Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc: Şi chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte la viaţă!

Cand vine lupul să te atace, ai libertatea să te aperi. Nu întindem mâna: „N-ai voie să intri”! Te lupţi cu el şi poate să cadă el; eşti în legitimă apărare. Trebuie să aperi adevărul, dar cu strategie, pentru că dacă lupta este lipsită de strategie, te calcă în picioare. Noi suntem nişte inşi fără valoare, dar unitatea noastră poate avea. Noi ar trebui să ne bucurăm că trăim nişte vremuri ca acestea de Cruce. Vorbim mereu de Cruce, dar Crucea înseamnă să iei ce nu-ţi convine. Deci trebuie apărat adevărul. Cuvântul aceasta al Mântuitorului: „Fiţi înţelepţi ca şerpii…” De ce a ales jivina asta ca înţeleaptă? E odios, dar Hristos a spus-o cu rost. Şarpele, oricât l-ai tăiat, nu moare, dar dacă îl loveşti în cap, moare. Şi capul este Hristos. Noi trebuie să-L păzim pe Hristos cu orice chip să nu fie lovit. Că noi numai datorită Capului trăim. El e Calea, Adevărul şi Viaţa.

Important e să stai cu tine în orice clipă. Nu e permis să nu ştii ce ai de făcut. Poate sunt situaţii să rabzi, mergând pe linia unei Credinţe trăite. Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea şi îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. Biserica nici porţile iadului nu o vor birui. Şi chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte la viaţă! Nu-s cuvintele mele. Şi aşa este. Acestea nu sunt nişte poveşti, dragii mei. Repet, moartea nu poţi să o păcăleşti cu o cafea. Moartea e o mare realitate. Iadul e o mare realitate, confirmat de Mântuitorul: Mergeţi în focul cel de veci! Şi a trecut de la moarte la viaţă. Va să zică viaţa trebuie să fie niţel pipăită şi întrebat cine sunt eu? Dar numai în funcţie de marele Adevăr în contingenţă cu veşnicia, că altfel… eşti un politician prost.

Vă recomand o stare de veselie din inimă. Aş putea spune, cu nădejdea că înţelegeţi, că asta înseamnă rugăciune neîncetată. O dispoziţie continuă. Nu nevoinţa, ca o dorinţă de împlinire, neapărat. Prezenţa, starea de viaţă continuă, nu nevoinţa. Omul nevoitor consideră că se achită: Doamne, am făcut o mie de metanii, sau o sută… Starea de prezenţă e nejignitoare şi-ţi dă identitate. Rugăciunea nu e o raţiune, rugăciunea e o fiinţă divină în tine. Rugăciunea e partea divină şi nu avem alt ideal decât de a ne dărui Dumnezeu fericirea să murim sfârtecaţi şi chinuiţi pentru scânteia de adevăr ce ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom pune la încleştare cu puterile întunericului pe viaţă şi pe moarte.

(Fragmente dintr-un interviu realizat pentru Revista Atitudini, Nr. 5)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

2 comentarii la „Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc: Şi chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte la viaţă!

  1. Gabriela Naghi spune:

    RUGĂCIUNE PENTRU RĂNILE ŢĂRII

    Nu dă Doamne, nici unui duşman
    Suferinţa noastră dintr’un an
    Si ne iartă nouă dacă plânge
    Inima din noi de-atâta sânge.

    Pâinea noastră coaptă’n bunătate,
    Dă-ne-o nouă ca şi pân’ acum,
    Fă-ne, Doamne, prin durere drum
    Ca unei corăbii pe’noptate.

    Lasă ‘ncet din cerul Tău să cadă
    Pacea peste noi, ca o zăpadă
    Si pe-o rază de luceafăr mare
    Dă-ne semn de milă şi’ndurare.

    Dintr’un cap în celălalt al zării
    Abătut cândva la o răscruce,
    Umilit ca Fiul Tău pe cruce,
    Zace’n lacrimi trupul rupt al Țării.

    Pică-i Doamne din uleiul Sfânt
    Peste rănile cioplite în pământ
    Și înalţă din puterea gliei
    Chipul cel rotund al României.

    Vintilă HORIA

  2. Gabriela Naghi spune:

    Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul
    7 februarie 1906-2 decembrie 1991

    “Mai întâi iartă-i pe aceia care te întristează.”

    “Roagă-te şi nu te supăra. Roagă-te şi fii răbdător.”

    “Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru nici o acuzaţie nedreaptă ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, îţi strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul.
    Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubeşti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău.”

    “Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit.”

    “Să nu te necăjeşti, mai, niciodată. Hristos a înviat ca să ne dea multă iubire şi bucurie, încă de pe acum. Aşadar, de acum să începem să participăm tot mai intens la ziua luminată a Împărăţiei iubirii lui Hristos, unde nu se înserează niciodată.”

    „Nu te lupta cu ceilalţi, nici nu încerca să faci să dispară sau să corectezi cusururile celuilalt. Iubeşte-l aşa cum e, cu defectele sale. Domnul se va îngriji de acestea. Să-ţi sfinţeşti tăcerea, să nu fie neroditoare.”

    “Iubiţi-l pe Hristos… Hristos este totul, este izvorul vieţii. Toate cele frumoase sălăşluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, se află tristeţea, melancolia, mânia, supărarea, amintirea rănilor ce le-am primit în viaţă, a greutăţilor şi a ceasurilor de agonie. Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic în locul iubirii Lui”.

    “Să nu încerci să arunci relele din tine în exterior ci, mai bine, deschide-ţi poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, şi-atunci se vor risipi şi negurile ce s-au înstăpânit în tine”.

    “Fii atent cum te nevoieşti. Nevoieşte-te cu smerenie şi nu aşa cum faci tu, cu încrâncenare. Încet-încet fiule, şi cu smerenie. Altminteri păcătuieşti”, îmi spunea Bunicuţul.

    “Să fii bun şi ascultător. Să ai răbdare cu ceilalţi, să nu te necăjeşti, să nu fii prea sensibil, să fii destoinic în munca ta. Să nu vorbeşti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, dacă nu eşti întrebat. Să fii un exemplu demn de urmat, în drumul spre Hristos.”

    “Hristos a înviat! Acesta este cel mai înalt înţeles al creştinismului.”

    Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 183-184

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *