Anti-biserica ucraineană îşi începe existenţa efemeră sub ,,bune’’ auspicii

Schismaticul Epifanie a numit susţinerea homosexualilor o “problemă dificilă” pe care a promis că o va rezolva. Despre acest lucru a declarat în timpul unei discuţii telefonice cu un cetăţean rus care s-a dat drept deputatul Uniunii Europene, David McAllister. Înregistrarea conversaţiei a avut loc pe data de 22 decembrie şi a fost publicată de către agenţia de ştiri Newsfront. ,,Pentru a ne izbăvi de acest conservatorism, şi ca să ne îndepărtăm de tradiţiile ruse, pentru ca Biserica să fie deschisă dialogului” a declarat capul structurii religioase ucrainene, Epifanie. ,,Pentru că ne îndreptăm spre Europa, iar ortodoxia rusă e una foarte conservatoare şi departe de oameni. Iar poziţia mea e că trebuie să fim oameni, şi să înţelegem problemele acestora”. Epifanie a mai declarat că la moment nu e oportun să se ridice problema sprijinului comunităţii LGBT, dar de lucrat asupra acestei probleme cu societatea ucrainenă este ceva obligatoriu. La chemarea de a mai potoli poziţia bisericii faţă de comunitatea LGBT şi de a sprijini homosexualii din Ucraina, Epifanie a răspuns că ,,la moment trebuie să lucrăm asupra acestei întrebări”. ,,E o întrebarea complicată pe care nu ar trebui să o ridicăm acum, pentru că societatea ucraineană, după cum ştiţi, nu prea agreează acest lucru. La moment trebuie să lucrăm asupra acestei întrebări, astfel încît societatea ucraineană să fie deschisă comunităţii LGBT. E o cale lungă, desigur, noi vom găsi soluţii la aceste probleme complicate”, a declarat Epifanie. Este demn de remarcat că în interviu, Epifanie asculta întrebările în limba engleză, dar răspundea în rusă.

(Preluare de pe site-ul Apărătorul Ortodox)

Observaţii succinte

1.Citatele de mai sus ne arată profilul acestui schismatic uzurpator şi conturează anti-biserica pe care vrea să o conducă. Ce-l obsedează pe acest intrus este dorinţa de a se izbăvi de conservatorism şi de tradiţiile ruse. Ortodoxia este prin natura ei conservatoare, adică fidelă legilor Dumnezeieşti, neschimbătoare în vecii vecilor. Aceasta înseamnă statornicie, stabilitate, certitudine. Înţelegem de-aici că Epifanie vrea izbăvirea de Legile Dumnezeieşti. O face spre pierzarea sa şi a celor care-l urmează.

2.,,Biserica să fie deschisă dialogului’’. Întotdeauna a fost, dar nu pentru a negocia adevărurile veşnice, precum fac ecumeniştii. Prin dialog, Biserica nu se coboară la treapta celorlalte instituţii statale. Ea este unică prin misiunea ei: mântuirea oamenilor.

3.,,Ne îndreptăm spre Europa’’. Bună ţintă. Din Europa pot prelua toate spurcăciunile, absurdităţile şi nebuniile izvodite în străfundurile iadului.

4.,,Ortodoxia rusă e una foarte conservatoare şi departe de oameni’’. Afirmaţia ne aduce aminte de povestea prostului care privea îndelung şi nu reuşea să vadă pădurea din cauza copacilor. Biserica Rusă, ca oricare alta, e alcătuită din oameni care-şi caută mântuirea, şi-atunci cum e departe de oameni? Minte întunecată de schismatic!

5.,,Trebuie să fim oameni’’. Şi Epifanie e om. Omul pierzării.

6.Aventurierul acesta se angajează să lucreze astfel încât societatea ucraineană să fie deschisă comunităţii lgtb. Aceasta ar fi dorinţa arzătoare a acestui impostor care s-a îmbrăcat cu veşminte arhiereşti. Aceasta e una din liniile de forţă pe care se temeluieşte anti-biserica ucraineană. N-are decât să-şi îndrepte ,,turma’’ în această direcţie şi vor vedea unde se va sfârşi drumul lor.

7.Bunul Dumnezeu să ne păzească de asemenea specimeni şi să ne ajute să ajungem în Duminica Ortodoxiei. Prietenii ştiu de ce.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

 

 

11 comentarii la „Anti-biserica ucraineană îşi începe existenţa efemeră sub ,,bune’’ auspicii

  1. Mihai spune:

    Totuși este îmbucurător faptul că sunt și Ierarhi care conștientizează pericolul schismelor și ereziilor, este vorba despre Ips Constantin Andreas de Konitsa și Pogoniani in care atrage atenția despre rătăcirile lui Bartolomeu, voi reveni cu linkul

    1. Singurul crestin ortodox din lume e acest Tudor. Curand va ajunge la psihiatrie, si-atunci s-a terminat cu crestinismul. Doamne, da-i minte.

  2. Mihai spune:

    Am revenit cu linkul, citez:
    În sfârșit suntem bucuroși!
    Episcopul de Konitsa și Pogoniani a pus prima prioritate pe credință și a vorbit împotriva inițiativelor ereticilor și a pan ereziilor ecumeniste, și al patriarhului Bartolomeu, predica a avut loc la Biserica SF Cosma Etolul din Drinopolis https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/12/blog-post_985.html?m=1

    1. Nadajduiesc ca glasul lui sa nu ramana singular.

  3. Mihai spune:

    Deja Porosenko categorisit ,, sfânt”, ,,icoana” reprezentând ,,sfânta familie” Porosenko expusă intro biserica din Ucraina http://aktines.blogspot.com/2018/12/blog-post_789.html?m=1

    1. Sunt Sfintii adevarati pe care-i iubim.
      Mai sunt ciudatenii de ,,sfinti”, unii cu patru picioare. Vedeti ,,sfantul scaun”, cel pe care sta papa. Porosenko face parte din aceasta categorie.

  4. Mihai spune:

    Bartolomeu împărțind dulciuri și ciocolati copiilor de la firma Roshen care aparține lui Porosenko http://aktines.blogspot.com/2018/12/blog-post_860.html?m=1

  5. Mihai spune:

    Și o veste tristă din Georgia, patriarhia de la Tbilisi vede pozitiv ,, autocefalia”/schisma din Ucraina, sinodul din această țară se va întruni luna viitoare în care își va spune părerea despre această schisma, voi reveni cu linkul

    1. Refuz sa cred ca Biserica Georgiei va aproba nebuniile lui Bartolomeu si ale celor asemenea lui. Veti vedea ca rezultatul va fi altul. Tineti minte ce-am scris acum si va rog sa reveniti pe aceasta tema dupa ce georgienii se vor pronunta in sinod. Promiteti? Doamne ajuta.

  6. Ioan C. spune:

    Patriarhia de Constantinopol pare a duce și la un lucru bun

    Acel lucru bun, de care vorbeam în titlu, e că ambele patriarhii se străduiesc acum, mai mult ca altădată, să facă misionariat ortodox. Ceea ce e bine până la urmă!
    Că și pe vremea Apostolilor au mai fost asemenea situații:
    – „36. Şi după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află fraţii noştri în toate cetăţile în care am vestit cuvântul Domnului.
    37. Barnaba voia să ia împreună cu ei şi pe Ioan cel numit Marcu;
    38. Dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimişi.
    39. Deci s-a iscat neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul, şi Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru;
    40. Iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredinţat de către fraţi harului Domnului.” (Faptele Apostolilor 15, 36-40);
    – „15. Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă.
    16. Unii o fac din iubire, ştiind că stau aici pentru apărarea Evangheliei;
    17. Ceilalţi, însă, – din zavistie – vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele.
    18. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura.” (Filipeni 1, 15-18).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *