Cât de cumplite vremuri trăim!

Alături de criza educaţională, criza învăţământului teologic se înscrie pe agenda liderilor masonico-sionisto-globalişti, deci căderea sa este urmarea firească a implementarii ecumenismului diavolesc şi a iubirismului umanist în viaţa Bisericii. Biserica Ortodoxă nu va deveni însa niciodată un instrument al puterilor întunericului. Nu se va supune antihristului. Nu va face alianţe cu idolatria aşa cum îşi doreşte ecumenismul. Hristos va învinge pentru «că a venit ca un biruitor şi ca să învingă». Iubirea promovată de ecumenism este o mare înşelare. Ea nu porneşte din iubire pentru aproapele, aşa cum ne-a învăţat Hristos, ci din ură, ipocrizie şi minciună, având în vedere că se urmăreşte păcălirea şi supunerea tuturor.

Ecumenismul este o erezie imensă şi înfricoşătoare, o înşelăciune vicleană urzită de un plan satanic, este asemenea unei tornade înspăimântătoare care se pregăteşte să dărâme, după cum speră, «Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică» a Lui Hristos. Este un uragan sălbatic al puterilor întunericului, care îşi concentrează toată nebunia distructivă împotriva  Ortodoxiei, pentru a o nimici şi a o face să dispară. Spunea un sfant Parinte al Bisericii ca „toţi duşmanii Lui Hristos lucrează strâns uniţi sub comanda unui stat major nevăzut, ce se ascunde în spatele vorbelor frumoase, a organismelor de tot felul cu aer de seriozitate şi a lozincilor ce vorbesc de o unitate înşelătoare, pentru a face să dispară Sfânta Lui Biserică; vor să falsifice adevărul pe care Dumnezeul – Omul ni l-a revelat, zădărnicind astfel mântuirea omului, punând în locul Lui Hristos, ca şi conducător al lumii, pe diavol. „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.”[2,Tes.2;3,4]

Iubirea de putere şi de slavă deşartă a cucerit inimile conducatorilor Bisericii Oortodoxe Române, care militeaza prin slujbasii săi, către mergerea împreună, dupa directivele trasate de ereticul papă Francisc, în acord total cu directivele trasate de pseuodo-patriarhul Bartolomeu, pentru unirea cu papistaşii şi prin aceasta, pentru recunoaşterea papei ca şi conducator al Bisericii. Dacă în papism infailibilitatea aparţine papei, în protestantism dimpotrivă, fiecare protestant devine infailibil, revendicându-şi această calitate în materie de credinţă. Sfântul Nectarie spune în acest sens: «pe de-o parte la protestanţi fiecare om constituie o Biserică, iar pe de alta, în catolicism un om constituie toată Biserica ». Noul cler care se plamadeşte în cadrul Facultatilor de Teologie, va propovădui cu sârg schimbările majore în viaţa Bisericii, pierderea identităţii ortodoxe. moştenită de veacuri.

 «Ecumenismul este o creaţie a masoneriei care caută să uniformizeze toate religile, să le bage pe toate în acelaşi malaxor, pentru a pregăti încetul cu încetul aluatul unei indiferenţe religioase generale, etapă premergătoare venirii lui antihrist» (Orthodox Typos din 1966).Ecumenismul ateu conduce la o înfricoşătoare sinucidere duhovnicească, spunea Sf.Iustin Popovici. Cei care au plecat din Biserica Lui Hristos şi au căzut în erezie şi înşelare ne cheamă să devenim parteneri de discuţii, ca unii fără de minte, asupra adevărurilor noastre de Credinţă şi să lepădăm Credinţa noastră în Biserică şi în Trupul Tainic al Domnului Hristos.

Adunătura de afurisiti şi excomunicaţi, căreia falsul patriarh Bartolomeu i-a acordat autocefalie în Ucraina, sub conducerea falsului mitropolit Epifanie, încălcând Sfintele Canoane şi dogme ale Bisericii lui Hristos, încearcă să obţină recunoaşterea din partea Bisericilor Ortodoxe Locale, astfel încât căderea în înşelare şi erezie să fie totală. Neclintiţi în hotărârea de a rămâne îngrădiţi de erezie, ascultători smeriţi (ştie Domnul!) sub epitrahilul Sfinţiţilor Părinţi nepomenitori, ne punem mereu nădejdea în Maica Domnului, care este cu noi şi nimeni împotriva noastră.

„Noaptea răstimpului nostru pe pământ se apropie de sfârşit… Domnul nostru Cel Bun stă lăngă corabia fiecăruia. El, Ziditorul si Atotţiitorul, ne cere sa-L luăm cu noi şi să pornim fără teamă spre marile adâncuri ale vieţii duhovniceşti, acolo unde El ne umple corabia cu tot belşugul pe care ni l-am putea dori. Sa-L urmăm acum, câtă vreme ne chea¬mă, pentru că se crapă de ziuă şi în lumina ei cea mare nu-L vom mai vedea cerând, ci judecând. Să nu lepădăm îndemnul Lui de a intra în corabia noastră, în sufletul nostru, ci să ascultăm ca Petru, pentru că spre binele nostru ne cere aceasta Domnul. Nu-i puţin pentru Cel Preacurat să intre sub un acoperământ nevrednic. Este o jertfă aceasta, o jertfă pe care o face din dragoste pentru noi. Nu cere să intre ca să ia, ci ca să dea. Ne cere doar sa-i primim jertfa şi ajutorul. Să ne grăbim, fraţilor, să ascultăm vocea Celui ce cere, mai înainte de a ne răsuna în auz glasul Judecătorului” (Sfântul Nicolae Velimirivici, Predici, Editura Ileana, Bucureşti, 2006).

Dr. Gabriela Naghi