Lasă-te prigonit și nu prigoni. Lasă-te răstignit și nu răstigni. Lasă-te nedreptățit și nu nedreptăți. Lasă-te bârfit și nu bârfi. Fii blând și nu zelos în rău. Îndreptățirea de sine nu ține de viețuirea creștinilor și nu e pomenită în Învățătura lui Hristos. Veselește-te cu cei ce se veselesc și plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăției. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoși. Bucură-te cu cei ce se pocăiesc. Fii prieten cu toți oamenii. […] Fii părtaș la pătimirea tuturor […]. Nu mustra pe cineva și nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în viețuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greșit și acoperă-l. Și dacă nu poți lua asupra ta greșelile lui și nu poți primi și certarea și rușinea în locul lui, rabdă-l măcar și nu-l rușina.
Cunoaște, frate, că pentru aceasta trebuie să rămânem în chilia noastră, ca să nu cunoaștem faptele cele rele ale oamenilor, și atunci vom vedea pe toți ca sfinți și buni în curăția cugetării noastre. Iar de mustrăm și certăm, judecăm și cercetăm, căutăm să răzbunăm și să defăimăm, prin ce se deosebește traiul nostru sihăstresc de viața din orașe?
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Cartea Ortodoxă)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
În adevărata sa formă, dragostea este raiul duhovnicesc
Ea este aşezare sufletească plină de căldură, paşnică, binevoitoare, vie, pururea mişcătoare şi făcătoare de bucurie – nu asemenea unui oaspete care vizitează pentru o vreme sufletul nostru, ci statornică, tare, adânc înrădăcinată, nedespărţită de noi prin însăşi firea ei, la fel ca respiraţia sau ca bătăile inimii. Cel în care s-a sălăşluit acest simţământ, această putere, este fericit cu fericire adâncă, netulburată. Chiar dacă este totdeauna în osteneală, nu vede şi nu simte nici osteneala, nici necazurile, nici piedicile, fiindcă înseşi greutăţile care apar în calea dragostei n-o micşorează, ci o înalţă, după cum vântul nu stinge, ci întăreşte şi întinde tot mai mult flacăra.
Da, dragostea este rai, însă rai pierdut. Intri în tine însuţi şi nu îl afli acolo, vezi că în ţarina inimii nu creşte acest pom al vieţii. De ce? Fiindcă inima s-a înţelenit cu pomii cei răi ai patimilor, ce înăbuşă dragostea. Unde se află patimă acolo nu este loc pentru dragoste. Dragostea se milostiveşte: cum va sta ea în inimă, dacă acolo domnesc nepăsarea cea împietrită faţă de suferinţele celorlalţi? Dragostea nu pizmuieşte: cum va sta ea în inimă, dacă acolo trăieşte pizma? Dragostea nu se înalţă şi nu se mândreşte: cum va sta ea în inimă, dacă acolo stăpânesc trufia şi slava deşartă? Dragostea nu caută ale sale (I Cor. 13, 5): cum va sta ea în inimă, dacă acolo punctul de plecare a faptelor, a cuvintelor şi gândurilor omului este iubirea de sine?
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp.173-174
Cum este mai bine să învățăm Rugăciunea lui Iisus, pe respirație sau pe pulsul inimii?
Arhimandrit Mina Dobzeu- Mărturisitor al Ortodoxiei în temnițele comuniste, mare rugător al inimii
Pentru începători, este mai bine să spună Rugăciunea lui Iisus legată de respirație. De asemenea, pentru monahii care stau în chilia lor și practică această rugăciune. Când ne aflăm în public, recomand să se spună Rugăciunea lui Iisus, pe pulsul inimii pentru ca să nu observe ceilalţi oameni că ne rugăm și să ne ironizeze. La Sfinții Părinți găsim aceste două tehnici pentru învățarea și practicarea Rugăciunii lui Iisus. Învățarea Rugăciunii lui Iisus pe respirație o recomand pentru începători. Această practică nu poate avea, însă, continuitate. Pentru că noi nu ne limităm numai la această rugăciune, (Rugăciunea lui Iisus), ci facem și pravila, participăm la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe bisericești.
În aceste cazuri nu mai putem asocia rugăciunea cu respirația, ci cu simțirea inimii. De ce zic să asociem rugăciunea de pulsul inimii? Pentru că există această mișcare a inimii, iar cei care ajung pe trepte mai înalte ale Rugăciunii lui Iisus leagă rugăciunea de pulsul inimii. Recomand ca Rugăciunea lui Iisus să fie zisă rar, clar, nuanțat, cu atenție și să ne coborâm cu mintea în inimă zicând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!
Recomand să se facă acest exercițiu al Rugăciunii lui Iisus timp de 15 minute zilnic, într-o cameră, în singurătate, stând în genunchi, nu cu fața la pământ, cu mâinile adunate la piept. Astfel, spunem această rugăciune concentrându-ne la cuvintele ei și ne coborâm cu mintea în inimă.
Mintea trebuie să zică cu înțelegere, inima cu afecțiune, iar voința, însușirea sufletului, să pună de acord rațiunea cu afecțiunea. Astfel se realizează calitatea rugăciunii în ființa noastră, în care împlinim și asemănarea cu Dumnezeu. Mintea nu este obișnuită să facă acest lucru. Dar dacă practicăm acest exercițiu zilnic, ne vom obișnui s-o zicem.
Tot așa și inima nu-i obișnuită, dar, bătând la ușa inimii, mereu, cu cuvintele rugăciunii, ea se va deschide.
„Rugăciunea lui Iisus” — spusă pe respirație
Prin această metodă spunem „Rugăciunea lui Iisus” coborându-ne în inimă, pe ritmul inspira]iei și al expirației. Respirația (inspirația și expirația — acțiuni fiziologice involuntare) devine măsura în doi timpi în rostirea rugăciunii:
1. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” și inspirăm;
2. „miluiește-mă pe mine, păcătosul” și expirăm.
Ca durată de timp să o spunem câte 10 -15 minute, iar dac\ăsuntem
mai râvnitori, de două-trei ori pe zi, câte 10 -15 minute.
Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus pentru începători, Editura Panaghia, p. 8, Vatra Dornei, 2003