Țiganii și  contribuția lor inestimabilă la propășirea României

Nu sunt rasist. Nu cultiv ura, cum fac antihriștii, instigându-ne să-i urâm pe ruși. Acum asistăm la un proces de dresare a populației, care e îndemnată să-i urască pe palestinieni și să-i iubească pe evrei din tot cugetul…Destui sunt aceia care cad în capcana asta propagandistică. Ura îndreptată împotriva oricărui semen al nostru este un păcat grav. Așa învață Sfânta Biserică Ortodoxă. Iubiți-i și respectați-i pe țigani la fel ca pe jidani, unguri, nemți, turci, slovaci și alte minorități conlocuitoare, cum ar spune Ceaușescu. Toți sunt făpturi ale lui Dumnezeu, chiar dacă sunt mulți care nu vor dă audă de acest Preasfânt Nume.

Dincolo de vorbele frumoase, să revenim la fapte. Vă spun ceea ce văd și trăiesc. Cu niște ani în urmă, în spatele casei mele s-a mutat o familie de țigani cu șase copii. Vrând, nevrând, am ajuns să le cunosc apucăturile și chiar obiceiurile.

Când țiganca era însărcinată și venea sorocul nașterii, plecau imediat în Franța. De ce? Pentru că acolo pentru un nou-născut primeau echivalentul a 500 de milioane de lei de la statul francez. Afacere profitabilă, nu? În acest răstimp puradeii erau trimiși la cerșit la două-trei stații de locul unde locuiau. Banii se adunau, reveneau în țară cu sume de bani considerabile și cumpărau casele românilor care locuiau la oraș, iar părinții lor trecuseră la cele veșnice. Așa am ajuns să trăim în țigănime și tineri noștri să se împerecheze cu țigănci sau țigani.

Orice etichetă ar fi lipită pe această etnie, eu și familia mea constatăm această situație reală:

1.Vecinii noștri cei buni ne fură roșiile din grădină, desi au o grădină bună, egală cu a noastră, ca dimensiune.

2.Vecinii noști ne fură cei mai frumoși cartofi, după ce i-am recoltat din grădină și i-am lăsat să se usuce.

3.Vecinii noștri ne ciordesc din lemnele de foc pentru iarnă.

4.Bunii noștri vecini intră în cămara noastră, despărțită de locuință, și ciordesc borcane cu zacuscă, cu dulceață, cu compoturi, cu tocană de legume. Șase copii trebuie hrăniți cu ceva. Sursă bună este și preotul (rașai, în țigănește). Niciunul nu lucrează, n-au o carte de muncă, o vechime, dar trăiesc mai bine decât mine, care am o contribuție de peste 40 de ani la sistemul de pensii. C-așa-i jocul pe la noi…

Presbiter Iovița Vasile