Constantin Iulian: Mărturii despre teroarea sălbatică din închisorile comunismului biruitor

,,…S-a spus despre ŢURCANU că era un om inteligent. Eu, care l-am cunoscut personal, nu pot să susţin acest lucru. Un om inteligent anticipează lanţul cauză-efect. Or, se pare că el n-a anticipat nimic. Cert este că dorea să se elibereze cât mai repede, dar a crezut nelimitat în ce i-au spus nişte ofiţeri MAI, care oricând puteau fi daţi afară dacă interesele Partidului Comunist o cereau, şi mai mult el a crezut că se va putea păstra secretul unui nr. întreg de crime, când despre ele ştiau sute de oameni. Toate acestea denotă lipsa lui de inteligenţă. Este clar că atunci când a văzut că lui i se dă mână liberă să bată pe alţii şi chiar să-i ucidă, putea presupune că şi alţii puteau fi puşi să-l bată şi să-l distrugă şi pe el. Deci, după intrarea în joc, frica l-a cuprins sigur şi pe el, dar şi pe cei din echipa lui. Teroarea, odată instaurată, se transmite şi la executanţi şi chiar la cei ce conduceau acţiunea. Aceştia oricând puteau intra şi ei, din diferite motive, în mijlocul torturilor. Istoria comunismului bolşevic este plină de astfel de exemple, pe care ŢURCANU sigur le ştia. Imprudenţa, orgoliul şi frica în cele din urmă l-au doborât pe acest om.

Câtă dreptate avea avocatul NICUŞOR PÂSLARU, care în 1949 la Suceava, a spus că reeducarea este nocivă şi dezonorantă. Câţi l-au ascultat şi mai ales câţi l-au înţeles atunci.

În lotul ŢURCANU au fost judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi în ziua de 17 decembrie 1954 cei 16 menţionaţi în procesul verbal de execuţie prezentat.

Mai târziu, pe data de 22 iunie 1955, tot din acest lot, a fost executat şi al 17-lea, PUŞCAŞU VASILE.
Următorii, deşi condamnaţi la moare, nu au fost executaţi, ci li s-au comutat pedepsele:

18). POPA ALEXANDRU (ŢANU); 19). VOINEA OCTAVIAN; 20). POPESCU ARISTOTEL; 21). PĂTRĂŞCANU NUTTI; 22). DUMITRESCU DAN.

Dintre cei condamnaţi la moarte şi executaţi în baza acestui proces, unii au trecut de partea reeducării numai după ce au fost supuşi la torturi cumplite. O parte din aceste torturi le-au fost administrate chiar în aceeaşi serie cu mine. Aceştia au fost: POP CORNEL, ROMANESCU GRIGORE şi POPESCU GHEORGHE.

Drama acestor oameni cred că nu va putea fi înţeleasă de mulţi în adevărata ei dimensiune.

Eu îi consider pe toţi din acest lot victime ale unui regim politic criminal. Unii au fost ademeniţi să intre în jocul reeducării sub promisiunea eliberării anticipate, alţii forţaţi prin tortură, dar după instaurarea terorii, cei suprasolicitaţi n-au mai avut şansa scăpării, ajungând nişte oameni cu raţiunea blocată, nişte roboţi, care sub imperiul groazei, erau capabili de orice, după cum li se ordona. Astfel, elaboratorii acestui diabolic experiment au avut satisfacţia verificării pe viu a posibilităţii de aducere a omului în postura de animal dresat, care să le deservească interesele, oricare ar fi ele.

Nu ne rămâne nouă, celor ce am supravieţuit, decât să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toţi cei ce au trecut prin reeducările din închisorile comuniste din România. Numai Dumnezeu poate să-i judece pe aceşti oameni, solicitaţi dincolo de puterile lor fizice şi sufleteşti de împotrivire la răul ce s-a abătut peste ei.

Selecție și editare: F. Andrei

Un comentariu la „Constantin Iulian: Mărturii despre teroarea sălbatică din închisorile comunismului biruitor

  1. Duhul Capitanului spune:

    Doamne,tare mult avem nevoie de rugăciunile acestor sfinți în vremurile ce vor veni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *