Bogdan Ilea, avocatul preotului arestat Ionuț Pop. Fostul secretar de stat susține că este un caz de inducere în eroare a organelor judiciare.
Scandalul momentului în județul Sălaj și chiar în România îl reprezintă arestarea preotului Ionuț Pop, fost vicar al Episcopiei Sălaj, transferat între timp în județul Constanța. Avocatul sălăjean Bogdan Ilea este cel care îl reprezintă pe preotul Ionuț Pop, arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de delapidare cu consecințe deosebit de grave, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 600.000 de euro.
Bogdan Ilea, fost secretar de stat în Ministerul Justiției susținut de PNL a transmis public la postul de televiziune România TV faptul că „preotul Ionuț Pop a fost arestat pe nedrept.” Ionuț Pop este în arest până pe data de 24 noiembrie, așa cum au stabilit judecătorii Tribunalului Sălaj.
Bogdan Ilea susține că unicitatea acestui caz constă în aceea că persoana care a denunțat neregulile la episcopia Sălajului, asta încă din luna martie anului 2024, a ajuns din denunțător și avertizor de integritate al DNA Cluj, inculpat la Salaj intr-un dosar , de această dată tocmai pentru faptele pe care el însuși le-a denunțat.
Ilea susține că preotul Ionuț Pop a formulat un denunț în luna martie la DNA Cluj în care reclama șantajul și presiunile la care a fost supus pe parcursul exercitării funcției de vicar episcopal.
„Acesta a reclamat nereguli la CAR Omenia, angajări fictive (bani ramaneau la episcopie), cărți publicate din banii episcopiei de către episcop, excursii în străinătate sub pretextul unor conferințe decontate din banii episcopiei, imobil achiziționat de pe persoană fizică de către conducătorii episcopiei (Petroniu), și fonduri ale episcopiei și ale CAR omenia utilizate pentru ridicarea unei case arhierești fără știința Patriarhiei Române. Totul cu stiința conducerii Episcopiei.
Coincidență sau nu, chiar pe data de 30 iulie atunci când vicarul episcopal și-a înaintat demisia și s-a mutat la Constanța a fost inițiat în baza unei sesizări din oficiu, un dosar similar celui de la DNA Cluj, însă de data aceasta dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și unicul suspect și ulterior inculpat în acest dosar este chiar preotul vicar care a reclamat toate aceste aspecte încă din luna martie. Suntem în prezența unui caz de inducere în eroare a organelor judiciare, în care cel care avut curajul să rupă tăcerea și să denunțe neregulile, este strivit de organele judiciare din Sălaj. Arestarea sa este nedreaptă și oamenii trebuie să știe adevărul: că acest om a denunțat încă din luna martie nereguli la episcopie, pentru asta a fost nevoit să se auto exileze la Constanța, să-și dea demisia de la episcopie, iar acum este arestat pentru un prejudiciu de care nu a beneficiat, iar cei care au beneficiat sunt martori în dosar. Organele judiciare trebuie să acționeze potrivit principiului aflării adevărului. Exista paragrafe din referatul cu propunere de arestare care au fost copiate din alt dosar unde inculpata era femeie !!! Am formulat contestație împotriva măsurii arestării care este exclusiv o represiune pentru ca NU exista motive de arestare și sperăm ca macar judecătorii de la Curtea de Apel Cluj să vadă intreaga imagine”, transmite avocatul Bogdan Ilea.
Preluare de pe Sălajul Liber
În Episcopia Sălajului, bănuțul văduvei ajunge în buzunarele pungașilor ecumeniști
Fostul vicar al Episcopiei Sălajului a fost reținut, în această dimineață, pentru 24 de ore, de procurori. Preotul Pop Ionuț este acuzat de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune și fals în înscrisuri. Acesta ar fi cauzat, prin faptele sale, un prejudiciu de 3 milioane de lei.
Reținerea vicarului vine după ce ieri, 24 octombrie, au avut loc 6 percheziții domiciliare, în urma cărora anchetatorii au ridicat mai multe documente.
Redăm comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj: “Se efectuează acte de urmărire penală faţă de suspectul P. I., vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal şi art. 35 alin. I Cod penal şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
In sarcina suspectului P.1. s-a reţinut că, în perioada 2020-2024, în calitate de vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, calitate în care era împuternicit să deruleze operaţiuni bancare în numele acestei entităţi, şi-a însuşit sume de bani din patrimoniul Episcopiei Sălajului pe care le-a folosit în interes propriu.
De asemenea, pe lângă această modalitate de comitere a faptei, suspectul a efectuat mai multe tranzacţii din contul Episcopiei Sălajului în contul C.A.R. Omenia, pe care le-a justificat ca reprezentând returnare împrumut, însă aceste viramente nu aveau fundament real, sumele fiind ulterior însuşite de către acelaşi
suspect. Pentru a conferi o aparenţă de legalitate viramentelor efectuate din contul bancar al Episcopiei Sălajului, suspectul a falsificat mai multe înscrisuri, încercând să justifice legalitatea operaţiunilor efectuate.
La data de 24.10.2024 organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul lnspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au efectuat un număr de şase percheziţii domiciliare, fiind ridicate înscrisuri relevante pentru stabilirea adevărului în cauză. La data de 25.10.2024 s-a dispus reţinerea suspectului Pop Ionuț pe o durată de 24 ore pentru săvârşirea infi.acţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în fomă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prejudiciul estimativ cauzat este în cuantum de aproximativ 3.000.000 de
lei. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor relevante soluţionării cauzei.
Precizăm faptul că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Preluare de pe Sălăjanul
Comentariu
Acest jaf abominabil a fost posibil datorită faptului că Pop Ionuț cumula două funcții de primă mărime: vicar episcopal și consilier economic. De-aici, deținea pîrghiile de putere și de decizie, privind finanțele Episcopiei, nefiind supus vreunui control, deoarece ocupantul funcției de episcop, Petroniu Florea, cel răspunzător de administrația eparhială, l-a numit în funcții cu un scop determinat. Rezultatele le vedem acum. Din 2020, de cînd a fost numit consilier economic Pop Ionuț, într-o zonă colinară a Zalăului au început să se înalțe două case somptuoase, pe terenuri învecinate. Știam că una este a pseudo-episcopului Petroniu, cealaltă a lui Pop Ionuț. Schema a funcționat, pînă zilele trecute.
Mai înainte, se pare că Petroniu Florea a înstrăinat casa, prin cine știe ce manevre șmecherești, iar Pop I. a vandut-o și el cu 500 000 de euro! Nu se încurcă băieții cu sume mici. Oricum, oamenii aceștia au atras un val teribil de hule asupra Bisericii noastre. Pop I. a aruncat o pată urîtă și asupra etniei din care provine.
Presbiter Iovița Vasile
Reținerea vicarului vine după ce ieri, 24 octombrie, au avut loc 6 percheziții domiciliare, în urma cărora anchetatorii au ridicat mai multe documente.
Redăm comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj: “Se efectuează acte de urmărire penală faţă de suspectul P. I., vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal şi art. 35 alin. I Cod penal şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
In sarcina suspectului P.1. s-a reţinut că, în perioada 2020-2024, în calitate de vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, calitate în care era împuternicit să deruleze operaţiuni bancare în numele acestei entităţi, şi-a însuşit sume de bani din patrimoniul Episcopiei Sălajului pe care le-a folosit în interes propriu.
De asemenea, pe lângă această modalitate de comitere a faptei, suspectul a efectuat mai multe tranzacţii din contul Episcopiei Sălajului în contul C.A.R. Omenia, pe care le-a justificat ca reprezentând returnare împrumut, însă aceste viramente nu aveau fundament real, sumele fiind ulterior însuşite de către acelaşi
suspect. Pentru a conferi o aparenţă de legalitate viramentelor efectuate din contul bancar al Episcopiei Sălajului, suspectul a falsificat mai multe înscrisuri, încercând să justifice legalitatea operaţiunilor efectuate.
La data de 24.10.2024 organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul lnspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au efectuat un număr de şase percheziţii domiciliare, fiind ridicate înscrisuri relevante pentru stabilirea adevărului în cauză. La data de 25.10.2024 s-a dispus reţinerea suspectului Pop Ionuț pe o durată de 24 ore pentru săvârşirea infi.acţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în fomă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prejudiciul estimativ cauzat este în cuantum de aproximativ 3.000.000 de
lei. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor relevante soluţionării cauzei.
Precizăm faptul că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Preluare de pe Sălăjanul
Comentariu
Acest jaf abominabil a fost posibil datorită faptului că Pop Ionuț cumula două funcții de primă mărime: vicar episcopal și consilier economic. De-aici, deținea pîrghiile de putere și de decizie, privind finanțele Episcopiei, nefiind supus vreunui control, deoarece ocupantul funcției de episcop, Petroniu Florea, cel răspunzător de administrația eparhială, l-a numit în funcții cu un scop determinat. Rezultatele le vedem acum. Din 2020, de cînd a fost numit consilier economic Pop Ionuț, într-o zonă colinară a Zalăului au început să se înalțe două case somptuoase, pe terenuri învecinate. Știam că una este a pseudo-episcopului Petroniu, cealaltă a lui Pop Ionuț. Schema a funcționat, pînă zilele trecute.
Mai înainte, se pare că Petroniu Florea a înstrăinat casa, prin cine știe ce manevre șmecherești, iar Pop I. a vandut-o și el cu 500 000 de euro! Nu se încurcă băieții cu sume mici. Oricum, oamenii aceștia au atras un val teribil de hule asupra Bisericii noastre. Pop I. a aruncat o pată urîtă și asupra etniei din care provine.
Presbiter Iovița Vasile
De ieri, 26 octombrie 2024, întreaga pseudo-ierarhie a Sfintei Biserici Ortodoxe Romane este schismatică
Nu s-a încredințat sarcina pomenirii schismaticului Epifanie Dumenko din Ucraina unui pseudo-ierarh roman, de teama recțiilor care s-ar fi declanșat imediat. Au recurs la o viclenie ecumenistă: l-au pus pe minciuno- arhiepiscopul Ciprului, Gheorghe să slujească Sfanta Liturghie la un altar exterior de la Patriarhie, iar la vremea pomenirii întîi-stătătorilor Bisericilor, la ieșirea cu Cinstitele Daruri, ce auzim? În locul Păstorului Canonic și legitim al Ucrainei, PF Onufrie, a fost pomenit Epifaniu Kievu! Din momentul pronunțării numelui acelui mirean nevrednic, înveșmîntat arhierește, toți pseudo-ierarhii romani sunt declarați schismatici, nevrednici de a fi urmați.
În condiții firești, orice mirean putea urca pe scenă și avea datoria să-l poftească să înceteze slujirea, să părăsească locul și implicit pămîntul romanesc. Nu s-a întîmplat! Pseudo-ierarhii romani au devenit muți, niciunul nu îndrăznește să se ridice împotriva acestei cumplite fărădelegi. N-au făcut-o acum, nu o vor face nici în viitor. Precedentul a fost creat. Ne amintim că și nevrednicul Siluan din Ungaria a slujit cu schismaticii lui Epifanie și a fost doar o palidă reacție din parte celor îngrădiți de erezie.
Doresc să fac o precizare necesară: Este greșit să spunem că Biserica Ortodoxă Romană a intrat în schismă. Biserica, Mireasa lui Hristos, rămîne aceeași, Sfantă și neprihănită, indiferent de cîte erezii și schisme ar fi lovită. Părinții Bisericii spun că păcatul schismei nu se iartă nici prin mucenicie. Ajunge, domnilor! Ne-ați făcut destul rău. De ani de zile vă cerem să vă pocăiți sau să plecați din scaunele episcopale. Este singurul bine pe care-l mai puteți face Bisericii.
Întărește, Dumneazeule, Sfînta și Dreapta Credință a Dreptmăritorilor creștini, și Sfantă Biserica Ta o păzește în veacul veacului. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
PS La Liturghia de azi 27 octombrie 2024, pseudo-patriarhul Daniel nu l-a pomenit pe Epifanie Dumenko. Faptul e puțin relevant, din moment ce a slujit în sobor alături de marele pomenitor Gheorghiță din Cipru. Firesc ar fi fost să-l admonesteze și să-l invite să iasă din sobor. Nu a făcut-o, înseamnă că și el consimte.
Predică la Duminica a 24-a după Pogorârea Sfântului Duh. Adevărurile Dumnezeieşti, veşnice, mântuitoare, şi împotrivirile ştiinţei mincinoase
În anul 65 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris cea dintâi Epistolă Pastorală adresată Episcopului Timotei al Efesului. Grija de căpetenie arătată în Epistolă a fost aceea de a-l feri pe tânărul păstor şi Biserica sa de primejdia rătăcirii de la adevăr. Spre sfârşit, aşa îi scrie Episcopului: ,,O, Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă (I Timotei 6, 20-21).
Şi atunci, dar mai ales în vremurile noastre, ştiinţa mincinoasă, diavolească, aş spune eu, era şi este o ameninţare pentru cei neîntăriţi în Credinţă. Ce este, de fapt, ştiinţa? Este cunoaştere.Tendinţa fiecărui om este aceea de a cunoaşte cât mai mult, lucru firesc şi de dorit, atunci când cunoaşterea este îndreptată spre adevăr. Când omul părăseşte calea adevărului şi se lasă purtat de duhurile satanice, cunoaşterea lui devine strâmbă, denaturată, păgubitoare pentru sufletul său. Spre cunoaştere înaintează şi vrăjitorii şi masonii şi spiritiştii, adică aceia care pretind că vorbesc cu duhurile morţilor. Cunoaşterea lor le este profund dăunătoare, pierzătoare chiar, deoarece este de pe tărâmul întunecat al diavolului, şi-l duce pe om în mrejele tatălui minciunii şi la pierderea mântuirii.
Când cunoaşterea omului se referă la Dumnezeu şi adevărurile Sale veşnice şi mântuitoare, sensul acesteia este bun, şi-n această cunoaştere omul are drum deschis să înainteze, în toată viaţa sa pământească, spre viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan chiar aşa defineşte veşnicia: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 3). Cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi este un domeniu vast, un drum care nu se sfârşeşte niciodată, oricât s-ar strădui omul. Spunea Părintele Stăniloae că Teologia este un munte, şi cei mai puternici abia ajung la poalele lui.
Din rătăcirile cele multe ale oamenilor, s-a constituit ceea ce Apostolul Domnului a numit ştiinţa mincinoasă, proclamată infailibilă şi unică sursă a cunoaşterii, iar slujitorii ei se pretind un fel de zei care, din vreme-n vreme, urcă în Olimp şi aduc oamenilor ,,adevărurile’’ de care aceştia ar avea nevoie. Istoria stă mărturie de câte ori ,,adevărurile’’ ştiinţei mincinoase au fost trâmbiţate ca ultime, de neclintit, pentru ca mai târziu să fie infirmate şi părăsite, înlocuite de alte ,,adevăruri’’, într-o succesiune ce pare că nu se mai sfârşeşte.
Dintotdeauna oamenii şi-au pus întrebi privitoare la sensul şi rostul existenţei lor. Câtă vreme au rămas în lumina Revelaţiei Dumnezeieşti, au stat în adevăr şi cunoaşterea lor a fost dreaptă. De prea multe ori însă, oamenii au dobândit o cutezanţă luciferică, s-au întors de la adevăr şi s-au împotmolit în hăţişurile rătăcirii. În anul 1859, Charles Darwin a publicat o carte numită ,,Originea speciilor’’, în care susţinea că toată viaţa pe pământ a apărut din organismele monocelulare, care au evoluat spre forme complexe, până când s-a ajuns la vieţuitoarele de azi, omul fiind cel mai evoluat. Este aşa numita teorie evoluţionistă. În sfârşit, nebunul care spunea în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1), avea un temei ,,ştiinţific’’ pentru a-L tăgădui pe Dumnezeu.
Necredincioşii s-au grăbit să îmbrăţişeze această teorie neghioabă şi în scurtă vreme ,,stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor’’. Puterile iadului au săltat de bucurie. Comunismul satanic şi-a apropriat inepţia aceasta şi a ridicat-o la rangul de adevăr, a răspândit-o asiduu, mutilând conştiinţe şi distrugând vieţi. Ştiinţa mincinoasă a ajuns la cea mai înaltă ,,cucerire’’ a sa, tăgăduirea lui Dumnezeu. ,,Dumnezeul’’ lor era de-acum material, care s-ar fi autocreat, era omul însuşi. Aşa s-au deschis porţile pentru cele mai monstruoase crime ce s-au măsurat cu sutele de milioane. A învăţat ceva omenirea din grozăviile trecutului? Unii, da – cei mai mulţi, nu.
Ştiinţa mincinoasă caută cu înfrigurare să demonstreze originile universului. Aşa s-a ajuns la construirea în Elveţia, a unui accelerator subteran de particule, în lungime de 28 de kilometri. O investiţie uriaşă, o construcţie faraonică la care lucrează mii de ,,savanţi’’. Experimentul acestora avea ca temă demonstrarea unei alte teorii neroade, aceea numită ,,bing-bang’’, prin care se susţine că universal ar fi apărut în urma unei mari explozii, ce a avut loc cu 15 miliarde de ani în urmă! Nici mai mult, nici mai puţin. Urma ca prin 20 octombrie să fie create condiţiile big-bang-ului şi să se ofere ,,dovada’’ temeiniciei acestei teorii. La data respectivă însă, şandramaua s-a defectat şi, nici până în ziua de astăzi, nimic n-au reuşit să demonstreze. Asta e ştiinţa lor infailibilă. Mi-aduc aminte cu câtă emfază ni se spunea în anii de liceu că nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci doar lucruri care nu se cunosc încă.
Ştiinţa mincinoasă spune că adevărul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos e, de fapt, mit. Ştiinţa mincinoasă ne spune că învierea fiicei lui Iair era imposibilă, la fel ca vindecarea acelei femei care s-a atins de haina Domnului.
După vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, Fiul lui Dumnezeu a fost căutat de un anume Iair, mai-marele sinagogii iudeilor. Ce l-a adus la picioarele Mântuitorului? Durerea lui de părinte, pricinuită de starea extrem de gravă a fiicei sale, unica fiică, aflată în pragul morţii. Ce era în inima lui Iair, ştie numai acela care a trecut prin încercări similare, de care să ne ferească Bunul Dumnezeu. Ascultând rugămintea mai-marelui sinagogii, Domnul Hristos S-a îndreptat imediat spre casa acestuia.
Mulţimea însă Îl împresura şi provoca o anumită stare de dezordine, care-i făcea mersul anevoios. În învălmăşeala aceea, o biată femeie bolnavă de doisprezece ani, având curgere de sânge, şi-a făcut cu greu loc, până s-a apropiat şi s-a atins de poala hainei Învăţătorului nostru. Minunea lui Dumnezeu! Curgerea sângelui ei s-a oprit îndată. Faptul ar fi putut să rămână neştiut. Iubitorul de oameni Hristos nu ne-a lipsit de cunoaşterea acestei vindecări, fapt pentru care a întrebat: ,,Cine este cel ce s-a atins de Mine?’’ Întrebarea a părut unora că este fără sens în acea îmbulzeală. Femeia însă a venit tremurând, a căzut la picioarele Domnului Iisus şi a mărturisit cum s-a vindecat de neputinţa ei. Faptul că tremura şi era stăpânită de emoţie şi frică, este pilduitor pentru noi cei reci şi indiferenţi în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Nu ne îndeamnă Biserica să ne apropiem de Dumnezeu ,,cu frică, cu credinţă şi cutermur?’’ Aşa s-a apropiat femeia aceea bolnavă, şi Mântuitorul a tămăduit-o, apoi i-a risipit tulburarea cu cuvinte blânde şi mângâietoare: ,,Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace’’ (Luca 8, 48).
Când să-şi continue drumul spre casa lui Iair, cineva a venit în grabă, aducând vestea cea rea: ,,A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul’’. Ca să nu dea loc unei dureri incomensurabile, Mântuitorul S-a grăbit să-l mângâie şi să-l încurajeze pe Iair: ,,Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi’’. Ajuns la casa durerii, a intrat în odaia unde fetiţa zăcea moartă, însoţit de trei din Sfinţii Apostoli şi de părinţii ei. ,,Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme’’. Cu aceste cuvinte caută să le risipească durerea acelor oameni. Vorbele acestea au fost pentru cei împuţinaţi la minte, prilej de râs. Râdeau de Mântuitorul!, ei care erau atât de siguri de atotputernicia morţii. Moartea e biruită şi acum: a prins copila de mână şi a ridicat-o, ,,duhul ei s-a întors şi a înviat îndată!’’ Dacă moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup, învierea este opusul, adică sufletul se întoarce în trup şi omul ajunge iarăşi în starea de dinainte.
Ce-ar putea face ştiinţa mincinoasă în faţa celor două minuni Dumnezeieşti, despre care ne relatează Evanghelia acestei Duminici? Evident, ceea ce face de obicei: contestă, tăgăduieşte, răstălmăceşte, se împotriveşte. Atâta poate, atâta face. Mulţi oameni, unii de bună credinţă, se străduiesc să întindă punţi între Teologie şi falsa ştiinţă, să concilieze adevărurile Dumnezeieşti cu susţinerile ştiinţei mincinoase. Demers inutil, deoarece între cele două e o prăpastie de netrecut: ,,Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (I Corinteni 6, 15). Niciuna.
Am spus mai înainte că ştiinţa înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea cea mai înaltă o dă omului Sfânta Teologie Ortodoxă, păstrătoare fidelă a adevărurilor veşnice şi mântuitoare, cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. Aceasta este adevărata ştiinţă! Aşa scria Sfântul Apostol Pavel celor din Biserica din Colose: ,,De aceea şi noi, din ziua în care am aflat, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească. Umblând cu vrednicie înaintea Domnului, plăcuţi lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu’’. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
Şi atunci, dar mai ales în vremurile noastre, ştiinţa mincinoasă, diavolească, aş spune eu, era şi este o ameninţare pentru cei neîntăriţi în Credinţă. Ce este, de fapt, ştiinţa? Este cunoaştere.Tendinţa fiecărui om este aceea de a cunoaşte cât mai mult, lucru firesc şi de dorit, atunci când cunoaşterea este îndreptată spre adevăr. Când omul părăseşte calea adevărului şi se lasă purtat de duhurile satanice, cunoaşterea lui devine strâmbă, denaturată, păgubitoare pentru sufletul său. Spre cunoaştere înaintează şi vrăjitorii şi masonii şi spiritiştii, adică aceia care pretind că vorbesc cu duhurile morţilor. Cunoaşterea lor le este profund dăunătoare, pierzătoare chiar, deoarece este de pe tărâmul întunecat al diavolului, şi-l duce pe om în mrejele tatălui minciunii şi la pierderea mântuirii.
Când cunoaşterea omului se referă la Dumnezeu şi adevărurile Sale veşnice şi mântuitoare, sensul acesteia este bun, şi-n această cunoaştere omul are drum deschis să înainteze, în toată viaţa sa pământească, spre viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan chiar aşa defineşte veşnicia: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 3). Cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi este un domeniu vast, un drum care nu se sfârşeşte niciodată, oricât s-ar strădui omul. Spunea Părintele Stăniloae că Teologia este un munte, şi cei mai puternici abia ajung la poalele lui.
Din rătăcirile cele multe ale oamenilor, s-a constituit ceea ce Apostolul Domnului a numit ştiinţa mincinoasă, proclamată infailibilă şi unică sursă a cunoaşterii, iar slujitorii ei se pretind un fel de zei care, din vreme-n vreme, urcă în Olimp şi aduc oamenilor ,,adevărurile’’ de care aceştia ar avea nevoie. Istoria stă mărturie de câte ori ,,adevărurile’’ ştiinţei mincinoase au fost trâmbiţate ca ultime, de neclintit, pentru ca mai târziu să fie infirmate şi părăsite, înlocuite de alte ,,adevăruri’’, într-o succesiune ce pare că nu se mai sfârşeşte.
Dintotdeauna oamenii şi-au pus întrebi privitoare la sensul şi rostul existenţei lor. Câtă vreme au rămas în lumina Revelaţiei Dumnezeieşti, au stat în adevăr şi cunoaşterea lor a fost dreaptă. De prea multe ori însă, oamenii au dobândit o cutezanţă luciferică, s-au întors de la adevăr şi s-au împotmolit în hăţişurile rătăcirii. În anul 1859, Charles Darwin a publicat o carte numită ,,Originea speciilor’’, în care susţinea că toată viaţa pe pământ a apărut din organismele monocelulare, care au evoluat spre forme complexe, până când s-a ajuns la vieţuitoarele de azi, omul fiind cel mai evoluat. Este aşa numita teorie evoluţionistă. În sfârşit, nebunul care spunea în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1), avea un temei ,,ştiinţific’’ pentru a-L tăgădui pe Dumnezeu.
Necredincioşii s-au grăbit să îmbrăţişeze această teorie neghioabă şi în scurtă vreme ,,stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor’’. Puterile iadului au săltat de bucurie. Comunismul satanic şi-a apropriat inepţia aceasta şi a ridicat-o la rangul de adevăr, a răspândit-o asiduu, mutilând conştiinţe şi distrugând vieţi. Ştiinţa mincinoasă a ajuns la cea mai înaltă ,,cucerire’’ a sa, tăgăduirea lui Dumnezeu. ,,Dumnezeul’’ lor era de-acum material, care s-ar fi autocreat, era omul însuşi. Aşa s-au deschis porţile pentru cele mai monstruoase crime ce s-au măsurat cu sutele de milioane. A învăţat ceva omenirea din grozăviile trecutului? Unii, da – cei mai mulţi, nu.
Ştiinţa mincinoasă caută cu înfrigurare să demonstreze originile universului. Aşa s-a ajuns la construirea în Elveţia, a unui accelerator subteran de particule, în lungime de 28 de kilometri. O investiţie uriaşă, o construcţie faraonică la care lucrează mii de ,,savanţi’’. Experimentul acestora avea ca temă demonstrarea unei alte teorii neroade, aceea numită ,,bing-bang’’, prin care se susţine că universal ar fi apărut în urma unei mari explozii, ce a avut loc cu 15 miliarde de ani în urmă! Nici mai mult, nici mai puţin. Urma ca prin 20 octombrie să fie create condiţiile big-bang-ului şi să se ofere ,,dovada’’ temeiniciei acestei teorii. La data respectivă însă, şandramaua s-a defectat şi, nici până în ziua de astăzi, nimic n-au reuşit să demonstreze. Asta e ştiinţa lor infailibilă. Mi-aduc aminte cu câtă emfază ni se spunea în anii de liceu că nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci doar lucruri care nu se cunosc încă.
Ştiinţa mincinoasă spune că adevărul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos e, de fapt, mit. Ştiinţa mincinoasă ne spune că învierea fiicei lui Iair era imposibilă, la fel ca vindecarea acelei femei care s-a atins de haina Domnului.
După vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, Fiul lui Dumnezeu a fost căutat de un anume Iair, mai-marele sinagogii iudeilor. Ce l-a adus la picioarele Mântuitorului? Durerea lui de părinte, pricinuită de starea extrem de gravă a fiicei sale, unica fiică, aflată în pragul morţii. Ce era în inima lui Iair, ştie numai acela care a trecut prin încercări similare, de care să ne ferească Bunul Dumnezeu. Ascultând rugămintea mai-marelui sinagogii, Domnul Hristos S-a îndreptat imediat spre casa acestuia.
Mulţimea însă Îl împresura şi provoca o anumită stare de dezordine, care-i făcea mersul anevoios. În învălmăşeala aceea, o biată femeie bolnavă de doisprezece ani, având curgere de sânge, şi-a făcut cu greu loc, până s-a apropiat şi s-a atins de poala hainei Învăţătorului nostru. Minunea lui Dumnezeu! Curgerea sângelui ei s-a oprit îndată. Faptul ar fi putut să rămână neştiut. Iubitorul de oameni Hristos nu ne-a lipsit de cunoaşterea acestei vindecări, fapt pentru care a întrebat: ,,Cine este cel ce s-a atins de Mine?’’ Întrebarea a părut unora că este fără sens în acea îmbulzeală. Femeia însă a venit tremurând, a căzut la picioarele Domnului Iisus şi a mărturisit cum s-a vindecat de neputinţa ei. Faptul că tremura şi era stăpânită de emoţie şi frică, este pilduitor pentru noi cei reci şi indiferenţi în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Nu ne îndeamnă Biserica să ne apropiem de Dumnezeu ,,cu frică, cu credinţă şi cutermur?’’ Aşa s-a apropiat femeia aceea bolnavă, şi Mântuitorul a tămăduit-o, apoi i-a risipit tulburarea cu cuvinte blânde şi mângâietoare: ,,Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace’’ (Luca 8, 48).
Când să-şi continue drumul spre casa lui Iair, cineva a venit în grabă, aducând vestea cea rea: ,,A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul’’. Ca să nu dea loc unei dureri incomensurabile, Mântuitorul S-a grăbit să-l mângâie şi să-l încurajeze pe Iair: ,,Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi’’. Ajuns la casa durerii, a intrat în odaia unde fetiţa zăcea moartă, însoţit de trei din Sfinţii Apostoli şi de părinţii ei. ,,Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme’’. Cu aceste cuvinte caută să le risipească durerea acelor oameni. Vorbele acestea au fost pentru cei împuţinaţi la minte, prilej de râs. Râdeau de Mântuitorul!, ei care erau atât de siguri de atotputernicia morţii. Moartea e biruită şi acum: a prins copila de mână şi a ridicat-o, ,,duhul ei s-a întors şi a înviat îndată!’’ Dacă moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup, învierea este opusul, adică sufletul se întoarce în trup şi omul ajunge iarăşi în starea de dinainte.
Ce-ar putea face ştiinţa mincinoasă în faţa celor două minuni Dumnezeieşti, despre care ne relatează Evanghelia acestei Duminici? Evident, ceea ce face de obicei: contestă, tăgăduieşte, răstălmăceşte, se împotriveşte. Atâta poate, atâta face. Mulţi oameni, unii de bună credinţă, se străduiesc să întindă punţi între Teologie şi falsa ştiinţă, să concilieze adevărurile Dumnezeieşti cu susţinerile ştiinţei mincinoase. Demers inutil, deoarece între cele două e o prăpastie de netrecut: ,,Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (I Corinteni 6, 15). Niciuna.
Am spus mai înainte că ştiinţa înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea cea mai înaltă o dă omului Sfânta Teologie Ortodoxă, păstrătoare fidelă a adevărurilor veşnice şi mântuitoare, cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. Aceasta este adevărata ştiinţă! Aşa scria Sfântul Apostol Pavel celor din Biserica din Colose: ,,De aceea şi noi, din ziua în care am aflat, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească. Umblând cu vrednicie înaintea Domnului, plăcuţi lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu’’. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.
Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.
Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).
Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.
Presbiter Iovița Vasile
Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.
Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).
Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.
Presbiter Iovița Vasile
Lupta iudeilor împotriva lui Dumnezeu
În cărţile noastre bisericeşti se află o Rânduială privitoare la modul cum trebuie primiţi evreii care vin la Sfânta Credinţă Ortodoxă şi voiesc a fi madulare ale Bisericii lui Hristos. Între întrebările care li se adresează, este şi aceasta: ,,Mai întâi, te întreb pe tine de te lepezi cu adevărat de toată credinţa jidovească şi de toate născocirile lor, şi de toată lupta lor împotriva lui Dumnezeu, ce o au împotriva Domnului nostru Iisus Hristos şi asupra Preacuratei Maicii Sale, şi asupra tuturor Sfinţilor, şi asupra tuturor creştinilor, şi de toată defăimarea lor împotriva Bisericii, ca a unor potrivnici ai lui Dumnezeu, şi îi afuriseşti pe ei?’’
Întrebarea este justificată de un adevăr întristător, acela că, de-a lungul a mai bine de două mii de ani, evreii au dus o luptă plină de ură împotriva lui Dumnezeu şi a tot ce este arătat mai sus. Şi pentru că este cunoscută încrâncenarea lor, în mijlocul tuturor popoarelor creştine care i-au primit şi găzduit, evreii au născocit o puzderie de secte zise ,,creştine’’ care, asemenea unor cutii de rezonanţă, au preluat şi amplificat învăţăturile mincinoase ale acestora. Se ştie că şi Martin Luther a făcut reforma aceea diabolică sub înrâurirea evreilor, care i-au şi furnizat ,,argumentele’’ scripturistice împotriva învăţăturii celei sănătoase a Bisericii. Reformatorul a fost, aşadar, unealta evreilor, iar reforma s-a făcut în sensul dorit de ei.
Între aberaţiile plăsmuite de evrei se află şi aceea că preacurata Fecioară Maria ar fi fost o femeie de rând, care a născut pe Omul Hristos, dar a avut şi alţi fiii, după cum ar dovedi-o chiar Noul Testament, când vorbeşte despre ,,fraţii Domnului’’ (Matei 12, 46-50; 13, 55-56; Marcu 3, 31-35; 6, 3; Luca 8, 19-21;Ioan 2, 12; 7, 3, 5, 10, etc). Biserica Ortodoxă a dovedit, în numeroase rânduri, că această învăţătură evreiască este mincinoasă şi drăcească, încât nu merită să o fac eu încă o dată. Aleg să afirm, şi de data aceasta, învăţătura despre Maica Domnului, aşa cum este păstrată de Sfânta Biserică. Preacurata Fecioară Maria a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naştere, ceea ce noi exprimăm prin expresia ,,Pururea Fecioară Maria’’. Cea pe care noi o numim ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’, a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat. Ce este împotriva acestei sfinte învăţături, de la cel rău este, cinstite cititorule.
Presbiter Ioviţa Vasile
Întrebarea este justificată de un adevăr întristător, acela că, de-a lungul a mai bine de două mii de ani, evreii au dus o luptă plină de ură împotriva lui Dumnezeu şi a tot ce este arătat mai sus. Şi pentru că este cunoscută încrâncenarea lor, în mijlocul tuturor popoarelor creştine care i-au primit şi găzduit, evreii au născocit o puzderie de secte zise ,,creştine’’ care, asemenea unor cutii de rezonanţă, au preluat şi amplificat învăţăturile mincinoase ale acestora. Se ştie că şi Martin Luther a făcut reforma aceea diabolică sub înrâurirea evreilor, care i-au şi furnizat ,,argumentele’’ scripturistice împotriva învăţăturii celei sănătoase a Bisericii. Reformatorul a fost, aşadar, unealta evreilor, iar reforma s-a făcut în sensul dorit de ei.
Între aberaţiile plăsmuite de evrei se află şi aceea că preacurata Fecioară Maria ar fi fost o femeie de rând, care a născut pe Omul Hristos, dar a avut şi alţi fiii, după cum ar dovedi-o chiar Noul Testament, când vorbeşte despre ,,fraţii Domnului’’ (Matei 12, 46-50; 13, 55-56; Marcu 3, 31-35; 6, 3; Luca 8, 19-21;Ioan 2, 12; 7, 3, 5, 10, etc). Biserica Ortodoxă a dovedit, în numeroase rânduri, că această învăţătură evreiască este mincinoasă şi drăcească, încât nu merită să o fac eu încă o dată. Aleg să afirm, şi de data aceasta, învăţătura despre Maica Domnului, aşa cum este păstrată de Sfânta Biserică. Preacurata Fecioară Maria a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naştere, ceea ce noi exprimăm prin expresia ,,Pururea Fecioară Maria’’. Cea pe care noi o numim ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’, a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat. Ce este împotriva acestei sfinte învăţături, de la cel rău este, cinstite cititorule.
Presbiter Ioviţa Vasile
Iahve este antisemit. Talmudul, cartea ,,sfantă’’ a ,,poporului ales’’
„Am fost surprins să constat cât de puțin știe lumea românească despre «Talmud». Aproape nimic! Cu gândul bun că această situație s-ar putea repara nițel prin publicarea unei cărți, am tipărit, în românește, «Talmudul – Cartea sfântă a evreilor».
O bună ocazie oferită curioșilor de a înțelege de ce Talmudul este considerat cea de-a doua carte sfântă a evreilor, prima fiind Biblia.”, spune Teșu Solomovici.
Evreul Teșu pare plin de bune intenții când încearcă să ne prezinte Talmudul pe înțelesul nostru, adică tradus în limba română. În viziunea sa, învățăturile Talmudului sunt un adevărat îndreptar de comportament pentru membrii „poporului ales”. Bineînțeles că pozitive în totalitate. Numai că sunt foarte curios ce răspunsuri, explicații, tălmăciri, ar putea da tovarășul Solomovici unui confrate evreu de-al său, pe nume Israel Shahak, care a studiat aceeași carte sfântă evreilor, Talmud, și a găsit câteva „sfaturi” cel puțin ciudate (prea blând termenul)?
Interesul manifestat de Israel Shahak pentru Talmud a început atunci când a fost martorul unui incident: într-un cartier evreiesc din Ieruslaim un evreu ultrareligios a refuzat să-și folosească telefonul într-o zi de sâmbătă pentru a chema salvarea pentru un vecin ne-evreu! Tribunalul rabinic a confirmat că acest comportament al lui a fost corect și pios; în esență, un evreu nu poate să violeze sabatul pentru a salva viața unui ne-evreu, mai mult, îi este interzis să facă asta și în cursul săptămânii. Violarea legii sabatului este permisă doar pentru a salva viața unui evreu. Derutat și indignat de comportamentul evreului religios, Israel Shahak a început să studieze Talmudul, legea religioasă de bază a evreilor. Iată ce a găsit în Talmud:
-Talmud, Iebhammoth 61a: „Doar evreii au dreptul să fie numiți oameni, nu și ne-evreii (goimii).”
-Talmud, Iore Dea 377, 1: „Servitorii ne-evrei morți trebuiesc înlocuiți precum vacile sau asinii pierduți. Niciun fel de simpatie pentru evreii care-i angajează.”
-Talmud, Jalkut Rubeni Gadol 12b: „Sufletele ne-evreilor provin din spirite spurcate, pe care le numim porci.”
-Talmud, Tosaphot, Jebamoth 94b: „Dacă mâncați în prezența unui ne-evreu este ca și cum ați mânca cu un câine.”
-Talmud, Yebamoth 98a: „Toți copiii goimilor sunt animale.”
-Talmud, Orach Chaiim 57, 6a: „Nu trebuie să aveți mai multă milă pentru un ne-evreu decât pentru un porc bolnav de stomac.”
-Talmud, Kerithuth 6b p. 78: „Doar evreii sunt ființe umane, ne-evreii (goim-ii) sunt animale.”
-Talmud, Kethuboth 110b: „Pentru a interpreta un psalm un rabin a spus: Psalmistul îi compară pe ne-evrei cu fiarele spurcate.”
-Talmud, Abhodah Zarah 4b: „Puteți omorî un ne-evreu cu propriile mâini.”
-Talmud, Abhodah Zarah 26b T.: „Chiar și cel mai bun ne-evreu trebuie omorât.”
-Talmud, Bammidber Raba c 21 & Jalkut 772: „Evreii care varsă sângele ne-evreilor aduc ofrandă lui Dumnezeu.”
Am citat din studiile unei somități internaționale.
Evreul Israel Shahak, supraviețuitor al Holocaustului, a fost profesor la Universitatea din Ierusalim și președinte al Ligii Israeliene pentru Drepturile Omului.
— Sursa: Anonimus Preluare de pe Ortodoxia.ro
Scurt comentariu
,,Boul își cunoaște stăpînul și măgarul ieslea domnului său, dar Israel, nu Mă cunoaște, poporul meu nu Mă pricepe. Vai ție, neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul (Iahve), tăgăduit-au pe sfantul lui Israel, întorsu-i-au spatele’’ (Isaia 1, 3-4).
Cînd Însuși Dumnezeul Adevărului te califică astfel și te așează acolo unde-ți este locul, prin pana Sfantului Prooroc Isaia, e mai bine să stai în ungherul tău, să fii cît mai mic la gură și nu mai emiți pretenții absurde de ,,popor ales’’.
O bună ocazie oferită curioșilor de a înțelege de ce Talmudul este considerat cea de-a doua carte sfântă a evreilor, prima fiind Biblia.”, spune Teșu Solomovici.
Evreul Teșu pare plin de bune intenții când încearcă să ne prezinte Talmudul pe înțelesul nostru, adică tradus în limba română. În viziunea sa, învățăturile Talmudului sunt un adevărat îndreptar de comportament pentru membrii „poporului ales”. Bineînțeles că pozitive în totalitate. Numai că sunt foarte curios ce răspunsuri, explicații, tălmăciri, ar putea da tovarășul Solomovici unui confrate evreu de-al său, pe nume Israel Shahak, care a studiat aceeași carte sfântă evreilor, Talmud, și a găsit câteva „sfaturi” cel puțin ciudate (prea blând termenul)?
Interesul manifestat de Israel Shahak pentru Talmud a început atunci când a fost martorul unui incident: într-un cartier evreiesc din Ieruslaim un evreu ultrareligios a refuzat să-și folosească telefonul într-o zi de sâmbătă pentru a chema salvarea pentru un vecin ne-evreu! Tribunalul rabinic a confirmat că acest comportament al lui a fost corect și pios; în esență, un evreu nu poate să violeze sabatul pentru a salva viața unui ne-evreu, mai mult, îi este interzis să facă asta și în cursul săptămânii. Violarea legii sabatului este permisă doar pentru a salva viața unui evreu. Derutat și indignat de comportamentul evreului religios, Israel Shahak a început să studieze Talmudul, legea religioasă de bază a evreilor. Iată ce a găsit în Talmud:
-Talmud, Iebhammoth 61a: „Doar evreii au dreptul să fie numiți oameni, nu și ne-evreii (goimii).”
-Talmud, Iore Dea 377, 1: „Servitorii ne-evrei morți trebuiesc înlocuiți precum vacile sau asinii pierduți. Niciun fel de simpatie pentru evreii care-i angajează.”
-Talmud, Jalkut Rubeni Gadol 12b: „Sufletele ne-evreilor provin din spirite spurcate, pe care le numim porci.”
-Talmud, Tosaphot, Jebamoth 94b: „Dacă mâncați în prezența unui ne-evreu este ca și cum ați mânca cu un câine.”
-Talmud, Yebamoth 98a: „Toți copiii goimilor sunt animale.”
-Talmud, Orach Chaiim 57, 6a: „Nu trebuie să aveți mai multă milă pentru un ne-evreu decât pentru un porc bolnav de stomac.”
-Talmud, Kerithuth 6b p. 78: „Doar evreii sunt ființe umane, ne-evreii (goim-ii) sunt animale.”
-Talmud, Kethuboth 110b: „Pentru a interpreta un psalm un rabin a spus: Psalmistul îi compară pe ne-evrei cu fiarele spurcate.”
-Talmud, Abhodah Zarah 4b: „Puteți omorî un ne-evreu cu propriile mâini.”
-Talmud, Abhodah Zarah 26b T.: „Chiar și cel mai bun ne-evreu trebuie omorât.”
-Talmud, Bammidber Raba c 21 & Jalkut 772: „Evreii care varsă sângele ne-evreilor aduc ofrandă lui Dumnezeu.”
Am citat din studiile unei somități internaționale.
Evreul Israel Shahak, supraviețuitor al Holocaustului, a fost profesor la Universitatea din Ierusalim și președinte al Ligii Israeliene pentru Drepturile Omului.
— Sursa: Anonimus Preluare de pe Ortodoxia.ro
Scurt comentariu
,,Boul își cunoaște stăpînul și măgarul ieslea domnului său, dar Israel, nu Mă cunoaște, poporul meu nu Mă pricepe. Vai ție, neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul (Iahve), tăgăduit-au pe sfantul lui Israel, întorsu-i-au spatele’’ (Isaia 1, 3-4).
Cînd Însuși Dumnezeul Adevărului te califică astfel și te așează acolo unde-ți este locul, prin pana Sfantului Prooroc Isaia, e mai bine să stai în ungherul tău, să fii cît mai mic la gură și nu mai emiți pretenții absurde de ,,popor ales’’.
Evreii sunt popor cameleonic si devorator în relatia cu alte popoare
Evreii și-au creat propria religie in care ei se considera poporul ales de Dumnezeu, ca fiind cea rasa superioara, deasupra tuturor raselor de pe Terra. Si, drept urmare ei, evreii au dreptul sa fure si sa-i insele pe ceilalti locuitori ai planetei numiti goimi in Talmudul lor. Goimii avand statutul de sub – caini. Si de aceea daca li se impotrivesc lor, evreilor acestia pot sa-i omoare pe goimi ca pe muste cand au chef fara nici un motiv deoarece Dumnezeul lor, Molok, le ingaduie acest lucru. Uciderea unui goim fiind considerata chiar o jertfa de sange adusa lui Molok. Si fiind rasa superioara, ei evreii sunt ahtiati a strange averi nemuncite, prin specula si camata, practicate asupra popoarelor goimice.
Munca fizica e considerata o corvoada pentru ei, evreii. Munca fizica fiind lasata in sarcina animalelor goimice. Iar pentru a stange cat mai multe bagatii, evreii se stabilesc ca negustori si camatari cu umilinta in țările goimice tocmai pentru a le penetra structurile de putere, pana ajung sa ocupe cele mai importante posturi in sistemele financiare-economice-politice-militare si mediatice al tarilor invadate. Schimbandu-se numele in conformitate cu cele folosite de localnici, asemenea cameleonilor, care-si schimba culoare pentru a nu fi depistati de insectele pe care le vaneaza. In final tara respectiva ajungand Colonia iar poporul gazda sclavul lor. Daca populatiile locare li se opun atunci, la comanda, populatiile sunt etichetate ca anti-semite. Cand nu pot penetra o tara, atunci implementeaza cu dibacie revolutii sau razboaie sub steaguri false puse in cîrca altora, dar numai a lor nu. Revolutii si razboaie in care goimii se macelaresc unii pe altii cu banii imprumutati de evrei ambelor parti beligerante. Acesta-I, in mare poporul, ales chipurile de Dumnezeu.
O Mare Minciuna Mondiala, ei fiind in fapt, prin apucaturile pe care le au, un popor satanic imbracat in poleiala stralucitoare chipurile a sfinteniei intre popoare. Prin ceea ce fac in Palestina, Liban si Siria in aceste zile si-au arata adevarat fata de asasini. Poleiala stralucitoare de popor ales a cazut de pe ei. Poporul evreu este un popor satanic prin definitie.
Gelu Aramianu (preluare de pe blogul Ion Coja)
Munca fizica e considerata o corvoada pentru ei, evreii. Munca fizica fiind lasata in sarcina animalelor goimice. Iar pentru a stange cat mai multe bagatii, evreii se stabilesc ca negustori si camatari cu umilinta in țările goimice tocmai pentru a le penetra structurile de putere, pana ajung sa ocupe cele mai importante posturi in sistemele financiare-economice-politice-militare si mediatice al tarilor invadate. Schimbandu-se numele in conformitate cu cele folosite de localnici, asemenea cameleonilor, care-si schimba culoare pentru a nu fi depistati de insectele pe care le vaneaza. In final tara respectiva ajungand Colonia iar poporul gazda sclavul lor. Daca populatiile locare li se opun atunci, la comanda, populatiile sunt etichetate ca anti-semite. Cand nu pot penetra o tara, atunci implementeaza cu dibacie revolutii sau razboaie sub steaguri false puse in cîrca altora, dar numai a lor nu. Revolutii si razboaie in care goimii se macelaresc unii pe altii cu banii imprumutati de evrei ambelor parti beligerante. Acesta-I, in mare poporul, ales chipurile de Dumnezeu.
O Mare Minciuna Mondiala, ei fiind in fapt, prin apucaturile pe care le au, un popor satanic imbracat in poleiala stralucitoare chipurile a sfinteniei intre popoare. Prin ceea ce fac in Palestina, Liban si Siria in aceste zile si-au arata adevarat fata de asasini. Poleiala stralucitoare de popor ales a cazut de pe ei. Poporul evreu este un popor satanic prin definitie.
Gelu Aramianu (preluare de pe blogul Ion Coja)
Predică la Duminica a 23-a după Pogorârea Sfântului Duh. Spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu
Aproape de anul 100 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a scris, sub insuflare Dumnezeiască, acea Carte care încheie canonul Sfintelor Scripturi, numită Apocalipsa. În Capitolul 2 al acesteia, a aşezat un cuvânt adresat Sfintei Biserici din Smirna, o localitate din Asia Mică, pe teritoriul Turciei de azi. În vremea noastră, oraşul se numeşte Izmir şi aici găsim şi acum Biserica aceea biblică, cu existenţă neîntreruptă de două mii de ani. Este, după cum spun cunoscătorii, o comunitate bisericească statornică şi bine întărită în credinţă, care a străbătut toate furtunile şi vitregiile istoriei, în mijlocul unui popor păgân şi barbar. Îmi îngădui să reproduc cuvintele cuprinse în Sfânta Scriptură, adresate episcopului acestei Biserici: ,,Acestea zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat. Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Căci, iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii. Cine are urechi, să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor. Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea a doua’’ (Apocalipsă 2, 8-11).
La oarecare vreme după scrierea Apocalipsei, prin anul 143, Episcop al Bisericii din Smirna era Sfântul Policarp, cel care l-a cunoscut bine pe Sfântul Apostol Ioan, fiind ucenic şi ajutor al acestuia. Oraşul Smirna, ca multe alte întinderi geografice, se afla înglobat în Imperiul păgân roman, cu împăraţi fără Dumnezeu, închinători la idoli şi la zeii cei diavoleşti. Aceştia îi persecutau crunt pe cei care credeau în Mântuitorul noastru Hristos, iar prigoana aceea s-a răsfrânt şi peste Biserica din Smirna. În aceste împrejurări, Sfântul Policarp a fost arestat. În drumul spre locul judecăţii, a fost întâmpinat de doi senatori care ar fi vrut să-l scape de la moarte, de aceea l-au îndemnat să aducă, de formă, jertfă zeilor păgâni, dar să-şi păstreze credinţa în Domnul Iisus. Răspunsul Sfântului Policarp a fost prompt şi de neclintit: ,,Niciodată nu voi face ceea ce mă sfătuiţi voi’’. Ajuns la locul judecăţii, în faţa multor păgâni, judecătorul a vrut să-înduplece: ,,leapădă-te de Hristos, vorbeşte-L de rău şi te voi lăsa liber’’. Atunci, Sfântul a răspuns în chip memorabil, cu cuvinte care au străbătut istoria şi au ajuns la noi: ,,De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut niciun rău, numai bine. Cum să hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?’’ Elinii şi iudeii (sinagoga satanei) şi-au unit glasurile întru osândirea Sfântului Policarp: ,,Acesta este răsturnătorul a toată Asia, acesta este tatăl creştinilor, acesta este stricătorul zeilor noştri. Să-l arzi de viu’’. Fără să ştie, fără să vrea, potrivnicii au făcut o minunată descriere a Sfântului Policarp şi nu-i de mirare că au cerut moartea lui. La scurtă vreme, focul a fost aprins şi în mijlocul lui stătea Sfântul fără a fi vătămat, spre uimirea păgânilor. Un nelegiuit a alergat şi a străpuns trupul Sfântului şi sufletul său s-a dus în mâinile Împăratului Hristos, Care i-a făcut numai bine toată viaţa.
La pilda vieţii Sfântului Policarp să ia aminte toţi cei care s-au lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă şi şi-au dat sufletele în stăpânirea diavolului pentru oarecari demnităţi şi onoruri lumeşti, pentru bani şi slavă deşartă, pentru ranguri sociale sau, uneori, pentru o pungă de zdrenţe de la second hand.
Mult bine a făcut Domnul nostru Iisus Hristos demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Acesta a ajuns sub stăpânirea diavolului pierzător de suflete, şi de multă vreme trăia prin morminte, despuiat de haine, legat în lanţuri şi obezi, pe care le sfărâma cu putere demonică. Dar Milostivul Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel 18, 23). De aceea a venit Domnul Iisus Hristos în acel ţinut. Omul acesta, copleşit de relele diavolului, avea mare nevoie de binefacerile lui Dumnezeu. O legiune întreagă de demoni intraseră în el şi-l chinuiau fără milă de mulţi ani. O legiune din armata de atunci însemna şase mii de oameni. Atâţia erau şi demonii care-l chinuiau pe bietul om! Prezenţa Mântuitorul Hristos în locul acela era un greu chin pentru demonii cei întunecaţi. Biruiţi fiind, cer îngăduinţa să nu meargă în adânc, în iad adică, ci să intre în turma de porci din apropiere. Ce înţelegem noi din aceasta? Că puterea Mântuitorului Hristos e nemărginită, în vreme ce puterea celui rău depinde de îngăduinţa lui Dumnezeu, dar şi de voinţa noastră de a ne împotrivi diavolului. De aceea îi îndemna Sfântul Apostol Pavel pe cei din Biserica Efesului: ,,Nu daţi loc diavolului’’ (Efeseni 4, 27). Depinde, aşadar, de ajutorul lui Dumnezeu şi de voinţa noastră cât de mult îl putem îngrădi pe cel rău, şi cât îi putem zădărnici uneltirile.
Domnul Iisus a îngăduit demonilor să intre-n turma porcilor şi imediat aceştia s-au aruncat în mare. N-a fost nicio pagubă, dacă ne gândim că un suflet a fost izbăvit de sub puterea satanei şi a fost câştigat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Când un om ne salvează de la moarte, îi suntem recunoscători deoarece e binefăcătorul nostru. Cu atât mai mult, omul izbăvit de legiunea de demoni se cuvenea să fie recunoscător Marelui Binefăcător, care l-a mântuit de relele diavoleşti, l-a scăpat de moartea trupească şi l-a izbăvit de osânda veşnică din iadul spre care încerca legiunea demonică să-l ducă.
Locuitorii ţinutului au venit în acel loc şi, cu mintea lor îngustă, în loc să se bucure de Binefăcătorul lor, L-au rugat să plece din hotarele lor. Crasă înconştienţă! Omul izbăvit şi de-acum sănătos, l-a rugat pe Mântuitorul să rămână cu el. Şi Hristos a rămas cu el. Cum rămâne cu fiecare din noi, cum a rămas cu Sfinţii Apostoli până la sfârşitul veacului. Sfântul Evanghelist Marcu a scris că omul izbăvit L-a rugat pe Domnul să-l ia cu El (Marcu 5, 18). Oricare-ar fi interpretarea, faptul esenţial era dorinţa omului de a fi cu Iisus. Aşa să cugetăm şi noi! Să fim cu Hristos în orice împrejurare a vieţii. Să fim cu El şi după moartea noastră. Să fim cu El în veşnicie!
Când omul izbăvit şi-a arat dorinţa de a fi cu Iisus, Domnul nostru i-a spus: ,,Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu’’ (Luca 8, 39). Asemenea să facem şi noi după ce vom fi ieşit din sfânta biserică: să recunoaştem tot binele pe care ni l-a făcut Bunul Mântuitor. Să spunem tuturor acest bine şi să rămânem credincioşi până la moarte, precum Sfântul Policarp, aşa încât, la apusul vieţii noastre pământeşti să putem spune, împreună cu Psalmistul David: ,,Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine’’. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
La oarecare vreme după scrierea Apocalipsei, prin anul 143, Episcop al Bisericii din Smirna era Sfântul Policarp, cel care l-a cunoscut bine pe Sfântul Apostol Ioan, fiind ucenic şi ajutor al acestuia. Oraşul Smirna, ca multe alte întinderi geografice, se afla înglobat în Imperiul păgân roman, cu împăraţi fără Dumnezeu, închinători la idoli şi la zeii cei diavoleşti. Aceştia îi persecutau crunt pe cei care credeau în Mântuitorul noastru Hristos, iar prigoana aceea s-a răsfrânt şi peste Biserica din Smirna. În aceste împrejurări, Sfântul Policarp a fost arestat. În drumul spre locul judecăţii, a fost întâmpinat de doi senatori care ar fi vrut să-l scape de la moarte, de aceea l-au îndemnat să aducă, de formă, jertfă zeilor păgâni, dar să-şi păstreze credinţa în Domnul Iisus. Răspunsul Sfântului Policarp a fost prompt şi de neclintit: ,,Niciodată nu voi face ceea ce mă sfătuiţi voi’’. Ajuns la locul judecăţii, în faţa multor păgâni, judecătorul a vrut să-înduplece: ,,leapădă-te de Hristos, vorbeşte-L de rău şi te voi lăsa liber’’. Atunci, Sfântul a răspuns în chip memorabil, cu cuvinte care au străbătut istoria şi au ajuns la noi: ,,De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut niciun rău, numai bine. Cum să hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?’’ Elinii şi iudeii (sinagoga satanei) şi-au unit glasurile întru osândirea Sfântului Policarp: ,,Acesta este răsturnătorul a toată Asia, acesta este tatăl creştinilor, acesta este stricătorul zeilor noştri. Să-l arzi de viu’’. Fără să ştie, fără să vrea, potrivnicii au făcut o minunată descriere a Sfântului Policarp şi nu-i de mirare că au cerut moartea lui. La scurtă vreme, focul a fost aprins şi în mijlocul lui stătea Sfântul fără a fi vătămat, spre uimirea păgânilor. Un nelegiuit a alergat şi a străpuns trupul Sfântului şi sufletul său s-a dus în mâinile Împăratului Hristos, Care i-a făcut numai bine toată viaţa.
La pilda vieţii Sfântului Policarp să ia aminte toţi cei care s-au lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă şi şi-au dat sufletele în stăpânirea diavolului pentru oarecari demnităţi şi onoruri lumeşti, pentru bani şi slavă deşartă, pentru ranguri sociale sau, uneori, pentru o pungă de zdrenţe de la second hand.
Mult bine a făcut Domnul nostru Iisus Hristos demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Acesta a ajuns sub stăpânirea diavolului pierzător de suflete, şi de multă vreme trăia prin morminte, despuiat de haine, legat în lanţuri şi obezi, pe care le sfărâma cu putere demonică. Dar Milostivul Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel 18, 23). De aceea a venit Domnul Iisus Hristos în acel ţinut. Omul acesta, copleşit de relele diavolului, avea mare nevoie de binefacerile lui Dumnezeu. O legiune întreagă de demoni intraseră în el şi-l chinuiau fără milă de mulţi ani. O legiune din armata de atunci însemna şase mii de oameni. Atâţia erau şi demonii care-l chinuiau pe bietul om! Prezenţa Mântuitorul Hristos în locul acela era un greu chin pentru demonii cei întunecaţi. Biruiţi fiind, cer îngăduinţa să nu meargă în adânc, în iad adică, ci să intre în turma de porci din apropiere. Ce înţelegem noi din aceasta? Că puterea Mântuitorului Hristos e nemărginită, în vreme ce puterea celui rău depinde de îngăduinţa lui Dumnezeu, dar şi de voinţa noastră de a ne împotrivi diavolului. De aceea îi îndemna Sfântul Apostol Pavel pe cei din Biserica Efesului: ,,Nu daţi loc diavolului’’ (Efeseni 4, 27). Depinde, aşadar, de ajutorul lui Dumnezeu şi de voinţa noastră cât de mult îl putem îngrădi pe cel rău, şi cât îi putem zădărnici uneltirile.
Domnul Iisus a îngăduit demonilor să intre-n turma porcilor şi imediat aceştia s-au aruncat în mare. N-a fost nicio pagubă, dacă ne gândim că un suflet a fost izbăvit de sub puterea satanei şi a fost câştigat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Când un om ne salvează de la moarte, îi suntem recunoscători deoarece e binefăcătorul nostru. Cu atât mai mult, omul izbăvit de legiunea de demoni se cuvenea să fie recunoscător Marelui Binefăcător, care l-a mântuit de relele diavoleşti, l-a scăpat de moartea trupească şi l-a izbăvit de osânda veşnică din iadul spre care încerca legiunea demonică să-l ducă.
Locuitorii ţinutului au venit în acel loc şi, cu mintea lor îngustă, în loc să se bucure de Binefăcătorul lor, L-au rugat să plece din hotarele lor. Crasă înconştienţă! Omul izbăvit şi de-acum sănătos, l-a rugat pe Mântuitorul să rămână cu el. Şi Hristos a rămas cu el. Cum rămâne cu fiecare din noi, cum a rămas cu Sfinţii Apostoli până la sfârşitul veacului. Sfântul Evanghelist Marcu a scris că omul izbăvit L-a rugat pe Domnul să-l ia cu El (Marcu 5, 18). Oricare-ar fi interpretarea, faptul esenţial era dorinţa omului de a fi cu Iisus. Aşa să cugetăm şi noi! Să fim cu Hristos în orice împrejurare a vieţii. Să fim cu El şi după moartea noastră. Să fim cu El în veşnicie!
Când omul izbăvit şi-a arat dorinţa de a fi cu Iisus, Domnul nostru i-a spus: ,,Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu’’ (Luca 8, 39). Asemenea să facem şi noi după ce vom fi ieşit din sfânta biserică: să recunoaştem tot binele pe care ni l-a făcut Bunul Mântuitor. Să spunem tuturor acest bine şi să rămânem credincioşi până la moarte, precum Sfântul Policarp, aşa încât, la apusul vieţii noastre pământeşti să putem spune, împreună cu Psalmistul David: ,,Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine’’. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
Cazul Hoover: îi curgeau lacrimile, ba chiar s-a zbătut pe masă și a încercat să se ridice dar l-au sedat pentru a-i recolta inima pentru transplantPosted
O întâmplare șocantă a avut loc într-un spital din Kentucky, SUA, unde un donator de organe s-a trezit pe masa de operație exact în momentul în care medicii se pregăteau să-i scoată inima.
Thomas TJ Hoover a ajuns la Spitalul Baptist Health Richmond din Kentucky în octombrie 2021, după o supradoză de droguri. Medicii au spus că era în moarte cerebrală și au făcut teste pentru a stabili dacă organele lui sunt viabile pentru a fi recoltate, potrivit New York Post.
Natasha Miller era de serviciu în ziua respectivă la spital, fiind una dintre persoanele responsabile cu conservarea organelor. Ea a declarat pentru presă că atunci când asistentele l-au dus pe Hoover (36 de ani) în sala de operații, acesta nu părea să fie în moarte cerebrală.
„Se mișca vizibil”, a spus Miller. „Și atunci când ne-am dus acolo am văzut că îi curgeau lacrimi. În mod clar, plângea.”
Starea lui a șocat mai multe persoane aflate în sala de operație, iar doi dintre medicii care urmau să facă recoltarea de organe au refuzat să participe la intervenție.
Natasha Miller a spus că a fost șocată când l-a auzit pe coordonatorul de caz din partea Kentucky Organ Donor Affiliates (KODA) cerându-le ferm noilor medici veniți în sală să facă intervenția. „A sunat și a cerut să vină alți medici, pentru că procedura trebuia făcută”, a spus Miller pentru presa.
O altă angajată de la KODA spune că, în timp ce analiza cazul lui Hoover, a făcut o descoperire cutremurătoare. Nyckoletta Martin a povestit că a fost șocată să afle că bărbatul a mai dat semne de viață chiar în timp ce doctorul i-a examinat inima pentru a vedea dacă era viabilă pentru transplant.
„Donatorul se trezise în timpul procedurii de cateterism cardiac care a fost făcută în aceeași dimineață. Și s-a zbătut pe masă”, a spus Martin. Cu toate acestea, potrivit documentelor medicale, cei care au efectuat procedura l-au sedat pe Hoover care se lupta și chiar a încercat să se ridice, apoi au continuat cu procedurile în vederea recoltării organelor.
În urma acestui incident mai mulți membri ai echipei KODA au demisionat din funcții.
„Mi-am dedicat întreaga viață misiunii de donare și transplantului de organe, dar este foarte înfricoșător pentru mine să văd că aceste lucruri se pot întâmpla și nu există mai multe măsuri pentru protejarea donatorilor”, a spus Martin.
Sora lui Hoover spune că acesta și-a deschis ochii în timp ce era dus de la o unitate de terapie intensivă în sala de operație, dar i s-a spus că mișcarea a fost reflexă și nu înseamna că Hoover era încă în viață.
„Era ca și cum ar fi vrut să ne anunțe: Hei, sunt încă aici”, a spus Donna Rhorer, sora mai mare a lui Hoover.
Oficialii KODA au negat că vreun membru al acestei instituții le-ar fi cerut medicilor să continue intervenția de recoltare de organe la un pacient viu.
Procurorul general al statului Kentucky a menționat că în momentul de față cazul este analizat de anchetatori. O altă investigație este făcută de autoritățile sanitare.
În prezent, Thomas TJ Hoover locuiește cu sora lui și deși mai are unele probleme cu memoria, vorbirea și mersul, starea lui generală este una bună.
Preluare de pe Saccsiv
Thomas TJ Hoover a ajuns la Spitalul Baptist Health Richmond din Kentucky în octombrie 2021, după o supradoză de droguri. Medicii au spus că era în moarte cerebrală și au făcut teste pentru a stabili dacă organele lui sunt viabile pentru a fi recoltate, potrivit New York Post.
Natasha Miller era de serviciu în ziua respectivă la spital, fiind una dintre persoanele responsabile cu conservarea organelor. Ea a declarat pentru presă că atunci când asistentele l-au dus pe Hoover (36 de ani) în sala de operații, acesta nu părea să fie în moarte cerebrală.
„Se mișca vizibil”, a spus Miller. „Și atunci când ne-am dus acolo am văzut că îi curgeau lacrimi. În mod clar, plângea.”
Starea lui a șocat mai multe persoane aflate în sala de operație, iar doi dintre medicii care urmau să facă recoltarea de organe au refuzat să participe la intervenție.
Natasha Miller a spus că a fost șocată când l-a auzit pe coordonatorul de caz din partea Kentucky Organ Donor Affiliates (KODA) cerându-le ferm noilor medici veniți în sală să facă intervenția. „A sunat și a cerut să vină alți medici, pentru că procedura trebuia făcută”, a spus Miller pentru presa.
O altă angajată de la KODA spune că, în timp ce analiza cazul lui Hoover, a făcut o descoperire cutremurătoare. Nyckoletta Martin a povestit că a fost șocată să afle că bărbatul a mai dat semne de viață chiar în timp ce doctorul i-a examinat inima pentru a vedea dacă era viabilă pentru transplant.
„Donatorul se trezise în timpul procedurii de cateterism cardiac care a fost făcută în aceeași dimineață. Și s-a zbătut pe masă”, a spus Martin. Cu toate acestea, potrivit documentelor medicale, cei care au efectuat procedura l-au sedat pe Hoover care se lupta și chiar a încercat să se ridice, apoi au continuat cu procedurile în vederea recoltării organelor.
În urma acestui incident mai mulți membri ai echipei KODA au demisionat din funcții.
„Mi-am dedicat întreaga viață misiunii de donare și transplantului de organe, dar este foarte înfricoșător pentru mine să văd că aceste lucruri se pot întâmpla și nu există mai multe măsuri pentru protejarea donatorilor”, a spus Martin.
Sora lui Hoover spune că acesta și-a deschis ochii în timp ce era dus de la o unitate de terapie intensivă în sala de operație, dar i s-a spus că mișcarea a fost reflexă și nu înseamna că Hoover era încă în viață.
„Era ca și cum ar fi vrut să ne anunțe: Hei, sunt încă aici”, a spus Donna Rhorer, sora mai mare a lui Hoover.
Oficialii KODA au negat că vreun membru al acestei instituții le-ar fi cerut medicilor să continue intervenția de recoltare de organe la un pacient viu.
Procurorul general al statului Kentucky a menționat că în momentul de față cazul este analizat de anchetatori. O altă investigație este făcută de autoritățile sanitare.
În prezent, Thomas TJ Hoover locuiește cu sora lui și deși mai are unele probleme cu memoria, vorbirea și mersul, starea lui generală este una bună.
Preluare de pe Saccsiv
Sfantul Mucenic Andrei din Creta: Necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută lui Hristos Însuşi
În 17 octombrie facem pomenirea Sfântului Mucenic Andrei din Creta. Socotesc că ne este de folos să cunoaştem vieţuirea acestui plăcut al lui Dumnezeu.
Împărat era Constantin Copronim. Până atunci credincioşii Bisericii fuseseră prigoniţi pe faţă. Diavolul a găsit metoda perfidă de a-i persecuta ,,sub chipul râvnei pentru Dumnezeu’’, cum scriu cărţile bisericeşti. Astfel, împăratul a poruncit cu asprime ca sfintele icoane să fie scoase din biserici şi din case şi să fie aruncate, zicând că cinstirea acestora ar fi închinare la idoli. Cei slabi şi fricoşi s-au supus. Au fost însă şi din aceia care nu s-au lepădat de sfintele icoane, alegând să pătimească. Închisorile s-au umplut ,,nu de tâlhari, nici de hoţi, nici de alţi făcători de rele, ci de episcopi, de preoţi, de călugări şi de alţi dreptcredincioşi’’, cum au scris cei din vechime.
Văzând pătimirea fraţilor săi întru Hristos, temătorul de Dumnezeu, Andrei, s-a dus la Constantinopol, şi a mustrat pe împăratul păgân cu îndrăzneală: ,,Pentru ce, o, împărate, te numeşti creştin şi slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare şi robilor Lui le faci multe răutăţi?’’ Împărăţia lui Dumnezeu nu este a celor fricoşi, ci a celor care arată curaj întru mărturisirea adevărului. Andrei a fost prins de slujbaşi şi a fost bătut cu sălbăticie. Dumnezeu l-a întărit, încât a putut mărturisi înaintea barbarului împărat: ,,O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimeşte cel ce pătimeşte pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la Acela a Căruia este icoana? Pentru ce voi pedepsiţi cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stâlpii şi chipurile voastre cele împărăteşti? Dacă voi, care sunteţi azi şi mâine pieriţi ca praful, vreţi să fiţi cinstiţi întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniţi împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută Însuşi lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!’’ Sfântul Andrei a fost legat şi târât prin cetate şi, din îndemn diavolesc, unul din cei care urau sfintele icoane i-a tăiat picioarele şi astfel, s-a învrednicit de cununa muceniciei (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-224).
Astăzi, cei ce se pretind a fi ortodocşi se duc în adunările nelegiuite ale celor care urăsc sfintele icoane, pretinzând că reprezintă Biserica. Îşi justifică prezenţa acolo, spunând că o fac din dragoste şi pentru unire. Niciodată Biserica nu se va uni cu ereticii şi perverşii lumii.
Presbiter Iovița Vasile
Împărat era Constantin Copronim. Până atunci credincioşii Bisericii fuseseră prigoniţi pe faţă. Diavolul a găsit metoda perfidă de a-i persecuta ,,sub chipul râvnei pentru Dumnezeu’’, cum scriu cărţile bisericeşti. Astfel, împăratul a poruncit cu asprime ca sfintele icoane să fie scoase din biserici şi din case şi să fie aruncate, zicând că cinstirea acestora ar fi închinare la idoli. Cei slabi şi fricoşi s-au supus. Au fost însă şi din aceia care nu s-au lepădat de sfintele icoane, alegând să pătimească. Închisorile s-au umplut ,,nu de tâlhari, nici de hoţi, nici de alţi făcători de rele, ci de episcopi, de preoţi, de călugări şi de alţi dreptcredincioşi’’, cum au scris cei din vechime.
Văzând pătimirea fraţilor săi întru Hristos, temătorul de Dumnezeu, Andrei, s-a dus la Constantinopol, şi a mustrat pe împăratul păgân cu îndrăzneală: ,,Pentru ce, o, împărate, te numeşti creştin şi slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare şi robilor Lui le faci multe răutăţi?’’ Împărăţia lui Dumnezeu nu este a celor fricoşi, ci a celor care arată curaj întru mărturisirea adevărului. Andrei a fost prins de slujbaşi şi a fost bătut cu sălbăticie. Dumnezeu l-a întărit, încât a putut mărturisi înaintea barbarului împărat: ,,O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimeşte cel ce pătimeşte pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la Acela a Căruia este icoana? Pentru ce voi pedepsiţi cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stâlpii şi chipurile voastre cele împărăteşti? Dacă voi, care sunteţi azi şi mâine pieriţi ca praful, vreţi să fiţi cinstiţi întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniţi împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută Însuşi lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!’’ Sfântul Andrei a fost legat şi târât prin cetate şi, din îndemn diavolesc, unul din cei care urau sfintele icoane i-a tăiat picioarele şi astfel, s-a învrednicit de cununa muceniciei (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-224).
Astăzi, cei ce se pretind a fi ortodocşi se duc în adunările nelegiuite ale celor care urăsc sfintele icoane, pretinzând că reprezintă Biserica. Îşi justifică prezenţa acolo, spunând că o fac din dragoste şi pentru unire. Niciodată Biserica nu se va uni cu ereticii şi perverşii lumii.
Presbiter Iovița Vasile
Mediocritatea, nebunia, prostia și ignoranța – la cîrma Romaniei
Iertați-mă, nu vreau să jignesc pe nimeni. În lumea aceasta sunt mulți nebuni, proști, ignoranți. Pe mine mă interesează cei care sunt ridicați în ,,demnități’’ , la conducerea țării, avînd ,,avantajul’’ de a fi proști patentați. Sunt multe de spus, n-am capacitatea de a dezvolta aceată componentă a vieții noastre, și-atunci vreau să mă refer la proștii noștri patentați.
1.Klaus Iohannis. Zicea dumnealui că romanii care refuză vaccinul sunt ori proști, ori inconștienți. Eu m-am nimerit în categoria proștilor, pentru că am refuzat această făcătură diavolească și am căutat să-i feresc și pe alții. Cat am reușit, Dumnezeu știe. Dar afirmațiile acestui sfertodoct, promovat în vîrful piramidei romanești, îmi deschid calea ca să-i spun că dumnealui este un impostor, un incapabil, un fudul, care nu cunoaște nici măcar formula de calculare a ariei cercului, cum s-a dovedit într-o emisiune televizată. Prietene, lasă-ne. Ai stat zece ani la cîrma Romaniei cu încolăciri de șarpe și ți-ai satisfăcut toate capriciile tale bolnăvicioase. Ai subjugat Țara străinilor fără Dumnezeu. Vei intra în istorie ca un personaj jalnic, neputincios, supus, fără coloană vertrebrală. Du-te, învîrtindu-te.
2.Caporalul Nicolae Ciucă. Acesta este nivelul ,,intelectual’’ la care a ajuns. El însă e general, făcut de americani. Făcut, nu născut! E un penibil, un neputincios care nu are ce căuta în politică. Și totuși se află pe trepte înalte ale puterii. Nu ca factor de decizie, ci o umilă slugă a americanilor. Țara a fost împînzită cu panouri purtînd figura sa tîmpă, asigurîndu-ne că e un ostaș în slujba Țării. Așa fiind, să se ducă în Ucraina, să lupte cu avînt împotriva lui Putin, dar să nu ne ceară să ne trimitem tinerii într-un război absurd (scuzați pleonasmul!), să moară pentru că așa vor niște demenți. Paranteză: caporal a fost și Hitler, și…
3.Marcel Ciolacu. O glumă proastă a istoriei. Mărginit, piețar cu experiență, fără diplomă de bacalaureat, a fost împins în funcția de prim-ministru.
Vai ție, Romanie. Te conduc neghiobii! Dumnezeu să-i ierte, să ne ierte și pe noi.
Presbiter Iovița Vasile
1.Klaus Iohannis. Zicea dumnealui că romanii care refuză vaccinul sunt ori proști, ori inconștienți. Eu m-am nimerit în categoria proștilor, pentru că am refuzat această făcătură diavolească și am căutat să-i feresc și pe alții. Cat am reușit, Dumnezeu știe. Dar afirmațiile acestui sfertodoct, promovat în vîrful piramidei romanești, îmi deschid calea ca să-i spun că dumnealui este un impostor, un incapabil, un fudul, care nu cunoaște nici măcar formula de calculare a ariei cercului, cum s-a dovedit într-o emisiune televizată. Prietene, lasă-ne. Ai stat zece ani la cîrma Romaniei cu încolăciri de șarpe și ți-ai satisfăcut toate capriciile tale bolnăvicioase. Ai subjugat Țara străinilor fără Dumnezeu. Vei intra în istorie ca un personaj jalnic, neputincios, supus, fără coloană vertrebrală. Du-te, învîrtindu-te.
2.Caporalul Nicolae Ciucă. Acesta este nivelul ,,intelectual’’ la care a ajuns. El însă e general, făcut de americani. Făcut, nu născut! E un penibil, un neputincios care nu are ce căuta în politică. Și totuși se află pe trepte înalte ale puterii. Nu ca factor de decizie, ci o umilă slugă a americanilor. Țara a fost împînzită cu panouri purtînd figura sa tîmpă, asigurîndu-ne că e un ostaș în slujba Țării. Așa fiind, să se ducă în Ucraina, să lupte cu avînt împotriva lui Putin, dar să nu ne ceară să ne trimitem tinerii într-un război absurd (scuzați pleonasmul!), să moară pentru că așa vor niște demenți. Paranteză: caporal a fost și Hitler, și…
3.Marcel Ciolacu. O glumă proastă a istoriei. Mărginit, piețar cu experiență, fără diplomă de bacalaureat, a fost împins în funcția de prim-ministru.
Vai ție, Romanie. Te conduc neghiobii! Dumnezeu să-i ierte, să ne ierte și pe noi.
Presbiter Iovița Vasile
Luminile Apocalipsei
Cartea Apocalipsei descrie lupta Bisericii noastre cu puterile întunericului, de la întemeierea ei pînă la a Doua Venire a Mantuitorului Hristos, cînd se va arăta biruința asupra tuturor lucrărilor satanice, aflate acum în plină desfășurare. Ultima Carte a Bibliei descrie evenimente teribile, înfricoșătoare chiar, fenomene catastrofice, generatoare de spaimă și frică, pentru cei împuținați în Credință.
În pofida acestor realități, Apocalipsa este o Carte luminoasă, dominată de prezența Mantuitorului în această parte a istoriei lumii. Să ne amintim partea de la început: Hristos Domnul ni Se arată în mijlocul a șapte sfeșnice (șapte Biserici), ținînd în mîini șapte stele, care sunt îngerii (episcopii păstori ai Bisericilor). Ce înfățișare Dumnezeiască, dătătoare de speranță, de încredere în biruința lui Hristos și a Bisericii Sale!
Cartea Apocalipsei se încheie într-o notă optimistă, cu chemarea Miresei, care își așteaptă Mirele.
,,Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, înaintea Bisericilor. Eu sunt rădăcina şi sămînța lui David, Steaua strălucitoare cea de dimineață.
Şi Duhul şi Mireasa (Biserica) zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.†
Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!’’ (Apocalipsa 22, 16-21)
Strîmtorarea cea mare
Despre ea a vorbit Mantuitorul: ,,Și va fi srîmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii pînă acum, și nici nu va mai fi. Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile’’ (Matei 24, 21-22). Ne confruntăm cu puterile cele rele întunericului. E o luptă grea pentru viața cea veșnică, sau pentru osînda veșnică. Dumnezeu ne-a dat să cunoaștem cu multă vreme înainte deznodămîntul, prin strălucirile luminilor Apocalipsei. Redau mai jos un fragment, o frumusețe, un sublim Dumnezeiesc, descriind vremea de după biruința Mielului Hristos asupra puterilor satanice:
,,Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul.
Şi toţi îngerii stăteau împrejurul tronului bătrânilor şi al celor patru fiinţe, şi au căzut înaintea tronului pe feţele lor şi s-au închinat lui Dumnezeu,
Zicând: Amin! Binecuvântarea şi slava şi înţelepciunea şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria – Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!
Iar unul dintre bătrâni a deschis gura şi mi-a zis: Aceştia care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt şi de unde au venit?
Şi am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.†
Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi slujesc în el, ziua şi noaptea, şi Cel ce şade pe tron va înălța cortul Său asupra lor.
Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă;
Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor’’. (Apocalipsa 7, 9-17).
Apocalipsa a încetat a fi o Carte ermetică, greu sau imposibil de înțeles. Domnezeu ne descoperă treptat înțelesurile ei, spre înțelepțirea și mîntuirea noastră.
Presbiter Iovița Vasile
În pofida acestor realități, Apocalipsa este o Carte luminoasă, dominată de prezența Mantuitorului în această parte a istoriei lumii. Să ne amintim partea de la început: Hristos Domnul ni Se arată în mijlocul a șapte sfeșnice (șapte Biserici), ținînd în mîini șapte stele, care sunt îngerii (episcopii păstori ai Bisericilor). Ce înfățișare Dumnezeiască, dătătoare de speranță, de încredere în biruința lui Hristos și a Bisericii Sale!
Cartea Apocalipsei se încheie într-o notă optimistă, cu chemarea Miresei, care își așteaptă Mirele.
,,Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, înaintea Bisericilor. Eu sunt rădăcina şi sămînța lui David, Steaua strălucitoare cea de dimineață.
Şi Duhul şi Mireasa (Biserica) zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.†
Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!’’ (Apocalipsa 22, 16-21)
Strîmtorarea cea mare
Despre ea a vorbit Mantuitorul: ,,Și va fi srîmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii pînă acum, și nici nu va mai fi. Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile’’ (Matei 24, 21-22). Ne confruntăm cu puterile cele rele întunericului. E o luptă grea pentru viața cea veșnică, sau pentru osînda veșnică. Dumnezeu ne-a dat să cunoaștem cu multă vreme înainte deznodămîntul, prin strălucirile luminilor Apocalipsei. Redau mai jos un fragment, o frumusețe, un sublim Dumnezeiesc, descriind vremea de după biruința Mielului Hristos asupra puterilor satanice:
,,Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul.
Şi toţi îngerii stăteau împrejurul tronului bătrânilor şi al celor patru fiinţe, şi au căzut înaintea tronului pe feţele lor şi s-au închinat lui Dumnezeu,
Zicând: Amin! Binecuvântarea şi slava şi înţelepciunea şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria – Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!
Iar unul dintre bătrâni a deschis gura şi mi-a zis: Aceştia care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt şi de unde au venit?
Şi am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.†
Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi slujesc în el, ziua şi noaptea, şi Cel ce şade pe tron va înălța cortul Său asupra lor.
Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă;
Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor’’. (Apocalipsa 7, 9-17).
Apocalipsa a încetat a fi o Carte ermetică, greu sau imposibil de înțeles. Domnezeu ne descoperă treptat înțelesurile ei, spre înțelepțirea și mîntuirea noastră.
Presbiter Iovița Vasile
Nebunie? Prostie? Necredință? Întunecime de minte? Toate la un loc
Încrederea prea marea în bunătatea lui Dumnezeu este păcat împotriva Duhului Sfant, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.
Nebunia care domină cetatea Vaticanului în aceste vremuri ne fac, volens-nolens, să stăruim asupra acestui păcat, enunțat în titlu. Iată declarațiile bolunzilor (magh., bolond = prost, nebun):
,,Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!’’
,,Iadul nu există. Dumnezeu e atât de bun, încât nu-și va chinui veșnic fiii, indiferent cum au trăit în viața pământească’’.
Portavocea nebunului papă Francisc:
Radcliffe a mai scris că învățătura Bisericii este „în evoluție” și a citat aprobarea de către papa Francisc a „binecuvântărilor” pentru „cuplurile” homosexuale în Fiducia Supplicans.
De asemenea, Radcliffe a folosit în mod distorsionat Scriptura pentru a susține afirmația falsă și scandaloasă potrivit căreia cei care se implică în acte homosexuale caută roadele Duhului Sfânt, precum „dragostea” și „stăpânirea de sine”.
Tot în articolul său, Radcliffe i-a lăudat pe așa-numiții „catolici gay maturi”, angajați în „relații serioase”.
Radcliffe a fost invitat de Francisc să conducă o tabără pentru episcopi înainte de începerea reuniunii sinodului asupra sinodalității anul trecut, în ciuda promovării consecvente din partea sa a ideologiei LGBT.
După nebunia celor de la Vatican, poți trăi în cele mai îngrozitoare păcate izvodite de vrăjmașul diavol, pentru că papa și șleahta lui de nebuni îți garantează mîntuirea. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni exclude iadul. Cu alte cuvinte, iartă-mă, Doamne, Mantuitorul minte atunci cînd vorbește despre chinurile veșnice ale iadului. ,,Dreptatea’’ papei este mai presus de adevărurile lui Dumnezeu!
Catolici din toate țările, uniți-vă. Dar nu sub sceptrul nebunului Francisc, ci în Sfanta Biserică Ortodoxă. Altfel…
Presbiter Iovița Vasile
Nebunia care domină cetatea Vaticanului în aceste vremuri ne fac, volens-nolens, să stăruim asupra acestui păcat, enunțat în titlu. Iată declarațiile bolunzilor (magh., bolond = prost, nebun):
,,Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!’’
,,Iadul nu există. Dumnezeu e atât de bun, încât nu-și va chinui veșnic fiii, indiferent cum au trăit în viața pământească’’.
Portavocea nebunului papă Francisc:
Radcliffe a mai scris că învățătura Bisericii este „în evoluție” și a citat aprobarea de către papa Francisc a „binecuvântărilor” pentru „cuplurile” homosexuale în Fiducia Supplicans.
De asemenea, Radcliffe a folosit în mod distorsionat Scriptura pentru a susține afirmația falsă și scandaloasă potrivit căreia cei care se implică în acte homosexuale caută roadele Duhului Sfânt, precum „dragostea” și „stăpânirea de sine”.
Tot în articolul său, Radcliffe i-a lăudat pe așa-numiții „catolici gay maturi”, angajați în „relații serioase”.
Radcliffe a fost invitat de Francisc să conducă o tabără pentru episcopi înainte de începerea reuniunii sinodului asupra sinodalității anul trecut, în ciuda promovării consecvente din partea sa a ideologiei LGBT.
După nebunia celor de la Vatican, poți trăi în cele mai îngrozitoare păcate izvodite de vrăjmașul diavol, pentru că papa și șleahta lui de nebuni îți garantează mîntuirea. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni exclude iadul. Cu alte cuvinte, iartă-mă, Doamne, Mantuitorul minte atunci cînd vorbește despre chinurile veșnice ale iadului. ,,Dreptatea’’ papei este mai presus de adevărurile lui Dumnezeu!
Catolici din toate țările, uniți-vă. Dar nu sub sceptrul nebunului Francisc, ci în Sfanta Biserică Ortodoxă. Altfel…
Presbiter Iovița Vasile
Sfantul Lucian din Antiohia: Stați împrejurul meu și faceți-vă Biserică vie
Iubite cititorule! Vei fi fost prezent de multe ori în biserică la Sfânta Liturghie şi, fără-ndoială, ai văzut uneori că atunci când preotul adresează chemarea ,,cu frică de Dumnezeu, cu Credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi’’, nimeni nu se îndreaptă spre sfântul potir pentru a primi Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului Hristos. Suntem împiedicaţi de ispita diavolească, sau poate de lenea şi nepăsarea noastră.
Îţi voi scrie, în continuare, o pildă din viaţa Sfântului Lucian din Antiohia, din vremea când se găsea întemniţat din pricină că era credincios al Bisericii.
În vremea lui Maximian, închisorile erau pline cu mărturisitori ai lui Hristos. Sfântul Lucian se afla printre cei închişi. Se apropia sărbătoarea Dumnezeieştii Teofanii şi credincioşii întemniţaţi doreau să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine, lucru imposibil de împlinit, date fiind asprimile şi lipsurile temniţei. Atunci ei s-au rugat lui Dumnezeu să nu-i lipsească de Sfânta Împărtăşanie. A binevoit Dumnezeu ca temnicerii să fie mai puţin vigilenţi şi atunci câţiva credincioşi s-au adunat în temniţă, aducând pâine şi vin. Sfântul Lucian le-a spus credincioşilor: ,,Staţi împrejurul meu şi vă faceţi biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decât cea de lemne sau de pietre’’. Neajunsul era că nu aveau masă pe care să săvârşească Sfânta Liturghie, însă Sfântul le-a spus: ,,Pe pieptul meu o să puneţi şi va fi prestol viu al Dumnezeului Celui Viu’’. Şi aşa s-a săvârşit Sfânta Liturghie, iar ei s-au împărtăşit întru curăţia inimii. Dimineaţa au venit slujbaşii temniţei. Sfântul a strigat de trei ori ,,Sunt creştin’’, apoi a adormit în Domnul.
Această pildă (nu parabolă!) ne arată râvna înaintaşilor noştri pentru cele sfinte, în condiţiile draconice ale închisorilor. Nu este, oare, păcat că atunci când sfinţiţii slujitori ai Bisericii adresează chemarea, niciunul din credincioşi nu răspunde?
Presbiter Iovița Vasile
Îţi voi scrie, în continuare, o pildă din viaţa Sfântului Lucian din Antiohia, din vremea când se găsea întemniţat din pricină că era credincios al Bisericii.
În vremea lui Maximian, închisorile erau pline cu mărturisitori ai lui Hristos. Sfântul Lucian se afla printre cei închişi. Se apropia sărbătoarea Dumnezeieştii Teofanii şi credincioşii întemniţaţi doreau să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine, lucru imposibil de împlinit, date fiind asprimile şi lipsurile temniţei. Atunci ei s-au rugat lui Dumnezeu să nu-i lipsească de Sfânta Împărtăşanie. A binevoit Dumnezeu ca temnicerii să fie mai puţin vigilenţi şi atunci câţiva credincioşi s-au adunat în temniţă, aducând pâine şi vin. Sfântul Lucian le-a spus credincioşilor: ,,Staţi împrejurul meu şi vă faceţi biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decât cea de lemne sau de pietre’’. Neajunsul era că nu aveau masă pe care să săvârşească Sfânta Liturghie, însă Sfântul le-a spus: ,,Pe pieptul meu o să puneţi şi va fi prestol viu al Dumnezeului Celui Viu’’. Şi aşa s-a săvârşit Sfânta Liturghie, iar ei s-au împărtăşit întru curăţia inimii. Dimineaţa au venit slujbaşii temniţei. Sfântul a strigat de trei ori ,,Sunt creştin’’, apoi a adormit în Domnul.
Această pildă (nu parabolă!) ne arată râvna înaintaşilor noştri pentru cele sfinte, în condiţiile draconice ale închisorilor. Nu este, oare, păcat că atunci când sfinţiţii slujitori ai Bisericii adresează chemarea, niciunul din credincioşi nu răspunde?
Presbiter Iovița Vasile