Minciuna şi vicleşugul sunt patimi ce vin de la diavolul, care este tatăl minciunii şi al oricărui vicleşug. Vai locului aceluia în care patimile acestea s-au înmulţit, căci nici un bine nu poate exista acolo. La ce bine să ne aşteptăm acolo unde oamenii se înşeală unii pe alţii? Căci acolo nu poate exista încrederea, fără de care unitatea societăţii nu poate rezista.
Aceleaşi patimi, precum se vede, au adus jurămintele cele potrivnice lui Dumnezeu şi asupra celor mai josnice lucruri prin invocările deşarte ale înfricoşătorului nume al lui Dumnezeu, cum ar fi: „pe numele lui Dumnezeu”, „vede Dumnezeu”, „martor este Dumnezeu” şi altele. Căci mulţi, fiind înşelaţi de oamenii mincinoşi şi vicleni, nu mai au încredere nici în cei ce spun adevărul. Şi, de aceea, oamenii sunt nevoiţi să-şi întărească dreptatea cuvintelor lor prin invocarea numelui lui Dumnezeu. Şi, astfel, neavând încredere unul în celălalt, depun jurământ, ceea ce a şi intrat în obicei; iar copiii de la părinţi, tinerii de la bătrâni, cei mai mici de la cei mai mari învaţă acelaşi lucru şi nu socotesc un păcat să invoce înfricoşătorul nume al lui Dumnezeu nici în privinţa celor mai josnice lucruri.
Cei mincinoşi şi vicleni, cu cât sunt mai ascunşi, cu atât sunt mai primejdioşi. Ei ştiu cum să-şi ascundă minciuna; cu limba vorbesc frumos, dar cu inima gândesc altfel; pe limbă au miere, iar în inimă au fiere; cu limba laudă, iar cu inima întind curse; cu buzele sărută, iar cu inima te vând.
Tocmai de la aceşti oameni rabdă mult cei sinceri, care nu pot şi nici nu vor în inimă să aibă una, iar pe limbă alta. Nu există rană mai vătămătoare ca aceasta pentru societate; dar, oricât de vicleni ar fi ei, viclenia lor tot va ieşi la iveală şi atunci oricine se va dezgusta de ei, ca de nişte leproşi. Să-şi aducă aminte cele scrise: Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul (Ps. 5, 6).
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Lupta intre carne si duh, Editura Egumeniţa)
Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi
Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei, în „Tâlcuiri la psalimi” pare că susține varianta Pământului Plat
https://danielvla.wordpress.com/2023/10/16/sfantul-atanasie-cel-mare-al-alexandriei-in-talcuiri-la-psalimi-pare-ca-sustine-varianta-pamantului-plat/
A trecut la cele vesnice Iosif Van Den Berg.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid025tkHCjR7fch4nQ13wGJtpqRFUs4aerfifiLefKHx2ZsBUJfZFwFAdxqrCcV3F81al&id=100001576842838&sfnsn=mo
Noi nu ştim să ne rugăm…
CUVIOSUL PÁRINTE IULIAN LAZÁR PRODROMITUL (1946- 10 marite 2023)
Oamenii se plâng azi că le merge greu. Unii ar vrea să se apropie de Dumnezeu și să ceară ajutor, dar motivează că nu au timp.
Marii duhovnici ne spun însă că ne putem ruga oriunde și-L putem găsi pe Dumnezeu „la orice oră”, pentru că El este foarte aproape de noi.
Noi suntem cei care nu conștientizăm atotprezența Lui și cât de mare este binecuvântarea de a fi tot timpul în comuniune cu El, cu Maica Domnului, cu Îngerul păzitor și cu sfinții. Trebuie doar să ne deschidem inima și să vorbim cu Dumnezeu ca și cu o persoană reală, spunându-I toatre grijile, necazurile și problemele noastre. Iată ce frumos spune Părintele Iulian Prodromitul: „Îl găsești, omule, pe Dumnezeu, Îl găsești. De ai necazuri, la orice oră trebuie să strigi: “Doamne, ajută-mă!” Și așa, oriunde te-ai afla, Îl ai pe Dumnezeu cu tine.”
Sfinții Părinți ne îndeamnă următoarele: “Să ai prezența lui Dumnezeu și frica Lui”. Adică oriunde te-ai afla, să fii, să te porți, să gândești cu conștiința că ești în fața lui Dumnezeu, ca așa și este, noi suntem în fața lui Dumnezeu.
Dumnezeu este nevăzut, necuprins de mintea omeneasca, și noi trăim, ne mișcăm, suntem și viem în El, dupa cum spune la Faptele Apostolilor. Dumnezeu este viu, lucrător, tot timpul aproape și gata să ne ajute. În mâna Lui stau toate, și viața și moartea.
Întotdeauna noi suntem în fața lui Dumnezeu, orice facem, orice gândim. Și Dumnezeu toate le vede și toate le aude, trebuie să ne gândim la lucrul ăsta tot timpul, mare este lucrul acesta…
Spunem că nu știm să ne rugăm. Dumnezeu nu vrea de la noi să citim zeci de acatiste și toată psaltirea de câteva ori pe zi, dacă mintea noastră zboară la alte lucruri. El vrea inima noastră, adică să-i vorbim direct și cu simplitate, să fim sinceri, fără să căutăm formule de adresare.
Este o rugăciune foarte frumoasă, pe care poate să o facă omul când se duce şi începe să vorbească cu Dumnezeu, când se duce în odaia lui să se roage, şi zice aşa: „Doamne, mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că-mi îngădui să vorbesc cu Tine”. Vorbeşti cu Dumnezeu atunci! Omul vorbeşte cu Dumnezeu! Ca să te gândeşti că vorbeşti cu Dumnezeu, e mare lucru. Dar vorbeşti cu Dumnezeu! Şi El vrea aceasta, El ne cheamă să vorbim cu Dânsul, că scris este: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt”. Aşa ne vrea Dumnezeu, să fim sfinţi; să ţinem aproape de El. Aşadar, te duci în odaia ta şi-ncepi: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că-mi permiţi să vorbesc cu Tine, Dumnezeu”.
Şi atunci îi spui toate lucrurile astea: „Iartă-mă, Doamne, că am greşit, şi eu am crezut că sunt singur, dar în faţa Ta le-am făcut, Doamne. Orice am gândit, orice am făcut, în faţa Ta s-a petrecut. Iar eu nesimţitor eram, şi la Tine nu mă gândeam”. Începe cu asta, acum. Şi-ajunge omul la frângerea inimii, la lacrimi şi parcă nu s-ar mai despărţi de Dumnezeu. Că vine harul lui Dumnezeu atunci, că vine darul lacrimilor, şi se gândeşte omul la viaţa lui şi zice: „Doamne, în faţa Ta s-a petrecut! Şi mă sfiesc de viaţa mea, mă sfiesc în faţa Ta când gândesc la viaţa mea. Orice am gândit, orice am făcut, în faţa Ta s-a petrecut”.
Şi-aşa este, în faţa lui Dumnezeu se petrec toate. De Dumnezeu nu ne ascundem niciodată. Nu suntem, n-am fost singuri. Orice am făcut păcat, orice bine, orice – în faţa lui Dumnezeu s-a petrecut. Şi tare frumoasă e rugăciunea asta, o rugăciune prin care ajunge omul la frângerea inimii şi la pocăinţă. Că ce vrea Dumnezeu de la noi? Să scoatem tot păcatul – asta e pocăinţa, să scoatem toate, toate păcatele pe care le-am făcut.
Pr. Iulian Lazăr, Rugăciunea de toată vremea, Editura Agaton, Făgăraș 2015, p.278-279
Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; (Luca 6:31).
Nici măcar rugăciunea nu poate salva persoana care trăiește nepăsător. Roagă-te ca Dumnezeu să te ajute să fii mântuit, dar tu însuți trebuie să lucrezi, să faci fapte bune cât poți de mult. Acesta este motivul pentru care Domnul, după ce a spus, cereți, căutați și bateți, acum ne dă o regulă generală cu privire la modul în care trebuie să trăiască un creștin – o regulă pe care exegeții Cuvântului lui Dumnezeu o numesc cu dreptate regula de aur: Cum ai vrea ca oamenii sa-ti faca, ce ar trebui să -ti facă — desigur, vrei ca oamenii să te iubească, si toți să-ți facă bine — atunci fă-le și tu la fel; de asemenea, ar trebui să faceți numai bine fiecăruia și tuturor. Vrei ca ceilalți să fie milostivi cu tine, să te binecuvânteze, să se roage pentru tine și să-ți ierte toate greșelile — pe toți, chiar și pe dușmanii tăi? Atunci faci la fel. În general, orice îți dorești de la alții, fă tu singur. Asta înseamnă să-ți iubești dușmanii ca pe tine însuți. Și dacă oamenii ar îndeplini această regulă a lui Hristos, atunci nu ar exista nicio ofensă, niciun proces, nici furt, nici crimă, nici discordie, nici războaie, nici sărăcie. Acesta este adevărul lui Hristos, care este de înțeles și este benefic pentru toată lumea!…
„În aceste cuvinte scurte”, spune Sfântul Gură de Aur, „Mântuitorul a arătat că virtutea este scurtă, convenabilă și cunoscută tuturor. El nu a spus: „Orice vrei de la Dumnezeu, fă la fel aproapelui tău”, ca să nu protestezi și să spui: „Cum este posibil asta? El este Dumnezeu, dar eu sunt om.” Dar El a pronunțat: „Ce vrei de la egalul tău, fă-o tu însuți aproapelui tău.” Ce poate fi mai simplu decât asta? Ce poate fi mai drept?” Căci în aceasta se află atât legea, cât și profeții — aceasta nu este o regulă în esență nouă. Acest lucru a fost predat în Legea Vechiului Testament, în Profeți și chiar legea naturii umane. Virtutea este inerentă omului; știm din conștiință ce trebuie să facem, așa că nu ne putem justifica prin invocarea ignoranței. Chiar și înțelepții păgâni, care nu l-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, au spus: „Nu face altora ceea ce tu însuți nu ți-ai dori”. Această lege este înscrisă de degetul lui Dumnezeu pe inimile tuturor oamenilor. „Sufletul uman este creștin prin fire”, spune Tertulian. Sfinții părinți care au înțeles toată puterea plină de har a acestei reguli prin experiență, au spus: „Viața și moartea depind de aproapele tău”. Dar chiar dacă virtutea este atât de firească și de aproape de inima omului, ea nu poate fi obținută fără dureri și ispite, care par insuportabile firii noastre păcătoase. De aceea zice Domnul: intră pe poarta cea strâmtă!
Pliante Trinity, nr. 801–1050
Traducere și adaptare
https://orthochristian.com/156629.html