-Spuneți-mi, vă rog, părinte Elpidie, pentru că acum sunt informat de prieteni ascultători din Cipru, cum că papa, papa Francisc este în Cipru. Și în momentul de față, acum când vorbim și nu știu dacă avem cu ajutorul tehnologiei și sunet dintr-o biserică ortodoxă, unde are loc o Liturghie comună, adică catolici și ortodocși slujesc împreună. Acum am fost informat despre asta. Putem să ascultăm puțin? (Rugăciunile care se aud, sunt dintr-o capişte catolică din Cipru)
-Ceea ce vedem este o slujbă? Ajutați-mă, că nu văd bine (se adresează controlului postului de radio). Este într-o biserică ortodoxă sau într-o biserică catolică? Într-o biserică catolică. Și există preoți ortodocși acolo? Am înțeles. Uitați, papa și oricare Patriarh și oricare Arhiereu, au fost desemnați să fie conducători ai unor comunități, comunități creștine. Cumva așa, au fost numite și cetele, pe care Dumnezeu le-a făcut zece. Vechiul Testament ne spune că au fost zece cete de îngeri. Ce a stabilit? Fiecare ceată să aibă un conducător. Deci toți acești conducători… care a fost ținta și scopul lor? Să-și ajute îngerii, atunci în Cer, să-L iubească pe Dumnezeu mai mult și să fie mereu aproape de El, prin cele cinci virtuți esențiale ale iubirii, care sunt credința, devotamentul, încrederea, ascultarea și recunoștința.Acum, când unul dintre ei, conducătorul cetei, Arhanghelul, le spune îngerilor săi: „Nu veți mai asculta de acum, de ceea ce ne spune Dumnezeu, dar veți asculta de ceea ce vă spun eu, pentru că eu sunt conducătorul vostru”, vedeți acest lucru corect ? Spuneți-mi?!
-Nu, evident!
-Deci dacă acești îngeri, în loc să asculte de ce spune Dumnezeu, ar asculta asta, adică opusul, pe care le-ar spune Arhanghelul lor, ar face bine? Ascultăm de Conducătorul și Creatorul nostru Dumnezeu și ascultăm de îngerii Săi, de Arhanghelii Săi, așa numiții generali ai Săi, atâta timp cât ei rămân sub ascultarea lui Dumnezeu și a poruncilor Sale.Nu-i asa? Așa funcționează armata. Nu poate fiecare ofițer să-și facă de cap. Ci să-l ascultăm pe general, cel care este… șeful Statului Major, liderul armatei. Ei bine, atunci, unii îngeri în loc să asculte de Dumnezeu, au ascultat de Lucifer și au devenit demoni. Acum, îl întreb pe papă. Dacă în calitate de conducător al unei cete, numită Ordinul Catolic, este conducătorul ordinului catolic, dacă l-a ascultat pe Dumnezeu spunând în Sfânta Scriptură, că Dumnezeu a făcut om: bărbat și femeie. Păi, ați protestat vreodată tuturor acești lideri occidentali de ceea ce fac, că echivalează toate creaturile în așa fel încât să nu existe bărbat și femeie,nu-i așa? A spus asta vreodată? Nu a spus asta niciodată. Le-a spus (papa) tuturor acestor lideri, cu care are de-a face zilnic și interacționează între ei, că pedofilia și orice formă de anomalie, este un lucru greșit pentru Evanghelie? A spus asta vreodată? Ați auzit că în acest moment, în Finlanda și în alte țări, creștinii sunt acum acuzați, pentru că predicarea lor, care se bazează pe Evanghelie, este o predică de ură? Și este amenințată chiar studierea Evangheliei, ca fiind o carte a urii? A protestat vreodată acest papă? A protestat vreodată împotriva unei astfel de violențe a sufletului, când acesta este pierdut din cauza greșelilor și a patimilor?
Dar, numai la ce se înverșunează? La lucruri inutile. Deci este el acum un lider, un adevărat conducător al unei Biserici? El este conducătorul, cel care impune tuturor vaccinarea universală obligatorie, chiar și vaccinarea la Vatican ? Și el spune, da, fiecare ar trebui să aibă un număr, pentru că sistemul lui satana se bazează pe acesta.Să existe localizare. Peste tot să știe unde se află adeptul lui. Este o bio-localizare, cu numărul pe care ni-l dau. În al doilea rând, este coordonarea. Vor să ne coordoneze. Adică, pe scurt, să ne programeze. Și la sfârșitul campaniei de vaccinare, al acestor preparate medicale, să aibă si biosincronizare. Adică să interacționeze cu tehnicile lor, tehnici mecanice, deoarece corpul uman devine un sistem funcțional care va interacționa cu inteligența artificială.
-Părinte Elpidie, de ce, din moment ce Papa are aceste defecte uriașe, l-am adus acum în Cipru și mâine va veni și în Grecia?
-Nu ați auzit: „Cel ce se aseamănă se adună”. Adică în aceste momente, sunteți convins că mulți liderii ecleziastici care controlează în prezent Biserica Ortodoxă, sunt oameni ai duhului lui Dumnezeu?Deci, dacă în acest moment, sunt oameni ai lui Dumnezeu, tot ce spun ei este voia lui Dumnezeu? Conform Sfintei Scripturi? Spuneți-mi, care până acum, conducător bisericesc, aici în Ortodoxia noastră, a ridicat capul, a ridicat mâna și a spus tuturor acestor străini: „Iertați-mă, domnilor, dar ceea ce spuneți nu are nicio legătură cu Credința noastră, cu Sfânta noastră Scriptură, cu Evanghelia noastră”. A ridicat cineva? Și înseamnă că acești oameni conduc acum Biserica lui Hristos? Pun așa, niște întrebări simple… Așadar, de ce ești surprins dacă astfel de lucruri se întâmplă și papa vine să ne convingă și pe noi. „Vaccinați-vă cu toții. Luați cu toții un număr. Lasați-vă casele. Să aveți comuniune cu toată lumea”. Adică acceptați toate religiile, ca pe un mod, ca pe o cale, care toate duc la același scop. Asta vom accepta noi, prin intermediul papei? Când îl ascultăm pe papa. Nu v-am spus că dacă satana vrea să învingă, prin credință va câștiga, după ce îi va supune pe arhierei, îi va supune pe preoți, îi va supune pe monahi. Și chiar acum, nu se întâmplă asta? De ce te îndoiești de toate astea? La urma urmei, însăși Sfânta Scriptură ne spune că în cele din urmă, antihrist îl va folosi pe falsul profet ca cel mai bun sfătuitor, ajutor și colaborator al său în lucrarea sa satanică, pe falsul profet.
Copilul meu, ieri a sărbătorit Sfântul Porfirie. Ei bine, m-am dus să salut un copil. Un mic copil. Are o mamă foarte bună. Sunt trei frați. Trei frați mici cu o mamă foarte bună și un tată foarte evlavios. Și îmi place să merg în această casă, pentru că simt că Dumnezeu este acolo. În această casă este Însuși Dumnezeu. Ei Îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima lor. Au încredere în El și sunt foarte devotați iubirii lui Dumnezeu. Așa că, în timp ce vorbeam cu copilul, păream foarte supărat de tot ceea ce se întâmplă. Auzisem că acum se pregătesc să administreze vaccinuri persoanelor de peste 60 de ani. Mă gândeam. De 60 de ani, de 60 de kile, sau de 60 de centimetri? Până la urmă îl vor administra și copiilor. Deci, această femeia este o fiică de-a mea duhovnicească, m-a văzut trist pentru toate acestea și mi-a spus: „Părinte al meu, eu văd toate aceste lucruri logice. Ai auzit ce mi-a spus: Eu văd ca pe ceva logic, tot ce se întâmplă”. Am rămas surprins și îi spun: „De ce spui asta, copila mea?” Şi ce mi-a răspuns? „Pentru că în spatele toatei aceastei urâțenii și indecențe se află însuși satana. Și știm ce vrea satana să facă. Deci, Părinte, de ce, te întrebi?” Până la urmă, plecând după aceea, am spus: „Aceasta este soluţia, adevărul”.
Dacă nu înțelegem că în spatele acestor lideri satanici se află însuși lucifer, nu putem înțelege de ce fac toate acestea. Pentru un arhiereu este mai ușor să amenințe, să închidă, să suprime prin tribunale adevărul unui preot, decât să se roage lui Dumnezeu să-i lumineze. Dvs. considerați asta ca fiind logic?Cândva, copilul meu, l-am avut pe Nero, l-am avut pe Dioclețian, i-am avut și pe marii preoți ai păgânilor de atunci, să lupte cu creștinii. Acum știi cine se luptă cu ei? Spui tu singur. Liderii politici înșiși care spun că sunt creștini! Înșiși conducătorii bisericești, care spun că sunt conducători ai Bisericii și vorbesc clar și interpretează corect Sfânta Evanghelie! Și toți aceștia, peste puțin timp, ne vor trimite la tribunale, ne vor trimite la închisoare. Nu cumva nu au făcut-o și înainte? Ne vor tăia salariile, ne vor amenința într-una, ne vor amenința în cealaltă. Trebuie să fim pregătiți.
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul: Sărbătoarea Strămoșilor
Crăciun duhovnicesc
Străbatem perioada postului Crăciunului și astăzi îi sărbătorim pe Strămoșii – prooroci, regi, sfinți, păstori mari și mici – care au contribuit la faptul de a ajunge până la noi Iisus Hristos. Sărbătoarea Strămoșilor este una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului, fiindcă ne descoperă că Hristos, Care nu avea nevoie de nimic, S-a făcut pe Sine așa fel încât să aibă nevoie de noi, cei nevoiași de toate. Să primească El propria mea inimă, propriul tău glas, înălțarea unui al treilea, precum și cea mai neînsemnată lucrare a fiecăruia dintre noi, încă și lumânarea pe care I-o vom aprinde. Această sărbătoare pregătește sufletele noastre să sărbătorim nu doar nașterea lui Hristos în lume, ci să sărbătorim și nașterea lui Hristos înlăuntrul nostru, venirea lui Hristos în inima noastră printr-o trăire teologică și un cuget bisericesc.
Postul Nașterii Domnului nu înseamnă doar patruzeci de zile de post. Este o pedagogie să ne adunăm puterile noastre în așteptarea lui Emanuel, a lui Dumnezeu Care era, este și va fi împreună cu noi. O pedagogie, ca să putem să îi deschidem sufletul nostru așteptându-L pe El care lipsește. Aceasta este problema noastră tragică: Cel Nevăzut pe care-L vrem să fie văzut, ni se pare atât de îndepărtat. El însă este Dumnezeul inimii noastre, al viselor noastre copilărești, Dumnezeul pe Care ni L-au dăruit părinții noștri încă de mici copii.
Strămoșii au colaborat la nașterea lui Hristos. Au primit cinstea ca Dumnezeu să Se limiteze la măsurile lor, la obiceiurile lor, la ideile lor, la viața lor, să intre în păcatele lor, în visele lor, și ca să-i facă purtători ai dumnezeirii lui. Au atâta însemnătate pentru viața noastră, încât Biserica noastră le-a afierosit două duminici. Cea dintâi este duminica de astăzi [duminica trecuta – n.n.], în care citim pericopa evanghelică a cinei celei mari[1]. A chemat Domnul pe toți la ospăț și a început să se umple casa, totuși încă mai era loc. Atunci Domnul cinei a trimis pe slujitorul Său să-i aducă și pe ceilalți. Oare care este sensul acestei pericope? Pentru ce părinții au pus această lectură astăzi? Simplu, fiindcă Strămoșii noștri au umplut împărăția cerurilor, dar Dumnezeu nu a început ospățul final. Trimite oameni care să alerge la noi, cei săraci, zicându-ne: „Încă mai sunt locuri. Pentru ce ședeți acolo jos? Grăbiți-vă să veniți. Convingeți inimile voastre să participe la banchetul acesta”. Strămoșii ne așteaptă de veacuri și încă nu pot să ajungă la ora ospățului pe care îl doresc, numai mai iau câte-o gustare ceva, ca să nu obosească tot așteptându-ne pe noi.
Lectura este eshatologică. Arată că trebuie și noi să intrăm în viața Strămoșilor care se află în împărăția cerească și mănâncă și se bucură împreună în fiecare zi cu Hristos. Trebuie să fim incluși și noi în corul Strămoșilor, să mâncăm împreună cu ei și să devenim un singur trup, de vreme ce Biserica este una.
Următoarea duminică este a doua Duminică a Strămoșilor și se numește duminica mai înainte de Nașterea Domnului. De vreme ce ne-am familiarizat deja cu Strămoșii, Biserica deschide acum Evangheliile și ne citește numele lor unul câte unul[2]. Astfel îl îmbrățișăm pe fiecare dintre ei, separat, îl salutăm exact așa cum se adună familia noastră împrăștiată în diferite orașe.
Strămoșii dețin un loc important în trupul lui Hristos. Fără aceștia nu putem să fim uniți cu Biserica. Strămoșii ne-au adus așteptarea lui Israel, care a devenit „așteptarea neamurilor” și în continuare, moștenirea noastră. Ni L-au adus pe Hristos, tânjirea inimii noastre, plinirea doririlor noastre, sufletul sufletului nostru, viața și bucuria existenței noastre. Ziua Nașterii Domnului o vom cânta împreună cu ei: „Veniți să vedem, credincioșilor, unde S-a născut Hristos”[3]. Dar unde S-a născut Hristos? În Betleem? Încă și demonii știu că Hristos cel istoric S-a născut în Betleem. Au proorocit-o veacurile, o mărturisesc sufletele noastre, trăirile noastre fac prezentă Nașterea Domnului. Problema este însă: Cum Dumnezeu Cel mai înainte de veci va fi și pentru noi Dumnezeul nostru Cel ce S-a făcut „prunc tânăr”?[4]. De aceea Biserica noastră, deși până în secolul 11-12 avea o singură Duminică a Strămoșilor, de atunci a rânduit-o și pe a doua, ca să-i pună în adâncul sufletului nostru și să-i dospească împreună cu noi.
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014
[1] Lc. 14, 16-24.
[2] Mt. 1, 1-25.
[3] Utrenia Nașterii Domnului, Sedealna I.
[4] Ibidem, Condacul și Icosul.
Sfantul Gherman din Alaska nu a parasit localitatea cand a izbucnit epidemia ci umbla din casa in casa.Cu frica de boala mori mai inainte de a muri.In mod sigur Sfantul nu ar fi trecut pe alaturi cand in fata usii de intrare in scaora blocului ar fi fost gasit cazut jos vreun vaccinat in urma pornirii sistemelor 5G.Daca vrei sa supravietuiesti la ce va fi arunca logica ta si schimba-te daca vrei sa traiesti.
Sfantul Gherman (1757 – 1836), apostol in Alaska
Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică precum el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână.
Parintele Gherman a fost pentru bastinasi un infirmier, atat in intelesul literal al cuvantului, cat si in cel duhovnicesc. Atunci cand in Kodiak a izbucnit o epidemie ce a facut ravagii in randul oamenilor, el n-a parasit satul, ci a mers din casa in casa, ingrijindu-i pe cei bolnavi, mangaindu-i pe cei in dureri si rugandu-se impreuna cu cei aflati pe moarte. Nu-i de mirare ca bastinasii il iubeau si veneau de departe ca sa il auda povestind despre Hristos si dragostea Sa pentru ei.
Am mai observat inca un lucru:oameni crestini virtuosi,la moment de slabire in credinta indeamna crestinii sa nu mai posteze stiri negative(despre covid sunt sigur,cred) ca sa nu intre in depresie cititorul pentru ca,spune crestinul nostru Hristos spune pas cu pas in Sf.Evanghelii:”Nu te teme” si ca referatele :”Nu va temeti.””Putin credinciosule,pentru ce te-ai indoit” reflecta duhul crestin optimist.Fiecare e cuprins de frica la un moment dat si nimeni nu-si doreste acest lucru.Normal ca trebuie sa vezi si fata cealalta a lucrurilor-demonizarea prin stiri negative.Stirile negativiste nu vad sa fie parte a demonizarii umane,ele mai degraba fiind trezvitoare,pastreaza atentia.Ce remarc in mod special este luciferizarea prin stirile roz,coafate,care vopsesc genocidul planetar medical ,crimele in masa in culorile”normalului” nebunilor morbizi.Ce sunt nebunii morbizi?
Nebunii morbizi sunt acele categorii care nu se vad nebuni si ca ce fac ei e insasi calea luminii,iar restul oamenilor trebuie sa asculte orbeste de ei in caz contrar fiind eliminati fizic.
Una e legea omeneasca si alta sunt legile duhovnicesti.
MINUNEA FACUTA DE DUMNEZEU CU VADUVA ANASTASIA
Imparatul Nichifor Votaniatul, al Constantinopolului ( 1078-1081 ), a facut o catedrala mare, aproape cat Sfanta Sofia. A venit patriarhul Ierusalimului, al Constantinopolului si al Alexandriei, ma rog, ca atunci cand se sfinteste o biserica imparateasca.
Cand a terminat-o, a anuntat sfintirea . Sfintirea bisericii se anuntase cu cateva luni inainte, ca sa aiba lumea timp sa vina. Ca atunci nu erau masini, avioane, sau trenuri. Tractiunea se tacea cu boii, caii si magarii, iar pe mare veneau cu corabiile.
La sfintirea bisericii imparatului Nichifor au venit patriarhi, 40 de mitropoliti, mii de preoti, ca la o biserica imparateasca.
Au inceput a veni la sfintire mii de care. Unii aduceau covoare, altii butoaie cu vin, cu untdelemn, altii aduceau faina, altii lumanari. Fiecare aducea ce putea.
Atunci traia o vaduva in Constantinopol, pe care o chema Anastasia. Aceasta vaduva, de 50 de ani se ducea la biserica si se ruga lui Dumnezeu. Ea statea in marginea orasului, tocmai langa drumul acela pe care treceau carutele la sfintire.
Dar era tare necajita. Avea o cocioaba de casuta, n-avea bani, n-avea untdelemn, n-avea faina, n-avea ce sa duca si ea. Cand a vazut ca trec atatea perechi de boi la sfintire, s-a gandit si ea sa duca un brat de iarba. Atat avea ea, o secera si o furca de tors.
Vaduva saraca material, dar bogata in credinta. Iarna torcea canepa si lana pe la oameni, iar vara se ducea cu secera pe lan si aduna spicele de pe urma seceratorilor, le punea pe un tol, le batea si facea oleaca de grau. Si asa, cate putin cate putin, facea si ea un sac de grau pentru dansa. Asa de saraca era vaduva Anastasia !
Ea, daca a vazut ca trec atatea care cu boi, incarcate cu poveri grele cu alimente pentru praznic la sfintire, ce s-a gandit saraca ? ” Bani n-am, covoare n-am, untdelemn n-aml, n-am nimic. Ma duc sa duc si eu un brat de iarba acolo !” Dar se temea, ca n-avea pamant. De unde sa taie iarba ca sa nu faca rau ?
A luat un tolisor si s-a dus pe un hat unde creste un fel de iarba, numita pir. A luat pir, ca sa nu strice cumva din ogorul cuiva. A taiat pirul si l-a pus intr-o sarcinuta. Ce s-a gandit ea ? ” Voi da si eu la niste boi un brat de iarba, macar ca nu-i de la mine de pe hat „.
Intr-adevar, si-a luat betisoruI, s-a dus acolo unde era sfintirea cu acea lume multa, si tocmai atunci a vazut o pereche de boi, care gatisera mancarea dinaintea jugului. Se uitau plavanii; ar mai fi mancat ei ceva, dar nu mai era.
Matusa Anastasia a dezlegat si ea sarcinuta ei de iarba, a pus-o inaintea boilor si a zis : ” Doamne, primeste bratul acesta de iarba, ca n-am ce aduce la sfintirea acestei biserici si sa ma ierti, ca nu-i de pe ogorui meu !” Si plangand s-a dus de acolo la biserica, dupa ce-a dat iarba la boi.
Cand a vazut atata lume si atatea podoabe, caci biscrica era pregatita ca o mireasa de nunta cu toate podoabele gata de sfintire, atunci ea s-a dus la icoanele din urma, unde se inchina femeile. Batrana, nacajita, cu fata zbarcita de batranete, cu un tulpan vechi pe ochi, incaltata cu opinci, cu o catrinta rea, a ingenuncheat si se ruga Domnului : ” Doamne, iarta-ma ca n-am adus nici un dar la biserica ! N-am nimic. Imparatul este imparat si pe pamant si va fi si in cer ! Dar eu saraca de mine, n-am avut bani, n-am avut nimic…”, se ruga ea cu lacrimi.
A venit si imparatul Nichifor Votaniat, cu dregatorii lui, cu spatarii lui, cu tot. Cand a intrat in biserica, spatarul lui, pe care-l chema Petru, i-a aratat inscriptia. ( La biserici, la manastiri, la monumentele istorice, inscriptia este scrisa deasupra usii ).
Era o placa mare de marmura, scrisa cu slove de aur : ” Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu, imparatul Nichifor Votaniat „. I-a placut tare inscriptia, ca el daduse ordin.
Si au intrat in biserica imparatul, imparateasa si generali multi, sa vada cum este pregatita biserica pentru sfintire, ca a doua zi era sfintirea. Picturi frumoase, icoane lucrate in aur, perdele frumoase, vesminte aurite, policandre, chivote, potire pe sfanta masa, Evanghelia, tot ce trebuia.
In timpul acela, matusa Anastasia, care a dat un brat de iarba, plangea la icoanele din urma. Avea multi ani. In timpul acesta ingerul Domnului a schimbat inscriptia imparatului.
Era scris mai frumos : ” Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu, vaduva Anastasia „.
Oamenii au incremenit. Mai inainte citeau numele imparatului, dar era lume, schela era luata de la biserica, nimeni nu putea sa spuna ca ar mai fi putut cineva schimba ceva.
Oamenii au inceput a citi :
– Ce scrie acolo, mai ?
– Ce scrie ?
– Pai uite scrie ca o vaduva a facut biserica !
– Dar mai inainte, cand a intrat imparatul, era numele lui.
– Mai, daca aude imparatul !
– Aceia se temeau sa-i spuna imparatului si au spus spatarului. Dar spatarul imparatului, Petru, dupa ce a citit, a zis :
– Mai, asta-i mare minune ! Lasa, ca-i zic eu imparatului !
Imparatul il asculta, ca era urechea lui. La imparat si imparateasa, cununi de aur le straluceau pe cap ca razele soarelui, cu porfira, cu hlamida, cu ostasi langa el. Toata suita imparateasca.
– Maria ta, hai oleaca in pridvor !
Vine imparatul. Cand se uita a ramas uimit :
– Mai, doar cand am intrat noi in biserica, era inscriptia mea !
– Cred ca a ta, imparate, a fost. Toata lumea stie. Dar uite ce scrie acolo !
– Vai mie, pacatosul ! Aici este mare minune ! Nimeni n-a putut face aceasta, decat Dumnezeu ! Asta-i minune mare ! Am pierdut biserica pentru ca am facut-o cu mandrie ! A dat-o unei vaduve !
A adunat sfetnicii lui si a spus asa :
– Nu se sfinteste biserica aceasta, pana nu se gaseste aceasta vaduva ! Si cand o gasim, o sfintim pe numele ei, ca-i mai mare ea la Dumnezeu decat mine.
A dat porunca sa trimita in toata imparatia sa-i gaseasca adresa acestei vaduve, Anastasia.
Dar Dumnezeu, cand vrea sa descopere un lucru repede, a descoperit-o printr-o alta vaduva, care era cam de-o seama cu aceasta batrana, aflata printre lume. Dar ea nu stia ca Anastasia este acolo.
– Ce se aude ?
– Uite ce se aude…
– Pe Anastasia eu o cunosc ! Sta aici in marginea orasului.
– Cum matusa ? Hai la imparat !
Si i-a spus imparatului locul unde o gaseste pe vaduva Anastasia, iar el a trimis soli s-o caute si s-o aduca la biserica.
Solii, calari pe cai, repede au plecat in marginea orasului Constantinopol, s-o caute pe matusa Anastasia si s-o aduca la imparatul.. Acolo au vazut niste copii, care se jucau.
– Mai copii, nu stiti unde sta matusa Anastasia ?
Dar unul mai marisor a zis :
– Matusa Anastasia sta acolo in gradina.
S-au dus ei pe un parleaz. Cand ajung la usa vaduvei, ce sa vada ? Ce lacate mai erau acolo ! Ce zavoare ! Ce incuietori mai avea ! Ca cel ce n-are nimic, de nimic nu se teme. Erau doua belciuge la usa, legate cu ata de canepa si un bat in usa. Era semn ca matusa nu-i acasa. Acelea erau toate zavoarele ei. N-avea ce-i fura. Ea era dusa la sfintire la biserica.
Vin inapoi cei trimisi de imparat. ” Uite, mai, nu-i acasa batrana Anastasia !”
– Mai copii, n-ati vazut pe matusa Anastasia ?
– Matusa Anastasia s-a dus cu un brat de iarba acolo, la iarmaroc.
Copiii nu stiau ca acolo este o sfintire de biserica. si atunci cei trei generali, care au fost trimisi soli de imparatul, au intors caii si au venit sa-i dea raportul imparatului.
– Maria ta, am fost ! Are o casuta mica in marginea Constantinopolului. Niste copii se jucau pe acolo si au zis ca matusa Anastasia este pe alci, prin lumea asta, pe undeva.
Vaduva care a cunoscut-o pe cealalta a zis :
– Este in biserica, se roaga la Mantuitorul !
– Daca-i in biserica, spuneti-i sa nu se teama, ca ea n-a fost niciodata in fata mea, imparatul Nichifor Votaniat. Trimiteti niste femei batrane si faceti o veste ca la sfintirea bisericii, imparatul da cate o vaca la batrani.
La porunca imparatului, au gasit pe batrana Anastasia si i-a zis :
– Nu te teme, Anastasie, ca te-ai invrednicit de mare dar de la Dumnezeu ! Ce jertfa ai adus dimineata la sfintirea bisericii ?
– N-am adus nici un dar, maria ta, ca sunt saraca !
Caci ea nu socotea bratul cel de iarba pe care l-a adus si l-a dat la boi, ca este dar.
– Totusi, adu-ti aminte, mama Anastasie, ca ai adus un dar mare, prin care mi-ai luat biserica mea !
– N-am adus nici un dar, ca n-am bani, n-am nimic ! Toata averea mea este o secera si o furca. Iarna torc si eu lana pe la oameni, iar vara cu secera ma duc si adun spice de pe lan, in urma seceratorilor. Si le strang si fac si eu oleaca de grau. N-am nici un fel de avere.
– Dar aceasta biserica imparateasca, in care am cheltuit atatia galbeni de aur si argint, am facut-o numai pe cheltuiala mea si iata acum scrie pe inscriptia ei ca este facuta de Anastasia !
– Ce dar ai dat la aceasta biserica ?
– N-am dat nimic, decat un brat de iarba la boii injugati la car.
– Nu te teme, mama Anastasie, ca a scris Dumnezeu, nu dumneata ! Dumnezeu a scris. Biserica este a matale !
Si era scris asa : ” Intru slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Unuia Dumnezeu in Treime, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu vaduva Anastasia”. Ii citea, iar ea tremura, ca nu stia carte.
– Vezi, matusa, zici ca n-ai adus nici un dar, insa adu-ti aminte ca ai adus un brat de iarba !
– L-am adus, dar n-o fi pomana ca l-am taiat de pe hatul unui om.
– Iata, matusa Anastasie, bratul acela de iarba al matale, a fost mai scump decat toate vistieriile pe care le-am bagat eu ! Iata, ingerul Domnului ti-a trecut biserica pe numele tau si a ta ramane in veac. Vom sfinti biserica – ca erau cei patru patriarhi -, cu aceeasi sfintire, cu aceeasi pompa mare, dar biserica va ramane a Anastasiei pana in veac.
– Sa stii, matusa, se sfinteste biserica pe numele matale, pe care ingerul ti-a dat-o de sus si te-a scris aici.
Ea saraca a ramas uimita. Toti se mirau : ” Mai, mare minune „.
Cand a murit fericita Anastasia din Constantinopol, imparatul i-a facut mormantul in Sfantul Altar : ” Aici, in biserica pe care i-a dat-o Dumnezeu prin minune, este ingropata vaduva Anastasia „.
Un brat de iarba dat in numele Domnului cu smerenie si cu durere de inima ca nu poti face mai mult, a facut mai mult decat cheltuiala imparatului Nichifor. Asa cere Dumnezeu !
Sfantul Efrem Sirul zice : ” Dumnezeu nu se uita la multimea darului pe care il aduci, ci la vointa cu care il aduci „. Cat de mic dar ai dat, daca dai cu smerenie si cu parere de rau ca nu poti face mai mult, aceea este adevarata milostenie.
Cu adevarat, Dumnezeu cauta la inima infranta si smerita.
Vine daunazi o matusa nacajita. Ma uitam, mai , cum i-aduce Dumnezeu ! Ea saraca zice :
– As pune 40 de Liturghii, dar n-am bani de drum ! Va dau un servetel !
Numai cu atat a venit, cu un servetel.
Stii cat m-a costat pe mine asta ? Si i-am zis :
– Mama, lasa ca-ti pun eu slujbe !
I-am pus de trei ori cate 40 de Liturghii pentru servetelul acela.
– Mai dau 15 lei ! A zis batrana.
– Vai de mine ! Noi n-am venit aici la manastire sa ne imbogatim ! Noi am venit sa ne plangem pacatele.
– Dar nu-i primit daca nu dau bani, parinte !
– Este primit. Iti spun eu !
De aceea, eu nu ma supar cand aduce cineva putin. Pentru ca Domnul nu se uita la darurile noastre… Se uita la vointa cu care se aduce darul.
Cand a vazut Sfantul Antonie cursele diavolului pe fata pamantului intinse pana la cer, a zis : ” Doamne, cine mai poate trece printre acestea ?” Si aude un glas din cer : ” Antonie, smerenia si milostenia !”
Cand se intalnesc aceste doua fapte bune, adica smerenia si milostenia, strabat toate cursele lumii !
Deci milostenia nu se cauta numai in multimea banilor, ci mai ales in inima si vointa cu care se aduce ea.
Preotii vor predica imediat „evanghelia”vaxxinarii iar Becali zice ce ar fi trebuit sa zica si patriarhul ca e LEPADARE.
Omul normal ia vaxxinarea drept LEPADARE iar nebunii cred in „evanghelia” vaxxinarii.Punct.
https://youtu.be/_ZKcYoL__og
Părintele Justin Pârvu despre Părintele Arsenie Papacioc
“Părintele Arsenie Papacioc a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit.
Rămâne o personalitate cu o deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât şi pentru
Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.
Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viaţa călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simţeam bine apăraţi de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneţilor mele, am simţit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui faţă de ţara aceasta, de neamul acesta.
Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de ţară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezenţa lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opresorilor acestui neam şi ai credinţei ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toţi colegii mei, cu toţi camarazii mei cu care am vieţuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simţim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedinţă” pentru integritatea şi unitatea ţării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.
Suntem o țară ortodoxă care le stăm ca un os de peşte în gât tuturor. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul Sfinților şi al Mărturisitorilor, nădăjduim să mergem mai departe şi cu nenorocirea aceasta mare, care s-a abătut acum în țara noastră, invazia cipurilor. ”
extras din Interviul cu Parintele Justin: “Acum a venit vremea să ne mântuim pe furiş”,
din revista ATITUDINI, nr. 18
Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc: Şi chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte la viaţă!
Când vine lupul să te atace, ai libertatea să te aperi. Nu întindem mâna: „N-ai voie să intri”! Te lupţi cu el şi poate să cadă el; eşti în legitimă apărare. Trebuie să aperi adevărul, dar cu strategie, pentru că dacă lupta este lipsită de strategie, te calcă în picioare. Noi suntem nişte inşi fără valoare, dar unitatea noastră poate avea. Noi ar trebui să ne bucurăm că trăim nişte vremuri ca acestea de cruce. Vorbim mereu de cruce, dar crucea înseamnă să iei ce nu-ţi convine. Deci trebuie apărat adevărul. Cuvântul aceasta al Mântuitorului: „Fiţi înţelepţi ca şerpii…” De ce a ales jivina asta ca înţeleaptă? E odios, dar Hristos a spus-o cu rost. Şarpele, oricât l-ai tăiat, nu moare, dar dacă îl loveşti în cap, moare. Şi capul este Hristos. Noi trebuie să-L păzim pe Hristos cu orice chip să nu fie lovit. Că noi numai datorită Capului trăim. El e calea, adevărul şi viaţa.
Important e să stai cu tine în orice clipă. Nu e permis să nu ştii ce ai de făcut. Poate sunt situaţii să rabzi, mergând pe linia unei credinţe trăite. Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea şi Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. Biserica nici porţile iadului nu o vor birui. Şi chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte la viaţă! Nu-s cuvintele mele. Şi aşa este. Acestea nu sunt nişte poveşti, dragii mei. Repet, moartea nu poţi să o păcăleşti cu o cafea. Moartea e o mare realitate. Iadul e o mare realitate, confirmat de Mântuitorul: Mergeţi în focul cel de veci! Şi a trecut de la moarte la viaţă. Va să zică viaţa trebuie să fie niţel pipăită şi întrebat cine sunt eu? Dar numai în funcţie de marele Adevăr în contingenţă cu veşnicia, că altfel… eşti un politician prost.
Vă recomand o stare de veselie din inimă. Aş putea spune, cu nădejdea că înţelegeţi, că asta înseamnă rugăciune neîncetată. O dispoziţie continuă. Nu nevoinţa, ca o dorinţă de împlinire, neapărat. Prezenţa, starea de viaţă continuă, nu nevoinţa. Omul nevoitor consideră că se achită: Doamne, am făcut o mie de metanii, sau o sută… Starea de prezenţă e nejignitoare şi-ţi dă identitate.
Rugăciunea nu e o raţiune, rugăciunea e o fiinţă divină în tine. Rugăciunea e partea divină şi nu avem alt ideal decât de a ne dărui Dumnezeu fericirea să murim sfârtecaţi şi chinuiţi pentru scânteia de adevăr ce ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom pune la încleştare cu puterile întunericului pe viaţă şi pe moarte.
Fragmente dintr-un interviu realizat pentru Revista Atitudini, Nr. 5