În mai multe rânduri mi s-au cerut lămuriri privitoare la cele două Calendare – iulian şi gregorian – aflate în uzul liturgic al Bisericii Ortodoxe. Până prin anii 1924 toate Bisericile Ortodoxe Locale îşi orânduiau Sfintele Slujbe şi Posturile după Calendarul iulian, adică după ,,stilul vechi’’. Patriarhul de-atunci al Costantinopolului, Meletie Metaxakis, în cârdăşie cu confraţii săi masoni, au impus Bisericilor adoptarea Calendarului papistaşilor, numit gregorian, după numele papei Grigore, cel care l-a introdus încă din 1582. O parte din Biserici, cele subliniate mai jos, au refuzat Calendarul papistaş, rămânând a-l folosi pe cel vechi, care corespundea exigenţelor ortodoxe al cultului. Celelalte, au introdus Calendarul papistaş şi astfel s-a rupt unitatea liturgică a Bisericii lui Hristos, prin cele 13 zile care se interpun între stilul vechi şi cel nou.
Odată adoptat, Calendarul papistaş creat o serie de neajunsuri, şi mă refer în primul rând la Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu neputinţă de stabilit în anumiţi ani, după regulile patristice. Pentru nesăbuinţa sa, Dumnezeu l-a pedepsit pe Meletie Metaxakis. Acesta a înnebunit şi-n rarele momente de luciditate exclama: ,,Vai mie, că am sfâşiat Biserica’’. Răul însă fusese făcut şi el persistă până în ziua de azi. Dacă sinodul tâlhăresc din Creta ar fi fost unul ortodox, problema Calendarului şi a restabilirii unităţii liturgice în Ortodoxie ar fi fost rezolvată în 15 minute. Nu s-a vrut, deoarece aceia care stăteau în umbră s-au opus, având interesul să lovească şi să dezbine şi mai mult Sfânta Ortodoxie. Iar pseudo-ierarhii prezenţi s-au aliniat cu slugărnicie acestui comandament străin de Biserică. Acestea sunt Sfintele Biserici Autocefale:
-Biserica Ortodoxă Rusă.
-Biserica Ortodoxă Română
– Biserica Ortodoxă a Greciei
– Biserica Ortodoxă Sârbă
– Biserica Ortodoxă Bulgară
– Patriarhia de Constantinopol, de care ţine şi Biserica din Muntele Atos, careslujeşte după Calendarul vechi, iulian.
– Biserica Ortodoxă Georgiană
– Patriarhia Antiohiei
– Patriarhia Alexandriei
– Biserica Ortodoxă din Polonia
– Biserica Ortodoxă din Albania
– Biserica Ciprului
– Patriarhia Ierusalimului
– Biserica Ort. din Cehia și
Biserica Ortodoxă reprezintă 4 % din populaţia globului şi 12% din numărul ,,creştinilor’’.
1.Cele 14 Bisericii autocefale alcătuiesc laolaltă Biserica lui Hristos, deoarece sunt în comuniune liturgică şi euharistică unele cu altele.
2. Stiliştii din România, care ţin de mănăstirea Slătioara, nu au comuniune cu niciuna din Bisericile acestea locale, nici măcar cu una din cele care se conduc după Calendarul vechi iulian. Aceasta înseamnă că sunt în afara Bisericii lui Hristos sau, cu alte cuvinte, sunt schismatici şi nu trebuie să-i urmăm.
3.Cei care oscilează între Biserica noastră, în care coexistă cele două Calendare, şi stilişti, ar trebui să se gândească bine şi să se îndrepte spre Biserică, nu spre schismaticii stilişti. Faptul că aceştia ţin Calendarul corect, cel iulian, este cu totul irelevant, din moment ce sunt în afara Bisericii. Merită să ne periclităm mântuirea urmându-i numai pentru că ţin Calendarul vechi? Nu sunt recunoscuţi de niciuna din Bisericile locale Autocefale care se conduc după Calendarul vechi şi asta spune totul despre ei.
4.În privinţa Sărbătorii Învierii Domnului, trebuie să relevăm că toate cele 14 Bisericii Autocefale o sărbătoresc la aceaşi dată, după cum s-a statornicit la Sinodul I Ecumenic din 325. Data începerii Postului Paştilor, ca şi durata lui, e aceeaşi pentru toţi; data Sfintelor Paşti e aceeaşi; Înălţarea Domnului o săbătorim toţi împreună; Pogorârea Sfântului Duh e prăznuită deodată în toată Ortodoxia.
Concluzii. Credincioşii se pot mântui slujind lui Dumnezeu după oricare din cele două Calendare. Determinant în mântuirea noastră nu este Calendarul, ci apartenenţa noastră la Biserica lui Hristos, respectiv comuniunea cu aceasta.
Presbiter Ioviţa Vasile
Revenind la sinodul tâlhăresc din Creta, pe lîngă revenirea la vechiul calendar, se mai putea rezolva și altele, ieșirea din organizații oculte precum c.m.b (consiliul mondial al ereziilor), c.e.b (consiliul ecumenic al ereziilor) s.a structuri de acest gen
Nu ies ei din organismele alea satanice, acolo se simt bine. E compatibilitate intre ei.
Revenirea la vechiul calendar s-ar putea face si acum, dupa cum a procedat si Biserica Poloniei. Cine s-o faca? Doamne ajuta.
Preţul timpului
Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea! Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt! Am trăi cu o intensitate şi cu o profunzime pe care altfel nu am putea să le atingem vreodată. Dar nu suntem conştienţi de ceea ce reprezintă momentul prezent. Trecem de la trecut la viitor fără să trăim cu intensitate momentul prezentului. Dacă am fi conştienţi de aceasta, cum ne-am trata unii pe alţii, şi chiar pe noi înşine!
Experienţa arată că în faţa morţii orice resentimente, amărăciuni, antipatii reciproce se şterg şi dispar. Moartea este prea mare faţă de ceea ce ar trebui să ne apară nesemnificativ chiar şi la scara vieţii vremelnice. Văzând moartea din acest unghi, gândul şi aducerea aminte de moarte ar fi singura putere ce ar face ca viaţa să fie intensă. A trăi pentru a fi la înălţimea morţii, a trăi în aşa fel încât, oricând ne-am întâlni cu moartea, să ne găsească pe culme, pe creasta valului, nu în groapă, pentru ca ultimele noastre cuvinte să nu fie inutile şi ultimul nostru gest să nu fie zadarnic!
Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, 2010
Există Cineva care cunoaşte toate grijile noastre
Pacea nu există. Pace nu a fost niciodată, căci Domnul n-a adus în lume pace, ci sabie, iar aceasta taie în profunzime. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă, numai în Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu singura cunoaştere de folos, şi sufletul vostru va dori să trăiască în pace numai cu Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu şi pentru oameni în Dumnezeu. Domnul să vă umple de înţelepciune! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate. Faptul că suntem în Biserica Sa nu este meritul nostru, ci darul lui Dumnezeu. Citiţi cu luare-aminte viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. El vă va linişti, el vă va ajuta.
Există Cineva care cunoaşte toate grijile noastre, căci de la faţa Lui nu se poate ascunde nici o îngrijorare. El ştie că grijile ne pricinuiesc suferinţă. De aceea, vrea să ne ajute întotdeauna. El ne-a făgăduit că va lua asupra Sa toate grijile noastre. Oare putem dori ceva mai mult? El vrea să îndepărteze tot ceea ce ne apasă pe noi. El vrea să ne deschidă un drum acolo unde noi nu mai vedem nici o cale de ieşire. El vrea să ne ajute şi să schimbe toată situaţia care ne împovărează. De aceea, încredinţează-I Lui toate grijile tale. Mulţumeşte-I pentru că El le ia pe toate asupra Sa şi îţi trimite ajutorul Său în toate necazurile tale. În acest fel, inima ta se va umple de pace.
Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 21-22
A ierta pe păcătos înseamnă a-i reda viaţa deplină
Ai citit în Evanghelie aceste spuse ale lui Hristos: tot păcatul şi toată hula se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta oamenilor nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Şi întrebi: ce este hula împotriva Duhului Sfânt? Este hula împotriva adevărului şi vieţii care este de la Dumnezeu Duhul Sfânt.
Necredinciosul, care urăşte şi prigoneşte adevărul lui Dumnezeu, huleşte împotriva Duhului. Sinucigaşul, care urăşte şi ucide viaţa din sine, huleşte împotriva Duhului. Fiindcă Duhul este numit Duhul adevărului şi Dătătorul de viaţă, în Evanghelia după Ioan scrie că Domnul Hristos l-a numit de trei ori pe Duhul Sfânt Duhul Adevărului (14, 26; 15, 26; 16, 13). Deci, cine tăgăduieşte şi batjocoreşte adevărul tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Duhul Sfânt, tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Dumnezeu, Care e duh şi adevăr.
……..
Ca o altă hulă împotriva Duhului Sfânt este urârea vieţii proprii şi răpirea vieţii proprii. Duhul Sfânt Se numeşte Dătătorul de viaţă, Dăruitorul vieţii. Când omul primeşte viaţa de la Dătătorul de viaţă, însă din neştiinţa obârşiei acestui dar nu este recunoscător faţă de Dumnezeu, i se poate ierta. Chiar şi când cineva primeşte viaţa de la Duhul vieţii, şi ştie de unde a primit acest lucru de mare preţ, şi totuşi nu e recunoscător, i se poate ierta. Dar când cineva primeşte viaţa de la Duhul vieţii şi o leapădă cu dispreţ, aceluia nu i se poate ierta nici în lumea aceasta, nici în cealaltă.
Pentru a înţelege acest lucru trebuie să înţelegem mai întâi ce înseamnă a ierta. A ierta pe păcătos înseamnă a-i reda viaţa deplină, a-i dărui din nou viaţa: însă când cineva nu doreşte viaţa, ba o mai şi urăşte şi o dispreţuieşte, Dumnezeu nu are altceva să-i dea. De asta este şters din Cartea celor vii.
Roagă-te lui Dumnezeu să te păzească pe tine şi pe ai tăi de aceste păcate de neiertat, care înseamnă o nebunească răzvrătire a făpturii împotriva Făcătorului.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia – Press, 2002, p. 39
Zece minute nu-i dai lui Dumnezeu…?!
Parintele Gherghe Calciu, Mucenicul lui Hristos
Multă lume îmi spune : « Părinte, nu mă rog. Mă rog seara, dar dimineaţa nu mai am timp să mă rog ». Şi mă gândesc : rugăciunile începătoare, adică Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Prea Sfântă Treime şi Tatăl nostru durează trei minute. Dacă mai adaugi Crezul, Psalmul 50 şi o rugăciune către Maica Domnului, mai fac cinci minute. În total zece minute, să zic ! Zece minute nu-i dai lui Dumnezeu…?!
Toată viaţa ta stă în mâinile diavolului, căci toate guvernele şi toate legislaţiile sunt demonice. N-au nimic de-a face cu Dumnezeu. De aceea ne rugăm ca Dumnezeu să dea gândul cel bun conducătorilor ţării, să-i facă credincioşi. Demonismul acesta se resimte la nivel social. La patron – dacă patronul este un speculant – la întreprindere, oriunde lucrezi, lucrezi pentru diavol, adică pentru bunul tău trai.
Lucrezi să-ţi câştigi viaţa ta de la o lume demonizată, stăpânită de demoni. Ei bine, rugăciunea ta de dimineaţă este momentul tău de despărţire de tot demonismul lumii. Îi ceri lui Dumnezeu să te apere în ziua aceea de ispite, de mânie, de accidente, pentru că astăzi eşti şi mâine poţi fi mort.
Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem pune nici piciorul drept înaintea piciorului stâng, ca să facem un pas. De aceea, rugăciunea noastră trebuie să fie continuă ; dimineaţa mulţumim lui Dumnezeu pentru că patul acesta n-a fost mormânt pentru păcatele noastre, iar seara, la fel, mulţumim lui Dumnezeu pentru încă o zi care a trecut.
Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu 2009
Sculându-vă dis-de-dimineaţă, cercetaţi-i pe cei suferinzi dintre voi
„Imediat ce vă treziți, spune Cuviosul Antonie cel Mare, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să cercetați pe cei bolnavi. Cel bolnav, pentru că trece printr-o situație deosebită, este împins mai lesne spre păcat, are ispite, întristare și îi vin gânduri deșarte. Firea lui este mai neputincioasă, de aceea are nevoie de sprijin și de mângâiere. Atunci când îl cercetezi de dimineață, va prinde curaj și altfel va înfrunta greutățile zilei”.
Îndemnându-ne să îi vizităm pe cei suferinzi, Cuviosul Antonie nu vrea să spună că trebuie să mergem și să căutăm peste tot acolo unde există bolnavi, ci se referă doar la cei care se află în preajma noastră, aproape de noi. …… Boala înlocuiește rugăciunea, pe care nu o putem face, ține loc de participare la slujbe, la care nu putem merge, înlocuiește faptele credinței, ale luptelor duhovnicești, postul, atunci când bolnavi fiind trebuie să mâncăm. Atunci când suntem bolnavi, cu puțină anafură ne „achităm” toate datoriile noastre față de Dumnezeu.
Diavolul, însă, pe toate ni le înfățișează anapoda și ne pricinuiește deznădejde. Aceasta nu trebuie să se întâmple. Boala pe care Dumnezeu ne-o trimite este măsurată până la ultima picătură pentru noi, care căutăm mântuirea. Nu se poate să devenim desăvârșiți fără suferință – mai ales atunci când boala survine pe neașteptate –, care ne smerește în fața celorlalți tocmai prin faptul că avem nevoie de ajutorul lor, neputând trăi izolați.
Așadar, atunci când ne îmbolnăvim, să cunoaștem că aceasta este încercarea noastră, scara noastră către Cer, și că este necesar să ne „tocim” pe noi înșine și, atât cât putem, să nu cerem ajutorul celorlalți. Să ne asemănăm Domnului și sfinților care nici mângâiere nu au căutat, nici ușurare în greutatea suferinței lor. De asemenea, să fim adevărați atleți ai postului. Să nu cerem ușor dezlegare ori mâncăruri alese pe care niciodată nu le-am gustat. Trebuie să fim foarte atenți, ca nu cumva, în loc să ne sfințim, să cădem în prăpastie și să ieșim fără cununa biruinței.
Dacă citim viața Cuviosului Antonie vom vedea că, prin cuvântul „bolnavi” îi denumește pe cei care suferă de boli trupești și, mai înainte de toate, pe cei bolnavi psihic ori duhovnicește, care nu pot să înfrunte încercările și sănătatea lor șubredă. Boala noastră duhovnicească o reprezintă patimile, păcatele, gândurile deșarte, înșelările… Cel care are gânduri deșarte nu are echilibru sufletesc, are boli duhovnicești. Iar cel care păcătuiește nu este sănătos trupește. De aceea, cei suferinzi sunt, de obicei, cei mai protejați în rândul unei obști, fie că suferă de o boală grea precum cancerul, fie de o simplă durere de dinți. Bolnavul are nevoie de îngrijire specială și nu putem să trăim fără el, fiindcă Dumnezeu ne-a făcut părtași suferinței lui.
Obștea nu este ajutată atunci când cel aflat în suferință este tratat cu asprime și nepăsare. Fiindcă bolnav nu este doar unul sau altul; în realitate, toți suntem bolnavi. Poate că nu suntem bolnavi astăzi, dar mâine ori poimâine vom suferi și noi la rândul nostru. Așadar, toți suntem bolnavi și avem nevoie de medic, după cum spune Domnul Însuși. De aceea, o veche și frumoasă tradiție în rândul monahilor este aceea de a-i vizita dimineața pe frații aflați în suferință.
Însă cercetarea celor bolnavi nu trebuie să se facă fără știrea starețului ori a personalului medical, fiindcă este posibil ca bolnavul să resimtă oboseala vizitelor noastre prea dese. Unitatea obștii, care este un singur trup, este foarte importantă. Fiecare dintre noi are nevoie de ajutorul celuilalt, însă doar cât să ne sprijinim reciproc și să nu mergem înspre mai rău. Atunci când fratele nostru devine dependent de prezența noastră zilnică, îi facem mai mult rău decât bine și nu îl ajutăm să se ridice.
Extras din Viață mistică și reguli ascetice – Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Editura Indiktos, Athena, 2011
Sfinte Cuvioase Antonie Cel Mare roaga-te lui Hristos Domnul pentru noi nevrednicii!
Mulțumire îți aducem pentru dragostea și ajutorul tău, Mare făcător de minuni!
170 de capete din învăţăturile despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare- selecţie
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie)
Se cuvine ca oamenii să se nevoiască să-şi îndrepteze viaţa şi obiceiurile după adevăr şi cuviinţă. Căci împlinind ei acest lucru, cunosc uşor cele dumnezeeşti. Cine cinsteşte pe Dumnezeu din toată inima şi credinţa, pe acela şi Dumnezeu îl ajută ca să-şi stăpânească mânia şi pofta. Căci pricina tuturor relelor este pofta şi mânia.
***
După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase.
***
Dă-ţi seama că trebuie să te arăţi oamenilor neîncetat. Dar prin purtarea cea bună şi prin fapte. Căci şi bolnavii află şi cunosc pe doctorii binefăcători şi izbăvitori, nu din vorbe, ci din fapte.
***
Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosinţă, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreţ şi cele asemenea. Căci aceasta este avuţia sufletului care nu poate fi furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea, şi să nu judeci pe nimeni sau să zici: cutare este rău şi a păcătuit; ci mai bine este să-ţi cauţi de păcatele tale şi să priveşti în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu. Căci ce ne priveşte dacă altul este rău?
***
Numai dacă am fost încercaţi de supărări, simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat şi nu mănâncă cu plăcere cel ce n-a flămânzit; de asemenea nu doarme cu plăcere cel ce n-a priveghiat îndelung şi nu simte bucuria cel ce mai întâi nu s-a întristat. Tot aşa nu ne vom bucura de bunurile veşnice, dacă nu vom dispreţui pe cele vremelnice.
***
Cuvântul care are înţeles şi este folositor sufletului, este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba cea deşartă, care caută să măsoare cerul şi pământul, mărimea soarelui şi depărtarea stelelor, este o născocire a omului care se osteneşte în deşert. Căci căutând cele ce nu folosesc nimic, osteneşte în zadar, ca şi cum ar vrea să scoată apă cu ciurul. Deoarece este cu neputinţă oamenilor a afla acestea.
***
Precum după ce ai ieşit din pântece, nu-ţi mai aduci aminte de cele de acolo, tot aşa nici după ieşirea din trup, nu-ţi mai aduci aminte de cele din trup.
***
Trupul vede prin ochi; iar sufletul prin minte. Şi precum trupul fără ochi e orb şi nu vede soarele, care luminează tot pământul şi marea, nici nu se poate bucura de lumină, aşa şi sufletul, dacă nu are minte bună şi vieţuire cuvioasă, este orb şi nu înţelege pe Dumnezeu, Făcătorul şi binefăcătorul tuturor, şi nu-L preamăreşte, nici nu va putea să se bucure de nestricăciunea Lui şi de bunurile veşnice.
***
Numai un lucru nu este îngăduit omului: acela de-a fi nemuritor cu trupul. Să se unească cu Dumnezeu îi este îngăduit, dacă va înţelege că poate. Căci voind şi înţelegând, crezând şi iubind, prin buna vieţuire omul ajunge împreună vorbitor cu Dumnezeu.
***
Numai pe om îl ascultă Dumnezeu şi numai omului se arată, fiind iubitor de oameni oriunde ar fi. Şi iarăşi, numai omul este închinător vrednic al lui Dumnezeu. Pentru om numai se schimbă Dumnezeu la faţă.
***
Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmaşul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoştinţa de Dumnezeu: să-I urmezi Lui cu smerită cugetare şi printr’unele ca acestea. Iară lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte.
Extras din Filocalia– Vol. I, Ediţia II, Pr. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutul de Arte Grafice “Dacia Traiană” S.A., Sibiu, 1947
Dumnezeu va da rezolvarea
SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL
Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuinţă de multă răbdare şi atenţie, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească iţele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlceşte cu răbdare. Această situaţie nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura. Pe la anii 1860, fiindcă în Sfântul Munte exista multă armată turcească, în Mănăstirea Iviron nu rămăsese niciun monah pentru o perioadă de timp. Părinţii plecaseră, unii cu Sfintele Moaşte, alţii ca să ajute în Revoluţie. În Mănăstire venea numai un monah de departe care mătura şi aprindea candelele. Înlăuntrul şi în afara mănăstirii era armată turcească, iar acel sărman călugăr mătura şi spunea: „Maica Domnului, oare cât va mai dura situaţia aceasta?”. Odată, pe când se ruga cu durere Maicii Domnului, vede că se apropie de el o femeie- era Maica Domnului- care strălucea şi din chipul ei ieşeau raze de lumină. Ea îi luă mătura din mână şi îi spuse: „Tu nu ştii să mături bine. Voi mătura eu”. Şi a început să măture. Apoi a dispărut în Altar. În trei zile au plecat toţi turcii. I-a alungat Maica Domnului.
Dumnezeu va arunca departe tot ceea ce nu este corect, precum ochiul aruncă orice gunoaie din el. Diavolul lucrează, dar lucrează şi Dumnezeu şi valorifică răul, transformându-l în bine. De pildă, unii oameni sparg plăcile, dar Dumnezeu le ia şi face din ele un mosaic frumos. De aceea nu vă necăjiţi nicidecum, deoarece deasupra a toate şi a tuturor este Dumnezeu, Care stăpâneşte peste toate şi va aşeza pe fiecare pe scăunelul său ca să dea răspuns de ceea ce a făcut, când îl va şi răsplăti potrivit cu cele făcute. Vor fi răsplătiţi cei ce au ajutat o situaţie şi va fi pedepsit cel ce face răul. În cele din urmă, Dumnezeu va pune lucrurile la locul lor, dar fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate.
Astăzi unii încearcă să dărâme credinţa, de aceea iau încet-încet câte o piatră, ca să prăbuşească clădirea credinţei. Însă cu toţii suntem responsabili pentru prăbuşirea aceasta. Nu numai aceia care iau pietrele, ci şi cei care vedem că se dărâmă şi nu încercăm să o sprijinim. Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat.
Lumea crede uşor un om care are darul de a convinge.
– Părinte, poporul este ca o fiară.
– Eu nu mă plâng de fiare. Vezi, animalele nu pot face mare rău, deoarece nu au minte, în timp ce omul care se îndepărtează de Dumnezeu se face mai rău decât cea mai mare fiară. Face mult rău. Oţetul cel mai tare se face din vinul stricat. Celelalte oţeturi artificiale nu sunt aşa de tari… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers. Atunci face un rău îndoit celorlalţi, ca şi gândul trupesc atunci când va lupta împreună cu trupul. Atunci va face mai mare rău în trup. Ca diavolul să lucreze împreună cu un astfel de om, trebuie ca acesta să fie abil, să aibă intenţie rea, răutate.
În continuare- Doamne fereşte-, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedica în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte. Se va ridica încă puţină furtună şi va arunca afară cutii de conserve, gunoaie, toate cele nefolositoare, dar după aceea se vor lămuri lucrurile. În această situaţie, veţi vedea, unii vor avea plată curată, iar alţii îşi vor achita datoriile. Lucrurile se vor petrece astfel încât nu se va mâhni nimeni pentru necazul prin care vor trece- chiar dacă nu toţi vor spune Slavă Ţie, Dumnezeule!
Cât de mult ne iubeşte Dumnezeu! Acestea care se fac astăzi[1] şi cele pe care se gândesc să le facă, dacă se făceau acum douăzeci de ani, când lumea avea mai multă neştiinţă duhovnicească, ar fi fost foarte greu. Acum însă lumea ştie, Biserica s-a întărit. Dumnezeu îl iubeşte pe om, care este făptura Sa, şi se va îngriji pentru cele de care are trebuinţă. Ajunge numai ca omul să creadă şi să împlinească poruncile lui Dumnezeu.
[1] S‑a spus în iunie 1985.
Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
Multumim. Interesant. Dar cea mai buna dovada pentru cei care au trecut pe calendarul gregorian, si ca nu sunt in greseala, nu poate fi vedenia/instintarea Sf. Iosif Isihastul cand a primit glas de sus sa se tina de Patriarhia Constantinopolului ?
Asa este. Cand va voi Dumnezeu, se vor gasi niste arhierei care sa hotarasca. Trecerea pe calendarul iulian nu sta in puterea naostra, a preotilor, calugarilor si mirenilor.
Este o serioasă problemă schimbarea calendarului făcută de Biserica ortodoxă română în 1924, schimbare făcută la indemnul subtil al masoneriei internaționale (sinagoga satanei) făcut de infiltrații ei în patriarhia de la Constantinopol , patriarhul Bisericii ortodoxe romane ,Miron Cristea pe atunci ,la rândul său fiind mason infiltrat în biserică. Aceasta schimbare calendaristica a fost făcută de dușmanii lui Hristos , cu scopul ulterior de a forma consiliul mondial al bisericilor (CMB) ,pentru a pregăti religia lui antihrist.
Biserica Ortodoxă Română , prin acea schimbare calendaristica se abate de la ortodoxie ,nerespectând porunca Sfintei Biserici Creștin-Ortodoxe Universale care îndeamnă la a păzi cele patru posturi de peste an , adică Postul Paștelui, Postul Sfinților Apostoli,Postul Adormirii Maicii Domnului și Postul Nașterii Domnului.Asemenea și miercurile și vinerile de peste an.
Pentru că din cauza schimbării calendaristice din 1924, având calendarul gregorian și păstrând data serbării Paștelui după calendarul patristic ortodox (Iulian), in anumiți ani se stabilește Postul Sfinților Apostoli mai scurt decât a fost el stabilit (ca limita de cel puțin 8 zile) de către Sfinți Părinți în Sinodul Ecumenic. Iar in anumiți ani Postul Sfinților Apostoli este chiar desființat.
In cazul in care Biserica Ortodoxă Română , ar modifica și Pascalia după model gregorian-papistasesc ,atunci iar ar cădea în abatere de la ortodoxie , sărbătorind Pastele in anumiți ani în aceeași perioadă cu iudeii ,așa cum fac catolicii.
Cine nu ascultă de canoanele Sfinților Părinți și de poruncile Sfintei Biserici Creștin-Ortodoxe , nu respectă posturile stabilite de Biserică nu este oare schismatic ?
Daca Minciuno- Patriarhul Daniel, ar indemna pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Române , să nu postească miercurea și vinerea , credincioșii ce ar trebui să facă să asculte de Patriarhul eretic și să nu mai postească miercurile și vinerile ,sau să asculte de porunca Sfintei Bisericii Crestin-Ortodoxe Universale și să postească ?
Ascultarea făcută către un ierarh ,trebuie făcută dacă acel ierarh ascultă la rândul său de Hristos. Dacă un Ierarh este răstălmăcitor , eretic , credincioșii nu trebuie să îi dea ascultare.
Schimbarea calendarului ,nu înseamnă schimbarea unei dogme de credință , dar înseamnă răstălmăcirea predaniei bisericești , neascultare față de Sfinții Părinți și Sfânta Biserică Ortodoxă.
In ceea ce priveste Mitropolia Slătioara este posibil sa fie o problemă în ceea ce privește hirotoniile făcute de un singur episcop (Galaction Cordun), in mod normal hirotoniile trebuiesc făcute de trei sau cel puțin doi episcopi.(așa scrie in Canoanele Sfinților Apostoli din Pidalion)
Este posibilă însă cu iconomie și de un singur episcop, să fie făcute hirotoniile , dar numai în vreme de prigoană, când din cauza prigoanei nu se pot aduna ,trei sau doi episcopi. Cei de la Slătioara așa au spus că din cauza prigoanei anti-crestine , episcopul Galaction Cordun a fost nevoit să hirotonească el singur.
Dar cu episcopul Galaction Cordun ,problema este că a slujit ca episcop al Biserici Ortodoxe Române și după schimbarea calendarului din 1924 , până în anii 50′. Deci și el a fost o vreme schismatic.
Cei de la Mitropolia Slătioara mai au și problema primirii credincioșilor botezati de noii calendaristi prin taina mirungerii,pe motiv că preoții care țin calendarul nou, nu au har .
Problema este , episcopul Galaction Cordun ,a avut har atunci când a făcut hirotoniile ? El slujind in Biserica Ortodoxă Română și după ce a schimbat greșit calendarul.
Este o situație foarte grea în Romania in ceea ce privește Biserica Creștin-Ortodoxa.