Autor: iovita_vasile

Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.

Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.

Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică.

Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).

Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.

Presbiter Iovița Vasile

V-ați gândit vreodată că în afară de lumea aceasta există și o altă lume, cea duhovnicească? V-ați gândit vreodată să vă rugați pentru sufletele care se află în temnița iadului? V-ați gândit că există suflete care suferă înfricoșător, pentru că nu au intrat în Împărăția lui Dumnezeu? Pentru aceste suflete cine se va ruga? Aceasta este o mare milostenie: să ne rugăm pentru acești oameni, care se află în temniță și așteaptă ziua judecății. Tremură la gândul că va veni ceasul înfricoșatei judecăți, când o dată pentru totdeauna se va hotărî soarta lor și acea stare nu va avea sfârșit. Poate că ați văzut cum în vremurile de demult unii oameni munceau la ocnă, legați cu lanțuri de mâini și de picioare, siliți să lucreze în mine, la drumuri, să care pietre și să doarmă în noroi o viață întreagă. Și ce este aceasta în comparație cu starea în care se află oamenii osândiți veșnic? Se află în mare necaz. Dacă i-ați vedea, ați suferi foarte mult. Vă încredințez că așa este. „În iad nu este pocăință.” Adică pocăința sufletelor care au plecat din această viață și se află în iad nu este primită. Așadar cine îi va ajuta, cine îi va mântui? Biserica luptătoare, care suntem noi.

Acest lucru trebuie să ne preocupe foarte serios. Să ne punem în locul lor. O, ce mare binecuvântare ar fi, dacă ar exista cineva, ale cărui rugăciuni să aibă puterea să ne izbăvească din înfricoșătorul iad, să plătească datoria noastră și din starea de robie, să trecem în slava și odihna lui Dumnezeu! Această milostenie, pe care poate creștinul să o facă, este cea mai mare. Și să știți că rugăciunile oamenilor sfinți au izbutit această mare minune. În tradiția patristică și ascetică am citit despre mulți oameni care prin rugăciunea lor au scos suflete din iad. Și câți Sfinți au făcut aceasta, însă nu se știe, pentru că nu a fost scris nicăieri! Dumnezeu însă i-a slăvit pentru această mare milostenie a lor. Dacă un pahar cu apă are valoare și pentru el Dumnezeu dă răsplată în nume de ucenic, în nume de prooroc sau de drept, cu cât mai mare valoare are rugăciunea pentru miile și milioanele de oameni aflați suferință și osândiți la chinurile iadului?

Însă, ca să ajungă cineva la această măsură, încât sufletul să fie mișcat și să se roage astfel, trebuie să fie om duhovnicesc. Trebuie să se nevoiască, să se roage, să îngenuncheze, să fie milostiv, să studieze cărți duhovnicești, să se mărturisească, să se împărtășească și să fie cu luare aminte în toate. Astfel, rugăciunea sa dobândind îndrăznire, va izbuti să ajute sufletelor celor ținuți în robie, ale celor aflați în chinurile iadului, „pentru care Hristos a murit”. Mor oameni fără număr și nimeni nu se îngrijește de ei. Sunt uitați de toți. Noi ne îngrijim de ai noștri, de părinții noștri și de rudenii și facem parastase și ne rugăm pentru odihna lor, însă pentru ceilalți nu îngenunchem, nu vărsăm o lacrimă, nu ne ridicăm mâinile la rugăciune. Să ne străduim să devenim mai duhovnicești, să ne apropiem de Hristos, ca să-I vorbim. Cu cât ne apropiem mai mult de El, cu atât mai bine putem să-i vorbim despre cei care suferă. Când vă rugați pentru voi înșivă și pentru ai voștri, să vă rugați și pentru aceste suflete aflate în suferință, care nu au „unde să-și plece capul”.

Hristos a murit pe Cruce pentru fiecare suflet și dumnezeiasca Sa dreptate caută pricină, ca să-i miluiască pe acești oameni, ca să fie îndreptățită izbăvirea lor din osândă. Dumnezeu poartă de grijă acestor suflete osândite. Ele sunt osândite potrivit dreptății Sale, însă pe de altă parte milostivirea Sa spune: „Roagă-te pentru ei.” De ce? Ca să aibă îndreptățire, ca milostivirea Sa să biruiască dreptatea și să trimită mila Sa celor ce suferă acolo. Iar bieții de noi, fiind întunecați de păcat și de neștiință, nu dăm pricină dragostei lui Hristos să-i miluiască.

Mă rog, fiii mei, ca Hristos să ne dea Har, luminare și putere și în primul rând harul milosteniei, ca să miluim acele suflete, care au plecat în lumea cealaltă. Și dacă noi nu le uităm, nu ne va uita nici pe noi Dumnezeu când ne vom afla și noi poate în aceeași nevoie. Astfel vor fi primite postul și nevoința noastră înaintea lui Dumnezeu. Să mulțumim din tot sufletul lui Dumnezeu, că ne-a învrednicit să fim ortodocși și să avem putința de a milui și a ne nevoi pentru a ne afla în slava Sa cea veșnică împreună cu El. Amin.

Fragment
https://marturieathonita.ro/milostenia-duhovniceasca-2/

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Trebuie ca noi toți să fim milostivi cu semenii noștri, mai ales cu cei care sunt departe de Dumnezeu, care sunt săraci sufletește și răsplata noastră va fi foarte mare înaintea lui Dumnezeu. Îi vedem pe hiliaști stând pe la colțurile drumurilor și înșelându-i pe oameni, ducându-i de la Hristos la diavolul și făcând foarte mult rău. Gândiți-vă acum, când noi creștinii facem ceva de acest fel, adică ducem suflete aproape de Hristos, ce mare lucru este! Mii de lumi nu prețuiesc cât un suflet! Pentru aceasta, cel care îl mântuiește pe altul, acoperă o mulțime de păcate.

Pe de altă parte însă văd și marea răspundere pe care o avem. Nu este păcat numai faptul de a greși cu ceva, ci tot păcat este și atunci când, deși am fi putut, nu l-am ajutat pe aproapele nostru, din trândăvie, din nepăsare sau lipsă de dragoste. De câte ori am văzut un om suferind și nu ne-am apropiat de el?

Trebuie, frații mei, ca noi creștinii, cu luminarea lui Dumnezeu, să luăm asupra noastră o nouă cruce, o nouă nevoință, cea de a-l ajuta pe aproapele, de a face milă cu el. Nu atât din punct de vedere economic, cât duhovnicește să ajutăm, pentru că acest fel de ajutor, această milostenie are o valoare uriașă. Mergem la un spital și vedem pe cineva suferind. Să mergem lângă el, să-i dăm o cărticică, să-i spunem câteva cuvinte: „Fă răbdare, este cruce, dragostea lui Dumnezeu este cu tine, Dumnezeu te pregătește ca să mergi lângă El.” Când este sănătos trupește, omul este mai rece și indiferent față de cele dumnezeiești, față de aproapele său, față de mântuirea sa și cuvântul lui Dumnezeu nu are înrâurire asupra sa. Când însă cade la pat și durerea începe să-i înmoaie inima, atunci lucrează și Dumnezeu în chip minunat, ca să primească cuvântul Său. Durerea schimbă sufletul, îl înmoaie și îl face receptiv în a asculta când i se vorbește despre Dumnezeu. Dacă în acel moment se apropie de el și un om al lui Dumnezeu și deschide și o cărticică, atunci cuvintele lui Dumnezeu au înrâurire asupra sufletului său și începe să se gândească la schimbarea sa, la întoarcere, la mântuire. Foarte mulți oameni își datorează mântuirea unei încercări, fie boală, fie necaz.

Odată eram la Tesalonic și am aflat că niște fii duhovnicești de ai mei se aflau la spital ….. De vreme ce mă aflam acolo, m-am dus la spital, am făcut semnul Sfintei Cruci asupra lor, i-am mângâiat prin sfaturile ce le-am dat. Acolo s-a apropiat de mine un tânăr, care era bolnav și mi-a spus:

− Părinte, puteți să mă spovediți?

− Desigur, cum să nu pot?

Am mers în salon și a făcut o mărturisire generală. Acest om nu se mărturisise niciodată. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a rânduit să se afle acolo bolnav, să mă aflu și eu acolo, s-a săvârșit Sfânta Spovedanie, și-a schimbat drumul vieții și astfel boala i-a adus mântuirea sufletului său.

Așadar pe cât ne stă în putință trebuie să ajutăm, pentru că nu știm când anume ne va chema Domnul din această viață. Și să cerem de la Domnul să ne dea duhul dragostei, pentru că dragoste înseamnă milostenie. Cel care iubește știe și cum să miluiască. Dumnezeu îl iubește foarte mult pe sărmanul om, pentru că El este milostiv și îndurat.

Fragment
https://marturieathonita.ro/milostenia-duhovniceasca-2/

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Încercările ajută oamenii să se recupereze

Gheronda, învăț din suferința mea. Se va termina vreodată suferința lor?
– Ai răbdare, sora mea, si nu-ți pierde speranța in Dumnezeu. După cum am înțeles din toate încercările prin care trece familia ta, Dumnezeu te iubește și permite toate aceste încercări pentru o iluminare spirituală a întregii familii. Dacă ne uităm lumește la încercările familiei tale, pari o nefericită .

Dar dacă le examinăm duhovnicește, ești fericită, iar în viața următoare te vor invidia cei care sunt considerați fericiți în această viață. Părinții tăi practică și ei în acest fel, deoarece ei nu cunosc sau nu înțeleg calea nobilă, duhovnicească. Cu toate acestea, există o taină ascunsă în încercările casei tale, dar și în anumite alte case, în timp ce există atâta rugăciune! — Au văzut ei pedepsele lui Dumnezeu? Dumnezeu să-și pună mâna și să pună capăt încercărilor.

-Gheronda, nu este posibil ca oamenii să-și vină în fire într-un alt mod decât printr-o încercare?
– Înainte ca Dumnezeu să îngăduie să vină o încercare, a lucrat într-un mod bun, dar ei nu l-au înțeles, așa că atunci a îngăduit încercarea. Vezi tu, și când un copil este cu susul în jos, la început tatăl lui îl ia cu bunătate, îl răsfață, dar când nu se schimbă, apoi îl tratează cu severitate, ca să-l corecteze. La fel și Dumnezeu uneori, când cineva nu înțelege ce este bine, îi dă o încercare, să-și vină în fire. Dacă nu ar exista puțină durere, boală etc., oamenii ar deveni fiare; nu s-ar apropia deloc de Dumnezeu.

Această viață este înșelătoare și scurtă; anii ei sunt puțini. Și din fericire sunt puțini, pentru că repede va trece amărăciunea, care ne va vindeca sufletele precum analgezicele. Vezi tu, doctorii, în timp ce bietii bolnavi au durere, le dau leacuri amare, că cu amarul se vor face bine, nu cu dulcele. Vreau să spun că și sănătatea vine din amărăciune, iar mântuirea sufletului vine tot din amărăciune.

Cu durere ne vizitează Hristos
Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să sufere, să îndure, care nu vrea să fie supărat sau să i se facă observații, dar vrea să se distreze, este în afara a realitatii. „Am trecut prin foc și prin apă și ne-ai scos la odihnă”, spune Psalmistul.

Vezi tu, Fecioara Maria a suferit și Sfinții au suferit, de aceea trebuie să suferim și noi, căci mergem pe aceeași cale. Cu diferența că noi, când avem puține probleme în viața asta, plătim facturile și ne mantuim. Dar Hristos a venit pe pământ cu durere. S-a coborât din cer, s-a făcut Trup, a suferit, a fost răstignit. Și acum creștinul înțelege vizita lui Hristos așa, cu durere.

Când durerea îl vizitează pe om, atunci Hristos îl vizitează.

În timp ce, când omul nu trece prin nicio încercare, este ca o abandonare a lui Dumnezeu. Nu cheltuiește, nici nu economisește. Bineînțeles că vorbesc despre cineva care nu dorește rele tratamente pentru dragostea lui Hristos. Îți spune: „Am sănătate, am pofta de mâncare, mănânc, mă distrez, în liniște…”, și nu spune un „Slavă Ție Doamne!”.

Cel puțin dacă recunosc toate aceste binecuvântări ale lui Dumnezeu, cazul este oarecum soluționat. „Nu meritam acestea, dar, pentru că sunt slab, de aceea mă cruță Dumnezeu”. În viața Sfântului Ambrozie se menționează că odată, Sfântul a fost găzduit cu cei care îl însoțeau în casa unui om bogat.

Văzându-i bogățiile nenumărate, Sfântul l-a întrebat dacă a trăit vreodată vreo întristare. „Nu, niciodată”, a răspuns el. Bogățiile mele cresc continuu, moșiile mele sunt pline de roade, nu am nicio durere și nici nu am avut vreodată o boală.” Atunci Sfântul a plâns și a spus celor care îl însoțeau: „Pregătiți mașinile ca să plecăm repede de aici, că Dumnezeu nu l-a vizitat pe acest om!”. Și de îndată ce au ieșit în stradă, casa bogatului s-a scufundat!
Pentru el, timpul bun pe care l-a petrecut a fost atunci când l-a părăsit Dumnezeu.

(Din cartea Starețului Paisie Ahioritul (azi Sfântul Paisie) „Viața de familie, volum 4” publicată de Sfântul Schit Evanghelistul Ioan)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi 

Durerea, supărarea, agonia, tragedia sufletească sunt consecințele căderii omului care se datorează egoismului lui. Înfumurările ego-ului nasc în suflet mâhnirea, în timp ce starea lui fiziologică este bucuria, fiindcă Dumnezeu este pace, iar sufletul este o insuflare a lui Dumnezeu, a fost creat de El, și se îndreaptă spre El. prin urmare mâhnirea este străină și nejustificată în viața omenească.

Și, cu toate acestea, astăzi nu mai găsești un om bucuros, ceea ce înseamnă că nu mai găsești nici un om echilibrat, fiziologic liniștit. Mâhnirea, supărarea, amărăciunea este o boală înfricoșătoare care biciuiește lumea, poate cel mai mare chin al omenirii, cea mai mare dramă. Nu este numai începutul osândei, ci trăirea osândei încă din viața aceasta.

Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu, în timp ce bucuria este dovada prezenței Lui. Dacă cineva este om lumesc și se desfătează de cele vremelnice, se bucură de plăceri, de cele trecătoare și deșarte, acesta poate are o oarecare plăcere, oarecare mulțumire, dar în realitate dacă cineva ia aminte, va vedea că în viața lui există necaz și strâmtorare, cum spune Scriptura: „necaz și strâmtorare peste tot sufletul omului care săvârșește răul” (Romani 2, 9).

Nu este cu putință să existe bucurie acolo unde este călcarea poruncii lui Dumnezeu, după cum este cu neputință să existe mâhniciune în aplicarea legii lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Despre Dumnezeu. Rațiunea simțirii, Indiktos, Atena, 2004)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

La sfârşitul fiecărei ectenii, preotul cheamă poporul să se dea în chip deplin Domnului Hristos, zicând: „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” La care poporul răspunde: „Ţie, Doamne!”. Acestea sunt nişte cuvinte foarte importante, şi pot fi aplicate în multe împrejurări din viaţa omenească.

Când ai sănătate și spor în treabă, înalță-ți inima și zi: ”Ție, Doamne!”

Când oamenii te cinstesc și te laudă, spune-ți în sinea ta: ”Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Ție, Doamne!”

Când îți trimiți copiii la muncă ori la școală, ori în armată, binecuvântează-i din pragul casei tale și zi: ”Îi dau în grijă – Ție, Doamne!”

Când te lovesc invidia omenească și necredința prietenilor, nu cădea cu duhul și nu ține amărăciune în inima ta, ci zi: ”Toate acestea le dau spre judecată și dreptate – Ție, Doamne”

Când mergi în urma sicriului ce poartă tot ce ai mai drag, pășește cu vitejie ca atunci când duci un dar celui mai mare Prieten, și zi: ”Acest suflet drag Ți-l aduc în dar – Ție, Doamne!”

Când se vor aduna asupra ta chipurile întunecate ale ispitelor drăcești, și suferințelor, și bolilor, nu deznădăjdui, ci spune: ”Ajutor și milă cer – Ție, Doamne!”

Când îngerul morții va veni la patul tău, nu te speria – prieten este, ci iartă-te cu această lume și spune: ”Sufletul meu pocăit îl dau în mâini – Ție, Doamne!”

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi- scrisori misionare,traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, pp. 99-100)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Cristian înseamnă creștin. Creștin înseamnă ortodox care se străduiește să-L urmeze întocmai pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Înțeleagă această semnificație oricine și oricum dorește. Creștinii adevărați sunt ce credincioși Sfintei Biserici Ortodoxe. Că se consideră creștini martorii lui iehova, care tăgăduiesc Dumnezeirea Mântuitorului, că aceia care vorbesc în Numele Domnului Hristos din condiția lor de sectari – baptiști, penticostali, adventiști, etc.,-  se socotesc a fi creștini e păcatul lor, care nu se va ierta nici în veacul  acesta, nici în cel ce va să fie.

Cristian Tudor Popescu are un nume de Botez, ,,creștin’’, dacă-l are – care nu ilustrează cu nimic apartenența lui la Sfânta Credință Ortodoxă. Dimpotrivă, acest individ grețos, insalubru, care sperie lumea cu figura lui de criminal în serie, se ridică cu putere drăcească împotriva Bisericii noastre, defaimă tot ce este Sfânt și îi socotește pe pelerinii la Sfânta Cuvioasă Prascheva ca pe niște teroriști hamas.

Dobitocule! Scursoare puturoasă! Lichea spurcată!

Niciodată nu vei ieși din hotarele mai sus scrise. Că ești un dobitoc iremediabil, o dovedește faptul că erai un fervent susținător al exterminării celor peste 65 de ani, prin vaccin, tu care tocmai împliniseși această vârstă! Te împiedici în tâmpeniile tale, idiotule!

Presbiter Iovița Vasile

Ați auit de CTP-eu?
Așa-zisul ,,mort” ateu?
Cu o moacă de strigoi
Care-și bate joc de noi?
Că iubim Sfintele Moaște…
S-a gândit să ne împroaște
Cu duhoarea răului
Ce zace-năuntrul lui!
https://www.cotidianul.ro/ctp-a-comis-o-din-nou-i-a-comparat-pe-pelerini-cu-teroristii/

Adaug și eu un catren, o epigramă, dacă vreți:

Popescu Tudor Cristian

Când grăiește-i un mișel.

Să nu-i purtați vreun alean,

Vorbește demonul din el.

Si mai adaug una:

Popescu Todor Cristian

Se va face musulman.

72 de fecioare

Sunt o ispită mare!

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cărţile noastre bisericeşti păstrează o profeţie pe care acesta a făcut-o în acea vreme: ,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor’’(Patericul, Alba-Iulia, 1990, p. 12). Vremea proorocită de acest Sfânt al lui Dumnezeu este aceasta pe care o trăim, când cea mai mare parte a lumii a pierdut sensul existenţei fireşti, valorile adevărate sunt răsturnate şi caricaturizate, încât virtutea este socotită ca fiind dăunătoare, ticăloşia e ridicată la rang de virtute, impostorii sunt ridicaţi în locurile de cinste, neruşinarea nu cunoaşte hotare, cei puţini şi nemernici hotărăsc cu puteri discreţionare în numele celor mulţi. Ne este dat să întelegem mai bine ca oricine amărăciunea Sfântului Prooroc Isaia când scria în Cartea sa despre nelegiuirile ce se lucrează în lume: ,,Necredinţa şi tăgăduirea Domnului, căderea de la Credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. Şi lăsată la o parte este judecata, iar dreptatea stă departe; adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc. Adevărul nu mai este şi cel ce se dă la o parte din calea răutăţii este sfărâmat. Şi Dumnezeul nostru a văzut şi S-a întărâtat, fiindcă nu mai este dreptate’’(Isaia 59, 13-15).

În mijlocul acestor răutăţi, care se perpetuează cu putere înspăimântătoare, avem deschisă calea de întoarcere la Dumnezeu. Este singura modalitate de a ne recăpăta echilibrul firesc şi de a nu ne face părtaşi fărădelegilor lumii. Chiar dacă sunt puţini aceia care nu vor să trăiască în minciună şi destrăbălare, să nu uităm că şi în vreme lui Noe au fost doar opt suflete în care s-a păstrat dreptatea lui Dumnezeu, şi aceşti opt oameni au biruit în faţa sutelor de mii care petreceau în mocirla păcatului. Să ne aducem aminte că în cetăţile blestemate, Sodoma şi Gomora trăiau mii de perverşi şi numai casa lui Lot petrecea în dreptate. Aceştia au fost scoşi din mijlocul răutăţii, iar ceilalţi au fost arşi cu foc şi cu pucioasă. Disproporţiile sunt mai mult decât evidente, căci în faţa lui Dumnezeu cei puţini şi drepţi sunt de preţ, nu mulțimea de perverși, ticăloși, vânduți, trădători, spurcați, farisei fățarnici, ființe cu chip uman care lucrează cu sârg pentru constituirea ,,religiei,, blestemate a antihristului.

Aş încheia tot cu un cuvânt al Sfântului Prooroc Isaia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină’’(Isaia 5, 20).

Presbiter Iovița Vasile

Am primit chiar acum scrisoarea ta și am citit cele ce îmi scrii. Mă bucur de sănătatea ta și mă întristez de necazurile tale. Ceea ce îmi scrii ți se întâmplă, fiul meu, pentru că nu ai răbdare.

Tu, fiul meu, cauți pe Hristos, vrei să intri în cetatea cerească. Se roagă pentru aceasta duhovnicul tău, se roagă părinții toți, mă rog și eu sărmanul aici, între stânci. Domnul ne aude pe toți, dar pentru înfrângerea semeției sufletului tău ca să se smerească acesta, pentru a lupta împotriva mâniei, furiei, fierbințelii patimilor, egoismului, ți-a trimis un ghimpe – această mică ispită – să te înghiontească, să înduri, să te deranjeze continuu, să înveți îndelunga răbdare. Și încet-încet să îmblânzești mânia, furia și tulburarea, înăbușindu-le înlăuntrul tău și neîngăduind să iasă afară vreun cuvânt greu. Atunci, puterea satanei, care este înăbușită o dată, de două ori, de multe ori, pleacă și lasă omul ca eu un miel blând și liniștit.

Ascultă un lucru care mi s-a întâmplat mie. Când eram în lume, cu mulți mă certam. Aveam inimă de leu. Dar iubirea lui Hristos m-a înmuiat. Dacă ar fi să povestesc câte am primit în fiecare zi din cauza acestei patimi, ar trebui să scriu o carte întreagă. Vrând să mă slobozească din legăturile patimii, Dumnezeu a adus asupra mea toate relele: ocări, batjocură, ispitiri, osândiri pe nedrept. Și nu așa, numai de încercare, ci în stare să ucidă. Dar îndurând și înăbușind înlăuntrul meu pe satana cu nemărginită răbdare, am primit eliberarea de rău.

Într-o iarnă grea, m-a păzit ispititorul și a ridicat asupra mea toate năpăstuirile, așa cum știe el să ispitească și cum Domnul îl lasă să încerce. Și dacă a încercat de două-trei ori și atacurile lui au rămas fără rezultat, iată că un vânt puternic a pătuns deodată pe ușă, care a cutremurat acoperișul casei cu toți cei de față, ridicând acoperișul acela de piatră în aer ca și când ar fi fost un avion și făcându-l să se sfărâme de stâncă în fața noastră, în zăpadă. Dacă vei auzi și felurile ispitelor, nu te poți să te ții fără să te vatămi, judecând pe cei vinovați. Cu toate acestea însă, îndurând toate încercările tale, vei primi ca răsplată atâta har pe măsura ispitelor, care sunt fără de măsură. Să nu crezi că dacă fugi de o ispită nu va veni alta. Va veni oricum.

Și dacă te arăți fără de curaj în fața uneia, așa vei fi în fața tuturor ispitelor. Pentru că ispita este înlăuntrul nostru. Nu o vezi, fiul meu? Ia, fii atent!

O aprinde pe aceasta, înfierbântă sângele și urcă spre gât, ajunge la cap, întunecă mintea. Stă ca un nod în gâtul nostru și împiedică chiar și răsuflarea, făcând pe om să se înăbușe. Poate să fie celălalt care ațâță cel mai rău om, sau poate ispita îl pune și pe acela să te tulbure și să te întunece pe tine. Domnul îl lasă însă pentru ca tu să devii, de fiecare dată, mai încercat și să ajungi la nepătimire. Deoarece, atunci când tu ești pregătit și îl aștepți, nu te tulburi, nu te pierzi, nu-ți ieși din fire.

Îmi scrii că, dacă ai fi cunoscut că aveai să primești har, ai fi suferit o mie de astfel de ispite. De unde știi tu că, dacă ai răbdat, n-ai fi primit har? Eu îți spun ție și tuturor fraților că nu cunosc alt drum mai scurt ca acela de a suporta ispitele care-ți vin, oricare ar fi felul în care vin.
Starea duhovnicească a omului și harul pe care îl are din răbdare se văd.

Cum de vă rabdă pe toți duhovnicul? Pentru că are răbdare. Aceasta dovedește că are har. Are virtute. Virtutea nu are clopoțel, ca să o cunoști după sunatul clopoțelului. Clopoțelul virtuții, dacă crezi, este îngăduința, îndelunga răbdare, suferința. Acestea sunt podoabele monahului și ale oricărui creștin. Dacă are în vedere răsplata de sus și harul pe care îl va lua de la Domnul, cel ce se luptă toate le va îndura.

(Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină București – 1995)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui.

Suntem făuriți după chipul lui Hristos, al Absolutului. Problema, taina vieții noastre este trecerea de la relativ la Absolut. Dacă ființa a fost zidită de Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a făcut viața, nu moartea. Țelul nostru este viața cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea, veșnicia.

După cădere, omul s-a făcut un câmp de luptă între Dumnezeu și vrăjmașul. Pentru Biserica Dreptslăvitoare mântuirea omului înseamnă îndumnezeirea lui. Datori suntem să învățăm a trăi viața veșnică a lui Dumnezeu Însuși. Ce este îndumnezeirea omului? Este a trăi așa cum a trăit Domnul, a ne însuși gândurile și simțămintele lui Hristos, mai cu seamă cele din ultimele clipe ale vieții Sale pământești. Un singur lucru trebuiește: a păstra încordarea rugăciunii și a pocăinței. Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către Împărăția pentru care ne vom fi pregătit prin împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos, prin rugăciunea și chemarea Numelui Său: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește pre noi și lumea Ta”. Noi nu putem purta ideea vieții veșnice decât dacă această veșnicie a și pătruns în viața noastră.

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Din Viață și din Duh, Ed. Reîntregirea, 2014)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Pincipalul este să păstrezi pacea cu cei din jur, atât cât lucrul acesta ţine de tine. Să te gândeşti că în jurul tău s-au strâns tot felul de bolnavi – chiar aşa şi este.

De aceea, trebuie să te şi porţi cu toţi aşa cum se poartă în spital cu bolnavii. Acolo nu îl ceartă pe om că s-a îmbolnăvit de plămâni, de inimă, de stomac, nu zice nimeni „Ticăloasă oarbă ce eşti, poftim, te-ai îmbolnăvit de ochi!”. Nici voi nu trebuie să vă ocărâţi unii pe alții pentru bolile sufleteşti, ci să vă fie milă unul de celălalt. „Purtaţi-vă poverile unii altora, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos”, zice Apostolul.

Străduieşte-te să îndeplineşti sfatul meu, dacă vrei să ai parte de bine, atât sufletesc, cât şi trupesc. Când sufletul va fi în pace, într-o dispoziţie rugătoare, de pocăinţă, atunci şi trupul va fi sănătos, şi supărările vor fi îndurate cu uşurinţă. Dacă vei avea o dispoziţie corectă a duhului, la orice supărare, nedreptate, necaz vei spune din toată inima: „Cele vrednice de faptele mele pătimesc. Slavă Ţie, Doamne, că mă înveţi să rabd şi să împlinesc poruncile Tale!”.

Fii înţeleaptă, ieşi din marea deşertăciunii, la ţărmul rugăciunii, pocăinţei, atotiertării, iar Domnul te va feri de tot răul şi îţi va rândui viaţa așa cum nici n-ai visat.

(Akedia, faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 191-19)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Adevărata față a iudaismului explicată și citată succint de un rabin: „Nu avem milă de copii (n.r. contextual: „copiii palestinieni„). Voi credeți că trebuie să avem milă de un copil. Noi nu avem nicio milă. Ba chiar mai rău: ei trebuie uciși pentru că altfel vom fi în final victimele lor; copiii vor crește și vor ucide. Pentru că acel copil crescut într-o anumită ideologie va fi mai rău decât ideologia predată de tatăl său. „Legea războiului” (n.r. a iudeilor – sau iudelor?) spune (citează versete): „Nu permite nimănui să rămână VIU! Nimic! Fără milă!” Citează apoi versete din „Cartea dușmanilor” capitolul 25 versetul 19 (n.r. habar nu aveam că există și o astfel de carte/cod de conduită!): „Toți trebuie șterși de pe suprafața pământului: bărbați, femei și copii. Ei nu au dreptul să existe, nu au dreptul să trăiască!”

Dr.Eli a învinuit pe Twitter o tânără economistă de „antisemitism” care, în virtutea dreptului la liberă exprimare (și a logicii, evident) și-a permis a scrie pe platformă că abia acum înțelege măsurile luate de Hitler împotriva jidanilor, motivațiile fiindu-i întemeiate. Dr. Eli întreabă „subtil” pe  (probabil un patron jidan, posibil amic) dacă e ok să aibă o angajată fățiș „anti-semită”?

Mesajul lui Eli nu a stârnit deloc compasiunea cititorilor, ba din contra. Unul dintre ei a postat filmulețul de mai sus despre care pot spune că m-a oripilat profund. Am trăit același șoc ca atunci când am citit Talmudul. Ce fel de religie este iudaismul? Atroce, sângeroasă, plină de ură, criminală, satanică, barbară! Nu vi se pare că vremurile noastre seamănă  bine cu scrierile talmudice/ iudaice? Tot ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în lume este „fără milă” și în final … „toți trebuie să moară pentru că NU au dreptul să trăiască!”. Cine scapă? Jidanii. Ceilalți nu au voie nici să respire.

Iudaismul (din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraică: יהודה, Yehudah, „Iuda”; în ebraică: יַהֲדוּת, Yahadut, caracterele distinctive a iudaicului eáqnov), cunoscut și sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu, Moise) este religia poporului evreu. Termenul iudaism își are originea în numele regatului Iuda, țara tribului Iuda—descendenții celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (secolul XVIII – finele secolului XVII î.Hr.) – cu capitala la Ierusalim, lăcașul Marelui Templu.

Definițiile „iudeului” în dicționare: „membru al tribului lui Iuda”, „israelit”, „membru al unei națiuni care a existat în Palestina din secolul VI î. Cr. până în secolul I d.Cr.”, „persoană care aparține, prin descindere sau prin convertire, de o continuitate a poporului iudeu antic” și „persoană a cărei religie este iudaismul”.

Potrivit iudaismului rabinic, un iudeu este cel care are o mamă iudaică sau care s-a convertit în mod formal la iudaism. 

În anul 135 d.Hr Romanii i-au alungat pe evrei din Palestina. După aceea, iudaismul a supraviețuit în diaspora datorită faptului că în multe țări existau comunități evreiești, fiecare comunitate întreținea cel puțin o sinagogă, iar în fiecare sinagogă preda câte un rabin.

În Biblie („Geneza”) există referiri la faptul că vechii evrei se închinau copacilor, crângurilor, pietrelor, munților, animalelor, venerau luna, făceau sacrificii și vrăji.

Cartea evreiasca „Mizbeach” arată că „nu există nimic superior Talmudului Sfânt”. Talmudul afirmă că doar evreii sunt oameni iar non-evreii sunt „goy/goyim” – ființe pe aceeasi scară valorică cu vitelesau orice alt animal. Versetele din cărțile Talmudului sunt cutremurătoare pentru orice minte umană normală psihic.

(Preluare selectivă de pe Justițíe)

Aflăm asta dintr-un comunicat apărut după vizita acestuia în Ucraina Ortodoxă. Ni se spune că a cerut  moaștele Sfintei Teodora de la Sihla, nota bene, dacă vor fi găsite. Ca și cum jidanul Zelenski n-ar ști unde se găsesc. Știe foarte bine, că doar el a pus stăpânire pe Lavra Pecerska, unde se găseau moaștele Sfintei.

Ciolacu, care rimează cu dracu, vrea să ne arunce un pumn de nisip în ochi și să ne spună cât de preocupat e el de Sfânta Credință Ortodoxă. Câtă evlavie are el față de Cuvioasa Teodora din Carpați!

Nene, nu încerca să ne prostești cu prostiile tale, știm că ești un individ mărginit, precum Câțu sau Ciucă. Dacă erai cinstit, te întorceai în țară, după vizita în Ucraina, purtând racla cu sfintele moaște ale Sfintei Teodora de la Sihla și dădeai, în schimb, osemintele unor hatmani, care au putrezit în solul României. Atunci te admiram ca pe un adevărat credincios ortodox. Dornic de publiciate, ai venit acasă cu acest ,,dacă vor fi găsite’’. Prostește-i pe proștii tăi din PSD.

Noi nu mergem după fentă!

Presbiter Iovița Vasile

1.Americanii sioniști, masonii, ecumeniștii, antihriștii au întreprins acțiuni în locuri și circumstanțe în care au avut implantați oamenii lor, care le-au preluat ordinele și le-au împlinit întocmai și la timp. Afirmăm acest lucru cu certitudine, după ce-am văzut că se întâmplă în Ucraina. Putin și Zelenski sunt oamenii lor. Puteau declanșa acest război împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, dacă Putin ar fi spus: Fârtaților, eu nu mă ridic împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii Sale, eu nu voi întreprinde nimic împotriva fraților mei ucraineni? Nu!

2.,,Dușmanii de moarte’’ Putin și Biden se pot întâlni oricând la o porție de clătite și ceai. Invitația tocmai a fost lansată de Putin. Scurte sunt picioarele minciunii, aproape că s-au atrofiat.

3.Venim la războiul din Orient, care se poate mondializa, încât să-l avem și pe al treielea. Nu fiți naivi și nu spuneți că americanii n-au oameni infiltrați în Hamas și Hezbolah. Poate chiar capii acestora sunt slujitorii lor devotați, și-atunci de ce vă mirați că Hamas a lansat rachete asupra Israelului, exact în momentul în care americanii aveau nevoie de un nou război? Aveau nevoie, pentru a face uitat războiul din Ucraina pe care, unii zic că l-au pierdut, alții, printre care și eu, spunem că l-au câștigat. Zic că l-au câștigat, deoarece au ucis mulți ortodocși, au distrus destule biserici, au introdus un regim de teroare asupra Bisericii Ortodoxe Canonice a Ucrainei. Biruința lor e efemeră, e iluzorie. Vă dau un titlu:

Raport bombă! Netanyahu știa de planurile HAMAS cu trei zile înainte de atac, dar a ordonat armatei să se retragă. Când japonezii au distrus flota din Pacific a SUA, prin atacul de la Pearl Harbour, la Casa Albă se știa cu mult înainte. Și totuși au lăsat atacul să se desfășoare, pentru ca SUA să aibă pretext pentru intrarea în război.

4.Țările occidentale au aplicat sancțiuni drastice Rusiei. Informație pentru proști. Economia Rusiei funcționează bine, rușii duc războiul împotriva Bisericii Ortodoxe Canonice a Ucrainei, și a celei Ruse, cu mult succes. Germanii îi sancționează pe ruși, importând de la ei imense cantități de petrol. E un război în care câștigă toate trei părțile: SUA, Rusia și Ucraina. Câștigul lor constă în marea pierdere de vieți din Bisericile Ucrainei și Rusiei. Am spus de multă vreme, o spune și Iurie Roșca, războiul e pornit de puterile satanice împotriva Bisericii Ortodoxe.

5.Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.Așa spune cântarea Bisericii noastre și, Doamne, multă dreptate are!Priviți-l pe Columbeanu, cel cu multe milioane de euro și cu yacht personal, cu femei tinere și desfătări câte a vrut el. A ajuns într-un cămin de bătrâni și nu-și poate plăti taxele, încât trebuie să apeleze la mila altora.

Presbiter Iovița Vasile

Pentru un creştin întristat

Un creştin întristat i-a cerut bătrânului cuvânt de mângâiere, iar el i-a spus: „Ascultă, frate! Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui. Dar să nu ne tulburăm, nici să slăbim în credinţă, că acum diavolul dă mai greu război asupra oamenilor ca altădată, că vede că are timp puţin. Să ne rugăm, să răbdăm şi să ne aducem aminte de cuvintele Domnului care ne-a făgăduit că va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor. Nici să ne deznădăjduim de viaţă în vremea necazurilor, că Dumnezeu nu ne lasă părăsiţi. Că precum în vremea Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, Dumnezeu mai avea încă 7000 de bărbaţi aleşi care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal, tot aşa şi în zilele noastre are Domnul încă destui bărbaţi şi creştini aleşi, care sunt tari în credinţă şi nu şi-au plecat sufletul în robia patimilor. Are Dumnezeu drepţii Lui prin sate şi oraşe, care Îl slăvesc ziua şi noaptea, care trăiesc în feciorie şi înfrânare şi fac milă cu săracul şi cu văduva. Dar numele şi numărul lor îl ştie numai singur Dumnezeu.

Împotriva avortului

O femeie care nu voia să aibă copii mulţi i-a cerut bătrânului sfat, ce anume să facă. Iar el i-a răspuns: Dacă fugi de copii, fugi de mântuire. Nici să nu rămâi la un singur copil, ca să nu-l pierzi şi pe acela. Mai sănătoşi sunt copiii mulţi în casă. Iar unde este numai unul sau doi, de obicei şi aceia sunt răi sau bolnăvicioşi. Aici se împlineşte cuvântul Sfântului Pavel care zice: Cine seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va şi secera, iar cine seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera (2 Cor. 9: 6). A venit la mine nu de mult o femeie bătrâna din Grumăzeşti Neamţ, la spovedanie, şi am întrebat-o: „Soră, câţi copii ai”? „Părinte, optsprezece copii am avut! Opt i-a luat Dumnezeu, au murit de mici, şi zece sunt primii gospodari în sat!”. A venit şi o altă femeie, de departe, şi am întrebat-o: „Câţi copii ai, creştină”? „Niciunul, părinte”. „Dar, câte avorturi ai”? „Patruzeci de avorturi!” „Du-te, femeie, la un episcop şi te mărturiseşte şi te pocăieşte cât mai ai vreme, că este înfricoşată judecata lui Dumnezeu!” După lepădarea de credinţă, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnica mânie şi pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.

Pentru iubirea aproapelui

Să socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat, în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti.

Despre erezii şi secte

Sectele se înmulţesc mai întâi din cauza preoţilor care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preoţii îşi fac datoria de păstori şi trăiesc precum învață pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoaşterea Sfintei Scripturi şi decât teologia şi predica este viaţa preotului. Aceasta este, şi trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la ţară şi oraş.

Despre smerenie

Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înşine nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăște şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam şi zicem: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele”, aceasta este smerenia cea adevărată. Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărăște cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră. Să ne smerim, fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui. Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îţi dă şi mâine îţi cere; azi te laudă şi mâine te ocărăște. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată.

Pentru preoţi

Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, iar nu băţul. Adică cu blândeţe, iar nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon. Deci mai mult cu faptele, decât cu vorbele, ca oamenii văzând faptele cele bune ale voastre, să slăvească pe Dumnezeu. Apoi să facă slujbe frumoase, cu credinţa şi evlavie; să dea milostenie la cei săraci şi bolnavi din parohie, să înveţe dreapta credinţă pe credincioşi, bătrâni, tineri şi copii; să-i spovedească regulat, să-i îmbărbăteze în necazuri şi să le fie model în toate, hrănindu-i cu cărţi sfinte şi cu tot cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru mama credincioasă

O mamă credincioasă care are bărbat şi copii, oricât ar suferi de la soţul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor. Apoi este legată de bărbat prin taina cununiei şi trebuie să asculte pe Sfântul Pavel, care zice că „femeia credincioasă mântuieşte pe bărbatul necredincios” prin rugăciune, post şi răbdare. Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ducă până la capăt crucea căsătoriei.

Soţia bărbatului desfrânat, care are şi copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii soţului la pocăinţă şi să nu-l părăsească de mila copiilor. Iar dacă nu are copii să-l părăsească un timp până dă dovada de pocăinţă şi, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.

Despre vremurile de apoi

Spune ucenicul său de chilie, că uneori părintele Paisie începea a plânge cu lacrimi şi când îl întrebă de ce plânge, bătrânul răspundea: „Vin timpuri foarte grele de încercare şi suferinţă şi mulţi vor cădea, fiind biruiţi de ispitele veacului celui de pe urmă!”.

Despre Maica Domnului

Dragii mei, până la uşă este tare greu, răspundea bătrânul, şi începea să plângă … Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: „Ușa milostivirii deschide-o nouă!”şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în Rai, căci ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea în fiecare, zi suntem datori să-i citim, dimineaţa Acatistul Buneivestiri, şi seara, Paraclisul, căci este tuturor Mamă, Acoperământ şi Grabnică ajutătoare…
Să avem parte de sfintele sale rugăciuni!Amin!

(Material preluat din Revista Atitudini Nr 15)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi