Există printre credincioşii noştri tendinţa nefirească de a considera că Harul Dumnezeiesc ar fi apanajul clericilor: episcopi, preoţi şi diaconi. Este o eroare din care trebuie să ieşim, şi-n acest sens voi expune succint învăţatura Sfintei noastre Biserici despre Har.
1.Ce este Harul Dumnezeiesc? ,,Harul divin mântuitor este energia, puterea sau lucrarea Dumnezeiască necreată, care izvorăşte din fiinţa Divină a celor trei ipostasuri, fiind nedespărţită de Aceasta şi care se revarsă prin Duhul Sfânt asupra oamenilor în scopul mântuirii şi sfinţirii lor’’ (Teologia Dogmatică, Ed.IBM al BOR, Bucureşti 1991, p. 263).
2.Este posibilă mântuirea fără Harul Dumnezeiesc? Este cu neputinţă, este un nonsens să ne gândim la mântuire fără Harul Divin, care este una din cele trei condiţii ale mântuirii noastre, alături de Credinţa Ortodoxă şi faptele cele bune.
3.Dumnezeu împărtăşeşte Harul Său tuturor oamenilor? Da, pentru că toţi sunt chemaţi la mântuire. Harul lucrează şi asupra păgânilor spre a-i lumina şi a-i aduce la Adevăr. ,,Fără ajutorul Harului, omul nu poate face nici măcar primii paşi pentru începutul mântuirii sale’’ (op. cit.). Harul se dă gratuit, dar niciodată silnic.
4.Harul este de mai multe feluri? În esenţă, Harul veşnic este unul singur însă lucrează în multe feluri, asupra multor oameni. Episcopilor le dă puterea să împlinească lucrările sfinte care ţin de treapta arhieriei; preoţilor le conferă ajutorul trebuincios pentru împlinirea misiunii la care au fost chemaţi; diaconilor le ajută la împlinirea datoriilor specifice treptei pentru care au fost hirotoniţi; călugărilor le este sprijin în nevoinţele pentru care s-au făgăduit când au intrat în mănăstire; credincioşilor mireni, ca mădulare ale Sfintei Biserici, le este călăuză pentru a spori în cunoaşterea lui Dumnezeu, a spori duhovniceşte şi a-şi dobândi mântuirea; pe păgânii cei neştiutori îi luminează şi-i îndreaptă spre cunoaşterea Adevărului.
5.De ce nu se mântuiesc toţi oamenii, de vreme ce tuturor li se dă Harul Dumnezeiesc? Pentru că nu toţi voiesc să trăiască în Sfânta Credinţă Ortodoxă, în Biserica lui Hristos, singura mântuitoare. Ei rămân opaci la lumina adevărurilor veşnice şi acest fapt îi îndepărtează de Dumnezeu şi de mântuire.
6.Care sunt modalităţile prin care Dumnezeu ne dă Harul Său? Sfintele Taine, Slujbele şi ierurgiile sfinte. Când preotul îi binecuvântează pe credincioşi şi rosteşte: ,,Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi’’, să nu credeţi că e o formulă lipsită de sens şi de valoare. Literalmente, Harul se revarsă peste credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie. Aş da o pildă care ne arată roadele Harului, acolo unde acesta este primit cu Credinţă, şi viaţa decăzută – acolo unde Harul este ignorant şi refuzat. Doi tineri se duc în faţa Sfântului Altar şi prin Taina Sfintei Cununii sunt uniţi şi întemeiază o familie creştină. Harul primit la Cununie, conlucrarea cu el, îi ajută să vieţuiască drept, să sporească duhovniceşte, să nască prunci pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Alţi doi tineri se prezintă în faţa unui pastor, li se face un ritual specific sectarilor, apoi trăiesc împreună. Vieţuirea lor în familie este curvie, iar în comunitatea sectară se bălăcesc în noianul ereziilor. Refuzând Harul, îşi închid singuri calea spre Împărăţia lui Dumnezeu.
7.Ce grijă de căpetenie trebuie să avem noi? Grijă de căpetenie pentru noi toţi, clerici şi mireni, este aceea de a nu face nelucrător Harul Dumnezeiesc, prin păcatele noastre. Socotesc că este mai potrivit să vorbim despre nelucrarea Harului, decât despre pierderea lui. deoarece Sfântul Apostol Pavel ne spune: ,,Darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi’’ (Romani 11, 29).
8.Harul lui Dumnezeu îi părăseşte pe eretici? Nu. Harul îi ajută să părăsească erezia şi să revină la Dreapta Credinţă. Sfinţii Gherasim de la Iordan şi Ioanichie cel Mare au avut momente de rătăcire, căzând în erezie, desigur din neştiinţă şi slăbiciune omenească. Harul Dumnezeiesc i-a luminat, i-a ridicat din erezie şi i-a ajutat până când au ajuns la măsura sfinţeniei. Acest fapt nu era posibil numai prin puterile lor. Harul nu i-a părăsit nici pe episcopii căzuţi în erezie la sinodul tâlhăresc. Nu mă refer la Harul preoţiei şi la validitatea Tainelor pe care le săvârşesc. Am în vedere faptul că Dumnezeu a rânduit Sfinte Canoane care îndreptăţesc oprirea pomenirii lor, tocmai pentru a li se atrage atenţia asupra rătăcirii în care au căzut, cu nădejdea că vor înţelege şi se vor pocăi.
9.În Biserica Ortodoxă Română există har, având în vedere că episcopii şi mulţi alţi clerici sunt eretici ecumenişti?Da, există. Am spus-o de multe ori. Biserica este nelipsită de Harul pe care Dumnezeu îl împărtăşeşte după voia Sa cea Sfântă, nu după socotinţele noastre omeneşti.
10.Preoţii caterisiţi pierd Harul? Când un episcop ortodox are motive temeinice, mai presus de orice îndoială, este dator să caterisească preotul nevrednic şi acesta devine, potrivit Sfintelor Canoane, străin de preoţie şi nu mai poate sluji cele sfinte. În acest caz, Harul lucrează prin episcop pentru îndreptarea sau îndepărtarea unui rău din Biserică. Când însă un episcop, chiar ortodox fiind, pronunţă o ,,caterisire’’ fără temei, nedreaptă, ca răzbunare personală sau la comandă politică, atunci Harul nu mai lucrează prin el şi ,,caterisirea’’ e invalidă, aşa încât preotul respectiv îşi păstrează dreptul şi datoria de a sluji în continuare cele sfinte. Nu ne putem imagina că Harul ar lucra spre înfăptuirea unei mari nedreptăţi, când ştim bine că el împlineşte doar lucrările bune şi folositoar? Este cazul preoţilor nepomenitori, ,,caterisiţi’’ pentru ,,vina’’ de a fi apărat Biserica de schisme şi dezbinări, prin îngrădirea de erezie (Canonul 15, I II Constantinopol).
Presbiter Ioviţa Vasile
Discernământul şi perspicacitatea, cele mai comune harisme ale omului obişnuit
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
În scara treptelor sporirii unui suflet nevoitor, după eliberarea lui de patimi şi ieşirea sa în iluminarea dumnezeiască, se află discernământul şi perspicacitatea, care sunt cele mai comune harisme ale omului obişnuit.
Afară de harisma mai presus de fire a perspicacităţii există şi perspicacitatea firească, pe care o au cei inteligenţi, după o experienţă deosebită câştigată în nevoinţe îndelungate împotriva patimilor şi diavolilor.
Având o astfel de experienţă, mulţi Bătrâni pot să vadă de mai înainte şi să descrie fapte şi situaţii ale prezentului sau ale viitorului oamenilor chiar de la prima întâlnire cu ei. Prima vedere, povestirea amănunţită, descrierea faptelor – asemănătoare cu cele ale experienţei lor de mai înainte – îi face să puncteze în chip exact situaţiile predominante sau care se aşteaptă. Până aici sunt puterile fireşti ale perspicacităţii, care se poate numi şi discernământ.
Cu mult mai înalt însă este discernământul duhovnicesc, care este un dar exclusiv al harului, fiind rodul ascultării amănunţite şi a conştiinţei desăvârşite în Hristos. Duhovniceasca perspicacitate, care porneşte de la intuiţie şi urcă treptat la perspicacitate, la mai înainte vedere şi proorocie, este rodul şi rezultatul Prea Sfântului Duh.
Aceste harisme se dau treptat lucrătorilor viei înţelegătoare, celor ce se silesc pentru Împărăţia cerurilor, care se ia cu sila, care o şi răpesc pe aceasta, dobândind însă şi harismele ce duc către dânsa, după cuvântul Domnului: „Împărăţia cerurilor se ia cu sila şi cei ce se silesc o răpesc pe ea”. […]
Perspicacitatea duhovnicească este dumnezeiască având toate manifestările blândeţii, păcii, netulburării şi dragostei, pentru că mai degrabă dragostea este toată puterea ei şi în mare parte hărăzeşte celor ce o au o predispoziţie iubitoare faţă de aproapele.
Cel ce are această harismă a perspicacităţii, dintr-o simţire adâncă faţă de aproapele, împreună pătimeşte cu cel ce suferă, sau se veseleşte cu cel sporit şi cu bucurie comunică cu el cu multă smerenie, mâhnindu-se pentru sine că s-a făcut cunoscut celorlalţi, deoarece doreşte cu înflăcărare tăcerea şi nearătarea.
Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul Nevoinţe – Experienţe – Învăţături, Schitul Lacu, 2001, pp. 138-139
În vremea rugăciunii, n-ai voie să-ți închipui nimic
Cuviosul Părinte Cleopa
Despre vama imaginației zicea Părintele Cleopa: „Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ți închipui nimic când te rogi. Că imaginațiile sunt de trei feluri: rele, bune și sfinte. Să nu primești nici un fel de imaginație. Că dacă te oprești la imaginație, nu poți intra cu mintea în inimă, în vremea rugăciunii.
Aceasta este prima stație. Sfântul Nil Ascetul zice în Filocalie: Fericită este mintea aceea care a ajuns să se roage lui Hristos, fără imaginație, fără formă! Mintea Mântuitorului n-a avut imaginație, spun toți sfinții teologi. Pentru că El era Noul Adam și a venit să restaureze pe vechiul Adam, exact cum a fost în Rai.
Adam, când a căzut, prin gândire a căzut. Ce i-a zis satana? Nu vei muri, ci vei fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Și, cum și-a închipuit el că va fi ca Dumnezeu, a căzut prin imaginație, din darurile date, și apoi a fost izgonit din Rai. De aceea, dumnezeieștii Părinți numesc imaginația „pod al demonilor”.
Nici un păcat nu trece de la minte la simțire (la inimă), dacă nu și-l închipuie întâi omul cu mintea.
Deci, în vremea rugăciunii, n-ai voie să-ți închipui nimic. Nici imaginații sfinte, nici pe Hristos pe Sfânta Cruce, nici pe scaunul Judecății. Nimic. Că toate imaginațiile sunt afară de inimă și dacă rămâi să te închini la acestea, nu te închini lui Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 780-781
„Cei ce se îndepărtează de Biserică şi de Sfânta împărtăşanie se fac vrăjmaşi lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului.”
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul
Eu mă înspăimânt şi nu mă pricep cum creştinii din vremea noastră pot prăznui duminicile şi celelalte sărbători de peste an şi să se bucure duhovniceşte cu bucuria cea adevărată, dacă nu se împărtăşesc adesea cu dumnezeiasca împărtăşanie şi în ce constă sărbătoarea şi prăznuirea lor?
Aşadar cu adevărat cei care nu se împărtăşesc des se lipsesc (o, ce nenorocire!) de toate aceste bunătăţi cereşti şi dumnezeieşti, dar totodată sunt şi călcători ai poruncilor şi stăpâneştilor hotărâri ale Domnului, precum am spus, ale canoanelor apostoleşti şi sinodale şi încă şi ale tuturor Sfinţilor Părinţi, precum am arătat pe larg mai înainte.
Aceştia, prin întârzierea la împărtăşire, îngăduie şi dau loc diavolului să-i arunce în tot felul de păcate şi în multe alte ispite, precum zice dumnezeiescul Chiril al Alexandriei: „Cei ce se îndepărtează de Biserică şi de Sfânta împărtăşanie se fac vrăjmaşi lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului.”
Şi dumnezeiescul Gură de Aur zice: „Ca nu cumva rămânând departe prea multă vreme de împărtăşirea Ta, să fiu prins de lupul cel înţelegător” (Rugăciune de la Sfânta împărtăşanie). Adică: de aceea, Doamne, mă apropii adesea de Sfintele Taine şi mă împărtăşesc, pentru că mă tem ca nu cumva îndepărtându-mă multă vreme de Sfânta Ta împărtăşire, să mă găsească lupul cel înţelegător gol de harul Tău şi să mă omoare.[..]
De asemenea şi dumnezeiescul Gură de Aur, în ziua în care a fost hirotonit, vindecând un îndrăcit, l-a sfătuit să meargă adeseori la Biserică şi la Sfintele Taine, cu post şi cu rugăciune ca să nu-l mai ispitească diavolul. Tot aşa şi Simeon Metafrastul scrie în viaţa acestui sfânt: Un om oarecare având un drac necurat, pe neaşteptate a sărit în mijlocul bisericii şi căzând jos scotea spume din gură şi îi atârna afară din gură limba. Deci cei ce se găseau de faţă, văzând această privelişte, rugau fierbinte pe acel dumnezeiesc suflet al lui Hrisostom să roage pe Dumnezeu ca să-l vindece. Atunci sfântul i-a zis să se apropie şi privindu-l cu iubire şi binecuvântându-l cu mâna şi chemând numele Sfintei Treimi, a poruncit diavolului să iasă. Şi îndată, o, minune, cuvântul s-a făcut faptă şi omul s-a eliberat îndată de cumplita îndrăcire. Apoi ridicându-l pe el Sfântul, l-a sfătuit să meargă adeseori la Biserică şi la Sfânta împărtăşire şi să se îndeletnicească cu postul şi cu rugăciunea. Deoarece astfel făcând, i-a zis, nu vei mai fi ispitit de vrăjmaşul şi nici nu vei mai fi prins în drăceştile curse şi capcanele lui.
[..]
Deci, fraţilor, dacă împărtăşirea rară ne produce atât de mari şi nespuse nenorociri, iar deasa împărtăşire ne dăruieşte atât de înalte, de mari daruri, atâtea bunătăţi cereşti şi mai presus de fire, atât în viaţa pământească, precum şi în cea viitoare, de ce întârziem aşa de mult ca să ne împărtăşim? De ce nu ne gătim cu cuvenita pregătire să ne împărtăşim cu Dumnezeieştile Taine, dacă nu putem în fiecare zi, măcar în fiecare sâmbătă şi duminică şi în fiecare sărbătoare?
Ar trebui cu mare bucurie să alergăm adesea la Sfânta Masă şi să ne împărtăşim cu Preadulcele nostru Iisus Hristos, Care este viaţa noastră, suflarea, existenţa şi toată nădejdea şi mântuirea noastră? Ca să fim dea pururi uniţi şi nedespărţiţi de EI şi în viaţa aceasta şi în cealaltă. Pe când nouă ne place şi avem mare bucurie dacă întârziem şi ne depărtăm de El.
Dacă cineva ne-ar opri şi numai o zi de la masa cu bucatele cele trupeşti, ne întristăm, ne tulburăm şi ni se pare că este un mare rău; iar dacă ne lipsim cu totul de cereasca masă a Dumnezeieştilor Taine, o săptămână şi două şi luni întregi, nu o socotim lucru rău. O, ce nesocotinţă au creştinii de acum întru cele trupeşti şi cele duhovniceşti! Devreme ce pe acelea le îmbrăţişează cu toată dragostea, iar pe acestea nici nu le doresc.
Mulţi creştini iubitori de Dumnezeu cheltuiesc mulţi bani, rabdă multe osteneli, se primejduiesc mult pe mare şi pe uscat, numai să meargă la Ierusalim ca să se închine la Mormântul cel de viaţă dătător al Domnului şi la celelalte Sfinte Locuri şi ca să aibă mândria să se numească închinători ai acestor Sfinte Locuri. Mulţi auzind că în cutare loc depărtat se află moaşte ale unui sfânt, aleargă cu multă râvnă să li se închine, ca să ia har şi sfinţenie.
Dar ca să se împărtăşească cu Preacuratele Taine şi să se învrednicească să se bucure nu numai de Mormântul cel de viaţă făcător, nu numai de Sfintele Locuri şi de moaştele sfinţilor, ci de Împăratul tuturor şi de Sfântul Sfinţilor, au puţină dorinţă sau nici nu-i interesează. Ca să se ducă la Locurile Sfinte cheltuiesc bani, străbat drumuri lungi şi rabdă multe primejdii. Pe când, ca să se împărtăşească, nu trebuie nici bani să cheltuiască, nici departe să umble, nici să se expună la primejdii. Ajunge numai să facă o spovedanie cu inimă înfrântă, cu împlinirea canonului şi pregătire, şi îndată pot să se bucure şi să devină un trup şi un sânge cu Hristos. Şi cu toate aceste înlesniri, iarăşi toţi se lenevesc să o facă, toţi se lipsesc dintr-odată.
O, fraţilor, dacă am vedea măcar o dată cu ochii gânditori ai sufletului, de câte înalte şi de mari bunătăţi ne lipsim neîmpărtăşindu-ne des, atunci cu adevărat ne-am strădui din toate puterile să ne pregătim şi să ne împărtăşim, dacă se poate, în fiecare zi.
Deci, dacă până acum am fost atât de neglijenţi faţă de Sfânta Împărtăşanie, de acum încolo, vă rog din adâncul dragostei frăţeşti, să ne trezim din somnul cel greu al lenevirii şi să ne sârguim cu râvnă.
Şi dacă cineva din cei ce au duhovniceasca putere ar vrea să ne împiedice de la acest lucru plăcut lui Dumnezeu, noi să nu ne răcim îndată căldura râvnei noastre şi să nu ne tulburăm. Nu, ci căzând să sărutăm ca şi desfrânata aceea picioarele lui şi să stăruim bătând la uşă şi cerând îngăduinţă. Şi cu adevărat, nu cred să se găsească vreodată un duhovnic aşa de împietrit la inimă, care văzând râvna cea fierbinte, pe care o avem faţă de Sfânta Împărtăşanie, să ne oprească. Ci sunt încredinţat că oricât de împietrit ar fi, oricât s-ar teme din reaua obişnuinţă care l-a stăpânit, îşi va pleca inima să ne îngăduie să facem ceea ce dorim.
Sfântul Nicodim Aghioritul / Neofit Kavsokalivitul, Deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine, Editura Reîntregirea
Va multumesc mult pentru aceasta postare. Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Doamne ajuta, sora Crinuta
IUDAIZAREA LUMII
Martirul Împăratului Hristos-Ioan Ianolide
Am zis „iudaizare” şi nu „mozaizare” a lumii întrucât mozaismul este parte integrantă a spiritualităţii creştine şi este străin iudaismului de azi, iudaism ce-şi are originea în păcat şi neascultare, în crima lui Cain, în viţelul de aur, în ucigaşii prorocilor, în Iuda vânzătorul, în cărturarii şi fariseii făţarnici, în crima lui Caiafa. E o ieşire a evreilor din harul dumnezeiesc, care s-a agravat în ultimele două milenii prin lupta împotriva Duhului Sfânt, încât iudaismul despre care vorbim şi cu care suntem confruntaţi se caracterizează prin: satanism, minciună, ură, tiranie, materialism, ateism, senzualism, rasism, patima dominaţiei mondiale.
Iudaismul a închis lumea în materie, în teluric, în efemer, în relativ, în trup, căci a golit-o de frumuseţile, bogăţiile şi puterile spiritualităţii mozaic-creştine. Evreii lucrează cu un duh rău, căci nu acceptat ispita pe care a respins-o Hristos, şi tocmai de aceea îl şi urăsc, fiindcă ei nu pot pricepe modalitatea dragostei, a libertaţii, a adevărului date prin Duhul Sfânt, ci ei vor puterea pentru putere, materia pentru materie, viaţa pentru dominaţia lor.
Cu mijloace economice, politice şi raţionale au ajuns să domine lumea, căci ei deţin cheia economiei mondiale, cheia mijloacelor de informare a maselor pe glob, cheia revoluţiei comuniste, cheia democraţiilor occidentale, centrele tehnicii moderne, o bună parte din învăţământul de pe mapamond, punctele nevralgice ale culturii şi artei, ordinea în francmasonerie, spiritul în socialismul internaţionalist, o înrâurire a sindicalismului, o „colorare” a umanismului şi progresismului, o bună presa in neoprotestantism şi destulă influenţă în Biserici. Toate acestea pot fi demonstrate pe bază de documente. Toate acestea dovedesc destinul excepţional pe care-l are poporul evreu.
Pierzându-şi dreptul de moştenitor, pierzând legământul lui Avraam, pierzând harul dumnezeiesc, el se situează pe poziţie antihristică, antiumană şi satanică, poziţie de pe care continua a juca un rol negativ în istorie şi în procesul desăvârşirii lumii. Cutezanţa lor este aproape de nebunie, căci se joacă cu satana, se luptă cu Dumnezeu, se războiesc cu toţi oamenii şi sunt duşmanii învederaţi ai lui Hristos. Energiile pe care le declanşează ei în istorie sunt atât de considerabile, încât nu pot fi explicate decât ca provenind dintr-o sursă supraumană.
Pe de o parte ei sunt fermentul revoluţiilor care bântuie lumea modernă, iar pe de altă parte sunt cei mai tenace şi încăpaţânaţi tradiţionalişti: pentru ei tradiţionalişti, iar pentru lume revoluţionari.
Inteligenţa lor impresionează şi străluceşte, încât a generat marxismul şi relativismul – dar toate sunt închistate în neant. Dumnezeul lor este Dumnezeul speculei, al speculei mentale ori politice. Gândirea lor răstălmăceşte totul, căci ei văd multiplele faţete ale aceleiaşi probleme şi au uşurinţa de a o folosi pe aceea care le este folositoare. De aceea ei nu exprimă niciodată adevarul, căci nu au acces la esenţe ci numai la forme, nu merg la Duhul unic şi sfânt, ci numai la înfăţişările materiei, evenimentelor, ideilor şi oamenilor, într-o dezordine anarhică pe care însă o folosesc în favoarea unicului zeu în care cred: ei înşişi.
Există până şi o manieră a corectitudinii în afaceri, pe care însă o folosesc numai în măsura în care îi slujeşte pe ei, ca drept dovada că părăsesc societăţile în declin şi se oploşesc în societăţile în ascendenţă.
Evreii de azi se închină lor înşişi ori materiei, deşi în fond ei se închină lui satana, căci numai satana poate perverti atât de profund o lume. Solidaritatea dintre ei este forţa victoriilor lor naţionale. Ura împotriva duşmanilor lor e neîmpăcată, când subtilă, când sângeroasă, fiind ea însăşi o modalitate de solidaritate între ei. Ei formează un imperiu unitar în lumea diversă şi manevrează după scopurile lor. Ei vor fi întotdeauna cu cei învingători, dar vor salva pe toţi evreii, indiferent de răspunderile pe care şi le-au asumat.
Azi numai evreii pot impune punctul lor de vedere atât presedintelui S.U.A. cât şi preşedintelui U.R.S.S., ca să nu mai amintim de puterile de rangul doi. Şi Roosevelt, şi Stalin li s-au supus. Al doilea război mondial este în mare parte opera lor. După ce au investit aproape totul în comunism, acum navighează spre capitalism.
Şi-au făcut legi pentru ei, încât ei sunt tabu în lumea întreagă, le este totul permis şi nimeni nu poate spune adevărul despre ei fară ca omenirea să ia foc.
Evreii sunt zeii lumii moderne. Ei se află la un pas de dominaţia absolută mondială şi este impresionantă forţa unui popor de cinsprezece milioane de oameni.
Lumea modernă este un dezastru spiritual, moral, politic, social, militar, uman şi economic, e o lume alienată, o lume descompusă, o lume ce se autonimiceşte fie pe cale paşnică, fie pe cale armată, e o lume-junglă, e o lume-temniţă, e o lume insuportabilă de haos, nihilism şi neant – pentru că este o lume fără Dumnezeu, împotriva lui Dumnezeu, fără suflet, împotriva întâietăţii spiritului, fără onoare, fără ruşine, fără morală, o lume a minciunii, a urii, a ateismului, a materialismului, a tiraniei, a senzualismului, a rasismului, a obsesiei dominaţiei mondiale, a nimicului, a satanei – şi cu o astfel de lume nu se poate lăuda nimeni.
Dar se pare că omenirea va trece printr-o suferinţă cum încă n-a mai fost, necesară purificării ei, şi în urma căreia se va asterne în lume o nouă spiritualitate creştină şi o nouă comunitate creştină, cu mult mai aproape de Impărăţia lui Dumnezeu.
„Părinţii” Americii au introdus în Constituţia americana o interdicţie pentru guvernul american de a avea presă proprie, in acest mod fiind obligat să respecte libertatea de cuvânt a creştinilor americani.
S-a petrecut însă un fenomen neprevăzut: presa şi toata mass-media (din America şi din Europa) au încăput pe mâinile unui guvern la fel de tiranic ca acele guverne de care se temeau „părinţii” Americii. Un mic grup de oameni s-au constituit într-o forţă organizată, cu propria ei lege, cu propria ei credinta, cu propriul ei ideal şi au pus mâna pe presa, economia şi politica Statelor Unite.
[…]
Mascaţi sub forme diverse de democraţie, liberalism, umanism, progresism, afacerism, economism, consumatorism, relativism, academism, modernism, avangardism, realism, pacifism, materialism ori ateism, ei de fapt îşi maschează propria lor identitate şi luptă să dizolve cultura şi societatea bazată pe principiile şi spiritualitatea creştină. Nimeni nu a reuşit să călăuzească mai nefast poporul american.
Există în America o populaţie imensă anglo-saxonă, şi totuşi americanii au făcut război contra Angliei; există în America o populaţie de origine germanică, şi totuşi au făcut două războaie împotriva Germaniei; există, de asemeni, în America greci bogaţi ori scoţieni dârzi, dar ei nu împing politica Americii în scopuri naţionale, chiar atunci când îşi susţin naţiile lor de origine, căci ei sunt americani. Or, minoritatea de care vorbim nu vrea să fie americană, nu se supune spiritualităţii americane şi orientează politica americană în scopuri pur naţionale, căci nu se poate explica altfel eşecul politicii americane în Orientul Mijlociu şi în Ierusalim.
[..]
Evreii au ajuns la o putere mondială considerabilă, dar şi pe marginea unui dezastru cum încă n-au cunoscut. Procesul de iudaizare a omenirii a dus la cea mai adâncă criză spirituală şi evreii nu pot împiedica revirimentul creştin, cu toate că fac eforturi disperate să i se opună.
Deşi sunt beţi de putere şi sunt aproape de imperiul mondial, le atragem atenţia să se trezească, să renunţe la ideea că sunt aleşii lui Dunnezeu să stăpânească lumea, să recunoască pierderea harului dumnezeiesc prin uciderea lui Hristos, să se supună adevărului şi să intre în comunitatea de dragoste a lumii. De nu o fac, pe viitor să nu acuze pe nimeni de suferinţele ce se vor abate peste ei. „Pieirea ta prin tine, Israele!“.
Numai Hristos poate fi mântuire lumii întregi şi lor.
Notă:
[1] Henry Kissinger – secretar de stat al Administraţiei Americane în timpul lui Richard Nixon şi Gerald Ford (1973-1977), unul dintre oamenii politici cu rol-cheie în conflictul din Vietnam. (N. ed.)[2] Menahem Begin (1913-1992) – om politic israelian, membru al Partidului Likud, prim-ministru al Israelului între anii 1977-1983, susţinător al politicii de înarmare împotriva palestinienilor. (N. ed.)
Fragment-Ioan Ianolide – Intoarcerea la Hristos
Nu va fi niciun antihrist acum si nici imediat dupa razboi.
Iata proorocia Cuv.Iosif Vatopedinul:
https://youtu.be/F34BJRzaPG4