„Să ştii că dacă focul se aprinde în tine și arde alți oameni, Dumnezeu va cere din mâinile tale sufletele acelora pe care le-a ars focul tău. Și chiar dacă nu aprinzi singur focul, dar eşti de acord cu cel care îl aprinde, și ești chiar mulțumit de aceasta, la Judecată vei fi considerat complice al lui.”[omilia ascetica a Sf.Isaac Sirul nr.51]
Înţeleaptă gândire a unui Sfânt mult-iubit, care ne ajută să medităm la răul pe care semenii noştri, aparent în acelaşi duh cu noi, dintr-odată îşi ies din fire şi simt nevoia să apere în virtutea unui fals bine, pe minciuno-acriviştii a căror lucrare rămâne în conştiinţa noastră trează, căci răul făcut de aceştia mişăcării antiecumeniste a fost imens. Pe mulţi i-au atras în înşelare şi schismă, unii întorcându-se cu sufletele zdruncinate la duhovnicii avuţi înainte de îngrădirea de erezie. În obştea în care au revenit din peregrinare, aceştia au devenit brusc exemplul negativ, pentru toţi cei care aveau în gând poate să se îngrădească de erezia propovaduită de pseudo-ierarhii semnatari ai documentelor eretice de la Kolymbari, Creta.
Se spune că ceea ce cultivi, aceea eşti! Un adevăr care nu mai trebuie demonstrat. Nu vorbeşti plin de invidie şi vicleană evlavie, dacă nu sunt în tine. Oare toată lupta noastră nu a reuşit sa cizeleze şi să finiseze cugetele, redandu-le frumusetea cea dintâi? Îi cunoaştem pe cei care sunt lângă noi îndeajuns ca să avem un grăunte de încredere în ei? “Se pare că adâncul ticăloşiei, al mizeriei umane şi al răului, nu este răutatea pe faţă sau mizeria dezgolită, ci amestecul cu aparenţa bună, sau porcul întors la voma sa: cunoscătorul care, având cunoştinţa binelui, face răul cu perversiune, amestecând răul cu binele, încât nici el nu mai ştie ce este bun şi ce este rău. Amestecul grotesc şi abject de bine şi rău, căruia nu-i mai poate da nimeni de cap, este culmea răului. Autentic în amândouă şi, cu adevăr, fals, în amândouă!
De multe ori ne mirăm cum este posibil ca urâciunea pustiirii să ajungă tocmai în locul cel sfânt, ne mirăm cum ticăloşia diabolică, răul şi negaţia, pot să atenteze frontal, radical şi fiinţial la bine, adevăr şi puritate absolută. Tocmai acesta e secretul, punctul pe i sau importanţa acestei sintagme: urâciunea pustiirii nu este urâciune adevărată dacă nu ajunge chiar în locul cel sfânt! Ea nu este cu adevărat urâciune şi nu-şi merită numele decât dacă ajunge la acea măsură, dacă înfruntă totul, dacă se opune pe faţă, dacă sfidează binele, puritatea, fiinţa şi Absolutul!” (“Adâncul Răului” – p. 88-89 -Pr.Prof.Dr.George Remete).
Dr. Gabriela Naghi
Din păcate încă un ierarh recunoaște schisma din Ucraina, este vorba de Ips Hierotheos Vlachos
Fie sanatos. Doreste cu tot dinadinsul sa devina si el schismatic. De la specimenii acestia nu te poti astepta la nimic bun.
Doamne ajuta.
Avem incredere in Dumnezeu, Sfintia Voastra, ca nu ne va parasi. Nu spune Apostolul Pavel: „„Noi întru toate suntem necăjiţi, dar nu striviţi, în stări fără ieşire, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi dar nu părăsiţi, doborâţi dar nu nimiciţi” (II Corinteni 8, 9).
Constatam ca nu toate siturile care isi spun ortodoxe s-au bucurat alaturi de noi de victoria Parintelui Ioan Ungureanu impotriva MMB. Media nu a semnalat nici ea nimic, o adevarata „omerta”.
Acestea in fapt, ca si cele ale minciuno-acrivistilor, se conformeaza de la vladica la opinca, indicatiilor venite de sus, servind cu promptitudine scopurilor structurii eretice ecumeniste, al carei tel este zdrobirea celor care lupta cu curaj, tarie si sinceritate prin Harul lui Dumnezeu, impotriva cancerului ecumenist, care a metastaziat imbolnavind de moarte madularele Bisericii.
Falsa bunatate este cel mai mare semn al vicleniei, mai ales pentru faptul ca, pentru o vreme, aceasta ia chipuri dintre cele mai nobile. Viclenia care implica savarsirea raului sub chipul binelui, ceea ce o face mai vrednica de pedeapsa decat savarsirea vadita a raului.
De cei rai ne putem feri singuri, caci lucreaza faptele lor pe fata, insa de cei vicleni ne poate pazi doar Dumnezeu, noi neputand cunoaste gandurile lor ascunse. De aceea, gasim scris: „Dumnezeu destrama planurile celor vicleni si cu mainile lor nu pot sa izbandeasca. El prinde pe intelepti in istetimea lor si sfatul celor inselatori iese prost. Ziua, in amiaza mare, dau de intuneric si umbla ca pe timp de noapte, in ceas de zi” (Iov 5, 12-14).
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul spunea că: ,,Lumea merge urât astăzi, pentru că toţi spun mari „adevăruri”, care însă nu corespund cu realitatea. Cuvintele dulci şi marile adevăruri au valoare atunci când ies din guri adevărate şi prind rădăcină numai în oamenii binevoitori şi în cei cei care au minte curată…. adevărul este adevăr, dar dacă vreodată spui adevărul fără discernământ, acesta nu mai este adevăr…. Cel ce are mult discernământ, are dragoste nobilă, jertfire de sine şi smerenie, şi chiar adevărul cel amar îl spune cu multă simplitate şi îl îndulceşte cu bunătatea sa, folosind astfel foarte eficace prin cuvintele sale dulci, precum medicamentele amare folosesc mai mult decât siropurile dulci.’’
Prietenul sincer iti va oferi încredere, respect, iubire, fidelitate, loialitate, şi va dori ca măcar încrederea şi respectul să fie reciproce!…oare cati prieteni sinceri avem in jurul nostru, cati oare nu ne-au dezamagit sau inselat in decursul timpului?
Cati dintre cei care erau alaturi de noi, nu ne-au tradat increderea, si s-au intors cu ura nedisimulata impotriva noastra?
Au fost oare vreo clipa sinceri cu noi?
Trebuie, aşadar, să admirăm curajul unui om de a fi sincer, de a marturisi drept Adevarul într-o lume în care falsitatea, minciuna, viclenia sunt la ele acasă. Ca să fii sincer trebuie să ai curajul să lupţi pentru ca adevărul să învingă întotdeauna, chiar dacă ai de înfruntat multe greutăţi, chiar dacă îţi faci mulţi duşmani şi chiar dacă îţi pricinuieşti mult rău ţie însăţi/ însuţi. Ca să rămâi sincer trebuie să lupţi din răsputeri cu minciuna care acaparează tot mai mult sufletele oamenilor din jurul tău.
„*Doar harul divin ne poate schimba. Noi nu putem face nimic singuri. Harul ni le va da pe toate, dar noi trebuie să încercăm să ne micșorăm egoismul și iubirea de sine, să fim smeriți, să ne dăruim lui Hristos, și toate cele contrare pleacă – trupești și sufletești.”[Monahul Patapios Kavsokalivitul]
Un om sincer este un om sensibil, un om cu suflet de copil, fiindcă copiii sunt sinceri, fără viclenie în suflet, au sufletul pur şi curat. Iar Dumnezeu iubeşte oamenii sinceri, fiindcă tare îi sunt urâcioase minciuna şi viclenia.
„Copiii sunt ochii lui Dumnezeu, în două sensuri: (1) În sensul că, prin ei, Îl putem vedea pe Dumnezeu, şi, totodată, (2) în sensul că, prin ei, vedem privirea lui Dumnezeu, observând faptul că suntem văzuţi de Dunmnezeu.
În acest al doilea fel, ochii copiilor nu sunt angelici ori serafici, ci sunt neînduraţii ochi de gheaţă. Putem înţelege această calitate dumnezeiască a ochilor copiilor dacă înţelegem că orice condamnare umană poate fi recuzată; în schimb, dacă te-a condamnat un copil, eşti pierdut. La condamnarea ochilor copilului nu mai există recurs. Ei sunt ochii lui Dumnezeu nu în sensul că, în ochii copiilor, noi vedem cum Dumnezeu ne vede, ci că, prin ei noi prindem privirea lui Dumnezeu care ne priveşte.”[Pr.Prof.Dr.George Remete-„Copilul”]
Cu alte cuvinte, deci, un om sincer se cercetează mereu pe el însuşi, mereu conştiinţa sa va fi judecătorul său obiectiv care îl va atenţiona să nu se iubească prea mult pe sine, fiindcă nu e un om desăvârşit, este omul a cărui conştiinţă strigă la el aşa cum spunea Părintele Arsenie Boca şi îl pâraşte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui de toate fărădelegile făcute.
Adevărul este Medicul cel Bun. El ne vindecă sufletele şi trupurile, redându-ne sănătatea, bucuria şi fericirea divină, el ne aduce binecuvântare, el ne ajută să îl avem mereu pe Iisus Hristos în inima noastră, el ne ajută să ne îndepărtăm de cel rau care este împăratul minciunii, ipocriziei, făţărniciei şi al vicleniei!…
Iata cum vede Mircea Eliade, marele filozof, scriitor si istoric al religiilor, prietenia prin prisma sinceritatii :
„O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu “sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.”
„Slavă Stăpânului, cela ce prin doctorii amare ne aduce o desfătătoare sănătate!”
Multumim pentru aceasta expunere bine documentata.
doamna Gabriela, nu va suparati ca va spun:
incercati sa nu mai folositi termenii ” minciuno- acrivisti” si altele asemenea !
e o greseala ! asa niciodata nu o sa fie unire !
daca totusi se doreste o colaborare cu toti parintii nepomenitori. atunci tre sa renuntati la etichetele astea !
mai bine spunetii ” dragii nostri con-frati, luptatori sau colegii nostri dragi cu care nu ne intelegem…”. ceva de genu sa arate ca va doare inima pt ei si ii iubiti si le doriti sa fie alaturu de dvs in lupta cea buna, sa revina …! asa ceva…
ca daca tot etichetam unul pe altul…e eautate asta , nu e dragoste !
de ex. cade unul din noi in vreo schisma sau ( Doamne fereste) in erezie…. tu il numesti cu durere…fratele nostru care a cazut …sarmanul…si te rogi pt el…
ca daca spui…. : ticalosul ala de schismatic/ eretic care ne ataca si cutare face … atunci e otravă asta !
eu doresc sa fiti toti la un loc…in unitate , in dragostr, in Adevăr, respectandu-va unii pe altii, ruganduva unii pt altii !
eu cred ca numai o a terta parte poate sa va uneasca ! sa zicem un sinod al bulgarilor si georgienilor de care sa va supuneti amandoua taberele : acrivisti si echilibrati !
sa se faca o sinaxa cu episcopii bulgari si georgieni si cu toti romanii si greci nepomenitori si toti absolut sa asculte de acel sinod !
ma iertati . Doamne ajuta. sanatate!