În fiecare ceas al vieţii noastre suntem asaltaţi de diavolii pierzători de suflete. Este acesta un adevăr ce nu mai trebuie demonstrat. Diavolul se arată biruitor asupra multor oameni tocmai prin faptul că reuşeşte să-i convingă că el nici nu există. Sfânta Biserică Ortodoxă ne învaţă cum putem fi biruitori asupra duhurilor celor întunecate. Ne învaţă şi ne dă şi mijloacele necesare. Mulţi dintre oameni manifestă o frică absolut nejustificată faţă de diavolul.
Sfântul Apostol Pavel scria Bisericii din Efes: ,,Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva domniilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, răspândite în văzduhuri’’ (Efeseni 6, 12). Aşadar, înţelegem din capul locului că Dumnezeu nu ne vrea defetişti, pasivi sau fricoşi în confruntarea noastră cu diavolul şi slujitorii lui. Dimpotrivă, ne îndeamnă să ducem lupta cea bună (I Timotei 6, 12; ). Celălalt Apostol, Sfântul Iacov, acelaşi lucru ne învaţă, scriindu-ne: ,,Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’ (Iacov 4, 7). În cele ce urmează, vom vedea cum putem birui pe cel rău.
Să avem încrederea neclintită că suntem robi ai lui Hristos, Care ne poartă de grijă. Domnul Iisus Hristos S-a confruntat de multe ori cu diavolul şi întotdeauna l-a biruit. El, Stăpânul, ne ajută şi nouă să biruim. Să ducem o viaţă curată, mergând regulat la biserică, unde primim învăţăturile folositoare pentru sufletele noastre. Ne vom spovedi de mai multe ori pe an curat, adică complet şi sincer, şi vom primi Sfânta Împărtăşanie, învingând piedicile pe care diavolul ni le ridică. Vom făptui binele de câte ori ni se iveşte prilejul, ştiind că diavolul nu poate suporta fapta bună, cum spunea Sfântul Antonie cel Mare. Ne vom îngriji de rugăciunile zilnice, fiindcă Însuşi Mântuitorul ne-a arăta că ,,acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post’’ (Matei 17, 21). Vom cerceta cât mai des calendarul bisericesc, pentru a ţine cum se cuvine Posturile rânduite de Biserică. Ne vom însemna cu semnul Sfintei Cruci. Cântarea de la Sfântul Maslu ne spune: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei’’. Sfântul Antonie cel Mare s-a rugat şi i s-a arătat calea de biruinţă asupra celui rău: smerenia. Socoteşte-te, asemenea Sfântului Apostol Pavel, cel dintâi dintre păcătoşii lumii (cf. I Timotei 1, 15) şi vei birui răutatea diavolului. Dacă ne vom întrarma cu aceste învăţături, nu ne vom mai teme de diavolul, chiar dacă ar veni asupra noastră cu toate cohortele de demoni ale iadului.
Presbiter Iovița Vasile