Apologeții sistemului antihristic s-au insinuat ca păstori ai Bisericii noastre

Cînd văd cu cîtă ardoare vorbesc o seamă din pseudo-ierarhii romani despre cipuri și acte biometrice, recomandîndu-le credincioșilor, nu pot să tac.

Mă uit la Calinic de la Curtea de Argeș cum predică despre binefacerile cipurilor. Șmecherul acesta, învechit în zile rele, ne dă exemplul ministrului din vremea lui Ceaușescu, Corneliu Mănescu, cel care și-a pierdut toate facultățile mintale, încît n-a mai fost în stare să găsească drumul spre casă. Lovit de Alzheimer, a rătăcit trei zile, purtat de neputința sa. Ei, dar dacă avea un cip, cît de ușor ar fi ajuns acasă. Vedeți binefacerile cipurilor? Vedem, și ne aducem aminte că acest Calinic, (Zamfir se semna în notele informative remise securității), a fost în prima linie în plandemie, trimițînd, în mod criminal, oamenii spre centrele de vaccinare. ,,Că de la Cel PreaÎnalt este leacul’’. Dumnealui bea zdravăn, merge să slujească Sfanta Liturghie, apoi iese la predică și se face de minune în fața unei Țări întregi. Rușinea o suportăm tot noi, pentru că obrajii calinicului sunt prea tăbăciți pentru a se mai înroși de rușine…

Teodosie de la malul mării. Cum-necum, a reușit să-și croiască o imagine de non-conformist, intrînd în conflict simulat cu Daniel Ciobotea și ceilalți ciraci din strînsura de pe Dealul Patriarhiei. Nu vă uitați după aparențe. Teodosie e din același aluat, e un pseudo- primejdios pentru mîntuirea noastră. Ne spune că cifrele și simbolurile satanice nu au nicio putere, putem primi liniștiți cipurile. De ce vă faceți griji inutile pentru 666? Doar acest număr se găsește și în Cartea Apocalipsei.
Flăcăule, ne crezi atît de înapoiați mintal, încît să ne încredem în spusele tale mincinoase? În loc să tragi un semnal de alarmă asupra primejdiilor prezentului și viitorului nostru, te apuci să faci apologia sistemului antihristic și a simbolurilor acestuia?

Nu e în puterea noastră să înlăturăm acești indivizi din Biserică. De pocăință nu mai poate fi vorba, și-atunci… Atunci, Dumnezeu Atotputernicul să-i îndepărteze, ca pe niște mădulare putrede ce se află…

Presbiter Iovița Vasile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *