ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Legile Dumnezeiești ne-au făcut pe noi oameni. Fără ele, noi n-am exista. De n-ar fi existat voința Dumnezeiască de a fi aduși de la neființă la existență, universul era pustiu. Dar Dumnezeu ne-a iubit înainte de a exista, și ne-a adus pe pămîntul acesta ca ființe cuvîntătoare, bipede, conștiente de menirea noastră în această viață. Ne-am constituit ca Popor Ortodox datorită Legilor Dumnezeiești veșnice, nu prin legile omenești vremelnice, ticăloase și schimbătoare.
,,Omul în cinste fiind așezat, n-a priceput. Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără minte și s-a asemănat lor’’( Psalmul 48, 21).
Aici stă drama Neamului Romanesc, a întregii omeniri.
Sfantul Nicolae Vilomerivici constata, cu durere, că oamenii nu mai scriu Legile lui Dumnezeu, scriu legile ticăloase, strîmbe ale oamenilor. Toate ticăloșiile oamenilor se toarnă în tiparile legilor tîmpe și ticălose. Vreau antihriștii să vîndă teritorii ale Neamului Romanesc? Scot o lege dictată de străini, care fac cu putință acest lucru. Vreau jidanii să-și impună voința lor în Romania și să spună că oricine cutează să le arate crimele împotriva romanilor, sunt antisemiți? Tîrîtoarele neamului votează cu ambele maini. Vreau sodomiții să se îndreptățească în spurcăciunile lor? Scot o lege favorabilă lor. Nu înțeleg ce drepturi cer homosexualii de toate felurile, cînd nimeni nu-i împiedică să se lingă în cur unii pe alții (iertați-mi asprimea exprimării!).
Nu merg mai departe cu exemplele. Mi-e silă. Mi-e greață.
Romanii noștri ortodocși, să știe:
1.Orce lege anti-romanească venită de la Bruxelles, din America, de oriunde, este o mizerie, vrednică de dispreț, și nicidecum de luat în seamă. Romanii să nu țină seamă de ea, chiar de este susținută și votată de leprele autohtone. Noi avem Legile lui Dumnezeu, nu pe cele ale unor demenți, de circumstanță.
2.Legile lui Dumnezeu ne-au făcut pe noi Popor Ortodox agonisit de Dumnezeu. Fără ele am fi o populație bipedă, barbară, păgînă, cum sunt toți cei care nu-L primesc pe Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.
Presbiter Iovița Vasile

Astăzi numărăm opt zile de la Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Legea Dumnezeiască din vechime poruncea: ,,Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească, născut la voi în casă sau cumpărat cu bani de la alt neam, care nu-i din seminţia voastră, să se taie împrejur în ziua a opta’’ (Facere 17, 11-12). Această poruncă a fost împlinită şi de Pruncul Iisus, după cum e scris Sfântul Evanghelist Luca: ,,Şi când s-au împlinit opt zile ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece’’ (Luca 2, 21). Preasfântul nume al Mântuitorului, Iisus, înseamnă în limba ebraică ,,Dumnezeu mântuieşte’’. Prin urmare, noi avem astăzi un Praznic Împărătesc, în care cinstim, după cuviinţă, pe Împăratul împăraţilor, după cum, Îl numeşte Cartea Apocalipsei (17, 14) pe Mântuitorul nostru.

În această zi, Biserica lui Hristos pomeneşte pe Sfântul Vasile cel Mare, numindu-l ,,mare dascăl şi ierarh’’. Acesta a trăit între anii 329-379 de la Naşterea Mântuitorului. Călătorind la Atena, Sfântul Vasile cel Mare a găsit pe filozofii vremii discutând în faţa cetăţii. Întrebat de un oarecare Eubul care este firea filozofiei?, Sfântul a răspuns: ,,Firea filozofiei este pomenirea morţii’’. Cu adevărat, acela se înţelepţeşte care cugetă la moarte şi înţelege că este călător şi pribeag înaintea lui Dumnezeu (cf.I Paralipomena 29, 15). Şi ca să întregească învăţătura sa pentru filozofi, a adăugat: ,,Însă, pe cât porunceşte puterea bunătăţii, să împărţim la cei flămânzi pâinea înţelegerii; şi pe cei ce s-au lipsit, pentru răutatea lor, de acoperământul faptei bune, pe aceia să-i aducem sub acoperământul faptei bune’’ (Vieţile Sfinţilor pe Ianuarie, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 16-17)
.
Sfânta Scriptură ne înştiinţează că în vremea creaţiei, Dumnezeu a rostit şi a făptuit aceste cuvinte: ,,Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii’’ (Facere 1, 14). Cu puţine ore în urmă, pământul şi-a sfârşit drumul în jurul soarelui şi cu aceasta s-a încheiat anul şi a început un an nou. Să cugetăm şi noi, iubite cititorule, la măreţia creaţiei lui Dumnezeu şi să rostim împreună cu Psalmistul David: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut. Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’ (Psalmul 103, 25).

Astăzi e vreme potrivită să punem artileria grea pe diavolul și cohortele sale de demoni, pe cei care L-au părăsit pe Dumnezeu și s-au satanizat, prin citirea Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare. Așa ne poruncesc edițiile mai vechi ale Molitfelnicului. Ecumeniștii din Patriarhie ne-au interzis de ani buni acest lucru, după înalta poruncă primită de la vrăjmașii lui Hristos. Nu-i ascultați, pentru că ei nu slujesc Bisericii, ci sunt unelte ale vrăjmașilor ei.

Un cuvînt scurt pentru toți iubitorii de Hristos, cititori ai acestui blog. Intrăm în anul Domnului 2025, bine știind că ne așteaptă noi încercări, ispite și persecuții. Nu vă temeți. Nu cedați în fața antihriștilor, nu faceți nici cel mai mic compromis. Stați sub scutul nebiruit al lui Dumnezeu.
„Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8, 31). ,,În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea’’’(Ioan 16, 33).

Vă îmbrățíșez cu drag,
nevrednic slujitor al lui Hristos, Iovița Vasile

Peste puţine ore, anul civil (şi astronomic) se va încheia. Să încheiem şi noi acest an învăţându-ne din pilda frumoasă a Cuvioasei Melania Romana.

Era din neam bun şi bogat, dar adevărata sa bogăţie era cea nepieritoare, din ceruri. Între multele avuţii avea şi o moşie pe malul mării cu un palat deosebit de frumos, cu grădini pline de roade. Odată şi-a pus în gând să o vândă şi banii să-i împartă săracilor. Peste acestea i-a venit gândul cel străin, care-i spunea că este mai bine ca măcar această moşie să o păstreze pentru desfătarea sa. Sfânta a cunoscut că gândul este de la diavolul şi atunci a grăit: ,,Nu mă vei împiedica prin aceasta în drumul meu, diavole. Căci ce sunt toate acestea, care astăzi sunt şi mâine vor fi stricate de barbari, sau de ploi, sau de timp, sau de altă împrejurare, faţă de comorile veşnice, care sunt aşa pururea şi rămân în veacuri nesfârşite, şi care se cumpără cu preţul acestor bunuri stricăcioase?’’ A vândut moşia şi a dat banii lui Hristos, adică năpăstuiţilor care trăiau acolo. N-a trecut multă vreme şi barbarii au năvălit şi au pustiit cumplit Italia, risipind şi moşia Cuvioasei Melania. Atunci a slăvit pe Dumnezeu ,,căci ceea ce era să se piardă în zadar, fără nicio răsplătire de la Dumnezeu, aceea s-a făcut lor spre plată însutită, întru viaţa cea veşnică’’.

Altădată, fericita Melania a ajuns la chilia unui bătrân sfânt şi a vrut să-i dăruiască nişte galbeni. Bătrânul n-a vrut să-i primească. Când însă a lipsit, Cuvioasa Melania a intrat în chilia sărăcăcioasă, a ascuns galbenii într-un vas cu sare şi a plecat. Fapta n-a rămas tăinuită şi bătrânul a alergat să-i înapoieze aurul. Nevrând să-l ia înapoi, bătrânul l-a aruncat în râu şi s-a întors la chilia sa, căci părinţii îmbunătăţiţi ,,fugeau de aur ca de muşcătura de şarpe’’.

Fiind odată în biserică la Sfânta Liturghie, Cuvioasa Melania a auzit preotul pomenind, împreună cu cei adormiţi, numele unei femei despre care ştia că a fost eretică şi s-a mâniat încât a spus slujitorului: ,,Viu este Domnul, dacă o mai numeşti pe aceea, nu mă voi mai împărtăşi din jertfa ta’’. Spunea aceasta deoarece ştia că pomenirea ereticilor la Dumnezeiasca Slujbă este o încălcare a Sfintei Credinţe Ortodoxe.

Când Dumnezeu a adus vremea trecerii ei din viaţa pământească, singură şi-a pus mâinile pe piept, în semnul Crucii, şi sufletul ei sfânt s-a ridicat spre ceruri, fără nicio împiedicare de la diavolii vrăjmaşi. Pentru sfintele sale rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească de împărăţia Sa cea veşnică (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 590-613).

Presbiter Iovița Vasile

Într-o duminică, stând la Sfânta Liturghie, la o biserică din Episcopia Hușilor, am văzut că fereastra din spatele Sfântului Altar părea în doliu, în ciuda luminii soarelui care o străbătea. Ceva important lipsea din spatele Sfintei Mese. Ce se întâmplase? Sfânta Cruce, aceea mare, care stă de obicei în spatele Sfintei Mese, era acum în naos, undeva în partea stângă. M-am gândit că, poate, preotul nu are loc pe unde să treacă pentru a înconjura Sfânta Masă…

În următoarea duminică, m-am dus la o mănăstire de maici tot în Episcopia Hușilor. Aceeași poveste! În Sfântul Altar existau două Cruci mari, una în stânga și alta în dreapta Sfintei Mese, dar niciuna nu era în spatele Sfintei Mese! Cine le pusese așa? Știam că preotul de acolo era un om sensibil și râvnitor… Am aflat, însă, că tocmai fusese spitalizat de curând din cauza unor probleme cu inima…

O neliniște ciudată a pus stăpânire pe mine. Ce se mai întâmplă în bisericile noastre, de ce și din ordinul cui? Se fac pregătiri pentru Potirul comun?

Aflu că în Grecia, în Episcopia de Peristeri, au fost proteste pentru a se repune crucile înapoi. Așadar e vorba despre o tendință ecumenistă, venită pe cale ierarhică! Oare Episcopul Ignatie al Hușilor așa înțelege să apere Ortodoxia? Căci nu cred că preoții respectivi au făcut astfel de neorânduieli din proprie inițiativă!

Doamne, Iisuse Hristoase, ferește-ne de erezie!

Sora Pelaghia

,,Glas din Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt’’ (Ieremia 31, 15; Matei 2, 18). Astfel a proorocit Sfântul Prooroc Ieremia nenorocirea ce s-a abătut asupra unei naţiuni întregi, datorită pornirilor demenţiale ale lui Irod.

Când magii Răsăritului au venit la Ierusalim, din imbold Dumnezeiesc, au întrebat de-a dreptul: ,,Unde este Regele iudeilor, Cel Care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui’’. Ne spune cuvântul Sfântului Evanghelist Matei că Irod s-a tulburat, la fel şi iudeii. Neliniştea lui Irod venea din faptul că îşi închipuia, în obsesiile sale bolnăvicioase, că Acela care era numit Regele iudeilor, Pruncul Iisus, îi va uzurpa tronul. Îngrijorarea lui Irod n-avea nici un temei. Sfântul Evanghelist Ioan ne relatează că, peste ani, a existat un moment când iudeii au vrut să vină la Mântuitorul să-L facă rege cu sila, şi-atunci Domnul Iisus S-a retras în munte pentru a nu fi găsit (Ioan 6, 15).

Irod chemat pe magi şi a aflat vremea când li s-a arătat steaua, care coincidea cu vremea Naşterii. Trecuse un an de la Naşterea Domnului. Planul diabolic pe care l-a urzit a fost acela de a porunci uciderea tuturor pruncilor mai mici de doi ani, crezând că între ei va fi, fără îndoială, şi Dumnezeiescul Prunc. A aflat de la arhierei şi cărturari locul Naşterii. Cu viclenia proprie tuturor tiranilor, Irod le-a cerut magilor să cerceteze şi să găsească Pruncul şi să vină să-i dea de ştire, pentru că – zicea el – vrea se închine lui Iisus. Dumnezeu i-a făcut pe magi să ignore cererea lui Irod, şi ei s-au întors pe cale ocolită în ţara lor. Văzându-şi aşteptările înşelate, tiranul a dat diavoleasca poruncă şi slujbaşii săi au împlinit-o. Betleemul şi ţinuturile sale au fost însângerate şi scufundate în durere: patrusprezece mii de prunci au fost ucişi pentru că un rege dement s-a temut pentru tronul său. Cei din stirpea lui Irod se străduiesc să ne convingă că era cu neputinţă să fie atâţia prunci în acele ţinuturi. Tradiţia Bisericii a consemnat negreşelnic amploarea crimelor acelui tiran sângeros.

Dumnezeu n-a lăsat nepedepsită fărădelegea regelui. Sfântul Teofilact istoriseşte că Irod a ajuns într-o stare teribilă: ,,Cuprins fiind de lingoare şi de diaree, de umflătura picioarelor, de astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul şi de alte boli ascunse, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet’’, ceea ce ar trebui să fie învăţătură de minte şi pentru tiranii paranoici ai vremurilor noastre, care batjocoresc, în chipul cel mai josnic, popoare întregi (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 559-563)

Presbiter Iovița Vasile

Cine conduce de fapt lumea? Cine deține puterea absolută pe planetă? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice și militare nu sunt decât niște piese de joc, mânuite din umbră de adevarații stăpâni ai planetei. Cei care conduc cu adevărat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogați, foarte bine organizați și care nu apar niciodată în văzul tuturor. De acolo, din anonimat, ei leagă și dezleagă mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, îi numesc Oculta Mondială sau Iluminati.
Cine sunt acești oameni? Cum sunt ei organizați? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?
De la cel mai înalt nivel imaginabil al puterii, acești Illuminati necunoscuți celor multi, guvernează aproape nestingherit. Ei fac legi și revoluții, ei instaurează guverne, ei hotărăsc ce țări dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei „fabrică” noi ideologii și chiar religii. Se spune că ei au creat orânduirea capitalistă, tot ei au creat-o și pe cea comunistă. Ei făuresc tratatele militare și economice internaționale, ei schimbă regimuri politice și președinți de state.
La conducerea illuminati, spune Leo Zagami, există spirite, entităţi demonice, care îi controlează pe aceşti oameni. Satanismul are legături cu serviciile de informaţii şi cu tehnologia pentru controlul populaţiei.

„Tehnologia spiritelor este ceva necunoscut populaţiei de rând, este o tehnologie metafizică, nu este fizică. … Elitele de frunte nu aparţin unui rit anume, deoarece aceştia sunt satanişti.”

Fără a intra în amănunte, pentru a nu ne abate prea mult de la subiect, reţinem că lumea este condusă de satanişti care comunică cu demonii, de la care primesc
ordine despre cum să fie condusă omenirea pentru instituirea unui guvern mondial sclavagist şi satanic.

Noua ordine mondială este de inspiraţie demonică, iar ceea ce ne interesează pe noi este faptul că această nouă ordine este una anticreştină. De asemenea, noua eră, despre care se tot vorbeşte de mai bine de 150 de ani, este o eră post-creştină şi anticreştină. Malroux spunea că secolul XXI va fi legat de spiritualitate sau nu va fi deloc. El se referea la noua spiritualitate de tip new age, o spiritualitate satanică, o reînviere a ocultismului, magiei şi a vechilor culte de
misterii.

Repet cât se poate de ferm, toţi cei care susţin noua ordine mondială şi vaccinarea în masă s-au pus în slujba
demonilor. Acesta este contextul în care trebuie interpretate informaţiile prezentate în acest material documentar.
Sistemul de control total despre care amintea Orwell în cartea sa „O mie nouă sute optzeci şi patru” a devenit o
realitate. Lumea întreagă se îndreaptă spre o dictatură mondială sclavagistă. Şi aşa cum am văzut, liderii lumii se grăbesc să instituie această dictatură satanistă, folosind ca pretext pandemia pe care au planificat-o cu mulţi ani înainte. Vezi în acest sens declaraţiile neomarxistului satanist Klaus
Schwab de la Forumul Economic Mondial.

Vaccinurile au mai multe scopuri:
1. reducerea populaţiei;

2. ruperea omului de Dumnezeu, prin inhibarea genei WMAT2 responsabilă de sentimentele religioase, conform afirmaţiilor celor de la DARPA. Rudolf
Steiner afirma, în urmă cu 100 de ani, că se va inventa un vaccin care va separa sufletul şi spiritul de trup şi îi va transforma pe oameni în zombi;

3. conectarea oamenilor la Cloud prin intermediul nanoroboţilor introduşi în om prin diverse metode, inclusiv prin vaccinuri. A colabora cu acest sistem satanic înseamnă a-L vinde
din nou pe Hristos. Acest sistem de control total este de inspiraţie demonică şi construit cu asistenţă demonică.

Vaccinurile conţin ARNm şi au capacitatea de a modifica ADN-ul nostru ireversibil. Prin modificarea ADN-
ului, demonii îşi pun semnătura în fiecare celulă a corpului nostru. Cei care vor primi marcarea pe trupul lor, pentru a
putea să se deplaseze, pentru a cumpăra sau vinde, să-şi aducă aminte de cuvintele din Apocalipsa.

Cine nu este în stare astăzi să spună NU acestui sistem satanic, cu atât mai puţin va fi în stare mâine, căci îi va fi mult mai greu. Prin vaccinare oamenii îşi vor pierde încet-încet voinţa liberă şi vor fi controlaţi de la distanţă prin reţeaua
5G. Amintiţi-vă de cercetările efectuate de DARPA şi de tehnologia de control a minţii. Scopul este instituirea unui nou sistem de tranzacţii digital care să permită controlul total al fiinţelor umane prin supraveghere 24 de ore din 24. Sistemul este satanic. Oamenii care vor accepta acest sistem, indirect, acceptă
separarea lor de Dumnezeu.

În cuvântul Sf. Sfinţitului Mucenic Ipolit „Despre sfârşitul lumii şi a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru venirea lui Antihrist”, explică care va fi
înţelesul peceţii:

„Mă lepăd de Făcătorul cerului şi al pământului, mă lepăd de Sfântul Botez, mă lepăd de a sluji lui Hristos şi mă fac rob al tău; mă lepăd de împărăţia cerurilor şi iubesc muncile veşnice; mă lepăd de Sfânta Cruce şi primesc pecetea ta.”

SOLUŢIA:

Din zei de-am fi coborâtori
C-o moarte toţi suntem datori
Totuna e dac-ai murit
Flăcău sau moş îngârbovit
Dar nu-i totuna leu să mori
Sau câine-nlănţuit.

1. Să nu ne fie frică.

2. Să ne purtăm ca oameni liberi şi suverani aşa cum ne-a creat Dumnezeu!

3. Soluţia este ca toţi să ne pocăim, adică să facem o schimbare în modul nostru de gândire. Să ne recunoaştem greşelile noastre. Să ne cerem iertare lui
Hristos şi să ne schimbăm vieţile. Să ne trezim la realitate şi să încetăm a mai nega evidenţa evenimentelor cu care ne confruntăm.

4. Să rămânem uniţi, pentru că numai aşa vom birui. Să ne ferim de dezbinare.

5. Să demascăm minciuna şi dictatura guvernanţilor, dar să ne rugăm pentru toţi.

6. Să ne rugăm mai mult ca Dumnezeu să ne lumineze mintea şi să ne întărească credinţa. Să ne rugăm şi pentru politicieni, ca să fie scoşi de sub influenţa satanică, şi să nu mai lupte cu Hristos, prin legile lor anticreştine.

7. Doar prin schimbarea vieţii noastre, prin pocăinţă şi rugăciune, putem zădărnici aceste planuri antihristice.
Soluţia este pocăinţa din inimă şi întoarcerea la vieţuirea creştină.
Oamenii se tem de viitor de parcă ar fi stăpâni pe ziua de mâine. Ei te întreabă mereu: „Cum vom trăi fără vaccin,
fără card de identitate biometric, în această nouă ordine mondială”.
Dar întrebarea nu este cum vom trăi, ci cum vom muri.
Suntem creştini, iar pentru noi moartea este doar o trecere de la vis la realitate, de la osteneală la odihnă, şi de la cele trecătoare la cele veşnice. Atunci de ce să ne fie frică de moarte?

„Da, dar ce va face familia, ce vor face copii? Nu vor putea merge la şcoală, nu vor avea ce mânca etc.?” Tu ce crezi? De ce nu laşi toate acestea în grija lui
Dumnezeu? El este Cel care ne-a dat viaţă, şi El este Cel care ne ţine în viaţă atât cât voieşte. Nu mâncarea ne ţine în viaţă, ci harul lui Dumnezeu.
Şi dacă El te cheamă mâine la El, ce Îi vei spune?

Oare vei spune:
– „Doamne, nu vreau să vin.”

– De ce ai vrea să suferi mai mult în această lume ticăloasă?

– Vreau să am grijă de copii, pentru că îi iubesc.

– Oare nu Eu am făcut cerul şi pământul?

– Oare nu Eu v-am dat viaţă şi sunt Cel care are grijă de întreaga creaţie? – zice Dumnezeu. Cum crezi tu că vei avea grijă de copii, refuzând chemarea Mea.

Amintiţi-vă ce v-am învăţat:
„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 37).

– Şi iarăşi: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). „Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Matei 16,
25).

“Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos… fără să vă înfricoșați întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire, și aceasta este de la Dumnezeu. Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El…”

(Sf. Ap. Pavel, Epistola către Filipeni, Cap 1, vers. 27-29).

Există doar un singur mod de scăpare din această capcană diavolească, întoarcerea cu adevărat la ortodoxie și la Hristos.

Cu drag,

Ștefan Arad Doamne ajută!

Omul se împlineşte ca om atâta vreme cât stă sub poruncile lui Dumnezeu. Prin legile Sale veşnice, Dumnezeu a statornicit bune relaţii între fiii Săi, şi este o datorie sfântă a fiecărui om a cunoaşte şi a pune în lucrare datoriile pe care le are faţă de aproapele său. Deoarece am fost creaţi cu natură dublă, trup şi suflet, avem datorii faţă de viaţa trupească a aproapelui, dar şi faţă de viaţa sa sufletească. Biserica ne învaţă care sunt datoriile noastre faţă de trebuinţele trupeşti ale semenului:

1.Hrănirea celui flămând. Din oarecari pricini, care depind sau nu de voinţa sa, omul poate ajunge în starea de a nu avea cu ce se hrăni. Cei cu stare mai bună sunt chemaţi să-l ajute neîntârziat din prisosul agoniselii lor, oferindu-i cu dragoste frăţească pâinea cea de toate zilele.

2. Potolirea setei celui însetat. Aproapele nostru poate ajunge în stare de neputinţă, încât, în pat fiind, nu se poate deplasa pentru a-şi lua singur apa necesară. Creştinul educat de Biserică va împlini neîntârziat această necesitate a celui bolnav.

3. Îmbrăcarea celui gol. Sunt destule împrejurări în viaţă când cineva este în situaţia de a nu avea veşmintele necesare şi este expus intemperiilor. Acestuia îi vom da din hainele noastre, urmând pilda Sfinţilor care dăruiau cu drag singura lor haină, ştiind că dăruiesc lui Hristos.

4. Cercetarea celor aflaţi în necazuri şi nevoi. Când ne apropiem de aceştia şi le împărtăşim necazul sau durerea, Dumnezeu le trimite alinare.

5. Cercetarea celor bolnavi. Aceştia trebuie mângâiaţi şi întăriţi în suferinţa lor, arătându-le că suferinţa le este dată pentru încercare, întărire şi ispăşire. Îi vom ajuta să poată fi spovediţi şi împărtăşiţi şi să primească roadele slujirii bisericeşti prin Sfântul Maslu. Îi vom învăţa să nu cadă în greşeala de a-şi căuta sănătatea prin mijlocirea vrăjitorilor şi fermecătorilor, ştiind că aceştia sunt slujitori ai diavolului.

6. Găzduirea călătorilor. Asemenea Sfinţilor şi a celor cu frică de Dumnezeu, care primeau cu bucurie pe străinii ce le treceau pragul, şi noi avem această datorie sfântă.

7. Îngroparea săracilor. Când cineva, trecut din viaţa acesta, nu are cine să-l îngroape, noi înşine ne vom îngriji de cele necesare pentru ca să aibă parte de înmormântarea bisericească, după aceea îl vom pomeni în rugăciunile noastre şi ale Bisericii, făcând şi parastasele la soroacele cuvenite.

Presbiter Iovița Vasile

,,Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă’’ (Iezechiel 44, 2). Cu aceste cuvinte a anunţat Proorocul lui Dumnezeu Naşterea Domnului din Pururea Fecioara Maria. Pe temeiul Revelaţiei Dumnezeieşti, Sfânta Biserică Ortodoxă mărturiseşte, fără schimbare, că Maica Domnului a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naşterea Mântuitorului, adevăr care se exprimă prin expresia consacrată ,,Pururea Fecioară Maria’’, de aceea şi cântăm: ,,Întru Naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare’’.

Vrăjmaşul lui Dumnezeu, al oamenilor şi al mântuirii lor, diavolul, tatăl minciunii, n-a putut suferi aceste adevăruri şi a socotit ca acolo unde s-a semănat grâul cel curat să vină şi să arunce neghinele sale otrăvite şi pierzătoare de suflete. Cel care s-a ridicat cu trufie împotriva Stăpânului şi Făcătorului a toate, a cutezat să grăiască, prin discipolii săi, şi împotriva Preacuratei Fecioare Maria. Acela care a izvodit ,,evanghelia’’ cea mincinoasă după Iuda, a grăit cuvinte de hulă şi împotriva celei ,,mai curate decăt strălucirile soarelui’’; cei care duc campanii de presă împotriva Bisericii defaimă cu neruşinare şi pe cea care ,,a realizat în persoana ei cel mai înalt grad de sfinţenie accesibil unei fiinţe omeneşti’’.

Cei dintâi care au proferat hule împotriva Maicii Domnului au fost aceia pe care îi Sfântul Evanghelist Ioan îi numeşte ,,sinagoga satanei’’ ( Apocalipsa 2, 9), iudeii cei necredincioşi, care până în ziua de astăzi sunt stăpâniţi de o ură necurmată împotriva a tot ceea ce este sfânt, curat şi drept. Sectele şi bisericile mincinoase sunt creaţia lor şi acestea au preluat toate inepţiile născocite împotriva Bisericii Ortodoxe, singura care păstrează adevărurile Dumnezeieşti mântuitoare, fără umbră de schimbare.

Încheierea acestui cuvânt de învăţătură o socotesc potrivită cu începutul unei frumoase rugăciuni, adresate Maicii Domnului: ,,O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Stăpână, ceea ce eşti mai înaltă şi mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea Proorocilor, podoaba cea aleasă a Arhanghelilor, întărirea cea tare a Mucenicilor, lauda cea preamărită a Apostolilor… Prin tine Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ţie, noi robii tăi, Doamna noastră’’ (Rugăciunea de la Acatistul Buneivestiri).

Presbiter Iovița Vasile

,,Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa ceia ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se-nchine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus; Doamne, mărire Ţie!’’ Aşa cântăm noi, Biserica lui Dumnezeu, în această luminată zi a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi întunericul neştiinţei şi al rătăcirii se risipeşte, pentru că ne-a răsărit nouă Soarele Dreptăţii. Sfântul Ioan Damaschinul ne îndeamnă ca şi noi ,,cele de cuviinţă să le prăznuim astăzi şi să cinstim Naşterea lui Hristos şi luminat să strigăm; cu păstorii să dănţuim, cu îngerii să cântăm, cu magii să ne închinăm Dumnezeului nostru, Cel Care S-a născut pentru noi şi mulţumită fie Celui Care a venit întru ale Sale ca un străin’’. Nebunul rege Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el, şi până în ziua de astăzi necredincişii iudei rămân orbi şi surzi la Sărbătoarea noastră căutând, dacă ar fi cu putinţă, să o desfiinţeze, să o facă uitată, sau măcar să-i deturneze sensul. Dar nu este cu putinţă.

Se cuvine astăzi să ne lămurim asupra relatării Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei privitoare la Naşterea Domnului şi la vremea închinării magilor. Deoarece textul biblic vorbeşte despre magii Răsăritului imediat după ce ne-a încredinţat despre Naşterea Pruncului Iisus, se poate naşte o confuzie privitoare la timpul când au venit ei la Betleem.

Cronologia evenimentelor este aceasta: în ziua de 25 decembrie S-a născut Mântuitorul lumii. În aceaşi zi a strălucit steaua în Răsărit şi a fost văzută de magi, care se găseau la o depărtare considerabilă faţă de Betleem. Văzând steaua, au şi pornit spre locul Naşterii. După cum a scris Sfântul Ioan Damaschinul, călătoria lor până la Ierusalim a durat un an, căci ei înşişi au mărturisit în faţa lui Irod: ,,Un an de zile este astăzi de când vedem steaua şi făcând călătoria până aici, ne-am povăţuit de dânsa’’. Sfântul Evanghelist Luca a scris că păstorii aflaţi în acel ţinut au venit imediat la Betleem ,,şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle’’ (Luca 2, 16). Deoarece magii au sosit abia după un an de la Naştere, ne spune Sfântul Matei că aceştia au intrat ,,în casă’’ (Matei 2, 11) şi acolo s-au închinat Pruncului Iisus, aducându-I daruri.

Irod a aflat de la magi vremea că au văzut întâia oară steaua în urmă cu un an, de aceea a luat hotărârea aceea draconică de a ucide pruncii până la vârsta de doi ani, crezând că între aceştia, negreşit, va fi şi Dumnezeiescul Prunc, pe Care-L lăudăm şi Căruia să ne închinăm cu Credinţă mare. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

După ce strămoşii noştri, Adam şi Eva, au căzut în păcatul neascultării, Dumnezeu a avut grijă, dintru început, să înştiinţeze întreaga omenire de Întruparea şi trimiterea în lume a Fiului Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, atunci când a rostit cuvintele consemnate de scriitorul sfânt la Cartea Facerii 3, 15: ,,Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul’’. Sămânţa femeii este, potrivit tălmăcirii Părinţilor Bisericii, Cel Care urma să Se nască din femeie, din Preacurata Fecioară Maria. Din vremea aceea, oamenii au avut cunoştinţa venirii Mântuitorului şi a început o lungă aşteptare, de-a lungul multor generaţii, până la ,,plinirea vremii’’.

Proorocii pe care Dumnezeu i-a ridicat în mijlocul lui Israel s-au făcut mesageri ai Lui şi au vestit Naşterea Mântuitorului, asfel ca oamenii, nu numai cei din Israel, să fie pregătiţi spre a-L primi. Prin Sfântul Prooroc Isaia, Dumnezeu a vorbit lumii despre Naşterea din Preacurata Maria: ,,Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui, Emanuel (Isaia 7, 14). Aceste cuvinte le-a citat şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, la vremea când ele s-au împlinit. Cu alt prilej, acelaşi Sfânt Prooroc scria la trecut despre Naşterea Pruncului Iisus, ca despre un fapt împlinit, atât de mare era credinţa lui în ceea ce i-a descoperit Dumnezeu: ,,Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie’’.

Sfântul Prooroc Miheia a înştiinţat lumea cu exactitate despre locul unde avea să Se nască Mântuitorul lumii: ,,Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul Care va paşte pe poporul Meu Israel’’.
,,După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin Prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus Moştenitor a toate şi prin Care a făcut veacurile’’ (Evrei 1, 1-2).

Suntem în ajunul Marii Sărbători a Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Peste puţină vreme vor veni colindătorii, după tradiţia Bisericii neamului românesc, şi vor rosti vestea bună a Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Să cântăm, să-L lăudăm, să I ne închinăm. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

În vremurile străvechi, în secolele de prigoană împotriva Bisericii, au fost unii care au căzut din Dumnezeiasca Credinţă, dar mulţi din cei persecutaţi voiau mai bine să moară, decât să se lepede de Hristos. Alteori, nu se învoiau între ei, fiecare dorind să fie primul care să pătimească pentru Mântuitorul. Aşa a fost şi cu cei zece Sfinţi Mucenici din Creta, pe care Biserica îi pomeneşte astăzi, şi care au primit cununa muceniciei în zilele lui Deciu împăratul păgân, pe care scriitorii din vechime îl numesc, pe bună dreptate, ,,sluga cea osârduitoare a satanei’’.

Cei zece Sfinţi Mucenici au fost prinşi şi aduşi la ighemonul vremii spre a a da seama de Credinţa lor. ,,Aceştia, stând înaintea muncitorului, ce fel de cuvinte cu mult curaj nu au răspuns şi ce fel de bărbăţie nu au arătat! Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit şi ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Căci au fost bătuţi, munciţi, târâţi pe pământ, cu pietre ucişi, batjocotiţi, scuipaţi şi au răbdat tot felul de batjocuri treizeci de zile! Iar în douăzeci şi trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată şi şezând ighemonul pe divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, plini fiind de mărime de suflet şi de îndrăzneală. Iar ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sârguitor fiind spre chinuri, ca să-i omoare cumplit; însă aceştia erau gata a răbda până al suflarea din urmă’’.

Când a venit vremea să fie ucişi, nu se învoiau între ei care să fie cel dintâi sub sabie şi să primească cununa muceniciei, astfel că s-a iscat ceartă între ei. Atunci unul dintre ei, Teodul, i-a împăcat cu cuvinte bine cumpănite: ,,Acela va fi mai întâi între dânşii, care îşi va da capul sub sabie mai pe urmă decât toţi; pentru că, dacă nu se va înfricoşa şi nici nu va arăta vreo mâhnire sau schimbare a feţii, văzând tăierea celorlalţi şi moartea, atunci cu adevărat mai ales se va arăta minunat nevoitor şi biruitor’’. Astfel s-au învoit ca fiecare să-şi plece capul sub sabie, după cum a rânduit Dumnezeu.

Înainte de a li se tăia cinstitele capete, au rostit fiecare această rugăciune: ,,Iartă, Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre şi prieteni şi toată patria, ca să scape de întunericul necunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă Buna Credinţă, să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, o, Împărate veşnic’’.

Fiecăruia i s-a tăiat capul, iar sufletele lor sfinte s-au înălţat spre locaşurile cele cereşti, unde-i avem ocrotitori şi rugători către Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 443-446).

Presbiter Iovița Vasile

Biserica a rânduit cu înțelepciune să citim și să explicăm această pericopă evanghelică, pe care cei mai mulţi din afara ei nici nu o bagă în seamă socotind-o ca pe ceva inutil sau greu de înţeles. Învăţămintele pe care le găsim în ea sunt, cum vom vedea, indispensabile vieţii noastre creştine, de aceea ne aplecăm asupra lor cu toată luarea-aminte.

Citind această enumerare de nume, ne vom opri asupra câtorva din ele. Un nume poate părea ceva abstract, nesemnificativ, dar el indică o persoană şi viaţa acesteia, viaţă ce poate fi uneori pilduitoare, altădată întristătoare, oricum, de luat în seamă, căci omul trebuie să înveţe şi din cele bune, şi din cele rele. Întâlnim în genealogia Mântuitorului numele acestea: Iuda, Tamara, Zara şi Fares. Cine au fost ei? În Cartea Facerii citim că Iuda, unul din cei doisprezece fiii ai lui Iacov, a luat pentru cel întâi născut al său, Ir, pe Tamara ca soţie a acestuia. După o vreme, din cauza răutăţii sale, Dumnezeu l-a dat morţii pe Ir. În puterea leviratului a luat de soţie pe Tamara, Onan, dar şi acesta a trăit puţin. Urma ca fiul cel mai mic al lui Iuda, Şela, să o ia de soţie, dar nu avea vârsta potrivită. Până să ajungă acesta la maturitate, Iuda şi-a trimis nora în casa tatălui ei. Între timp, a murit şi soţia lui Iuda, Şela s-a făcut mare iar Iuda nu i-a dat-o de soţie pe Tamara. Aceasta şi-a lepădat hainele de văduvie, s-a îmbrăcat într-un voal şi astfel deghizată a ieşit în întâmpinarea socrului său. Crezând că este o femeie uşuratică, Iuda, socrul său, a intrat la ea iar din această împreunare prin înşelăciune s-au născut doi gemeni, Fares şi Zara, număraţi de Sfântul Evanghelist Matei între strămoşii Domnului.

Când Iosua, fiul lui Navi, a trebuit să ducă pe Israel în Canaan, el a trimis două iscoade în Ierihon. Aceştia au intrat în casa unei femei desfrânate, Rahab, care era de neam străin. Regele Ierihonului a prins de veste şi şi-a trimis oameni să-i prindă. Rahab însă i-a ascuns pe acoperiş, punând nişte fuioare peste ei, şi astfel le-a salvat vieţile. Se vede de aici că, deşi era desfrânată, avea un suflet bun şi, prin fapta ei, s-a potrivit voii lui Dumnezeu, căci El voia să-l ducă pe Israel în Canaan. Ei bine, Rahab este în rândul strămoşilor Domnului Iisus Hristos (V 5).

În vreme ce se plimba pe acoperişul casei regale, David a văzut o femeie deosebit de frumoasă pe care, în cele din urmă, a adus-o în casa lui şi a cunoscut-o. Mai mult decât atât, David şi Batşeba, pun la cale uciderea lui Urie, soţul acesteia ceea ce era o mare fărădelege (II Regi 11). Pentru aceasta Dumnezeu l-a mustrat şi pedepsit cu asprime pe regele David. Din această relaţie neîngăduită s-a născut Solomon. David, Solomon şi Batşeba sunt pomeniţi în Evanghelia după Matei ca strămoşi ai Mântuitorului (v. 6).

O altă femeie, anume Rut, a fost de neam străin, moabiteancă. Ea s-a ataşat de soacra sa şi de poporul Israel, fapt pentru care Sfânta Scriptură are cuvinte de laudă la adresa ei. Este şi ea una din femeile pomenite ca făcând parte din neamul Domnului nostru Iisus Hristos (v. 5).

Ce constatăm din aceste sumare consideraţiuni privitoare la genealogia Mântuitorului? Că între strămoşii Săi după trup sunt mulţi oameni drepţi precum Avraam, Isaac şi Iacov, Dreptul Iosif, dar şi păcătoşi. Şi unii şi alţii aveau mare nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze şi să vină în lume. Şi El a venit şi pentru drepţi şi pentru păcătoşi, aşa cum erau strămoşii Săi şi cum, de fapt, era întregul neam omenesc. El nu S-a ruşinat de aceşti strămoşi, cum nu s-a ruşinat nici a lua chip de rob, nici să Se facă ascultător până la moartea pe cruce (Filipeni 2, 7-8). Nu S-a ruşinat nici să ia asupra Sa toată povara şi murdăria păcatului omenesc. Proorocul Isaiia a descris în acest fel umilinţele indurate de El pentru noi: ,,Dispreţuit era şi Cel din urmă dintre oameni; Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, Unul înaintea Căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi desconsiderat’’ (Isaia 53, 3).

Vedem apoi că pe lângă ascendenţii israeliteni ai Domnului, sunt număraţi şi unii din neamurile păgâne ale vremii, ceea ce deja anunţă că, nefiind primit de poporul Israel, El va fi primit ca Mântuitor de păgâni, cei care s-au înnobilat cu numele Său şi au devenit Noul Israel, adică Biserica Lui cea sfântă.

Femeile înscrise în genealogia Domnului, dintre care Sfânta Fecioară Maria este deasupra tuturor, prin sfinţenie, stau mărturie că şi partea femeiască îşi are chemarea şi menirea sa de la Dumnezeu, lucru de mare lipsă între păgânii care socoteau femeia ca pe o sclavă, ca pe o fiinţă inferioară. Aşa a scris, câţiva ani mai târziu Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă’’ (Galateni 3, 25-29). Prin urmare, femeii i se dă aceaşi demnitate ca şi bărbatului, iar membrii Sfintei Biserici a lui Hristos sunt adevăraţii descendenţi ai lui Avraam, în raport cu iudeii care nu L-au primit pe Mântuitorul. Sfântul Ioan Gură de Aur scria despre partea femeiască în iconomia mântuirii: ,,Da, este lucru cu totul neobişnuit ca Dumnezeu Cel negrăit, Cel netălmăcit, Cel neînţeles, Cel asemenea Tatălui, a primit să vină pe pământ din pântece fecioresc, a primit să se nască din femeie şi să aibă strămoşi pe David şi pe Avraam. Dar pentru ce spun pe David şi pe Avraam? Lucru cu totul plin de spaimă şi uimire este că El a avut strămoşi pe acele femei păcătoase despre care am vorbit mai înainte. Când auzi acestea, ridică capul sus! Nu te gândi la ceva umilitor. Dimpotrivă, minunează-te că, fiind Fiu al Dumnezeului Celui fără de început şi adevărat Fiu, a primit să audă spunându-I-se Fiu al lui David, pentru ca pe tine să te facă fiu al lui Dumnezeu! A primit să Se facă rob Tatălui, pentru ca ţie, robului, să-ţi facă Tată pe Stăpânul’’ (Omilii la Matei, p. 29).

Genealogia pe care a consemnat-o Sfântul Evanghelist Luca (3, 23-38) are un caracter ascendent, porneşte adică de la Domnul Iisus, urcă până la Avraam dar, nu se opreşte aici: arată că toţi strămoşii Săi sunt fii ai lui Adam, fii ai lui Dumnezeu (v. 38). El Însuşi fiind Fiu al lui Dumnezeu, este Dumnezeu adevărat. Întrupându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, a luat firea noastră omenească, făcându-Se şi Om adevărat. De aceea şi Sfânta Scriptură Îl numeşte pe Domnul Fiul lui Dumnezeu dar şi Fiul Omului (Ioan 1, 18; 1, 34; 5, 25; Matei 8, 20; 9, 6 ; 18, 11, etc). Suntem, aşadar, fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai Mântuitorului; suntem din marea familie a lui Dumnezeu care este întreg neamul omenesc, cu regretul că nu toţi oameni vor să creadă în Dumnezeul Adevărului.

Sunt acestea numai câteva din învăţăturile dumnezeieşti pe care ni le aduce, în această Duminică, Sfânta Evanghelie a lui Matei. Acum înţelegem, fără îndoială, că această Carte a neamului lui Iisus Hristos este o bogăţie de învăţături mult folositoare sufletelor noastre, iar citirea şi tălmăcirea ei acum, înainte de Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului, este un act de înţelepciune al Bisericii Dreptmăritoare. Genealogia Domnului nu ni se mai pare acum o înşiruire de nume fără înţelesuri, ci un dar al lui Dumnezeu spre luminarea minţilor noastre slabe şi neputincioase. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Sfanta Muceniţă Iuliana a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.

Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.

Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit.

Păgânii i-au tăiat Sfintei capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).

Presbiter Iovița Vasile

Potrivit legilor așezate de Dumnezeu în creația Sa, astăzi 21 decembrie, ora 11,22, va avea loc solstițiul de iarnă. De-aici începînd, fiecare zi va crește cu două minute, pînă la solstițiul de vară.

Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’, care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’, din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai SfântuluiApostol şi Evanghelist Ioan.

Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.

A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui mucenicească. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).

Presbiter Iovița Vasile

Astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Tiburtie, cel care a pătimit la Roma împreună cu Sfântul Sebastian şi ceilalţi Sfinţi Mucenici. Era mare prigoană împotriva creştinilor şi acest Sfânt a fost dovedit ca unul care credea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru credinţa lui, a fost adus în faţa eparhului păgân Favian, care văzând minunile ce se săvârşesc cu puterea lui Dumnezeu, a cutezat să-şi ridice glasul împotriva Făcătorului său cu aceste spurcate cuvinte: ,,Cine nu ştie că Hristos al vostru v-a învăţat meştesug de vrăjitorie?’’ Sfântul Tiburtie s-a întristat de această hulă izvodită de diavolul şi a dat un răspuns aspru nemernicului eparh, netemându-se de ceea ce avea să urmeze: ,,Taci, ticălosule, nu îndrăzni a pomeni cu hulă, prin buzele tale cele purtătoare de venin, numele cel atât de mare şi înfricoşător! Nu face urechilor mele atâta necaz, ca să te aud lătrând asupra numelui Domnului meu’’. După această înfruntare, Sfântul Tiburtie a fost condamnat la moarte şi omorât cu suliţele.

Ceea ce a spus el, rămâne, din păcate, un trist adevăr, căci până în ziua de astăzi vrăjmaşii nebuni ai lui Iisus Hristos nu contenesc a lătra cele mai grozave hule împotriva Sa, hule plăsmuite de diavolul şi puse în gura nemernicilor săi slujitori. De fapt, dacă cercetăm Noul Testament vom constata că iudeii lătrau cuvinte de hulă împotriva Mântuitorului cu o ură sălbatică, ură ce s-a perpetuat şi s-a amplificat până în zilele noastre. Orbului vindecat de Domnul i-au spus; ,,Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24); altădată I-au spus Mântuitorului în faţă: ,,Oare nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?’’ (Ioan 8, 48); ,,are demon şi este nebun’’ (Ioan 10, 20), au cutezat spună cei orbiţi de ură şi necredinţă.

Vrăjmaşii Mântuitorului au îndrăznit să scornească minciuna precum că Fiul lui Dumnezeu şi-ar fi făcut ucenicia, în tinereţe, într-o mănăstire budistă. Guvernul britanic s-a şi grăbit să finanţeze o expediţie care să aducă ,,dovezi’’. Minciuna a fost vădită. Întrebat despre aceasta, Părintele Cleopa a răspuns tot cu o întrebare: ,,Cum putea Ziditorul a toate să înveţe de la făpturile Sale păcătoase?’’ Hula împotriva Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu mai cunoaşte limite. În optica lor neghioabă, Fiul lui Dumnezeu trebuie discreditat în orice chip, trebuie şters din minţile oamenilor, încât locul Său să fie luat de antihristul în care va locui diavolul. Dumnezeu le îngăduie toate josniciile. Dreptatea Lui însă se va înfăptui, şi fiecare îşi va primi răsplata sau osânda.

Presbiter Iovița Vasile