De două mii de ani, raţiunea de a exista a iudeilor pare să fie tăgăduirea Persoanei Dumnezeieşti a Domnului nostru Iisus Hristos. Sfintele Evanghelii dau mărturii indubitabile asupra modului ingrat în care s-au purtat evreii cu Marele lor Binefăcător. O ură necurmată ce a culminat cu răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Şi după moartea Sa, iudeii, temându-se de faptul Învierii, au rânduit ostaşi care să păzească mormântul. Când Învierea s-a produs, toate strădaniile lor s-au îndreptat spre a ascunde acest Adevăr Dumnezeiesc şi Mântuitor. Mijloacele şi metodele de care s-au folosit, şi se folosesc în continuare, sunt acestea: minciuna, puterea banului, închisoarea şi asasinatul. Să le luăm pe rând.
Constatând că mormântul păzit cu străşnicie era gol, iudeii ,,adunându-se împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că Ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi’’(Matei 29, 12-15). Ce rost mai avea ca Sfinţii Apostoli să fure un trup mort? Era imposibil să ascundă trupul mort fără să se afle. Dar trupul mort ar fi fost cea mai puternică dovadă că Mântuitorul n-a fost decât ,,amăgitorul Acela’’ (Matei 27, 63), cum Îl socoteau iudeii pe Mântuitorul. Nu de moartea Domnului se temeau şi se tem evreii, ci de Învierea Sa, căci Învierea e adevărul cardinal al existenţei noastre şi al învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel are o demonstraţie excepţională: ,,Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi Credinţa voastră’’ (I Corinteni 15, 13-14). Asta ar fi vrut iudeii: să ascundă adevărul Învierii şi pe cale de consecinţă să ne zădarnicească Credinţa, învierea şi mântuirea. N-au reuşit. Nu vor izbuti niciodată.
Închisoarea e modalitatea de a reduce la tăcere şi a pedepsi pe cineva. Întemniţarea nedreaptă a cuiva poate căpăta şi o aparenţă de ,,legalitate’’. Temniţa e pentru făcătorii de rele, cum erau cei doi tâlhari răstigniţi alături de Mântuitorul. Pus între aceştia, Cel fără de păcat, devenea şi El răufăcător. În optica iudeilor. ,,Dacă Acesta n-ar fi fost răufăcător, nu ţi L-am fi predat ţie’’(Ioan 18, 30). Logic, nu? Când a fost vorba de a alege între eliberarea Mântuitorului şi cea a tâlharului Baraba, evident au ales să fie eliberat inocentul Baraba, iar pe ,,răufăcătorul’’ Iisus L-au dat să fie răstignit. De temniţă a avut parte şi Sfântul Ioan Botezătorul, cel vinovat de a fi spus adevărul. Asupra primejdiei întemniţării a fost prevenit şi Episcopul Bisericii din Smirna: ,,Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile’’(Apocalipsa 2, 10).
Asasinatul e ultima cale de a ascunde adevărul. Pare o metodă sigură, dar nu este. După ce Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr din morţi, după patru zile, acesta era dovada vie a Dumnezeirii Domnului Hristos. Minunea aceasta zădărnicea toate planurile iudeilor. Modalitatea de a scăpa de prezenţa lui Lazăr, care-i incrimina, a fost simplă: ,,S-au sfătuit arhierei ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din cauza lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus’’ (Ioan 12, 10-11).
Dacă între iudei s-a răspândit ,,până în ziua de azi’’ minciuna precum că Ucenicii au furat trupul lui Iisus din mormânt, între noi s-a răspândit Adevărul mântuitor care ne spune că Hristos a biruit moartea. Hristos a înviat!
Preot Ioviţa Vasile