,,…Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?’’(Pilde 1, 20-22)
Institutul Național de Statistică a transmis, la solicitarea hotnews.ro, numărul deceselor, pe cauze de deces în primele 8 luni din 2019 și 2020. Datele oficiale indică faptul că, deși ne aflăm în plină pandemie de COVID-19, anul acesta au murit mai puține persoane în țara noastră, comparativ cu anul trecut. Astfel, în primele 8 luni ale anului 2019 au decedat 176.745 de romani, în timp ce în 2020 au murit 176.362 de oameni.
Din luna martie 2020 încoace, lună de lună, decesele cauzate de diabet și de boli ale aparatului respirator (unde intră și coronavirusul ucigaș) au dominat 2020 față de 2019, transmite sursa citată(Sursa: Viaţa Medicală)
Acesta este comunicatul, acestea sunt cifrele. Ele ne arată că în perioade similare de timp, cea dintâi dinaintea zisei pandemii, cea de-a doua în plină, blestemată şi înfloritoare pandemie, diferenţa de decese este de 383. Consternant, în anul pandemiei am avut decese mai puţine! Unde este, atunci, pandemia? Uitaţi-vă cum Dumnezeu vădeşte, iară şi iară, minciunile proştilor, nebunilor şi ignoranţilor, pe care-i mustră cu asprime în Cartea Pildelor.
Dacă am fi avut o cifră mai mare, să zicem, cu cinci sute de mii de decese, atunci am putea vorbi de pandemie. Atunci ne-am fi dat seama cu toţii că suntem în mare primejdie şi ne-am fi supus cu dragă inimă tuturor îngrădirilor impuse de autorităţi. Le eram chiar recunoscători. Nici nu mai era nevoie de armată, jandarmi, poliţie şi celelalte forţe represive.
Realitatea, se vede, este cu totul alta. Şuvoaie de minciuni curg din gurile puternicilor zilei, începând chiar de la KW Iohannis, şi aceştia se indignează când adevărul mai răzbate pe ici, pe colo, spunându-ne să nu-l credem pentru că este… fake news.
Întrebarea firească: de ce ţin aceşti granguri să ne sufoce cu atâta grijă, să ne facă bine împotriva voinţei noastre, cu acest vaccin blestemat? Bănuiţi?
Presbiter Ioviţa Vasile
Cugetarea zilei – interzisă proştilor, nebunilor şi ignoranţilor: ,,Biserica au creat limba, au sfinţit-o şi au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat’’( Domnul Mihai Eminescu,Timpul, 10 octombrie 1881)
Sfântul Martir al neamului românesc-Mihai Eminescu-La aniversară
*„Eminescu, dincolo de ura exprimată contra inamicilor țării sale, a construit România în și prin poezie, iar această construcție s-a dovedit la fel de reală ca Țara în hotarele sale din 1918. Eminescu este demiurgul sufletului și trupului nostru național, iar prin aceasta el ne-a proiectat în universalitate, în rând cu popoarele lumii.”
**„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui.
Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele.(…)
Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?
Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.”
***„Deşteaptă-te, Române, preot al libertăţii,
Nu plînge pe cenuşa geniilor străbuni,
E timp să’nalţi stindardul în numele Dreptăţii,
E timp să-ţi calci tiranii, e timp să te răzbuni.”
****„Când corifeii Noii Ordini Mondiale se adună în congrese, guverne si forumuri internaționaliste pentru a ucide libertatea națiunilor nu se afectează grav sănătatea lumii întregi? Când un parlament ales de un procent de doar 30% dintr-un întreg popor se întrunește într-un spațiu închis, pentru a depune un jurâmânt strâmb, nu se încalcă legile sanitare de curățenie morală si spirituală a unui neam? Se pare că nu, doar cultura este periculoasă, doar Mihai Eminescu, ”scheletul din dulap” ce stătea în calea integrării în UE așa cum îl numea un pigmeu nefericit al cărui nume nici nu mai merită menționat.
Dar noi nu voim a ne mai integra nicăieri, căci suntem deja de câteva milenii integrați în conștiința neamului românesc. Nu ne integrăm în ideologia fricii si a părăsirii identității, ci mergem în ultimile locuri unde, așa cum a fost întodeauna în vremurile de prigoană, Libertatea de a fi Român este sub ocrotirea Cerului moșilor si strămoșilor noștri; mergem în cimitire, pentru a păstra legătura cu cei care au ținut în picioare demnitatea noastră, căci doar de pe lespedea mormintelor lor, ne vom putea ridica din genunchi. Spuneam încă de acum doi ani, de când am fost la Oarba de Mureș, că bisericile, mănăstirile si cimitirile vor deveni singurele refugii ale libertății si în același timp, baricadele rezistenței noastre naționale , căci în aceste locuri cu siguranță nu suntem singuri, ci suntem împreună cu milioanele de eroi, sfinți și martiri. Asumarea acestei conștiințe de a fi împreună cu neamul în luptă, inseamnă asumarea libertății de a fi român, un lucru ce este de cele mai multe ori greu, dar întotdeauna atât de frumos.”
* Acad.Ioan-Aurel Pop- Comunicare prezentată la Sesiunea solemnă a Academiei Române dedicată comemorării lui Mihai Eminescu „125 de ani după Mihai Eminescu” -16 iunie 2014
**14 august 1882, Mihai Eminescu, “Timpul”, în “Opere”, Vol 13. pp. 168-169
***Mihai Eminescu, Deşteaptă-te, Române, 1866, text inedit reprodus după Poezii inedite ediţia Petru Creţia, Manuscriptum, 1991, nr. 82, anul XXII
****Mihai Marin Târnoveanu
Tanar din Rusia care a inviat din morti dupa ce a trecut prin Vamile Vazduhului.Aici a fost o convertire de rasunet.Acum el se numeste ieromonahul Roman.Aceste lucruri sunt mai de valoare decat orice lectie de teologie care ramane numai pt minte .
https://youtu.be/uPw_emS0rkI
România Magnifică
către eu
EL
Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru în tot ce are el mai curat şi mai nins. Nu trece zi şi nu trece noapte în care, firesc cum respirăm să nu-i zicem şi numele lui, ca pe ceva sigur al tuturora şi sigur fiecăruia dintre noi.
Pentru noi, Eminescu este o fiinţă asemănătoare mării care spală cu valuri arhipeleagul homeric al lui Ulysse. Eminescu se miră înminunat că ar fi putut să creadă că ar putea să moară vreodată. Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată. Ce iarnă frumoasă la 15 ianuarie!
O, tu suflet al apei care ningi cu fulgi de zăpadă. O, tu fulg de zăpadă, râu şi coroană a purităţii sufletului nostru de copil!
Eminescu este numele acestei ţări.
România este numele lui Eminescu.
Nichita Stănescu
Din volumul FIZIOLOGIA POEZIEI, Editura EMINESCU, 1990
Misiunea noastră ca stat
Mihai Eminescu
fragment
E un român slab de înger acela care sperie țara cu primejdii ce ne-ar fi amenințând din afară; soarta, viitorul nostru și al urmașilor noștrii atârnă de la înțelepciunea noastră și de la buna chibzuință cu care vom înainta spre realizarea misiunei istorice ce ni se cuvine și numai spre a acestei uneia și singure misiuni; primejdiile, dacă ne amenință, ne amenință din lăuntru.
Ușurința, reaua credință, nesocotința ori zelul pătimaș la noi înșine, numai acestea pot să fie izvorul primejdiilor ce ne amenință și vai și amar de noi dacă, în vremurile noastre mari, am avea parte de a fi conduși de oameni mici al căror cap e prea strâmt spre a putea cuprinde concepția bogată a misiunei unui popor întinerit după o viață de optsprezece veacuri, ori a căror inimă e prea sarbădă spre a putea încălzi de această misiune, oameni ce ar voi să ne ducă unde n-avem să mergem prea în pripă, prea departe ori în direcții nepotrivite cu firea blândă și așezată a neamului nostru.
Trebuie să fim un stat de cultură la gurile Dunărei; aceasta e singura misiune a statului român și oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmașilor și calcă în picioare roadele muncii străbunilor noștri.
Aici, între hotarele strâmte ale țării românești trebuie să se adune capitalul de cultură din care au să se împrumute frații noștrii de prin țările de prinprejur, dimpreună cu celelalte popoare mai înapoiate decât noi.
Legăturile de sânge și identitatea individualității noastre naționale față de unii, comunitatea tradițiunilor istorice și identitatea vederilor religioase față cu alții ne deschid și ne netezesc calea înrâurirei pacinice și binefăcătare pe care trebuie să pășim cu cea mai deplină bună-credință.
Astfel înțelege societatea modernă misiunea statului român; astfel rezultă ea din istoria noastră; astfel a fost concepută chiar de către întemeietorul neamului românesc. Niciodată nu am fost element stăpânitor, niciodată nu s-a manifestat în noi chiar nici tendința de a supune pe alții, ci totdeauna românul s-a mulțumit a fi adăpostit și a se dezvolta pe pământul său; dacă vom urma și în viitor tot astfel, lăsând în pace pe cei ce ne lasă în pace și trăind în bună înțelegere cu cei ce nu ne jignesc, vom aduce societății europene și îndeosebi statelor vecine serviciul pe care nici un alt stat nu-l poate aduce, deoarece nici unul nu are cu popoarele de prinprejur legăturile pe care le avem noi.
2 noiembrie 1879
ALIANȚA NAȚIONALĂ, anul 1, nr.1, Septembrie 2000
Sarut dreapta, Parinte. Am gasit pe „saccsiv” un link pe care va rog sa-l ascultati si sfintia voastra.
http://ortodoxia.ro/article/marturie-audio-despre-reuniunea-de-la-paris-triadei-formate-din-bisericile-oficiale-lojele-masonice-si-serviciile-de-informatii
Doamne ajuta
Am urmarit inregistrarea si chiar ma gandesc s-o transcriu, daca voi avea timp. Ce spune omul respectiv corespunde realitatii. Sigur ca as dori sa am niste date privitoare la persoana cu pricina, la modul in care a obtinut informatiile. De veridicitatea lor nu ma indoiesc. Multumesc frumos.
Daca pot sa va fiu de folos, o fac cu placere. As putea sa incep transcrierea de maine, dupa Sfanta Liturghie.
Doamna Ioana
Multumesc frumos, sunteti deosebit de amabila. Astazi am transcris inregistrarea aceea si poate maine ii dau drumul, cu succinte comentarii. Multumesc inca o data si cred ca voi apela la bunavointa Dumneavoastra si cu alta ocazie. Il salut pe Domnul Stefan. O Duminica binecuvantata.
Tin sa precizez ca ieri,15 ian.2021 a avut loc inmormantarea crlui mai mare profesor de istorie bisericeasca,Acad.,pr.,prof.dr. Mircea Pacurariu.Dumnezeu sa l odihneasca cu dreptii.
Daca se poate ca ceea ce a postat Ioana cu intrunirea de aseara de la Paris sa fie intr un articol pt ca traim un mare punct de cotitura in istoria bisericeasca universala.
Doresc sa remarc cu multa parere de rau vizavi de contrastul dintre valoarea intelectuala a lui Kallistos Ware,episcop din subordinea Patr.Ecumenice si erezia ecumenista in care este.Pacat ca un om de o asa mare anvergura in sfera teologica,de toti considerat cel mai mare dogmatist sau printre cei mai mari dogmatisti ortodocsi si punct de reper in lumea teologica ecumenista.Sustine hirotonia femeilor si casatoria persoanelor de acelasi sex.Pacat.
Va pun interviul cu P S Kallistos care pledeaza pt hir.femeilor si pt cas homosexualilor.Pacat.
https://virtueonline.org/lambeth-interview-most-rev-kallistos-ware-archbishop-gt-britain
Dumnezeu sa-l ierte pe Parintele Pacurariu. L-am avut profesor de IBR in anii 1978-1980 si am amintiri placute. Nu stiu sa fi fost atins de morbul ecumenismului. Era extrem de exigent, dar si drept. Nu punea bete-n roate nimanui. Cand treceai cu bine de examenul Sfintiei Sale, te puteai considera trecut in anul urmator.
Eu nu stiu ca acest Kallistos sa fie un mare teolog. Dimpotriva, am citit niste afirmatii ale sale si spunea omul ca in Biserica Ortodoxa nu prea s-au facut studii biblice, cum au facut protestantii. De ani de zile am o parere proasta despre acest agent infiltrat in Biserica noastra, acoperit de niste vesminte arhieresti.
Voi incerca sa sintetizez inregistrarea aceea de la Paris.
De ce a fost ucis Eminescu?
Răspunsul lui Virgil Maxim
Despre Mihai Eminescu se spune că a murit nebun. Nu, domnilor, Eminescu nu a murit nebun. Aici e necinste sufletească. Eminescu a murit ucis. I s-a dat cu o cărămidă în cap! De ce? Procesul acestei crime încă nu este pe rol.
Dar va fi pus!
Ştim cu anticipaţie că Eminescu era “piatră de poticnire” a tuturor, repet, a tuturor politicienilor zilei.
Tâlharul de pe cruce e primul creştin care moare în actul jertfei supreme, împreună cu Hristos. E primul care recunoaşte, mărturiseşte şi acceptă suferinţa ca ispăşire, transferând-o lui Hristos, şi de aceea şi primeşte răspunsul prompt: “Astăzi vei fi cu Mine în rai!”
Analizându-se opera lui Eminescu (de fapt nepublicată vreodată integral, căci altfel ar fi fost condamnat la moarte post-mortem), nu se spune nimic despre acest spirit creştin. Dar ştiţi dumneavoastră “Rugăciunea către Maica Domnului: Rugămu-ne’ndurărilor/ Luceafărului mărilor ”? etc… Aceasta este caracteristica sufletului lui Eminescu: Rugăciunea.
Toate aceste flori, acele minuni ale creaţiei, versificate, împodobite ca nişte icoane, iradiind de lumină, sunt expresii ale sufletului lui contemplativ.
O să-mi răspundeţi că Rugăciunea propriu-zisă e numai una, e un accident. Nu, domnilor, e fondul de cinste spirituală, de prosternare în faţa atotputerniciei divinului, izbucnit ca o mărturisire a vieţii lui zbuciumate dornică de Absolut.
Şi aceasta se vede mai ales în Articolele lui Politice, care de fapt sunt teme integral tratate şi elucidate, unde comuniunea de idei şi sentimente cu Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Tudor Vladimirescu, Brâncoveanu etc… îl pun pe acelaşi perete sfânt în casele românilor.
Eminescu e un “drept” al neamului românesc ca şi Ştefan, Tudor, Horia, care nu mor pentru dorinţa de a deţine funcţii politice, ci pentru dreptatea care trebuie instituită în viaţa societăţii şi a celei de stat.
“Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Căci nu a te intitula creştin, socialist, democrat sau combinaţiile acestor numiri îţi dă dreptul să deţii autoritatea în stat, ci conştiinţa responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu, pentru tot ce faci în calitate de conducător.
Aşa după cum noaptea, sub razele difuze ale lunii, imaginile lucrurilor capătă nişte nuanţe de încântare şi miraj, mângâind sufletul şi mintea, cu închipuiri fantastice, literatura, artele în general, nu fac altceva decât să mângâie sufletul omenesc în noaptea acestei vieţi cu umbre dulci într-o încântare trecătoare.
Căci la ivirea soarelui toate aceste fantasme pier. Aşa şi Hristos face să dispară în lumina strălucirii Lui orbitoare creaţia fantasmelor lumeşti. Dintre toate operele literare, din toată arta, nu vor rămâne şi nu vor căpăta strălucire în raza Luminii Lui, decât acelea ce-L vor fi preamărit.
De aceea, nu “Luceafărul”, nu “Trecut-au anii”, sau oricare alt poem genial îl va însoţi pe Eminescu în întâmpinarea Soarelui Hristos, ci Rugăciunea.
Cu Maica Domnului, ducându-l de mână, se va înfăţişa Eminescu înaintea lui Hristos:
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară
Din valuri ce ne bântuie
Ridică-ne, ne mântuie
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară
Marie!
Aceasta este cea mai mare, cea mai plină de har poezie a lui Mihai Eminescu.
Dacă sufletul lui s-a entuziasmat şi s-a încântat în faţa frumuseţii creaţiei divine, aceste frumuseţi le-a cântat încântându-ne şi pe noi, ca într-o noapte de vrajă, luminat sufletul lui trezit în faţa zorilor a văzut chipul aurorei hristice şi-a alergat conştient, căzând în genunchi într-un act de contemplare şi adorare a Adevărului nedisimulat în cuvinte de vrajă artistică, ci în cuvântul umilinţei, a celei mai sincere recunoaşteri a nimicniciei noastre (sale) omeneşti.
“Înţelepţii lui Dumnezeu, făpturii n-au slujit, ci Făcătorului!” (Cântare de laudă bisericească pentru Sfinţi).
În această cântare de laudă a Maicii lui Dumnezeu şi implicit a Hristosului, Eminescu face din darul său (talentul său) şi prin acest dar, act de adoraţie a dumnezeirii.
E cel mai mare act de viaţă pe care Dumnezeul creat (omul) îl poate aduce Dumnezeirii în condiţia de pământean. În felul acesta, el restabileşte şi ierarhia valorilor culturii.
Astăzi, veacul nostru ţine morţiş să încheiem mileniul doi cu primordialitatea valorii politico-economice:
(Pofta inimii, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii”). (“D’abord la politique”). Aşa i-a zis şi Satana, Mântuitorului, pe muntele Carantaniei: “Iată lumea şi slava ei, Ţie ţi-o voi da, dacă te vei închina mie, căci mie-mi este dat să o dau cui voiesc” (Matei – citat din memorie).
Minţea ca şi în Eden. Şi aşa cum au murit protopărinţii noştri, aşa mor toţi în braţele lui Satan, când primesc această ofertă. Observaţi dar, că toată zbaterea individuală şi colectivă, actuală, nu duc decât la dezastre materiale şi spirituale. De ce ? “Căutaţi MAI ÎNTÂI Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi TOATE CELELALTE se vor adăuga vouă!”. Astăzi, chiar în spatele aparentei “fapte bune”, stă afaceristul. Nimic nu se face pentru Hristos, adică dezinteresat. “Fără Mine nu veţi putea face nimic”, zise Mântuitorul, adică jertfa noastră nu se înscrie în ordinea divină, fiind străină Adevărului veşnic, este pământească, lumească, drăcească. Dumnezeu nu şi-o revendică, pentru că nu i-a fost atribuită. Un alt Dumnezeu o revendică: egoismul tău luciferic. De aceea zicem în altă parte despre creştinismul românesc, că este un stil de viaţă. Românul când dăruieşte ceva zice: “Primeşte darul acesta şi zi: Bogdaproste” (Dumnezeu să ne ierte – Mulţumire lui Dumnezeu!).
De aceea, Eminescu, în toate articolele sale politice, când vrea să jaloneze sau să indice o cale de urmat, se întoarce mereu cu mintea la condiţia spirituală a omului din popor şi a stilului lui de viaţă creştină. În casa de la Ipoteşti, Eminescu trăieşte de mic condiţia de suferinţă, închinată sub candela icoanei Sfintei Fecioare: o mamă suferind, lângă o surioară paralitică şi jur împrejur, ţăranii suferind umilinţa muncii nerăsplătite pe propriul lor pământ, adunaţi duminica în genunchi în tinda bisericii, din umilinţă, mai mulţi decât în sânul ei, sub raza icoanei Prea Curatei şi a Fiului Ei, crucificat şi înviat, supremă mângâiere în viaţa aceasta şi ultima ţintă pentru cealaltă viaţă.
Brâncuşi s-a născut creştin, a trăit intens creştineşte şi a murit creştineşte. Uitaţi-vă la toată simplitatea și comportarea vieţii lui aproape schivnicească, acolo unde huzurul, luxul, petrecerea, libertinajul, erau la ele acasă, în mijlocul Parisului. Cu atât mult această capacitate de jertfă e mai de admirat, cu cât condiţiile ispitei sunt şi ele mai mari. Un pat de lemn masiv, un buştean drept scaun, un tuci de mămăligă cu făcăleţul lui, un blid pe o vatră care-i este şi masă, e tot mobilierul acestui nabab al spiritului românesc.
Acestei icoane i se cuvine cinstire! Luaţi aminte, voi care vreţi să fiţi învăţători şi doctori trupeşti şi sufleteşti ai neamului românesc şi voi care loviţi acest neam sfinţit prin aceşti drepţi.
Şi sunt foarte mulţi! La “Marea Judecată” îi veţi putea privi în ochi?!”.
Text de Mărturisitorul Virgil Maxim – fost deținut politic timp de 23 de ani
sursa online: Florin Palas / fb
Pseudopatriarhul ecumenic se vacineaza si el.Acesta spune ca si vaccinul si mastile,restrictiile sunt dar din cer.Problema este asa:cand te uiti in sus,acolo nu sunt vamile vazduhului,”duhurile rele raspandite prin vazduhuri”,cum bine a zis Sf Ap Pavel?
https://saccsiv.wordpress.com/2021/01/16/patriarhul-bartolomeu-se-va-vaccine-deoarece-vaccinul-masca-si-restrictiile-la-slujba-sunt-un-dar-din-cer/
Mai actual ca oricând-Profetul martir al neamului strămoşesc ortodox, Mihai Eminescu
Mihai Eminescu, mesaj de Anul Nou (1883)
“Legi eterne mişcă universul de-asupra noastră, legi eterne conduc şi societăţile omeneşti. Suntem mici pe un glob neînsemnat în univers, dar inventăm mereu mijloace ca să ne facem viaţa grea şi dureroasă. Deşi ne dăm seama că viaţa-i ceva accidental, nu uităm patimile care ne mişcă. E în sufletul omenesc o ordine de lucruri tot atât de fatală ca şi aceia din lumea mecanică, şi astfel evenimentele care sgudue istoria sunt inevitabile ca şi evenimentele în constelaţia cerească.
Anul ce ‘ncepe nu inspiră multă speranţă, nu anunţă multă bucurie. Poporul nostru este aşezat între furtuna ce vine din apus spre a întâmpina pe cea de răsărit. Starea noastră nu depinde de noi, va fi determinată de alţii, şi totuşi guvernul se ocupă cu chestiuni care au menirea să agite opinia publică. E păcat şi nedemn ca ‘n situaţia gravă în care ne aflăm, să mai jucăm comedia luptelor lăuntrice.
Se ‘ncheie şi după datina noastră cu ziua de astăzi un şir de evenimente măsurate după apuneri şi răsăriri de soare şi fixate în memoria noastră cu cifrele acestei măsurători.
Dacă privim regularitatea fenomenelor lumii siderale şi o comparăm eu nestatornicia sorţii omeneşti, am putea crede că altceva se petrece în ceruri, altceva pe pământ. Cu toate acestea precum o lege eternă, mişcă universul deasupra capetelor noastre, precum puterea gravitaţiunii le face pe toate să plutească cu repejune în chaos, toţi astfel alte legi, mai greu de cunoscut, dar supuse aceleiaşi necesităţi, de la care nu este nici abatere, nici excepţie, guvernează oamenii şi societăţile.
Oricât de mici am fi pe acest glob atât de neînsemnat în univers, a cărui an întreg de câteva sute de zile nu e măcar un ceas pentru anul lui Neptun de şasezeci de mii de zile, totuşi ce multe şi mari mizerii se petrec în atât de scurt timp, cât de multe mijloace nu inventează oamenii spre a-şi face viaţa grea şi dureroasă!
S’ar crede că cu cât cunoştinţele înaintează, cu cât omul câştigă convingerea despre nimicnicia lui şi despre mărimea lui Dumnezeu, ar scădea deşertăciunea care este isvorul urei şi al desbinărilor; că încredinţându-se că nu numai nimic este, ci chiar mai puţin decât nimic, de vreme ce viaţa omenirei întregi este ceva accidental şi trecător pe coaja pământului, mintea lui va fi isbită cu atâta adâncime de acest mare problem, încât să poată uita patimele mici cari-l mişcă, mai puţin înseninătoare decât o picătură în ocean, de cât o clipă în eternitate. Dar nu este astfel.
Se vede că aceeaşi necesitate absolută, care dictează în mecanismul orb al gravitaţiunii cereşti, domneşte şi în inima omului; că ceea ce acolo ni se prezintă ca mişcare, e dincoace voinţă şi acţiune şi că ordinul moral de lucruri e tot atât de fatal ca şi acel al lumii mecanice.
De aceea vedem că marile evenimente istorice, răsboae cari sgudue omenirea, deşi par a atârna de decretul unui individ, sunt cu toate acesteia tot atât de inevitabile ca şi un eveniment în constelaţiunea cerească. E drept că cei vechi n’aveau cuvânt de-a pune oroscopul şi de-a judeca după situaţiunea aparentă a luminilor ceea ce se va petrece odinioară pe pământ, dar cu toate acestea, în naivul lor chip de-a vedea se ascundea un adevăr, acela, că precum o constelaţiune e dată cu necesitate, tot astfel evenimentele de pe pământ se’ntâmplă într’un şir, pare că de mai nainte determinat.
Dacă, după constelaţiunea împrejurărilor celor din urmă, am pune oroscopul anului ce vine, nu multă speranţă ne-ar inspira, nu multă bucurie ne-ar face. Din nou chestiunea Orientului sau mai bine a împărţirii împărăţiei otomane e obiectul ce preocupă lumea politică şi se poate ca evenimentele din Egipet să fi fost cel dintâiu stadiu al desfăşurării chestiunii. În adevăr după înfrângerea insurecţiunei, a început a se desemna cu claritate alianţa austro-germană şi a se da pe faţă înarmările Rusiei.
[..]
În acest conflict, pe care viitorul îl indică cu claritate, ce se va alege de cei mici?Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muche de despărţire între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit. Oricare ar fi soarta armelor, oricare norocul răsboiului, oricât de înţeleaptă va fi politica micului popor, rezultatul evenimentelor va fi totuşi stabilirea unei preiponderanţe politice, pururea fatală nouă, chiar dacă nu ne-ar ameninţa cu nimicirea totală.
Oare în preziua unor evenimente, determinante pentru soarta noastră, fac bine oamenii ce ne guvernă de-a pune chestiunea revizuirii constituţiei? Fac bine a propune excluderea din viaţa publică a elementelor celor mai luminate ale poporului, cari s’au dovedit în toţi timpii a fi şi cele mai patriotice, prin suprimarea colegiului I?
Nu numai că nu fac bine, dar chiar şeful acestui guvern a recunoscut-o aceasta, căci însuşi tindea la amânare reformelor, întemeindu-se pe probabilitatea evenimentelor, ce bat la poarta cetăţii noastre. Cu toate acestea curentul fatal de înoituri, care e caracteristic pentru epoca de spoială în care trăim, împinge pe majoritate la punerea unor chestiuni ce nu pot decât să turbure ţara şi să accentueze deosebirile de interes şi de partid între oameni.
Cu părere de rău cată să constatăm că, cu toată bătrâneţea prematură a năravurilor, inteligenţa politică a acestei ţări arată uneori semne de copilărie.Ca un sfinx, mut încă şi cu ochii închişi, stă anul viitor înaintea noastră, dar ştim bine că multe are de zis, că cumplite sunt enigmele ce le va rosti, că în prăpastie va cădea cel ce nu va fi în stare să le deslege.
Iar Edipul destinelor noastre se uită în faţa acestui sfinx, şi în loc de a fi pătruns de seriozitatea adâncă, tragică poate a fizionomiei lui, el s’apropie de monstru pentru a-i răspunde cu… jucăriile noastre constituţionale… Fără îndoială ceea ce are să se’ntâmple se va ‘ntâmpla, dar e păcat şi nu e demn ca atunci, când timpurile sunt foarte serioase, un popor să joace mica comedie a luptelor sale dinlăuntru.”
Articolul “La un an nou”, scris de Mihai Eminescu, a fost publicat în “Timpul”, la 1 ianuarie 1883
Un studiu amplu a fost realizat în Germania, de către 363 de medici pe mai mult de 25.000 de copii, cu privire la efectele utilizării unei măști la școală, purtarea ei fiind obligatorie în timpul acestei crize de sănătate.
Utilizarea zilnică medie a măștii este de 270 de minute sau 4,5 ore. Rezultatele sunt catastrofale, după cum puteți vedea mai jos sau făcând clic pe linkul sursă (https://www.researchsquare.com/article/rs-124394/v1) pentru acces direct la articolul științific. Aceste efecte sunt și mai distructive și de neînțeles, pentru că știm astăzi că copiii nu știu să poarte o mască, nu se îmbolnăvesc și nu sunt deloc contagioși. Așa că am dori să știm de ce să impunem masca elevilor!
Rezultate:
La 26 octombrie 2020, registrul – chestionar a fost utilizat de 20.353 de persoane. În acest anunț, raportăm rezultatele părinților, care au introdus date pentru un total de 25.930 de copii. Timpul mediu de utilizare a măștii a fost de 270 de minute pe zi. Tulburările cauzate de utilizarea măștii au fost raportate de 68% dintre părinți. Acestea includ iritabilitate (60%), cefalee (53%), dificultăți de concentrare (50%), fericire mai mică (49%), reticența de a merge la școală sau grădiniță (44%), disconfort (42%) dificultăți de învățare (38%) ) și somnolență sau oboseală (37%).
https://orthodoxostypos.gr/