„Am un fost coleg, preot. Fiu de preot. Când era student la teologie, auzise că într-un sat alăturat, la o casă de adunare evanghelistă, trebuia să vină un mare predicator din Ardeal. Era vânzoleală mare, oamenii din câteva sate trebuiau să se adune să asculte predica acelui pastor neo-protestant.
Tatăl lui avea multe probleme cu eterodocșii (ca să nu le spun sectari, că se supără). Mulți ortodocși din satul lui fuseseră amăgiți cu frigidere, aragazuri second-hand să treacă la adunătura aia. Câteva zeci.
Colegul meu s-a îmbrăcat la costum, cravată, și s-a prezentat la casa de adunare din satul vecin cu o oră înainte de venirea pastorului. Știa de la un băiat bețiv, prieten, care mergea pe acolo, că oamenii nu îl cunoșteau pe mărețul pastor.
A intrat oficial, a zâmbit tuturor. A zis: Slavă lui Isus. Toți oamenii – erau vreo sută – au răspuns respectuos. Erau ortodocși săraci, cu bun simț, atrași de niscaiva firfirei din străinătate.
Teologul a început să vorbească: fraților, cine L-a iubit cel mai mult pe Iisus? Mama Lui scumpă. Și El a iubit-o pe ea. Trebuie să o cinstim, să o iubim dacă Îl iubim pe El. Câțiva au murmurat: Da pastorul trecut zicea că nu.
Apoi și-a făcut o Cruce mare. Fraților, cum scăpăm de draci, dacă nu făcând Crucea plină de Sângele lui Dumnezeu pe trupul nostru? Toți și-au făcut Cruce. Să mergem la mormintele strămoșilor noștri să le facem rugăciune. Să ne rugăm lui Dumnezeu și sfinților Lui care ne ajută, se roagă pentru noi. Iisus a lăsat puterea Sa preoților de 2000 de ani. Iisus a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Sfânta Împărtășanie, Trupul lui Dumnezeu în noi.
Oamenii făceau ochii mari. Babele începuseră să plângă. Da, părinte. După o oră de misiune Ortodoxă pură, teologul a zis: și acum, toți, mergem la Biserica din deal. Acolo sunt osemintele părinților noștri.
Stă mama în pământ acolo plângând, și nu plangi pentru ea, nu aprinzi o lumină pe mormânt? Toți s-au urnit și au plecat la Biserică.
Teologul s-a urcat în mașină și a plecat.
După vreo oră a sosit spilcuit, ascuțit, și pastorul sectar. Nu mai era nimeni la casa de adunare. Toți erau la Biserică, se închinau, ca strămoșii lor de 2000 de ani.
Dauna a fost ireversibilă. Zeci de familii au încetat să se mai adune acolo să asculte orgă, să zbiere Isus și să se îndoape cu prăjituri. S-au dus și s-au miruns înapoi la Biserica Ortodoxă. Numa vreo zece familii mai radicale, sectare, pline de ură pe ortodocși, au rămas.
Iată cum niște mielușei luați cu japca de secte, au fost mânați înapoi în Staulul de 2000 de ani al lui Hristos, Biserica cea adevărată, Singura.
Slavă lui Dumnezeu!!!”
(Preluare de pe AZnews.ro)
Sfantul Cuvios Pahomie cel Mare: Păziți-vă de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet și aducătoare de moarte
Ereticii sunt oameni primejdioşi. Prin strâmbarea adevărurilor cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască, ei se despart de Dumnezeu, aleargă pe căile pieirii şi atrag după ei şi alţi naivi. Din această pricină, Sfântul Apostol Pavel are un îndemn scurt, limpede şi categoric, prin care ne spune: ,,De omul eretic, după întâia şi a daua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10-11). Atât îngăduie Apostolul lui Hristos: două mustrări sau încercări de a-l aduce pe eretic la Dreapta Credinţă. Dacă eşuăm, nu ne mai este îngăduit să avem legături cu acesta. Sfintele Canoane ale Bisericii sunt la fel de intransigente, încât ereticii sunt anatemizaţi, iar dacă sunt clerici, caterisiţi.
Astăzi pomenim pe Sfântul Pahomie cel Mare. Cărţile bisericeşti ne istorisesc precum că au venit, într-un rând, la mănăstirea Sfântului nişte pustnici eretici, ,,care-şi acopereau veninul cel dinăuntru cu haine de păr’’. Gândul le era precum credinţa rătăcită, de aceea l-au ispitit pe Sfântul Pahomie: ,,De eşti cu adevărat om al lui Dumnezeu şi nădăjduieşti spre Dânsul că te va asculta pe tine, apoi să vii şi să treci cu noi râul cel de lângă mănăstire, cu picioarele pe deasupra apei, ca pe uscat, ca să cunoaştem toţi care din noi are mai multă îndrăzneală la Dumnezeu, tu ori noi?’’ Sfântul nu s-a supus acestei ispitiri şi le-a trimis vorbă de adâncă smerenie: ,,Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, vor putea ereticii aceia să treacă râul ca pe uscat, fiindu-le în ajutor diavolul, cel ce i-a prins pe dânşii în laţul său, ca să li se întărească înşelăciunea ereticească; însă eu nu cer de la Dumnezeu o minune ca aceea, ca să umblu pe apă, pentru că ştiu că gândul acesta nu numai că nu este monahicesc, dar nici creştinesc. Iar voi duceţi-vă şi spuneţi-le lor că aşa zice smeritul Pahomie: Nădăjduiesc spre Dumnezeu, iar nu spre lucrurile mele, deoarece, fiind om păcătos, nu voiesc a ispiti pe Domnul Dumnezeul meu. Sârguinţa mea este, nu ca să umblu pe ape, ci ca să-mi plâng totdeauna păcatele mele şi să caut ajutorul lui Dumnezeu ca, astfel, să pot trece fără vătămare ispitele vrăjmaşului. Unele ca acestea auzind ereticii, s-au dus ruşinaţi’’. Până la sfârşitul vieţii sale, Sfântul Pahomie poruncea fraţilor ,,să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte’’ (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 326-339).
Aşa şi noi, cinstite cititorule, se cuvine să ne ferim de ereticii de orice fel, care vin la noi cu gânduri ascunse, ca nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie.
Presbiter Iovița Vasile
Astăzi pomenim pe Sfântul Pahomie cel Mare. Cărţile bisericeşti ne istorisesc precum că au venit, într-un rând, la mănăstirea Sfântului nişte pustnici eretici, ,,care-şi acopereau veninul cel dinăuntru cu haine de păr’’. Gândul le era precum credinţa rătăcită, de aceea l-au ispitit pe Sfântul Pahomie: ,,De eşti cu adevărat om al lui Dumnezeu şi nădăjduieşti spre Dânsul că te va asculta pe tine, apoi să vii şi să treci cu noi râul cel de lângă mănăstire, cu picioarele pe deasupra apei, ca pe uscat, ca să cunoaştem toţi care din noi are mai multă îndrăzneală la Dumnezeu, tu ori noi?’’ Sfântul nu s-a supus acestei ispitiri şi le-a trimis vorbă de adâncă smerenie: ,,Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, vor putea ereticii aceia să treacă râul ca pe uscat, fiindu-le în ajutor diavolul, cel ce i-a prins pe dânşii în laţul său, ca să li se întărească înşelăciunea ereticească; însă eu nu cer de la Dumnezeu o minune ca aceea, ca să umblu pe apă, pentru că ştiu că gândul acesta nu numai că nu este monahicesc, dar nici creştinesc. Iar voi duceţi-vă şi spuneţi-le lor că aşa zice smeritul Pahomie: Nădăjduiesc spre Dumnezeu, iar nu spre lucrurile mele, deoarece, fiind om păcătos, nu voiesc a ispiti pe Domnul Dumnezeul meu. Sârguinţa mea este, nu ca să umblu pe ape, ci ca să-mi plâng totdeauna păcatele mele şi să caut ajutorul lui Dumnezeu ca, astfel, să pot trece fără vătămare ispitele vrăjmaşului. Unele ca acestea auzind ereticii, s-au dus ruşinaţi’’. Până la sfârşitul vieţii sale, Sfântul Pahomie poruncea fraţilor ,,să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte’’ (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 326-339).
Aşa şi noi, cinstite cititorule, se cuvine să ne ferim de ereticii de orice fel, care vin la noi cu gânduri ascunse, ca nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie.
Presbiter Iovița Vasile
Suntem preoți ai lui Hristos, sau agenți infiltrați în Biserică de puterile întunericului?
1.Recent, Negreanu Mihai, pretinsul nepomenitor, mă combate într-un videoclip pentru articolul ce l-am scris despre Matei Vulcănescu, în care am arătat de ce acest om este deosebit de primejdios. Nu m-am supărat, nu m-am tulburat, ci m-am gîndit că anumiți indivizi nu merită să te angajezi în jocul lor. E suficient să-i lași să se facă de minune la lume, și o vor face cu o inconștiență greu de înțeles. Negrean a produs filmul acela cu atîta stîngăcie, imitîndu-l pe Vulcănescu, încît m-a întristat profund și nu vreau să-i dau vreo replică. Fie sănătos.
2.Mai mult m-a deranjat aplombul cu care care se ridică împotriva Părintelui Arsenie Boca, recent canonizat, recunoscîndu-i-se sfințenia, după ce milioane de ortodocși – clerici, monahi și mireni – s-au perindat la mormîntul său de la Prislop. Neicusorule, puicusorule, cine esti dumneata să negi suferințele unui om trecut prin închisorile comuniste și omorît de mîna criminală a securității?
Aici vedem cu limpezime că Vulcănescu, Negrean, Boicu de la Sibiu și alții ca ei sunt mercenari ai vrăjmașilor Bisericii noastre, care au ca scop și menire tăgăduirea a tot ce este sfînt, a Sfinților lui Dumnezeu cu care nu se pot împăca. Așa le dictează stăpînii. Pentru aceasta sunt răsplătiți generos, cu sume consistente, așa încît nu-și fac griji pentru ziua de mîine. Dacă nu este așa, îi aștept să dezmintă sub jurămînt. Sunt gata să le primesc jurămîntul, chiar prin telefon, avînd patrafirul la gît. Nu-mi fac iluzii.
3.Mihai Negrean este într-o situație absurdă, ambiguă, greu de înțeles. În 2020 a fost ,,hirotonit,, ca preot de nefericitul eretic Petroniu Florea. Așadar, abia are cinci ani de preoție. Și cu toate acestea, s-a luat la trîntă cu ecumeniștii din Episcopia Sălajului, învechiți în zile rele, și a avut o prestație jalnică.
Acum să ne gîndim: în 2020, Negrean știa cu certitudine că Petroniu Florea este eretic. De ce atunci, a primit să fie hirotonit de acesta, știind că tainele ereticilor nu sunt Taine Sfinte? (Canonul 46 Apostolic). De ce, după patru ani, te trezești să te ridici împotriva ereticului care te-a făcut ,,preot,,?, să întrerupi pomenirea și te declari îngrădit de erezie? Domnule Negrean, n-ai ce să răspunzi. Înseamnă că dacă hirotonia a fost invalidă, caterisirea dumnitale a fost fără sens, pentru că nu aveai preoție lucrătoare, cum se spune. Conchidem că dumneata nu ești preot, cum nu este nici Vulcănescu. Atunci lasă-ne-n pace, nu vorbi ca un pastor și nu mai săvîrși simulacrul de liturghie și celelalte rînduieli bisericești.
4.Tragem din nou o linie groasă de demarcație între cei îngrădiți de erezie și cei doi, Vulcănescu și Negrean. N-avem nimic în comun. Cu agenții infiltrați pentru discreditarea noastră și pentru răspîndirea ereziilor ecumeniste, sub masca preoției, n-avem ce discuta.
Presbiter Iovița Vasile
2.Mai mult m-a deranjat aplombul cu care care se ridică împotriva Părintelui Arsenie Boca, recent canonizat, recunoscîndu-i-se sfințenia, după ce milioane de ortodocși – clerici, monahi și mireni – s-au perindat la mormîntul său de la Prislop. Neicusorule, puicusorule, cine esti dumneata să negi suferințele unui om trecut prin închisorile comuniste și omorît de mîna criminală a securității?
Aici vedem cu limpezime că Vulcănescu, Negrean, Boicu de la Sibiu și alții ca ei sunt mercenari ai vrăjmașilor Bisericii noastre, care au ca scop și menire tăgăduirea a tot ce este sfînt, a Sfinților lui Dumnezeu cu care nu se pot împăca. Așa le dictează stăpînii. Pentru aceasta sunt răsplătiți generos, cu sume consistente, așa încît nu-și fac griji pentru ziua de mîine. Dacă nu este așa, îi aștept să dezmintă sub jurămînt. Sunt gata să le primesc jurămîntul, chiar prin telefon, avînd patrafirul la gît. Nu-mi fac iluzii.
3.Mihai Negrean este într-o situație absurdă, ambiguă, greu de înțeles. În 2020 a fost ,,hirotonit,, ca preot de nefericitul eretic Petroniu Florea. Așadar, abia are cinci ani de preoție. Și cu toate acestea, s-a luat la trîntă cu ecumeniștii din Episcopia Sălajului, învechiți în zile rele, și a avut o prestație jalnică.
Acum să ne gîndim: în 2020, Negrean știa cu certitudine că Petroniu Florea este eretic. De ce atunci, a primit să fie hirotonit de acesta, știind că tainele ereticilor nu sunt Taine Sfinte? (Canonul 46 Apostolic). De ce, după patru ani, te trezești să te ridici împotriva ereticului care te-a făcut ,,preot,,?, să întrerupi pomenirea și te declari îngrădit de erezie? Domnule Negrean, n-ai ce să răspunzi. Înseamnă că dacă hirotonia a fost invalidă, caterisirea dumnitale a fost fără sens, pentru că nu aveai preoție lucrătoare, cum se spune. Conchidem că dumneata nu ești preot, cum nu este nici Vulcănescu. Atunci lasă-ne-n pace, nu vorbi ca un pastor și nu mai săvîrși simulacrul de liturghie și celelalte rînduieli bisericești.
4.Tragem din nou o linie groasă de demarcație între cei îngrădiți de erezie și cei doi, Vulcănescu și Negrean. N-avem nimic în comun. Cu agenții infiltrați pentru discreditarea noastră și pentru răspîndirea ereziilor ecumeniste, sub masca preoției, n-avem ce discuta.
Presbiter Iovița Vasile
O scurtă însemnare memorialistică, echivalentă cu un roman
Al doilea război mondial! Unul dintre prizonierii ruși scrie în memoriile sale:
În 1941 nemții ne-au obligat să săpăm un șanț adânc. După ce am făcut ce au vrut ei, au adus un grup de ovrei și i-au aruncat la carceră și ne-au ordonat să-i îngropăm de vii. Am respins ferm acest act dezgustător. Germanii au ordonat să ne arunce în excavare în locul ovreilor și le-au ordonat ovreilor să ne îngroape de vii.. Am fost șocați când ovreii au început să ne îngroape fără ezitare! Încetarea focului aproape că ne-a acoperit, dar nemții i-au oprit și ne-au scos.
Am fost surprinși de comandantul german care a strigat la noi: ,,Am vrut doar să vă demonstrăm cine sunt ovreii….Sunt nerecunoscători, nemiloși și fără prieteni.”
(Preluare de pe blogul Ion Coja)
În 1941 nemții ne-au obligat să săpăm un șanț adânc. După ce am făcut ce au vrut ei, au adus un grup de ovrei și i-au aruncat la carceră și ne-au ordonat să-i îngropăm de vii. Am respins ferm acest act dezgustător. Germanii au ordonat să ne arunce în excavare în locul ovreilor și le-au ordonat ovreilor să ne îngroape de vii.. Am fost șocați când ovreii au început să ne îngroape fără ezitare! Încetarea focului aproape că ne-a acoperit, dar nemții i-au oprit și ne-au scos.
Am fost surprinși de comandantul german care a strigat la noi: ,,Am vrut doar să vă demonstrăm cine sunt ovreii….Sunt nerecunoscători, nemiloși și fără prieteni.”
(Preluare de pe blogul Ion Coja)
Islamul a fost plăsmuit de jidani pentru distrugerea Bisericii lui Hristos
Islamul este o făcătură jidănească. Căutați, citiți și faceți corelații. Mahomed ar fi fost evreu după mamă, iar cel puţin 3 dintre femeile lui erau evreice, el era un îndrăcit, iar toţi cei apropiaţi din jurul său erau sataniști (vrăjitori, astrologi şi spiritişti). Mai marii iudeilor au făcut din demonizatul Mahomed, profet mincinos. L-au propulsat în frunte să răspândească mincinoasa religie şi să rănească, astfel, Creştinismul – ăsta a fost scopul iudeilor.
DAR, cum „fiecare pasăre piere pe limba ei”, consecinţa acestei născociri mizerabile a iudeilor împotriva lui Hristos, a fost crearea celui mai rău şi mai neîmpăcat duşman de moarte al iudaismului. Primul sânge evreiesc a fost vărsat de însuşi Mahomed, lucru pe care adepţii religiei lui îl continuă până azi. Nu este mult timp de când, 110 milioane de arabi au depus greu jurământ ca să nimicească de pe faţa pământului şi ultimul evreu. Acum, peste 600 milioane de musulmani, pe care evreii i-au născocit ca să lovească Creştinismul, sunt gata să rănească de moarte, până la dispariţie, pe israeliţi, şi nu pe creştini, cum îşi plănuiseră ei de mai înainte, de-asta sunt atâtea video ci rabini care cer să nu existe niciun fel de apropiere între creștini și musulmani.
De paștele iudaic, anul ăsta, Muntele Templului a fost vizitat de un număr record de iudei. Oare de ce?
Dacă citiți ce scrie în Coran, veți regăsi cam aceleași idei ca-n Talmud.
Priviți ce poartă pe cap evreii, musulmanii și papistașii. Desigur, asemănări. Sau coincidențe. Sau conspirații.
Cred că mizeria din 1054, începută cu mult înainte, de fapt, e „lucrarea acelorași. Oare de ce papii pupă… mâna care celor care îi hrănesc?! A se vedea supușenia oficial asumată pe care aceștia o au față de familiile sioniste mult prea cunoscute…
Nu sunt ipocrită. Musulmanii din Palestina m-au cucerit ca oameni, prin simplitatea și omenia pe care mi-au arătat-o, mie, o străină. Aceștia nu se compară cu cei din Turcia sau Maroc! Ce am văzut și la beduinii hăituiți de „statul Israel”, aflați pe drumul spre Iordan, nu am întâlnit la niciun ortodox! Dar asta NU înseamnă că mă „rog” cu ei. NU! Pur și simplu, normalitatea lor e dezarmantă: îți arată cât de mic ești tu, „marele drept-măritor creștin”.
Monica
DAR, cum „fiecare pasăre piere pe limba ei”, consecinţa acestei născociri mizerabile a iudeilor împotriva lui Hristos, a fost crearea celui mai rău şi mai neîmpăcat duşman de moarte al iudaismului. Primul sânge evreiesc a fost vărsat de însuşi Mahomed, lucru pe care adepţii religiei lui îl continuă până azi. Nu este mult timp de când, 110 milioane de arabi au depus greu jurământ ca să nimicească de pe faţa pământului şi ultimul evreu. Acum, peste 600 milioane de musulmani, pe care evreii i-au născocit ca să lovească Creştinismul, sunt gata să rănească de moarte, până la dispariţie, pe israeliţi, şi nu pe creştini, cum îşi plănuiseră ei de mai înainte, de-asta sunt atâtea video ci rabini care cer să nu existe niciun fel de apropiere între creștini și musulmani.
De paștele iudaic, anul ăsta, Muntele Templului a fost vizitat de un număr record de iudei. Oare de ce?
Dacă citiți ce scrie în Coran, veți regăsi cam aceleași idei ca-n Talmud.
Priviți ce poartă pe cap evreii, musulmanii și papistașii. Desigur, asemănări. Sau coincidențe. Sau conspirații.
Cred că mizeria din 1054, începută cu mult înainte, de fapt, e „lucrarea acelorași. Oare de ce papii pupă… mâna care celor care îi hrănesc?! A se vedea supușenia oficial asumată pe care aceștia o au față de familiile sioniste mult prea cunoscute…
Nu sunt ipocrită. Musulmanii din Palestina m-au cucerit ca oameni, prin simplitatea și omenia pe care mi-au arătat-o, mie, o străină. Aceștia nu se compară cu cei din Turcia sau Maroc! Ce am văzut și la beduinii hăituiți de „statul Israel”, aflați pe drumul spre Iordan, nu am întâlnit la niciun ortodox! Dar asta NU înseamnă că mă „rog” cu ei. NU! Pur și simplu, normalitatea lor e dezarmantă: îți arată cât de mic ești tu, „marele drept-măritor creștin”.
Monica
Delirul Ursulei von der Leyen, mostră grețoasă de slugărnicie
„De când mă știu, am fost convinsă de două lucruri foarte simple. În primul rând, că Europa este imposibilă fără evreii europeni. În al doilea rând, că Europa și Israelul trebuie să fie prieteni și aliați, pentru că istoria Europei este istoria poporului evreu. Europa înseamnă valorile Talmudului – simțul evreiesc al responsabilității personale, al justiției și al solidarității. Vă amintiți? Acum doar câteva luni, am avut onoarea să aprind menorah-ul de Hanuka chiar în inima cartierului european.
A fost un moment de neuitat. Și totuși, în ciuda acestui fapt, viața evreiască în Europa este în pericol. De aceea, lupta împotriva antisemitismului și sprijinul pentru viața evreiască în Europa este unul dintre punctele principale ale agendei Comisiei Europene.
Pentru că democrația noastră prosperă atunci când viața evreiască prosperă în Europa. De-a lungul secolelor, poporul evreu a fost un far de lumină pentru celelalte popoare – și va rămâne așa pentru multe secole de acum înainte.”
Cine suntem noi, dacă Europa e deja definită?
Ce a spus Ursula nu este doar o declarație politică.
Este o redefinire a Europei însăși, spusă cu seninătate, dar cu o greutate care strivește tot ce nu încape în acel nou contur. Și atunci ne întrebăm: Cine suntem noi?
Ce mai suntem noi – români, greci, polonezi, germani, italieni – dacă Europa „nu este posibilă” fără o singură etnie? Dacă valorile „autentice” europene nu sunt cele ale dreptului roman, ale Evangheliilor, ale Renașterii, ale Iluminismului, ci… ale Talmudului? Ce facem cu Erasmus? Cu Descartes? Cu Augustin, cu Dante, cu Pascal, cu Spinoza, cu Bach, cu Michelangelo?
Ce facem cu Hristos, cu Petru și Pavel, cu Ecaterina de Siena, cu Constantin cel Mare, cu Carol cel Mare, cu toți cei care au definit o Europă vie înainte ca cineva să rostească cuvântul „toleranță” într-o conferință?
Doamnă Ursula, Europa nu este un ghetou moral unde se dă cuvântul doar cui a suferit mai eficient. Europa este o istorie tragică și complexă, scrisă cu sânge, rugăciuni, minuni, crime, idei și ruine. Iar a o reduce la „viața evreiască” înseamnă a o mutila de viu. Ce se întâmplă cu democrația europeană când ea este condiționată?
Când ni se spune că „ea înflorește doar dacă înflorește viața evreiască”? Asta înseamnă că, dacă nu înflorește „suficient”, avem o problemă cu Europa?
Cine măsoară înflorirea? Ce termometru identitar folosim? Și atunci, cine sunt eu, născut ortodox, într-o cultură română postbizantină, într-un spațiu creștin, slav, latin și păgân deopotrivă? Sunt mai puțin european?
Pentru că nu ard menorah-ul, ci aprind o candelă?
Cine are voie să spună ce e Europa? Și mai ales, cine n-are voie?
Când un politician spune că „Europa este istoria poporului evreu”, dar uită că această Europă a ars în războaie între catolici și protestanți, între greci și romani, între normanzi și saxoni, între ortodocși și otomani, între împărați și țărani – acel politician nu mai reprezintă Europa, ci doar un fragment folosit politic. Europa nu este Talmudul.
Europa este conflictul fertil între Scriptură și rațiune, între revelație și logică, între păgân și sfânt, între Vinci și Auschwitz.Far de lumină? Pentru cine? Și cine decide ce e lumină? Când spui că „poporul evreu a fost far de lumină pentru celelalte popoare”, spui, de fapt, că ceilalți erau în întuneric. Și aici discursul încetează să mai fie omagiu. Devine cult. Cult al excepționalismului. Cultul unei suferințe care justifică privilegiul.
Dar suferința nu naște automat înțelepciune. Uneori naște aroganță, alteori naște teamă. Da, Holocaustul a fost un coșmar. Dar și Gulagul? Și marea foamete ucraineană?
Și Inchiziția? Și deportările din Basarabia, și execuțiile din Katyn, și pogromurile armene? Unde sunt „farurile” acestor tragedii? Unde sunt discursurile pentru ceilalți?
Europa nu are o singură victimă oficială. Nu are o singură memorie. Și nu are voie să aibă o singură temelie morală, pentru că atunci nu mai e Europa – e dogmă cu buget, religie secularizată, instrument de putere.
Dacă trăim într-o Europă unde nu mai ai voie să citezi Evanghelia, dar ești aplaudat dacă invoci Talmudul,
atunci nu mai trăim într-o democrație. Trăim într-un regim teologic camuflat în diversitate. Și dacă tot ați aprins menorah-ul, aprindeți, doamnă Ursula, și o candelă. Pentru toți ceilalți. Pentru cei care nu cer favoruri, ci doar să nu le fie rescrisă istoria.
Anatol Basarab
Nedumerire
Oare Ursula a făcul asemenea declarații în calitatea ei nobilă de animal, așa cum o socotește talmudul?
A fost un moment de neuitat. Și totuși, în ciuda acestui fapt, viața evreiască în Europa este în pericol. De aceea, lupta împotriva antisemitismului și sprijinul pentru viața evreiască în Europa este unul dintre punctele principale ale agendei Comisiei Europene.
Pentru că democrația noastră prosperă atunci când viața evreiască prosperă în Europa. De-a lungul secolelor, poporul evreu a fost un far de lumină pentru celelalte popoare – și va rămâne așa pentru multe secole de acum înainte.”
Cine suntem noi, dacă Europa e deja definită?
Ce a spus Ursula nu este doar o declarație politică.
Este o redefinire a Europei însăși, spusă cu seninătate, dar cu o greutate care strivește tot ce nu încape în acel nou contur. Și atunci ne întrebăm: Cine suntem noi?
Ce mai suntem noi – români, greci, polonezi, germani, italieni – dacă Europa „nu este posibilă” fără o singură etnie? Dacă valorile „autentice” europene nu sunt cele ale dreptului roman, ale Evangheliilor, ale Renașterii, ale Iluminismului, ci… ale Talmudului? Ce facem cu Erasmus? Cu Descartes? Cu Augustin, cu Dante, cu Pascal, cu Spinoza, cu Bach, cu Michelangelo?
Ce facem cu Hristos, cu Petru și Pavel, cu Ecaterina de Siena, cu Constantin cel Mare, cu Carol cel Mare, cu toți cei care au definit o Europă vie înainte ca cineva să rostească cuvântul „toleranță” într-o conferință?
Doamnă Ursula, Europa nu este un ghetou moral unde se dă cuvântul doar cui a suferit mai eficient. Europa este o istorie tragică și complexă, scrisă cu sânge, rugăciuni, minuni, crime, idei și ruine. Iar a o reduce la „viața evreiască” înseamnă a o mutila de viu. Ce se întâmplă cu democrația europeană când ea este condiționată?
Când ni se spune că „ea înflorește doar dacă înflorește viața evreiască”? Asta înseamnă că, dacă nu înflorește „suficient”, avem o problemă cu Europa?
Cine măsoară înflorirea? Ce termometru identitar folosim? Și atunci, cine sunt eu, născut ortodox, într-o cultură română postbizantină, într-un spațiu creștin, slav, latin și păgân deopotrivă? Sunt mai puțin european?
Pentru că nu ard menorah-ul, ci aprind o candelă?
Cine are voie să spună ce e Europa? Și mai ales, cine n-are voie?
Când un politician spune că „Europa este istoria poporului evreu”, dar uită că această Europă a ars în războaie între catolici și protestanți, între greci și romani, între normanzi și saxoni, între ortodocși și otomani, între împărați și țărani – acel politician nu mai reprezintă Europa, ci doar un fragment folosit politic. Europa nu este Talmudul.
Europa este conflictul fertil între Scriptură și rațiune, între revelație și logică, între păgân și sfânt, între Vinci și Auschwitz.Far de lumină? Pentru cine? Și cine decide ce e lumină? Când spui că „poporul evreu a fost far de lumină pentru celelalte popoare”, spui, de fapt, că ceilalți erau în întuneric. Și aici discursul încetează să mai fie omagiu. Devine cult. Cult al excepționalismului. Cultul unei suferințe care justifică privilegiul.
Dar suferința nu naște automat înțelepciune. Uneori naște aroganță, alteori naște teamă. Da, Holocaustul a fost un coșmar. Dar și Gulagul? Și marea foamete ucraineană?
Și Inchiziția? Și deportările din Basarabia, și execuțiile din Katyn, și pogromurile armene? Unde sunt „farurile” acestor tragedii? Unde sunt discursurile pentru ceilalți?
Europa nu are o singură victimă oficială. Nu are o singură memorie. Și nu are voie să aibă o singură temelie morală, pentru că atunci nu mai e Europa – e dogmă cu buget, religie secularizată, instrument de putere.
Dacă trăim într-o Europă unde nu mai ai voie să citezi Evanghelia, dar ești aplaudat dacă invoci Talmudul,
atunci nu mai trăim într-o democrație. Trăim într-un regim teologic camuflat în diversitate. Și dacă tot ați aprins menorah-ul, aprindeți, doamnă Ursula, și o candelă. Pentru toți ceilalți. Pentru cei care nu cer favoruri, ci doar să nu le fie rescrisă istoria.
Anatol Basarab
Nedumerire
Oare Ursula a făcul asemenea declarații în calitatea ei nobilă de animal, așa cum o socotește talmudul?
Adevărul despre al doilea război mondial: lupta dintre două bande de criminali, una condusă de Hitler, alta de Stalin, cu complicitatea lui Churchill și Roosevelt
Scriu aceste rânduri sub impresia filmului atât de cutremurător a lui Andrzej Wajda. Sunt cărți, filme, emisiuni tv etc. care dau corp unor gânduri sau sentimente aflate într-o stare difuză în conștiință. Lucruri la care te-ai gândit îndelung, capătă dintr-odată o limpezire, un riguros contur ideatic, sub impactul unei stări de moment. Așa ceva s-a întâmplat și cu mine, după ce am văzut la televizor filmul regizorului polonez.
De mult timp, ca istoric îmi dădusem seama că al doilea război mondial continuă să fie văzut prin ochelarii învingătorilor. Am scris și am spus la diverse dezbateri despre războiul dintre 1939-1945, că suntem prizonierii viziunii biruitorilor, care au depus toate eforturile pentru a se prezenta – reluând formula lui Herodot despre geți – drept „cei mai viteji și cei mai drepți”. Strania alianță dintre cele două mari democrații occidentale – Marea Britanie și SUA – și Uniunea Sovietică, strânsa colaborare dintre Churchill, Roosevelt și Stalin pun sub semnul întrebării atașamentul primilor doi față de principiile Cartei Atlanticului, în numele cărora susțineau că duc războiul.
Voiau, într-adevăr, Churchill și Roosevelt ca popoarele să fie libere în a-și decide soarta? Cum se împăca o astfel de afirmație cu alianța care-i făcea partenerii unui regim – cel sovietic – la fel de odios ca și cel nazist?
Churchill și Roosevelt au sfârșit prin a ceda în fața exigențelor lui Stalin, hotărât să creeze un mare brâu protector al frontierelor sovietice. Acordul de procentaj Churchill-Stalin, din octombrie 1944, a fost o înțelegere care nu se deosebea, în esența ei cinică, de Pactul Molotov-Ribbentrop.
Cel de-al doilea război mondial nu a însemnat – așa cum se pretinde – o bătălie între bine și rău, o confruntare între libertate și opresiune, ci competiția dintre două bande de răufăcători. În august 1941, Goebbels scria în jurnalul său personal: „O investigație la ambasadele sovietice din Paris și Berlin a scos la iveală surprinzătoare arme de teroare. Aceste ambasade sovietice sunt, în fapt, refugii de criminali. Este inevitabil. Dacă o bandă de criminali ajunge la putere, ea va folosi mijloace criminale pentru a-și desfășura politica. Este bine că se termină cu bolșevismul, odată pentru totdeauna, prin campania noastră din Est. La urma urmei, pe termen lung, nu era loc pentru noi doi în Europa” (David Irving, Hitler’s War, New York, The Viking Press, 1977, p 210).
Liderul nazist, prin formularea sa, exprima, cu sau fără voie, realitatea marelui conflict: lupta între două bande de criminali, una condusă de Hitler, alta de Stalin. Un Stalin, ale cărui crime erau acoperite de cei doi complici ai săi, Churchill și Roosevelt. Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată. Pentru țările baltice și cele din Europa de Est ea a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim la 9 mai 1945? Personal, cred că nu este nimic de sărbătorit.
Academician Florin Constantiniu (1933 – 2012, Revista Istorie și Civilizație, nr.8/2010, pag. 3)
De mult timp, ca istoric îmi dădusem seama că al doilea război mondial continuă să fie văzut prin ochelarii învingătorilor. Am scris și am spus la diverse dezbateri despre războiul dintre 1939-1945, că suntem prizonierii viziunii biruitorilor, care au depus toate eforturile pentru a se prezenta – reluând formula lui Herodot despre geți – drept „cei mai viteji și cei mai drepți”. Strania alianță dintre cele două mari democrații occidentale – Marea Britanie și SUA – și Uniunea Sovietică, strânsa colaborare dintre Churchill, Roosevelt și Stalin pun sub semnul întrebării atașamentul primilor doi față de principiile Cartei Atlanticului, în numele cărora susțineau că duc războiul.
Voiau, într-adevăr, Churchill și Roosevelt ca popoarele să fie libere în a-și decide soarta? Cum se împăca o astfel de afirmație cu alianța care-i făcea partenerii unui regim – cel sovietic – la fel de odios ca și cel nazist?
Churchill și Roosevelt au sfârșit prin a ceda în fața exigențelor lui Stalin, hotărât să creeze un mare brâu protector al frontierelor sovietice. Acordul de procentaj Churchill-Stalin, din octombrie 1944, a fost o înțelegere care nu se deosebea, în esența ei cinică, de Pactul Molotov-Ribbentrop.
Cel de-al doilea război mondial nu a însemnat – așa cum se pretinde – o bătălie între bine și rău, o confruntare între libertate și opresiune, ci competiția dintre două bande de răufăcători. În august 1941, Goebbels scria în jurnalul său personal: „O investigație la ambasadele sovietice din Paris și Berlin a scos la iveală surprinzătoare arme de teroare. Aceste ambasade sovietice sunt, în fapt, refugii de criminali. Este inevitabil. Dacă o bandă de criminali ajunge la putere, ea va folosi mijloace criminale pentru a-și desfășura politica. Este bine că se termină cu bolșevismul, odată pentru totdeauna, prin campania noastră din Est. La urma urmei, pe termen lung, nu era loc pentru noi doi în Europa” (David Irving, Hitler’s War, New York, The Viking Press, 1977, p 210).
Liderul nazist, prin formularea sa, exprima, cu sau fără voie, realitatea marelui conflict: lupta între două bande de criminali, una condusă de Hitler, alta de Stalin. Un Stalin, ale cărui crime erau acoperite de cei doi complici ai săi, Churchill și Roosevelt. Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată. Pentru țările baltice și cele din Europa de Est ea a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim la 9 mai 1945? Personal, cred că nu este nimic de sărbătorit.
Academician Florin Constantiniu (1933 – 2012, Revista Istorie și Civilizație, nr.8/2010, pag. 3)
Lectură biblică: Purtarea de grijă a lui Dumnezeu
16. Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale.
17. Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie
18. Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului;
19. De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
20. Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai pofteşte nici cele mai bune bucate.
21. Carnea după el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele.
22. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.
23. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei,
24. Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!”
25. Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi la zilele de la începutul vieţii sale.
26. El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului iertarea Sa.
27. Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice: „Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
28. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morţii şi ochii mei văd încă lumina”.
29. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul,
30. Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
(Cartea Iov 33, 16-30. Biblia Ortodoxă)
17. Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie
18. Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului;
19. De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
20. Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai pofteşte nici cele mai bune bucate.
21. Carnea după el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele.
22. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.
23. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei,
24. Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!”
25. Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi la zilele de la începutul vieţii sale.
26. El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului iertarea Sa.
27. Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice: „Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
28. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morţii şi ochii mei văd încă lumina”.
29. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul,
30. Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
(Cartea Iov 33, 16-30. Biblia Ortodoxă)
Nici nu s-a așezat bine pe tronul pontifical, nu al Sfantului Petru, că apar tarele lui Leon al XIV-lea
„Habemus papam” – „avem un papă”! Dar oare chiar avem unul? Pentru că presa țărilor ortodoxe îl numește „calul întunecat”. Și nu fără motiv, deoarece în condițiile dispariției credinței din majoritatea țărilor catolice, răposatul papă Bergoglio a plecat cu nasul clovnului, cum s-ar zice, fiind forțat de împrejurări să susțină minoritățile americane, America fiind majoritar protestantă. De la imigranți ilegali la pervertiți sexuali, ale căror „cupluri” au primit binecuvântarea în baza rușinoasei Declarații Fiducia supplicans, semnată în 2023. De fapt, acest document a reprezentat unul dintre markerii-cheie pentru a putea fi evaluați toți candidații pentru tronul papal.
De altfel, proaspătul ales al Vaticanului a susținut Fiducia supplicans, însă în toți acești ani el a știut să-și ascundă opiniile și atitudinea față de sabotajul ideologic al lui Francisc. Să nu uităm că Robert Prevost a condus dicasteria diplomatică. Adică, un fel de serviciu de resurse umane al Vaticanului, care să-i „spele” neroziile și matrapazlâcurile lui Bergoglio. În plus, ca bonus, nenea Leon al XIV-lea este suspectat și el de hărțuire sexuală și de încălcarea jurămintelor. Ce, doar Cornel Onilă să fie cu probleme similare? Prin urmare, conclavul a recurs la un compromis, consider eu, fiindcă leul de hârtie sau din punga de hârtie (nu asta înseamnă „Leon”?) nu-i va călca pe bătături nici pe liberalii progresiști și nici pe conservatori.
Din câte am remarcat în cadrul mini-discursului său de aseară, străzile din Chicago (pe unde a crescut) și apoi bandele narcomane peruviene (pe unde și-a desfășurat activitatea de preot) l-au învățat pe Prevost să-și „filtreze” discursul, într-așa fel încât să nu-l poți evalua clar, limpede, de care parte se situează: a sodomiților ori a tradiționaliștilor… Cărei ideologii aparține? Nu știm! I-am observat doar zâmbetul strâmb, chinuit, de cabotin, condus din culise prin intermediul sistemului de sfori trase de pe la Washington, de pe la Bruxelles și de prin subteranele Vaticanului. NU mi-a scăpat, însă, rânjetul larg al cardinalilor. Actualul papă va lustrui mulți pantofi și se va înclina multor șorțulețe ale masonilor, asta-i fără niciun dubiu! În privirea lui, există ceva de la Borgia și acel ceva admirat de Nietzsche! Analizați-l bine!
Concluzionând: NU mi-aș face iluzii că avem un papă! Nu, nici vorbă! Omul ăsta, priviți-l cu atenție, NU va fi capabil să înlăture jugul rușinos al francmasoneriei dintre popoarele catolice, masonerie care, sub pretextul protejării drepturilor omului și al reorganizării catolicismului, atacă creștinismul, respinge învățătura lui Dumnezeu, condamnă practicile de evlavie și sacramentele divine. Așa că, pentru noi, ortodocșii, catolicii vor rămâne pentru totdeauna eretici. Și punct.!
Petru Ioan Filip
De altfel, proaspătul ales al Vaticanului a susținut Fiducia supplicans, însă în toți acești ani el a știut să-și ascundă opiniile și atitudinea față de sabotajul ideologic al lui Francisc. Să nu uităm că Robert Prevost a condus dicasteria diplomatică. Adică, un fel de serviciu de resurse umane al Vaticanului, care să-i „spele” neroziile și matrapazlâcurile lui Bergoglio. În plus, ca bonus, nenea Leon al XIV-lea este suspectat și el de hărțuire sexuală și de încălcarea jurămintelor. Ce, doar Cornel Onilă să fie cu probleme similare? Prin urmare, conclavul a recurs la un compromis, consider eu, fiindcă leul de hârtie sau din punga de hârtie (nu asta înseamnă „Leon”?) nu-i va călca pe bătături nici pe liberalii progresiști și nici pe conservatori.
Din câte am remarcat în cadrul mini-discursului său de aseară, străzile din Chicago (pe unde a crescut) și apoi bandele narcomane peruviene (pe unde și-a desfășurat activitatea de preot) l-au învățat pe Prevost să-și „filtreze” discursul, într-așa fel încât să nu-l poți evalua clar, limpede, de care parte se situează: a sodomiților ori a tradiționaliștilor… Cărei ideologii aparține? Nu știm! I-am observat doar zâmbetul strâmb, chinuit, de cabotin, condus din culise prin intermediul sistemului de sfori trase de pe la Washington, de pe la Bruxelles și de prin subteranele Vaticanului. NU mi-a scăpat, însă, rânjetul larg al cardinalilor. Actualul papă va lustrui mulți pantofi și se va înclina multor șorțulețe ale masonilor, asta-i fără niciun dubiu! În privirea lui, există ceva de la Borgia și acel ceva admirat de Nietzsche! Analizați-l bine!
Concluzionând: NU mi-aș face iluzii că avem un papă! Nu, nici vorbă! Omul ăsta, priviți-l cu atenție, NU va fi capabil să înlăture jugul rușinos al francmasoneriei dintre popoarele catolice, masonerie care, sub pretextul protejării drepturilor omului și al reorganizării catolicismului, atacă creștinismul, respinge învățătura lui Dumnezeu, condamnă practicile de evlavie și sacramentele divine. Așa că, pentru noi, ortodocșii, catolicii vor rămâne pentru totdeauna eretici. Și punct.!
Petru Ioan Filip
Referință despre un episcop ecumenist trecut în rezervă
Buna ziua! Ceea ce s-a scris despere Petru Florea, fost Petroniu al Sălajului, este adevarat. Il cunosc ca pe buzunarul meu. Averea, lacomia, lipsa credintei, betiile, vacantele exotice, frecventarea saloanelor de infrumusetare, epilarea si vopsirea parului si a barbii, precum si practicile sexuale sunt ceea ce iubeste fostul episcop. De curand a fost iar la distractie, de data aceasta fara iubitul lui P.I., cu care se desfata pana anul trecut. Oamenii din Zalau l-au demascat si izgonit insa Andreicut îi ofera confort, trai bun si libertate…
Procuratura trage de timp (probabil pana dispare din tara ca si alti fosti urmariti penal)…E frustrant pentru calugarii cu har, pentru preotii umili care inca îi mai gasesti pe ici pe colo, fata de toti oamenii care isi deschid sufletele si buzunarele crezand in curatenia unuia ca Petroniu. Acuma…e liniste…sfatuit de mitropolit si avocat (probabil), Petru Florea asteapta ca lumea sa mai uite. Însa…Unul siderat ca mine nu va uita…
Emilian H.
Procuratura trage de timp (probabil pana dispare din tara ca si alti fosti urmariti penal)…E frustrant pentru calugarii cu har, pentru preotii umili care inca îi mai gasesti pe ici pe colo, fata de toti oamenii care isi deschid sufletele si buzunarele crezand in curatenia unuia ca Petroniu. Acuma…e liniste…sfatuit de mitropolit si avocat (probabil), Petru Florea asteapta ca lumea sa mai uite. Însa…Unul siderat ca mine nu va uita…
Emilian H.
Habemus papam. Fără multe tîrguieli, antihristii au hotărît: cardinalul Robert Francis Prevost va fi noul papă și va domni sub numele de papa Leon al XIV-lea
Încerc să țin și eu pasul cu evenimentele. Am văzut momentul cînd fumul alb a vestit papistașilor din lumea întreagă că au o nouă căpetenie. Extaz în Piața San Pietro. Oamenii exultau. Dumnezeule Mare! Nimic n-au învățat ereticii, cei 1,4 miliarde, din pontificatul lui Francisc. Sunt fericiți că s-au ales cu un nou eretic, care îi va călăuzi apre iad, fără greș. Ei, naivii, cred că Duhul Sfant i-a inspirat pe cardinalii din conclav. Am spus, mai înainte, că mahării lumii acesteia l-au ales pe Prevost cu oarecare vreme înainte de conclav. După ce au fost izolați, zic ei, în Capela Sixtină n-au stat prea mult pe gînduri. Nu e timp de pierdut. Prevost a fost ,,ales,, din a doua încercare.
Vor urma fluvii de elogii pentru noul papă. Ne va fi prezentat ca un individ cu calități excepționale, chemat să rezolve problemele grele ale omenirii. Nu veți auzi nicio voce discordantă. Poate doar din rîndurile bieților ortodocși persecutați de antihriștii veacului acestuia.
Întărește, Dumnezeule, Sfînta și Dreapta Credință a Dreptmăritorilor Creștini și Sfanta Biserica Ta o păzește în veacul veacului. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Notă
Cînd să postez acest articol, site-ul meu a devenit, dintr-o dată, inaccesibil. Aștept momentul cînd îmi vor da drumul. Suntem în 8 mai 2025, ora 21 00. Poate reușesc maine. Dacă cenzura funcționează și în cazul unui blog minuscul, cum este Ortodoxia în Catacombe, e grav.
Hristos a înviat.
Doamne, ajută.
Radiografia unei societăți bolnave
Dacă am fi trăit într-un climat de moralitate strictă, nu în haosul de azi, homosexualii și lesbienele n-ar fi ieșit din bârlog pe străzi. Ăștia nu mai pot fi nici tratați și nici reeducați! Sunt un fel de râie mergătoare. Au mai degrabă nevoie de preot ca să scoată diavolul din ei. Dacă îi duci la un psiholog, au parte de aceeași lozincă idioată: libertățile dereglaților, multe la număr, au fost câștigate, cică, la lovitura de stat din ’89. Iar o parte a presei, alături de politicieni și formatori de opinie suflă în dosul acestor posedați, care au maculat România! Gay-fest-urile și toate manifestările publice ale rătăciților cu duhul nu-s altceva decât o mizerie! Și mai ales o palmă pe obrazul înaintașilor noștri! O mizerie menită să conducă la degenerarea națiunii și la transformarea ei într-o cireadă ușor de dus la abator. În curând, își vor scoate capetele și pedofilii cu zoofilii, vor cere și ăștia dreptul pentru un marș al lor.
Tot haosul din societatea românească este dat de corupția din instituțiile statului. Banii, sexul, mașinile și averile, acestea sunt reperele la care se raportează şi pe care le transmit mulţi dintre cei care deţin puterea, mufați/conectaţi la conductele de bani murdari. Şantaj, şpagă şi justiţie la comandă! Cu dispreţ evident faţă de lege şi față de valorile româneşti, oamenii puterii reprezintă autorii DISTRUGERII României. Că ne place sau nu! Evident, cu concursul cetățenilor de rând (precum doamna despre care vorbeați) care s-au complăcut, au acceptat și au tăcut, deoarece politica, „descurcatul”, vacanțele și rețelele de socializare le-au ocupat tot timpul. Alte preocupări n-au mai avut! Nu i-a interesat că LGBT-ul ia amploare și le transformă mințile propriilor copii, cum nu i-a interesat creșterea consumului drogurilor în școli ori extinderea ecumenismului în Biserici. Ce industrie? Care agricultură? Care țară lăsată de Ceaușescu cu ZERO datorii? Nimic n-a mai contat! S-au bucurat mioriticii că pot ajunge-n Europa doar cu buletinul! Și că româncele pot fi badante!
Încet încet, de la an la an, serbările sexualilor devin din ce în ce mai zgomotoase și mai sfidătoare, fiind permise, dedicate chiar și „stimulate” de către autorități. Așa că, NU vă mai consumați, fiindcă oricum ar fi, libera expunere a practicilor contra naturii își urmează nestingherită cursul! Poporul român nu-i suficient de emancipat și nici lideri zdraveni la cap n-are, care să-l dirijeze să-și linșeze accidentele genetice precum homosexualii, ca apoi să-și recicleze valorile spirituale sub asaltul teribilismului desfrânării și al sfidării moralei. N-o fi în spiritul unui bun creștin ceea ce scriu aici, dar măcar e adevărul!
Petru Ioan Filip
Tot haosul din societatea românească este dat de corupția din instituțiile statului. Banii, sexul, mașinile și averile, acestea sunt reperele la care se raportează şi pe care le transmit mulţi dintre cei care deţin puterea, mufați/conectaţi la conductele de bani murdari. Şantaj, şpagă şi justiţie la comandă! Cu dispreţ evident faţă de lege şi față de valorile româneşti, oamenii puterii reprezintă autorii DISTRUGERII României. Că ne place sau nu! Evident, cu concursul cetățenilor de rând (precum doamna despre care vorbeați) care s-au complăcut, au acceptat și au tăcut, deoarece politica, „descurcatul”, vacanțele și rețelele de socializare le-au ocupat tot timpul. Alte preocupări n-au mai avut! Nu i-a interesat că LGBT-ul ia amploare și le transformă mințile propriilor copii, cum nu i-a interesat creșterea consumului drogurilor în școli ori extinderea ecumenismului în Biserici. Ce industrie? Care agricultură? Care țară lăsată de Ceaușescu cu ZERO datorii? Nimic n-a mai contat! S-au bucurat mioriticii că pot ajunge-n Europa doar cu buletinul! Și că româncele pot fi badante!
Încet încet, de la an la an, serbările sexualilor devin din ce în ce mai zgomotoase și mai sfidătoare, fiind permise, dedicate chiar și „stimulate” de către autorități. Așa că, NU vă mai consumați, fiindcă oricum ar fi, libera expunere a practicilor contra naturii își urmează nestingherită cursul! Poporul român nu-i suficient de emancipat și nici lideri zdraveni la cap n-are, care să-l dirijeze să-și linșeze accidentele genetice precum homosexualii, ca apoi să-și recicleze valorile spirituale sub asaltul teribilismului desfrânării și al sfidării moralei. N-o fi în spiritul unui bun creștin ceea ce scriu aici, dar măcar e adevărul!
Petru Ioan Filip
Alegerea papei: Dedesubturi neștiute
Se pare că francezii (administrația Macron) interferează în procesul alegerii noului papă, încercând să-și propună favoritul pe tronul papal. Asta demonstrează relațiile strânse ale lui Macron cu comunitatea catolică Sant’Egidio, mișcare care a fost foarte apropiată de Bergoglio, precum și participarea acestei comunități influente la conflictele interne din cadrul bisericii italiene, agravată în timpul răposatului papă. Sunt lupte interne extrem de urâte între statele catolice, deoarece comunitatea Sant’Egidio combină asistența săracilor cu activitatea diplomatică și misiunea intermediară, în special pe continentul african, ceea ce indică goana papistașilor după resursele Africii, resurse care le umflă și mai tare conturile și le dezvoltă afacerile cardinalilor care „cotizează” politicul de la Palatul Elysee, influențând inclusiv alegerea președinților francezi.
Prin urmare, Franța vede un partener important în Sant’Egidio și un jucător influent în ierarhia bisericii din Roma, iar în conformitate cu opiniile și sprijinul defunctului papă, organizația a jucat un rol important în afacerile internaționale ale Vaticanului. Mai direct zis, și-a vârât codița prin toate conflictele militare și prin toate loviturile de stat care au umplut visteria Vaticanului, oferindu-i astfel posibilitatea unui cuvânt greu de spus la masa negocierilor desfășurate în culisele marilor evenimente planetare. Din câte se observă, rivalitatea dintre Macron și Meloni se manifestă inclusiv între zidurile Bazilicii Sfântul Petru. E vorba aia…. cu întărâtă-i .
Petru Ioan Filip
Prin urmare, Franța vede un partener important în Sant’Egidio și un jucător influent în ierarhia bisericii din Roma, iar în conformitate cu opiniile și sprijinul defunctului papă, organizația a jucat un rol important în afacerile internaționale ale Vaticanului. Mai direct zis, și-a vârât codița prin toate conflictele militare și prin toate loviturile de stat care au umplut visteria Vaticanului, oferindu-i astfel posibilitatea unui cuvânt greu de spus la masa negocierilor desfășurate în culisele marilor evenimente planetare. Din câte se observă, rivalitatea dintre Macron și Meloni se manifestă inclusiv între zidurile Bazilicii Sfântul Petru. E vorba aia…. cu întărâtă-i .
Petru Ioan Filip
Sfantul Cuvios Arsenie cel Mare
Sfântul Arsenie cel Mare s-a născut în Roma, într-o familie de oameni temători de Dumnezeu. De mic şi-a agonisit învăţătura cea bună, citind Sfintele Scripturi. Era în vremea împăratului Teodosie cel Mare. Acesta l-a dus pe Sfântul Arsenie în palatele împărăteşti, pentru a fi dascăl fiilor săi. După o vreme, a plecat în ascuns şi s-a îndreptat spre Egipt, unde vieţuiau monahii, făcându-se el însuşi călugăr. În toată vremea fugea de lume, ca să nu dea loc ispitelor, spunând fraţilor: ,,Dumnezeu ştie că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu şi cu Dumnezeu şi cu oamenii; căci puterile cele de sus se află în ceruri şi toţi au o voie şi cu un gând slăvesc pe Dumnezeu; iar voile omeneşti sunt multe pe pământ şi gândurile de multe feluri; pentru că fiecare îşi are voia şi gândul său. Deci nu pot să las pe Dumnezeu şi să vieţuiesc cu oamenii!’’ Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei a venit la Sfântul, împreună cu oarecari boieri. Acestora le-a spus: ,,Oriunde veţi auzi de Arsenie, să nu veniţi acolo’’. În loc să se supere, s-au înapoiat, minunându-se de cuvintele sale.
A venit la Alexandria o femeie binecredincioasă tocmai din cetatea Romei. Arhiepiscopul Teofil a primit-o cu mare cinste şi a mijlocit pentru ea ca să fie primită de Sfântul Arsenie pentru binecuvântare, dar nu l-a putut îndupleca, ,,pentru că nu numai se lepăda a o vedea, dar nici nu voia să audă de femeie’’. Femeia n-a voit să se întoarcă fără a-l vedea pe bătrân. S-a dus la locul unde se nevoia Sfântul, şi Dumnezeu a rânduit să-l afle afară din chilie, dar n-a îndrăznit să ridice ochii spre a-i vedea faţa. Sfântul i-a vorbit cu oarecare asprime, neînţeleasă la început: ,,Dacă ai auzit de faptele mele bune, acelea îţi erau de trebuinţă să le socoteşti şi să le urmezi. Iar a vedea faţa mea, ce trebuinţă îţi este? Şi cum ai îndrăznit să vii atâta cale depărtată? Pentru aceea ai venit aici ca, după ce te vei întoarce la Roma, să începi a te lăuda către celelalte femei, zicând: am văzut pe Arsenie; şi astfel vei face mare cale femeilor, care vor vrea să vină la mine’’.
În faţa acestor mustrări duhovniceşti, femeia i-a cerut să se roage pentru ea. ,,Mă rog lui Dumnezeu ca să şteargă pomenirea ta de la inima mea’’, a fost răspunsul Sfântului. Arhiepiscopul Teofil i-a desluşit înţelesul vorbelor aspre şi, aparent, nedrepte: ,,Nu te mâhni de aceasta, o, fiică, că nu fără pricină a zis aceasta Sfântul stareţ, pentru că tu eşti femeie, iar prin femei diavolul face multe ispite Sfinţilor bărbaţi. Deci, stareţul a zis aceste cuvinte cu dinadinsul păzindu-se de ispitele vrăjmaşilor; iar pentru sufletul tău se roagă şi se va ruga totdeauna’’ (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 152-168).
Presbiter Iovița Vasile
A venit la Alexandria o femeie binecredincioasă tocmai din cetatea Romei. Arhiepiscopul Teofil a primit-o cu mare cinste şi a mijlocit pentru ea ca să fie primită de Sfântul Arsenie pentru binecuvântare, dar nu l-a putut îndupleca, ,,pentru că nu numai se lepăda a o vedea, dar nici nu voia să audă de femeie’’. Femeia n-a voit să se întoarcă fără a-l vedea pe bătrân. S-a dus la locul unde se nevoia Sfântul, şi Dumnezeu a rânduit să-l afle afară din chilie, dar n-a îndrăznit să ridice ochii spre a-i vedea faţa. Sfântul i-a vorbit cu oarecare asprime, neînţeleasă la început: ,,Dacă ai auzit de faptele mele bune, acelea îţi erau de trebuinţă să le socoteşti şi să le urmezi. Iar a vedea faţa mea, ce trebuinţă îţi este? Şi cum ai îndrăznit să vii atâta cale depărtată? Pentru aceea ai venit aici ca, după ce te vei întoarce la Roma, să începi a te lăuda către celelalte femei, zicând: am văzut pe Arsenie; şi astfel vei face mare cale femeilor, care vor vrea să vină la mine’’.
În faţa acestor mustrări duhovniceşti, femeia i-a cerut să se roage pentru ea. ,,Mă rog lui Dumnezeu ca să şteargă pomenirea ta de la inima mea’’, a fost răspunsul Sfântului. Arhiepiscopul Teofil i-a desluşit înţelesul vorbelor aspre şi, aparent, nedrepte: ,,Nu te mâhni de aceasta, o, fiică, că nu fără pricină a zis aceasta Sfântul stareţ, pentru că tu eşti femeie, iar prin femei diavolul face multe ispite Sfinţilor bărbaţi. Deci, stareţul a zis aceste cuvinte cu dinadinsul păzindu-se de ispitele vrăjmaşilor; iar pentru sufletul tău se roagă şi se va ruga totdeauna’’ (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 152-168).
Presbiter Iovița Vasile
Mîndria de a fi bolnav
,,Pride’’ înseamnă mîndrie. E mîndria prostească a celor grav bolnavi, care au îmbrățișat toate perversiunile și spurcăciunile sexuale și se expun periodic, demonstativ și cu nerușinare în fața oamenilor normali, a copiilor noștri, ca să-și ceară drepturile, zic ei.
„Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, a aprobat desfășurarea Marșului homosexualilor ”Bucharest Pride 2025”, în data de 7 iunie, în ajunul Rusaliilor, o mare sărbătoare creștină. Evenimentul a fost anunțat de către Accept România, asociație care reprezintă drepturile homosexualilor din România. Organizatorii așteaptă 30.000 de participanți”.
Anul trecut, parada a fost exact la praznicul Sfinților Apostoli. Am scris lui N. Dan despre cum e posibil așa ceva și a promis (atunci, în 2024), că va avea grijă ca, pe viitor, să nu se repete oroarea, la astfel de sărbători. S-a ținut de cuvânt de s-a rupt, după cum se vede in anunțul de sus.Am scris, tot atunci, si la BOR, care nici cât Nicușor Dan nu a făcut. Adică, nu mi-a răspuns.
Azi, le-am scris iarăși. Evident, nu aștept nimic.
Dar, apropo de alegeri. Cele de la noi. O prietenă, care e mereu la biserică, cea a ecumeniștilor, la sesizarea mea despre parada fărădelegii, mi-a zis : ” De asta ne arde nouă acum? Când suntem în pragul unei dictaturi?” Adică, ce dacă e parada gay în preajma praznicului Rusaliilor? Noi avem altceva de făcut’’.’
Păcat că nu poate vedea ce dictatură ni se pregătește de decenii, chiar de secole, păcat că nu poate vedea legătura dintre apostazia din țară și situația jalnică a țării noastre..
Hristos a înviat!
Constanța Florea
„Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, a aprobat desfășurarea Marșului homosexualilor ”Bucharest Pride 2025”, în data de 7 iunie, în ajunul Rusaliilor, o mare sărbătoare creștină. Evenimentul a fost anunțat de către Accept România, asociație care reprezintă drepturile homosexualilor din România. Organizatorii așteaptă 30.000 de participanți”.
Anul trecut, parada a fost exact la praznicul Sfinților Apostoli. Am scris lui N. Dan despre cum e posibil așa ceva și a promis (atunci, în 2024), că va avea grijă ca, pe viitor, să nu se repete oroarea, la astfel de sărbători. S-a ținut de cuvânt de s-a rupt, după cum se vede in anunțul de sus.Am scris, tot atunci, si la BOR, care nici cât Nicușor Dan nu a făcut. Adică, nu mi-a răspuns.
Azi, le-am scris iarăși. Evident, nu aștept nimic.
Dar, apropo de alegeri. Cele de la noi. O prietenă, care e mereu la biserică, cea a ecumeniștilor, la sesizarea mea despre parada fărădelegii, mi-a zis : ” De asta ne arde nouă acum? Când suntem în pragul unei dictaturi?” Adică, ce dacă e parada gay în preajma praznicului Rusaliilor? Noi avem altceva de făcut’’.’
Păcat că nu poate vedea ce dictatură ni se pregătește de decenii, chiar de secole, păcat că nu poate vedea legătura dintre apostazia din țară și situația jalnică a țării noastre..
Hristos a înviat!
Constanța Florea