Autor: iovita_vasile

Nici măcar rugăciunea nu poate salva persoana care trăiește nepăsător. Roagă-te ca Dumnezeu să te ajute să fii mântuit, dar tu însuți trebuie să lucrezi, să faci fapte bune cât poți de mult. Acesta este motivul pentru care Domnul, după ce a spus, cereți, căutați și bateți, acum ne dă o regulă generală cu privire la modul în care trebuie să trăiască un creștin – o regulă pe care exegeții Cuvântului lui Dumnezeu o numesc cu dreptate regula de aur: Cum ai vrea ca oamenii sa-ti faca, ce ar trebui să -ti facă — desigur, vrei ca oamenii să te iubească, si toți să-ți facă bine — atunci fă-le și tu la fel; de asemenea, ar trebui să faceți numai bine fiecăruia și tuturor. Vrei ca ceilalți să fie milostivi cu tine, să te binecuvânteze, să se roage pentru tine și să-ți ierte toate greșelile — pe toți, chiar și pe dușmanii tăi? Atunci faci la fel. În general, orice îți dorești de la alții, fă tu singur. Asta înseamnă să-ți iubești dușmanii ca pe tine însuți. Și dacă oamenii ar îndeplini această regulă a lui Hristos, atunci nu ar exista nicio ofensă, niciun proces, nici furt, nici crimă, nici discordie, nici războaie, nici sărăcie. Acesta este adevărul lui Hristos, care este de înțeles și este benefic pentru toată lumea!…

„În aceste cuvinte scurte”, spune Sfântul Gură de Aur, „Mântuitorul a arătat că virtutea este scurtă, convenabilă și cunoscută tuturor. El nu a spus: „Orice vrei de la Dumnezeu, fă la fel aproapelui tău”, ca să nu protestezi și să spui: „Cum este posibil asta? El este Dumnezeu, dar eu sunt om.” Dar El a pronunțat: „Ce vrei de la egalul tău, fă-o tu însuți aproapelui tău.” Ce poate fi mai simplu decât asta? Ce poate fi mai drept?” Căci în aceasta se află atât legea, cât și Profeții — aceasta nu este o regulă în esență nouă. Acest lucru a fost predat în Legea Vechiului Testament, în Profeți și chiar legea naturii umane. Virtutea este inerentă omului; știm din conștiință ce trebuie să facem, așa că nu ne putem justifica prin invocarea ignoranței. Chiar și înțelepții păgâni, care nu l-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, au spus: „Nu face altora ceea ce tu însuți nu ți-ai dori”. Această lege este înscrisă de degetul lui Dumnezeu pe inimile tuturor oamenilor. „Sufletul uman este creștin prin fire”, spune Tertulian. Sfinții părinți care au înțeles toată puterea plină de har a acestei reguli prin experiență, au spus: „Viața și moartea depind de aproapele tău”. Dar chiar dacă virtutea este atât de firească și de aproape de inima omului, ea nu poate fi obținută fără dureri și ispite, care par insuportabile firii noastre păcătoase. De aceea zice Domnul: intră pe poarta cea strâmtă!

Sursa: Pliante Trinity, nr. 801–1050

https://orthochristian.com/156629.html

Traducere și adaptare: Dr. Gabriela Naghi

Oamenii se plâng azi că le merge greu. Unii ar vrea să se apropie de Dumnezeu și să ceară ajutor, dar motivează că nu au timp. Marii duhovnici ne spun însă că ne putem ruga oriunde și-L putem găsi pe Dumnezeu „la orice oră”, pentru că El este foarte aproape de noi.

Noi suntem cei care nu conștientizăm atotprezența Lui și cât de mare este binecuvântarea de a fi tot timpul în comuniune cu El, cu Maica Domnului, cu Îngerul păzitor și cu Sfinții. Trebuie doar să ne deschidem inima și să vorbim cu Dumnezeu ca și cu o persoană reală, spunându-I toatre grijile, necazurile și problemele noastre. Iată ce frumos spune Părintele Iulian Prodromitul: „Îl găsești, omule, pe Dumnezeu, Îl găsești. De ai necazuri, la orice oră trebuie să strigi: “Doamne, ajută-mă!” Și așa, oriunde te-ai afla, Îl ai pe Dumnezeu cu tine.”

Sfinții Părinți ne îndeamnă următoarele: “Să ai prezența lui Dumnezeu și frica Lui”. Adică oriunde te-ai afla, să fii, să te porți, să gândești cu conștiința că ești în fața lui Dumnezeu, ca așa și este, noi suntem în fața lui Dumnezeu. Dumnezeu este nevăzut, necuprins de mintea omeneasca, și noi trăim, ne mișcăm, suntem și viem în El, dupa cum spune la Faptele Apostolilor. Dumnezeu este viu, lucrător, tot timpul aproape și gata să ne ajute. În mâna Lui stau toate, și viața și moartea. Întotdeauna noi suntem în fața lui Dumnezeu, orice facem, orice gândim. Și Dumnezeu toate le vede și toate le aude, trebuie să ne gândim la lucrul ăsta tot timpul, mare este lucrul acesta…

Spunem că nu știm să ne rugăm. Dumnezeu nu vrea de la noi să citim zeci de acatiste și toată psaltirea de câteva ori pe zi, dacă mintea noastră zboară la alte lucruri. El vrea inima noastră, adică să-i vorbim direct și cu simplitate, să fim sinceri, fără să căutăm formule de adresare.

Este o rugăciune foarte frumoasă, pe care poate să o facă omul când se duce şi începe să vorbească cu Dumnezeu, când se duce în odaia lui să se roage, şi zice aşa: „Doamne, mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că-mi îngădui să vorbesc cu Tine”. Vorbeşti cu Dumnezeu atunci! Omul vorbeşte cu Dumnezeu! Ca să te gândeşti că vorbeşti cu Dumnezeu, e mare lucru. Dar vorbeşti cu Dumnezeu! Şi El vrea aceasta, El ne cheamă să vorbim cu Dânsul, că scris este: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt”. Aşa ne vrea Dumnezeu, să fim sfinţi; să ţinem aproape de El. Aşadar, te duci în odaia ta şi-ncepi: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că-mi permiţi să vorbesc cu Tine, Dumnezeu”.

Şi atunci îi spui toate lucrurile astea: „Iartă-mă, Doamne, că am greşit, şi eu am crezut că sunt singur, dar în faţa Ta le-am făcut, Doamne. Orice am gândit, orice am făcut, în faţa Ta s-a petrecut. Iar eu nesimţitor eram, şi la Tine nu mă gândeam”. Începe cu asta, acum. Şi-ajunge omul la frângerea inimii, la lacrimi şi parcă nu s-ar mai despărţi de Dumnezeu. Că vine harul lui Dumnezeu atunci, că vine darul lacrimilor, şi se gândeşte omul la viaţa lui şi zice: „Doamne, în faţa Ta s-a petrecut! Şi mă sfiesc de viaţa mea, mă sfiesc în faţa Ta când gândesc la viaţa mea. Orice am gândit, orice am făcut, în faţa Ta s-a petrecut”.

Şi-aşa este, în faţa lui Dumnezeu se petrec toate. De Dumnezeu nu ne ascundem niciodată. Nu suntem, n-am fost singuri. Orice am făcut păcat, orice bine, orice – în faţa lui Dumnezeu s-a petrecut. Şi tare frumoasă e rugăciunea asta, o rugăciune prin care ajunge omul la frângerea inimii şi la pocăinţă. Că ce vrea Dumnezeu de la noi? Să scoatem tot păcatul – asta e pocăinţa, să scoatem toate, toate păcatele pe care le-am făcut.

(Pr. Iulian Lazăr, Rugăciunea de toată vremea, Editura Agaton, Făgăraș 2015, p.278-279)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Sinodul acela de la Florenţa nu-l recunosc, după cum nu-l recunoaşte nici Dumnezeu şi toţi creştinii şi fiii adevăraţi ai Bisericii Răsăritene. Ca să fiu mai clar, după părerea Sfinţilor Părinţi şi după umila mea părere, consider că acel sinod a fost în mod mincinos denumit sobornicesc, ca cel al lui Constantin. Părerea mea este următoarea: pe cel care-l va pomeni pe papă sau va avea părtăşie cu cei care-l pomenesc sau va sfătui sau va încuraja pe cineva să-l pomenească, îl voi socoti tocmai ca şi sfântul sinod de la Constantinopol, care a cercetat dogma latină şi i-a osândit pe cei care credeau în ea, adică pe Vekkos şi pe cei asemenea lui.
Pomenirea papei sau a oricărui episcop nu este un lucru mic. De altfel, obştea duhovnicească a celor de aceeaşi credinţă şi ascultarea desăvârşită faţă de păstorii autentici se exprimă prin pomenire. Sinoadele şi ceilalţi Părinţi spun: „să nu facem nici măcar tovărăşie cu cei care au schimbat cugetul dreptei credinţe”. Insă mai presus de toate Domnul ne spune: „Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” (Ioan 10, 5).

N-am să fac eretică Biserica mea, sfânta maică a ortodocşilor, primind să-l pomenesc pe papa, de vreme ce papa mărturiseşte şi crede în cele pe care Biserica noastră nu le primeşte. Cel ce mărturiseşte că papa rosteşte cuvântul adevărului, mărturiseşte că înaintaşii noştri au fost eretici. Aceasta este părerea mea. Şi voi fi negreşit întotdeauna fără părtăşie cu papa şi cu cei care au legătură cu acesta. Fiindcă trebuie să urmăm evlavia Părinţilor noştri, de vreme ce nu avem sfinţenia şi înţelepciunea lor.
Aud că părinţii filo-catolici şuşotesc pe ascuns că unirea se va face cu nişte condiţii şi pentru o perioadă limitată de timp, amăgind astfel poporul. Consider acest lucru străin faţă de morala bisericească şi creştină şi contrar lui Dumnezeu şi a dreptei credinţe.
Unde s-a mai auzit de unire bisericească şi de unirea credinţelor cu nişte condiţii? Dacă această unire este bună, de ce să fie pentru o perioadă limitată de timp şi nu permanentă? Iar dacă este rea, de ce să se facă, fie şi măcar pentru o singura zi? Care alta ar putea fi condiţia pentru cei cu dreaptă credinţă decât ca cei care se unesc cu ei să mărturisească la fel ca ei?
Dacă, dimpotrivă, mai întâi veţi înfăptui în chip ruşinos catolicizarea pe care o vreţi şi pentru a-i amăgi pe oamenii simpli veţi impune aşa zise perioade de timp şi veţi purta discuţii nădăjduitoare, concluzia acestui demers rău va fi cea pe care am spus-o în repetate rânduri. Eu atunci, chiar dacă întregul Răsărit va merge spre Apus, nu voi merge cu ei. Şi chiar dacă întregul Apus va merge spre Răsărit, eu voi tăcea. Deja de acum tac. Căci, dacă voi toţi şi aşa-zisa voastră adunare veţi deveni latini, cu cine şi despre cine şi ce să mai vorbesc eu, smeritul Ghenadie, în apărarea dogmei patristice?
Aşadar, cuvioşi părinţi, n-am nesocotit nici interesul cetăţii. Desigur, n-am nesocotit deloc Credinţa şi interesul cetăţii, care îndeosebi depind de Dumnezeu şi de dreapta noastră credinţă către El. Fie ca Domnul să deschidă ochii tuturor. Măcar voi şi cei mai aleşi dintre voi să păzească statornică Credinţa Părinţilor, încât din pricina voastră să existe o oarecare nădejde de la Dumnezeu. Cu rugăciunile voastre să mă miluiască şi pe mine păcătosul. Oricum îmi pare tare rău.
Pun metanie. Epistola aceasta să fie citită public, încât să poată fi auzită de toţi.

(Din revista „Sfântul Grigorie”, a Sfintei Mănăstiri Grigoriou, Sfântul Munte, nr. 21/1996)

O, Părinţi sinodali, în zadar ați înălțat de dragul nostru acei stâlpi ocrotitori. In zadar ne-aţi păzit prin ameninţări. Unde este acum frica de afurisiri, unde s-a ascuns? Unde este cuvântul aspru al anatemelor? O, scrieri ale Părinţilor, care aţi fost alcătuite cu puterea înţelepciunii şi cu îndrumarea povăţuitoare a Sfântului Duh, iar acum aţi ajuns să fiţi călcate în picioare! O, ziduri care aţi înconjurat mântuirea noastră veşnică, iar acum sunteți dărâmate!

(Ghenadie Scholarul, Patriarhia Constantinopolului, Răspunsuri, voi. 3, p. 180) Evghenie Vulgaris, dascălul neamului (1716-1806).

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Minciuna şi vicleşugul sunt patimi ce vin de la diavolul, care este tatăl minciunii şi al oricărui vicleşug. Vai locului aceluia în care patimile acestea s-au înmulţit, căci nici un bine nu poate exista acolo. La ce bine să ne aşteptăm acolo unde oamenii se înşeală unii pe alţii? Căci acolo nu poate exista încrederea, fără de care unitatea societăţii nu poate rezista.

Aceleaşi patimi, precum se vede, au adus jurămintele cele potrivnice lui Dumnezeu şi asupra celor mai josnice lucruri prin invocările deşarte ale înfricoşătorului nume al lui Dumnezeu, cum ar fi: „pe numele lui Dumnezeu”, „vede Dumnezeu”, „martor este Dumnezeu” şi altele. Căci mulţi, fiind înşelaţi de oamenii mincinoşi şi vicleni, nu mai au încredere nici în cei ce spun adevărul. Şi, de aceea, oamenii sunt nevoiţi să-şi întărească dreptatea cuvintelor lor prin invocarea numelui lui Dumnezeu. Şi, astfel, neavând încredere unul în celălalt, depun jurământ, ceea ce a şi intrat în obicei; iar copiii de la părinţi, tinerii de la bătrâni, cei mai mici de la cei mai mari învaţă acelaşi lucru şi nu socotesc un păcat să invoce înfricoşătorul nume al lui Dumnezeu nici în privinţa celor mai josnice lucruri.

Cei mincinoşi şi vicleni, cu cât sunt mai ascunşi, cu atât sunt mai primejdioşi. Ei ştiu cum să-şi ascundă minciuna; cu limba vorbesc frumos, dar cu inima gândesc altfel; pe limbă au miere, iar în inimă au fiere; cu limba laudă, iar cu inima întind curse; cu buzele sărută, iar cu inima te vând.

Tocmai de la aceşti oameni rabdă mult cei sinceri, care nu pot şi nici nu vor în inimă să aibă una, iar pe limbă alta. Nu există rană mai vătămătoare ca aceasta pentru societate; dar, oricât de vicleni ar fi ei, viclenia lor tot va ieşi la iveală şi atunci oricine se va dezgusta de ei, ca de nişte leproşi. Să-şi aducă aminte cele scrise: Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul (Ps. 5, 6).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Lupta intre carne si duh, Editura Egumeniţa)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Când Domnul S-a botezat la Iordan, Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel. S-a arătat nu ca să-I dea ceva, ci ca să arate în chip simbolic ceea ce este în Hristos, adică nerăutatea, curăția și blândețea. Asta și înseamnă porumbelul. Iar atunci când Apostolii erau adunați într-a cincizecea zi după Înviere, Duhul S-a arătat în chipul limbilor de foc.

S-a arătat în chip de foc ca să le ia și să le dea ceva – și anume să ia de la ei tot păcatul, toată neputința și teama și necurăția sufletească, și să le dăruiască putere, lumină și căldură. Focul simbolizează aceste trei lucruri: puterea, lumina și căldura. Știi cât este focul de puternic, știi cât este de luminos și cum încălzește. Când vorbești despre Duhul Sfânt însă, ia seama să nu cugeți trupește, ci duhovnicește. E vorba, așadar, despre puterea duhovnicească, despre lumina duhovnicească și despre căldura duhovnicească – iar acestea sunt tăria voinței, luminarea înțelegerii și căldura dragostei. Cu aceste trei arme duhovnicești i-a înarmat Duhul Sfânt împotriva lumii pe ostașii lui Hristos, pe care învățătorul îi oprise de la a purta, dintre toate armele fizice, chiar și toiag.

De ce s-a arătat focul în chip de limbi asupra capetelor Apostolilor? Fiindcă trebuia ca Apostolii prin limbă să vestească popoarele Vestea de Bucurie, Evanghelia adevărului și vieții, învățătura pocăinței și a iertării. Prin cuvânt trebuiau să învețe, prin cuvânt să tămăduiască, prin cuvânt să mângâie, prin cuvânt să sfătuiască și să călăuzească, prin cuvânt să rânduiască Biserica. În cele din urmă, prin cuvânt să se și apere – fiindcă Dumnezeu le zisese și prezisese să nu se teamă de prigonitori și să nu se îngrijească în ce chip le vor răspunde când vor fi trași la judecată – ei, oameni simpli. Nu voi veți vorbi, spune, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi din voi. Oare se putea vorbi cu obișnuita limbă omenească despre cea mai mare și mai veselitoare noutate ce a ajuns vreodată la urechile omenești: că Dumnezeu S-a arătat pe pământ și le-a deschis oamenilor poarta vieții celei fără de moarte? Oare se putea vărsa de la om și de la obișnuita fire muritoare acest balsam de viață făcător pe hoitul imperiului roman și până la marginile lumii? Nicicum și niciodată – ci numai de la Duhul Cel de foc al lui Dumnezeu, Care prin gurile Sfinților Apostoli a împrăștiat scântei cerești în întunericul pământului.

Dar, fiu al omului, oare nu ai simțit nici măcar o dată Duhul lui Dumnezeu în tine?

Iată, și tu ai fost botezat cu Duhul, cu apă și cu Duhul. Oare nici măcar o dată n-a strălucit fără de veste în tine un gând mare și luminos, cuvânt tăcut al Duhului Celui Sfânt? Oare nici măcar o dată nu s-a stârnit, precum un vânt iscat pe neașteptate, dragostea către Făcătorul, și din aceasta, lacrimi în ochii tăi?

Încredințează-te voii lui Dumnezeu și străjuiește asupra a ceea ce se întâmplă în sufletul tău, și vei cunoaște minunea Cincizecimii care s-a săvârșit asupra Apostolilor.

Pace ție și mângâiere de la Duhul Sfânt!

(Extras din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi- scrisori misionare – Sfântul Nicolae Velimirovici, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Nu sunt rasist. Nu cultiv ura, cum fac antihriștii, instigându-ne să-i urâm pe ruși. Acum asistăm la un proces de dresare a populației, care e îndemnată să-i urască pe palestinieni și să-i iubească pe evrei din tot cugetul…Destui sunt aceia care cad în capcana asta propagandistică. Ura îndreptată împotriva oricărui semen al nostru este un păcat grav. Așa învață Sfânta Biserică Ortodoxă. Iubiți-i și respectați-i pe țigani la fel ca pe jidani, unguri, nemți, turci, slovaci și alte minorități conlocuitoare, cum ar spune Ceaușescu. Toți sunt făpturi ale lui Dumnezeu, chiar dacă sunt mulți care nu vor dă audă de acest Preasfânt Nume.

Dincolo de vorbele frumoase, să revenim la fapte. Vă spun ceea ce văd și trăiesc. Cu niște ani în urmă, în spatele casei mele s-a mutat o familie de țigani cu șase copii. Vrând, nevrând, am ajuns să le cunosc apucăturile și chiar obiceiurile.

Când țiganca era însărcinată și venea sorocul nașterii, plecau imediat în Franța. De ce? Pentru că acolo pentru un nou-născut primeau echivalentul a 500 de milioane de lei de la statul francez. Afacere profitabilă, nu? În acest răstimp puradeii erau trimiși la cerșit la două-trei stații de locul unde locuiau. Banii se adunau, reveneau în țară cu sume de bani considerabile și cumpărau casele românilor care locuiau la oraș, iar părinții lor trecuseră la cele veșnice. Așa am ajuns să trăim în țigănime și tineri noștri să se împerecheze cu țigănci sau țigani.

Orice etichetă ar fi lipită pe această etnie, eu și familia mea constatăm această situație reală:

1.Vecinii noștri cei buni ne fură roșiile din grădină, desi au o grădină bună, egală cu a noastră, ca dimensiune.

2.Vecinii noști ne fură cei mai frumoși cartofi, după ce i-am recoltat din grădină și i-am lăsat să se usuce.

3.Vecinii noștri ne ciordesc din lemnele de foc pentru iarnă.

4.Bunii noștri vecini intră în cămara noastră, despărțită de locuință, și ciordesc borcane cu zacuscă, cu dulceață, cu compoturi, cu tocană de legume. Șase copii trebuie hrăniți cu ceva. Sursă bună este și preotul (rașai, în țigănește). Niciunul nu lucrează, n-au o carte de muncă, o vechime, dar trăiesc mai bine decât mine, care am o contribuție de peste 40 de ani la sistemul de pensii. C-așa-i jocul pe la noi…

Presbiter Iovița Vasile

Cand a aparut cheatiunea cu buletinele electronice, domnul A. si-a facut foarte multe probleme pentru ca a auzit diferite pareri de la multi oameni si n-a putut sa inteleaga unde se afla adevarul. De aceea s-a hotarat sa-l viziteze pe Batranul Paisie si sa-l intrebe despre acestea si despre numarul 666.

Batranul, printre altele, i-a explicat si urmatoarele:

– Numarul acesta este a lui Antihrist si in nici un caz omul nu trebuie sa primeasca acest buletin electronic. Chiar si cardurile de credit nu trebuie sa le primim, pentru ca in spatele liniei magnetice negre pe care o au, se afla codul si sistemul grafic cu numarul 666. Acestea insa nu se vad cu ochiul liber, doar computerul electronic le poate citi. Tu sa iei seama bine si sa nu fii atras de ceea ce zice unul si altul, pentru ca fiecare este liber sa zica ceea ce doreste, insa noi trebuie sa ne supunem auzul nostru doar vointei lui Dumnezeu si invataturii aflate in Sfintele Scripturi.

Iti voi da un exemplu, ca sa intelegi in ce masura trebuie sa luam aminte:

Ca un copil sa devina crestin, ce-i spune preotul nasului sa zica? ,,Ma lepad de satana!” Cel mic nu zice nici da, nici nu, ci doar plange. Atunci ce face preotul? Il cufunda in apa si citindu-i rugaciunile, Se coboara asupra lui Duhul Sfant si devine crestin, avand astfel pentru totdeauna cu el harul dumnezeiesc.

Daca cineva nu arata atentia cuvenita, cand este cipuit chiar si din nestiinta, pleaca de deasupra lui harul lui Dumnezeu si intra in loc lucrarea demonica. Si pentru ignoranta care s-a facut pricina pecetluirii greseste el insusi, deoarece nu s-a ingrijit sa afle din timp ceea ce Profetii, Apostolii si Domnul ne-au instiintat despre toate lucrurile acestea. Insa ce ne va zice Domnul cand Ii vom spune ca n-am stiut? Fatarnicilor, fata cerului cunoasteti si o deosebiti, semnele vremurilor insa nu puteti sa le cunoasteti? (Matei 16,3).”

Noile buletine si cardurile cetatenilor

-Avva, cineva a zis: ,,Cum folosim bancnota de 5000 de drahme cand are deasupra 666? La fel va fi si cu buletinul!”

-Bancnota de 5000 de drahme este un mijloc de plata, si lira englezeasca are pe ea pe regina Victoria, acest lucru nu ma deranjeaza! ,,Da-i Cezarului ceea ce este al Cezarului!” spune Scriptura. Aici, insa, este vorba de buletinul meu, este ceva personal, nu este moneda. Buletinul inseamna identitate, asa cum se traduce si cuvantul. Adica cineva se identifica cu cele pe care le declara. Deci, ei il pun acolo pe diavol si eu sa semnez ca-l primesc. Cum sa fac aceasta?

-Gheronda, ce legatura are acest buletin cu pecetea?

-Buletinul nu este pecetea, este introducerea pecetii.”

,,Modul inselator de introducere a pecetii

Incetul cu incetul, dupa card si buletin, adica dupa ,,indosariere”, vor inainta cu viclenie spre pecete. Prin diferite mijloace perfide ii vor sili pe oameni sa primeasca pecetea pe frunte sau pe mana. Vor forta lucrurile si vor zice: ,,Veti lucra doar cu cardurile, banii se vor desfiinta!” Si omul va face cumparaturi, va da cardul la magazin, si vanzatorul va primi contravaloarea prin banca. Cel care nu are card nu va putea nici sa vanda, nici sa cumpere.

Pe de alta parte vor incepe sa faca reclama ,,sistemului perfect”, pecetluirea cu raze laser a numarului 666 pe mana sau pe frunte, care nu va putea fi vazuta cu ochiul liber. In acelasi timp, la televizor vor arata ca unul a furat cardul celuilalt si i-a luat banii din banca si vor afirma sus si tare: ,,De aceea mai sigura este insemnarea cu laser, pusa pe mana sau pe frunte, pentru ca doar detinatorul isi stie numarul. Insemnarea este sistemul cel mai perfect! Astfel nimeni nu poate sa-ti fure capul, nici mana, nici sa vada insemnarea”. De aceea ii lasa acum pe talhari si pe raufacatori sa atace.”

Pecetea este egala cu lepadarea

,,In timp ce evanghelistul Ioan vorbeste limpede in apocalipsa despre pecetluire, unii nu inteleg. Ce sa le spui? Din nefericire, omul aude o gramada de prostii, de la asa numitii ,,gnostici” de astazi. Unul zice: ,,Eu voi primi buletinul cu 666, dar voi pune si o cruce!” Altul spune: ,,Eu voi primi pecetea pe frunte, dar voi face si o cruce pe frunte!” si o gramada de nesabuinte asemanatoare.

Ei cred ca se vor sfinti in acest fel, in timp ce acestea sunt inselari.”

,,A stiut evanghelistul Ioan ce va face diavolul! Inainte cu doua mii de ani a scris in Apocalipsa ca oamenii vor fi pecetluiti cu numarul 666. Aici este intelepciunea: Cine are pricepere, sa socoteasca numarul fiarei, ca este numar de om. Si numarul este sase sute saizeci si sase (Apocalipsa 13,18).”

,,Lepadarea de Hristos va fi constienta!”

,,Nu exista indoiala ca traim vremurile cele din urma! Si una dintre cele mai puternice marturii este faptul ca toti credinciosii si necredinciosii prevad limpede, chiar in ignoranta lor ca ceva se pregateste si ceva foarte serios urmeaza sa se intample. Sunt siguri ca se finalizeaza un eveniment decisiv pentru istoria lumii in taina deplina. Mai mult sau mai putin, asa simtim toti!”

Sfantul Paisie Aghioritul (Semnele vremurilor din urma)

P.S. Sa privim la ce se intampla in jur, caci multe se petrec sub ochii nostri. Incepeti prin a va arunca cardurile in ,,focul cel vesnic”.

Doamne ajuta!

Selecție și editare: Ștefan Ciobanu

Privitor la CNP, noi am facut cerere la MAI pt. anularea lui de pe toate documentele existente, buletin, permis de conducere, certificat de nastere, etc. si am primit raspuns cu numar de inregistrare in care au mentionat ca: „Demne de invocat sunt dispozitiile art.6 alin.(1) – (2) din acelasi act normativ, care statueaza: ,,In vederea realizarii evidentei cetatenilor romani, (deci a indeplinirii scopului reglementat la art.2 alin.(1)) fiecarei persoane fizice i se atribuie, incepand de la nastere, un cod numeric personal, denumit in continuare C.N.P., care se inscrie in actele si certificatele de stare civila si se preia in celelalte acte cu caracter oficial, emise pe numele persoanei respective, precum si in Registrul national de evidenta a persoanelor, denumit in continuare R.N.E.P.. C.N.P. reprezinta un numar semnificativ ce individualizeaza in mod unic o persoana fizica si constituie un instrument de verificare a datelor de stare civila ale acesteia si de indentificare in anumite sisteme informatice de catre persoanele autorizate”.

CNP atribuit unei persoane nu poate fi schimbat decât in cazurile in care se modifica, potrivit legii, datele despre sex si data nasterii ori cand a fost atribuit in mod eronat. Rezulta, asadar, obligativitatea stabilita de legiuitor in sensul atribuirii codului numeric personal fiecarui cetatean, indeferent de interesul sau dezinteresul acestuia fata de respectiva data cu caracter personal. Nu lipsit de importanta este faptul ca, prin prisma atribuirii codului numeric personal, va puteti exercita neingradit drepturile si libertatile fundamentale, garantate de Constitutie.”

CNP-ul a fost introdus in Romania de FMI in urma santajului – va dam bani doar daca introduceti CNP-ul.
„Incepand cu anul 1980, fiecarei persoane fizice i se atribuie, incepând de la nastere, un cod numeric personal”
„Avand in vedere faptul ca C.N.P.-ul a fost legal atribuit, acesta nu poate fi eliminat din evidente si nu poate fi „refuzat” de catre titulari. Acesta poate fi anulat de autoritatile competente doar in cazurile reglementate de actele normative in vigoare, insa, considerentele personale sau anumite convingeri religioase nu se regasesc printre acestea.” (Director Chestor de politie…)

Prin urmare nu se poate renunta la CNP cat persoana este in viata si nici macar dupa ce a murit. Dupa deces acel CNP nu se aloca altei persoane. Singura optiune care poate sa o aleaga omul, sa fie placuta lui Dumnezeu si sa fie cu constiinta impacata, este de a inainta o cerere de anulare a CNP-ului, iar la expirarea buletinului existent sa nu se reinnoiasca deoarece prin semnatura se va da consimțământul pentru un nou acord. O alta varianta, dupa ce ati facut cererea, este sa-l aruncati in foc.

Doamne ajută!

Ștefan Ciobanu

,,Și și-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui’’

În 14 noiembrie 2022 a avut loc în palatal patriarhal o conferință privind ,,unitatea dogmatică și specific national în pictura bisericească’’. Daniel Ciobotea-nelipsit. Imaginile ni-l arată în prezidiu, flancat de doi civili. Nu ne interesează mai mult.

De-a dreapta și de-a stânga mesei prezidiului, două imagini, sau aceași imagine în dublu, de-a dreptul satanice! Un individ, desigur din patriarhie sau pseudo-sinod, cu mantia ridicată și picioarele dezgolite. Mâna dreaptă, deliberat pictată neclar, sugerează un fel de binecuvântare. Mâna stângă e coborâtă la nivelul organelor genitale și… mă tem de Dumnezeu să scriu mai mult.

N-ar fi ceva surprinzător, știind că patriarhia și sinodul colcăie de homosexuali, perverși, dezaxați, care n-au nimic cu Biserica noastră decât faptul că poartă veșminte bisericești scumpe, sub care-și ascund pornirile porcești și spurcate. Te gândești că cele două imagini redau obsesiile lor bolnăvicioase. Cum sunt oamenii din patriarhie, așa sunt și imaginile, încât zisa conferință e un prilej de a-și exhiba între ei poftele rușinoase și murdare. Acelea nu sunt icoane și chipul nu este al Mântuitorului.

Dar nu! Bunul Dumnezeu să ne ierte, imaginea este expusă acolo cu pretenție de icoană, care L-ar înfățișa pe Mântuitorul Hristos! Acest sacrilegiu imens n-a putut fi plăsmuit decât în străfundurile iadului și pus în practică de acești derbedei care s-au cocoțat pe scaunele înalte și de-acolo batjocoresc tot ce este sfânt, în Cer și pe pământ. ,,Și și-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Luiși cortul Lui și pe cei ce locuiesc în cer’’ (Apocalipsa 13, 6). Cartea Apocalipsei ne dezvăluie tainele ei într-un chip dureros. Vedem urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt, în toată spurcăciunea și urâțenia sa.

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare de greșalele noastre, Hristoase Dumnezeule; că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să izbăvești din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm Ție: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuiești lumea – Troparul Duminicii Ortodoxiei. Acestea sunt adevăratele icoane ale Bisericii noastre. Ele ne mijlocesc cerescul chip al Domnului Iisus Hristos, Căruia ne închinăm acum și în vecii vecilor. Amin..

Afară din Biserica lui Hristos, nelegiuiților!

Presbiter Iovița Vasile

P.S. Parte din Părinți nepomenitori mă învinuiesc, adesea, pentru duritatea articolelor mele, și-n parte le dau dreptate. Sfințiile lor își pun mănuși, rămase de la plandemie, când e vorba de acești nelegiuiți. În vremea noastră, eufemismele, exprimările ambiguie, formulele siropoase, temenelele, grija de a le menaja o demnitate inexistentă, nu-și mai au locul. Dacă greșesc, Dumnezeu să mă ierte.

Doamne ajută! Aș vrea să vă împărtășesc și eu o minune pe care a făcut-o Cuvioasa Parascheva cu noi, sau mai degabă un ajutor real, din zilele noastre, căci numai prin mijlocirea ei la Bunul Dumnezeu se putea așa ceva.

În urmă cu câțiva ani (mai exact, în 2015), pe când fetița cea mică avea puțin peste un an, am ieșit cu ea la parc să se joace. Dintr-o dată s-a stârnit o furtună și am luat-o în brațe, să plecăm cât mai repede acasă. Vântul îi umfla gluga de la geacă, iar ea, micuță, îmi punea mâinile la ochi și zicea „Bau!”, așa cum ne jucăm și alte dăți, așa încât nu am văzut bucata de ciment abandonată pe trotuar și m-am împiedicat. Am căzut instant, neavând timp să reacționez, așa încât fata s-a izbit cu capul de asfalt. Avea doar o căciulița subțire și gluga, care era la fel de subțire. M-am ridicat disperată, realizând ce s-a întâmplat, fata plângea, eu aveam sânge pe mână și credeam ca este de la căpușorul ei. Am început să plâng speriată groaznic și, în disperarea mea, doar atât am reușit să exclam: „Sfântă Parascheva, nu mă lasa să-mi nenorocesc copilul! Ajuta-mă să nu i se întâmple nimic rău! Te rog, ajuta-mă să fie bine capușorul ei!”.

Țin să precizez că aceste cuvinte le spuneam privind înspre direcția unde era biserica cu hramul Sfintei, o biserica mare, frumoasă, a cărei turlă o admiram zilnic ca pe o icoană, de la fereastra noastră de la etajul 7. Eu nu vedeam real biserica în acel moment din cauza blocului turn din fața ei, dar pur și simplu o vedeam cu mintea, nu știu cum să explic… știam că Sfânta este acolo, că mă aude și că nu mă va lasa. Am alergat în casă, i-am povestit pe scurt sotui și am plecat în trombă spre spitalul de copii.

Ne-au supus-o la diferite investigații, inclusiv radiografie, ne-au recomandat ce alte investigații să mai facem, mirându-se ca nu se vede absolut nimic anormal la căpușorul ei. Am dus-o la toate investigațiile recomandate: EEG, fund de ochi etc. Mi-a fulgerat prin minte să cer și un RMN cerebral, dar în același moment mi-am dat seama ca dacă toate investigațiile anterioare au arătat că fata nu are absolut nimic, nu trebuie să o supăr pe Cuvioasa cu insistențe deoarece era cât se poate de clar ca ea răspunsese strigatului meu disperat de mamă. De alfel, după ce și-a revenit din sperietură mi-a zis că o doare puțin căpușorul și atât. Când am plecat de la spital era vioaie, nu avea niciun simptom suspicios.

Acum are 7 ani și 8 luni, este o isteață, frumoasă, sensibilă, plină de dragoste și cu mare evlavie la Cuvioasa. Atâta evlavie încât a insistat să îi cumpărăm o icoană a Sfintei de la o mănăstire și pentru că i-am spus că nu am bănuți atunci și să o pună înapoi, icoana nu a mai vrut să-și reia locul pe perete oricât am insistat să o punem și eu și soțul și fetița cea mare, chiar și doamna de la pangar. Așa încât soțul și-a dat seama ce greșeală facem și i-a cumpărat-o, iar acum stă deasupra patului ei și o veghează.

La fel a insistat să o ducem la Iași, să o vadă în Căsuța ei – Catedrala Mitropolitană – și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu mijlocirea Sfintei am reușit, în sfârșit, în acest an, chiar în Vinerea Mare. Atât de bucuroasă era, că nu se dădea plecată de lângă raclă, deși era rând mare de oameni care așteptau și îmi spunea mereu: „Mami, Sfânta Parascheva are mânuța așa caldă și moale! Parcă e vie!”. La fel am simțit și eu și soțul și fetița cea mare, așa încât m-au podidit lacrimile. Cât de minunați sunt Sfinții lui Dumnezeu și cât de grabnic ajutători!

Este prima dată când povestesc întâmplarea noastră, doar două persoane foarte apropiate mai știu de ea. Așa am simțit până acum, ca nu trebuie să povestesc, nu știu de ce. Poate că Sfânta a vrut să aștept acest moment deosebit și acum mi-a dat în gând să vă scriu pentru că acum am simțit că pot povesti, nu oricui și oricum. Dacă vreți să publicați minunea familiei noastre, noi ne bucurăm și vă mulțumim pentru tot! Slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim din suflet Cuvioasei pentru toată grijă pe care ne-o poartă!

(mărturie trimisă pe adresa redacției Doxologia de către Alina Ț. din Sibiu)

(Preluare de pe ActiveNews)

Și-a pus diavolul slujitorii să păzească poarta bisericilor. Dupa 2020 de ani, suntem în același loc, în care „s-au pus străjeri la poarta mormântului”! Ca și când Harul Domnului poate fi oprit, ca și când Duhul lui Dumnezeu poate fi dat la schimb!

Ce oameni nebuni cu adevărat pot face astfel de gesturi? Ce oameni lepădați de orice credință pot face astfel de nebunie? Cum poți tu, un om netrebnic, oricum te-ai numi, să obligi firul care leagă din vremuri străvechi credință omului, să se despice și să se rupă, ca tu, om nebun, să fii convins în căderea ta, că „duhul iubirii de stăpânire”, poate înfrânge cândva în viața asta „duhul întregii înțelepciuni și al smeritei cugetări”?!

Când vreodată în viața asta, tu, om nebun, să te crezi un dumnezeu fără de Dumnezeu adevărat?!
Și dacă ai pus la poarta bisericii străjeri, ce?! Oprești rugăciunea, sau și mai mult, oprești Lucrarea Duhului Sfânt, care în vremuri de răstriște, lucrează și mai mult și mai puternic că niciodată? Nu poți să faci asta, pentru că tu, om nebun, nu ești nimeni! Ești doar o slugă a diavolului, pe care Dumnezeu în Înțelepciunea Lui, l-a pus la treabă, mai mult că oricând în acest an.

Și diavolul, care-și cunoaște Stăpânul, i-a scos Domnului la suprafață toți slujitorii săi, să-i arate Domnului că există! Există armata lui de diavoli mici, vânduți lui pentru un pumn de arginți, și el diavolul, probabil i-a arătat Domnului și copacii uscați de care atârnă frânghiile pregătite să se repete povestea!

Să se repete povestea lui Iuda, că să se împlinească din nou Scriptura! Nici măcar nu mai exista azi locul și arginții cu care altcineva, încărcat de mila Domnului, să cumpere o țarină, în care ei, armata diavolului să se poată îngropa atunci când va veni vremea! Căci indivizi ca aceia din armata demonului, nu vor primi nici măcar atât!
Pentru că nu merită!

Și ca orice poveste care se repetă, ne arată că degeaba au trecut 2020 de ani, deoarece Iuda este mult mai actual, și mult multiplicat, ca să pricepem că și Dumnezeu are o oaste de lumină, condusă de niste Arhangheli în ființa! Arhanghelii Domnului sunt bătrânele îmbrăcate în negru, cu broboadele legate sub bărbie, cu lacrimile care șiroiesc pe obrajii bătuți de vremuri și de vremi! Sub vremuri sunt și azi, când mâinile lor brăzdate de muncă pentru și în numele Domnului, în slujba celor ce sunt după Chipul și Asemănarea Lui!

Armata asta de Arhangheli în trup, azi stă față în față cu armata diavolului: armata făcută din cei cu studii, cu diplome, în hainele statului de sub care ei au jurat credință neamului și nu omului nebun, oricare ar fi el, care-i stăpânește! Armata asta a diavolului, nu are nici un sorț de izbândă, în fața celor ce poartă sabia credinței și rugăciunea psalmică! Căci „mult face rugăciunea stăruitoare a dreptului” care-l are Conducător pe Insuși „Dumnezeul Oștirilor și al Îndurărilor”!

Căci pentru lacrimile poporului asuprit și prigonit întru numele Lui, El face lucrare sfântă și „cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Tu ești Dumnezeul care face minuni”!

Poporul asuprit și prigonit, stă azi Doamne în fața porților închise și păzite cu straja asupritorilor și prigonitorilor, cu lacrimile șiroind pe obrazul din cele trei culori ale drapelului, bate în ușile Împărăției și strigă:” Cine este Împăratul Slavei, Domnul cel Tare și Puternic, Domnul cel Tare în război”!

Pentru că este vremea Învierii, a Mărturisirii și a Muceniciei acestui neam!

Nici o poarta închisă, nici o armata de diavoli nu pot opri nădejdea, iubirea și credința! Până la sfârșitul veacurilor! Pentru că El ne-a învățat să fim Biruitori! Doar să cerem în numele Lui și El face restul!

Dumnezeu să binecuvânteze Romania!
Cuvioasa noastră Maică Parascheva să ne binecuvânteze pe toți!

Preluare de pe ActiveNews)

1.Evreii L-au urât de moarte pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, acuzându-L că a stricat legea părinților lor. Citiți Sfintele Evanghelii și veți vedea învinuirile nedrepte pe care aceștia le-au adus împotriva Mântuitorului lumii.

2.Ura lor asupra Fiului lui Dumnezeu Întrupat s-a arătat în toată hidoșenia ei, atunci când a venit vremea Patimilor Sale. ,,Răstignește-L, răstignește-L’’ (   ). Cu alte cuvinte au vrut să transfere vinovăția unui popor întreg, Israel, asupra romanilor păgâni, barbari ocupatori ai Palestinei. Orice ar spune jidanii, vina morții Domnului nostru Iisus Hristos le aparține în întregime.

3. Când Mântuitorul Iisus Hristos a înviat din morți, din mormântul păzit de ostași, evreii au folosi două metode pentru tăgăduirea Învierii: ,,Și adunându-se ei împreună cu bătrânii, și ținând ei sfat, au dat bani mulți ostașilor zicând: ,,Spuneți că Ucenicii lor, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam. Și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginții, au făcut precum au fost învățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta, între iudei, până în ziua de azi’’(Matei 28, 13-15).

4.Bani, intrigă, minciună. Bani, intrigă, minciună. Bani, intrigă, minciună.

5.Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat!

Iubiți cititori, ceea ce au folosit evreii pentru a înăbuși Marele Adevăr al Învierii Domnului Iisus Hristos, rămâne valabil până în zilele noastre. Și va rămâne o dureroasă realitate până la a Doua Venire a Sa.

5.Banilor și minciunii s-au înrobit pseudo-arhierei noștri. Pe ei nu-i interesează binele Bisericii, sunt preocupați de confortul lor material și de slava lor deșartă. Au primit bani cu nemiluita de la antihriști, li s-au asigurat avantaje materiale mai mari decât ale unui ministru, sau prefect, sau ale unui președinte de consiliu județean, și-atunci cum să nu asculți de mai-marii zilei? Funcțiile de mai sus sunt de scurtă durată, trecătoare, pe când un episcop trebuie să moară în scaunul său, oricât de eretic, schismatic sau apostat ar fi.

6.Să spunem lucrurilor pe nume, să nu căutăm să cosmetizăm adevărul. Evreii ne urăsc în cel mai înalt grad, pentru că noi credem în Singurul Mântuitor al lumii, Fiul lui Dumnezeu Întrupat în istorie. De aici au venit sălbaticele prigoane împotriva Românilor Ortodocși în vremea comunismului satanic, și în vremurile pe care le trăim și le vom trăi.

7. Scrieți pagini de istorie câte și cum vreți voi. Ocoliți adevărurile expuse mai sus și denaturați-le cât vreți. Crima rămâne crimă. Criminalii rămân criminali, în veșnicie. Tâlharul care L-a apărat pe Mântuitorul a intrat în istorie și în veșnicie ca tâlhar, chiar dacă s-a pocăit.

Presbiter Iovița Vasile

Constat că trepădușul patriarhal Iulian Capsali, a mai lansat o săgeată împotriva nepomenitorilor. Haideți să-i dăm un răspuns pe măsură, o epigramă uitată în stoc:

Capsali se ține departe

De cei îngrădiți de erezie,

Dar se simte bine foarte

Cu cei dedați la sodomie.

Cercetând arhivele secrete ale Securităţii puse la dispoziţie de CNSAS, după Revoluţie, dar şi rezultatele unor cercetări orale efectuate în cadrul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici – Luptători Anticomunişti, am reuşit să identific parte din autorii din umbră ai crimelor de la Piteşti. Am mers pe drumul demascărilor, smulse prin tortură, care scrise au ajuns la cei din umbră.

Iată rezultatul acestor cercetări.

ŢURCANU EUGEN, deţinutul politic instruit de autorii din umbră, înmâna „demascările”, smulse prin tortură de la victime, direct ofiţerului politic al închisorii Piteşti şi care se numea MARINA ION, pe numele lui adevărat IŢICOVICI. Acesta, tot direct, le înmâna lui SEPEANU TUDOR (evreu comunist), care în 1948 era directorul Securităţii Bucureşti, iar în 1950 a fost numit şef Serviciu Inspecţii în Direcţia Generală a Penitenciarelor (D.G.P.), cu misiunea specială de a activa personal, pe teren, în obţinerea de informaţii utile Securităţii de la deţinuţii politici.

Sepeanu Tudor era ajutat în „munca” sa de CSELLER (ZELLER) LUDOVIC, aflat în funcţia de Director în DGP.

Din mâinile acestora, „demascările” scrise ajungeau la două persoane, pe numele lor SENATER MOISE şi SOLOMON AVRAM, ambii din Direcţia Securităţii Bucureşti, foşti subalterni a lui SEPEANU în perioada 1948-1950.

De la Direcţia Securităţii Bucureşti, documentele secrete ajungeau la Direcţia a V-a a Securităţii Poporului, a cărei şef era atunci DULBERGER MIŞA (DULGHERU MIHAI) ajutat de LEPĂDĂTESCU MIRCEA şi DIACĂ SIMION-TUDOR. De aici ele erau repartizate anchetatorilor din Direcţia V-a a Securităţii, care prelucrau aceste „demascări” şi le transmiteau Regionalelor de Securitate din ţară. Aceste Regionale, la rândul lor, operau arestări şi anchete, finalizând astfel rezultatele acţiunii Piteşti.

Persoanele care făceau aceste prelucrări în cadrul Direcţiei V de Securitate, identificate până în prezent (2011) sunt următoarele:

ANDREESCU MATUŞEI (MATHUSEVICI NATHAN), STETCOVICI GRIGORE, ARITONOVICI SAMUEL, SERGIU RĂZVAN, CEASLAVSKI (?), NEIDMAN GINGOL, SIMON JACQUES, DAVIDOVICI LEON, FRANCO SANDU (FRANKA), LEOBEL BARBU, MARCOVICI TEDY, MAHLER WILLIAM, TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GHERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA (HABER), WINCLER VICTORIA, MATEESCU ELLE, FISCHER SIMION, ZIGLER SIMION, ROŞCA (?), TURCHISCHER MARCEL, BUTIKA FRANCISC, SZABO EUGEN, BREBAN IOSIF.

Şefii Regionalelor de Securitate din ţară, de la acea vreme, care ştiau despre experimentul Piteşti, şi-l exploatau, erau:

Direcţia regională Braşov: col. IOSIF KALBUSEK şi mr. ADALBERT IZSAK;

Direcţia regională Cluj: col MIHAI PATRICIU (WEISS) şi lt. col. GH. CRĂCIUN;

Direcţia regională Constanţa: cpt. NICOLAE DOICARU şi lt. NĂSTASE REPI;

Direcţia regională Craiova: mr. EUGEN VISITIG şi mr. ION VASILESCU;

Direcţia regională Galaţi: col. MAURICIU STRUL şi mr. GHEORGHE BARBU;

Direcţia regională Iaşi: lt. NICOLAE PANDELEA şi mr. AUREL LEIA;

Direcţia regională Oradea: lt. LUDOVIC CZELLER (care a fost apoi transferat la Direcţia Generală a Penitenciarelor) şi cpt. TOMA ELEKIS;

Direcţia regională Piteşti: col. MIHAI NEDELCU şi mr. ION MARIN;

Direcţia regională Ploieşti: lt. col. CONSTANTIN CÂMPEANU şi mr. RACOVSCHI MĂNESCU;

Direcţia regională Sibiu: lt. col. CRĂCIUN GH. (venit de la Cluj) şi cpt. LUCIAN MOLDOR;

Direcţia regională Suceava: lt. col. IOAN POPIC;

Direcţia regională Timişoara: lt. col. COLOMAN AMBRUŞ şi AUREL MOIŞ;

Acesta a fost drumul „demascărilor” scrise. Informaţiile însă despre aceste „demascări” şi în general despre „acţiunea Piteşti” erau trimise mai departe de la Direcţia V către Secretariatul General al Securităţii şi anume la următoarele persoane: EINHORN WILHELM, DONESCU DUMITRU, SCHMERLER EMANOIL, MATEESCU NICOLAE, JURICĂ ALEXANDRU.

Aceste persoane, la rândul lor informau asupra mersului acţiunii Direcţia Generală a Securităţii Poporului: BODNARENCO PANTELEI (PANTIUŞA), NICOLSCHI ALEXANDRU (GRUNBERG BORIS), MAZURU VLADIMIR.

Direcţia Generală a Securităţii Poporului, informa ierarhic Ministerul de Interne şi anume: TEOHARI GEORGESCU (TESCOVICI BURĂH) care era ministru, ŞANDOR DEMETER – şef Direcţia Cadre şi JIANU MARIN – secretar general (care acţiona de altfel şi pe teren).

De aici informaţiile erau transmise direct lui GHEORGHIU-DEJ şi prin el Comitetului Central.

În cadrul acestei acţiuni, Directorul închisorii Piteşti, DUMITRESCU ALEXANDRU, primii gardieni: CIOBANU şi MÂNDRUŢ, ca şi cetele de gardieni dintre care s-a remarcat celebrul GEORGESCU, nu erau decât complici la torturi. Ei erau utilizaţi ca unelte criminale în contactul direct cu deţinuţii.

Tot din documentele CNSAS, cele care se referă la simulacrul de proces, în care au fost formal judecate şi condamnate unele persoane din administraţia închisorii Piteşti, am aflat câteva informaţii utile pentru identificarea autorilor din umbră ai reeducărilor prin tortură.

Iată aceste informaţii:

Avocatul BACIU ION în apărarea lui SEPEANU TUDOR arată că acesta a sprijinit efectiv această actiune de tortură pentru smulgerea de informaţii de la deţinuţii politici în 1951, dar această acţiune a funcţionat înainte cu doi ani sub NEMEŞ Iosif şi „n-a făcut nimic din proprie iniţiativă ci din ordinul superiorilor săi, colonelul BIRTAŞ, colonelul BACIU, colonelul SĂILESCU care nu apar în proces”.
Avocatul SABIN pentru inculpatul MARINA Ion artată că acesta a fost trimis la Piteşti să ia legătura cu ŢURCANU de către NEMEŞ care avea legături dinainte cu ŢURCANU şi care nu apare în proces. „N-a putut să-şi dea seama că ordinul este injust, că a raportat mereu despre cele ce se petrec în penitenciarul Piteşti, ajungând să telefoneze şi la cabinetul ministrului. S-a ordonat o anchetă care nici până azi (16/04. 1957n. n.) nu se ştie ce s-a făcut cu ancheta făcută de colonelul BIRTAŞ, care venind la penitenciarul Piteşti a spus să se pună plasă la grilajul (?) dar nu s-a preocupat de cauzele pentru care s-au aruncat deţinuţii de la etaj, care au murit”
DUMITRESCU ALEXANDRU, fostul director al penitenciarului Piteşti din anii 1949-1951, când a primit inspecţia colonelului NEMEŞ IOSIF (spre sfârşitul lunii mai 1949), la întrebarea acestuia „cum se desfăşoară munca de informare declară: „până la venirea D-lui, timp în care m-am folosit de un deţinut venit de la penitenciarul Suceava cu numele de ŢURCANU EUGEN, care mi-a raportat pe la sfârşitul lunii aprilie 1949 că a lucrat cu dumnealui la penitenciarul Suceava. La auzul acestor cuvinte mi-a dat ordin să-l i-l aduc imediat jos. Am dat ordin şi a fost adus jos în biroul meu, unde se afla domnul inspector general NEMEŞ IOSIF, deţinutul legionar ŢURCANU Eugen şi eu am primit ordin de la domnul inspector general NEMEŞ IOSIF să-i las singuri. După ce au discutat împreună circa una jumătate oră, am fost chemat în birou de domnul inspector general NEMEŞ IOSIF şi mi-a dat ordin să-l trimit sus pe deţinutul legionar ŢURCANU EUGEN. După ce l-am trimis, am intrat în birou unde am fost întâmpinat de domnul inspector general NEMEŞ IOSIF cu următoarele cuvinte: „bine ai făcut, poţi să-l foloseşti mai departe că este băiat bun”. (Dosar nr. 494/1956 – Trib. Militar al Reg. II-a Militară. Documentul a fost publicat şi în volumul „Experimentul Piteşti – PERT ’08” de către Aristide IONESCU).
Din declaraţia lui DUMITRESCU Alexandru rezultă clar că NEMEŞ IOSIF l-a „prelucrat” pe ŢURCANU încă pe când acesta se afla în penitenciaruL Suceava…

Selecție și editare: F. Andrei

,,…S-a spus despre ŢURCANU că era un om inteligent. Eu, care l-am cunoscut personal, nu pot să susţin acest lucru. Un om inteligent anticipează lanţul cauză-efect. Or, se pare că el n-a anticipat nimic. Cert este că dorea să se elibereze cât mai repede, dar a crezut nelimitat în ce i-au spus nişte ofiţeri MAI, care oricând puteau fi daţi afară dacă interesele Partidului Comunist o cereau, şi mai mult el a crezut că se va putea păstra secretul unui nr. întreg de crime, când despre ele ştiau sute de oameni. Toate acestea denotă lipsa lui de inteligenţă. Este clar că atunci când a văzut că lui i se dă mână liberă să bată pe alţii şi chiar să-i ucidă, putea presupune că şi alţii puteau fi puşi să-l bată şi să-l distrugă şi pe el. Deci, după intrarea în joc, frica l-a cuprins sigur şi pe el, dar şi pe cei din echipa lui. Teroarea, odată instaurată, se transmite şi la executanţi şi chiar la cei ce conduceau acţiunea. Aceştia oricând puteau intra şi ei, din diferite motive, în mijlocul torturilor. Istoria comunismului bolşevic este plină de astfel de exemple, pe care ŢURCANU sigur le ştia. Imprudenţa, orgoliul şi frica în cele din urmă l-au doborât pe acest om.

Câtă dreptate avea avocatul NICUŞOR PÂSLARU, care în 1949 la Suceava, a spus că reeducarea este nocivă şi dezonorantă. Câţi l-au ascultat şi mai ales câţi l-au înţeles atunci.

În lotul ŢURCANU au fost judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi în ziua de 17 decembrie 1954 cei 16 menţionaţi în procesul verbal de execuţie prezentat.

Mai târziu, pe data de 22 iunie 1955, tot din acest lot, a fost executat şi al 17-lea, PUŞCAŞU VASILE.
Următorii, deşi condamnaţi la moare, nu au fost executaţi, ci li s-au comutat pedepsele:

18). POPA ALEXANDRU (ŢANU); 19). VOINEA OCTAVIAN; 20). POPESCU ARISTOTEL; 21). PĂTRĂŞCANU NUTTI; 22). DUMITRESCU DAN.

Dintre cei condamnaţi la moarte şi executaţi în baza acestui proces, unii au trecut de partea reeducării numai după ce au fost supuşi la torturi cumplite. O parte din aceste torturi le-au fost administrate chiar în aceeaşi serie cu mine. Aceştia au fost: POP CORNEL, ROMANESCU GRIGORE şi POPESCU GHEORGHE.

Drama acestor oameni cred că nu va putea fi înţeleasă de mulţi în adevărata ei dimensiune.

Eu îi consider pe toţi din acest lot victime ale unui regim politic criminal. Unii au fost ademeniţi să intre în jocul reeducării sub promisiunea eliberării anticipate, alţii forţaţi prin tortură, dar după instaurarea terorii, cei suprasolicitaţi n-au mai avut şansa scăpării, ajungând nişte oameni cu raţiunea blocată, nişte roboţi, care sub imperiul groazei, erau capabili de orice, după cum li se ordona. Astfel, elaboratorii acestui diabolic experiment au avut satisfacţia verificării pe viu a posibilităţii de aducere a omului în postura de animal dresat, care să le deservească interesele, oricare ar fi ele.

Nu ne rămâne nouă, celor ce am supravieţuit, decât să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toţi cei ce au trecut prin reeducările din închisorile comuniste din România. Numai Dumnezeu poate să-i judece pe aceşti oameni, solicitaţi dincolo de puterile lor fizice şi sufleteşti de împotrivire la răul ce s-a abătut peste ei.

Selecție și editare: F. Andrei

Originea majoritar evreiască a torționarilor din fenomenul Pitești

Cu puţin timp înainte de a fi răpus de o necruţătoare boală galopantă, în mai 2012, de pe patul spitalului Fundeni, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici, dr. Constantin Iulian, mi-a cerut să fac public studiul referitor la coordonatorii din umbră ai experimentului reeducării prin tortură din închisoarea Piteşti, lucrare pe care mi-o încredinţase cu puţin timp înainte. Florin Dorescu

Fiindcă după Revoluţia din 1989 în cadrul foştilor securişti a apărut o ruptură între cei ce au activat sub Ceauşescu şi cei din timpul lui Dej, am încercat să valorific această ruptură. Cei de pe timpul lui Ceauşescu au început să-i denunţe pe cei din perioada Dej ca autori ai marilor crime, deci şi ai Piteştiului. De la aceşti denunţători am aflat date interesante în legătură cu originea etnică a autorilor din umbră ai fenomenului Piteşti.

Iată aceste informaţii:

Ministerul de Interne era condus atunci de TEOHARI GEORGESCU, evreu pe numele adevărat BURĂH TESCOVICI;
Directorul General al Securităţii Poporului: general locotenent GHEORGHE PINTILIE, pe numele adevărat BODNARENCO PANTELEI zis „PANTIUŞA”, evreu cu cetăţenie sovietică;
Subdirector, g-ral mr. ALEXANDRU NICOLSCHI, evreu, cu numele adevărat BORIS GRUNBERG;
Subdirector, g-ral mr. VLADIMIR MAZURU, evreu polonez;
Director al Secretariatului: mr. WILHELM EINHORN, şi el evreu;

La Direcţia a V-a a Securităţii unde se prelucrau „demascările” de la Piteşti se aflau:
Director: col. MIHAI DULGHERU, numele adevărat fiind MIŞA DULBERGER, evreu comunist care a emigrat în Israel;
Şef de serviciu: cpt. MATUŞEI ANDRIESCU, numele adevărat fiind MATUSEVICI NATHAN – evreu, anchetator între 1946-1962;
Director adjunct: ARITONOVICI SAMUEL (semna ANTONIU SAMI) – evreu, anchetator între 1948-1952, a emigrat în Israel;
RĂZVAN SERGIU – evreu, anchetator între 1948-1952; a emigrat în Israel;
NEIDMAN GINGOL – evreu, emigrat în SUA;
SIMON JAQUES – evreu, emigrat în Israel;
RUSU MIRCEA, anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;
DAVIDOVICI LEON (MUREŞAN) – anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;
FRANCO SANDU – evreu, anchetator între 1948-1956, a emigrat în Israel;
LEON BARBU – evreu comunist, anchetator între 1948-1956;
MARCOVICI TEDY (MICLE) – evreu, anchetator între 1948-1956; a emigrat în Israel;
MAHLER WILLIAM – evreu, anchetator între 1952-1956; a emigrat în Israel.
Dintre femeile comuniste evreice, care au îndeplinit funcţia de anchetatoare, au fost identificate: TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA, WINCLER VICTORIA, MATESCU ELLE (MATEESCU ELLE, figurează şi semnează şi ca secretară pe sentinţele de condamnări administrative, preşedinte al comisiei fiind NICOLSCHI). Toate aceste femei, după Piteşti, au emigrat.

Precizez că din unele documente care vizau persoanele încadrate în Direcţia V-a – Cercetări Penale, cunoscută şi sub indicativul UM 0638, în timpul „experimentului Piteşti”, pe cele 45 de posturi de ofiţeri figurau 31 evrei şi doar 8 români, restul fiind greci, sârbi şi alte naţionalităţi.

M-a intrigat în mod deosebit prezenţa pe care am constatat-o la începutul reeducării, pe parcursul ei, dar şi în finalul acţiunii de ştergere a urmelor, a unor evrei comunişti. Astfel, la Suceava, în 1948-1949, când s-a pregătit acţiunea de reeducare, nelipsit pe teren (în închisoare) a fost lt. col. IOAN POPIC, pe numele adevărat POPPIG IANOŞ-ADALBERT, evreu, Directorul Regionalei de Securitate Suceava.

La Piteşti, în timpul, torturilor pe teren s-a aflat lt. col. SEPEANU TUDOR-IANI, directorul Securităţii Bucureşti în 1949, emigrat mai târziu în Israel şi care era ajutat la vremea respectivă de alţi doi evrei, mr. MOISE SENATER şi cpt. AVRAM SOLOMON.

În sfârşit, la execuţia lotului Ţurcanu, pe teren a fost prezent şi a semnat Procesul – Verbal de execuţie, evreul comunist dr. MOISE CAHANE.

Mulţimea de evrei comunişti care apare în analiza făcută, evrei securişti la care au ajuns „demascările” scrise la Piteşti, „demascări” pe care aceştia le-au prelucrat, dispunând, după cum am mai arătat noi arestări şi noi anchete, mi-au întărit convingerea că în experimentul Piteşti a existat pe lângă aplicarea dispoziţiei NKVD NK/003/47 şi o răzbunare a acestor cadre din Securitate. Aceasta şi prin faptul că în reeducare s-a pus accent şi pe batjocorirea simbolurilor şi tainelor creştine, iar Mişcarea Legionară a fost atacată şi denigrată continuu.

Legătura cauzală ce se poate face în această direcţie este că Mişcarea Legionară, de la înfiinţarea ei, s-a declarat adversară a comunismului vehiculat în România prin mulţi evrei. Trebuie să precizez că nu toţi evreii pot fi învinuiţi de aceste crime, ci numai acei care efectiv au acţionat în Securitate.
Sunt convins că aceste cercetări pentru scoaterea la lumină a criminalilor din umbră care au organizat şi exploatat experimentul Piteşti vor continua, pentru ca toţi vinovaţii să fie cunoscuţi şi condamnaţi de istorie.

Selecție și editare: F. Andrei