică şi nu se teme, căci alături de el este tatăl lui şi-i sare în braţe. Chipul acesta, adică dispreţul, să-l folosiţi la orice năvălire a vicleanului şi la orice gând.
În acea clipă în care sufletul vostru are nevoie şi vă luptaţi, să strigaţi: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Pe toate să le primiţi prin rugăciune. Acesta este un mare secret. În ceasul ispitei, când îl dispreţuiţi, vicleanul vă cufundă, vă coboară şi vă strânge, şi le face pe cele ale lui, iar nu pe cele pe care le vreţi voi. Trebuie să apucaţi să faceţi acea deschizătură către Dumnezeu. Însă, pentru a izbândi aceasta, trebuie să vă lumineze dumnezeiescul har. Dacă asta nu se face de îndată, atunci vă răpeşte vicleanul şi, în vreme ce vă străduiţi să-l alungaţi, el deja v-a prins. Ascultaţi-mă, să vă dau un exemplu.
Am cerut de la un om să-mi facă ceva. Acesta nu se învoia, zicând că ştiinţa le spune altfel. Am stăruit eu, dar celălalt nimic. Am început să mă indignez. Mi-am dat seama. În acea clipă, m-am întors către Hristos şi am apucat înaintea răului.
Acesta va fi modul nostru. Vom înălţa mâinile către Hristos, iar El ne va da harul Său.
RUGĂCIUNE
Preacuvioase Părinte Porfirie, robule al Dumnezeului celui viu, primeşte laudele pe care ţi le aducem cu inimă smerită şi mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Ocroteşte-ne de tot răul şi de toată tulburarea. Ajută-ne să biruim ispitele care ne stau înainte şi prin răbdarea noastră să dobândim cununile cele netrecătoare. Iar la înfricoşătoarea Judecată să fim feriţi de veşnica pedeapsă şi să fim aşezaţi în partea cea de-a dreapta, unde cu soborul tuturor sfinţilor te veseleşti de frumuseţile cereşti. Ca primind grabnicul tău ajutor să Îi mulţumim în vecii vecilor Dumnezeului Care te-a proslăvit. Amin.
Sursa: Ne vorbeşte Părintele Porfirie Editura Bunavestire Galaţi, 2003
Trad. de Ierom. Evloghie Munteanu
As vrea sa adresez un indemn pt.toata crestinatatea:7 zile de post negru.Toti.
In primul razb.mond.mitropolitul primat Conon Aramescu Donici,atentie,desi era razboi si se murea iar dracii de nemti faceau urgie la noi,a dat ordin,circulara ca toata populatia Romaniei sa posteasca 40 de zile.In a 40 a zi cand armatele lui Averescu si ale lui Berthelot de cealalta parte si de cealalta parte ale nemtilor erau la Marasesti-Oituz,spune pr.Cleopa si batranii ca s-a aratat Sf.Nicolae mare intr-o ceata alba luminoasa ,orbitor de luminoasa,intre cele doua tabere nemtesti si romanesti,in mijlocul campului.Nemtii au inceput sa traga spre Sfant cu pustile si cu toata artileria vreo ora continuu dar dupa o ora,cand au vazut ca absolut fiecare glont,fiecare grenada,fiecare obuz de tun trase,au inceput sa vina ca o avalansa exact la fiecare,fiecare care a tras,de au murit toti care au tras spre Sfant,adica jumatate din armata germana,s au oprit din razboi si au luat o la goana rupand pamantul de frica si lasand toate sandramalele de razboi:tunuri,aruncatoare de grenade,pusti,mitraliere(pt.ca ei inventasera atunci primele mitraliere din lume,mitralierele Panzer) vehicule,tot armamentul.Si asa s a terminat primul razb.mondial.Restul cu alungarea trupelor austro ungare pana la Viena e fictiune.
https://youtu.be/gZWiBx4Td0k
Rugaciunea ataca enzima diavolului din societate si i strica tesatura creeata de el pe indiferenta oamenilor.Intotdeauna Dumnezeu are ultimul cuvant de spus.Tot ce se intampla acum nu e impotriva voastra,ci e impotriva celor rai ca sa se bata intre ei pana .
PNL și Iohannis, au venit alegerile! Vă aduceți aminte ce promiteați?
Acestea sunt promisiunile deșarte! AM NOTAT CU ATENȚIE!
1. Întâi, Iohannis: „Primul lucru la care vreau să renunț este imunitatea președintelui României.”
JOS CU IMUNITATEA!… N-AI FĂCUT-O!
2. Tăierea pensiilor speciale: REPEDE! NU AȚI FĂCUT-O!
3. Stoparea defrișărilor: URGENT! NU AȚI FĂCUT-O!
4. O restructurare a aparatului guvernamental, cu și mai puține ministere. NU AȚI FĂCUT-O!
5. Recuperarea prejudiciilor în cazul persoanelor condamnate definitiv; mai ales în marile dosare (chiar prin confiscarea întregii averi care a fost „donată” rapid rudelor) – urgent! NU AȚI FĂCUT-O!
6. Confiscarea averii celor ce nu pot să își justifice bogățiile… urgent și DE LA TOȚI! NU AȚI FĂCUT-O!
7. O reorganizare a aparatului bugetar, dar… atenție, nu de la sănătate și educație, ci din ministere și administrația locală. NU AȚI FĂCUT-O!
8. Să aveți în vedere și să țineți cont de bunăstarea românilor, pentru că nu vrem să ne întoarcem în epoca băsistă, ok? NU AȚI FĂCUT-O!
9. Apropo de Băsescu și Referenduimul lui: Vrem sub 300 de parlamentari. NU AȚI FĂCUT-O!
10. O justiție dreaptă și independentă; DEZASTRU CU EA! NU AȚI FĂCUT-O!
Vreți să lichidați Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru ca procurori și judecătorii sistemului să execute în continuare aceeași poliție politică impusă de tandemul Iohannis-SRI fără teamă de consecințe!
11. Fără penali în funcțiile publice; să înceapă curățenia! NU AȚI FĂCUT-O!
12. Autostrăzi; NU LE AVEM!
13. Menținerea și chiar mărirea salariilor… AICI E PRĂPĂD: ÎN CIUDA LEGILOR EXISTENTE, NU AȚI DUBLAT ALOCAȚIILE COPIILOR, NU AȚI MĂRIT PENSIILE CONFORM LEGII ȘI NU AȚI DAT MAJORAREA SALARIALĂ LEGALĂ A CADRELOR DIDACTICE AȘA CUM PREVEDE LEGEA!BA CHIAR VĂ OPUNEȚI!
Se pare că numărul 13 al doleanțelor a purtat ghinion poporului român.
Mai menționez că 10 din cele 13 doleanțe nu necesitau bani: doar voință și pix !
DE-ABIA AȘTEPT ALEGERILE! E CLAR CĂ NU VĂ VOI VOTA DIN CAUZA CELOR ENUNȚATE MAI SUS.
Fără stimă,
Un votant român mințit
Am ascultat-o pe dna. av.Sosoaca,ieri seara si a spus ca i s-a spart si falsificat contul.
Si a mai spus ca stie cine sunt cei care i-au spart si falsificat contul si ii va da in judeta,la fel si George Simion,o va da in judecata pe Adina Albert.Doar bunul Dumnezeu stie daca este adevarat sau nu.
Am votat cu Diana Sosoaca.
Foarte bine. Daca v-ati spalt pe maini si v-ati dezinfectat, daca v-ati pus masca pe gura si nas si ati pastrat distanta necesara, ati indeplinit toate cerintele statului antihristic.
Butada de ultima ora
– Daca nu mergem la vot, vom trage in urmatorii patru ani.
– Si daca mergem?
– Vom impinge.