Categorie: Fără categorie

Filmul care circulă pe rețelele de socializare, nu lasă loc de îndoieli. Prvoslav Perici, ajuns patriarh al Serbiei prin Dumnezeu știe ce puneri la cale oculte, răspunzînd acum la numele de Porfirie, a citit anateme la Duminica Ortodoxiei. Cine l-a pus? Diavolul. Căci numai cel necurat ar fi putut pune în gura acestuia monstruozități nemaiîntîlnite în istoria Bisericii. Însemnați-vă cu semnul Sfintei Cruci și cereți iertare Bunului Dumnezeu:

-Celor care spun că Duhul Sfant purcede numai de la Tatăl – anatema.

-Celor care spun că Biserica este Trupul lui Hristos – anatema.

Aceste individ a cutezat să-L anatemizeze pe Însuși Mantuitorul nostru Iisus Hristos! Înfricoșător! Ne spune Fiul lui Dumnezeu: ,,Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tată purcede, Acela va mărturisi despre Mine’’ (Ioan 15, 26)

,,Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mantuitor și este’’ (Efeseni 5, 23).

Nu mai are rost să stăruim asupra acestor satanice monstruoziți. Constatați fiecare cum le întunecă diavolul mințile. Convingeți-vă ce fel de indivizi au impus oculții pe tronurile episcopale ale Bisericii lui Hristos.

Doamne, iartă-ne și ne păzește! Anatema, satanicului Porfirie!

Presbiter Iovița Vasile

În urmă cu vreo treizeci ani am urmărit pe un post de televiziune un reportaj privind conflictul dintre Biserică şi secta baptistă într-un sat oarecare din Muntenia. Mânaţi de o ură nestăpânită, sectarii s-au ridicat cu hule şi calomnii împotriva dreptcredincioşilor, cauzându-le mari neajunsuri. La un moment dat, autorul reportajului a avut ideea să ceară şi opinia unui teolog ortodox, un diacon din Bucureşti, pe care l-a întrebat: ,,De ce credeţi că a izbucnit această ceartă între cele două părţi, nu au ei, oare, toţi acelaşi Dumnezeu?’’ Răspunsul a fost scurt şi neaşteptat spre stupefacţia tuturor: Nu! Şi apoi, ca să le risipească nedumerirea, teologul a explicat: Dumnezeul nostru iubeşte Biserica Sa ,,şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvităn nevând pată sau zbârcitură, ori altceva deacest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană’’(Efeseni 5, 25-27); membrii sectelor au părăsit această Biserică sfântă şi s-au alăturat celor rătăciţi care o hulesc; Dumnezeul nostru a ales Crucea ca să Se jertfească pe ea şi nu S-a ruşinat de ea – sectarii urăsc Crucea şi îşi bat joc de ea, iar Sfântul Apostol Pavel a scris despre ei că ,,sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti (Filipeni 3, 18-19); Dumnezeul nostru ne porunceşte să aducem darurile noastre la altar împăcaţi cu toată lumea (Matei 5, 23-24) – dumnezeul sectarilor i-a îndepărtat pe aceştia de Sfântul Altar; Dumnezeul nostru ne spune prin Sfânta Scriptură, să ne botezăm copiii (Fapte 2, 38-39) – sectarii lipsesc pe copiii lor de acest dar al lui Dumnezeu, iar atunci când zic că-i botează, le dau un botez fals şi nemântuitor; Dumnezeul nostru ne îndeamnă să ne mărturisim păcatele pentru a primi iertare (I Ioan 1, 8-10) –  dumnezeul sectarilor i-a făcut pe ei să lepede această Sfântă şi mântuitoare Taină; Dumnezeul nostru ne-a poruncit să primim Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului (Ioan 5, 48-58) – sectarii s-au depărtat de Dumnezeiasca Taină şi au înlocuit-o cu pâine şi vin în aşa zisa cină a Domnului; Dumnezeul nostru, Mântuitorul Iisus Hristos a iubit-o şi a cinstit-o pe pe mama Sa, aşa cum o iubim şi o cinstim şi noi – sectarii, mânaţi de duhul cel rău, dumnezeul lor, defăimează pe Sfânta Fecioară Maria, socotind-o ca pe o femeie oarecare; voia Dumnezeului nostru se împlineşte în cel mai înalt grad ,,prin Sfinţii care sunt pe tot pământul’’ (Psalmul 15, 3) – sectarii, în frunte cu Luther, s-au lepădat de Sfinţi, îi batjocoresc şi-i nesocotesc. Prin urmare, din cele spuse, rezultă cu prisosinţă că noi şi sectarii nu avem acelaşi Dumnezeu. În vreme ce noi ne închinăm Adevăratului Dumnezeu, sectarii se închină unei imagini deformate a lui Dumnezeu. Explicaţia a fost clară, logică şi deplin lămuritoare pentru orice om de bun simţ.

În ultimii ani ni se spune din ce în ce mai mult că Allahul islamicilor este, de fapt, Dumnezeul propovăduit de Biserică şi, prin urmare, n-ar exista incompatibilităţi între cele două religii. Fals! Allah a fost un zeu al arabilor preislamici pe care proorocul cel mincinos Mahomed l-a propovăduit ca fiind dumnezeu. Biserica nu are nimic de-a face cu zeii păgânilor care nu sânt altceva decât demoni ai iadului. Iată ce a răspuns Sfântul Mucenic Mihail Monahul când împăratul musulman i-a propus să treacă la islamism: ,,Să nu-mi fie mie aceasta, ca să las pe Dumnezeul meu şi să urmez diavolului’’ (Vieţile Sfinţîlor pe mai, ziua a douăzeci şi treia). Când turcii i-au cerut Sfântului Mucenic Gheorghe cel Nou din Sredţa să se apropie de credinţa lor deşartă, acesta a răspuns cu neclintire: ,,Nu se cade nouă, creştinilor, să luăm parte la obiceiurile voastre păgâneşti şi să purtăm cealmale pe capetele noastre. Nouă nu ni se cade să ne despărţim de Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, şi să lepădăm Sfântul Botez. Cui să cred eu? Lui Mahomed, care nu este trimis nici de Dumnezeu, nici de Proorocii Lui nici de Apostoli. Ci s-a arătat general sârguincios al cetei satanei, având steagurile diavolului? Deci nici voi singuri nu ştiţi cui credeţi, rătăcind astfel din calea cea adevărată’’ (Vieţile Sfinţilor pe mai, ziua a douăzeci şi şasea). Înţelegem din aceste cuvinte ale Sfinţilor că există o singură cale de apropiere a islamicilor de creştini: aceea a primirii de către aceştia a singurului Dumnezeu adevărat prin Sfântul Botez.

Sunt multe voci care propun Bisericii o apropiere de budism şi celelalte religii păgâne ale Indiei, lăudând ,,înţelepciunea’’ acestor orientali. Cum să te apropii de o religie fără Dumnezeu? Căci aşa e socotit budismul. Cum să crezi în toate învăţăturile diavoleşti ale lui Buda, cel ce a cutezat să se facă pe sine dumnezeu? Cum să crezi în învăţătura satanică despre reîncarnare şi să tăgăduieşti învierea? Este cu neputinţă oricărui dreptmăritor creştin.

Multe sunt laudele care se aduc lui Confucius, un ,,înţelept’’ chinez care a lăsat o seamă de învăţături potrivnice lui Dumnezeu. Apoi japonezii, poporul acesta atât de avansat în cele ale tehnicii, au ca dumnezei o mulţime de zei pe care îi cinstesc şi la care se închină. Iată dar, că în lumea în care trăim sunt o mulţime de dumnezei mincinoşi la care se închină păgânii. Cu multă îndreptăţire a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Căci deşi sunt unii numiţi dumnezei, fie în cer fie pe pământ, – precum sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin care sunt toate şi noi prin El’’ (I Corinteni 8, 5-6). La întrebarea Proorocului Ieremia (16, 20) ,,poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei?, răspunsul este, din păcate, cât se poate de categoric: poate!

Am spus aceste lucruri, iubiţi credincioşi, pentru că şi Sfânta Evanghelie a acestei Duminici ne face să fim cu luare-aminte la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, în acest vălmăşag al rătăcirilor omeneşti. Aceasta deoarece vedem cu câtă uşurinţă alunecă oameni nesăbuiţi spre dumnezei străini, părăsind pe Adevăratul Dumnezeu. Cei ce fac apologia altor dumnezei şi se închină lor să nu uite cuvintele Psalmistului: ,,Că mare este Domnul şi lăudat foarte, înfricoşător este, mai presus decât toţi dumnezeii. Că toţi dumnezeii nemurilor sunt demoni” (Psalmul 95, 4-5). De fapt, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele Sale sfinte, pune cumva semnul egalităţii între cunoaşterea lui Dumnezeu şi viaţa veşnică: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 3). De la cine să aşteptăm mântuirea sufletelor noastre, dacă nu de la Făcătorul cerului şi al pământului?

Rugăciunea pe care a rostit-o Mântuitorul înainte de patimile Sale și pe care o regăsim în Evanghelia acestei Duminici, mai cuprinde o cerere deosebită pentru Sfînţii Apostoli şi pentru toţi cei binecrerdincioşi, de care lumea de azi ţine din ce în ce mai puţin seama. Iat-o: ,,Păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi’’.Aceste sfinte cuvinte exclud orice fel de pluralism religios, orice alternativă la Credinţa adevărată. Prin urmare, ori eşti în Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos şi te îndrepţi spre împărăţia cerurilor, ori te afli în afara Bisericii şi atunci îţi primejduieşti mântuirea! Tertium non datur. Nu spunea şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Este un Domn, o Credinţă, un Botez? (Efeseni 4, 5). De unde, dar, această puzderie de credinţe care de care mai rătăcită şi mai absurdă. Răspunsul ni-l dă tot Mântuitorul: ,,Un om vrăjmaş a făcut aceasta’’ (Matei 13, 28). Şi tot El arată calea de urmat:,,Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în hambarul Meu’’ (Matei 13, 30).

Un Părinte al Bisericii noastre dreptmăritoare scria aşa: ,,Cine nu are Biserica mamă, nu are pe Dumnezeu ca Tată’’. Aşadar, zadarnic se revendică toţi ereticii pământului ca fiind ai lui Dumnezeu. Lor li se va spune la judecată: ,,Niciodată nu v-am cunoscut pe voi’’ (Matei 7, 23). Iar noi, fiind fiii Sfintei noastre Biserici, strigăm împreună cu Psalmistul: ,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni’’. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Scriitorul sfânt al Cărţii a 4-a a Regilor relatează în capitolul 6 al acesteia un eveniment din vremea Proorocului Elisei. Regele Asiriei a ieşit cu război împotriva israeliţilor şi, pentru aceasta, a făurit mai multe planuri secrete cu scopul de a-i surprinde şi învinge. Proorocul lui Dumnezeu, având darul înaintevederii, cunoştea toate intenţiile asirienilor şi-l prevenea de fiecare dată pe regele lui Israel, aşa încât zădărnicea orice acţiune militară a vrăjmaşilor. Exasperat, regele asirian şi-a suspectat apropiaţii de trădare: ,,Spuneţi-mi care din ai voştri sunt în legătură  cu regele lui Israel?’’ (6, 11). Unul din slujitorii lui i-a risipit nedumerirea şi neştiinţa: ,,Nimeni, stăpânul meu rege. Dar Elisei Proorocul, pe care-l are Israel, spune regelui lui Israel până şi cuvintele ce le grăieşti tu în odaia ta de culcare’’ (6, 12).

Evident, prima acţiune militară ce a urmat a fost menită să-l prindă şi să-l suprime pe Elisei. În timp ce acesta se afla  în Dotan, oştirea vrăjmaşă a împresurat într-o noapte cetatea. Dimineaţa, slujitorul Proorocului privind împrejurimile, s-a îngrozit la vederea armatei asiriene şi, imediat a venit şi i-a comunicat omului lui Dumnezeu. Acesta cunoştea dinainte situaţia şi, nădăjduind în ajutorul ceresc, stătea liniştit şi aştepta desfăşurarea faptelor. Disperării slujitorului i-a răspuns cu un calm desăvârşit: ,,Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei’’ (6, 16). Cuvinte de neînţeles pentru slujiorul incapabil să vadă ceea ce Dumnezeu a dat şi a descoperit Proorocului Său. Doar când Elisei s-a rugat pentru el: ,,Doamne, deschide-i ochii ca să vadă’’ (6, 17), ,,acesta a văzut şi iată tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei’’ (6, 17). Când însă asirienii au început asaltul asupra cetăţii, rugăciunea Proorocului s-a auzit din nou: ,,Loveşte-i cu orbire’’(6, 18), Dumnezeu îl ascultă şi-n momentul următor toată armata vrăjmaşă era redusă la o totală neputinţă, încât fără nicio greutate au fost îndreptaţi spre Samaria. Abia atunci Elisei s-a rugat iarăşi lui Dumnezeu ca să redea asirienilor vederea, iar aceştia şi-au dat seama că Atotputernicul ocrotea pe israeliţi prin rugăciunile omului Său bineplăcut. Împrejurarea naşte imediat în mintea slujitorului gândul răzbunării, de aceea cere îngăduinţă ca să-i ucidă. Elisei purta în sine gândul cel bun al lui Dumnezeu şi a oprit cu desăvârşire orice vărsare de sânge: ,,Să nu-i ucizi; Au doară cu arcul tău şi cu sabia ta i-ai prins ca să-i ucizi? Dă-le pâine şi apă, ca să mănânce şi să bea şi apoi să se ducă la domnul lor’’ (6, 22). În acest fel a lucrat Dumnezeu prin Proorocul său cel înaintevăzător pentru a zădărnici un război absurd, al cărui deznodământ ar fi stat în pierderea a mii de vieţi.

Întâmplările acestea ne arată cu limpezime că oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu sunt purtători de daruri Dumnezeieşti excepţionale, care le îngăduie să vadă şi să ştie ceea ce omul obişnuit nu poate vedea. Căci omul obişnuit, încărcat de păcate, este incapabil să vadă şi să înţeleagă până şi lucrurile cele mai evidente. Ne-o arată Sfânta Evanghelie a acestei Duminici.

Fiind prezent în Ierusalim, Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a întâlnit pe acel om nenorocit, deoarece era orb din naştere. Ca întotdeauna, El S-a arătat adânc cunoscător al suferinţei omeneşti şi cu Dumnezeiasca-I dragoste de oameni S-a oprit lângă acest oropsit, a făcut tină din ţărâna drumului şi i-a uns ochii cei întunecaţi. Lumina nu i se arată imediat, căci Domnul Iisus l-a îndemnat să adauge strădania proprie la lucrarea lui Dumnezeu: l-a trimis la scăldătoarea Siloamului să se spele, moment în care i s-au deschis ochii şi despre el se putea vorbi ca fiind orb, doar la trecut. De-cum intră în rol şi corul denigratorilor, al iudeilor necredincioşi şi înguşti la minte cu interminabilele lor întrebări şi îndoieli. Neizbutind să audă cuvintele pe care le voiau, adică o tăgăduire a minunii Dumnezeieşti care tocmai s-a săvârşit, l-au dus pe cel vindecat la farisei. Şi aceştia se dovedesc incapabili să se bucure de binele semenului, de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor. De-aici iarăşi un şir de întrebări, de acuze şi ameninţări la adresa părinţilor celui orb până atunci. Nici discursul logic şi convingător al acestuia n-a reuşit să-i clintească din împietrirea lor, de aceea l-au dat afară din sinagogă.

Aici s-a întâlnit cu Binefăcătorul său, despre Care nu ştia mai nimic, dar Care i se descoperă ca Fiu al lui Dumnezeu. Atunci s-a produs gestul de recunoştinţă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu: omul s-a închinat lui Iisus, ca unul căruia i s-au luminat şi ochii şi mintea. Cuvintele Mântuitorului adresate iudeilor sunt aspre, dar meritate, ei nevrând să iasă din insensibilitatea lor faţă de bine şi adevăr: ,,Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca acei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră’’ (Ioan 9, 39-41).

Iată de ce tainele lui Dumnezeu se descoperă numai celor drepţi! Sfântul Atanasie cel Mare, scriind despre viaţa Cuviosului Antonie cel Mare relatează acest acest episod: ,,Odată şezând şi lucrând, fu răpit într-o vedenie (într-un extaz) şi gemea scufundat în ea. Apoi după vreun ceas s-a întors la cei de faţă gemând şi tremurând. Şi îndoindu-şi genunchii, s-a rugat mult timp aşa. Şi ridicându-se bătrânul, plângea. Cei ce se aflau cu el, cuprinşi şi ei de cutremur şi temându-se foarte, cereau să afle de la el ce se petrecuse. Şi au stăruit mult pănă ce, silit de ei, le spuse, continuând să geamă: <<O, fiilor, ar fi fost mai bine să mor decât să se întâmple cele din vedenie>>. Iar aceia rugându-l iarăşi, zicea lăcrimând: <<Mare urgie se va abate peste biserică. Se va preda unor oameni asemenea animalelor necuvântătoare. Căci am văzut masa Domnului înconjurată de catâri care loveau cele dinăuntru cu copitele în aşa fel că păreau nişte animale care săreau în neorânduialâ. Aţi auzit cum gemeam. Căci auzeam un glas care zicea: <<Altarul Meu se va întina>>. Acestea le-a văzut bătrânul. Şi după doi ani s-a întâmplat năvala de acum a arienilor şi răpirea bisericilor, când vasele sfinte, răpite cu sila, au fost date păgânilor să le folosească. Căci au silit şi pe păgânii din atelierele lor să se adune cu ei la Liturghie. Si fiind aceia de faţă, au făcut pe masă ce au voit. Atunci noi toţi am cunoscut că că loviturile catârilor prevesteau prin Antonie cele ce fac acum arienii ca nişte animale. După ce a a avut această vedenie, bătrânul i-a rugat pe cei împreună cu el, zicând: <<Nu vă pierdeţi curajul, fiilor. Căci precum S-a mâniat Domnul, aşa va şi vindeca. Şi Biserica va primi iarăşi curând podoaba ei şi va lumina ca de obicei. Şi veţi vedea pe cei alungaţi aduşi iarăşi la locurile lor şi necredinţa retrăgându-se în vizuinile ei, iar dreapta credinţă propovăduindu-se cu curaj şi cu toată libertatea pretutindeni. Numai să nu vă înnebuniţi cu arienii. Căci aceasta nu este învăţătura Apostolilor, ci a demonilor şi a tatălui lor, diavolul. Şi e mai degrabă neroditoare şi neraţională şi rodul unei cugetări strâmbe, cum neraţionali sunt catârii>>. Istoria Bisericii arată că toate cele arătate Sfântului Antonie în acea vedenie s-au întâmplt întocmai, căci la Dumnezeu nu este nimic ascuns, iar El descoperă Sfinţilor Săi lucruri care se vor întâmpla în viitor, în măsura în care ne sunt de folos a le cunoaşte.

Despre ce are să se întâmple cu Biserica lui Hristos în vremea de până la a Doua Venire a Mântuitorului ştim tot din grija lui Dumnezeu. El a descoperit aceste taine robului Său Ioan Evanghelistul prin anii 96-100 după Naşterea Domnului. Apostolul Sfânt a scris cele pe care Dumnezeu i le-a arătat în Cartea Apocalipsei, astfel încât noi şi urmaşii noştri întru slujire, ,,să nu fim în neştiinţă, ca ceilalţi care nu au nădejde’’ (I Tesaloniceni 4,13). Ştim, aşadar, că iarăşi vor veni vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă şi ,,va fi strâmtorae mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile” (Matei 24, 21-22). Vedeţi că deja zilele sunt mai scurte, şi nu e vorba de o percepţie falsă, ci de un fapt real. Spun unii, preocupaţi de aceste lucruri, că ora de acum nu are decât patruzeci de minute din timpul de altădată. Vedem şi ne dăm seama că timpul se scurge mai repede, pentru că Dumnezeu l-a scurtat. Să înţelegem: cele o mie două sute şaizeci de zile (Apocalipsa 11, 3; 12, 6), sau ,,vreme şi vremuri şi jumătate de vreme’’ (Apocalipsa 12, 14), sau patruzeci şi două de luni (Apocalipsa 13, 5) ale domniei lui antihrist de la sfârşitul istoriei, vor fi exact atâtea câte sunt scrise, nu mai puţine, dar vor fi mult mai scurte, cum se şi poate constata. Asistăm la un fel de comprimare a timpului şi dacă instrumentele de măsurat timpul nu o înregistrează, este pentru că toate sunt în stăpânirea lui Dumnezeu şi se petrec după voia Sa cea sfântă.

De-aici decurge datoria noastră de a asculta glasul şi cugetul Sfintei Biserici, care ne pregăteşte cu ştiinţă Dumnezeiască pentru a trece biruitori prin acele vremuri. Şi mai trebuie să vedem prăpastia care ne separă pe noi de cei din afara Bisericii. Pe bună dreptate spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei că ,, în afara Bisericii nu există mântuire’’. De luat aminte!

Presbiter Iovița Vasile

Informare

Această Predică era pentru Duminica din 9 iunie. Deoarece blogul meu Ortodoxiaîncatacombe a fost închis, n-am avut posibilitatea publicării ei la vremea potrivită. O public acum, pentru a nu întrerupe șirul lor.

Precizez că acest blog, OrtodoxNIKA, este nedefinitivat, în probe, pînă la stabilirea titulaturii și graficii potrivite. Atunci voi face comunicările necesare, spre știința iubitorilor de Hristos, dornici de informare corectă.

Cărţile noastre de istorie bisericească relatează amplu despre ereziile primelor secole, îndrepate împotriva învăţăturii sănătoase a Domnului nostru Iisus Hristos. Ce nu spun aceste cărţi este faptul că mare parte din aceste erezii au fost scornite de evreii necredincioşi şi hulitori de Hristos, care le-au răspândit prin oameni răi şi slabi de minte, atraşi la rătăcire chiar din sânul Sfintei Biserici.

Evreii susţineau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost numai Om nu şi Dumnezeu, prin urmare Preacurata Fecioară Maria trebuie numită nu ,,Născătoare de Dumnezeu’’, ci ,,Născătoare de Hristos’’ sau ,,Născătoare de Om’’. Cel care a primit acestă blasfemie şi a propovăduit-o cu tărie a fost chiar patriarhul nevrednic al Constantinopolului, Nestorie. Până atunci luptase cu îndârjire împotriva ereticilor vremii, ceea ce i-a atras porecla de ,,mâncător de eretici’’. Nestorie s-a învoit cu evreii, a atras de partea sa mai mulţi ierarhi şi a produs mare tulburare în Sfânta Biserică. ,,Eu nu voi numi Dumnezeu pe Acela care s-a zămislit în pântece de femeie, până să se nască; nici nu voi numi Născătoare de Dumnezeu pe femeia care a născut om cu trup din firea sa’’ – afirma nevrednicul ierarh. S-a apucat apoi să scrie cărţi pe care le-a trimis în cuprinsul Bisericii lui Hristos. Unii au primit învăţătura lui pierzătoare de suflete, alţii au rămas statornici în Dreapta Credinţă. În acest fel, Biserica era sfâşiată de nesăbuinţa şi ambiţia acestui Nestorie. În aceste împrejurări grele, Sfântul Chiril al Alexandriei i-a scris ereticului şi l-a mustrat pentru reaua credinţă. A trimis numeroase scrisori Bisericii prin care arăta rătăcirea lui Nestorie şi chema poporul lui Dumnezeu să nu-l urmeze în rătăcirea lui.

Atunci, binecredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr a poruncit să se ţină un Sinod la Efes, în anul 431. Sinodul a fost primit de Biserică ca al III-lea Ecumenic pentru contribuţia Părinţilor la apărarea Dreptei Credinţe şi restabilirea adevărului revelat. Sfinţii Părinţi care au participat au condamnat erezia lui Nestorie, afirmând, în aceaşi vreme, că Sfânta Fecioară Maria a născut pe Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care a fost şi Om adevărat. Prin urmare, este drept şi adevărat ca Preacurata Fecioară să fie numită ,,Născătoare de Dumnezeu’’, aşa cum o pomenim şi noi în slujbele bisericeşti şi în rugăciunile noastre. Pentru cutezanţa sa diavolească, Dumnezeu a pedepsit pe Nestorie cu moarte cumplită.

Presbiter Iovița Vasile

Invataturi ale Sfantului Siluan Athonitul

Lupta noastra se duce în fiecare zi si în fiecare ceas.

• Daca faci reprosuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ti-ai pierdut pacea.
• Daca ai cazut în slava desarta sau te înalti deasupra fratelui, ai pierdut harul.
• Daca-ti vine un gând desfrânat si nu-l departezi de îndata, sufletul tau pierde iubirea lui Dumnezeu si îndrazneala în rugaciune.
• Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu.
• Daca-ti împlinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si urâtul intra în sufletul tau.
• Daca urasti pe fratele tau, înseamna ca ai cazut din Dumnezeu si un duh rau a pus stapânire pe tine. Dar daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei.
• Daca-ti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmasi si vei dobândi pace în sufletul tau.
• Daca ierti fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi, atunci dobândesti iertarea pacatelor tale si Domnul îti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfânt. Iar când te smeresti întru totul, atunci afli odihna desavârsita în Dumnezeu.

Cu ajutorul Domnului Hristos trebuie să ne curățim mai mult de păcate prin Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe și să ajungem la curăția inimii de copil pentru a putea intra în Împărăția cerurilor.

Pocăința trebuie să fie o stare permanentă a inimii noastre. Rugăciunea trebuie să fie o stare permanentă și o lucrare permanentă a sufletului.

Redăm mai departe cuvintele unui părinte din Rusia binecredincioasă:

Starețul Ioan Gonciariov (1945-2020)

PREGĂTIȚI-VĂ TREPTAT DE APOCALIPSĂ.

Omul este alcătuit din trup și duh. Duhul se împotriveste trupului, iar trupul se împotriveste duhului. Cu cât o persoană este mai sănătoasă și mai bogată, cu atât are mai puțină credință vie și adevărată. Cu cât o persoană trăiește mai sărac, cu atât este mai aproape de Dumnezeu. Când o persoană are un exces de bunuri materiale, începe să-L neglijeze pe Dumnezeu. Credința dispare treptat în el și apoi încep să apară temerile pentru bunăstarea lui. Este idolul nostru la care ne închinăm mai întâi, și apoi lui Dumnezeu.

Pentru a rezolva această problemă, trebuie să te apropii permanent de viața duhovniceasca. De ce există o asemenea poruncă: rugați-vă neîncetat! Trebuie să vă monitorizați în mod continuu gândurile – să lucrați. Lucrarea interioară continuă a inimii formează o credință vie. Credința, dacă este vie, cere continuu mâncare. Iar modul în care ne trăim credința noastră este modul în care ea trăiește. Citirea, meditația, rugăciunea, pocăința, trăirea conform conștiinței – aceasta este adevărata hrană pentru suflet.

Semnul adevăratei credințe vii este bucuria inimii, care seamănă semințele neînfricării în suflet. O persoană citește calm Apocalipsa, se pregătește treptat pentru ea.

Orice prezență a credinței trebuie neapărat testată. Pregătirile finale pentru venirea lui Antihrist vor
depinde în mod necesar de atașamentul nostru față de bunăstarea pământească.

VA FI IMPOSIBIL SĂ COMBINI BUNĂSTAREA PĂMÂNTEASCĂ ȘI CREDINȚA FAȚĂ DE DUMNEZEU

Să-ți fie frică este un păcat. Trebuie să cultivăm curajul în fața greutăților din viață. Reproșează-ți mental, nu condamna pe nimeni, încearcă să te rogi, reflectă, imaginându-te în diverse situații ale timpului dificil care urmează.

Să ne amintim de istorie – au fost revoluții, apoi colectivizări, greve ale foamei, apoi Războiul Mondial, diverse tulburări. Mulți dintre predecesorii noștri și-au pierdut credința și mulți s-au sfințit, s-au înălțat și au simțit bucuria mântuirii veșnice.

Trebuie să te educi, să te forțezi să acționezi conform credinței să-l alegi pe Dumnezeu peste tot și în toate!
Dacă ne observăm pe noi înșine, vom vedea nevoia unei alegeri permanente – sau eu, sau Dumnezeu. Și Dumnezeu are grijă de noi, oferindu-ne în mod continuu posibilitatea de a-L alege pe El și viața veșnică cu El aici și acum. Noi Îl folosim continuu pe Dumnezeu pentru a ne rezolva problemele materiale. Și, prin urmare, ne pot apărea mari necazuri, nu putem evita panica și, de asemenea, trădarea. Pentru a evita acest lucru în Biserică, ni se oferă toate oportunitățile.

Trebuie să ne amintim mereu de Dumnezeu. „ Lasă amintirea lui Dumnezeu să se dizolve cu suflarea ta ” (Sf. Ignatie). Credința este un dar plin de har de la Dumnezeu. Trebuie testat pentru rezistență și disponibilitate. Și trebuie să ne amintim mereu că acest dar al nostru este foarte prețuit de demoni și ne jefuiesc în mod continuu. Ei vor să fim goi înaintea încercărilor viitoare și să-L trădăm pe Dumnezeu ușor și simplu.

Să luăm aminte!

Prezbiter Mihai